„Lăcomia câştigului nu are limite în spaţiu şi în timp pentru rapacitatea ei. Singurul ei obiectiv este de a produce şi a consuma. Nu are milă nici pentru natura frumoasă şi nici pentru fiinţele umane vii. Este gata ca, fără cruţare, să distrugă frumuseţea şi să ucidă viaţa – transformându-le în bani.”
Dacă ați urmărit meciul de aseară Croația-Anglia, probabil că unii dintre voi ați fost surprinși de rezultat. Eu nu. Ați văzut vre-un moment resemnare pe fața croaților? Este o poveste fără sfârșit cu care se confruntă spațiul balcanic. Probabil ați fost surprinși că reprezentativa unei țări cu aproape 4,2 milioane de locuitori a luptat de la egal la egal cu reprezentativa unui imperiu, care numai în Marea Britanie (UK) are 60 de milioane de locuitori. O luptă între David și Goliat, care de data asta nu s-a decis cu praștia ci cu mingea.
De ce insist? Pentru că vreau să vă povestesc cum ambiția și determinarea se învață, uneori cu forța.
Primăvara asta, totuși,
Nu-i decât o copie…
Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.
Reverie de toamnă târzie… sau de iarnă sau… Enjoy!
În data de 11 octombrie 2015 alergătorii amatori din companiile bihorene participă la Crosul Companiilor Oradea. Evenimentul are loc în Parcul I.C. Brătianu, promovează beneficiile practicării alergării și un stil de viață sănătos. Concurenții se pot înscrie la proba individuală sau pe echipe. Traseul competiției măsoară aproximativ 6 km și va fi parcurs pe aleile parcului de 3 ori de fiecare participant.
În lumina comunicatului trimis presei de către Casa Regală a României, ne exprimăm profundul regret și mâhnirea față de decizia luată de Majestatea Sa Regele Mihai I.
Iaca ce am găsit zilele astea pe la Penny:
Șăzi blând!
Democrația înseamnă doi lupi și o oaie votînd ce să mănînce la prînz. Libertatea este o oaie bine înarmată contestînd votul.
(Benjamin Franklin)
… la gândurile țarului Petru cel Mare:
„…considerăm că poporul rus este chemat, pe viitor, să asigure dominaţia generală a Europei. Mă bazez pe faptul că multe dintre naţiunile europene au ajuns la o stare de bătrâneţe vecină cu caducitatea…de unde rezultă că trebuie inevitabil şi uşor cucerite de către un popor tânăr şi nou, atunci când acesta va fi atins întreaga sa forţă şi dezvoltare.”
de aici.
Există trei lucruri pe care le poţi privi la nesfârșit: focul, apa și cum parchează o femeie!
Sarbatori Fericite tuturor, prieteni si neprieteni deopotriva!
De la pretenu’ Gigi cetire:
Cum se face ca toate hainele arata bine pana la a doua spalare……?
Sursa foto: Dreamstime
…nu, nu suntem la fel. Doar ca unii nu inteleg…
– Ce sunt femeile?
– Nu stiu! Dar sunt multe! (Emil Brumaru)
Tot clasicii, săracii, ne deschid ochii spre politică. Din păcate este la fel de contemporană… Maestre Tănase, aveţi cuvântul:
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
Este că are dreptate?
De fapt nu chiar Laser Tag, ci Sniper. Cel puţin aşa m-a „botezat” computerul care se ocupă de jocul numit Laser Tag de la Laser Star Arena (pe Alecsandri, lângă Clubul The One, mai precis la intrarea principala a fostei fabrici de confecţii Oradinum). Până aseară ştiam despre Laser Tag strict ceea ce află tot omul de pe net. Ştiam că e un fel de paint-ball dar fără bile şi vopsea. Pentru început pot spune că şi numai atât e destul pentru a mă face un mare fan al „sportului”: gata cu salopetele incomode, gata cu mizeria, gata cu lovituri dureroase încasate, gata cu… Destule avantaje? Dar hai să vă spun ce este, nu ce nu este Laser-Tag: în primul şi în primul rând este un fel de Counter Strike live, în care „arma” seamănă vag cu o armă adevărată şi este conectată la o vestă pe care sunt plasaţi senzorii (zonele de ţintă) pe care trebuie să le nimereşti. În plus, ca regulă de bază, în jocurile de Laser Tag nu ai voie să fugi.
Scenariile posibile de joc sunt foarte multe, spre nelimitat, aşa că de multe ori e mai bine să lăsaţi administratorii jocului să vă recomande ceva. Exemple de scenarii: individual – fiecare jucător pe cont propriu; team play – 2 echipe se atacă reciproc, câştigţnd echipa cu cele mai multe puncte; eliminator – fiecare jucător este pe cont propriu, în prima jumătate de timp adună vieţi împuşcându-i pe ceilalţi, iar a doua jumătate încearcă să nu moară, pentru că pierde din vieţi dacă este împuşcat; team capture – două echipe, dar în momentul în care un jucător e împuşcat de un membru al echipei adverse, trece automat la acea echipă, vampire – un jucător e vampirul care, în momentul în care împuşcă un „human” îl convertește în vampir, etc… Timpul poate fi ajustat, la fel numărul de vieţi, de „gloanţe” sau nivelul de experienţă. Toate astea la un preţ de 1 leu/minut/jucător. Aproape gratis, dacă e să mă întrebaţi pe mine…
Patronii localului l-au conceput ca pe un mijloc de petrecere a timpului liber, dar mai ales, CA PE UN MIJLOC DE COMBATERE ŞI ELIMINARE A STRESULUI! Nu e o glumă, la fel cum nu e o glumă faptul că în Bucureşti marea majoritate a jucătorilor sunt femei (undeva între 60 şi 70%). Poate aşa încerc eu să-mi explic cum de Ioana a câştigat detaşat de câteva ori în diverse scenarii de joc, devenind Laser Tag Queen, fiind mai apoi încoronată unanim şi Laser Tag King. Juriul a fost format din Cristi Ursuţ, Bogdan Pater, Dan Ille, Dan Marius Sabău, Sebastian Mazilu, Mihai Zmole, Ioana Ştef şi ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, EU.
AND WE HAD A VERY GOOD TIME!!!! Au trecut două ore fără să ne dăm seama…
Dacă anii trecuţi festivalul numit ”Toamna Orădeană„ a avut o dimensiune de festival naţional, anul acesta a scăzut doar la nivel de chermeză cu mici, bere şi multă muzică populară. Pe ici şi pe colo s-au strecurat câţiva artişti mai răsăriţi, şi aceia tocmiţi pe ultima sută de metri, astfel se explică şi programul dat publicităţii cu două zile înainte de startul ediţiei acestui an. Marea majoritate a evenimentelor sunt de fapt ALTE evenimente de sine stătătoare, dar pe care onor primăria a considerat că e bine să le includă în program ca fiind proprii şi finanţate din bugetul festivalului, fără a fi menţionaţi adevăraţii organizatori, măcar ca sponsori… Un astfel de exemplu este Festivalul de Teatru Scurt (care a devenit începând cu această ediţie internaţional) sau Critical Mass.
Ce m-a deranjat cel mai mult, ca orădean, nu ca bloger, este că nu s-a comunicat public până înainte cu 45 de minute despre conferinţa de presă, pentru că în fond şi la urma-urmei presa fusese invitată cu o zi înainte. Corect până la un punct: poate vroiau să ajungă şi câţiva cetăţeni interesaţi de finanţele publice locale, ca să dezbată public niţel cheltuielile… În altă ordine de idei, am aflat că această ediţie aniversează 900 de ani de atestare documentară a Oradiei (mai mult cu aproape 300 decât a Bucureştiului)… nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu cred că era un motiv de a face tam-tam şi a aduce o
De câte ori vine ministerul de interne cu câte o propunere legislativă mi se face inima miiiiică-mică de tot, mai mică decât un purice.
În primul rând pentru că rolul oricărui minister nu este de a legifera ci de a aplica şi executa ceea ce spune la leje: fix de aia organismul din care fac parte ministerele se numeşte EXECUTIV (da, despre guvern e vorba). Ca şi cum nu ar fi îndeajuns, acel minister este FIX cel de interne, adică al capetelor de cretă. Când vă opreşte câte unul, voi nu vă simţiţi cumva ca şi cum aţi sta faţă în faţă cu Bulă în persoană?
În al doilea rând, e ştiut de când e lumea şi pământul, că atunci când vrei să justifici o porcărie, o împănezi cu statistici: nici dracu’ nu-şi bate capul să le verifice. Statistic, cele mai multe accidente au loc din cauza vitezei. Practic, pe unele porţiuni de drum limita de viteză este de 30-40 de km/h (am văzut şi limitări de 20 km/h în afara localităţilor) din cauza „condiţiilor rutiere”, deşi dacă aceleaşi condiţii nu ar fi „aspre”, limita ar fi undeva la 70-80 km/h. Bineînţeles că accidentele au loc în intervalul de viteză 40-70 km/h, deci, nu-i aşa, s-a depăşit limita de viteză. Deci, statistic…
În al treilea rând, e şi mai bine ştiut că miliţienii noştri nu ştiu să facă prevenţie ci doar să sancţioneze. Cum altfel se explică faptul că, ai noştri ca brazii, stau în boscheţi şi te vânează cu radarul? Dacă au în sarcinile de serviciu şi PREVENIREA accidentelor sau măcar DISCIPLINAREA participanţilor la trafic, simpla prezenţă la vedere ar face minuni. Dacă în schimb sarcina lor principală e să adune bani la buget, atunci se descurcă de minune, dar ar trebui măcar să o recunoască. Dacă ar face-o, implicit ar recunoaşte că siguranţa rutieră le este fix perpendiculară, deci ar putea fi făcuţi co-responsabili pentru foarte multe dintre decesele de pe şoselele României.
În al patrulea rând (nu e chiar ultimul, dar mă voi limita momentan la atât), numai dacă eşti imbecil sau rău intenţionat poţi spune că cele 30 de ore de conducere în trafic pe care le predau instructorii auto, mai sunt suficiente pentru deprinderea abilităţilor necesare conducerii ÎN SIGURANŢĂ PE DRUMURILE PUBLICE. Unii ar spune că permisul nu e o necesitate, dar eu consider că este, numai că nu e necesar să-l iei din prima, a doua, a treia şi nici măcar în primul an de la începerea şcolii de şoferi. Repetiţia e mama ştiţi voi cui… Ar mai fi un aspect: conducerea automobilului, la fel ca orice altă abilitate, trebuie antrenată şi testată. MEREU. Cum absolut întâmplător trăim într-o epocă cibernetică, mă gândeam io aşa… în sinele meu, că o testare de 2-3 ore într-un simulator ar trebui să fie condiţia de bază pentru a conduce. Din 4 în 4 ani…
Aşadar, cine cunoaşte cât de cât psihologie, ştie că nu mărimea amenzii contează, ci aplicarea cu consecvenţă: dacă ai o amendă de 1000 de lei, în mod sigur o amâni la plată, dar dacă ai una de 10 lei, o plăteşti rapid. Numai că atunci când se adună mai multe amenzi de 10 lei, începi să te gândeşti dacă e rentabil să încalci regulile de circulaţie. Părerea mea. Şi nu numai.
< /br>
Mă tot întreb: care ar fi cea mai bună măsură eutanasierea / castrarea câinilor maidanezi sau a politrucilor care se fac că lucrează de la Revoluţie încoace?
Loading ...Să vedem ce iese…
Anunţ la mica publicitate:
Caut un sponsor pentru publicarea cărţii „Cum am devenit miliardar”.
Dumnezeu a spus: „Fiecare suflet îşi va găsi perechea într-unul din colţurile Pământului!” Apoi a făcut Pământul rotund…
La stomatolog:
– De când au început să vă cadă dinţii?
– Imediat dupa nuntă!
Ieri după-amiaza, la invitaţia lui Ciprian, am mers la întâlnirea cu arhitectul Emodi Tamas la Moskva Cafe. Subiectul dezbătut: proiectul de reabilitare/modernizare a Pieţei Unirii. Din start trebuie să recunosc faptul că nu cunosc prea multe despre ştiinţa numită arhitectură, în schimb am oareşce cunoştinţe privind istoria oraşului Oradea (unii ar spune că mă situez mult deasupra mediei la acest capitol) şi a clădirilor sale.
Cu această ocazie speram să aflu lucruri pe care nu le ştiam despre clădirile din zona Pieţei Unirii, fapt ce s-a şi întâmplat, arhitectul Emodi Tamas fiind unul dintre putinii arhitecţi abilitaţi în Bihor pentru proiectarea şi reabilitarea monumentelor (faptul că a făcut parte timp de 7 ani din comisia regională – ce cuprinde câteva judeţe – de evaluare a proiectelor de reabilitare a monumentelor nu face decât să-i întărească autoritatea în materie). Aşadar, spre bucuria mea, am găsit ceea ce căutam. Din păcate am aflat unele lucruri pe care nu aş fi dorit să le mai aud după aproape 24 de ani de la revoluţie… O parte din discuţia informală o veţi vedea mai jos (e destul de lungă, însă merită fiecare secundă), dar întâi vreau să trag câteva concluzii personale:
– după aprope un sfert de secol de la căderea lui Ceauşescu, încă mai avem conducători-ctitori atoate-pricepuţi, care dau sfaturi oricui, oricând şi în orice condiţii (este vorba despre mult-băgatul la înaintare vice-primar Mircea Mălan);
– cu toate că Primăria Oradea a devenit sub mandatul lui Bolojan o instituţie transparentă şi mai „curată”, în cel de-al doilea mandat al aceluiaşi primar încep să se petreacă lucruri destul de grave, care tind spre un aspect penal;
– cum veţi vedea şi pe parcursul discuţiei cu Emodi Tamas, nu se poate ca un proiect aprobat de la schiţă, dezbatere publică şi până la ultima parafă să fie aruncat la gunoi, pentru că O PERSOANĂ a decis că acel proiect este prea „cenuşiu”. Acel „cenuşiu” a rezultat în urma unor cercetări şi studii ale unor profesionişti, nu din opinii ale unor părerişti, şi punea în valoare arhitectura clădirilor deja existente în Piaţa Unirii.
Tind să cred (asta ca să fiu elegant, pentru că ceilalţi sunt ferm convinşi) că acea persoană care emite judecăţi de valoare privind compoziţia şi culoarea (ghici cine?) are unul, dacă nu mai multe interese personale în acest caz, dincolo de culoarea sau de stilul adoptat de către arhitect. Vorba lui Ciprian: „porfirul e o pistă de urmărit, dar nu singura”.
Iată discuţia (filmată de Cipri), rămâne să tragă fiecare concluziile sale:
Când află că soţiile îi înşeală, 90% dintre bărbaţi îşi fac bagajele şi pleacă la amantă.
Până acum câţiva ani, regele social media era hi5. Îl mai ţineţi minte, nu? Poate unii mai aveţi contul. Azi e rândul facebook-ului. Mâine va fi poate altceva. Who knows…?
Până una-alta, faza zilei şi totodată o culme a social media este oferită de aproape decedatul hi5:
Cum s-ar zice, „vechiul zeu” se închină „noului zeu”. Nice one! Who’s your daddy !?!?!
Bărbaţii în vogă din ziua de azi nu plâng. Se tem să nu se prelingă machiajul.
– Alo, draga mea, ce-ţi plac mai mult, bananele sau căpşunile?
– Eşti la piaţă?
– Nu, la farmacie!
Îţi place să fi mângâiat? Să fii atins şi să fi pipăit? Şi.. să fi încins? Îţi place respiraţia celuilalt lângă urechea ta? Să îţi respire pe gât sau pe faţă? Îţi place să încerci poziţii noi? Să începi rece şi să sfârşeşti cald şi transpirat?
Ce s-a născut în Anglia, a crescut în Brazilia şi a murit în România?
Tocmai ce e pe tapet o noua ”perlă” a politicii autohtone: demisia managerului privat al CFR. De ce spun că e o perlă? Nu pentru că ar fi rară, ci pentru că nu face decât să strălucească alături de altele asemenea. Adică nu ştiu cum înţelegeţi voi, dar mie mi se pare de o absurditate demnă de CorcoduşLandia în care trăim, să numeşti manager privat ca să scoată din rahat o firmă de stat, iar când acesta vine cu un plan de afaceri în acest scop, îi refuzi planul.
Ce mi se pare că au de învăţat de aici toţi managerii adevăraţi (de la cei cu vechi state de plată şi până la cei aflaţi încă pe băncile şcolii) este cu totul altceva: ca manager nu îmi asociez numele şi brandul personal (da, ca manager ai un brand personal de construit şi de păstrat) cu potlogăriile, drept pentru care dacă planul meu de afaceri e respins nu mă agăţ cu dinţii de funcţie. Principiile mele de business şi de viaţă nu mi-o permit.
Vor învăţa ai noştri vreodată ceva? Lecţia nu e veche, a mai fost predată de primul manager privat al TAROM acum câteva luni… Se pare că elevul (acelaşi minister al transporturilor) prinde mai greu. Nu ar trebui lăsat repetent?
Dacă ochii vă sunt acoperiţi de două mâini fine şi moi, de spate s-au sprijinit o pereche de sâni tari, şi se aude: ”ghici cine–i?” cel mai bun răspuns, care vă va salva, este: ”Ioane, tu esti?”.
Soţia: E bună ciorba?
Soţul: Ai chef de ceartă?
-Salut.
-Salut.
-Ce faci?
-Nimic.
-Fain.
-Da, dar concurenta-i mare!
Cu douăzeci de ani în urmă nu credeam că elevii americani nu știu să-și
găsească țara pe hartă. Acuma cred: nici ai noștri nu știu!
Adevarata fericire constă în lucrurile mici: o mică vilă, un mic iaht, o mica moștenire…
Un dragon nu și-ar tatua niciodată un cocalar. Invers însa…
Sunt zile când ești porumbel și zile când ești monument.
Durata unui minut variază în funcție de care parte a ușii de la baie te afli.
Componentele electronice funcționează cu fum. Cum a ieșit fumul din ele, cum nu mai funcționează.
