Skip to main content

Etichetă: Romania

Amintiri din epoca de piatră

Îmi cer mii de scuze celor ce îmi citesc blogul (da, ăia 2 sau 3 😀 ) pentru că nu am mai scris. Motive am cu ghiotura, dar să încep cu începutul.

În primul rând mulţumesc celor ce m-au sunat să mă îndrume să fac rost de Flixotide (până la urmă am călcat-o pe Melinda de o vizită ca să o uşurez de cele două fiole pe care le avea). Tot ea a fost cea care a reuşit să dea de o urmă pentru medicamentul „minune” care lipseşte din farmaciile de pretutindeni (în disperare de cauză am fost şi în Ungaria, dar nici acolo nu este). Mulţumesc şi lui Teo (cel cu THEOriile), care a dat şfoară prin ţară, d’aici şi până în Italia. Nu mai vorbesc de colegii care stăteau călare pe telefoane să prindă un fir sau o fiolă de Flixotide. Le mulţumesc şi lor călduros prin mediul virtual, dacă prin viu grai nu am apucat de fiecare dată. Oricum am învăţat cu toţii ceva util: dacă te pui să cauţi pe paginile web ale lanţurilor de farmacii, ai şanse să găseşti unitatea la care se află medicamentul ce-ţi lipseşte şi să suni după el, fie să ţi-l trimită, fie să îl expedieze către cea mai apropiată de tine farmacie din lanţ.

Acuma urmează să-mi cer scuze faţe de cei care au citit articolul în care spuneam de întoarcerea la Evul Mediu: dintr-o eroare de judecată, aveam senzaţia că me îndreptăm spre evul mediu, dar din nefericire am ajuns şi chiar am depăşit de ceva vreme acea perioadă, îndreptându-ne cu paşi repezi spre Epoca Pietrei. Să mă explic: după alergia Andreei, cum sistemul ei imunitar e dat peste cap, a mai făcut şi o enterocolită (zice-se că ar fi virală…) ceea ce a însemnat joi încă o excursie-fulger la urgenţă, la spitalul de copii

Continuă lectura

Ghid anti-plictiseală

Se ia o seară liniştită de vară. De week-end dacă se poate. Totul decurge liniştit, iar după lăsarea întunericului se încălzeşte şi apa pentru duş. Pe aragaz bineînţeles, că doar suntem în mileniul III şi vrem să fim eco, adică să ardem gaz acasă, nu păcură la CET. Vine ora de somn şi încep şi necazurile. Copilul începe să-ţi tuşească. Te gândeşti că a stat prea mult în fum cât ai făcut grătarele şi te iei în gând la înjurături. Dar nu, pentru că pe măsură ce trece timpul tuşeşte tot mai rău, iar într-un final vomită de la atâta tuse. Zici că nu-i nimic, schimbi aşternuturile şi

Continuă lectura

Povestea apei calde este doar o poveste

Si asta in plin mileniu 3. Intr-o tara ce se pretinde europeana, intr-un oras ce se pretinde putin mai burghez decat restu’ lumii. Probabil retraim momentele de glorie ale burgheziei evului mediu, cand spalatul mai des de odata pe an era o jignire si un motiv intemeiat de a lipsi din societate.
Dupa atata amar de vreme plus inca 20 de ani de la caderea regimului de trista si foarte economicoasa amintire, Oradea nu are, intr-unul din cartierele sale, elementara apa calda. E vorba despre Iosia. Si asta se intampla

Continuă lectura

Eterna şi halucinanta Românie!!!

Îmi este dat să trăiesc în ultimele zile să aud fie aberaţii, fie declaraţii care într-un stat democratic, civilizat sau oricum, mai dezvoltat decât republica bananieră România, ar fi generat demisii, demiteri şi mişcări sociale demne a fi numite revoluţii.

La capitolul aberaţii, aflu aseară (link) că formaţia AC/DC a trebuit să plătească şpagă pentru a putea ieşi din România. Aproximativ 1500-2000 de euro. Halucinant. Şefa jmecherilor care au luat taxa de fraier zice că „eu de unde să ştiu ce fac angajaţii de acolo?” (link)!!! În alte ştiri aflu că au scăpat ieftin (link) cu 1500-2000 de euro, pentru că au negociat şoferii la sânge. Că deh, şoferii sunt peste tot la fel… descurcăreţi.

La capitolul declaraţii aiuritoare, urmează onor ministrul de finanţe Vlădescu (ăla care a recunoscut public după numire că nu ştie nici cum se deschide un computer), cu o declaraţie (link) care poate lăsa siderată o naţie întreagă sau poate aduce sub nivelul mării ratingurile de ţară ale României. Declaraţia în sine e şocantă prin prezenţa adverbului „MAI” din propoziţia „am putea să mai minţim…”, care indică o acţiune continuată sau oricum desfăşurată până la momentul vorbirii. Adică până acum am minţit, dar nu mai putem, nu se mai pot umfla cifrele că ne-a luat FMI-ul pompa. După aşa o declaraţie, un nod înghiţit şi un atac de panică, citesc continuarea spectacolului grotesc oferit de guvernanţi, prin declaraţia altui pitecantrop politic (link), ministru al transporturilor (da, aţi ghicit, e vorba de injinerul de aeronave Berceanu, care, rămas fără industrie de profil, se desfăşoară pe scena politică), ce mă duce în pragul infarctului (parcă aşa se cheamă când rămâi fără aer şi vezi un oblon opac negru în faţa ochilor, nu?). Astea sunt genul de declaraţii pentru care în Ungaria (care fizic e vecina României, dar ca civilizaţie e la 100 de ani distanţă) s-a declanşat aproape spontan o mişcare de stradă de proporţii care a dus la căderea guvernului. Şi nu orice fel de mişcare spontană, ci una extrem de violentă, ce s-a întins pe parcursul a câteva săptămâni.

După ceea ce citesc şi văd că fac politicienii noştri şi directorii politici numiţi de aceştia, mă mir că românii nu se revoltă. Sau m ai bine zis nu mă mai mir de nimic. Am ajuns cu toţii o imensă masă amorfă, carne de tun şi poligon de încercare pentru toţi neaveniţii cu pretenţii de „lideri” sau de „menegeri”. Iar noi înghiţim ca idioţii fără să crâcnim! Eu zic că ne merităm soarta! Bine zicea cineva că „mămăliga nu explodează”! Suntem o mare mămăligă…

Coltul cu zvonuri – 12.05.2010

Am auzit azi un zvon care ma pune destul de serios pe ganduri. Ar trebui sa-l puna si pe mister Bolojan. Si nu doar pe el. Zice asa: de la 1 iunie, educatoarele din Oradea (deocamdata e vorba de cateva gradinite), isi vor da demisia in bloc. Asta pentru ca deja primaria le-a redus salariile de anul trecut, iar acum cu 25% in minus ar ajunge sa ia cam 300 de lei salariu. Acuma vine intrebarea: ce facem cu copiii? Noi astia, care lucram sa tinem restul bugetarilor? Stam si noi acasa? Ne dam si noi demisia ca sa stam cu copiii? Sau iesim in strada ca sa sustinem drepturile mult prea mult incalcate ale invatamantului?

Urmeaza sanatatea. Daca si ei isi dau demisiile, poate vor intelege si guvernantii ca reducerile trebuie facute in alte parti. Propunerea mea pentru angajatii din sanatate e sa ii trateze pe toti demnitarii exact ca pe oricare muritor de rand: sa stea la cozi la urgenta; sa isi ia programare la medicul de familie, cu cateva zile inainte, pentru orice problema de sanatate; sa astepte pe coridoarele si prin salile de asteptare insalubre ale spitalelor romanesti; sa fie plimbati intre spitale cu ambulante din vremea lui Decebal, fara oxigen si alte dotari, decat o targa din sarma impletita; sa fie operati in exclusivitate in salile de operatie ale spitalului CFR 2 din Bucuresti, poate-poate se imbilnavesc si ei si ne parasesc prematur (promit sa plang pana mi se va rupe camasa de pe mine).

SA TRAITI CU BINE!!!

Discursul politicianului pe stil nou

Cand credeam ca „politicienii” PD-ului au primit cam toate palmele pe care le meritau pana la momentul alegerilor, iata ca a sosit momentul suturilor pe care le primesc si le vor primi de acum incolo pentru „meritele deosebite in propasirea si dezvoltarea economica durabila a Romaniei”. Slava tie conducator iubit! Sa urmarim discursul!

De la Bomboana de Cox.

P.S. Asta ca tot spuneam anterior de interesul alesilor pentru Parlamentul European.

Am depasit Italia, Slovacia si Danemarca!!!!

Suntem tari de tot! Suntem mareti! Suntem cei mai cei! Nimeni nu mai e ca noi!  Am depasit Italia, Franta, Grecia, Portugalia si alte tari campioane ale lenei parlamentare. Suntem PE PRIMUL LOC!!!! URAAAAAAAAA!!! Nu credeti? Priviti aici statistica oficiala a Parlamentului European sa vedeti care sunt campionii absenteismului. NOI SUNTEM! Si cum sa nu fim, cand EBA e la shopping, iar Berbecali pe la DNA?

Rusine sa va fie euro-parlamentari romani! Nu meritati sa fiti nici macar sefi de scara!

Doua tari, o singura gandire!

Cand tocmai credeam ca optionalul este obligatoriu doar in Romania, citesc pe un blog de dincolo de Prut (Lupul Sur) cum ca si acolo obligativitatea poarta denumirea de „optional” mai cu seama cand e vorba de religia predata in scoli. Cum subiectul cu pricina s-a dezbatut si pe lung si pe lat in blogosfera romaneasca, nu mai adaug nimic altceva decat atat: se vede ca gandim romaneste de ambele maluri ale Prutului, concluzia de necontestat ca suntem frati! Dar daca la Chisinau macar au pus de-o  mini-revolutie, noi, care ne dam mai occidentali, nu suntem in stare sa punem nici macar de-o greva… Ne meritam soarta!

Nu te supara frate!

Si totusi te prinde…

Desi nu am mai scris nimic de aproximativ 20 de zile, revin la ultimul subiect dezbatut, nu ca nu as gasi alte subiecte, dar ma macina al naibii de tare cel amintit. In primul rand nu stiu cat de invizibile sunt radarele noi, dar devin vizibile cand te prind. Si te prind mai ales pentru ca stau in cascada pe potecile patriei, cu scopul vadit de a prinde „marii infractori ai Romaniei” – vitezomanii. Nu conteaza ca in orice tara civilizata esti anuntat de zonele unde este amplasat radarul, nu conteaza ca in tarile civilizate nu se pun cate 3-4 radare consecutive. Nu conteaza nimic! Sa luam permisul

Continuă lectura

Cu o floare nu se face primavara! Dar cu doua…

Cum spuneam zilele trecute, romanii au o problema majora. Educatia. Pentru ca nu se face cu vorba buna, ci duios, cu pumnul in figura, la coaste sau in orice alt loc numai bun de fragezit. Statisticile o confirma. Principalul beneficiar al delicatului tratament este femeia, in special consoarta (cu sau fara acte). Iar copii vad, asimileaza, iar mai apoi aplica ceea ce au vazut la parintii lor.

Iarna pe ulitele romanesti

IARNA PE ULITA – varianta 2010 (autor necunoscut, primita pe mail)



A-nceput de ieri s-apara
Cate-o groapa de rahat.
Vremea s-a mai imbunat,
Strazile-au ramas prin tara
Ca la sat.



Sunt transee, nu sosele
Nu poti circula deloc
Caci sunt gropi din loc in loc
Mari cat sa-l ascunzi in ele
Si pe Boc.



Si cand ploua toate-au apa
Nu se vede, dar precis
Ca se-ascunde un abis
Cam in ori-si-ce baltoaca
E de vis.



Nu soferii sunt miopi
Cand conduc. Ci trebui
spus,
C-au o mare vina-n plus:
Si sunt „prosti de dau in gropi”
Cei de sus..



Zici ca merg pe-alta planeta
Avem gropi ca-n cimitir
Nu le treci nici dac-ai TIR.
Si voi mai vreti rovinieta?
Hai sictir!

Despre români

Ce părere au unii despre noi? Păi hai să vedem ce zic nemţii:

Odată cu lansarea noii Dacii, Duster, câţiva nemţi se învârt roată-roată după maşina românească să o studieze. După câteva zeci de minute de analiză, unul dintre ei concluzionează:

„Ai dracului românii aştia, sunt în stare să facă orice numai să nu-şi repare drumurile!”

Eterna şi fascinanta Românie – azi, legislaţia

Ce te faci dacă la un moment dat ai avut firmă, ai pus-o pe linie moartă, iar în anul ce a trecut te-ai trezit că trebuie să plăteşti impozitul forfetar? Păi simplu: o suspenzi sau o lichidezi! Dar ce te faci dacă tu ca asociat unic

Continuă lectura

Doamne…

Cu ce ţi-a greşit ţie Doamne poporul ăsta ca să aibă parte din nou de un … un…. ….. nici nu ştiu cum să-i spun idiotului propus azi de Băselu pentru postul de prim-ministru. Cum poţi să fii profesor universitar de drept constituţional, iar legile propuse de cabinetul tău să cadă pe bandă rulantă la Curtea Constituţională

Continuă lectura

Pentru deţinătorii de casete şi felurite filmuleţe

Dragii mei, după cum aţi observat ăsta este blogul meu. Al meu şi numai al meu, pe care scriu eu şi cei invitaţi de mine (în speţă e vorba de CAESAR, dar lista rămâne deschisă), iar de comentat comentează oricine are măcar un dram de

Continuă lectura

Vom avea ceea ce merităm

După o campanie mizerabilă, a venit momentul să facem bilanţul: oricare ar fi rezultatul, se prefigurează un dezastru pentru România.

Nu pot înţelege imbecilitatea celor care spun că au votat cu Băsescu pentru a scăpa de comunişti. Bine aţi făcut băieţi, l-aţi votat ca să scăpaţi de comunişti, dar daţi de securiştii

Continuă lectura

O autostradă, doo autostradă

De bucurie că s-a deschis autostrada Transilvania (mă rog, o parte infimă din ea), şoferii s-au emoţionat peste măsură. Este cazul unui şofer profesionist, care din cauza trăirilor intense a ratat intrarea de la nodul rutier din Gilău, luînd-o pe contrases (citiţi şi aici).

Vă daţi seama ce se va întâmpla când din greşeală vom avea şi un guvern competent? Vor leşina directorii de bănci, iar de emoţie, cursul leu-euro va ajunge la 2 euro/leu.

1 Decembrie – o altă zi…

stemaDeşi toată lumea ştie că azi e ziua naţională a României, nimeni nu pare a băga de seamă. E zi liberă, deci ne odihnim. Mai un mic, o bere, un vin sau mai ştiu eu ce. Românii sunt atât de obosiţi încât cu greu îşi găsesc timp pentru a sărbători ziua ţării lor. Mai repede ar sărbători 4 sau 14 iulie, că e la modă să te dai internaţional. Asta este ziua care ne arată ce suntem cu adevărat: o populaţie, nu un popor.

Tristă zi, tristă ţară!

Electoralia 2009 – partea a doua

Sau prelungirea primei părţi. Dacă până acum nu eram foarte convins de oferta de pe piaţa electorală, acum sunt din ce în ce mai convins că nu am ce să caut la vot. Nu am ce alege. Geoană nu, pentru că nu. Băsescu nu, pentru că a făcut destul rău.

Deci nici măcar varianta alegerii răului mai mic nu există. Amândouă opţiunile ar reprezenta un rău la fel de mare. Iar acum nu ne mai permitem nici măcar o greşeală, chiar dacă toate organismele internaţionale fac tot posibilul să ne ajute. Dacă iese Geoană, ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Dacă iese Băsescu, ne întoarcem în epoca de piatră.

Oricum va fi să fie, o naţiune îşi alege întotdeauna reprezentantul pe care-l merită. Eu unul nu cred că mă mai duc la vot, chiar dacă asta ar însemna să mi se aplice ceea ce am propus. Oricum acolo vom ajunge indiferent de cine va fi preşedinte.

Electoralia 2009 (da’ io cu cine votez?)

Cine ne sunt prezidenţiabilii? Asta e prima întrebare a oricărui român, când îi spui că urmază alegeri sau când aude că a început campania. Asta în cazul în care nu trage un ” ‘tu-le muma lor de oţi”, caz în care îi poţi intui opţiunea politică.

Intenţia mea era să fac o analiză a programelor propuse de candidaţii la alegerile prezidenţiale din acest an. Dar am aşteptat şi căutat mult şi bine după o frântură de idee inteligibilă din corul de fluierături şi zgomot de fond. Nu am

Continuă lectura

Azi am fost judecător…

Nu e vorba despre profesia mea de bază, ci de faptul că am fost prezent la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, la Săptămâna Antreprenoriatului Global, în calitate de membru al juriului ce trebuia să analizeze prestaţia elevilor în cadrul concursului de idei de afaceri „Lumea ta, afacerea ta”. Din juriu au făcut parte prof. Florin Negruţiu, inspector şcolar; directorul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, prof. Dorel Şaitoş şi din partea agenţilor economici, subsemnatul. Desfăşurarea concursului a avut loc sub egida Junior Achievement, ca rezultat al parteneriatului dintre Junior Achivement România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

Continuă lectura

Mic tratat de eficienţă românească

Acum câţiva ani, unul din prietenii mei avea o problemă. Strada pe care stătea, în urma modernizării (a se citi „asfaltării”), a fost uşooor modificată. Mai precis, sistemul de canalizare de sub ea, a fost înălţat. Nu mult, dar suficient să se trezească omu’ cu canalul plin până la capac în permanenţă şi cu pericolul unei inundaţii prin casă în urma unei ploi. Ca orice om gospodar, ia legătura cu firma care a făcut lucrarea de pe stradă, ca să facă o chestie unitară care să se „pupe” cu lucrarea deja încheiată.

Partea halucinantă abia acum începe. Vine un nenea injineru’ care să facă neşte schiţe, calcule şi antecalcule. Rezultă o

Continuă lectura

Nu fă nimic? Oare?!?

Odată cu protestul bloggerilor români, numit „Nu fă nimic” mi-am aminti de un pasaj al lui Traian Ungureanu. E drept că s-ar potrivi mai degrabă la campania „Noi vrem respect”, dar … nu mă alătur grupurilor media, prefer o iniţiativă puţin mai independentă.

„Dacă nimic nu va opri alunecarea statului sub control oligarhic şi dacă nimic nu va pune capăt degenerării sociale ce va urma, ciclul istoric început în 1989 se va încheia cu un eşec greu de depăşit. Tentative de desprindere din posteritatea comunistă se va încheia cu o prelungire mascată a viciilor structurale ale vieţii în servitute. România va fi renovată comercial, dar nu se va moderniza şi nu va fi animată de un suflu colectiv solidar. Aşa cum s-au obişnuit, românii vor distila, în continuare, pesimismul în sub-produsele sale etilice tradiţionale: suspiciune, refuz de colaborare, vânătoare de privilegii rapide. Această deplasare spre dezangajare şi anarhie obştească e o ameninţare reală, dar nu inevitabilă. Important e ca lumea românească să se împlinească în interiorul graniţelor şi nu în afara lor, acolo unde câteva milioane de emigranţi se pliază şi se manifestă productiv sub tutela unor modele de viaţă incomparabil mai corecte. Dar asta depinde într-o măsură covârşitoare de o iluminare a clasei politice pe care, cel puţin astăzi, o putem presupune greu. Dacă breşa creată de experimentul Băsescu nu va fi astupată, fereastra spre dezvoltare va rămâne deschisă pentru un timp. Nu mult, dar suficient pentru o mutaţie. Dacă nu, fereastra va da direct spre grădinile demult ofilite ale regresiei.”

Traian Ungureanu – „Încotro duce istoria României” (Seriile de autor HUMANITAS – 2008)

Analize that!

Retorice – Joaca de-a puterea (II)

Deci Băselu’ nu se lasă: nu-l vrea pe primarul Sibiului. Tind să cred că nu vrea nici un candidat al opoziţiei. Favorit pare a fi Lucian Croitoru (propus de PDL, evident), dar mai vedem… PNL zice deocamdată că nu-l vrea. Până acum sunt oarecum în grafic cu predicţia, adică varianta Boc a picat între timp. Dar mai avem timp de joacă, doar criza nu e aşa de mare la noi. Nu?

LE: După cum spuneam, Băselu’ se pişă pe ea de majoritate, deci avem şanse să ajungem la finalitatea pe care o prevedeam alaltăieri.

Revolutii si Reforme

De fiecare dată când „nu se mai poate aşa”, „cineva” începe să cârtească. Dacă nivelul lui „nu se mai poate aşa” devine insuportabil, numarul de „cineva” începe să crească exponential. Şi atunci cârtirile sunt tot mai multe, mai zgomotoase, devin un zgomot de fond insuportabil, pe care ”organele abilitate” se simt datoare să îl atenueze. Metoda se numeşte de obicei ”pumnul în gură”. Se aplică pe scară largă în ROMÂNIA noastră cea de toate zilele.
De ce au dreptul autorităţile să înăbuşe cârtelile? Pentru că pot şi pentru că e mult mai simplu decât să dea explicaţii. În plus, puterea obişnuinţei e prea mare ca să opereze modificări comportamentale. Ca să nu mai spunem că autorităţile sunt în esenţă cam aceleaşi.

P.S. Ăsta e un articol scos de la naftalină, scris prin iunie 2008. Dacă tot fac curăţenie, trebuie să intru serios în „draft”, poate găsesc ceva de actualitate. Şi iată că acum am găsit.

Q. E. D.

Dacă până acum mai erau contestatari ai latinităţii noastre (mai ales unii aşa-zişi istorici maghiari) care afirmau că românii sunt un popor venit, o insulă de latinitate într-o mare slavă, care ar fi în fapt un popor slav ce a adoptat o limbă latină (asta ca să poată susţine mai departe teoria „spaţiului vid”), acum au primit un răspuns ferm şi foarte tranşant. Cine le-a dat cu tifla iredentiştilor? Nimeni alţii decât vajnicii noştri tricolori, mândrii jucători ai echipei naţionale de fotbal. Cum altfel poate fi categorisit rezultatul din meciul direct cu sârbii, decât o delăsare mioritică, ce nu are absolut nimic de a face cu spiritul de luptă până la sacrificiu al slavilor? Deci, clar, nu suntem slavi!!!

Vă mulţumim iubiţi tricolori că ne-aţi reamintit din ce stirpe ne tragem, dar mai ales vă mulţumim pentru că aţi pus capăt unor teorii iredentiste, vechi de sute de ani. Din suflet vă mulţumim!

Şi acuma marş la munca de jos şi învăţaţi naibii fotbal sau apucaţi-vă de sportul naţional numit oină. Poate aşa nu o să ne mai bată nimeni în următorii 15 ani (până se prind care e regulamentul). Dup’aia inventăm noi un sport la care să nu ne bată nimeni câţiva ani… şi tot aşa.

Unități de măsură specifice României

Până la revoluție circula bancul legat de diviziunile unității de măsură „țian”.Acestea erau: kilo-țian; hecto-țian; deca-țian; țian; deci-țian; centi-țian și  mili-țian.

Ei bine, acum România însăși se împarte și nu în hectare sau metri pătrați. Nooo! Că doar ne-am orășenizat! Se împarte în apartamente. Și ca să vă dați seama cât de aproape am fost de „epicentrul” țării, poftim dovada.

Noua unitate de măsură a orășeanului român Oare cum or fi celelalte (primele) 138 de apartamente ale României? Și mai ales, cine stă în ele?

Jurnal de vacanţă – (1. Review Sandero)

Ca să încep cu începutul, mi-am spus că trebuie să fac un review de Săndel, că doar el ne-a dus în vacanţă. Noi, adică Bulina Atomică, soţia (evident că a mea) şi EU.

Deşi e al nostru din iulie 2008, nu i-am făcut până acum o probă la drum întins. La startul în prima şi marea noastră aventură împreună ajunsese la aproape 10000 km. După, avea să indice puţin peste 12000 km. L-am pus la treabă în cam toate condiţiile de drum din ţărişoara asta a noastră. Rezultatul? Veți vedea în cele ce urmează. Datele tehnice sună cam aşa: model Laureate, motorizare 1600 cmc, benzină, 90 CP, injecție multipunct (MPI), dotat cu ABS, dublu airbag faţă, aer condiţionat, geamuri faţă electrice, computer de bord, etc.

Kilometri parcurşi în test – 2068 km;

Benzină consumată pe parcursul testului – 142,2 litri;

Consum mediu pe durata testului – 6,8 litri (doar benzină CO95);

Viteză medie – 60,2 km/h

Având la bord două persoane plus un copil, cu bagajele aferente, Sandero îşi arată limitele. Din start nu aveam suficient loc pentru bagaje, adică 3 geamantane, o ladă frigorifică electrică şi 3-4 plase cu diverse lucruri care nu încăpeau sau nu-şi aveau locul în geamantane. De ce 3 geamantane? Fiecare cu bagajul lui şi fiecare cu haine atât pentru mare cât şi pentru munte. Deci prima „lozincă” cum că Sandero e maşină pentru familii tinere a căzut: poate familii fără copii compuse exclusiv din cei doi soţi. În cazul nostru se impunea şi porbagajul de plafon, pe care totuşi nu-l recomand pentru că ar creşte consumul şi aşa destul de ridicat.

Ţinuta de drum lasă puţin de dorit pentru amatorii de viraje strînse: balansul datorat gărzii la sol nu te lasă să iei viraje la limită, asta în condiţiile în care portbagajul plin ar fi trebuit să aşeze mai bine maşina pe drum (cel puţin de la volan aşa se simte). Am încercat să iau viraje în viteză, dar din cauza comportamentului subvirator m-am lăsat păgubaş (nu vroiam să-mi trezesc odrasla cu manevre de raliu).

Deranjant este urletul motorului, prezent permanent. Până la 2000 îi simţi prezenţa, dar nu deranjează, ci chiar dă senzaţia de forţă. Peste 2000 devine enervant, mai ales dacă ai de parcurs distanţe mari. Probabil că e făcut pentru cei care schimbă viteza „la ureche” (nu că ai avea prea mult timp în trafic să te uiţi la turometru). Ce nu am înţeles este de ce producătorul recomandă în treapta a IV-a şi a V-a viteza de 50-60 km/h: eu ştiam că în felul ăsta îl ţii subturat, ceea ce ar da un consum mai mare, dar, surpriză, recomandarea este exact ca să scazi consumul. La o turaţe constantă de 3000 rpm (până la Piteşti la intrarea pe autostradă) şi viteză de maxim 90 km/h, am înregistrat un consum mediu de 6,5 l/100 km, asta în condiţiile în care am urcat pe Piatra Craiului (între Bihor şi Cluj), am mers pe valea Oltului şi am urcat Dealul Negru. Începând cu autostrada a urmat dezmăţul. Consumul creşte enorm la peste 110 km/h, de unde am dedus că Sandero nu este făcut pentru autostradă, cel puţin nu cu această cutie de viteze: până la Constanţa am mers pe două autostrăzi (Bucureşti-Piteşti şi Soarelui) iar consumul mediu a crescut până la 7,2 l/100 km. Uneori am trecut de bariera celor 130km/h legali, iar maximul a fost de 151 km/h, măsuraţi de GPS, ocazie cu care am constatat că între vitezometru şi viteza reală este o diferenţă de 8 până la 14 km/h. M-am gândit că poate e pentru Gigeii care vor să se dea granzi cu viteza: băieţi, calm că nu e ceea ce pare, viteza voastră e mai mică decăt ce vă arată la bord. Oricum viteza pe care o recomand e undeva între 110-120 km/h. Peste, pe lângă consum ridicat, creşte puţin şi balansul. Dacă trece/treci în viteză pe lângă o maşină mai mare (în speţă TIR), te balansezi ca naiba (cu toate că, repet, maşina era încărcată).

Deşi e aerodinamică simţi vântul lateral foarte bine, ceea ce nu e prea plăcut la distanţe mari. Noroc cu direcţia care e destul de uşor de manevrat şi stăpânit (fiind servo).

Depăşirile se fac destul de lejer, de unde am tras concluzia că cei 90 de cai sunt suficienţi pentru drumurile noastre şi te scot din rahat la nevoie. Sunt prea puţini dacă dai drumul aerului condiţionat şi ai nevoi şi de forţă pentru o depăşire pe autostradă: în momentul în care l-ai pornit simţi o scădere semnificativă de putere, care ar trebui să te pună în gardă la o eventuală depăşire (recomand deconectarea AC la depăşiri la viteze mari). Am încercat şi depăşiri începute direct din treapta a IV-a şi am constatat că se comportă destul de bine.

Un mare minus este raza de bracaj mare. Pentru o maşină scurtă, care pare făcută pentru oraş, manevrele în spaţiu mic sunt destul de anevoioase şi necesită multe manevre ample stânga-dreapta din volan şi înainte-înapoi. După parerea mea, prea multe. Spre exemplu, cu Skoda Octavia de la firmă, pentru aceleaşi manevre, în acelaşi spaţiu, fac mai puţine manevre, cu toate că maşina e cu mult mai mare.

Bordul este spartan şi mi se pare destul de ergonomic. Total aiurea mi se pare amplasarea şpriţului pentru lunetă (sus şi lateral) ceea ce face să nu fie bine spălat geamul dacă ai nevoie de el curat (şi ai nevoie destul de des, dat fiind că se stropeşte extrem de repede pe ploaie).

Una peste alta, maşina s-a comportat bine la mers „cuminte”. Nu recomand stilul sportiv pentru că este dezavantajos din toate punctele de vedere. Poate cu motorul 1,6 16v, suspensii mai rigide şi cu garda la sol micşorată pe faţă situaţia ar fi cu totul alta, chiar ar putea ieşi un sportiv destul de bun.

Din ce ne spune constructorul, Sandero este o maşină de familie, şi chiar aşa şi este dacă o conduci temperat. Altfel ai şanse măricele să ajungi primul la Judecata de Apoi.

Marca inregistrata

Deunazi se apucara guvernantii sa branduiasca tara. Campanie nationala, alea-alea, care o fi cel mai „simbolic” icon al Romaniei (?) …..
Manastire-ntr-un picior, ghici ciuperca ce-i ?!?
– caini comunitari;
– munti de gunoaie;
– discursuri politice si politicianiste;
– capra vecinului;
– etc.
Uite ca avem de unde alege !!!
Frumoasa tara !…. pacat ca-i locuita !