Skip to main content

Etichetă: Romania

Toamna Orădeană – ediţia 2013

Scris de Andrei în . Publicat în critici, cultura, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, evenimente, Oradea. 1 comentariu la Toamna Orădeană – ediţia 2013

Dacă anii trecuţi festivalul numit ”Toamna Orădeană„ a avut o dimensiune de festival naţional, anul acesta a scăzut doar la nivel de chermeză cu mici, bere şi multă muzică populară. Pe ici şi pe colo s-au strecurat câţiva artişti mai răsăriţi, şi aceia tocmiţi pe ultima sută de metri, astfel se explică şi programul dat publicităţii cu două zile înainte de startul ediţiei acestui an. Marea majoritate a evenimentelor sunt de fapt ALTE evenimente de sine stătătoare, dar pe care onor primăria a considerat că e bine să le includă în program ca fiind proprii şi finanţate din bugetul festivalului, fără a fi menţionaţi adevăraţii organizatori, măcar ca sponsori… Un astfel de exemplu este Festivalul de Teatru Scurt (care a devenit începând cu această ediţie internaţional) sau Critical Mass.

Ce m-a deranjat cel mai mult, ca orădean, nu ca bloger, este că nu s-a comunicat public până înainte cu 45 de minute despre conferinţa de presă, pentru că în fond şi la urma-urmei presa fusese invitată cu o zi înainte. Corect până la un punct: poate vroiau să ajungă şi câţiva cetăţeni interesaţi de finanţele publice locale, ca să dezbată public niţel cheltuielile… În altă ordine de idei, am aflat că această ediţie aniversează 900 de ani de atestare documentară a Oradiei (mai mult cu aproape 300 decât a Bucureştiului)… nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu cred că era un motiv de a face tam-tam şi a aduce o

Continuă lectura

Lecţie de management

Scris de Andrei în . Publicat în de criza, economice, eterna si fascinanta Romanie, politice, scrieri. Niciun comentariu la Lecţie de management

Tocmai ce e pe tapet o noua ”perlă” a politicii autohtone: demisia managerului privat al CFR. De ce spun că e o perlă? Nu pentru că ar fi rară, ci pentru că nu face decât să strălucească alături de altele asemenea. Adică nu ştiu cum înţelegeţi voi, dar mie mi se pare de o absurditate demnă de CorcoduşLandia în care trăim, să numeşti manager privat ca să scoată din rahat o firmă de stat, iar când acesta vine cu un plan de afaceri în acest scop, îi refuzi planul.

Ce mi se pare că au de învăţat de aici toţi managerii adevăraţi (de la cei cu vechi state de plată şi până la cei aflaţi încă pe băncile şcolii) este cu totul altceva: ca manager nu îmi asociez numele şi brandul personal (da, ca manager ai un brand personal de construit şi de păstrat) cu potlogăriile, drept pentru care dacă planul meu de afaceri e respins nu mă agăţ cu dinţii de funcţie. Principiile mele de business şi de viaţă nu mi-o permit.

Vor învăţa ai noştri vreodată ceva? Lecţia nu e veche, a mai fost predată de primul manager privat al TAROM acum câteva luni… Se pare că elevul (acelaşi minister al transporturilor) prinde mai greu. Nu ar trebui lăsat repetent?

Să alegeţi bine!

Scris de Andrei în . Publicat în electorale, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, Romania. 1 comentariu la Să alegeţi bine!

Mâine avem alegeri. Campania a fost o fleaşcă totală, semn că nimeni nu „îşi doreşte mai mult victoria”. Motivul ar fi că indiferent de „programul de guvernare” propus de partide/grupări/alianţe/uatevăr, adevăratul program e cel trimis în plic de către FMI.

Singura miză e furtul banilor publici (ce au tendinţa să se împuţineze de la an la an). În rest, nimic nou sub soare (ca şi Caragiale, Eminescu e mereu actual):

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.

Să alegeţi bine. Dacă aveţi ce… că din ce, aveţi căcălău.

Vine Lady Gaga în România!…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie. Niciun comentariu la Vine Lady Gaga în România!…

… să cânte doar pentru români. Nu pentru că i-ar iubi ea în mod deosebit sau pentru că ar cumpăra românii mai multe albume ci pentru că din lipsa unor autostrăzi, nu vor putea veni în număr mare bulgarii, sârbii, moldovenii sau ucrainienii.

Explore the Charpatian garden… şi Bucureştiul turistic… strict pentru români.

Lustraţia fără lustraţi

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, scrieri. 1 comentariu la Lustraţia fără lustraţi

Mi-a luat destul de mult timp să scriu articolul ăsta, pentru că îmi făcusem o promisiune: de a încerca să nu mai abordez teme politice. Se vede treaba că nu reuşesc să fiu consecvent. Adevărul e că nici viaţa noastră politică nu lasă loc de-ntors.

Tema lustraţiei şi a legii ce o reglementează a fost deja îndelung dezbătută pe toate feţele în ultimele săptămâni. În 89′ se spunea că am scăpat de dictatură şi am intrat cu capul înainte în democraţie. Ce însemna democraţia nu avea nimeni habar, dar ideea generală ce răzbătea de peste tot era că din acel moment „putem face orice” sau mai bine zis că suntem liberi să facem orice. Parţial adevărat. Putem face orice, cu o singură condiţie: să nu-i deranjăm sau împiedicăm pe ceilalţi să facă ceea ce doresc. Ăsta e aspectul care scapă marii majorităţi de mai bine de două decenii. Un alt aspect ar fi legalitatea acţiunilor noastre liber alese. Aici lucrurile nu mai sunt atât de simple, dar în ţara în care sârma ţine loc de şurub, şaibă şi piuliţă la un loc, e bine şi aşa.

 Şi aici doream să ajung: la legea lustraţiei. Pentru că e minunată, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu unul nu mai văd rostul actualei legi în forma în care a fost adoptată, deoarece la câte excepţii prevede, doar lui Iliescu şi lui Moş Gerilă li se mai interzice să ocupe funcţii publice. Care ar mai fi logica lustraţiei dacă nu există lustraţi? Cui îi foloseşte? Doar ca să o avem şi să ne iasă la „socoată”?

Problema cea mai mare legată de legiferare în România este că legile sunt atât de complicate şi inutile după ieşirea lor din Parlament, încât musai e nevoie de norme de aplicare, care norme de aplicare pot fi schimbate după bunul plac al guvernelor care se succed la conducerea ţării ăsteia nenorocite înainte de vreme. Ca să nu mai vorbesc despre intenţia legii şi rezultatul ei final, care nu au nici un fel de legătură. Îmi amintesc doar de „Legea Ticu Dumitrescu” (L.187/1999-referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică) unde la finalul dezbaterilor, iniţiatorul ei a renegat-o vehement, din cauză că nu conţine exact punctele esenţiale asupra cărora insistase şi care stăteau la baza deconspirării poliţiei politice. O asemenea lege este şi cea a lustraţiei, care prevede mai multe excepţii decât reguli, iar astfel de legi sunt cu duiumul în România, astfel încât excepţiile au devenit regulă.

Şi uite aşa, o lege în România a ajuns să nu aibă valoare intrinsecă, ci doar prin mijlocirea unor norme de aplicare. Sau mai plastic spus, legile româneşti sunt ca porţile maramureşene: mari, impunătoare, sofisticate, create cu multă muncă şi energie. Şi la fel ca porţile maramureşene, intrarea e infimă în raport cu ansamblul. Unde mai pui şi că gardurile sunt mult prea scunde şi le poţi sări lejer.

Lucian Oros la Eurovision 2012 !!!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, evenimente, Romania. 2 comentarii la Lucian Oros la Eurovision 2012 !!!

Ei… uite că se apropie şi finala Eurovision România. Mai exact pe 10 martie. S-au ales şi 15 melodii care vor concura pentru dreptul de a reprezenta România la marea finală de la Baku.

Iată finaliştii din România:

Catalin Josan – Call My Name Asculta piesa 

Mandinga – Zaleilah Asculta piesa

Viky Red – If You Ever Feel Asculta piesa

Bianca Purcarea – Don’t say sorry Asculta piesa

Electric Fence – Sun-ta Asculta piesa

Ovidiu Anton – I walk alone Asculta piesa

Ana Mardare – This must be love

Ioana Bianca Anuta – Girls don’t cry Asculta piesa

RPK – Singura care

Tasha – Say my name Asculta piesa

Lucian Oros – The best a man can get Aculta piesa

Bianca Purcarea – Twilight

Raluca Ocneanu – Time is on my side Asculta piesa

Ana Mardare – If you find simple words to say

Miss Mary – Rollin Asculta piesa

După cum puteţi observa avem şi un orădean printre finalişti (evidenţiat cu roşu). Orădean prin adopţie (pentru că a trăit mulţi ani în oraşul de malul Crişului) Lucian Oros e din Satu Mare, dar are şanse să reprezinte România la Eurovision, ceea ce cred eu că este un lucru mare.

Aşadar în 10 martie avem de lucru: urmărim Eurovisionul de la noi şi VOTĂM Lucian Oros… dacă merită! Părerea mea personală e că merită.

Succes Lucian!

Casa Regală a României şi Paul Lambrino

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. 3 comentarii la Casa Regală a României şi Paul Lambrino

Ţin să precizez din capul locului că nu sunt monarhist, dar începe să-mi surâdă ideea unui şef de stat ce a fost crescut şi educat cu un singur scop şi care nu se implică în lupta pentru putere, dimpotrivă, o mediază pentru a se evita excesele.

Ieri a venit o decizie aşa-zis istorică a justiţiei române: recunoaşterea filiaţiei lui Paul de Lambrino, adică recunoaşterea acestuia ca descendent al Casei Regale a României. Inutil aş spune eu. E drept că tatăl său este fiul lui Carol al II-lea, dar născut dintr-o căsătorie morganatică (desfiinţată ca fiind ilegitimă), dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. În mod evident, miza este moştenirea Casei Regale, dar nu e cazul, fiecare dintre membrii Casei Regale având proprietăţile sale.

Oricât s-ar zbate Paul Lambrino, nu moşteneşte nici tronul României, nici averea Casei Regale din două motive cât se poate de simple, ce decurg din Constituţia vremii respective şi a regulamentului Casei. În primul rând este vorba despre faptul că tatăl său, deşi fiu al fostului monarh, nu a fost copil legitim. În al doilea rând lucrurile sunt şi mai simple, deşi Carol al II-lea le-a complicat cât a putut de mult. Pentru început e bine de ştiut, că Şef al Casei Regale este monarhul în funcţie. Astfel, în calitatea sa de Şef al Casei Regale, regele Ferdinand a sărit linia dinastică peste Carol al II-lea, numindu-l succesor la tron direct pe Mihai I, ce a devenit astfel rege înaintea tatălui său. Urcarea pe tron a lui Carol al II-lea s-a făcut prin uzurparea calităţii de rege şi de Şef al Casei Regale, ce îi revenise astfel lui Mihai I, deci practic toată domnia lui Carol al II-lea a fost nelegitimă. Faptul că ulterior şi-a recunoscut fiul „din flori” făcut cu Zizi Lambrino (tatăl lui Paul Lambrino) nu schimbă cu nimic lucrurile, chiar dacă acest fiu este primul născut. Mihai I a revenit pe tron după abdicarea tatălui său ce ocupase tronul abuziv. Aşadar, calitatea de Şef al Casei Regale de România nu îi poate fi contestată lui Mihai I nici o clipă, iar faptul că acum Paul Lambrino a fost recunoscut ca făcând parte din familia lui Mihai I nu schimbă lucrurile decât din punct de vedere civil, nu şi din punctul de vedere al succesiunii dinastice.

Simplu!

Cred că este doar o mişcare a actualei puteri, pentru a decredibiliza Casa Regală în ochii românilor, având în vedere că în acest moment Mihai I este pe primul loc al încrederii populaţiei într-o personalitate. Cine s-ar mai uita cu aceeaşi încredere la Casa Regală dacă moştenitor ar fi finu’ Paul Lambrino? Numa’ zic.

Va veni şi primăvara…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, Oradea, Romania. Niciun comentariu la Va veni şi primăvara…

… odată şi odată. Sau măcar un dezgheţ. Şi atunci să te ţii distracţie! Cel puţin eu unul nu mai am unde pune zăpada din curte. În faţa casei nu mai vorbesc, am două mormane imense. Problema cea mare a Oradiei (cel puţin în zona Ioşia) e că pânza freatică e foarte aproape de suprafaţă, în plus de asta se află între două cursuri de apă: Crişul Repede şi Peţa. Ia ghiciţi care cartier e amplasat fix între cele două cursuri! Corect, Ioşia. Unde la fiecare ploaie mai serioasă se inundă beciurile. Ce se va întâmpla când se va topi zăpada şi nu se va infiltra prea mult în sol pentru că e îngheţat… vom vedea.

Întrebarea care se ridică este: ce vor face autorităţile cu mormanele de zăpadă adunate pe străduţe? Pentru că topirea că face din Oradea o adevărată Veneţie. Şi nu e vorba doar de Oradea, pentru că în Moldova dezgheţurile aduc în fiecare primăvară inundaţii mai mari sau mai mici, în funcţie de nivelul precipitaţiilor (da, şi zăpada tot precipitaţie se cheamă). Parcă văd că autorităţile vor fi total luate prin surprindere. În marea degringoladă de la conducerea ţării, cred că toţi au uitat de primăvară, sau dacă nu au uitat, se gândesc la ea doar ca la „anotimpul alegerilor locale”. Şi uite cum „fosila” detestată de toată lumea dă o lecţie de management „lupilor tineri” portocalii, galbeni, roşii sau vărgaţi, trăgând un semnal de alarmă. Da’ cine stă să îl asculte! Că doar avem probleme mai importante. Eu l-aş lua în seamă şi numai pentru faptul că e inginer în mecanica fluidelor şi ca fost şef de IELIF (intreprideri ce se ocupau fix cu corectarea şi stabilizarea cursurilor de apă).

România se revoltă VII

Scris de Andrei în . Publicat în critici, electorale, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. 4 comentarii la România se revoltă VII

Aseară am ascultat discursul Preşedintelui. Până la un punct am reuşit să-l urmăresc, deşi era compus în cea mai pură „limbă de lemn”. După acel punct mi-a fost din ce în ce mai greu: generalităţi fără prea mare legătură cu „şocul” anunţat de băselu’ cu o zi înainte, amalgam de idei înşiruite cum i-au venit în minte vorbitorului, lipsa unor soluţii concrete şi multe alte lipsuri ale unui discurs de „importanţă capitală”.

În schimb au fost câteva idei care nu îmi ies nici acum din cap şi care mă cam înfioară: Preşedintele nu înţelege nici acum că rolul lui este să asigure un echilibru democratic, că scopul său este acela de mediator între puterile statului şi de a garanta respectarea Constituţiei. Ce mi s-a părut cu adevărat halucinant este că nu reuşeşte să înţeleagă ce înseamnă politicianul şi funcţionarul public în general. A dat-o înainte cu „căpitanul ce-şi duce nava în port”, uitând că între funcţia de căpitan de navă şi cea de Preşedinte al unei ţări democratice există deosebiri esenţiale, ce le fac incompatibile:

1) Căpitanul are drept de viaţă şi de moarte asupra echipajului, Preşedintele nu;

2) Căpitanul este numit, Preşedintele este ales;

3) Ordinul căpitanului e lege pentru echipaj pe când dorinţa populară e lege pentru Preşedinte.

Doar faptul că-şi închipuie că cele două funcţii sunt identice, îl fac să fie (nu doar să pară) un dictator. Cel puţin asta e părerea mea.

După un astfel de discurs confuz şi plin de inepţii, m-ar mira ca românii să nu continue protestele.

România se revoltă VI

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. Niciun comentariu la România se revoltă VI

Văd că totuşi manifestanţii din piaţa Universităţii nu au de gând să se lase şi cer în continuare demisia. Deja începe să nu se mai înţeleagă a cui, dar important e că cer o demisie.

Ce mi se pare îngrijorător totuşi este apariţia de aseară a tânărului ofiţer al armatei române, îmbrăcat frumos în uniformă, care se trezeşte să „cuvânteze” legat de legitimitatea celor ce ne conduc. Brusc, o grămadă de imbecili încep să-l ridice în slăvi pentru curajul său. Eu aş numi-o prostie, pe lângă faptul că nu consider salutară intervenţia m’nealui pe la protest. Armata are rolul de paznic al hotarelor ţării, aşa cum un câine are rolul de a apăra curtea stăpânului. Doar Turcia a stabilit prin Constituţie că armata e garantul şi la nevoie legatarul Constituţiei (mai ales în privinţa aspectului de „stat laic” cu care Turcia, ca ţară musulmană, are o problemă: în lipsa acestei prevederi ar putea deveni ca şi Iranul sau alte state din zonă, un stat islamic).

Imixtiunea asta a armatei în politică îmi sună cunoscută, iar sentimentul de dejá-vu m-a cam înţepat pe şira spinării. Parcă ar fi prea mult o întoarcere până în 1990.

România se revoltă IV

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. Niciun comentariu la România se revoltă IV

Mă distrează cum se dau reprezentanţii jandarmeriei cu curu’ de pământ şi ameninţă că vor amenda organizatorul marşului de la Arcul de Triumf pentru „dezertorii” care s-au dus în Piaţa Universităţii via Piaţa Victoriei.
Acuma stau şi mă întreb dacă n-ar trebui amendat şi organizatorul marii adunări din 22 decembrie 89′, de la care nea’ Nicu a fugit cu elicopterul? Doar aţi văzut cum a degenerat!

România se revoltă

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii. Niciun comentariu la România se revoltă

Ca un preambul, aş dori să spun că manifestaţiile din ţară ar trebui să fie semnale de alarmă nu doar pentru PD ci şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai clasei politice. Timp de peste 20 de ani nu au făcut altceva decât să devalizeze bugetul României.

În ce priveşte manifestaţiile ar fi multe de spus, dar primul şi cel mai important lucru este că au reuşit (cel puţin până acum) să-i închidă gura atotştiutorului Băse. I-aţi mai auzit pe undeva hăhăiala, că eu nu? Un alt lucru demn de luat în seamă e că scânteia a fost un personaj perceput de opinia publică drept singurul membru competent al guvernului. În plus de asta, acest personaj, Raed Arafat, este şi întemeietorul SMURD, serviciu ce apare ca fiind alături de pompieri pe prima treaptă a încrederii românilor, cu o treaptă mai sus chiar decât biserica!. Aşadar forţarea demisiei lui Arafat a fost doar gazul de pe focul nemulţumirilor ce ardeau mocnit. Şi nu atât demisia, cât modul în care a fost determinată ea: public, printr-o intervenţie în direct la televiziunea care dezbătea subiectul legii sănătăţii. Ce a înfuriat şi mai mult a fost finalul „discursului” prezidenţial: „cine va demisiona, ghici ghicitoarea mea”. Încă aşteptăm răspunsul final al şaradei.

Departe de mine ideea de a aproba actele de violenţă ale unora dintre manifestanţi, dar aşa cum ne-a obişnuit traiul nostru de pe plaiurile mioritice, adevărul e undeva la mijloc. Personal, având ceva treburi neterminate prin zonă, am trecut duminică seara prin faţa Universităţii. Era după primul val de pietre, dar drumul era liber, iar demonstranţii pe o parte şi pe alta a drumului (în faţa Teatrului Naţional şi în faţa Universităţii), păziţi de jandarmi. Din giratoriul de la Universitate vedeam pe Unirii, undeva între Colţea şi Cocor, ceva ce semăna a război în toată regula, drept pentru care  a trebuit să ne şi îndreptăm către Calea Victoriei. Mie personal mi s-a părut că jandarmii nu stăpânesc deloc situaţia, altfel nu înţeleg de ce s-a dat drumul circulaţiei în condiţiile în care lumea putea reveni oricând pe carosabil (dealtfel colegii mei care fuseseră cu jumătate de oră înaintea noastră în zonă s-au trezit în câteva secunde înconjuraţi de lume, doar una din cele două maşini reuşind să întoarcă şi se evite a fi înconjurată de mulţime).

Spuneam că adevărul e undeva la mijloc. Nu am fost în zona de luptă, dar iniţial am preluat şi eu discursul jandarmeriei, care a fost ulterior preluat şi de mass media: cei puşi pe harţă şi pe distrugeri sunt membrii ai galeriilor echipelor Steaua şi Dinamo. Ei bine, ulterior am descoperit pe blogul unui jurnalist independent relatări de la „ground zero”. Este vorba despre Vlad Ursulean, care s-a avântat cu aparatul foto în mijlocul acţiunii, iar cele descrise de el contrastează cu declaraţiile jandarmeriei.

Ce s-a putut în schimb vedea cu ochiul liber este că jandarmeria română ştie şi acum ca şi acum 15 ani la mineriade doar „să bată” nu şi „să se bată”. Mă îndoiesc sincer că dacă ar fi avut cu adevărat cele două galerii în faţă (chiar şi numai 20-30 de oameni) ar fi reuşit să le pună pe fugă. În al doilea rând mă îndoiesc că membrii celor două galerii nu s-ar fi încăierat între ei dacă s-ar fi întâlnit.

100 de cărţi pentru una singură?

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura, Romania. 3 comentarii la 100 de cărţi pentru una singură?

Ce trebuie să facă un tânăr autor din România pentru a-şi publica o carte? Veţi spune că în primul rând trebuie să o scrie. Corect! Dar dacă e scrisă deja? Logica spune că mai trebuie să contacteze o editură (sau mai multe). Ei bine, logica e faultată de situaţia „din etren”. Astfel, în România, ca tânăr autor, trebuie să ai o reputaţie deja (de unde, dacă nu ai publicat cartea încă?) sau să ai bani. Pentru că nimeni nu îşi asumă „riscul” de a te lansa, preferând să aducă titluri consacrate, pe care să le traducă (oarecum) dacă e vorba de autori străini.

În situaţi asta ingrată se află Graţian Lascu, ce nu reuşeşte să publice nicicum. E tânăr, deci nu are reputaţie (logic dealtfel), iar de bani… Ei bine, aici Graţian a luat o decizie ce mie ca posesor de bibliotecă mi se pare dureroasă, dramatică de-a dreptul:

Decizia am luat-o cu cateva zile inainte de 2012 si sunt pregatit pentru orice de data aceasta. Am scris Nici editurile nu ne vor in speranta ca voi primi unele raspunsuri. Le-am primit si m-am convins ca nu eu gresesc si nici calitatea carti mele nu-i pusă la indoiala. Concluzia finala: sistemul – editurile si tipografiile – librariile – Romania…

In acest moment am jumatate din suma de care am nevoie si cealalta jumatate spre sa o scot din cele 100 de carti pe care le-am pus la vanzare. Teoretic, daca le dau pe toate 100 am sanse ca sa imi public cartea intr-o luna.

Găsiţi articolul său pe această temă AICI. Să spun sincer, mi se pare trist. Dar e adevărat.

Explore the Carpathian garden!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, eterna si fascinanta Romanie, Romania, vacanta si timp liber. 1 comentariu la Explore the Carpathian garden!

Chiar dacă nu mă încântă prea tare sloganul ăsta trebuie să recunosc că reflectă exact realitatea noastră românească, pentru că singurele lucruri vizitabile şi autentice din ţara noastră sunt minunile create de natură. Şi sunt multe!

De multe ori stăteam de vorbă cu prietenii şi încercam să găsim modalităţi de a aduce turişti străini prin ţărişoara noastră. Pornind de la premisa că vesticii vin cu maşina (de cele mai multe ori închiriată) să-şi petreacă vacanţa pe cont propriu şi să descopere „things”, am ajuns la concluzia hilată că singurul turism rentabil şi de succes ar fi cel extrem. Şi aici începeam noi să râdem ca proştii şi să venim cu idei care de care mai trăznite: pescuitul la dinamită şi la curent electric; concurs de călcat găini pe uliţele satelor; cules de mure în apropierea bârlogurilor de urşi, etc, etc, etc. Dintre toate ieşea în evidenţă „a circula pe drumurile publice”. Trebuie să recunoaştem că e un sport extrem să circuli pe şoselele din România, aşa că sloganul turistic al ţării e cât se poate de potrivit: pe fundul craterelor din şosele poţi studia adevărate ecosisteme nederanjate de mâna omului!

Lăsând gluma la o parte, locuri de vizitat sunt foarte multe. Pornind de la Oradea, un turist ce intră în ţară pe la Borş, ar putea vira la dreapta înspre Beiuş pentru a ajunge în Pietroasa, la Peştera Urşilor. Ar fi indicat ca respectivul turist să închirieze o maşină, date fiind drumurile de pe la noi, să nu şi-o rupă pe cea personală. De la intrarea în ţară ar parcurge cam 100 de kilometri ca să ajungă la destinaţie, pe care îi face în aproximativ 2 ore. Ce ar avea de văzut? În primul rând peisajele (la viteza cu care circuli în siguranţă prin România ai timp să vezi toate detaliile), iar apoi ar fi peştera în sine, una dintre puţinele din lume în care se păstrează scheletul întreg al unui urs de peşteră (Ursus Spelaeus).

După un scurt popas prin localitatea Pietroasa, următorul punct de interes ar fi Padiş. Aici minunăţiile naturii sunt aproape la tot pasul, iar vizitarea lor ar cere mai mult de o zi, drept pentru care s-ar impune cazarea la o pensiune din zonă. Nu fac reclamă, dar recomand pensiunea Anett mai ales pentru bucătăria pe care o are. E fantastică! În fine, după ce laşi maşina în parcare şi bagajele în cameră faci o mică plimbare pe Valea Aleului, ca să te obişnuieşti cu aerul tare de munte. Seara, o masă copioasă la pensiune. Dimineaţa trebuie să fii pregătit pentru drumurile lungi care te aşteaptă: Cheile Galbenei, Cetăţile Ponorului, Gheţarul „Focul Viu”, Poiana Florilor, toate te aşteaptă cu privelişti minunate. Poţi alege oricare din traseele marcate. Pentru un turist cu puţin timp la dispoziţie, două zile sunt suficiente pentru a se îndrăgosti pe veci de zonă. Ultima oară am văzut grupuri de turişti cehi care spuneau că vin a doua oară şi mai vor să vină mulţi ani de aici încolo…

După două zile de hălăduit prin Padiş, turistul nostru poate urca în a sa maşină închiriată cu direcţia Izbuc. Aici ar fi de vizitat atât mănăstirea cât şi izvorul de al cărui nume se leagă numele localităţii. Aici găsim cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din România. Aşezarea este justificată de prezenţa izbucului cu o deosebită reputaţie, pe care şi-a câştigat-o datorită unui sistem interesant de ieşire a apei: 15 – 20 minute este sec, apoi cu un zgomot puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă micuţă; după 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 – 20 minute. „Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu (o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 – 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore), care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.”

Uite cum poţi face turism în România, fără să te depărtezi la mai mult de 150 de km de graniţă şi asta în doar 5 zile! Problema este lipsa infrastructurii care să pună în valoare toate aceste obiective şi lipsa de informaţii despre ele (sunt curios când va face Ministerul Turismului măcar un recensământ al pensiunilor, dacă nu a obiectivelor turistice). Pensiuni sunt, iar de maşină rezistentă poţi face rost uşor. Vacanţă plăcută!

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

 

Viitor de aur ţara noastră are…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, politice. Niciun comentariu la Viitor de aur ţara noastră are…

Pe dracu’, mă las purtat de val şi mai ales de vise. Visele alea care seamănă foarte mult cu melodia băieţilor de la Cassa Locco:

Dar de fapt totul merge anapoda în ţara asta, iar viitorul are nuanţe maronii cu uşoare dunguliţe portocalii. Nu că celelalte culori (galben, roşu şi ce alte culori mai au partidele politice de pe la noi) nu ar fi prezente.

Am citit în dimineaţa asta o scrisoare deschisă a unui dascăl român. Îmi pare a fi de o vârstă cu mine, iar ceea ce spune acolo despre învăţământul românesc este cât se poate de adevărat şi pot confirma prin prisma experienţei mele de fost dascăl. Mă simt de parcă mi-ar fi furat cuvintele când a compus acea scrisoare. Păcat este că spune şi că s-a hotărât să emigreze. Iar ca el sunt din ce în ce mai mulţi. Oarecum trăiesc aceeaşi situaţie: mulţi dintre prietenii, rudele şi foştii colegi sunt plecaţi de multă vreme. În fiecare săptămână mai aflu despre câte un prieten din copilărie că a emigrat. Încet dar sigur pleacă intelectualitatea şi rămânem pe mâna unor nulităţi ce au singurul merit de a fi membi ai unui partid politic sau de a avea sprijinul unui partid. Partidul e în tot şi în toate, indiferent despre care partid e vorba. Şi aici nu mă refer doar la partidul de la putere, ci şi la „puterile locale”. Credeţi că în Oradea lucrurile stau diferit? Vă spun eu că nu, iar cei care au ochi să vadă şi ceva creier să gândească ştiu despre ce vorbesc.

Scrisoarea lui Vasile Pop (nu ştiu dacă numele e real) mi-a readus în minte cretinismele care se petrec în învăţământul românesc şi care poartă denumirea mult prea pretenţioasă de „reforme”:

România 2007. Noi, dascălii, suntem obligaţi a urma un curs de Consiliere şi orientare fără de care nu mai puteam fi diriginţi. Deh, ne vom alinia standardelor europene. Ce am aflat la acest curs? Printre altele, ni s-a spus … profesorul nu are voie niciodată să contrazică elevul. Am scris cu caractere italice deoarece e citat, nu reproducere a ideii. Am cerut nişte lămuriri, deoarece nu mi se părea chiar în regulă. Ni s-a reprodus citatul de mai sus, cu unele amănunte: când un elev spune un lucru greşit, începi să-l iei prin metoda învăluirii, ceva de genul: hai să vedem cum ar fi dacă am lua în considerare şi alt aspect sau poate că ai dreptate, dar să vedem ce alternative ar mai exista, etc. Adică: ai o clasă de 25-30 de elevi. Unul iţi spune o prostie. Întrerupi cursul lecţiei, pentru ca 15-20 de minute să-l îndupleci pe elevul respectiv să ia decizia corectă sau să raspundă corect la întrebări. Şi dacă ar fi numai unul pe care ar trebui să-l îndrepţi! Dar sunt mulţi. Ba încă şi numărul de ore scade. De la două ore pe săptămână la una.

Ce îţi fac ei ţie, dulce Românie….

Trăiesc cu speranţa că revoluţia din decembrie 89 nu a fost decât începutul schimbărilor. A adevăratelor schimbări, pentru că ceea ce s-a petrecut în ultimii 22 de ani sunt doar bulversări.

Nici Miliţia nu mai e ce a fost…

Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie. Niciun comentariu la Nici Miliţia nu mai e ce a fost…

Spun asta cu mâna pe inimă! Adică ia gândiţi-vă cum ar fi reacţionat înainte de ’89. Cu ce mânie proletară i-ar fi bumbăcit pe băieţii ăia, de recunoşteau şi că sunt mistreţi! Trafic le trebuie? Ia uitaţi-vă la ei:

Dacă mai există puţin spirit civic în oraşu’ ăsta, ar trebui preluat clipul ăsta până la refuz şi băgat pe gât autorităţilor!

 

Via Orădeanul.

Viitorul încă nu e aici!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, sport. 2 comentarii la Viitorul încă nu e aici!

Mă îndoiesc că ar fi mulţi cei ce nu au văzut meciul de aseară dintre România şi Franţa. Dacă nu v-aţi dumirit încă, a fost vorba de fotbal şi nu de cross, deşi puteaţi fi lesne induşi în eroare de gazon smocurile muşuroaiele de pe teren. Anyway… toată lumea plânge acum că am ratat încă o calificare la un turneu final. După părerea mea, calificare e ratată de multă vreme şi pentru multă vreme de aici încolo. Să detaliez:

Jucătorii

N-avem! Mai simplu de atât nu cred că poate fi sintetizat. Generaţiile de aur, argint, platină, titan şi mai ştiu eu ce metale preţioase nu mai sunt, iar din urmă nu vine nimic. Cauzele ar fi multe, dar principala este lipsa centrelor de copii şi juniori. Şcolile şi academiile de fotbal sunt prea puţine şi prea legate de posibilităţile financiare a personalităţilor fotbalistice care le-au înfiinţat şi le patronează (vezi cazurile Hagi şi Gică Popescu). Unde mai pui că la puţinele centre existente pe lângă cluburi, promovarea valorilor se face cu plasa sau cu plicul. Că „tre’ să mâncă şi gura lor ceva”…

Faptul că au apărut trei jucă tori noi care „au confirmat” nu mă încălzeşte şi nu îmi dă încredere deloc, având în vedere adversarul slab (Luxemburg) sau imposibilitatea de a juca ceva din cauza terenului (Franţa). Confirmările ar putea veni de-abia mai încolo, cînd se va juca cu adversari valoroşi, care vor şi putea să-şi pună în valoare calităţile pe un teren de joc, nu pe un teren desprins din filmele cu bombardamente.

Campionatul

Jalnic! Vizibil cu ochiul liber. Adică nu mi se pare normal ca jucătorii să fie extenuaţi după câteva săptămâni în care au de jucat două meciuri pe săptămână. La urma urmei în fişa postului de fotbalist scrie negru pe alb şi cu caractere bolduite „alergare 90 de minute plus prelungiri, dacă este cazul”. Practic pentru asta se pregătesc o viaţă şi pentru asta câştigă mult peste cât câştigă un muncitor cu sapa, care are de muncă 12 ore pe zi. O să spuneţi că are carieră scurtă şi se expune accidentărilor, d’aia e câştigul pe măsură. Vă contrazic şi vă rog să întrebaţi un muncitor la salubritate (care lucrează în condiţii muuuult mai periculoase) sau chiar un miner (mina nu e cel mai sigur loc de muncă) cam în cât timp câştigă aceiaşi bani pe care îi ia cel mai prost plătit jucător de la Dinamo pe an.

Capac, vine şi decizia „oamenilor de fotbal” care desfiinţează campionatul de tineret-rezerve la nivelul Ligii I. Decizia are vechime de câţiva ani, exact bine cât să culegem acum roadele.

Terenurile de joc

Sunt puţine, prea puţine chiar şi pentru anemicul campionat românesc. Naţional Arena şi cele câteva stadioane aflate în construcţie sunt doar nişte floricele pricăjite în deşertul sportiv numit România. Oricum lucrurile oricât ar fi de bune, tot româneşte sunt făcute (vezi cazul gazonului de aseară de la meci sau problemele de autorizaţie de la Cluj Arena). Ca o paranteză, dacă aseară, după „doar o lună” de la montarea gazonului, era impracticabil (sau cum spun jurnaliştii francezi – „câmp de cartofi”), cum ar fi fost acu’ o lună la anulatul meci cu Argentina? Oare nu cumva ştia federaţia argentiniană ceva şi nu a vrut să fie acuzată de cluburi că nenoroceşte jucători de zeci de milioane de euro pentru un moft de câteva sute de mii?

Cluburile

Praştie! Achiziţii făcute după ureche, transferuri făcute la nervi, antrenori schimbaţi la apelul de seară. „Oameni de fotbal” ahtiaţi doar după propria imagine (în culori cât mai pastelate), deşi ei ca oameni sunt destul de pestriţi şi cu un trecut mai mult decât pătat. Profesionalism ZERO sau chiar sub această valoare.

Viitor?

Sumbru. Şi nu e vorba de viitorul imediat ci de cel îndepărtat şi foarte îndepărtat. Faptul că se construiesc câteva stadioane nu rezolvă problemele de fond, ci nu fac decât să pună un ambalaj frumos unei mizerii, cam în modul în care o face un coş de gunoi făcut de un artist plastic: frumos afară, dar în interior tot resturi găsim…

Mulţi comentează că a lipsit Mutu. Doar că o echipă nu o faci cu unul, doi sau trei jucători, ci cu unsprezece, plus rezerve, iar dacă nu ai de unde să-i iei, îţi rămâne soluţia naturalizării. Dar de unde? Au şi africanii mândria lor!

O floare peste veştejitul BAC 2011…

Scris de Andrei în . Publicat în opinii, Romania. Niciun comentariu la O floare peste veştejitul BAC 2011…

Din toate ştirile văicăreţe în care se plânge soarta „unei întregi generaţii” de elevi picaţi la BAC, răzbate una care parcă are darul de a aduce puţină lumină pe feţele noastre (pe a mea în mod sigur): Adrian Mutu oferă un premiu elevului care primeşte cea mai mare notă din această sesiune de toamnă de BACALAUREAT! Cum care Mutu? Ăla cu cocaina! Ăla cu beuturica în cantonament! Ăla care bate chelneri albanezi!

Bun! Aţi realizat despre cine e vorba. Deşi pare ridicol, ACEL Adi Mutu promite că va premia, după cum spuneam… Spun că pare ridicol, tocmai pentru că el nu poate fi chiar cel mai bun exemplu de urmat pentru tineretu’ studios, dar… Iată că se poate! Şi mai mult decât atât, găsesc gestul lui mai mult decât lăudabil şi mă întreb: oare câţi dintre românii care şi-au făcut un rost p’afară, dar cărora le e ruşine că sunt români (unul din motive putând fi şi rezultatele astea dezastruoase la BAC) ar fi în stare să facă un asemenea gest? Oare nu destul s-au plâns cei ce au plecat prin „ţări mai calde” că „în România nu reuşeşti nimic dacă te bazezi pe propriile merite”? Atunci de ce nu ar stimula în felul ăsta meritocraţia atunci când ea apare? Unii ar mai face un exerciţiu de imagine cu ocazia asta… Întreb şi eu, nu dau cu parul!

Până una-alta, bravissimo Adi Mutu!

Rădăcinile civilizaţiei sunt în Bihor!

Scris de Andrei în . Publicat în Romania. Niciun comentariu la Rădăcinile civilizaţiei sunt în Bihor!

Cel puţin asta susţin cercetătorii francezi care au descoperit la 350 de metri de intrare într-o peşteră din localitatea bihoreană Coliboaia, câteva picturi rupestre. Şi mai susţin că au cam 30000 de ani.

În ele sunt reprezentate mai multe animale: rinoceri, bizoni, cai şi feline, iar specialiştii care le-au analizat bănuiesc că locul respectiv (…….) era folosit pentru ritualuri de vânătoare.

Între timp rinocerii şi bizonii s-au mutat pe şosele, iar oamenii, odată ce au terminat cu ritualurile de vânătoare, au încins grătarele la gura peşterii.

 

A mai scris şi TheFua.

Later edit: şi Dan-Marius. Cu cîteva ore mai repede…

România şi dreptul la liberă circulaţie

Scris de Andrei în . Publicat în critici, din trafic, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 2 comentarii la România şi dreptul la liberă circulaţie

Aud tot mai des în ultima vreme că MAI doreşte să reducă numărul rablelor cu numere de Bulgaria (p’aci prin vestul ţării mai avem şi numere de Austria sau de Ungaria) de pe şoselele româneşti, iar singura soluţie „intelijentă” pe care le-a dat-o neuronu’ singuratic din tot ministerul a fost să limiteze la 90 de zile accesul maşinilor înmatriculate în altă ţară pe şoselele României (impropriu numite şosele, dar mă rog… de dragul conversaţiei hai să le numim aşa în continuare). Normal că nu puteau spune că limitează doar cele înmatriculate în Bulgaria, că se trezea România cu o clauză de infrigment pentru discriminare, dar nici aşa nu va scăpa. De ce? Păi: una dintre raţiunile Uniunii Europene este dreptul la liberă circulaţie, care nu e limitat în spaţiu şi timp. Deci… Dar cum titanicul boc, profesor de drept constituţional, e specialist în legi şi ordonanţe neconstituţionale, (ca şi tăticu’ băse dealtfel) e ceva nou sub soare? De ce ar fi subalternii mai buni?

 

Potrivit unui proiect înaintat de Poliţia Rutieră Ministerului de Interne, şoferii romani care îşi înmatriculează maşinile în Bulgaria sau în orice altă ţară a Uniunii Europene nu vor mai putea să circule cu autovehiculele în România mai mult de trei luni. Practic, la prima oprire in trafic, masina va fi introdusă într-o bază de date a poliţiei, iar după 90 de zile aceasta va trebui fie înmatriculată în Romania, fie scoasa din tară.

Sursa

 

Dacă nu se puteau până acum verifica actele maşinii, asigurarea sau impozitul, cum se va putea face asta dacă limitezi la 90 de zile circulaţia pe hârtoapele străzile din România? Tot ce obţii e o limitare a dreptului de liberă circulaţie şi nimic mai mult.

Eu mă mai gândesc şi la o altă posibilitate: se deschide calea unor „licitaţii” pentru implementarea de urgenţă a unui sistem de monitorizare a traficului la intrările/ieşirile din România. Asta după ce vom fi amendaţi la Bruxelles, ca să avem şi motivul perfect. Părerea mea…

Cu o frunză nu se face primăvară…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, foto, Romania. 8 comentarii la Cu o frunză nu se face primăvară…

„Welcome to Romania” sau „Explore the Charpatian garden”. Până la munte trebuie să treci prin câmpie. Nu că la munte te-ar aştepta mai multă curăţenie… Imaginea e luată din Ungaria, la aproximativ 3 kilometri de graniţa cu România şi reprezintă faimosul obiectiv turistic din Oradea numit CET I. Să ne trăiască!

P.S. În imaginea de faţă fumul o ia peste câmpiile româneşti, dar cred că imensa majoritate a orădenilor pot jura cu mâna pe inimă că trece şi peste oraş. Ungurii pot confirma printre înjurături că adeseori fumul trece fraudulos graniţa.

Vă place sportul? Dar fotbalul?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, opinii. 3 comentarii la Vă place sportul? Dar fotbalul?

Stau şi mă uit râzând la lamentările patronilor din fotbalul autohton care au aflat de mega-eşecul licitaţiei pentru drepturile TV ale următorilor 3 ani. Chiar nu înţeleg cum se aşteptau la sume colosale când tot ce vedem e circul lui Becali, Iancu, Porumboiu, Copos şi alţi câţiva. Cum naiba aveau aşteptări să încaseze cât fotbalul englez de exemplu (care, fie vorba între noi,

Continuă lectura

Dubla măsură

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 8 comentarii la Dubla măsură

Cred că toată lumea ţine minte reportajul în care se relata despre femeia care a fost muşcată de o haită de câini vagabonzi în curtea fostului sediu ADP al sectorului 5. Ei bine, femeia a murit în urma rănilor multiple şi deosebit de grave, în ciuda eforturilor medicilor.
Problema pe care vreau să o ridic este alta. Şi eu ca şi mulţi alţii am fost tentat în primă fază să mă întreb „ce căuta acolo?”. În reportajul de la ProTV apare şi o primă supoziţie a redactorilor bazată pe o altă supoziţie a unei păreriste ce se afla în zonă: „se pare că femeia sărise gardul ca să fure fier vechi”. La această opinie, prima reacţie a fost ca a imensei majorităţi a românilor: „aşa-i trebuie dacă fură!” Mă întreb care era reacţia (repet, atât a mea cât şi a celorlalţi 99% dintre români) dacă aflam de la bun început că femeia era în timpul serviciului. După câteva momente de reflecţie (atunci, după difuzarea ştirii) mi-am dat seama că fac o greşeală imensă aplicând dubla măsură, pentru că nu am făcut decât să discriminez în mintea mea omul cinstit de hoţ. Posibilul hoţ. Chiar dacă ar fi fost un hoţ la furat de fier vechi (nu mai contează motivele care împing pe cineva să fure fier vechi) tot suntem în prezenţa unei drame umane. Pentru că ar fi vorba de un om care ar primi mai mult decât o pedeapsă pentru fapta sa. Să fii sfârtecat până la os de către o haită de câini nu e o pedeapsă, iar cine mă contrazice nu ştie ce înseamnă să fii muşcat de un câine. În acest caz, simpla aruncare a cuvântului „hoţ” sau a verbului „a fura” nu a făcut decât să legitimeze oarecum în mintea unora (recunosc pentru a mia-suta oară că am făcut aceeaşi greşeală) carnagiul ce a urmat şi suferinţa femeii. Dar adevărul care trebuia subliniat indiferent de circumstanţe este că avem oraşe invadate la propriu de către haitele de câini fără stăpân, care pe străzi fiind de câteva generaţii au ajuns să se sălbăticească.

Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce „fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.

Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.

Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.

P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?

După 21 de ani

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii, Romania. 14 comentarii la După 21 de ani

Citesc zilnic (sau aproape zilnic) pe bloguri şi prin presă (online) cât de rău, cât de greu şi cât de najpa e să trăieşti în România. Că e o ţară de cacao, maro sau mai stiu eu cum. Adevărat că multe situaţii sunt nasoale şi prezintă tente vădit maronii, dar hai să încercăm să vedem şi lucrurile bune, atâtea câte sunt. Că economia, societatea şi politicul nu avansează în ritmul în care am vrea noi e una, dar hai să ne amintim că în 1990 eram consideraţi a ne afla la 80 de ani distanţă de cel mai înapoiat stat european (aici nu mai ţin minte dacă era vorba de Italia sau de Spania. Portugalia încă

Continuă lectura

Şi totuşi eroii mor câteodată

Scris de Andrei în . Publicat în Uncategorized. 10 comentarii la Şi totuşi eroii mor câteodată

Am fost azi la comemorarea eroilor revoluţiei din ’89, ce a avut loc la statuia lui Mihai Viteazul. Am ajuns pe la ora 17:30 şi am aşteptat singur timp de 15 minute. Cu câteva minute înainte de ora stabilită (nu de mine) a sosit un mic grup de tineri. Cinci bucăţi, fiecare undeva până în 22 de ani. Cu 5 minute înainte de ora 6 ne-am trezit cu o adevărată invazie de poliţişti şi jandarmi, de parcă trăiam o reeditare a momentelor de acum 21 de ani. S-a trecut la „identificarea

Continuă lectura

Cand iesim din criza?

Scris de Andrei în . Publicat în economice, opinii, Romania. 6 comentarii la Cand iesim din criza?

Pai, imediat ce vom termina cu datoriile. Nu e vorba doar de cele catre FMI ci si de cele catre banci. Si nu doar datoriile statului ci si ale populatiei. Pentru ca sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat pe apetitul de consum al romanilor. Consum bazat pe credit si pe import intr-o majoritate covarsitoare.

Pana atunci banii nou creati in economie se vor scurge din tara prin banci, care ii returneaza bancilor-mama. E foarte simplu: a fost nevoie de credite, banii au venit de afara; nu mai e nevoie de ei, se intorc de unde au venit. Sa nu ne imbatam cu apa chioara, chiar si cresterea productiei industriale si a exporturilor s-a facut cu investitii din creditare sau cu investitii a unor firme multinationale care aveau nevoie de forta de munca ieftina de la noi. Pana nu vom face investitii in infrastructura, care sa ne faca atractivi si din alte puncte de vedere decat a costului fortei de munca, nu avem nici o sansa.

Pe langa toate astea va trebui sa invatam sa ne pretuim mai mult producatorii, la fel cum producatorii nostri vor trebui sa invete sa ne pretuiasca.

Functionarul roman – un asistat social?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, eterna si fascinanta Romanie, politice, Romania. 13 comentarii la Functionarul roman – un asistat social?

Ca nu sunt de acord cu „stimulentele” acordate functionarilor romani pentru a munci, se stie, am spus-o si o sustin in continuare, indiferent de parerile altora. Asta pentru ca pentru a munci ai un salar, nu un stimulent, iar daca nu-ti convine munca la stat esti liber sa pleci. In sectorul privat, stimulentul pentru munca e salariul si chiar jobul.

Adevarata problema nu consta in marimea salariilor functionarilor ci in numarul angajatilor. Ca sa nu ii dea afara, statul a gasit solutia diminuarii salariilor, care, sincer, mi se pare o tampenie fara margini. Asa cum autoritatile locale au aplicat metoda reducerilor de personal, tot asa puteau si cele centrale sa o aplice. Ar fi plecat tot aia care muncesc si-si vad de treaba si care nu au PILE. DAR, in plin secol 21, in era informatizarii sau cum vreti sa ii spuneti, in Romania, o tara mijlocie ca marime si ca populatie, calculatorul e folosit de foarte mica parte a functionarimii, cu toate ca nu exista institutie care sa nu fi cumparat la supra-pret tehnica de calcul. Daca ai de depus orice cerere, declaratie, etece., trebuie sa o faci in forma scrisa pe…. ati ghicit, hartie. Nu conteaza ca arhivele statului gem de documente pe care nu va apuca nimeni sa se uite vreodata. Orice institutie din tara asta care are si drept de control iti va cere sa vii si cu copii ale declaratiilor pe care le-ai depus deja, pentru ca e mai comod decat sa ti le caute in arhiva. De fapt care arhiva? Ca e imprastiata in toate zarile pe unde se mai gaseste putin spatiu neocupat in vre-o cladire a arhivelor nationale. Vrei adeverinta? Pai vii cu copii ale declaratiilor si iti facem! Atunci de ce sa nu-mi eliberez singur adeverinta daca actele de care ai tu nevoie pentru ea tot de la mine le iei? Care mai e rostul tau? Sa iei stimulente? Sa dai amenzi?

M-am enervat zilele astea si o sa spun cum, pentru ca merita toata atentia sa vedeti cum e tratat omul cu o bruma de initiataiva, cel ce refuza sa moara si care are tupeul (da, tupeul!) sa-si deschida un business in plina criza in Romania anului 2010.

Un cetatean strain infiinteaza o firma in Romania. Nici nu conteaza ca e strain, pentru ca e casatorit cu romanca, locuieste de ani buni in Romania, practic aici este casa lui. Firma infiintata are, conform legislatiei romane, cetatenia romana. Buuun! La un momentdat se gandeste omul nostru sa isi angajeze pe cineva sa-l ajute, iar daca tot angajeaza un om, sa se angajeze si el ca sa aiba macar asigurari de sanatate daca pateste ceva. De aici incepe distractia. Ca firma noua nu ai cod ITM. Ca sa-l primesti mergi la ITM cu copie dupa statut, copie dupa hotararea judecatoreasca de infiintare a firmei, copie dupa certificatul de inmatriculare al firmei, copie dupa actul de identitate al asociatului unic (societarului unic) sau ale administratorului (daca-s mai multi asociati). Primesti codul ala blestemat pe o bucatica de hartie, scris cu pixul. Dar daca vrea si proprietarul firmei sa se angajeze, mai ales ca nu e cetatean romat se complica lucrurile. Iti trebuie contractul de munca in 4 (patru) exemplare, nu in 3 ca la ceilalti angajati, o copie legalizata dupa permisul de sedere plus inca 2 copii xerox ale copiei legalizate, iar ultimul act este o adresa a firmei catre ITM prin care soliciti inregistrarea contractului pentru cetateanul strain. Depui toata hartogaria la registratura si astepti un raspuns, favorabil sau nu. Daca aveti impresia ca se termina aici, va inselati. Dupa toata tevatura, cetateanul strain-proprietar de firma-angajat al propriei firme trebuie sa isi echivaleze studiile din tara natala, chestie care se face la Bucuresti de catre Ministerul Educatiei. Nu vreau sa ma gandesc ce inseamna asta pentru bietul om, dar clar ca e chestiune de durata. Pana aici numar minim doi functionari in plus in sistem. Inmultiti cu 40 (numarul de judete) si vedeti cam ce inseamna doar pentru obtinerea unui cod pe care ar trebui sa-l obtii odata cu infiintarea firmei.

Acum omul are firma, are angajati, dar vine si prima lui declaratie pentru plata datoriilor catre stat. Aici nebunia e in toi. Teoretic, la administratia financiara depui declaratiile „100” si „102”. Dar nu poti daca nu ai depus asa-numitul „vector fiscal” sub forma declaratiei „010” sau daca nu ai declarat la infiintarea firmei la Registrul Comertului ca intentionezi in viitorul apropiat sa ai si angajati, deci sa le si platesti niste impozite, deci sa fii inregistrat ca platitor de impozite pentru salarii. Depui o delaratie „010”, ii faci o copie xerox si mergi cu ea la ghiseu impeuna cu declaratiile „100” si „102” prin care declari ca ai de dat bani la stat pentru ca ai angajati. Halucinant, nu? Depui o declaratie (010) prin care declari pe proprie raspundere ca vei depune declaratii pe proprie raspundere (100 si 102) cu sumele datorate statului in contul contributiilor pentru salariati. Sa-mi spuna cineva de ce toata tevatura asta? Sa fie mai multa hartie igienica la finante? Nu! Sa aiba acoperire niste posturi de functionari in cadrul ministerului, care doar invart niste hartii. Cati? Pai tot cam doua bucati functionari. Din nou inmultiti cu 40. Asta pentru ca oricum tu, ca administrator, depui orice declaratie PE PROPRIE RASPUNDERE!

Trecem mai departe. Mai ai de depus declaratii la sanatate, pensii si somaj. La pensii nu prea ai mari probleme, in afara de faptul ca trebuie sa mergi pana acolo, sa stai la coada si sa inregistrezi inca o bucata de hartie care ajunge cine stie prin ce vagauna. La sanatate, cel putin teoretic, poti depune declaratia prin mail. Teoretic, pentru ca… daca e firma noua, ea nu va figura in baza de date a Casei de Sanatate, drept pentru care trebuie sa mergi personal sa depui o copie xerox dupa certificatul de inmatriculare al firmei (da, acelasi certificat pe care il elibereaza Registrul Comertului si pe care l-ai mai depus odata la ITM), pentru luare in evidenta. Abia apoi poti depune declaratia online. Contabilizam inca un functionar in plus. Din nou inmultim cu 40.

Intrebarea mea, ca idiot platitor de taxe in Republica Corcodusiera Romania este: „de ce mama dracu’ nu se comunica automat certificatul de inmatriculare al firmei catre toate institutiile direct interesate?” Ca sa ma puna pe mine pe drumuri de zece mii de ori. Ca sa ia stimulente pe alergatura mea. Sa simt ca traiesc. Ca sa nu dea afara sistemul cativa oameni in plus. Ce ar costa Registrul Comertului sa comunice direct Codul Unic de Inregistrare peste tot unde e nevoie de el? La ce iti mai trebuie cod ITM atata vreme cat C.U.I.-ul e unic si irepetabil?

Astea-s motivele care ma fac sa cred ca functionarii publici din Romania nu sunt decat asistati social. Nu toti, dar destui. Doar in articolul asta am numarat aproximativ 200. Si asta doar in institutiile cu care ne intalnim cel mai des. Cati or mai fi, numai bunul Dumnezeu mai stie! In conditiile astea cum sa-si mai deschida cineva firma  si de ce?

Boc cel Mic al V-lea intra in Cartea Recordurilor

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, politice. 1 comentariu la Boc cel Mic al V-lea intra in Cartea Recordurilor

… sau a recoardelor…

Caz probabil unic in lume, guvernul a ramas in functie doar pentru ca nu au fost suficienti sustinatori ai motiunii, nu pentru ca ar fi avut el insusi sustinatori. In fapt nu a avut niciunul! Un singur vot a fost anulat, ceea ce logic inseamna ca respectivul nu sustinea nici guvernul si nici motiunea. Dupa aceeasi logica, in Parlamentul Romaniei, guvernul nu are sprijin nici macar in proprii parlamentari! Suntem de rasul curcilor.

Vorba poetului: „tara trista, plina de umor”.

Opozitia independenta

Scris de Andrei în . Publicat în opinii, politice, Romania. 3 comentarii la Opozitia independenta

Acuma ca tot au depus pesedistii motiunea de cenzura, ma gandesc cu oroare ca ar putea sa cada guvernul. Cu oroare, pentru ca daca ii vine lu’ baselu’ sa puna un prim-ministru din partidul lui Ponta, ne-am ras de evolutie pozitiva pentru inca 20 de ani. Partea mai nasoala e ca nici crinii liberali nu au un program clar de masuri de guvernare incepand cu ziua de maine. Ambele partide din opozitie au doar pareri si platforme-program absolut fanteziste si idioate. Si ce e mai rau e ca nu au oameni.

Propunerea mea ar fi sa lansam cate o idee, pe care sa o analizam/dezvoltam/promovam ca niste adevarati opozanti ce suntem. Pentru ca doar noi suntem in opozitie, nu si parlamentarii partidelor romanesti.

Asa mi-a venit in minte o idee (de incalzire) cu care s-ar impusca doi iepuri dintr-un foc: golirea puscariilor si prezenta militara romaneasca pe teatrele de razboi. Mai exact, reducerea pedepselor unor detinuti (atent verificati in prealabil, ca doar le dai o pusca pe mana si cine stie incotro o indreapta) in schimbul satisfacerii unui stagiu militar sub contract ferm. Daca scapa, sunt reabilitati, daca nu… Ideea nu e noua, au pus-o in practica francezii cu a lor Legiune Straina si pare sa mearga bine.

Astept si alte „initiative legislative populare”, dar mai intai comentariile voastre si completari, daca le considerati necesare.

Vreau si eu o lamurire

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, Romania. 3 comentarii la Vreau si eu o lamurire

Cica „stimulentele” se vor acorda la functionarii de la finante pe baza de pertformanta! Ce e aia, cum se stabileste si de catre cine??? Cica un criteriu de pertformanta ar fi realizarea planului!?! Asta ce mai e??? Cumva functionarii publici lucreaza in fabrici, la norma??? In ce consta norma lor??? Amenzi? Pai atunci ne-am dus dracu’!!! Vor veni peste sectorul privat ca niste vulturi hamesiti si vor distruge ce a mai ramas in viata.

De ce nu merge tara asta? Oare?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, scrieri. 13 comentarii la De ce nu merge tara asta? Oare?

Pentru ca nu muncim. Sau pentru ca atunci cand muncim ne doare capul, mana, piciorul sau pur si simpl in p**a. Sau nici macar acolo ci la cativa metri in fata. Pentru ca avem un aparat birocratic cat China, care stie sa te puna pe drumuri ca nimeni altul. Pentru ca avem servicii publice care numai gratuite nu sunt (sa nu-mi spuna mie cineva ca n-a dat niciodata o spaguta, ca nu-l cred).

Citeam articolul lui Sebi Bargau, legat de aventurile sale cu inmatricularea motorului. De fapt aventurile erau cu functionarii RAR care s-au ocupat de

Continuă lectura

Cine e de vina?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, reclame. 2 comentarii la Cine e de vina?

Ma uit de ceva vreme la televizor cu o detasare pe care ma mir ca nu am deprins-o mai demult. Ultima „valva” este, evident, despartirea si apoi reimpacarea dintre Adelina Pestritu si Liviu Varciu. Doua personaje relativ anoste, care au intrat in lumina reflectoarelor (in ultima vreme, pentru ca Liviu mai fusese cu ceva vreme inainte in calitate de cantaret) cu scandalul divortului. Scandalul cu pricina s-a desfasurat in mare parte in studio, la ore si emisiuni ce aveau darul sa-i aduca in gura lumii cu viteza fulgerului. Buuuun! S-au despartit. Asta nu mai importa. Cand valul a trecut, vine si tsunami-ul: Liviu Varciu o cere de sotie pe Adelina Pestritu, tot la o emisiune de maxim angajament. In direct.

Inca nu s-au racit tastele redactorilor de tabloide, ca vine si un ziarist care „a inregistrat o convorbire” in care se intelege cu „diva” (ce mult si-a pierdut sensul acest cuvant!), contra unei modice sume de 1500 de oiro sa regizeze o sedinta foto pentru paparazzi, in care ea si Liviu sa fie „surprinsi” la starea civila, cu verighetele pe deget, iar ca bonus paparazzo sa „surprinda” si un sarut intre cei doi porumbei. POC! Uite cum se fac stiri! Cu numai 1500 de euro!

Ce ma face pe mine sa rad e altceva: daca tot i-a propus „vedetei” sedinta foto cu pricina, de ce a mai dat-o in vileag (fata avea oricum o varianta de back-up sau blufa)? Nu i-a convenit pretul? Sunt convins ca Adelina a inaintat suma conform mercurialului din acest moment, dupa o atenta cercetare a pietei. Sunt convins ca astea sunt practicile in presa mondena. Atunci la ce folos sa-ti dezvalui „modus operandi„? De ce ti-ai taia singur craca de sub picioare (si a intregii industrii de scandal din Romania)?

Cu dezvaluirea inregistrarii respective nu s-a facut altceva decat putina lumina (pentru cine nu vroia sa creada) ca atunci cand nu au stiri, ziarele de scandal si le creeaza. Nu e vorba de o vedeta cazuta in uitare, ci de un „scandal” cat se poate de actual. Deci nu femeia e de vina ca a cerut cat a cerut, ci a celor care au creeat piata si implicit preturile. Nu de ea trebuie sa radem, ci de presa care plateste ca sa aiba ce vinde. Parerea mea.

Cum ne formam caracterul

Scris de Andrei în . Publicat în cultura, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 7 comentarii la Cum ne formam caracterul

Cum se formeaza caracterul la romani?

1. Prima poezioara pe care o invatam este… „Catelus cu parul cret”…care ne invata: „Fura rata din cotet / Si se jura ca nu fura…”

2. A doua poezie semnificativa pe care o invatam este… „Miorita”, care ne spune ca doi romani invidiosi se asociaza si-l omoara pe al treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de activitate…

3. A treia poezie semnificativa pe care o invatam este… „Luceafarul”…care ne arata ca tanara romanca de maritat il aduce pe geniul roman in pragul sacrificiului suprem dar il prefera pe un viclean baiat din flori si de pripas…

Sa ne mai miram ca subiectul din propozitia „Venea o moara pe Siret” este Venea? Pentru ca el il omoara pe Siret…. 😀

Vacanta 2010 (II)

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, foto, Romania, vacanta si timp liber. 1 comentariu la Vacanta 2010 (II)

Daca pana acum nu ati fost la Praid, va rog sa incercati sa mergeti. Minim o saptamana. Cuvintele nu sunt destule sa descrie senzatia si impresiile. Dupa ce treci de forfota din jurul intrarii in salina, e chiar relaxant sa vizitezi zona. Daca nimeresti o cabana undeva mai sus de Casa Piratilor (ei bine, da, exista si acolo un restaurant cu acest nume, inrudit cu cele din Oradea si Cluj), linistea te invaluie, iar dupa 2-3 zile

Continuă lectura

Vacanta 2010 (I)

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, foto, Romania, vacanta si timp liber. 5 comentarii la Vacanta 2010 (I)

Pornind la drum, am zis initial ca nu ma opresc pana la Praid, dar totusi am facut-o. La Cluj. La Polus. Si ce mi-au vazut ochii? Ditai scena in mijlocul drumului! Si atunci mi-a picat fisa ca am nimerit in ziua concertului Iron Maiden de la Cluj. Mi-am amintit ca nu mi-am luat bilet (desi o doamna/domnisoara din partea organizatorilor m-a sunat si m-a intrebat acu’ cateva luni daca vreau saparticip la „cel mai mare eveniment muzical din Romania” pentru numai …x… lei), tocmai pentru ca in perioada concertului eram plecat in Praid. Bun, zic, l-am ratat si pe asta ca si pe Def Leppard. Atunci aveam scuza ca eram dupa nunta, acum… Nu mai conteaza, sanatatea Bulinei e mai importanta, asa ca am plecat voiosi spre salina din inima Transilvaniei. Asa se vedea scena din parcarea de la Polus, de langa intrarea de la Pizza Hut:

Odata ajunsi la destinatie, obositi dar fericiti, ne-am odihnit instant doar privind imagini de genul:

Asa-i ca avem o tara frumoasa? Eu cred ca da!

A mai trecut o vacanta…

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, Romania, vacanta si timp liber. 3 comentarii la A mai trecut o vacanta…

Dupa cum ati putut observa, am absentat ceva vreme. Dintr-un motiv bine intemeiat si binevenit: vacanta! Mi-am luat trei saptamani de vacanta ocazie cu care am luat si o pauza de bloggerit.

Bineinteles ca in vacanta am fost plecat. Si bineinteles ca voi povesti de-a fir a par cum mi-am petrecut la Praid impreuna cu Bulina Atomica, cu mamica ei si cu familia unei colege de gradinita a Bulinei. Pana atunci va arat doar o poza ca sa va deschid apetitul.

V-a placut? O sa mai aveti!

Prostul nu e prost destul…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 3 comentarii la Prostul nu e prost destul…

… daca nu e si roman! Anul acesta, la lansarea televizoarelor 3D, romanii s-au calcat in picioare si au epuizat stocul de aparate aduse de importator. Toti vanzatorii au fost oarecum socati de succesul (in plina criza) televizoarelor 3D, cu atat mai mult cu cat pe teritoriul Romaniei nu emite nimeni 3D. Nici macar in Europa. Pana acum nu am identificat in oferta vreunui operator de cablu emisia 3D a vreunui post TV. Dar romanii e destepti si ai dracu’ de fuduli. Dau de 5 ori cat face pe ceva ce nu pot folosi. Dar au!

Ca sa pun motul la locul lui, aflu azi ca primul canal de televiziune din Europa vare VA emite in format 3D VA fi in ANGLIA, si VA emite doar incepand cu 1 octombrie.

Intrebarea mea e: cat se devalorizeaza in juma’ de an o scula electronica?

Idiotii lasa intotdeauna urme

Scris de Andrei în . Publicat în auto & moto, critici, Din Oradea, din trafic, eterna si fascinanta Romanie, foto, opinii. 1 comentariu la Idiotii lasa intotdeauna urme

Unele se sterg altele nu. Unele pot face victime, altele doar neplaceri. Unele dor, altele doar ne enerveaza.

Cea pe care am vazut-o eu de cateva zile (si de care primaria nu s-a ocupat, ca de! ei stau la birou nu circula) e lasata de vre-un chefliu (poate mai multi) care nu a incaput de oglinda de trafic de la intersectia strazii Mihai Viteazul cu Independentei, langa parcul 1 Decembrie. Partea proasta e ca nu ai cum sa vezi tramvaiele care vin din stanga (dinspre centru) decat daca iesi bine pe linii, caz in care risti sa fii si lovit de respectivele mijloace de transport.

Adevărata criză…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, opinii. 9 comentarii la Adevărata criză…

Mai în glumă, mai în serios, catalogăm România ca fiind o ţară bananieră. Departe de adevăr. România e o ţară pruniferă sau corcoduşieră. Mai bine spus ERA! Am ajuns de râsul curcilor! Ia uite aici, prune uscate import Argentina.

În curând vom importa şi pălinca, salamul de Sibiu, puii de Crevedia. Iar ca moţ, costumele populare maramureşene şi articolele de artizanat din Corund vor fi „made in China”.

Ideal ar fi să importăm o clasă politică. Din Germania.