Skip to main content

Toamna Orădeană – ediţia 2013

Scris de Andrei în . Publicat în critici, cultura, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, evenimente, Oradea. 1 comentariu la Toamna Orădeană – ediţia 2013

Dacă anii trecuţi festivalul numit ”Toamna Orădeană„ a avut o dimensiune de festival naţional, anul acesta a scăzut doar la nivel de chermeză cu mici, bere şi multă muzică populară. Pe ici şi pe colo s-au strecurat câţiva artişti mai răsăriţi, şi aceia tocmiţi pe ultima sută de metri, astfel se explică şi programul dat publicităţii cu două zile înainte de startul ediţiei acestui an. Marea majoritate a evenimentelor sunt de fapt ALTE evenimente de sine stătătoare, dar pe care onor primăria a considerat că e bine să le includă în program ca fiind proprii şi finanţate din bugetul festivalului, fără a fi menţionaţi adevăraţii organizatori, măcar ca sponsori… Un astfel de exemplu este Festivalul de Teatru Scurt (care a devenit începând cu această ediţie internaţional) sau Critical Mass.

Ce m-a deranjat cel mai mult, ca orădean, nu ca bloger, este că nu s-a comunicat public până înainte cu 45 de minute despre conferinţa de presă, pentru că în fond şi la urma-urmei presa fusese invitată cu o zi înainte. Corect până la un punct: poate vroiau să ajungă şi câţiva cetăţeni interesaţi de finanţele publice locale, ca să dezbată public niţel cheltuielile… În altă ordine de idei, am aflat că această ediţie aniversează 900 de ani de atestare documentară a Oradiei (mai mult cu aproape 300 decât a Bucureştiului)… nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu cred că era un motiv de a face tam-tam şi a aduce o

Continuă lectura

Cugetarea zilei (06.09.2013)

Scris de Andrei în . Publicat în critici, cujetari. 3 comentarii la Cugetarea zilei (06.09.2013)

Mă tot întreb: care ar fi cea mai bună măsură eutanasierea / castrarea câinilor maidanezi sau a politrucilor care se fac că lucrează de la Revoluţie încoace?

Care este cea mai bună măsură?

View Results

Loading ... Loading ...

Să vedem ce iese…

QUO VADIS – Piaţa Unirii din Oradea?

Scris de Andrei în . Publicat în arta, critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie. 2 comentarii la QUO VADIS – Piaţa Unirii din Oradea?

Ieri după-amiaza, la invitaţia lui Ciprian, am mers la întâlnirea cu arhitectul Emodi Tamas la Moskva Cafe. Subiectul dezbătut: proiectul de reabilitare/modernizare a Pieţei Unirii. Din start trebuie să recunosc faptul că nu cunosc prea multe despre ştiinţa numită arhitectură, în schimb am oareşce cunoştinţe privind istoria oraşului Oradea (unii ar spune că mă situez mult deasupra mediei la acest capitol) şi a clădirilor sale.

Cu această ocazie speram să aflu lucruri pe care nu le ştiam despre clădirile din zona Pieţei Unirii, fapt ce s-a şi întâmplat, arhitectul Emodi Tamas fiind unul dintre putinii arhitecţi abilitaţi în Bihor pentru proiectarea şi reabilitarea monumentelor (faptul că a făcut parte timp de 7 ani din comisia regională – ce cuprinde câteva judeţe – de evaluare a proiectelor de reabilitare a monumentelor nu face decât să-i întărească autoritatea în materie). Aşadar, spre bucuria mea, am găsit ceea ce căutam. Din păcate am aflat unele lucruri pe care nu aş fi dorit să le mai aud după aproape 24 de ani de la revoluţie… O parte din discuţia informală o veţi vedea mai jos (e destul de lungă, însă merită fiecare secundă), dar întâi vreau să trag câteva concluzii personale:

– după aprope un sfert de secol de la căderea lui Ceauşescu, încă mai avem conducători-ctitori atoate-pricepuţi, care dau sfaturi oricui, oricând şi în orice condiţii (este vorba despre mult-băgatul la înaintare vice-primar Mircea Mălan);

– cu toate că Primăria Oradea a devenit sub mandatul lui Bolojan o instituţie transparentă şi mai „curată”, în cel de-al doilea mandat al aceluiaşi primar încep să se petreacă lucruri destul de grave, care tind spre un aspect penal;

– cum veţi vedea şi pe parcursul discuţiei cu Emodi Tamas, nu se poate ca un proiect aprobat de la schiţă, dezbatere publică şi până la ultima parafă să fie aruncat la gunoi, pentru că O PERSOANĂ a decis că acel proiect este prea „cenuşiu”. Acel „cenuşiu” a rezultat în urma unor cercetări şi studii ale unor profesionişti, nu din opinii ale unor părerişti, şi punea în valoare arhitectura clădirilor deja existente în Piaţa Unirii.

Tind să cred (asta ca să fiu elegant, pentru că ceilalţi sunt ferm convinşi) că acea persoană care emite judecăţi de valoare privind compoziţia şi culoarea (ghici cine?) are unul, dacă nu mai multe interese personale în acest caz, dincolo de culoarea sau de stilul adoptat de către arhitect. Vorba lui Ciprian: „porfirul e o pistă de urmărit, dar nu singura”.

Iată discuţia (filmată de Cipri), rămâne să tragă fiecare concluziile sale:

Scurte (13.07.2012)

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. 1 comentariu la Scurte (13.07.2012)

Cunoscută fiind în întreaga Europă capacitatea de copiere a Executivului românesc (în fruntea căruia stă Copy&Paste Victor Ponta) şi pentru a preîntâmpina orice tentativă de fraudare, Comisia Europeană a stabilit agenda puterii politice româneşti pentru următoarea perioadă. Pentru a preîntâmpina eventualele tentative de fraudare, aceeaşi Comisie Europeană, la sugestia Germaniei a cerut monitorizarea referendumului de pe 29 iulie (pentru cititorii mai tineri – un fel de montare a camerelor de filmat la BAC).

Odată stabilite priorităţile, guvernul României ar trebui să aibă timp să se apuce în sfârşit de guvernare şi de problemele economice ale ţării.

ATENŢIE la căpuşe pe malul Peţei în Ioşia!!!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, foto. 4 comentarii la ATENŢIE la căpuşe pe malul Peţei în Ioşia!!!

 

Nu vreau să par alarmist sau să creez vreo isterie în rândul orădenilor, dar vreau să semnalez o chestiune destul de importantă: au năvălit căpuşele. Cel puţin în Ioşia, pe malul Peţei este un focar inimaginabil. După o plimbare de câteva minute câinele meu s-a umplut literalmente din cap până în picioare de căpuşe. În viaţa mea nu am văzut atâtea căpuşe la un loc, bietul câine era de-a dreptul înnebunit de ciorchinii care s-au pus pe el. Mai bine de 3 ore l-am dat cu toate soluţiile posibile şi imposibile pe care le-am găsit prin farmaciile veterinare din apropiere şi am fost nevoit să stropesc absolut toată curtea. Apropo, farmaciştii ştiu şi ei că de câteva zile zona este infestată pentru că vin foarte mulţi clienţi ce şi-au plimbat animalele prin acea zonă (este vorba mai exact de poligonul părăsit de lângă Peţa).

Ca să nu mă acuzaţi de rea-intenţie ataşez aici câteva imagini (din păcate nu sunt prea bune din cauză că bietul animal nu mai stătea nicicum când puneam mâna pe el) în care se vede destul de clar densitatea căpuşelor. Ca să vă faceţi o idee, toate punctele alea negre de pe urechi şi de pe bot erau iniţial pete negre pe blana lui alb-gălbuie, iar ceea ce se mai vede este după câteva ore de frecat cu tot felul de soluţii, spray-uri şi de deparazitat bucată cu bucată.

Oricum voi face şi o sesizare către Primăria Oradea, dar până vor rezolva ei problema ţineţi-vă departe de zonele cu vegetaţie mai deasă de pe malul Peţei, deşi nu ştiu dacă nu au avut timp deja să se răspândească pe o arie mai mare. Dacă nu mă credeţi vizitaţi zona, dar o faceţi pe proprie răspundere!

Români fericiţi… după ploaie

Scris de Andrei în . Publicat în critici, foto, Oradea. 3 comentarii la Români fericiţi… după ploaie

Că tot ziceam că e cald de nu se mai poate, iată că a venit şi izbăvirea sub forma unei ploi. Torenţiale. Furtună de-a dreptul.
Lume s-a bucurat mult, mai ales ăştia:

image

Copacul cu pricina are nu mai puţin de 3 cereri depuse şi nesoluţionate la Primăria Oradea. Acuma sunt curios dacă cineva din Primărie va suporta despăgubirile.

P.S. Măcar Poliţia s-a mişcat rapid:

image

Mic ghid de subminare a economiei naţionale

Scris de Andrei în . Publicat în critici, fail, să mai şi râdem.... Niciun comentariu la Mic ghid de subminare a economiei naţionale

Se dă o zi cu semnificaţie internaţională, ce musai trebuie sărbătorită în linişte şi departe de muncă (în mod ironic este vorba chiar despre „Ziua Muncii”), dar care e despărţită de sfârşitul de săptămână de o zi perfect lucrătoare. Pentru o mai (sau 1 Mai) bună subminare a economiei, se dă liber şi ziua aceea despărţitoare-lucrătoare, dar numai pentru bugetari. Rezultatul? O bună parte a privaţilor vor fi nevoiţi să dea sau să îşi ia şi ei liber. Motivele? Păi… cam în fiecare familie poate fi cam aşa:

– un copil la creşă/grădiniţă ce nu poate rămâne singur acasă;

– un copil de şcoală primară;

– un membru de familie bugetar.

Unde mai pui că dacă  nu lucrează bugetarii, nu mai funcţionează economia statului la cozi pe la diverse autorităţi…

Simplu, nu?

Vine Lady Gaga în România!…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie. Niciun comentariu la Vine Lady Gaga în România!…

… să cânte doar pentru români. Nu pentru că i-ar iubi ea în mod deosebit sau pentru că ar cumpăra românii mai multe albume ci pentru că din lipsa unor autostrăzi, nu vor putea veni în număr mare bulgarii, sârbii, moldovenii sau ucrainienii.

Explore the Charpatian garden… şi Bucureştiul turistic… strict pentru români.

Mărim salariile bugetarilor? Mărim, că nu ne doare gura!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, opinii, politice. Niciun comentariu la Mărim salariile bugetarilor? Mărim, că nu ne doare gura!

Din nou Parlamentul o dă în bălării. Azi a decis majorarea salariilor angajaţilor la stat. De unde? Nu contează, dar dacă e să piardă alegerile la toamnă, vor avea material pentru operaţiunea „tunurile pe putere”. Pentru că e cât se poate de clar că nu sunt bani pentru măriri.

Se încadrează perfect în şirul de acţiuni stupide întreprinse de PDL. Vă mai amintiţi legea prin care creşteau cu 50% salariile în învăţământ? Nici atunci nu erau bani, dar şi atunci urmau alegeri. Degeaba spunea Tăriceanu că nu se poate, PDL şi PSD au votat într-o veselie. Întâmplarea face că atunci încă mai eram în învăţământ. Nu pot uita ce priviri ucigaşe am primit când le-am spus bieţilor colegi dascăli că nu vor pupa nici un leu din mărirea votată. „CUM!?! E Lege!!! Cum să nu se mărească?”. La urma-urmei, bieţii oameni aveau dreptate: era o lege votată de Parlamentul României. Acuma vin eu şi vă întreb: ştiţi cumva că se aplică acea lege? Eu unul ştiu că s-a amânat aplicarea ei iniţial până în 2012, iar apoi pentru o dată neprecizată. Chiar şi cei care au câştigat în instanţă drepturile salariale ce decurg din acea lege s-au trezit că vor primi banii … mai încolo.

Dar să revin la legea actuală. Dacă vă întrebaţi ce vor face pedeleii dacă (prin absurd sau prin fraudă) vor câştiga alegerile şi nu vor avea cum să mărească salariile, tocmai aţi aflat răspunsul în aliniatul anterior: vor amâna aplicarea ei. Că e criză. Că iarna nu-i ca vara. Că afară plouă…

Va veni şi primăvara…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, Oradea, Romania. Niciun comentariu la Va veni şi primăvara…

… odată şi odată. Sau măcar un dezgheţ. Şi atunci să te ţii distracţie! Cel puţin eu unul nu mai am unde pune zăpada din curte. În faţa casei nu mai vorbesc, am două mormane imense. Problema cea mare a Oradiei (cel puţin în zona Ioşia) e că pânza freatică e foarte aproape de suprafaţă, în plus de asta se află între două cursuri de apă: Crişul Repede şi Peţa. Ia ghiciţi care cartier e amplasat fix între cele două cursuri! Corect, Ioşia. Unde la fiecare ploaie mai serioasă se inundă beciurile. Ce se va întâmpla când se va topi zăpada şi nu se va infiltra prea mult în sol pentru că e îngheţat… vom vedea.

Întrebarea care se ridică este: ce vor face autorităţile cu mormanele de zăpadă adunate pe străduţe? Pentru că topirea că face din Oradea o adevărată Veneţie. Şi nu e vorba doar de Oradea, pentru că în Moldova dezgheţurile aduc în fiecare primăvară inundaţii mai mari sau mai mici, în funcţie de nivelul precipitaţiilor (da, şi zăpada tot precipitaţie se cheamă). Parcă văd că autorităţile vor fi total luate prin surprindere. În marea degringoladă de la conducerea ţării, cred că toţi au uitat de primăvară, sau dacă nu au uitat, se gândesc la ea doar ca la „anotimpul alegerilor locale”. Şi uite cum „fosila” detestată de toată lumea dă o lecţie de management „lupilor tineri” portocalii, galbeni, roşii sau vărgaţi, trăgând un semnal de alarmă. Da’ cine stă să îl asculte! Că doar avem probleme mai importante. Eu l-aş lua în seamă şi numai pentru faptul că e inginer în mecanica fluidelor şi ca fost şef de IELIF (intreprideri ce se ocupau fix cu corectarea şi stabilizarea cursurilor de apă).

România se revoltă VII

Scris de Andrei în . Publicat în critici, electorale, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. 4 comentarii la România se revoltă VII

Aseară am ascultat discursul Preşedintelui. Până la un punct am reuşit să-l urmăresc, deşi era compus în cea mai pură „limbă de lemn”. După acel punct mi-a fost din ce în ce mai greu: generalităţi fără prea mare legătură cu „şocul” anunţat de băselu’ cu o zi înainte, amalgam de idei înşiruite cum i-au venit în minte vorbitorului, lipsa unor soluţii concrete şi multe alte lipsuri ale unui discurs de „importanţă capitală”.

În schimb au fost câteva idei care nu îmi ies nici acum din cap şi care mă cam înfioară: Preşedintele nu înţelege nici acum că rolul lui este să asigure un echilibru democratic, că scopul său este acela de mediator între puterile statului şi de a garanta respectarea Constituţiei. Ce mi s-a părut cu adevărat halucinant este că nu reuşeşte să înţeleagă ce înseamnă politicianul şi funcţionarul public în general. A dat-o înainte cu „căpitanul ce-şi duce nava în port”, uitând că între funcţia de căpitan de navă şi cea de Preşedinte al unei ţări democratice există deosebiri esenţiale, ce le fac incompatibile:

1) Căpitanul are drept de viaţă şi de moarte asupra echipajului, Preşedintele nu;

2) Căpitanul este numit, Preşedintele este ales;

3) Ordinul căpitanului e lege pentru echipaj pe când dorinţa populară e lege pentru Preşedinte.

Doar faptul că-şi închipuie că cele două funcţii sunt identice, îl fac să fie (nu doar să pară) un dictator. Cel puţin asta e părerea mea.

După un astfel de discurs confuz şi plin de inepţii, m-ar mira ca românii să nu continue protestele.

România se revoltă VI

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. Niciun comentariu la România se revoltă VI

Văd că totuşi manifestanţii din piaţa Universităţii nu au de gând să se lase şi cer în continuare demisia. Deja începe să nu se mai înţeleagă a cui, dar important e că cer o demisie.

Ce mi se pare îngrijorător totuşi este apariţia de aseară a tânărului ofiţer al armatei române, îmbrăcat frumos în uniformă, care se trezeşte să „cuvânteze” legat de legitimitatea celor ce ne conduc. Brusc, o grămadă de imbecili încep să-l ridice în slăvi pentru curajul său. Eu aş numi-o prostie, pe lângă faptul că nu consider salutară intervenţia m’nealui pe la protest. Armata are rolul de paznic al hotarelor ţării, aşa cum un câine are rolul de a apăra curtea stăpânului. Doar Turcia a stabilit prin Constituţie că armata e garantul şi la nevoie legatarul Constituţiei (mai ales în privinţa aspectului de „stat laic” cu care Turcia, ca ţară musulmană, are o problemă: în lipsa acestei prevederi ar putea deveni ca şi Iranul sau alte state din zonă, un stat islamic).

Imixtiunea asta a armatei în politică îmi sună cunoscută, iar sentimentul de dejá-vu m-a cam înţepat pe şira spinării. Parcă ar fi prea mult o întoarcere până în 1990.

Gura bate curu’. La propriu!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii, politice. 3 comentarii la Gura bate curu’. La propriu!

Că avem un preşedinte groaznic, cred că ştie deja toată lumea. Zilele trecute afirma la un supermarket că preferă să ocolească legumele olandeze, cu aluzie la refuzul Olandei de a ne primi în Schengen. Până aici nimic deosebit, mai ales că şi eu, ca mulţi alţi români dealtfel, caut să cumpăr legume şi zarzavaturi româneşti. Singura problemă e că această declaraţie vine de la un şef de stat. Stat al Uniunii Europene. Cu alte cuvinte urmează nişte sancţiuni de la aceeaşi Uniune. Sancţiuni pe care le vor suporta TOŢI românii, indiferent de culoarea politică, convingeri religioase sau ce alte criterii mai vreţi voi.

Ce nu prea mai înţeleg în momentul ăsta (fără să fiu un euro-sceptic) este ce naiba mai căutăm noi în Uniunea asta care nu ne vrea: nu avem drept de muncă în majoritatea statelor europene, nu suntem acceptaţi în tratatul Schengen, avem o grămadă de restricţii la exportul de alimente (nu ştiaţi de restricţia la export a cărnii de porc – cauză a nerentabilităţii fermelor de profil?) şi câte şi mai câte minunăţii. Ca să fie capac la toate astea, vom şi contribui la stabilitatea şi consolidarea monedei Euro, fără ca aceasta să ne fie monedă şi fără o garanţie că vom accede la zona Euro. Pentru că cine crede că scăpăm de contribuţie doar pentru că suntem într-un acord de asistenţă cu FMI se înşeală amarnic.

Aşadar, ce naiba căutăm noi în Uniunea Europeană?

La fabrica lăudată să mergi doar cu halba

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, fail. Niciun comentariu la La fabrica lăudată să mergi doar cu halba

După deschiderea cu surle şi trâmbiţe a Fabricii de Bere de la Lotus, mi-am făcut şi eu timp sâmbătă de o vizită „de lucru” în localul cu pricina. Ştiind că e fratele mai tânăr al Lactobarului Retro Bistro, nu mi-am făcut mari probleme legate de decor. Aşa a şi fost, designul fiind acelaşi: cât mai multe obiecte vechi înghesuite în spaţiu puţin, inclusiv pe pereţi şi tavan. Faţă de Lactobarul de pe centru, la Fabrica De Bere am mai găsit şi preparate din carne, absolut delicioase (încercaţi numai o porţie de ciolan beerbecue). După cum îi spune numele, berea e la ea acasă, atât în decoraţiuni cât şi în meniu. Nefiltrata e la loc de cinste.

Problema e că nu cred că se aşteptau la invazia de clienţi ce a urmat deschiderii. Astfel că duminică, în dorinţa de a reedita experienţa de sâmbătă, am reuşit doar să mă aleg cu o bere şi cu un gust amar: bucătăria nu funcţiona din cauza unei defecţiuni la circuitul electric, ce risca să dea un shutdown întregului food-court din Lotus. N-am înţeles de ce am mai primit meniul dacă oricum nu puteam comanda nimic de la bucătărie… Aşa că ne-am trezit în puterea nopţii că riscăm să nu mai mâncăm nimic din cauză că se închideau toate restaurantele din oraş. Salvarea a venit de la mai vechiul restaurant Casa Piraţilor: bere rece şi bucătărie non-stop. Ştiam că au avut iniţial o bucătărie ultra-bună, dar mai ştiam şi că începusem să-l evit din cauză că scăzuse calitativ. Ei bine, duminică am avut o revelaţie: bucătăria a revenit la standardele de odinioară, poate chiar le-a depăşit! Am luat o Pizza Piratului absolut bestială! Şi relativ ieftină. Alte feluri de mâncare ce s-au consumat cu multă poftă la masa noastră au fost micii la metru, ciorbă de fasole, bob-gulas, mămăliguţă cu brânză şi smântână, papanaşi (d-ăia adevăraţi, nu gomboţi). Recomandări: micii la metru (sunt „doar” 8 mici, dar au cam 15 cm fiecare, plus o porţie triplă de cartofi pai) sunt de consumat în doi, poate chiar în trei; ciorba de fasole e imensă, iar dacă mai comanzi şi felul doi, garantat nu mai reuşeşti să-l termini; papanaşii sunt criminali (cu smântână şi sirop de coacăze negre).

O mică problemă am observat, dar nu m-a deranjat foarte tare (atunci): decorul este acelaşi de când s-a deschis localul, iar pereţii au adunat cam tot fumul de ţigară de atunci încoace, ceea ce îţi împute hainele la maxim. Aerisirea cam lasă de dorit (poţi deschide geamul la etaj dacă nu eşti friguros). Atmosfera însă creează fidel impresia de speluncă piraterească, datorită patinei de fum şi a timpului.

Cu ocazia asta am ajuns (din nou) la concluzia că multe localuri nu sunt ceea ce par a fi. O altă concluzie a fost că mai merg şi altă dată pe la „piraţi”! Merită încercat cam tot ce e pe meniu…

Despre fotbal şi arbitri

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii. 5 comentarii la Despre fotbal şi arbitri

Mă înfior când revăd imaginile de ieri, de la meciul Petrolul – Steaua. Mă înfioară gândul că sportul e viciat de imbecili care se răfuiesc cu lumea doar pentru un minut de glorie. Încerc să îmi imaginez o scenă asemănătoare celei de aseară, undeva într-o arenă romană, unde un cretinoid din public al sări să hăcuiască gladiatorul…

Ca fost sportiv, mă dezgustă profund duşmănia pe care o poate dezvolta suporterul meu împotriva adversarului meu şi a suporterului său. Este adversarul meu, nu al tău măi imbecilule! Eu lupt cu el, nu tu! Tu doar plăteşti să vezi un spectacol, după care poţi să mă aclami sau să mă huidui. Ce bine îmi faci tu mie atacându-mi adversarul?  Da, adversar! Nu mi-e inamic, nu mi-e duşman, nu îl urăsc şi nu caut să-l omor! Atunci de ce ai face-o tu? Ţi-a omorât familia? Nu pot să cred că un gest de o asemenea violenţă îndreptată împotriva adversarului meu (care în particular ar putea să-mi fie chiar prieten) este făcut în numele „marii şi necondiţionatei iubiri” pe care mi-o porţi tu, suporterule! Este doar un semn al iubirii tale faţă de violenţă.

Se tot vehiculează prin presă cum că cei doi jucători stelişti ce au primit cartonaşe roşii nu vor fi suspendaţi, pentru că au reacţionat în legitimă apărare. Fals! Prima reacţie o fi fost cea de apărare, dar următoarele nu se justifică. Trebuia pus la pământ, iar apoi imobilizat. După ce a ajuns pe jos, idiotul nu mai era un pericol, deci loviturile „la coaste” au fost în plus.

Se mai găsesc şi deştepţi care să afirme că arbitrul a scăpat controlul şi că trebuia să suspende direct jocul. Fals din nou! A dat un răgaz de câteva minute organizatorului să rezolve problema ce se ivise şi abia apoi a decis oprirea definitivă a jocului. Perfect regulamentar şi în spiritul sportiv. În rest e gargară. Şi dacă tot am deschis subiectul arbitrilor, hai să mai fac o precizare: brigada de arbitri este asimilată completului de judecată. Aşa cum hotărârile instanţei le poţi contesta în instanţa ierarhic superioară, aşa şi deciziile brigăzii de arbitraj pot fi contestate într-o primă fază chiar în raportul jocului, la care se poate adăuga un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal sau la Federaţia Română de Fotbal (după caz, în funcţie de nivelul la care se desfăşoară competiţia). Atunci ce de ne apucăm de comentarii pe la tv? E mai importantă o greşeală a arbitrului decât faptul că jucătorul tău nu poate prelua o minge din zece? E mai important că nu primeşti un fault când îţi cade jucătorul ca o plăcintă, deşi abia a fost atins, sau că că acelaşi jucător trage zece din zece şuturi la kilometri de poartă? Nu mai bine ţi-ai folosi energia să antrenezi jucătorul să ştie cu mingea decât să-l mângâi pe creştet şi să-i găseşti scuze la orice greşeală?

Pe vremea când mai concuram, un coleg de club pierdea finala unei probe, „ajutat” de arbitraj, în faţa unui adversar vizibil mai slab. Am sărit repede să-l consolăm, dar reacţia lui a fost cea care ne-a readus urgent cu picioarele pe pământ: „înseamnă că nu am fost suficient de bun, din moment ce au putut să-l ajute”. Din momentul ăla am luptat toţi ca nişte lei ca să demonstrăm că nu putem fi furaţi.

Ce fac politicienii români după ce au rezolvat problema crizei?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, escrocherii, politice. 3 comentarii la Ce fac politicienii români după ce au rezolvat problema crizei?

Probabil că ştiţi deja: se plictisesc! Şi ca să se plictisească cu un folos, au tot felul de idei trăznite de legi. Astfel, avem o propunere de scădere a vârstei la care se obţine dreptul de vot: 16 ani în loc de 18. Absolut genial. Şi inutil. Probabil că voturile sunt scumpe, aşa că mai bine să le cumpărăm cu bombonele şi un flacon de Cola la 2,5 litri, că ieşim mai eftin. Promitem doar spaţii de joacă, piste de biciclete şi nişte locuri special amenajate pentru skateboarding şi ne-am scos.

Altă mega-idee de lege este cea în care se doreşte pedepsirea cametei. Aş fi curios cum. Că dacă gigelu’, care nu poate lua credit cu buletinu’, ia bani de la băeţi, ăia nu sunt atât de imbecili să treacă în contract „suma de 100 de lei cu dobândă de 250%”, ci vor trece „suma de 350 de lei garantată cu casa” chiar dacă în mână i-au dat 100. Şi nu prea înţeleg de ce ar trebui legiferată în mod special camăta, atâta timp cât era interzisă cu desăvârşire de Codul Civil (mă rog, de vechiul Cod Civil).

În rest, timpul trece, leafa merge (de şpăgi nu mai vorbim!), noi cu drag muncim.

Viitor de aur ţara noastră are…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, politice. Niciun comentariu la Viitor de aur ţara noastră are…

Pe dracu’, mă las purtat de val şi mai ales de vise. Visele alea care seamănă foarte mult cu melodia băieţilor de la Cassa Locco:

Dar de fapt totul merge anapoda în ţara asta, iar viitorul are nuanţe maronii cu uşoare dunguliţe portocalii. Nu că celelalte culori (galben, roşu şi ce alte culori mai au partidele politice de pe la noi) nu ar fi prezente.

Am citit în dimineaţa asta o scrisoare deschisă a unui dascăl român. Îmi pare a fi de o vârstă cu mine, iar ceea ce spune acolo despre învăţământul românesc este cât se poate de adevărat şi pot confirma prin prisma experienţei mele de fost dascăl. Mă simt de parcă mi-ar fi furat cuvintele când a compus acea scrisoare. Păcat este că spune şi că s-a hotărât să emigreze. Iar ca el sunt din ce în ce mai mulţi. Oarecum trăiesc aceeaşi situaţie: mulţi dintre prietenii, rudele şi foştii colegi sunt plecaţi de multă vreme. În fiecare săptămână mai aflu despre câte un prieten din copilărie că a emigrat. Încet dar sigur pleacă intelectualitatea şi rămânem pe mâna unor nulităţi ce au singurul merit de a fi membi ai unui partid politic sau de a avea sprijinul unui partid. Partidul e în tot şi în toate, indiferent despre care partid e vorba. Şi aici nu mă refer doar la partidul de la putere, ci şi la „puterile locale”. Credeţi că în Oradea lucrurile stau diferit? Vă spun eu că nu, iar cei care au ochi să vadă şi ceva creier să gândească ştiu despre ce vorbesc.

Scrisoarea lui Vasile Pop (nu ştiu dacă numele e real) mi-a readus în minte cretinismele care se petrec în învăţământul românesc şi care poartă denumirea mult prea pretenţioasă de „reforme”:

România 2007. Noi, dascălii, suntem obligaţi a urma un curs de Consiliere şi orientare fără de care nu mai puteam fi diriginţi. Deh, ne vom alinia standardelor europene. Ce am aflat la acest curs? Printre altele, ni s-a spus … profesorul nu are voie niciodată să contrazică elevul. Am scris cu caractere italice deoarece e citat, nu reproducere a ideii. Am cerut nişte lămuriri, deoarece nu mi se părea chiar în regulă. Ni s-a reprodus citatul de mai sus, cu unele amănunte: când un elev spune un lucru greşit, începi să-l iei prin metoda învăluirii, ceva de genul: hai să vedem cum ar fi dacă am lua în considerare şi alt aspect sau poate că ai dreptate, dar să vedem ce alternative ar mai exista, etc. Adică: ai o clasă de 25-30 de elevi. Unul iţi spune o prostie. Întrerupi cursul lecţiei, pentru ca 15-20 de minute să-l îndupleci pe elevul respectiv să ia decizia corectă sau să raspundă corect la întrebări. Şi dacă ar fi numai unul pe care ar trebui să-l îndrepţi! Dar sunt mulţi. Ba încă şi numărul de ore scade. De la două ore pe săptămână la una.

Ce îţi fac ei ţie, dulce Românie….

Trăiesc cu speranţa că revoluţia din decembrie 89 nu a fost decât începutul schimbărilor. A adevăratelor schimbări, pentru că ceea ce s-a petrecut în ultimii 22 de ani sunt doar bulversări.

Ofertele care este…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, să mai şi râdem.... 3 comentarii la Ofertele care este…

La ce bun să mai tipărească un lanţ de magazine ditai pliantele publicitare, devărate almanahe, dacă produsele aflate la promoţie în oferta scrisă nu există nici în raftn nici în depozit. La ce folos să le mai şi distribui? Ceea ce am văzut azi mă face să cred că METRO nu resimte criza, drept pentru care îşi permite să dea cu tifla celor ce întrăznesc să-i calce pragul. În oferta pe care am primit-o acum câteva zile erau câteva articole care mi-au atras atenţia: o plită de aragaz şi un cuptor, ambele încorporabile, dar şi o saltea ortopedică. Mă duc voios, cu speranţa să împuşc doi iepuri dintr-un foc, dar când ajung la raft… pauză. Chem un responsabil de raion, care îmi explică foarte speriat (de fapt era speriată, că era o ea) că încă nu au sosit saltelele din ofertă. Boooon! Mergem la sectorul cu aragaze. Şi aici responsabilul de raion ne spune că, aţi ghicit, nici cuptorul şi plita încorporabile din ofertă nu au sosit…

După câteva ture pe la alte raioane, timp în care am observat că METRO din Oradea s-a stricat rău de tot, am plecat dezamăgit şi foare hotărât să nu mă mai întorc. Indiferent de ofertă. Că poate „exact asta nu o avem”…

Între timp, la SELGROS:

E de bine!

 

 

Viitorul încă nu e aici!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, sport. 2 comentarii la Viitorul încă nu e aici!

Mă îndoiesc că ar fi mulţi cei ce nu au văzut meciul de aseară dintre România şi Franţa. Dacă nu v-aţi dumirit încă, a fost vorba de fotbal şi nu de cross, deşi puteaţi fi lesne induşi în eroare de gazon smocurile muşuroaiele de pe teren. Anyway… toată lumea plânge acum că am ratat încă o calificare la un turneu final. După părerea mea, calificare e ratată de multă vreme şi pentru multă vreme de aici încolo. Să detaliez:

Jucătorii

N-avem! Mai simplu de atât nu cred că poate fi sintetizat. Generaţiile de aur, argint, platină, titan şi mai ştiu eu ce metale preţioase nu mai sunt, iar din urmă nu vine nimic. Cauzele ar fi multe, dar principala este lipsa centrelor de copii şi juniori. Şcolile şi academiile de fotbal sunt prea puţine şi prea legate de posibilităţile financiare a personalităţilor fotbalistice care le-au înfiinţat şi le patronează (vezi cazurile Hagi şi Gică Popescu). Unde mai pui că la puţinele centre existente pe lângă cluburi, promovarea valorilor se face cu plasa sau cu plicul. Că „tre’ să mâncă şi gura lor ceva”…

Faptul că au apărut trei jucă tori noi care „au confirmat” nu mă încălzeşte şi nu îmi dă încredere deloc, având în vedere adversarul slab (Luxemburg) sau imposibilitatea de a juca ceva din cauza terenului (Franţa). Confirmările ar putea veni de-abia mai încolo, cînd se va juca cu adversari valoroşi, care vor şi putea să-şi pună în valoare calităţile pe un teren de joc, nu pe un teren desprins din filmele cu bombardamente.

Campionatul

Jalnic! Vizibil cu ochiul liber. Adică nu mi se pare normal ca jucătorii să fie extenuaţi după câteva săptămâni în care au de jucat două meciuri pe săptămână. La urma urmei în fişa postului de fotbalist scrie negru pe alb şi cu caractere bolduite „alergare 90 de minute plus prelungiri, dacă este cazul”. Practic pentru asta se pregătesc o viaţă şi pentru asta câştigă mult peste cât câştigă un muncitor cu sapa, care are de muncă 12 ore pe zi. O să spuneţi că are carieră scurtă şi se expune accidentărilor, d’aia e câştigul pe măsură. Vă contrazic şi vă rog să întrebaţi un muncitor la salubritate (care lucrează în condiţii muuuult mai periculoase) sau chiar un miner (mina nu e cel mai sigur loc de muncă) cam în cât timp câştigă aceiaşi bani pe care îi ia cel mai prost plătit jucător de la Dinamo pe an.

Capac, vine şi decizia „oamenilor de fotbal” care desfiinţează campionatul de tineret-rezerve la nivelul Ligii I. Decizia are vechime de câţiva ani, exact bine cât să culegem acum roadele.

Terenurile de joc

Sunt puţine, prea puţine chiar şi pentru anemicul campionat românesc. Naţional Arena şi cele câteva stadioane aflate în construcţie sunt doar nişte floricele pricăjite în deşertul sportiv numit România. Oricum lucrurile oricât ar fi de bune, tot româneşte sunt făcute (vezi cazul gazonului de aseară de la meci sau problemele de autorizaţie de la Cluj Arena). Ca o paranteză, dacă aseară, după „doar o lună” de la montarea gazonului, era impracticabil (sau cum spun jurnaliştii francezi – „câmp de cartofi”), cum ar fi fost acu’ o lună la anulatul meci cu Argentina? Oare nu cumva ştia federaţia argentiniană ceva şi nu a vrut să fie acuzată de cluburi că nenoroceşte jucători de zeci de milioane de euro pentru un moft de câteva sute de mii?

Cluburile

Praştie! Achiziţii făcute după ureche, transferuri făcute la nervi, antrenori schimbaţi la apelul de seară. „Oameni de fotbal” ahtiaţi doar după propria imagine (în culori cât mai pastelate), deşi ei ca oameni sunt destul de pestriţi şi cu un trecut mai mult decât pătat. Profesionalism ZERO sau chiar sub această valoare.

Viitor?

Sumbru. Şi nu e vorba de viitorul imediat ci de cel îndepărtat şi foarte îndepărtat. Faptul că se construiesc câteva stadioane nu rezolvă problemele de fond, ci nu fac decât să pună un ambalaj frumos unei mizerii, cam în modul în care o face un coş de gunoi făcut de un artist plastic: frumos afară, dar în interior tot resturi găsim…

Mulţi comentează că a lipsit Mutu. Doar că o echipă nu o faci cu unul, doi sau trei jucători, ci cu unsprezece, plus rezerve, iar dacă nu ai de unde să-i iei, îţi rămâne soluţia naturalizării. Dar de unde? Au şi africanii mândria lor!

Mitocanul nostru cel de toate zilele

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie. 1 comentariu la Mitocanul nostru cel de toate zilele

Că tot vine sfârşitul de săptămână, scot de la naftalină un articol pe care îl scrisesem luni (la nervi), cu modificările şi cenzurile cuvenite după ce am numărat de câteva ori până la 1000 şi înapoi.

Sfârşitul de săptămână ar trebui să fie relaxant şi liniştit, ca o recompensă după o săptămână de alergături şi agitaţie. Week-end-ul trecut, până la un punct, a fost. Punctul acela s-a întâmplat să fie duminică diiiiis de dimineaţă. Mai exact pe la ora 5:30, când un taximetrist imbecil opreşte în faţa geamului de la dormitor, care din motive de căldură excesivă era laaaaarg deschis. Drept pentru care am auzit de câteva ori toată gama de cărnuri şi acţiuni erotice pe care le scotea individul pe post de interjecţii, împreună cu tovarăşul său de discuţie. Logic, totul se făcea la un nivel sonor demn de o conversaţie într-un mediu înalt poluat fonic, gen circuit de Formula1.

Rezist eu cît rezist, dar într-un final mă trezesc şi fac ce orice om normal ar face: scot capul pe geam şi ÎI ROG pe vorbăreţi să se mute o idee mai încolo, unde nu am geam şi implicit nu sunt deranjat de nivelul sonor al discuţiilor, mai ales că e ora 5. „E şase!” mi-a replicat imberbul vizitiu motorizat, aruncându-mi cuvintele ca un fel de ocară peste umăr, fără măcar să se uite înspre mine. „Poate vrei să dau la maxim staţia” a continuat în acelaşi stil. După ce rezistasem eroic aproape 45 de minute (abia atunci am văzut că într-adevăr trecuse ora 6), replica boului m-a făcut să-mi ies instant din fire şi să-i răspund şi eu obraznic: „Al cui eşti tu, că şmecher te-a făcut?”

Din acel moment, birjarul din el s-a dezlănţuit, fără să mi se adreseze direct, dar ridicând tonul discuţiei şi mai tare, ca să „îmi arate el” că nu am ce să-i fac. Printre altele auzeam cum sunt un nesimţit că nu las oamenii în pace să discute în voie, că e libertate şi face ce vrea şi multe alte chestii minunate augumentate din plin cu epitete şi organe lesne de ghicit, dovedind încă odată (dacă mai era cazul) că astea erau cuvintele de bază ale vocabularului său.

După încă 5 minute de parlamentări cu interlocutorul său, se urcă în maşină şi urlă să-l aud din partea cealaltă a oraşului: „Sunaţi la 112 şi spuneţi că City 138 cu numărul BH 49 BGM!” Toate astea se întâmplau în timp ce îşi „încălzea” motorul turându-l la maxim. Am ieşit pe balcon şi l-am anunţat că mi-am notat, iar ca bonus am reţinut şi bulina – 404 – aşa, ca fapt divers, ca să fiu sigur pe cine reclam, iar dacă se va trezi fără ea să nu se minuneze prea tare. A plecat în trombă, cu scârţâit de roţi şi motor turat (bietu’ motor cred că mai avea puţin şi scuipa pistoanele prin capotă), că deh! el are ultimul cuvânt.

De ce am scris despre incident? Păi… dacă veţi auzi la ştiri zilele astea că „în Oradea, pe strada Fagurelui, un taximetrist a fost nenorocit în bătaie de un dement” să ştiţi că eu am fost. Pe de altă parte, poate cineva de la Poliţie sau Primărie citeşte, poate îi face un pustiu de bine imbecilului şi îl lasă pieton şi fără bulina de taxi.

Deci atenţie la mine: City 138, cu bulina 404!

Chestiuni de prin „sănătatea” românească

Scris de Andrei în . Publicat în critici. 3 comentarii la Chestiuni de prin „sănătatea” românească

Azi am avut un drum de făcut, cu autorul meu, pe la ortopedie (d’aia m-a făcut ca să-l ajut la bătrâneţe cu un pahar de apă sau, dacă nu-i e sete, să-l duc la ortopedie). Ca la orice spital/policlinică/”uatevăr” ce are legătură cât de cât cu sănătatea publică şi aici m-am lovit de câteva chestiuni:

1. Numărul de ordine, obţinut telefonic, se ridică de la „triaj”, care e la mama dracu’ fix la cea mai îndepărtată intrare. Asta în condiţiile în care dacă ai nevoie la ortopedie înseamnă că nu prea eşti cel mai sprinten fecior din sat.

2. Ortopedul te consultă, dar pentru că nu vede în interiorul articulaţiilor (din păcate specializarea „Superman” nu există nici la facultăţile de medicină de peste hotare) eşti trimis la radiografie.

3. La radiografie eşti pus în faţa unei situaţii inedite (inedite pe dracu’, sistemul în sine e inedit) şi anume ţi se spune „avem fonduri pentru filme, dar din păcate s-au schimbat recent formularele, iar noi încă nu am primit formularele noi”. Ca orice chestie inedită, costă: 40 de lei / 2 (doi) genunchi.

4. Ineditul devine sublim când primeşti filmele (de la developat, biensur) cu propriile-ţi oscioare: curge apa de pe ele ca din cascada Niagara. „Nu avem cu ce să le uscăm”. Acuma mă gândesc că dacă nu eram acolo cu taică’miu, nu ştiu cum pana mea stătea în mână cu bastonul şi cu trei filme (care nu trebuiau să se atingă între ele ca să nu se deterioreze). Ca să nu mai întreb cum stătea în picioare…

Dacă nu vă e cu supărare, vin şi io cu o rugăminte: puneţi mâna pe telefoane şi căutaţi printre cunoscuţi care au sau au avut laborator fotografic (d’ăla vechi, pentru prelucrat filme şi hârtie foto) şi poate găsiţi careva un „uscător de film” (nu ştiu dacă se numeşte aşa, dar cine a avut ştie despre ce e vorba). Nu de alta, dar cam toţi cei ce umblau prin cârje  la ortopedie întâmpinau reale probleme de a mai ţine şi filmele în mână. Hai facem un pustiu de bine şi facem rost de uscătoru’ ală şi-l facem cadou celor de la radiologie, ca să nu mai fie nevoiţi bolnavii să facă balet.

Drept la muncă sau obligaţie la sclavie?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice. Niciun comentariu la Drept la muncă sau obligaţie la sclavie?

Multă lume a început să facă scandal odată cu schimbarea Codului Muncii de la noi: că angajaţii nu vor avea protecţie în faţa angajatorilor, că se încalcă dreptul la un loc de muncă sigur, etc, etc, etc. Mulţi au fost cei care o tăiau scurt „măcar aşa vă veţi face treaba mai bine”. Pe urmă au început să apară „raportările pozitive” de la Ministerul muncii, cum că „s-au încheiat în ultimele luni (după adoptarea Codului) sute de mii de contracte de muncă”. Frumos! Dar nu spune nimeni ce fel de contracte! Vă spun eu: temporare! Abia pe la mijlocul toamnei se va vedea dezastrul de pe piaţa muncii, când respectivele contracte se vor termina.

Până atunci încep să apară abuzurile. Uite de exemplu ce a descoperit Piticu’. Şi ăsta e doar începutul. Oricum angajaţii nu vor mai avea prea mult curaj să caşte gura pentru drepturile lor, pentru că vor zbura în stradă în secunda doi, fără prea multe explicaţii, deoarece legea le permite patronilor. Pentru că sindicatele sunt cvasiinexistente sau se ocupă de alte chestii mai avantajoase (a se citi profitabile), cum ar fi încasarea cotizaţiilor şi participarea la şedinţele consiliilor de administraţie. Sindicaliştii să mai aştepte!

Românii din Spania simt deja pe pielea lor modificarea legii privind angajaţii străini şi nu le place, doar că ei ştiu că există cineva care să se ocupe de cazurile lor. Cu mai mult sau mai puţin succes, dar se ocupă.

În orice ţară în curs de dezvoltare, în care clasa de mijloc încă nu s-a aşezat temeinic, vor apărea abuzuri faţă de angajaţi atâta vreme cât legea va fi laxă. Nu spun că trebuie apărat orice angajat şi cu orice preţ, dar nici lăsat de izbelişte în faţa unora dintre angajatori care văd doar banul, iar pentru el calcă orice drept în picioare.

Aşadar ne pregătim de o nouă epocă a sclavagismului?

România şi dreptul la liberă circulaţie

Scris de Andrei în . Publicat în critici, din trafic, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 2 comentarii la România şi dreptul la liberă circulaţie

Aud tot mai des în ultima vreme că MAI doreşte să reducă numărul rablelor cu numere de Bulgaria (p’aci prin vestul ţării mai avem şi numere de Austria sau de Ungaria) de pe şoselele româneşti, iar singura soluţie „intelijentă” pe care le-a dat-o neuronu’ singuratic din tot ministerul a fost să limiteze la 90 de zile accesul maşinilor înmatriculate în altă ţară pe şoselele României (impropriu numite şosele, dar mă rog… de dragul conversaţiei hai să le numim aşa în continuare). Normal că nu puteau spune că limitează doar cele înmatriculate în Bulgaria, că se trezea România cu o clauză de infrigment pentru discriminare, dar nici aşa nu va scăpa. De ce? Păi: una dintre raţiunile Uniunii Europene este dreptul la liberă circulaţie, care nu e limitat în spaţiu şi timp. Deci… Dar cum titanicul boc, profesor de drept constituţional, e specialist în legi şi ordonanţe neconstituţionale, (ca şi tăticu’ băse dealtfel) e ceva nou sub soare? De ce ar fi subalternii mai buni?

 

Potrivit unui proiect înaintat de Poliţia Rutieră Ministerului de Interne, şoferii romani care îşi înmatriculează maşinile în Bulgaria sau în orice altă ţară a Uniunii Europene nu vor mai putea să circule cu autovehiculele în România mai mult de trei luni. Practic, la prima oprire in trafic, masina va fi introdusă într-o bază de date a poliţiei, iar după 90 de zile aceasta va trebui fie înmatriculată în Romania, fie scoasa din tară.

Sursa

 

Dacă nu se puteau până acum verifica actele maşinii, asigurarea sau impozitul, cum se va putea face asta dacă limitezi la 90 de zile circulaţia pe hârtoapele străzile din România? Tot ce obţii e o limitare a dreptului de liberă circulaţie şi nimic mai mult.

Eu mă mai gândesc şi la o altă posibilitate: se deschide calea unor „licitaţii” pentru implementarea de urgenţă a unui sistem de monitorizare a traficului la intrările/ieşirile din România. Asta după ce vom fi amendaţi la Bruxelles, ca să avem şi motivul perfect. Părerea mea…

BACALAUREAT 2011 – momentul adevărului

Scris de Andrei în . Publicat în critici, cultura, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, opinii. 2 comentarii la BACALAUREAT 2011 – momentul adevărului

Indiferent de isteria generală (mă rog, doar a 100.000 de elevi, respectiv 200.000 de părinţi plus aproximativ 400.000 de bunici), rezultatele de anul acesta de la BAC reflectă fidel „reformele” ultimilor 20 de ani, subfinanţării constante, dar şi lipsa totală de interes a elevilor şi părinţilor faţă de carte şi şcoală. Spun asta în perfectă cunoştinţă de cauză, ca fost cadru didactic.
Nu pot să le plâng de milă celor peste 50% dintre absolvenţii de liceu care nu au luat examenul de maturitate pentru simplul motiv că nu au dreptate. În scurta mea activitate pedagogică m-am lovit de câteva ori de lipsa de preocupare a unora dintre elevi, ce îşi motivau în fel şi chip faptul că nu pot răspunde la întrebări simple. Eu nefiind adeptul predării prin dictare, m-am trezit uneori în faţa replicii „nu ne-aţi dictat, deci nu ne-aţi predat; de unde era să învăţăm?”. Evident, de manual nu auziseră. Şi ce manuale! Comparativ cu cele din care am învăţat noi, cei din generaţia 30+, cele de acum sunt nişte cărţi de colorat!

Nu pot însă să nu fac o remarcă după ce am studiat listele candidaţilor de la liceele orădene: unde se face şcoală şi există interes, au fost şi rezultate. Iată ce am văzut eu (iau doar liceele din Oradea, în ordinea în care sunt afişate pe situl Ministerului Educaţiei):

1. COLEGIUL ECONOMIC „PARTENIE COSMA” ORADEA – 256 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 179. Rezultă un procentaj de reuşită de 69,92%.

2. COLEGIUL NATIONAL „IOSIF VULCAN” ORADEA – 90 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 87. Rezultă un procentaj de reuşită de 96,66%.

3. COLEGIUL NATIONAL „EMANUIL GOJDU” ORADEA – 182 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 176. Rezultă un procentaj de reuşită de 96,70%.

4. COLEGIUL NATIONAL „MIHAI EMINESCU” ORADEA – 277 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 257. Rezultă un procentaj de reuşită de 92,77%.

5. COLEGIUL TEHNIC „ANDREI SAGUNA” ORADEA – 231 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 18. Rezultă un procentaj de reuşită de 7,79%.

6. COLEGIUL TEHNIC „CONSTANTIN BRANCUSI” ORADEA – 230 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 83. Rezultă un procentaj de reuşită de 36,08%.

7. COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA” ORADEA – 180 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 4. Rezultă un procentaj de reuşită de 2,22%.

8. COLEGIUL TEHNIC „MIHAI VITEAZUL” ORADEA – 390 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 48. Rezultă un procentaj de reuşită de 12, 30%.

9. COLEGIUL TEHNIC „TRAIAN VUIA” ORADEA – 527 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 179. Rezultă un procentaj de reuşită de 33,96%.

10. COLEGIUL TEHNIC „TRANSILVANIA” ORADEA – 220 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 39. Rezultă un procentaj de reuşită de 17,72%.

11. GRUP SCOLAR SANITAR „VASILE VOICULESCU” ORADEA – 73 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 39. Rezultă un procentaj de reuşită de 53,42%.

12. GRUPUL SCOLAR IOAN BOCOCI – 44 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 1. Rezultă un procentaj de reuşită de 2,27%.

13. LICEUL „DON ORIONE” ORADEA – 46 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 19. Rezultă un procentaj de reuşită de 41,30%.

14. LICEUL CU PROGRAM SPORTIV „BIHORUL” ORADEA – 65 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 47. Rezultă un procentaj de reuşită de 72,30%.

15. LICEUL DE ARTA ORADEA – 104 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 90. Rezultă un procentaj de reuşită de 82,56%.

16. LICEUL HENRI COANDA ORADEA – 58 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 8. Rezultă un procentaj de reuşită de 13,79%.

17. LICEUL PARTICULAR „GEORGIANA” ORADEA – 32 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 1. Rezultă un procentaj de reuşită de 3,12%.

18. LICEUL TEOLOGIC BAPTIST „EMANUEL” ORADEA – 57 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 57. Rezultă un procentaj de reuşită de 100%.

19. LICEUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC ORADEA – 39 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 35. Rezultă un procentaj de reuşită de 89,74%.

20. LICEUL TEOLOGIC ORTODOX „EPISCOP ROMAN CIOROGARIU” ORADEA – 11 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 8. Rezultă un procentaj de reuşită de 72,72%.

21. LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL „BETEL” ORADEA – 62 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 60. Rezultă un procentaj de reuşită de 96,77%.

22. LICEUL TEOLOGIC REFORMAT „LORANTFFY ZSUZSANNA” ORADEA – 57 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 26. Rezultă un procentaj de reuşită de 45,61%.

23. LICEUL TEOLOGIC ROMANO CATOLIC „SZENT LASZLO” ORADEA – 48 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 8. Rezultă un procentaj de reuşită de 16,66%.

24. LICEUL TEORETIC „ADY ENDRE” ORADEA – 201 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 134. Rezultă un procentaj de reuşită de 66,66%.

25. LICEUL TEORETIC „AUREL LAZAR” ORADEA – 98 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 90. Rezultă un procentaj de reuşită de 91,83%.

26. LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA” ORADEA – 106 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 82. Rezultă un procentaj de reuşită de 77,35%.

27. LICEUL TEORETIC „ONISIFOR GHIBU” ORADEA – 119 candidaţi înscrişi, din care au luat bacalaureatul 105. Rezultă un procentaj de reuşită de 88,23%.

O primă concluzie ar fi că şcolile cu tradiţie şi-au respectat blazonul, iar acolo unde au fost cerinţe cât-de-cât, au fost şi rezultate. Se vede cu ochiul liber că repartiţia computerizată în licee este o soluţie cât se poate de idioată, iar lipsa unui examen de admitere în liceu nu face decât să înrăutăţească situaţia, neexistând astfel o sită a valorilor.

Singura diferenţă faţă de anii trecuţi a fost prezenţa camerelor de supraveghere. Rezultatul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Şcolile slabe au fost puse cu botul pe labe.

Restul concluziilor le puteţi trage singuri.

Centrele de examinare se pot consulta aici.

„Siguranţă şi încredere”…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii. 6 comentarii la „Siguranţă şi încredere”…

… aşa sună motto-ul Poliţiei române. Nu ştiu de care siguranţă e vorba, probabil se referă la piedica armelor din dotarea poliţiştilor, iar aici văd că este o problemă… cel puţin după ultimul val de sinucideri din poliţie, cu armele din dotare. Nu ştiu voi cât de în siguranţă vă simţiţi, dar pe mine mă încearcă un sentiment de nesiguranţă: dacă dau peste unul dintre poliţiştii care are probleme cu ratele sau a cărui părinţi sunt împotriva iubitei lor? Mă bate? Mă împuşcă?

Cât despre încredere nici nu poate fi vorba şi nu doar datorită labilităţii psihice a vajnicilor apărători ai legii.

Şi săptămâna se încheie cu…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, foto, opinii. 7 comentarii la Şi săptămâna se încheie cu…

Dacă tot s-a deschis Kaufland în Oradea, mi-am zis că merită macar o vizită. Am pornit cu inima îndoită şi fără prea multe aşteptări (cel puţin după experienţa numită Billa). Ei bine, m-am înşelat amarnic. Am găsit organizare tipic germană, corectă, exact cum am văzut şi în magazinele similare din vest. Produse multe şi diverse, încât m-am cam

Continuă lectura

Cu o frunză nu se face primăvară…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, foto, Romania. 8 comentarii la Cu o frunză nu se face primăvară…

„Welcome to Romania” sau „Explore the Charpatian garden”. Până la munte trebuie să treci prin câmpie. Nu că la munte te-ar aştepta mai multă curăţenie… Imaginea e luată din Ungaria, la aproximativ 3 kilometri de graniţa cu România şi reprezintă faimosul obiectiv turistic din Oradea numit CET I. Să ne trăiască!

P.S. În imaginea de faţă fumul o ia peste câmpiile româneşti, dar cred că imensa majoritate a orădenilor pot jura cu mâna pe inimă că trece şi peste oraş. Ungurii pot confirma printre înjurături că adeseori fumul trece fraudulos graniţa.

Scurte (04.05.2011)

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, foto. Niciun comentariu la Scurte (04.05.2011)

Conform principiului enuntat cu multa vreme inainte de Luceafarul poeziei romanesti („Tot ce misca-n tara asta/Raul, ramul/Mi-e prieten mumai mie”), in zilele noastre, pana si apa de la robinet din Oradea, oras PNL, este portocalie. Asta da oportunism politic!
Glumesc desigur, dar APATERM-ul nu. Iata dovada:

image

Pana unde mai poate creste pretul benzinei?

Scris de Andrei în . Publicat în auto & moto, critici, de criza, economice, escrocherii, opinii. 9 comentarii la Pana unde mai poate creste pretul benzinei?

Pana unde vor actionarii petrolistilor. Stim deja ca eterna scuza este cresterea pretului pe baril, urmata de cresterea cursului de schimb al euro si al dolarului. Dar cum barilul cam stagneaza, iar valutele o iau la vale (in special dolarul, care pierde constant teren fata de euro), sunt curios ce scuza se va mai gasi.

In rest profiturile cresc.

Sa auzim de bine.

Intrebare pentru meseriasi

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii. Niciun comentariu la Intrebare pentru meseriasi

Dupa cum vedeti, nu prea am avut multa vreme pentru scris in ultimele zile. Motivul principal fiind reamenajarile pe care trebuie sa le fac (fara voie si fara prea mare bucurie). In schimb m-am lovit de tot felul de probleme. In primul rand neseriozitatea mesterilor de pe la noi, drept pentru care mi-am amintit de un interviu de-al lui George Pruteanu si

Continuă lectura

Umblă o ţeapă prin oraş?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, escrocherii. 52 de comentarii la Umblă o ţeapă prin oraş?

De câteva zile umblă prin Oradea (mai ales pe Republicii) câţiva „agenţi” de recrutare ai unei agenţii misterioase numită Sun Media. Partea cea mai interesanta e că acostează cu preponderenţă cuplurile cu copii, pentru a le propune „o carieră în modeling”. Totul constă în câteva fotografii pe care le fac contra „modicei” sume de 60 de lei, după care se semnează un contract pe un an şi…. aia e. Adică dacă te caută cineva bine, dacă nu, nu. Am aflat de prezenţa lor prin oraş după ce a luat-o pe nevastă-mea aproape pe sus una dintre tipe, ca să îi propună s-o înscrie pe fiică-mea „că aveţi un copil frumos”. Ştiu că am un copil frumos, dar vreau să fie doar al meu şi îl expun atât cât cred eu de cuviinţă, dar modul de abordare şi metodologia indivizilor îmi sunt mai mult decât dubioase. Ca să nu mai vorbesc de tactica „haideţi acum, că mai târziu nu vor mai fi locuri” care mi-a ridicat pe loc un semn mare de întrebare. Vizitînd situl agenţiei nu am făcut decât să-mi cresc numărul întrebărilor: nu există o societate comercială menţionată nicăieri, nu există un nume al unei persoane de contact şi nici un punct de lucru oficial în Oradea (deşi operează pe strada Mihai Eminescu de câteva zile).

Am senzaţia că e vorba despre o mega-ţeapă, mai ales că echipa adună în disperare pe cine prinde pe stradă, iar din informaţiile pe care le am, a devenit din ce în ce mai agresivă, adunând cu ghiotura dornici de a-şi face copiii vedete. Nu mă interesează că rămân fără cei 60 de lei, dar mi-e că îşi expun ca proştii copiii cine ştie cărei reţele de traficanţi. E doar o părere, dar din câte ştiu nu aşa lucrează o agenţie serioasă. Dacă vreţi să vă lămuriţi şi să mă lămuriţi şi pe mine, aveţi aici situl agenţiei.

Poate poliţia ar trebui să dezlege puţin misterul.

Cine face ca mine, ca mine să păţească!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, w w w. 10 comentarii la Cine face ca mine, ca mine să păţească!

Mda… am făcut-o de oaie. Recunosc. M-am grăbit să-i dau o replică lui Zoso la un articol de ieri şi mi-am dat cu firma în cap. Printre sughiţuri de râs nu am mai fost atent la ultimele nume sau probabil din cauza cititului în diagonală, numele Elenei Băsescu mi-a sunat ca şi cum ar fi al Elenei Udrea (poate la asta a contribuit şi alăturarea cu un rând mai sus a

Continuă lectura

Ce-o fi aşa de greu de priceput?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, de criza, economice, opinii. Niciun comentariu la Ce-o fi aşa de greu de priceput?

De fiecare dată când sunt întrebat ce părere am despre afacerile „româneşti 100%” îmi ridic în cap interlocutorii. Şi asta nu pentru că nu am încredere în potenţialul lor, cât nu am încredere în capacităţile manageriale ale întreprinzătorilor care le-au pus bazele. Întotdeauna am spus că afacerile româneşti suferă de lipsă de management sau mai bine zis de lipsă de manageri, cu toate că facultăţile economice din România scot pe bandă rulantă promoţii de absolvenţi de management. Marea majoritate a afacerilor rămân să fie conduse de către cei ce le-au înfiinţat şi care nu au

Continuă lectura

Vă place sportul? Dar fotbalul?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, opinii. 3 comentarii la Vă place sportul? Dar fotbalul?

Stau şi mă uit râzând la lamentările patronilor din fotbalul autohton care au aflat de mega-eşecul licitaţiei pentru drepturile TV ale următorilor 3 ani. Chiar nu înţeleg cum se aşteptau la sume colosale când tot ce vedem e circul lui Becali, Iancu, Porumboiu, Copos şi alţi câţiva. Cum naiba aveau aşteptări să încaseze cât fotbalul englez de exemplu (care, fie vorba între noi,

Continuă lectura

Ştiam că aşa nu …

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii, reclame. 10 comentarii la Ştiam că aşa nu …

Ia uitaţi-vă la următoarele spoturi şi spuneţi la ce vă duce gândul (mă refer mai ales la generaţia 30+):

Asemenea reclame apăruseră după 90′ pe la noi şi făceau comparaţie între produsele Coca-Cola şi Pepsi. Sau invers. Diferenţa e că atunci comparaţia era explicită, iar acum doar se sugerează că „e altceva” mai bun, mai bla-bla. Şi mai ştiam că după acel război publicitar (ăla din 90′) a fost interzisă reclama comparativă (de atunci toate mărcile sunt „cele mai cele”).

Oare care o fi produsul „inferior” celui prezentat aici?

Dubla măsură

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 8 comentarii la Dubla măsură

Cred că toată lumea ţine minte reportajul în care se relata despre femeia care a fost muşcată de o haită de câini vagabonzi în curtea fostului sediu ADP al sectorului 5. Ei bine, femeia a murit în urma rănilor multiple şi deosebit de grave, în ciuda eforturilor medicilor.
Problema pe care vreau să o ridic este alta. Şi eu ca şi mulţi alţii am fost tentat în primă fază să mă întreb „ce căuta acolo?”. În reportajul de la ProTV apare şi o primă supoziţie a redactorilor bazată pe o altă supoziţie a unei păreriste ce se afla în zonă: „se pare că femeia sărise gardul ca să fure fier vechi”. La această opinie, prima reacţie a fost ca a imensei majorităţi a românilor: „aşa-i trebuie dacă fură!” Mă întreb care era reacţia (repet, atât a mea cât şi a celorlalţi 99% dintre români) dacă aflam de la bun început că femeia era în timpul serviciului. După câteva momente de reflecţie (atunci, după difuzarea ştirii) mi-am dat seama că fac o greşeală imensă aplicând dubla măsură, pentru că nu am făcut decât să discriminez în mintea mea omul cinstit de hoţ. Posibilul hoţ. Chiar dacă ar fi fost un hoţ la furat de fier vechi (nu mai contează motivele care împing pe cineva să fure fier vechi) tot suntem în prezenţa unei drame umane. Pentru că ar fi vorba de un om care ar primi mai mult decât o pedeapsă pentru fapta sa. Să fii sfârtecat până la os de către o haită de câini nu e o pedeapsă, iar cine mă contrazice nu ştie ce înseamnă să fii muşcat de un câine. În acest caz, simpla aruncare a cuvântului „hoţ” sau a verbului „a fura” nu a făcut decât să legitimeze oarecum în mintea unora (recunosc pentru a mia-suta oară că am făcut aceeaşi greşeală) carnagiul ce a urmat şi suferinţa femeii. Dar adevărul care trebuia subliniat indiferent de circumstanţe este că avem oraşe invadate la propriu de către haitele de câini fără stăpân, care pe străzi fiind de câteva generaţii au ajuns să se sălbăticească.

Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce „fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.

Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.

Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.

P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?

„Jucătorul român Adrian Mutu se lasă de fotbal”

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii. 3 comentarii la „Jucătorul român Adrian Mutu se lasă de fotbal”

Cel puţin aşa ar trebui să sune următoarele articole ale presei din Italia. Şi nu pentru că l-ar trăda vârsta, fotbalul sau talentul. Nu. Doar pentru că el continuă să trădeze şi să sfideze fotbalul şi talentul. Mă îndoiesc că soţia, Consuelo, va mai rămâne alături de el, la fel cum mă îndoiesc de iertarea celor de la Chelsea, drept pentru care şturlubaticul fotbalist va rămâne şi fără izmenele de pe el. Greu de crezut că va ajunge la Galata, iar dacă o va face e şi mai greu de crezut că nu va face prostii mai departe. Cazul Dănuţ Lupu arată clar cum că „lupu-şi schimbă părul dar năravul ba”.

Am putea asista la neantizarea unui real talent. Păcat. Dar măcar va putea povesti celorlalţi homeleşi, cu care va împărţi conducta de încălzire şi aurolacul, câteva amintiri frumoase, pe care respectivii le vor lua drept delir. Încă un idol care va muri în mizerie. Sper să delirez doar eu acum…

E oficial! Adio Schengen!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, Romania. 3 comentarii la E oficial! Adio Schengen!

Abia acum încep măreţele realizări post-decembriste. După 21 de ani de încredere, Europa decide că ar fi cazul să devină mai raţională şi lasă sentimentalismele în seama guvernului de la Bucureşti. Care guvern a şi reacţionat printr-un şantaj la adresa aderării Croaţiei. Dar cum Europa e deja un părinte versat şi nu se impresionează la urletele copilului rău şi pedepsit la colţ pe boabe de porumb. Cică „ulciorul nu merge de multe ori la apă”.

Alo! Trăiţi bine?



Sursa informaţiei.

După 21 de ani

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii, Romania. 14 comentarii la După 21 de ani

Citesc zilnic (sau aproape zilnic) pe bloguri şi prin presă (online) cât de rău, cât de greu şi cât de najpa e să trăieşti în România. Că e o ţară de cacao, maro sau mai stiu eu cum. Adevărat că multe situaţii sunt nasoale şi prezintă tente vădit maronii, dar hai să încercăm să vedem şi lucrurile bune, atâtea câte sunt. Că economia, societatea şi politicul nu avansează în ritmul în care am vrea noi e una, dar hai să ne amintim că în 1990 eram consideraţi a ne afla la 80 de ani distanţă de cel mai înapoiat stat european (aici nu mai ţin minte dacă era vorba de Italia sau de Spania. Portugalia încă

Continuă lectura

Şomajul şi asistenţa socială

Scris de Andrei în . Publicat în critici, de criza, economice, eterna si fascinanta Romanie, opinii. 3 comentarii la Şomajul şi asistenţa socială

Da, ştiu, nu e unul şi acelaşi lucru, dar se pare că încă multă lume nu înţelege.

Asistenţa socială constă în acordarea unor ajutoare materiale unor persoane ce nu se pot întreţine din varii motive (de obicei pe caz de boală, incompatibilă cu munca). În ultimii 20 de ani, au beneficiat de asistenţă socială diverse categorii de persoane, pe considerentul că România este un stat social şi că în Constituţie este scris dreptul fiecărui cetăţean de a avea un nivel de trai decent (art.43, alin.1).  Aşa s-a ajuns la stabilirea venitului minim garantat de către stat. Din punctul meu de vedere e bine că se pune o oarecare ordine în sistemul asistenţei sociale, reducându-se cazurile de acordare. Câţi nu am văzut oameni perfect sănătoşi, care nu muncesc, dar primesc venitul minim garantat? Aşadar hai să mai tăiem.

În privinţa şomajului, lucrurile stau puţin altfel: ai cotizat la un fond pentru a te asigura de riscului producerii unui

Continuă lectura

Norocul e cum ţi-l faci…

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, critici, eterna si fascinanta Romanie, foto, opinii, Romania. 9 comentarii la Norocul e cum ţi-l faci…

A demonstrat-o înca odată (dacă mai era necesar) MTV România, parte a Media Pro. Astfel, ceea ce începuse ca o glumă din partea câtorva bloggeri a devenit o luptă între o parte dintre utilizatorii internetului din România şi maşinăria de marketing a Media Pro.

Să prezint faptele. Timp de o lună vizitatorii sitului MTV România puteau să voteze pentru a alege „cel mai tare hit al ultimilor 15 ani„. Melodie românească bineînţeles. Între piesele uploadate s-a strecurat (din greşeală sau la mişto) şi piesa „Dozatorul” compusă şi interpretată de DJ Boroş. Drept să recunosc, nu am auzit-o niciodată până la acest concurs, la fel cu nu am auzit niciodată de DJ Boroş. Dintre toate propunerile fiind cea mai proastă piesă, a aprins în cineva scânteia de revoltă faţă de muzica difuzată de franciza românească a reputatului post de televiziune occidental MTV. Şi a început „rivoluţia”. Scânteia aprinsă de UtopiaBalcanica s-a extins treptat şi la alţi bloggeri, care i-au dat amploarea unui incendiu. S-au aprins pe rând (nu neapărat în ordinea asta) Ovi Sirb, Denisuca, Ovidiu Eftimie, RezistentaUrbana, DailyCotcodac, Morom3t3, SkyLovers, Romanika.eu, FurtDeCurent, DumneZERO, Webcomics, ARHI, DeCeBlog şi mulţi, mulţi alţii pe care nu i-am urmărit. Votul părea să dea un câştigător clar în piesa „Dozatorul”, mai ales că pe la jumătatea concursului avea dublul numărului de voturi faţă de contracandidat (Voltaj – „20”). Până în ultima zi de concurs (30 noiembrie, ora 23:59 conform regulamentului postat de MTV România) „Dozatorul” conducea. Cum s-au schimbat liderii puteţi vedea pe Contrasens. Interesant este că dacă DJ Boroş creştea încet dar constant, Voltajul creştea în salturi (între 20 şi 50 de voturi deodată). Miezul nopţii a prins Voltajul pe primul loc cu fix 110 voturi avans, unde doar cu o oră înainte era condus cu mai mult de 100 de voturi. În ultimele ore de votare s-au încins Twitter-ul şi Facebook-ul. Dacă îndemnurile erau clare spre „Dozator”, nimeni nu a sesizat să existe o mobilizare similară pentru Voltaj. Nici una din piesele clasate de la locul 3 în jos nu au înregistrat creşteri semnificative care să indice vre-o implicare.

La câteva minute după încetarea oficială a votului apare pagina următoare:

Vă rog să remarcaţi numărul de voturi strânse de Voltaj. Nu, nu e codat. Pur şi simplu pagina a fost scrisă cu ceva vreme înainte, neştiindu-se cu ce număr de voturi va castiga Voltaj. Dar se ştia că va câştiga. Felicitări, aţi asistat la un exemplu clasic de furt a unui concurs, după principiul „concursul se ţine joi, dar postu-i ocupat de marţi”.

Eu propun şi numărarea voturilor contra. S-ar schimba automat câştigătorul.

Motivele.  Pentru cine nu ştia, 1 decembrie 1996 este ziua lansării primului album Voltaj, ce se numea „Pericol de moarte”. Aşa că era de-a dreptul imposibil ca după 14 ani, o formaţie sub contract cu Media Pro, să nu câştige „simbolic” un concurs de hituri româneşti ale ultimilor 15 ani (de ce nu 20?).

Morala. Întotdeauna ei vor putea fura mai mult decât putem noi vota!

P.S. ProFM a dovedit că sloganul i se potriveşte ca o manăuşă: „The Hit Factory”. Aşteptăm deci un nou album (aniversar) Voltaj, care să rupă topurile.

Trafic oradean (III)

Scris de Andrei în . Publicat în auto & moto, critici, Din Oradea, din trafic, eterna si fascinanta Romanie, foto. 7 comentarii la Trafic oradean (III)

Acum ca lucrarile in oras se incheie incet-incet (mult prea incet zic eu), se redeschid circulatiei drumurile care pana mai ieri ne faceau viata un calvar. Trecem peste faptul ca se raceste vremea dar asfaltarile continua. Acolo unde asfaltarile s-au terminat s-a instalat un alt fel de haos. Astfel, strada Primariei a redevenit sens unic incepand de azi dimineata, pe sensul Piata Independentei – bd. Decebal. Luni s-a revenit la sensul unic pe Jean Calvin (prin fata liceului Pedagogic) pe directia Iuliu Maniu -> Primariei. Atat eu cat si alti participanti la trafic nu stiam si am mers foarte hotarati ca pana acum cateva zile, de pe Primariei, pana am vazut semnul de acces interzis. A urmat un stanga-mprejur militaresc.

Maxima idiotenie se gaseste in centru, unde odata cu redeschiderea strazii Iuliu Maniu (sens unic dinspre Decebal pana la biserica Sf. Nicolae, ca si pana inainte de lucrari) s-a modificat sensul de circulatie pe Cuza Voda, devenind sens unic dinspre Mihai Viteazul spre Decebal. De ce? Nu inteleg si nici macar nu are logica. Deci avem acum un sens unic spre centru, Decebal -> Iuliu Maniu -> Piata Independentei si doua sensuri unice dinspre Mihai Viteazul spre Decebal, unul dupa altul: Cuza Voda si Mihail Kogalniceanu. Nici macar nu conteaza ca ultimele doua strazi sunt la distanta de nici 100 de metri. Asta in conditiile in care si strada Sucevei este tot sens unic pana la bd.Decebal in portiunea ce trece pe langa parcul Balcescu, la fel ca si strada Primariei (pe intreaga ei lungime). In total patru sensuri unice de iesire din centrul orasului si doar unul de intrare.

Sa fie asta o invitatie sa plecam naibii din Oradea?
Vizualizare hartă mărită

Bonus:

Ca sa puna capac nervilor de dimineata, gasesc in parcare un cretinoid. Sunt curios daca il vedeti (calitatea pozei lasa de dorit ca e facuta rapid cu telefonul) si daca ghiciti cate locuri de parcare bloca.

Reclama – sufletul comertului…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii, reclame. 5 comentarii la Reclama – sufletul comertului…

…sau comertul e sufletul reclamei? Intrebarea asta imi incretea mintea de mai multa vreme, dar azi am gasit la Arhi un articol ce dezbate oarecum problema, asa ca mi-a dat putina apa la moara. La analiza se ia una bucata produs. Marca nu conteaza. Dar produsul respectiv are imprimat/stantat/brodat/cusut logo-ul marcii respective. Daca esti cocalar sau pitipoanca alegi ca sigla respectiva sa fie de dimensiuni cat mai mari.

Pana aici toate bune. Dar daca tu cumperi produsul pentru calitatile lui si nu musai pentru marca? De aici se nasc cateva dileme: de ce platesc mai mult pe un produs de marca? Pentru ca se cheltuie mai mult in cercetare? Pentru ca se investeste mai mult in publicitate? Pentru prestigiul marcii? Faptul ca firma respectiva cheltuie mai mult in cercetare si dezvoltare se reflecta in calitatea produsului, ceea ce te si indeamna in final sa cumperi, deci e posibil sa fie asta cauza. Investitia in publicitate ar fi a doua, dar nu prea sta in picioare multa vreme. Asta pentru ca odata cumparat produsul, chiar tu ii faci reclama mai departe, deci… tu cumperi, tu faci reclama pe banii tai. Prestigiul marcii? Pai si aici esti la fel de „raspunzator” de popularizarea marcii ca si in cazul reclamei: porti brandul cu tine, la vedere si tot pe banii tai

Acuma vine si intrebarea: de ce sa nu fim platiti ca purtam siglele la vedere? In fond nu facem decat reclama. Da, pe banii nostri. De ce nu s-ar acorda un discount pentru reclama sau chiar sa fii platit? Sau pur si simplu sa se scoata marca pusa la vedere. Oricum, eticheta de pe produs iti spune cine e producatorul (asta daca il iei de nou), deci pentru sufletul tau cred ca ar fi suficient.

Pentru cine mai emit televiziunile?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii. 9 comentarii la Pentru cine mai emit televiziunile?

Ultimele ştiri din piaţa media vin cumva surprinzător faţă de replierea marilor jucători. Preţurile publicităţii au fost în scădere anul acesta, iar unele dintre televiziuni sunt pe punctul să tragă obloanele. Doar RDS&RCS intenţionează să deschidă una nou-nouţă. Şi se pare că intenţiile sunt de anvergură: Radu Moraru (Naşul de la B1 TV) e cel mai sonor nume ce se vehiculează până acum că se va regăsi în grila de programe a noului post.

Eu totuşi mă întreb pentru cine mai emit televiziunile? Mai ales că sunt atât de multe. Când ajung acasă de la birou încerc de fiecare dată să găsesc ceva interesant şi cât de cât relaxant, dar nu reuşesc sub nici o formă. Mă mai refugiam până nu demult în programele Discovery, dar nici astea nu mai sunt ce erau (nu ştiu dacă aţi observat, dar încep să se repete în heavy-rotation emisiunile). De pe la ora 6 încep emisiunile-vidanjă gen Happy Hour, Acces Direct şi alte mizerii. Astea pentru cine-s făcute? pentru că pe cine întreb îmi spune că nu urmăreşte. Şi întreb ceva lume. Am senzaţia că singurele emisiuni rezonabile sunt ştirile PRO Tv ale Andreei Esca şi Dr.Oz de la Euforia TV. În rest, apă de ploaie.

Oare care sunt cifrele reale de audienţă? Nu de alta, dar fiecare se laudă cu „noi recorduri” şi ştachete sculate ridicate la înălţimi ameţitoare.