Comunicat al Casei Regale
În lumina comunicatului trimis presei de către Casa Regală a României, ne exprimăm profundul regret și mâhnirea față de decizia luată de Majestatea Sa Regele Mihai I.
Scris de Andrei în . Publicat în să mai şi râdem..., evenimente. 1 comentariu la Comunicat al Casei Regale
În lumina comunicatului trimis presei de către Casa Regală a României, ne exprimăm profundul regret și mâhnirea față de decizia luată de Majestatea Sa Regele Mihai I.
Scris de Andrei în . Publicat în critici, cultura, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, evenimente, Oradea. 1 comentariu la Toamna Orădeană – ediţia 2013
Dacă anii trecuţi festivalul numit ”Toamna Orădeană„ a avut o dimensiune de festival naţional, anul acesta a scăzut doar la nivel de chermeză cu mici, bere şi multă muzică populară. Pe ici şi pe colo s-au strecurat câţiva artişti mai răsăriţi, şi aceia tocmiţi pe ultima sută de metri, astfel se explică şi programul dat publicităţii cu două zile înainte de startul ediţiei acestui an. Marea majoritate a evenimentelor sunt de fapt ALTE evenimente de sine stătătoare, dar pe care onor primăria a considerat că e bine să le includă în program ca fiind proprii şi finanţate din bugetul festivalului, fără a fi menţionaţi adevăraţii organizatori, măcar ca sponsori… Un astfel de exemplu este Festivalul de Teatru Scurt (care a devenit începând cu această ediţie internaţional) sau Critical Mass.
Ce m-a deranjat cel mai mult, ca orădean, nu ca bloger, este că nu s-a comunicat public până înainte cu 45 de minute despre conferinţa de presă, pentru că în fond şi la urma-urmei presa fusese invitată cu o zi înainte. Corect până la un punct: poate vroiau să ajungă şi câţiva cetăţeni interesaţi de finanţele publice locale, ca să dezbată public niţel cheltuielile… În altă ordine de idei, am aflat că această ediţie aniversează 900 de ani de atestare documentară a Oradiei (mai mult cu aproape 300 decât a Bucureştiului)… nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu cred că era un motiv de a face tam-tam şi a aduce o
Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, Oradea, reclame. Niciun comentariu la Targul de pasiuni – Oradea 20.04.2013
Ți-ai dorit vreodată să înveți despre ceva ce iți place?
Ți-ai dorit să înveți despre ceva ce nu știai că există?
Ți-ai dorit ca ceilalți să afle despre pasiunea ta?
Incubator107 este un proiect ce are un motto simplu și eficient: oricine poate învăța orice de la oricine.
Prin dorința și munca altor persoane ce au crezut că motto-ul poate să fie implementat cu succes, actualmente există incubator107 în București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.Ideea proiectului este de a oferi un cadru de învațare pentru acele lucruri pe care comunitatea își dorește să le învețe, acest lucru conducând spre descoperirea pasiunilor și evadarea din cotidian.
Această comunitate de oameni curioși, informați și niciodată plictisiți se poate creea prin intermediul atelierelor dezvoltate pe diverse teme, ateliere în cadrul cărora meșterii și ucenicii acestora se întalnesc pentru a transmite mai departe pasiunile lor persoanelor dornice să învețe.
Evenimentul de lansare al proiectului incubator107 Oradea, numit Târgul de pasiuni, are ca scop prezentarea primelor ateliere care vor avea loc pe plan local, cunoașterea celor 6 tineri entuziaști care au adus această idee la nivel local și nu în ultimul rând exprimarea propriilor pasiuni.
În cadrul Târgului de pasiuni, vor fi prezentate mai multe detalii despre ideea incubator107 chiar de către persoana de la care a pornit totul, Ștefana Popa. Aceasta va veni din capitală pe meleaguri orădene pentru a asista la inaugurarea incubatorului local.
Așadar, în data de 20 aprilie 2013, incubator107 poposește și în Oradea. Târgul de Pasiuni va avea loc începand cu orele 17:00 la sediul Moskva, de pe strada Moscovei nr. 8 unde sunt așteptați toți orădenii (și nu numai) care doresc să încurajeze inițiativa.
Coordonator incubator107Oradea: Simona Bandula
E-mail: oradea@incubator107.ro
Telefon: 0755196810
Adresă: Str. Moscovei nr. 8
Facebook: www.facebook.com/Incubator107-Oradea
Website: www.incubator107.ro
Scris de Andrei în . Publicat în cultura, Din Oradea, evenimente, Oradea. Niciun comentariu la Habemus hymnum!
Da! Avem! Nu e cel mai grandios, dimpotrivă e şprinţar, aşa cum stă bine unui imn al Toamnei Orădene. Iată-l:
Uite că avem şi programul Toamnei Orădene. Biletele s-au pus în vânzare, aşa că nu mai staţi pe gânduri că vin alţii şi le cumpără!
P.S. Vă place imnul? Dacă da, daţi-i un share.
Scris de Andrei în . Publicat în arta, Din Oradea, evenimente, Oradea. Niciun comentariu la Filme pe Corso-ul orădean!!!
Vă mai amintiţi experimentul de anul trecut numit „Documentare pe Corso”? Ei bine, cine a ridicat mâna poate merge şi anul ăsta la cea de-a doua ediţie, în acelaşi loc (str. Republicii, la terasa Lactobar), intrarea fiind şi acum ca şi atunci liberă.
Anul acesta, evenimentul este susţinut de British Council şi Institutul Polonez din Bucureşti, oferind publicului orădean cinci filme documentare, premiate la diverse festivaluri internaţionale. Proiecţiile vor avea loc începând cu 28 augustşi până pe 1 septembrie după următorul program:
Marţi, 28 august, ora 21.00
Soundtrack for a Revolution (Sunetul unei revoluţii) 2009
regizori: Bill Gutentag, Dan Sturman/ producţie: Marea Britanie, SUA, Franţa
Filmul este o retrospectivă a mişcării americane pentru drepturile civile, care a încercat să susţină, prin muzică, ceea ce nu se putea spune doar prin cuvinte. Muzica a devenit elementul unificator al comunităţilor de culoare împotriva violenţelor din partea populaţiei albe. Cu o coloană sonoră impresionantă (Joss Stone, Wyclef Jean, the Roots), filmul este câştigătorul multor premii internaţionale precum: Festivalul Internaţional de Film din Vancouver, Festivalul Internaţional de Film din Chicago şi altele.
Miercuri, 29 august, ora 21.00
Art of Freedom (Arta Libertăţii) 2011
regizori: Marek Kłosowicz, Wojciech Słota/ producţie: Polonia
Cum este posibil ca, în anii 70-80, Republica Populară Poloneză să aibă cei mai buni alpinişti din lume? Cum este posibil ca o naţiune unde salariul mediu lunar era de 20 de dolari să-şi permită să organizeze expediţii în Himalaya? Filmul oferă răspunsuri la aceste întrebări într-o manieră captivantă şi informativă, pezentând Himalaism-ul, ca pe o şcoală a vieţii, un test al solidarităţii şi o experienţă a unei veritabile libertăţi.
Joi, 30 august, ora 21.00
American Autumn: an Occudoc (Toamna americană: un documentar despre mişcarea
Occupy) 2012regizor: Dennis Trainor Jr./ producţie: SUA
Filmat în locaţiile de protest şi în spaţiile de întâlnire a mişcării OCCUPY din New York, Boston şi Washington, documentarul este o radiografie a mişcării OCCUPY. Filmul este un manifest împotriva rapacităţii corporaţiilor globale, a sistemului financiar prezent şi a exploatării celui sărac de către cel bogat.
Vineri, 31 august, ora 21.00
Political Dress (Modă ca expresie politică) 2011
regizor: Judyta Fibiger/ producţie: Polonia
Moda poloneză de underground a durat 45 de ani. Atunci când magazinele ofereau haine ce semănau mai mult a uniforme, polonezii au încercat să-şi găsească libertatea şi să se răzvrătească împotriva sistemului şi a uniformizării vieţii de zi cu zi prin culori îndrăzneţe, stil personal şi modele unice ale hainelor.
Sâmbătă, 1 septembrie, ora 21.00
Only when I dance (Doar când dansez) 2009
regizor: Beadie Finzi/ producţie: Marea Britanie
Filmul spune extraordinara poveste a doi copii din Rio de Janeiro (Brazilia), care încearcă să-şi croiască un destin din sărăcăcioasele cartiere favelas spre lumea dură, dar frumoasă a dansului. Apreciat ca o producţie remarcabilă, care îţi oferă o experienţă de neuitat, filmul a fost numit de critici drept versiunea braziliană a lui Billy Elliott.
Deci? Ne încălzim pentru Toamna Orădeană de anul ăsta? 😀
Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, Oradea, vacanta si timp liber. Niciun comentariu la Serbările Cetăţii Oradea 2012
Da, încep azi, pe căldurile astea copleşitoare (probabil că niciun alt festival „Serbările Cetăţii Oradea” nu a mai avut parte de o astfel de caniculă). Ca să fiu scurt, e vorba de 3 zile de muzică şi voie-bună. Dacă vreţi bere bună şi rece… aici găsiţi!
Să ne vedem sănătoşi.
Programul festivalului:
Vineri, 6 iulie 2012
12.00-19.00 Pregătiri pt. concurs de tir cu arcul tradiţional dotat cu trofeul „Cupa Cetăţii”
12.00-14.00 Ghidaj în Cetatea Oradea (tur 1)
14.00-19.00 Activităţi interactive cu mesteşugari
15.00-17.00 Ghidaj în cetatea Oradea (tur 2)
16.00-17.00 Lansare carte Olimpia Mureşan în Sala Multifuncţională “Grota Roşie”
16.00-19.00 Trageri interactive cu arcul tradiţional
17.00-19.00 Ghidaj pe traseul strada Republicii-Piaţa Unirii-Cetatea Oradea (tur 3), pornire din faţa Magazinului Universal Crişul
19.00-23.00 Concert rock – Noris, Sanctuar, Reverse Nation, Celelalte Cuvinte
Sâmbată, 7 iulie 2012
10.00-18.00 Concurs de tir cu arcul tradiţional dotat cu trofeul „Cupa Cetăţii”
10.00-19.00 Expoziţie de costume şi steaguri medievale din materiale neconvenţionale Remix Medieval
12.00-14.00 Ghidaj în Cetatea Oradea (tur 1)
12.00-18.00 Interactivitate cu trupa de muzică medievală Bordó Sárkány Régizene Rend
12.00-19.00 Atmosfera medievală întreţinută de Paladinii de Terra Medies
14.00-19.00 Activităţi interactive cu mesteşugari
14.00-19.00 Trageri interactive cu arcul tradiţional
15.00-17.00 Ghidaj în Cetatea Oradea (tur 2)
15.00-17.00 Ghidaj pe traseul strada Republicii-Piaţa Unirii-Cetatea Oradea (tur 3), pornire din faţa Magazinului Universal Crişul
17.00-18.00 Lecţie deschisă despre patrimoniul şi arhitectura oradeană / Proiecţie în Sala Multifuncţională “Grota Roşie”
17.00-19.00 Prezentare interactivă de cai
18.00-19.00 Concert cu trupa medievală de cimpoieri Bordó Sárkány Régizene Rend
19.00-20.00 Piesa de teatru “Văduva Veselă”
20.00-21.00 Concert de muzica medievală Bordó Sárkány Régizene Rend şi jonglerii cu foc
21.00-23.00 Concert folcloric şi folk “ Ansamblul Bihorul”, “Emeric Imre Band”
Duminică, 8 iulie 2012
09.00-14.00 Concurs de tir cu arcul tradiţional dotat cu trofeul „Cupa Cetăţii”
10.00-19.00 Expoziţie de costume şi steaguri medievale din materiale neconvenţionale Remix Medieval
12.00-14.00 Ghidaj in cetatea Oradea (tur 1)
12.00-16.00 Interactivitate cu trupa de muzică medievală Bordó Sárkány Régizene Rend
12.00-19.00 Atmosferă medievală întreţinută de Paladinii de Terra Medies
14.00-19.00 Activităţi interactive cu mesteşugari
14.00-19.00 Trageri interactive cu arcul tradiţional
15.00-17.00 Ghidaj in cetatea Oradea (tur 2)
15.00-17.00 Ghidaj pe traseul strada Republicii-Piata Unirii-Cetatea Oradea (tur 3), pornire din faţa Magazinului Universal Crişul
16.00-17.00 Concert de muzică medievală Bordó Sárkány Régizene Rend şi jonglerii cu foc
17.00-18.00 Lecţie deschisă despre patrimoniul şi arhitectura oradeană / Proiecţie în Sala Multifuncţională
17.00-19.00 Prezentare interactivă de cai
19.00-20.00 Piesa de teatru “Poiana Dragonilor”
20.00-22.00 Concert Alexandrina Chelu, AD-Hoc, Compact
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente. 6 comentarii la Să fim ECO în ORADEA VERDE!
Că tot a câştigat Oradea titlul de capitală verde a României, iată că încep şi câteva acţiuni ce ţin să marcheze realizarea. Este vorba în primul rând de „Concursul spaţii verzi de care suntem mândri” (în perioada 1-15 iunie) ce constă în trimiterea unei fotografii cu spaţiul verde amenajat pe adresa de mail mircea.stejeran@oradea.ro. Din juriu face parte şi primarul Ilie Bolojan. Premiile constau în:
Sâmbătă, 2 iunie, vor avea loc concerte în parcarea de la Vulturul Negru susţinute de Guess Who şi ROA 😀
Se va instala şi un cort al organizatorului (Umbrela Verde) lângă podul Ferdinand, unde vă aşteaptă câteva surprize (detalii AICI).
Succes şi distracţie!
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, Romania. Niciun comentariu la Let’s do it România – 2012
Dacă naţia română nu reuşeşte să se obişnuiască să lase curat pe unde trece (excepţiile sunt destul de rare), se obişnuieşte în schimb să adopte obiceiuri străineze. Uneori bune, alteori mai puţin bune. Iată că pe 12 mai are loc un astfel de eveniment devenit obicei în ţările occidentale, este vorba despre „Let’s do it!”, care-şi propune să cureţe locurile prin care au trecut ăia de care ziceam în prima parte a articolului.
Pentru cel de-al treilea an consecutiv, bihorenii vor fi invitaţi să participe la ziua de curăţenie naţională, impreuna cu toti romanii si locuitorii din peste 85 de tari.
Sub îndrumarea echipei „Let’s Do It, Romania!”, pe data de 12 mai, va avea loc acţiunea de curăţenie generală.
Mihai Pop (președinte al Corpului de Voluntari al Gărzii Naționale de Mediu Bihor) este și în acest an coordonatorul întregului proiect „Let’s do it Romania! pe județul Bihor.
Asociația Ecoplanning alături de AIESEC Oradea își asumă rolul de organizatori ai campaniei de curățenie in judetul Bihor.Haideti sa ne mândrim din ziua următoare că avem o ţară curată, că am scris istorie, că am acţionat împreună măcar pentru o zi!
Te poţi înscrie pe: www.letsdoitromania.ro sau la următoarele persoane de contact:
Simona Bandula- specialist resurse umane 0755 196 810Camelia Truşmei-specialist relaţii cu voluntarii 0743 825 370Daciana Deac- specialist comunicare 0752 210 516Implică-te şi tu!
Ia-ţi prieteni, familia, vecini şi alătură-te nouă pe data de 12 Mai, de la ora 9:00 în parcarea Lotus Center şi participă la cel mai mare proiect de curaţenie.
Organizatorii asigură manuşile şi sacii menajeri, însă nu şi transportul. Eu zic că totuşi e bine.
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, Oradea, Romania. 5 comentarii la Oradea mai verde ca niciodată!
Scriam acum câteva zile despre „Capitala Verde”. Spuneam atunci că Oradea merită titlul (cel puţin din punctul de vedere al blogerului ce mi-s ). Ca mine au mai fost cei ce au scris, mai exact 41 de blogeri (mai mult sau mai puţin orădeni):
Ca urmare, Oradea a câştigat încă din 4 martie titlul din partea blogosferei. A urmat însă premierea de ieri, 7 martie, la Palatul Parlamentului, unde Oradea a luat şi celelalte premii: „Cel mai verde oraş dintre cele cu peste 200.000 de locuitori” şi „Capitala Verde a României”! Detalii AICI. Bogdan Pater a fost singurul reprezentant al blogerilor orădeni ce s-a aflat la decernare. În articolul lui veţi vedea şi un filmuleţ făcut cu ocazia asta.
Ce mă bucură cel mai mult (pe lângă ajutorul ce va fi primit de municipalitate din partea organizatorilor) este că Oradea va fi nominalizată în 2014 la titlul de „Capitala Verde a Europei”! Vom lupta cu oraşe mari, dar SIGUR putem face figură frumoasă.
Vorba lui Bogdan: AM ÎNVINS!!!
Later edit: După cum aţi putut citi în comentarii, a mai fost un bloger orădean la premiere, este vorba despre Marton Zoltan. În articolul său găsiţi mai multe fotografii de la eveniment.
Scris de Andrei în . Publicat în evenimente. Niciun comentariu la … de 8 Martie, de la mine pentru voi…
… toate mamele din lume. Pentru că existaţi. Pentru că datorită vouă existăm. Pentru că datorită vouă vom exista…
Scris de Andrei în . Publicat în concurs, evenimente, Romania. 2 comentarii la Lucian Oros la Eurovision 2012 !!!
Ei… uite că se apropie şi finala Eurovision România. Mai exact pe 10 martie. S-au ales şi 15 melodii care vor concura pentru dreptul de a reprezenta România la marea finală de la Baku.
Iată finaliştii din România:
Catalin Josan – Call My Name Asculta piesa
Mandinga – Zaleilah Asculta piesa
Viky Red – If You Ever Feel Asculta piesa
Bianca Purcarea – Don’t say sorry Asculta piesa
Electric Fence – Sun-ta Asculta piesa
Ovidiu Anton – I walk alone Asculta piesa
Ana Mardare – This must be love
Ioana Bianca Anuta – Girls don’t cry Asculta piesa
RPK – Singura care
Tasha – Say my name Asculta piesa
Lucian Oros – The best a man can get Aculta piesa
Bianca Purcarea – Twilight
Raluca Ocneanu – Time is on my side Asculta piesa
Ana Mardare – If you find simple words to say
Miss Mary – Rollin Asculta piesa
După cum puteţi observa avem şi un orădean printre finalişti (evidenţiat cu roşu). Orădean prin adopţie (pentru că a trăit mulţi ani în oraşul de malul Crişului) Lucian Oros e din Satu Mare, dar are şanse să reprezinte România la Eurovision, ceea ce cred eu că este un lucru mare.
Aşadar în 10 martie avem de lucru: urmărim Eurovisionul de la noi şi VOTĂM Lucian Oros… dacă merită! Părerea mea personală e că merită.
Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, felicitari. 2 comentarii la Un ghiocel şi-un mărţişor de 1 Martie!
Tuturor femeilor şi fetelor ce citesc acest blog le doresc tot ce îşi doresc şi ele mai mult, multă sănătate şi împliniri. Dacă nu ştiaţi semnificaţia mărţişorului citiţi de AICI.
Cum la mine ghioceii au înflorit de aproape o lună, vă pot da doar câteva imagini de anul acesta, iar celor mai „romantici”, vă arăt o imagine care demonstrează că dragostea poate trece prin stomac sub formă de cartof. Alegeţi voi pe care îl preferaţi.
Scris de Andrei în . Publicat în concurs, evenimente, foto. 1 comentariu la Premierea WORMTOPIA
După cum spuneam, s-a dat marele premiu la Wormtopia! Decernare a avut loc aseară la sediul agenţiei Utopium, organizatoarea acestui concurs de talente. Pentru eternitate (sau cât o dura până se zugrăvesc birourile) finaliştii au fost „rugaţi” să lase câteva desene pe pereţii birourilor. În cele din urmă, câştigătorul trofeului (şi probabil
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, Oradea, Romania. 4 comentarii la Eroii mor… încet dar sigur…
Am fost şi azi, la fel ca anul trecut, la comemorarea eroilor Revoluţiei din ’89, la statuia lui Mihai Viteazul, la ora 19:00, eveniment ce a purtat numele „Eroii nu mor niciodată!”. Dezolant. În afara câtorva tineri, nu am vazut prea mulţi orădeni, iar asta mi s-a părut extrem de trist.
Acum 22 de ani au murit oameni. Cine i-a împuşcat nu ştim (sau nu vrem să ştim), dar ce au câştigat ei e enorm: libertatea. Libertatea de a vorbi e una dintre cele mai importante. În lipsa ei am fi acum exact ca şi nord-coreenii care se adună grupuri-grupuri (ar fi mai corect spus „sunt aduşi grupuri-grupuri”) să-şi jelească mult iubitul conducător. Noi acum putem chiar să-l şi înjurăm pe al nostru. Oare mai puteam fără libertatea câştigată în decembrie ’89?
Am câştigat libertatea de a ne exprima nemulţumirile în stradă, ceea ce şi fac acum „eroii” vii ai Revoluţiei care îşi cer înapoi beneficiile (mult prea uşor acordate). Din punctul meu de vedere eroi sunt cei ce au murit sau au fost grav răniţi, ceilalţi sunt doar participanţi.
Cinste tinerilor care încercă să nu uite că totuşi cineva a şi murit pentru libertăţile ce azi ne par fireşti… pentru că totuşi eroii mor de fiecare dată… puţin câte puţin. Ruşine, orădeni!
Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, opinii. 1 comentariu la De ce vă miraţi aşa? (scurte 21.12.2011)
Ce vi se pare ciudat că plâng nord-coreenii de „se rupe chimeşa pe dânşii”? Credeţi că noi nu făceam la fel dacă în ’89 rămânea tovarăşu’ la putere? Multă lume uită că acel cult al personalităţii ce exista în România de dinainte de ’89, era de inspiraţie nord-coreeană 100%.
În altă ordin de idei, mâine se împlinesc 22 de ani (wow!) de la revoluţia din ’89. Cei ce doresc să comemoreze în vreun fel victimele de atunci, o pot face miercuri, 21 decembrie, începând cu ora 19:00, la statuia lui Mihai Viteazul cu o candelă sau o lumânare. Pentru că „Eroii nu mor niciodată!”
Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, Oradea. 5 comentarii la BizTech Oradea 2011
Am fost la BizTech 2011, numit şi „evenimentul de buziness IT al anului în Oradea”, organizat de CG&GC. Trebuie să recunosc din capul locului că nu am mai fost la astfel de evenimente IT, iar terminologia m-a dat pe spate (ca să nu spun că la un moment dat obosisem de-a dreptul).
Am înţeles în schimb (în proporţie de 50-60%) ce s-a discutat. Participanţii la eveniment au fost în general oameni de afaceri din domeniul IT şi administratori de reţele ale firmelor, printre care s-au strecurat şi câţiva bloggeri. Vorbitorii s-au cam întrecut în termeni tehnici exprimaţi în general în limba romgleză şi în prezentări power-point prefabricate de HP internaţional. Deliciul audienţei l-a făcut prezentarea lui Victor Chiriţă (Microsoft Educational Technology Advisor), ce avea deschis un progrămel numit Total Commander ce avea afişat mare şi lat „unregistered copy”, mai mult ca sigur un crack.
Vorbitorul care a reuşit cel mai mult să capteze auditoriul a fost Silviu Hotăran, fondator şi fost manager general al Microsoft România. Discursul ne-alambicat a punctat destul de bine şi cu participarea publicului ceea ce şi-a propus: oportunităţi şi provocări în management. Mie, ca mod de comunicare, mi-a amintit de un fost profesor de-al meu de la master, dl Emilian Dobrescu, ocazie cu care am ajuns din nou la concluzia că avem mulţi specialişti în România, dar nu în comunicare.
Ce s-a prezentat? Noile tehnologii HP şi Windows (acesta din urmă mai puţin) pentru medii virtualizate. Am văzut cum ceea ce îmi imaginam în articolul despre computerul viitorului devine din ce în ce ma apropiat de realitate. Soluţiile Smart Clients mi s-au părut de departe cele mai atractive: nu ai hard-disck, nu ai sistem de operare, totul se desfăşoară pe server, unde îţi este alocată o licenţă de OS şi Office, dar şi cam orice altă licenţă ai nevoie, la preţuri mult reduse.
Sper ca anii viitori acest eveniment să devină unul de amploare mai mare, care să atragă şi mai mulţi participanţi.
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, reclame. Niciun comentariu la Toamna se numără…?
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, Oradea. 1 comentariu la De astăzi, în Oradea începe toamna…
… toamnă extrem de fierbinte: Toamna Orădeană! Descendentă directă a sărbătorilor recoltelor ante-revoluţionare. Câteva elemente s-au păstrat de atunci neschimbate: micii care satură burţile petrecăreţilor, berea care le ostoieşte setea, concerte, târgul pălincarilor şi festivalul vinului. Noutăţile ultimilor ani sunt competiţiile sportive şi evenimentele culturale.
După revoluţie, toate aceste evenimente s-au grupat sub o nouă denumire, aceea de Toamna Orădeană şi se desfăşoară sub egida primăriei municipiului Oradea şi a Casei de Cultură a municipiului Oradea. Ei bine, în anul de graţie 2011, Toamna Orădeană a ajuns la cea de-a XX-a ediţie. La mai mare! Şi la mai multe!
Anul acesta programul este mult diversificat (cel puţin faţă de primele ediţii) şi încearcă să acopere cât mai mult din gusturile publicului orădean (şi nu numai). Iată aşadar programul celor trei săptămâni:
23,24,25 septembrie
Intro weekend, concert in aer liber, artisti locali si amatori, Parcarea din strada Independentei, ora 19.00, acces liber. In concert: Grupul Vivere, Soso, Clevers, Future M & Q, Natalia, Anastasia, DJ Chrome, Meda Music, Miraj, Garden Beat, Corso, Axandra, Norris, Maya, Kramsel, DJ DuBase si altii.
26 septembrie
Concert folk, Emeric Imre & Friends, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 15 lei.
27 septembrie
Concert music-café, Alexandrina Hristov & Band, Filarmonica de Stat Oradea, ora 20.00, pret bilet 15 lei
28 septembrie
Concert jazz fusion, Marius Pop, Hadrien Feraud, Gergo Borlai, Arpad Tzumo, Filarmonica de Stat Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.
29 septembrie
Concert jazz, Maria Raducanu, Sorin Terinte, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 15 lei.
30 septembrie, 1, 2 octombrie
Targul Palincarilor, Festivalul Vinului, concert in aer liber, solisti si ansambluri profesioniste si de amatori din Bihor, Timis, Tulcea, Olt, Parcul 1 Decembrie, ora 17.00, acces liber.
03 octombrie
Stand-up comedy-Improvizatie, Mihai Bobonete si Improvizati.Ro, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.
04 octombrie
Teatru-Podu’ cu Horatiu Malaele, George Ivascu, Meda Victor, Filarmonica de Stat Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.
05 octombrie
Teatru – Zaruri si carti, cu Florin Piersic Jr, Petre Fumuru, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.
06 octombrie
Teatru – Ma mut la mama, cu Adriana Trandafir, Gabriel Fatu, Andreas Petrescu, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.
7, 8, 9, octombrie
Concert in aer liber, Garden Beat, David Bryan, Hotel Fm, Fly Project, Suie Paparude, Trupa Veche, VH2, Connect-R, Zdob si Zdub, Parcarea din strada Independentei, ora 19.00, acces liber.
10 octombrie
Concert muzica de camera, cu Intermezzo, Sotto Voce, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 10 lei.
11 octombrie
Concert muzica de camera, cu Re-Belle, Varadinum, Antonio Grup, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 10 lei.
12 octombrie
Concert vocal – instrumental, Kiwanis Art Oradea, Interpreti: Popa Maria (mezzosoprano), Tasnadi Lazlo Melinda (soprano), Tasnadi Ferenc (bas-bariton), Ferenczi Orsolyai ( soprano), Majercuc Maria (soprano), Victor Iosif (contratenor) Pian:Ana Negrutiu, Nicolae Mihaila, Bogdan Bohus, Vioara: Olah Boglarka, Alexandra Ionoi, Flavia Ionoi., Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 5 lei.
12 octombrie
Concert muzica folclorica, Ziua Orasului Oradea, invitat de onoare Sava Negrean Brudascu, Casa de Cultura a Sindicatelor, ora 20.00, pret bilet 10 lei.
ALTE EVENIMENTE IN TOAMNA ORADEANA 2011
22 septembrie, Concert simfonic
ora 19.00, Strada Moscovei, nr 5, Organizator: Filarmonica de Stat Oradea
F. Mendelssohn – Visul unei nopti de vara-suita, J. Brahms, Concert nr 2 pentru pian si orchestra in SI bemol major, op 83, Dirijor Radu Popa
24-25 septembrie, gala Traficantului de Cultura
17.00 – 06.30 am, Palatul Sonnenfeld, (Cafeneaua Moszkva) Str. Moscovei nr. 8, Oradea, Organizatori: Experiment Teatru Clandestin şi Fundaţia Alternative
Muzică – Georgiana, Cvartet de coarde Intermezzo (Valeriu Manecan), Effect Blues Machine
Arte vizuale – Morut Ieronim, Luciana Marneanu, Vlad Iepure, Gabor Josie, Sergiu Savin, Diana Avramut, Steven Lew, Cristina Pecherle, Raluca Avramut, Alina Staicu, Anca Danila, Andrei Varga, Mira Maricas Andrei Ciurdarescu, Laura Ogruta Prata
Teatru – Roberto Latini, Florina Florian, Raluca Mara, Raluca Lupan
Film – scurt-metraje, filme de colecţie
Expozitie de steaguri – Iuliana Chelu; Biblioteca antitotalitara – George Piscoci Danescu
24 septembrie, Miss Crisana
ora 19.00, Terasa Restaurant Bihoreana, strada Republicii, Oradea, Organizator:MModels
29 septembrie, Concert simfonic
ora 19.00, Strada Moscovei, nr 5, Organizator: Filarmonica de Stat Oradea
L. Mortelmans – Jubelmarsch, N. Ceaichin – Concert pentru acordeon si orchestra, L.v.Bethoven – Simfonia a VIII-a in Fa Major, Dirijor Herman Engels, solist, Ludo Marien
30 septembrie, 1 octombrie, Expozitie de arta plastica
Strada Republicii, Oradea, Organizator: CJCPCT Bihor
1 octombrie, Festivalul Copiilor
Orăşelul Copiilor Oradea, Organizator: Administraţia Imobiliară Oradea
ora 10:00 – 20.00 simultan de şah cu maestrul FIDE Dan Ovidiu Raţ, concurs de tenis de masă, badminton, aruncări la coşul de baschet, abilităţi pe circuite, jocuri logice, spectacol de teatru în limba maghiară, vernisaj expoziţie de pictură, concurs de creaţie cu tema “Culorile toamnei, spectacol de teatru în limba română, spectacol de magie cu iluzioniştii Eduard şi Bianca, mini disco
6 octombrie, Concert simfonic
ora 19.00, Strada Moscovei, nr 5, Organizator: Filarmonica de Stat Oradea
A. Dvorak – Stabat Mater, 170 de ani de la nasterea compozitorului, Dirijor – Florentin Mihaiescu, Dirijor cor – Laszloffy Zsolt, Solisti vocali: Irina Iordachescu, Sidonia Nica, Ruben Muresan, Marius Manyov
7 octombrie, Gala Tinerelor Talente
ora 17.00, Casa de Cultura Oradea, Piata Ferdinand nr 4, Organizator: CJCPCT Bihor
08 octombrie, Campionat Internaţional de Karate Open-ul Bihorului – „Ziua Campionilor”
Sala Sporturilor din ORADEA, Arena“Antonio Alexe”, Organizator: Clubul Sportiv Shogunul
-10.00-13.00 probele de Kata individual şi echipe (exerciţiu)
-13.30-14.00 Deschiderea oficială, (program de divertisment), demonstratii de Karate, Arte Marţiale, Kan-Kan , Dans Modern.
-14.00- probele de Kumite individual şi echipe ( luptă)
9 octombrie, Miss Transilvania
0ra 19.00, Teatrul de Stat Regina Maria, Piata Ferdinand, Oradea, Organizator: MModels
Prezentari de moda extra concurs: Adina Junc, Ioana Silaghi, Amalia Buie, Lorand Coza, Carlo Pignatelli by Randez – Vous, Expozitie de pictura in foaierul teatrului Stela Marta
Muzica live Oana Buiciuc, Invitati speciali: Dj Project feat. Julia
12 octombrie, Comemorarea placii de pe Biserica Romano Catolica Szent Laszlo
ora 13.00, Piata Unirii, Oradea Organizator: UDMR Bihor, Asociatia Varstnicilor Premontrei
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente. 1 comentariu la Festivalul de Teatru Scurt, ediţia a XVII – Oradea 2011
Când spun că Oradea devine încet dar sigur capitala culturală a ţării nu mă credeţi, nu-i aşa? Păcat! După regalul cinematografic de acum 2 săptămâni, a sosit momentul unui alt eveniment de amploare (de data asta internaţională) cu o şi mai mare tradiţie. Este vorba despre Festivalul de Teatru Scurt, eveniment aflat la a XVII-a ediţie.
Timp de opt zile Oradea va deveni oraşul teatrului de cea mai bună calitate: un număr record de spectacole (30), în 7 locaţii diferite (Sala Mare a Teatrului, Sala Arcadia, Sala Studio, Casa de Cultură a Sindicatelor – în regim de spectacole cu publicul pe scenă – Cinematograful Libertatea, Hanul cu Noroc şi Scena mobilă). Cei mai îndrăgiţi actori ai momentului – Mircea Diaconu, Dorina Lazăr, Sorin Leoveanu, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Ion Haiduc, Mircea Constantinescu, Tudor Chirilă, Pavel Bartoş, Monica Ristea, Paula Chirilă, Adrian Văncică; cele mai cunoscute teatre din România şi din străinătate – Teatrul „Odeon” Bucureşti, Teatrul „Nottara” Bucureşti, Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Maghiar din Timişoara, Teatrul German de Stat Timişoara – Pygmalion Theater din Viena sau Euro Theater Central – Bonn; unii dintre cei mai importanţi regizori din ţară vor poposi în oraşul de pe malurile Crişului Repede (Alexandru Dabija, Vlad Massaci, Mircea Cornişteanu, Sorin Militaru, Theodor-Cristian Popescu, Chris Nedeea) pentru a sărbători alături de orădeni unicul Festival de Teatru din ţară dedicat piesei scurte.
În anul 1976 a avut loc prima ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, iar începând cu anul 1984 a devenit internaţional. Practic, începând cu acel an festivalul devine cel mai important eveniment de acest gen, fiind şi singurul din România dedicat pieselor într-un singur act. Dacă ultimele trei ediţii au fost lipsite de premii, din acest an se reintroduc premiile (substanţiale pentru arta şi cultura din România) pentru următoarele categorii:
– Cel mai bun spectacol (3000 lei)
– Cea mai bună regie (2000 lei)
– Cea mai bună scenografie (1500 lei)
– Cel mai bun actor (1000 lei)
– Cea mai bună actriţă (1000 lei).
O noutate va fi introducerea din acest an, a unor secţiuni dedicate teatrului de club şi stradă, spectacole în afara concursului, precum şi un concurs de dramaturgie, în care s-au înscris 11 participanţi. Anul acesta marchează momentul în care festivalul devine anual. Mai multe detalii pe pagina evenimentului.
Această ediţie are şi o semnificaţie aparte pentru Teatrul de Stat Oradea, deoarece coincide cu revenirea în sediul teatrului după mai mulţi ani de reparaţii, renovări şi restaurări.
Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura, evenimente. Niciun comentariu la Vernisajul expozitiei „ orăşel-städtle” de Gabriel Miloia
Miercuri, 14 septembrie de la ora 19:00 va avea loc la Galeria Visual Kontakt (str.Albacului nr.54 Oradea) vernisajul expozitiei „orăşel-städtle” de Gabriel Miloia. Iată cum este caracterizată aceasta:
conform dex, regie este „concepţia interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocurilor actorilor şi a montării unui spectacol de teatru, decinema, de operă etc.” ne-am obişnuit cu regizorul care face repetiţii cu ansamblul său. orăşelul ar dori să ştie mai multe, să pună întrebări. de exemplu: se poate face regie în afara teatrului? în desen? şi dacă se poate? cu cine lucrează un regizor care nu are nevoie de actori? şi dacă ar fi mai mulţi regizori? şi dacă nu s-ar cunoaşte între ei?
sunt întrebări care mă sâcâie, iar orăşelul e încercarea de a le găsi răspuns. cunoaştem multe despre arta actorului, dar când trebuie să ne închipuim arta regizorului, imaginile care ne vin în minte sunt mai puţin spectaculoase. când actorii se plictisesc, improvizează, fac prostii, se imită între ei, doar să se amuze. asta o pot face şi regizorii. şi astfel, regia ni se arată într-o lumină pe care nu am fi bănuit-o niciodată. astăzi în desen şi construcţii.
există două ţări care mi-au marcat viaţa. prima e românia, unde m-am născut şi am crescut. a doua e germania, unde am studiat şi mi-am găsit direcţia. sunt două lumi complet diferite, cu oameni care au dorinţe, speranţe, spaime şi aptitudini diferite. iar între ele stăm eu şi orăşelul pe care l-au construit împreună. lucrarea mea e un dar făcut celor două, cu recunoştiinţă.
Detalii pe situl galeriei: www.visualkontakt.ro
Scris de Andrei în . Publicat în arta, Din Oradea, evenimente, film, Oradea. 2 comentarii la Săptămâna filmelor la Oradea! 3 evenimente speciale!
După cum spuneam, din 30 august (adică de azi) şi până pe 4 septembrie, începe seria „documentarelor pe Corso„, la terasa Lactobar Retro Bistro. Este vorba despre 10 filme documentare (câte două pe seară, începând cu ora 21:00) premiate la festivaluri europene de profil. Condiţia pentru a „gusta” respectivele documentare este consumaţie de minim 50 de lei la Lactobar.
Dar… săptămâna mai are evenimente de acelaşi gen, este vorba despre BuSho International Short Film Festival Oradea aflat la cea de-a şaptea ediţie, dar şi de Caravana Filmelor TIFF la Oradea!
Iată desfăşurarea evenimentelor şi filmele ce ne vor delecta toată săptămâna:
Bee Moldovan/ Albinele moldoveneşti
Regie: Valeriu Şova, Sergiu Cumatrenco
Moldova, 2010, 57 min.
O familie de albine din Republica Moldova lucrează peste hotarele ţării, la fel ca personajele acestui film, care au pornit în căutarea nectarului la Paris…On the road / Pe drum
Regie: Maciej Adamek
Polonia, 2005, 30 min.
Regizorul surprinde călătoria unui cumplu de vagabonzi, Josef şi Basia, în căutarea unui cămin. Totodată, filmul relevă lumea lor interioară, visele şi speranţele într-o viaţă mai bună.Going for Green: Britain’s 2012 Dream
Documentar comisionat de Foreign and Commonwealth Office al Regatului Marii Britanii
Marea Britanie, 2011, 52 min.
Documentarul tratează subiectul construcţiei Parcului Olimpic din Londra pe baza principiilor de protejare a mediului şi de conservare a resurselor, combinând inovaţia şi creativitatea constructorilor britanici cu proiectul care vizează crearea unui parc de ultimă generaţie.Journey of a Red fridge / Calatoria unui frigider rosu
Regie: Lucian Muntean, Nataša Stanković
Serbia, 2007, 52 min.
Călătoria unui frigider roşu spune extraordinara povestea unui baiat din Nepal care e nevoit să lucreze pentru a-şi plăti studiile. Hari Rai are 17 ani şi de 3 ani este hamal. El cară diverse lucruri de la o destinaţia la alta. Ultima sa muncă este de a căra un frigider roşu din vârful muntelui până în cel mai apropiat oraş. Regizorul îl însoţeşte pe Hari Rai în această călătorie descoperind viaţa acestuia, gândurile şi speranţele lui, precum şi peisajele fascinate ale munţilor Himalaya.Beats of Freedom
Regie: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota
Polonia, 2010, 75 min.
Beats of Freedom este o incursiune în istoria muzicii rock din Polonia, din perioada comunistă. Când toate aspectele vieţii erau controlate de regim, muzica rock devine un simbol al libertăţii. Filmul include imagini de la festivalul de la Jarocin, unicul din întregul bloc comunist, istoriile diverşilor muzicieni polonezi din acea perioadă si, cel mai important, muzica lor.The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii
Regie: Tereza Reichova
Cehia, 2009, 62 min.
17 noiembrie 2008, Litvinov, Republica Ceha. Demonstraţia Partidului Muncitorilor este urmată de o antidemonstraţie a populaţiei de etnie romă. În cele din urma, localnicii se alătură demonstranţilor de dreapta împotriva romilor. Regizoarea invită participanţii părţilor implicate să confrunte declaraţiile cu imaginile filmate, în speranţa clarificării adevărului.Über Wasser / Despre apă
Regie: Udo Maurer
Austria, 2007, 82 min.
Fără ea nu există viață. Iar dacă e prea multă, produce catastrofe. Este vorba despre apă. Filmul regizorului austriac Udo Maurer explorează, într-o manieră artistică și captivantă, importanța existențială a apei, în secolul XXI, pentru locuitorii din Nairobi, Kazakhstan și Bangladeș. Filmul cucerește prin imagini deosebite, coloana sonoră singulară și mesaj.I am a Monument to Myself / Sunt monumentul meu
Regie: Dmytro Tiazhlov
Ucraina, 2009, 58 min.
Personajul acestui film, Evgeny Hvatov, are o pasiune ciudată şi o misiune socială importantă. Din copilărie, Hvatov a fost fascinat de cimitire, iar ca adult a construit mai mult de 100 de monumente. Regizorul urmăreşte felul cum Hvatov ridică monumente soldaţilor germani ucişi în lupte, ca un semn al reconcilierii şi memorării istoriei.Inokinya / Călugăriţa
Regie: Galina Adamovich
Belarus, 2010, 56 min.
Irina Denisova este una din personalităţile scenei muzicale din Minsk. După o serie de evenimente tragice, Irina îşi găseşte sensul vieţii în mănăstire, alături de Dumnezeu, devenind călugăriţă. Filmul surprinde noua viaţă a Irinei, trăirile ei, dar şi unica pasiune rămasă din viaţa precedentă – muzica.
Marcela / Marcela
Regie: Helena Trestikova
Cehia, 2006, 82 min.
Timp de 26 de ani, regizoarea Helena Trestikova a urmărit viaţa Marcelei, o femeie simplă din Cehia. Alături de Marcela, spectatorul trăieşte evenimentele tragice care îi marchează existenţa. După divorţ, moartea fiicei sale Ivanca şi o tentativă de suicid, Marcela îşi regăseşte puterea de a trăi pentru fiul său cu nevoi speciale.
De mâine, 31 august, începe şi BuSho, festival internaţional de film scurt, aflat la cea de-a şaptea ediţie, ce va avea loc la cinematograful „Libertatea” până în data de 2 septembrie. Fiind vorba de filme scurte, proiecţiile vor avea loc sub forma unor „blocuri” sau „pachete” de filme astfel:
Miercuri 31.08
De la ora 14:45, bloc de 1 oră: 2B(FI), The Bench(FR), BinDay(GB), The Cautionary Tale Of The Two Wheeled Machinery(HU) animatie, Cyclops(ES), The Idiot(BE), Duel Over A Lollipop(ES)
De la ora 16:00, bloc de 1 oră: American Gun(GB), Fatum!(ES), An Interrupted Story(GB) animatie, In My Prison(IT), Coming Soon(HU) experimental, The Palace(NL), Brides Of Desire(GB)
De la ora 17:15, bloc de 1 oră: A Well Gnome Fugitiver(US), Silent River(DE,RO), Chess !(HU) animatie, Charles,Your Hangover(US), When you run(ES), Where Is Your Head (BG)
De la ora 18:30, bloc de 1 oră: 108.1 FM Radio(IT), Lucille(ES), Black & White Rule(IL), Lady Windermere(GB), Ariadne’s thread(HU, RO) animatie, Night Shift(ES)
De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Grey Foxes(DE), Ámár(ES) animatie, Rice(SG), The Australian Dollar Washes Clean(AU), The Butcher’s Pocket Radio(HU) experimental, Picnic(ES)
De la ora 21:00, bloc de 1 oră: Flock(ES), Birdboy(ES) animatie, Grounded(PT), Narration(US), track32(HU) experimental, The Drum(EE)
Joi 01.09
De la ora 14:45, bloc de 1 oră: Raju(DE), Shadows(PT), Dreaming a whole life(ES) animatie, The Kiss(GB), Touch(FI), Zenith(HU) experimental
De la ora 16:00, bloc de 1 oră: 1000 Grams(DE), Video print(AT) experimental, Dolls Factory(ES), I Hate Musicals!-The Musical(IE), Change(HU) animatie, Regeneration(ES)
De la ora 17:15, bloc de 1 oră: 5th Stage(GB) experimental, The screamers(ES), The Last Picture(HU), Esterhazy(PL) animatie, Gilles Corporation(FR), I want to spend the rest of my life with you(ES)
De la ora 18:30, bloc de 1 oră: I Dream of Hope(IN), DIN 16951(DE) experimental, The Great Race(ES), My Fear(BR) animatie, The Little Theater(US), Forest(HU)
De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Winners and Losers(TR) experimental, Tramp(HU), Hairpin(AU), Body Memory(EE) animatie, The Rope(ES), Along the wire(BG)
De la ora 21:00, bloc de 1 oră: White(IL), Lost(ES), White Hair(GB) animatie, Praline(HU), We, time machines(ES), My Apologies(CA) experimental
Vineri 02.09
De la ora 12:00, bloc de 1 oră: A Short Film(US), Touch(HU) animatie, Garlic soup(HU), Deafness(UA), The Runaway(ES) experimental, The Twin Girls Of Sunset Street(ES) animatie, Vite Ma Non Troppo(ES)
De la ora 13:15, bloc de 1 oră: Finale(HU), Missing the Target(IT) experimental, It’s Natural To Be Afraid(GB), The circular glance(ES), Paths of Hate(PL) animatie, The Philosopher(FR)
De la ora 14:30, bloc de 1oră: Retep(NL) experimental, Steam is Steam(CA), Out of Erasers(SE, DK), Something Blue(HU), Written in pencil(IL) animatie, Zombiefication(AT).
Caravana Filmelor TIFF continuă seria de proiecţii de excepţie și la Oradea în perioada 2-4 septembrie la acelaşi cinema Libertatea. Astfel, printre filmele ce vor rula se numără Drumul de întoarcere (2010, r. Peter Weir), care îl aduce pe actorul Dragoş Bucur în faţa publicului din România, într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa. El joacă alături de actori precum Ed Harris, Collin Farrell sau Saoirse Ronan în cea mai recentă peliculă semnată Peter Weir (regizorul unor filme precum The Truman Show, Dead Poets Society sau Master and Commander), Eu sunt dragostea (Italia, 2009, r. Luca Guadagnino), un film foarte apreciat de critica internaţională, nominalizat la Globurile de Aur şi Premiile BAFTA 2011 pentru Cel mai bun film străin, sau Ursul, în regia lui Dan Chişu, commedia anului 2011.
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de mare anvergură, Operation Kino/ Caravana Filmelor TIFF, împreună cu Festivalurile de film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul, proiect sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene.
Caravana Filmelor TIFF este principalul proiect din campania naţională demarată de APFR încă din 2009, cu scopul de a re-atrage publicul român către cinema, de a oferi cinefililor evenimente speciale de 2-3 zile, în care se proiectează filme de succes din ţările UE şi non-UE, cele mai noi titluri de film românesc, filme de artă, dar şi filme de public, oferind celor prezenţi o atmosferă unică de festival.
În decursul celor 2 ediţii de succes ale proiectului Caravana Filmelor TIFF, publicul s-a dovedit extrem de receptiv la iniţiativa APFR. În 2010, peste 15 000 de spectatori au ales să se bucure de filmele prezentate în Caravană.
Programul și filmele ce vor rula:
Vineri 02.09
16:00 127 DE ORE / 127 HOURS
Regia: Danny Boyle
SUA, Marea Britanie, 2010
Cu: James Franco, Lizzy Caplan, Kate Mara
Durata: 97 min
127 DE ORE este povestea adevărată a remarcabilei aventuri a alpinistului Aron Ralston (James Franco) pentru a se salva după ce un bolovan a căzut şi i-a zdrobit braţul şi îl blochează într-o fantă izolată dintr-un canion din Utah. Pe întreaga durată a călătoriei sale, Ralston îşi aminteşte prieteni, iubite (Clémence Poésy), familie şi pe cele două excursioniste (Amber Tamblyn şi Kate Mara) pe care le-a cunoscut înainte de accident. Pe durata următoarelor 5 zile, Ralston se luptă cu natura şi cu proprii demoni pentru a descoperi în cele din urmă că are curajul şi ceea ce este necesar pentru a se scoate indiferent de metodă, să coboare peretele de 20 de metri şi să meargă pe jos peste 13 kilometri înainte de a fi salvat în cele din urmă. Povestit cu o structură narativă dinamică, 127 DE ORE este o poveste viscerală şi palpitantă care va duce publicul într-o nouă călătorie şi va dovedi ce putem face când facem alegeri în viaţă.18:00 DRUMUL DE INTOARCERE / THE WAY BACK
Regia: Peter Weir
SUA, 2010
Durata: 133 min
Cu: Dragoş Bucur, Colin Farrell, Ed Harris, Alexandru Potocean, Saoirse Ronan, Jim Sturgess
Când evadează dintr-un gulag siberian în 1940, şapte curajoşi prizonieri de naţionalităţi diferite descoperă adevăratul sens al prieteniei în timpul unei călătorii care-i poartă de-a lungul a mii de kilometri de teren ostil în drumul lor spre India şi libertate.
Festivaluri: Telluride 2010, Dubai 2010, Palm Springs 201121:00 DINCOLO / BEYOND
Regia: Pernilla August
Suedia, 2010
Cu: Noomi Rapace, Ola Rapace, Ville Virtanen, Outi Mäenpää, Tehilla Blad, Alpha Blad
Durata: 94 min
Leena s-a luptat toată viaţa să scape de durerea pricinuită de sumbra ei copilărie. Într-o dimineaţă chiar înainte de Crăciun, femeia primeşte un telefon de la spitalul din oraşul de baştină: mama ei e pe moarte. Vestea o va face să pornească într-o călătorie pentru a-şi înfrunta mama pentru prima oară în viaţa ei adultă. Acum trebuie să-şi rezolve socotelile cu trecutul pentru a putea merge înainte.
Festivaluri: Veneţia 2010, Valladolid 2010, Tallinn 2010, Sao Paulo 2010, Oslo 2010, Hamburg 2010Sambata 03.09
16:00 ILUZIONISTUL / L’ILLUSIONISTE
Regia: Sylvain Chomet
Animație, Marea Britanie, Franţa, 2009
Cu: Jean-Claude Donda, Eilidh Rankin and Duncan MacNeil
Durata: 80 min
Sinopsis: Iluzionistul este o specie de artist pe cale de disparitie. Toată gloria este polarizată de noile vedete rock astfel încât el este forţat să accepte spectacole din ce în ce mai obscure în teatre marginale, petreceri în aer liber, baruri şi cafenele. Totuşi în timpul unui spectacol pe care îl susţine într-un local de provincie situat pe o insulă lângă coasta de vest a Scoţiei, Iluzionistul o întâlneşte pe Alice, o tânără care îi va schimba viaţa.
18:00 MUNTELE ROSU / TILVA ROS
Regia: Nikola Ležaić
Serbia, 2010
Cu: Marko Todorović, Stefan Djordjević, Dunja Kovacević, Marko Milenković, Nenad Stanisavljević, Nenad Ivanovicć, Filip Maksimović, Milos Petrović
Durata: 100 min
Oraşul Bor din Serbia a fost pe vremuri cea mai mare mină de cupru din Europa. Acum e doar cea mai mare groapă. Toda şi Stefan, prieteni la cataramă, îşi petrec prima vară de după liceu în mina abandonată, filmând clipuri inspirate de emisiunea Jackass. Când Dunja, o prietenă care trăieşte în Franţa, se întoarce acasă pentru vacanţă, băieţii se luptă pentru atenţia ei, ceea ce le pune în pericol prietenia. Îi desparte şi mai mult faptul că Ştefan va merge la facultate la Belgrad, în timp ce Toda jură că nu s-ar apropia de vreo universitate nici dacă ar avea bani. Dar protestele sindicale se înteţesc în oraş, iar băieţii descoperă o altă cauză comună.
Festivaluri: Sarajevo 2010, Varşovia 201021:00 MISS KICKI
Regia: Håkon Liu
Suedia, 2009
Cu: Pernilla August, Ludwig Palmell, Huang He River, Britta Andersson şi Eric Tsang
Durata: 88 min
După lungi discuţii pe internet cu omul de afaceri taiwanez Chang, Kicki decide să facă o călătorie la Taipei pentru a-i face o surpriză prietenului său virtual. Kicki nu vrea să călătorească singură şi îl invită pe fiul său Viktor, în vârstă de 16 ani, să i se alăture. Kicki îi spune fiului său că această călătorie ar trebui să reconstruiască legătura dintre ei, după ce fuseseră despărţiţi mai mulţi ani. Dar când Viktor descoperă adevăratul scop al călătoriei, Kicki trebuie să îi demonstreze, dar să se convingă şi pe ea, că poate deveni mama care nu a fost niciodată.Duminica 04.09
16:00 URSUL
Regia: Dan Chişu
România, 2011
Durata: 83 min
Cu: Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cosmin Seleşi
Muzica: Goran Bregovic
Sinopsis: Ursul este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs – bătrân şi pe moarte – unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia.18:00 BELI BELI SVET / O LUME ALBA, ALBA
Regia: Oleg Novkovic
Serbia, Germania, Suedia, 2010
Cu: Uliks Fehmiu, Hana Selimović, Nebojša Glogovac, Jasna Đuričić, Boris Isaković, Milica Mihajlović
Durata: 121 min
Sinopsis: King este un chipeş fost miner, acum patron al unui bar. Pe vremuri a avut o aventură cu frumoasa oraşului, Ruzica, soţia fostului său antrenor de box. Când soţul a aflat, a înnebunit, iar Ruzica a trebuit să-l omoare. După şapte ani petrecuţi în închisoare, femeia se întoarce pentru a-l găsi pe King într-o relaţie cu o puştoaică frumoasă: propria ei fiică, Rosa.
Festivaluri: Locarno 2010, Pusan 2010, Mar del Plata 201021:00 EU SUNT DRAGOSTEA / IO SONO L’AMORE
Regia: Luca Guadagnino
Italia, 2009
Cu: Tilda Swinton, Flavio Parenti, Edoardo Gabbriellini, Alba Rohrwacher, Pippo Delbono
Durata: 120 min
Sinopsis: Eu Sunt Dragostea/ Io Sono l’Amore spune povestea înstăritei familii Recchi, aflate în pragul unor schimbări radicale. Eduardo Sr., patriarhul familiei, a decis să numească un succesor la conducerea companiei sale şi surprindă pe toată lumea când decide să împartă puterea între fiul Tancredi şi nepotul Edo. Cu toate acestea, Edo visează să îşi deschidă un restaurant alături de prietenul său Antonio, un bucătar talentat. Inima familiei lui Tancredi este soţia acestuia, Emma (Tilda Swinton), o imigrantă din Rusia, care a adoptat cultura din Milano. Mamă iubitoare şi atentă, existenţa lui Emma este zdruncinată profund atunci când se îndrăgosteşte de Antonio şi dă frâu liber unei aventuri amoroase pasionale care va schimba pentru totdeauna viaţa familiei sale.
Biletul de acces la proiecţii este 5 lei.
Aşadar o săptămână plină cu filme pentru toate gusturile, doar timp să avem suficient.
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente. 4 comentarii la Proces-Verbal al şedinţei Partidului Blogerilor Oradea
Locul: Moszkva Caffe
Ora: 15:00
La şedinţă s-au prezentat următorii tovarăşi (aşa cum ne-a comunicat tovarăşu’ Bunoiu în extras după condică):
www.oradeanul.com
www.lilisor.net
www.razvancoloja.com
www.senzationescu.com
www.fara-sens.com
www.designerul.ro
www.greyheart.net
www.andriipopa.ro
http://dani-hellgaming.com
www.oradeabestphoto.ro
www.blogosz.freeblog.hu
www.istvannonn.ro
www.bunoiu.ro
www.bogdanul.ro
http://ioanastef.wordpress.com
www.oradeamea.com
www.neurogamer.ro
www.dan-marius.ro
http://papolok.blog.hu
www.prenen.net
www.rboy.ro
www.bogdanpater.ro
www.mortu.eu
Problemele discutate au fost menite să sporească producţia şi să popularizeze mai eficient către mase oraşul nostru mult iubit. Câteva imagini vedeţi aici.
Trecând într-o notă mai serioasă, a fost o întâlnire constructivă prin simplul fapt că am reuşit să ne vedem face-to-face. Pasul următor va fi acela de a identifica şi posibilităţile de a lucra în echipă sau, dacă va fi cazul, în grupe de lucru. Prima problemă pusă pe tapet a fost lipsa de vizibilitate a onlineului orădean. Ei bine, ca un prim pas, veţi vedea la aproape toţi cei ce au participat, o pagină separată ce va cuprinde lista blogerilor activi (adică a celor care vor fi prezenţi şi offline la diverse acţiuni), pagină ce se va actualiza periodic. Oricum eu aveam deja o secţiune în blogroll dedicată blogurilor şi siturilor din Oradea, dar pentru cauză şi comunitate mă sacrific 😀 Veţi primi alte detalii pe parcurs.
Aşadar, TOT ÎNAINTEEEEEE!!!!
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente. 2 comentarii la Comunicat important pentru ţară!
Lansez o călduroasă şi muncitorească chemare la lupta cea mare, mâine 16 iulie de la ora 15:00 la casa conspirativă cu numele la fel de conspirativ „cafeneaua Moszkva”. Acţiunea se va desfăşura în mod secret purtând denumirea de cod „Blogmeet”, dar nu vă lăsaţi păcăliţi! Acest nume e doar ca să inducem în eroare porcii de imperialişti. Detalii pe Orădeanul. A mai scris TheFUA (or mai fo’ şi alţii d’or scris, da’ mi-i al naibii dă cald să cot amu’).
Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, foto. 3 comentarii la Târg de week-end
Sâmbătă m-am dus prin parcul Bălcescu la Târgul de antichităţi în ideea că printre exponate mai prind şi eu gustul unei beri. Exponate au fost multe, unele dintre ele din acelea pentru care colecţionarii şi-ar fi dat o mână sau un picior, dar
Scris de Andrei în . Publicat în cultura, Din Oradea, evenimente, reclame. 2 comentarii la Vernisaj de pictură Antonio del Donno la Muzeul Ţării Crişurilor
Tocmai când credeam că Lulu odată ajuns în Bali a uitat de Oradea şi de noi, iacătă că ne făcu bucata: ne-a informat (cu rugămintea de a da mai departe) că AICI, în Oradea, va avea loc miercuri, 23 februarie, vernisajul expoziţiei pictorului italian Antonio del Donno (detalii despre pictor aveţi AICI) la Muzeul Ţării Crişurilor, în Salonul Muzeul Ţării Crişurilor.
Mulţumim Lulu, ai rămas acelaşi suflet mare alături de Oradea şi de orădeni! Bună să-ţi fie inima! Oriunde te-ai afla!
Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, să mai şi râdem.... 3 comentarii la Măsură de sezon
Că tot se apropie Crăciunul cu „super-mega-oferte” şi cu o suită de concerte (dintre care cele ale lui Hruşcă ocupă un loc fruntaş), am decis să fac o dedicaţie super-mega-specială (a se citi „doi la preţ de unul” sau, cu voia dumneavoastră, „doi în unu”): „Leru-i ler şi iar tri-ler!”. Vă las în compania muzicii. Somn uşor şi vise păcute.
VIA Trotinetus
Scris de Andrei în . Publicat în cultura, Din Oradea, evenimente, reclame. 1 comentariu la Lumeeee, lumeee! Veniti de luati carti!
Pentru cine nu vine mosu’ cu nuiaua, vine cu reduceri de 10% si 15%, luni (6 decembrie) de la orele 19:00 la Juice Cafe si Libraria Universitaria. Reduceri la ce? Pai la carti bien sûr. Pe langa asta veti mai gasi si o multime de carti la 10 lei. Pana va hotarati ce carte luati, puteti bea o cafea sau, de ce nu, o bere. Intrarea e libera.