Skip to main content

Mic ghid de subminare a economiei naţionale

Se dă o zi cu semnificaţie internaţională, ce musai trebuie sărbătorită în linişte şi departe de muncă (în mod ironic este vorba chiar despre „Ziua Muncii”), dar care e despărţită de sfârşitul de săptămână de o zi perfect lucrătoare. Pentru o mai (sau 1 Mai) bună subminare a economiei, se dă liber şi ziua aceea despărţitoare-lucrătoare, dar numai pentru bugetari. Rezultatul? O bună parte a privaţilor vor fi nevoiţi să dea sau să îşi ia şi ei liber. Motivele? Păi… cam în fiecare familie poate fi cam aşa:

– un copil la creşă/grădiniţă ce nu poate rămâne singur acasă;

– un copil de şcoală primară;

– un membru de familie bugetar.

Unde mai pui că dacă  nu lucrează bugetarii, nu mai funcţionează economia statului la cozi pe la diverse autorităţi…

Simplu, nu?

„Chestiunea” Intact vs. RCS&RDS

Presupun că aţi urmărit în ultimele zile „uraganul” media ce s-a născut după scoaterea din grila DIGI a posturilor Antena. Nu o să vin cu noutăţi ci doar cu câteva interpretări. După cum bine spunea Zoso AICI, începutul războiului a venit din alianţa pentru cumpărarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I, insuficient monetizată de către grupul Intact şi neachitată (de acelaşi grup Intact), sarcina plăţii către LPF revenindu-i în totalitate lui RCS&RDS. Bănuiţi că aşa s-a născut conflictul. Bănuiţi corect, dar continuarea e deja altceva ce derivă din aceeaşi neputinţă (sau neştiinţă) a Intactului de a-şi monetiza posturile.

Concret, piaţa media a scăzut în ultimii ani la cote greu de imaginat înainte de 2008. În afară de asta încasările scad şi din cauza trecerii la televiziunea digitală (dar asupra acestui aspect voi reveni puţin mai la vale). Asta înseamnă că e din ce în ce mai greu de susţinut un grup ce are cheltuieli constant mari şi venituri în scădere, iar Intactul are câteva posturi care nu prea produc (Antena 2, Euforia şi mai nou Antena 3). Primele două posturi nu cred că are rost să le analizăm, au audienţe relativ neglijabile (poate cu excepţia Euforia), dar Antena 3 merită puţină atenţie: de luni bune desfăşoară o campanie anti-putere de o virulenţă şi, adesea, violenţă ieşite din comun. Nici eu nu iubesc puterea actuală, dar veninul ce se revarsă din emisiunile Antenei 3 nu prea mai are nimic de a face cu echidistanţa jurnalistică, ceea ce conduce pe drept cuvânt la concluzia că face campanie electorală opoziţiei, din care face parte (deloc întâmplător) şi patronul grupului Intact, Dan Voiculescu, cu al său Partid Conservator. Or campaniile, de orice fel, costă. Şi nu puţin. Aşa că trebuie găsit fraierul care să „cotizeze”.

După ce posturile Intactului au obţinut atributul must-carry la retransmisia pe cablu era evident că de aici nu vor ieşi bănuţi, aşa că mai rămânea retransmisia prin satelit. Marea problemă este că la cablu sunt abonaţi în foarte mare măsură locuitorii oraşelor (fie mari, fie mai mici), pe când abonaţii la satelit sunt în general locuitori ai satelor mai îndepărtate de centrele urbane, care nu au putut fi cablaţi, dar şi românii de peste hotare. Adică exact cel mai „maleabil” alegător român, de care opoziţia are nevoie disperată. Intactul, în încercarea de a împuşca doi iepuri deodată (bani şi public), nu a făcut decât să se împuşte în picior, pentru că nu numai că nu a monetizat retransmisia prin satelit, ci s-a trezit şi exclus de pe această platformă.

Acum e momentul să revin la „digitalizarea” televiziunii. Acest proces nu face decât să reducă şi mai mult încasările televiziunilor pentru simplul fapt că echipamentele HD sunt atât de scumpe încât nu se vor mai justifica licenţele pentru posturi locale sau regionale (care în cazul Intact sunt dezvoltate ca francize) care să transmită în HD. Nemaiputând emite local, nu se vor mai încheia contracte de publicitate la nivel local/regional (în cazul Intact, nu vor mai lua banii de fraciză, nemaiavând de la cine). Aceste lucruri au deja loc, iar aceia dintre voi care aveţi şi folosiţi decodorul HD de la Digi aţi observat probabil că nu mai există calupuri publicitare locale, deoarece transmisia HD se face exclusiv de la studiourile centrale. Cei ce vând publicitate la nivel local „uită” să menţioneze acest aspect, pentru că altfel ar muri de foame instant.

Aşadar lamentările Intactului sunt tardive şi inutile. Dacă ceri bani, nu te prevala de caracterul obligatoriu al postului tău (must-carry) pentru că tocmai ţi l-ai pierdut. Faptul că eşti o televiziune comercială presupune că îţi finanţezi existenţa din mult hulitele reclame, pentru care nu eziţi să întrerupi programele sau filmele de zeci de ori (cred că cel mai utilizat clişeu este acela cu „vom reveni după o scurtă pauză publicitară). Pe de altă parte, dacă somezi pe cel ce-ţi retransmite programele că îl vei face praf şi pulbere în cazul în care va continua retransmisia, te poţi aştepta să te scoată din grilă până la noi ordine.

La fabrica lăudată să mergi doar cu halba

După deschiderea cu surle şi trâmbiţe a Fabricii de Bere de la Lotus, mi-am făcut şi eu timp sâmbătă de o vizită „de lucru” în localul cu pricina. Ştiind că e fratele mai tânăr al Lactobarului Retro Bistro, nu mi-am făcut mari probleme legate de decor. Aşa a şi fost, designul fiind acelaşi: cât mai multe obiecte vechi înghesuite în spaţiu puţin, inclusiv pe pereţi şi tavan. Faţă de Lactobarul de pe centru, la Fabrica De Bere am mai găsit şi preparate din carne, absolut delicioase (încercaţi numai o porţie de ciolan beerbecue). După cum îi spune numele, berea e la ea acasă, atât în decoraţiuni cât şi în meniu. Nefiltrata e la loc de cinste.

Problema e că nu cred că se aşteptau la invazia de clienţi ce a urmat deschiderii. Astfel că duminică, în dorinţa de a reedita experienţa de sâmbătă, am reuşit doar să mă aleg cu o bere şi cu un gust amar: bucătăria nu funcţiona din cauza unei defecţiuni la circuitul electric, ce risca să dea un shutdown întregului food-court din Lotus. N-am înţeles de ce am mai primit meniul dacă oricum nu puteam comanda nimic de la bucătărie… Aşa că ne-am trezit în puterea nopţii că riscăm să nu mai mâncăm nimic din cauză că se închideau toate restaurantele din oraş. Salvarea a venit de la mai vechiul restaurant Casa Piraţilor: bere rece şi bucătărie non-stop. Ştiam că au avut iniţial o bucătărie ultra-bună, dar mai ştiam şi că începusem să-l evit din cauză că scăzuse calitativ. Ei bine, duminică am avut o revelaţie: bucătăria a revenit la standardele de odinioară, poate chiar le-a depăşit! Am luat o Pizza Piratului absolut bestială! Şi relativ ieftină. Alte feluri de mâncare ce s-au consumat cu multă poftă la masa noastră au fost micii la metru, ciorbă de fasole, bob-gulas, mămăliguţă cu brânză şi smântână, papanaşi (d-ăia adevăraţi, nu gomboţi). Recomandări: micii la metru (sunt „doar” 8 mici, dar au cam 15 cm fiecare, plus o porţie triplă de cartofi pai) sunt de consumat în doi, poate chiar în trei; ciorba de fasole e imensă, iar dacă mai comanzi şi felul doi, garantat nu mai reuşeşti să-l termini; papanaşii sunt criminali (cu smântână şi sirop de coacăze negre).

O mică problemă am observat, dar nu m-a deranjat foarte tare (atunci): decorul este acelaşi de când s-a deschis localul, iar pereţii au adunat cam tot fumul de ţigară de atunci încoace, ceea ce îţi împute hainele la maxim. Aerisirea cam lasă de dorit (poţi deschide geamul la etaj dacă nu eşti friguros). Atmosfera însă creează fidel impresia de speluncă piraterească, datorită patinei de fum şi a timpului.

Cu ocazia asta am ajuns (din nou) la concluzia că multe localuri nu sunt ceea ce par a fi. O altă concluzie a fost că mai merg şi altă dată pe la „piraţi”! Merită încercat cam tot ce e pe meniu…

Mare durere

… pentru fanii iPhone. Urmărind în dimineaţa asta reacţiile de după lansarea de ieri, am văzut o varietate de sentimente, de la resemnare până la furie. Cei mai „drăguţi” au fost cei ce îşi frângeau mânile şi îşi smulgeau părul din cap că şi-au vândut gadgeturile iPhone 4 în ideea de a achiziţiona un iPhone 5. Ţeapă! Pe locul doi în clasament erau cei care erau în stare să-şi distrugă „vechile” iPhone 4 şi să se lepede de satana (Apple), pocăindu-se în noua credinţă (Samsung). Pentru un observator neutru e balamuc curat să citească forumurile dedicate: te strici (literalmente) de râs.

Comun tuturor a fost comentariul (ciudat) legat de design, nu de facilităţile pe care le oferă gadgetul proaspăt lansat. Probabil dacă cei de la Apple făceau câteva extrem de mici modificări la exterior şi denumeau telefonul iPhone 5 (chiar nu ştiu ce i-a împiedicat, dat fiind sistemul de operare complet nou numit iOS 5) toată lumea ar fi fost pe burtă şi ar fi aplaudat ca un cârd de pinguini fericiţi că au primit un peşte de la Marele Dresor (bine, nici Marele Dresor nu a fost prezent la lansare, dar spiritul lui este şi va fi prezent mulţi ani de acum încolo). Per ansamblu, personal, mi se pare că e totuşi vorba de altceva. Mă voi pronunţa după ce pun mâna pe unul, deşi şansele să se întâmple prea curând scad, datorită dezamăgirii şi indignării pe care le trăiesc deţinătorii de aifoane din jurul meu.

În rest numai de bine. Tu ai fon? Dacă nu, enjoy!

Hai pe „Forex” cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire!

Din ciclul „ca să avem o ocupaţie, cumpărăm mai scump şi vindem mai ieftin” a apărut şi reclama următoare:

Un fel de „foaie verde băţ/n-ai de lucru fă-ţi” Adică Maria, din lipsă de clienţi şi de ocupaţie, s-a apucat de Forex (ştiţi voi, ăla pe care tranzacţionezi uşor „monede ale unor ţări de care nici nu ai auzit”, după cum spune o altă reclamă). Acum nu are decât să aducă 3500 de euroi de acasă. Logic, nu?