Do you remember…?
Iaca ce am găsit zilele astea pe la Penny:
Etichetă: auto & moto
Despre poliţie şi creşterea amenzilor
De câte ori vine ministerul de interne cu câte o propunere legislativă mi se face inima miiiiică-mică de tot, mai mică decât un purice.
În primul rând pentru că rolul oricărui minister nu este de a legifera ci de a aplica şi executa ceea ce spune la leje: fix de aia organismul din care fac parte ministerele se numeşte EXECUTIV (da, despre guvern e vorba). Ca şi cum nu ar fi îndeajuns, acel minister este FIX cel de interne, adică al capetelor de cretă. Când vă opreşte câte unul, voi nu vă simţiţi cumva ca şi cum aţi sta faţă în faţă cu Bulă în persoană?
În al doilea rând, e ştiut de când e lumea şi pământul, că atunci când vrei să justifici o porcărie, o împănezi cu statistici: nici dracu’ nu-şi bate capul să le verifice. Statistic, cele mai multe accidente au loc din cauza vitezei. Practic, pe unele porţiuni de drum limita de viteză este de 30-40 de km/h (am văzut şi limitări de 20 km/h în afara localităţilor) din cauza „condiţiilor rutiere”, deşi dacă aceleaşi condiţii nu ar fi „aspre”, limita ar fi undeva la 70-80 km/h. Bineînţeles că accidentele au loc în intervalul de viteză 40-70 km/h, deci, nu-i aşa, s-a depăşit limita de viteză. Deci, statistic…
În al treilea rând, e şi mai bine ştiut că miliţienii noştri nu ştiu să facă prevenţie ci doar să sancţioneze. Cum altfel se explică faptul că, ai noştri ca brazii, stau în boscheţi şi te vânează cu radarul? Dacă au în sarcinile de serviciu şi PREVENIREA accidentelor sau măcar DISCIPLINAREA participanţilor la trafic, simpla prezenţă la vedere ar face minuni. Dacă în schimb sarcina lor principală e să adune bani la buget, atunci se descurcă de minune, dar ar trebui măcar să o recunoască. Dacă ar face-o, implicit ar recunoaşte că siguranţa rutieră le este fix perpendiculară, deci ar putea fi făcuţi co-responsabili pentru foarte multe dintre decesele de pe şoselele României.
În al patrulea rând (nu e chiar ultimul, dar mă voi limita momentan la atât), numai dacă eşti imbecil sau rău intenţionat poţi spune că cele 30 de ore de conducere în trafic pe care le predau instructorii auto, mai sunt suficiente pentru deprinderea abilităţilor necesare conducerii ÎN SIGURANŢĂ PE DRUMURILE PUBLICE. Unii ar spune că permisul nu e o necesitate, dar eu consider că este, numai că nu e necesar să-l iei din prima, a doua, a treia şi nici măcar în primul an de la începerea şcolii de şoferi. Repetiţia e mama ştiţi voi cui… Ar mai fi un aspect: conducerea automobilului, la fel ca orice altă abilitate, trebuie antrenată şi testată. MEREU. Cum absolut întâmplător trăim într-o epocă cibernetică, mă gândeam io aşa… în sinele meu, că o testare de 2-3 ore într-un simulator ar trebui să fie condiţia de bază pentru a conduce. Din 4 în 4 ani…
În loc de concluzii
Aşadar, cine cunoaşte cât de cât psihologie, ştie că nu mărimea amenzii contează, ci aplicarea cu consecvenţă: dacă ai o amendă de 1000 de lei, în mod sigur o amâni la plată, dar dacă ai una de 10 lei, o plăteşti rapid. Numai că atunci când se adună mai multe amenzi de 10 lei, începi să te gândeşti dacă e rentabil să încalci regulile de circulaţie. Părerea mea. Şi nu numai.
< /br>
În secolul vitezei, automobilul = independenţă
Mă gândesc de foarte multe ori ce aş face dacă nu aş avea maşină să mă mişc după bunul plac, adică să merg la sfârşitul unei săptămâni lungi şi obositoare, undeva la munte, la iarbă verde sau oricum, undeva unde există puţin aer curat. Cred că aş înnebuni. Sau aş închiria o maşină.
Incredibil cât de mult te poţi relaxa cu o ieşire fie şi de câteva ore în natură. Acum o lună, am fost până la Moneasa. Nu mai fusesem dinainte de revoluţie, iar acum am găsit locul totalmente schimbat. În bine. A devenit o staţiune frumoasă, întreţinută şi primitoare. Mai găseşti câteva crâmpeie de acum douăzeci şi ceva de ani, dar per ansamblu lucrurile s-au îmbunătăţit. Nu acelaşi lucru pot să spun despre Stâna de Vale. Padişul în schimb e minunat în sălbăticia lui. Şi toate astea le pot vizita oricând doresc, doar urcându-mă în maşină în urma unei hotărâri de moment. OK, încă e destul de greu de ajuns în multe locuri datorită drumurilor proaste, dar faptul că nu depinzi de alte mijloace de transport e nemaipomenit. La ce calvar ar fi fost drumul cu un autobus (că autocar cu greu poate fi numit) până la Peştera Urşilor, parcă nu mi-ar mai fi venit să merg. Ca să nu mai vorbesc de Moneasa.
Nu acelaşi lucru pot să-l spun despre deplasarea prin oraş. De multe ori mijloacele de transport în comun ajung mai repede la destinaţie decât automobilele. Cel puţin la orele de vârf. Dar şi aşa, simţi un iz de libertate, mai ales că ai posibilitatea de a-ţi alege singur traseul. Mai greu e cu găsirea unui loc de parcare (din fericire primăria începe să rezolve şi problema asta). Dar măcar nu mai miroşi toate năduşelile celor certaţi cu apa şi săpunul.
Automobilul îmi dă senzaţia că sunt autonom (mă rog, atât cât permite benzina din rezervor) chiar dacă în fapt sunt un supus al traficului. Ciudat cum ne simţim liberi în cea mai cruntă sclavie…
Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.
Distracţie cu 4 roţi
Pe măsură ce trece timpul, oraşele se schimbă, chiar şi cele din România. Şi nu vorbesc doar de aspect, ci mai cu seamă de trafic, care devine mai mult decât aglomerat în anumite ore ale zilei. De exemplu, în 1994 când mi-am luat permisul de conducere, rareori se întâmpla să ai parte de un ambuteiaj, iar atunci când totuşi se întâmpla, era din cauza unor restricţii de trafic făcut pentru a reabilita unele porţiuni de drum (de unde se vede că e boală veche asta la noi). După perioade mai lungi sau mai scurte în care am avut şi în care nu ce conduce, în 2008 mi-am luat maşină, devenind şofer de oraş cu normă întreagă. Nu credeam, deşi fusesem avertizat de către mai multă lume că traficul e demenţial şi că se cam dublează la cel mult doi ani (eu nu mai condusesem de vreo trei).
Din 2008 şi până azi au mai trecut ceva ani, iar traficul a crescut şi el exponenţial. Cu toate lucrările făcute pentru descongestionarea traficului din Oradea, există în continuare blocaje, mai ales la ore de vârf. Am văzut fel şi fel de oameni stând în trafic la câte un „dop”, reacţionând în mii de feluri. Unii vorbeau la telefon, alţii fumau nervoşi, alţii dădeau muzica tare şi cântau şi ei cât îi ţineau bojocii. Cei mai mulţi stăteau şi aveau o privire ce îmbina resemnarea cu furia. Şi într-adevăr: ce poţi face în maşină stând într-un ambuteiaj? Cum poţi trece peste timpul pierdut în mod mai plăcut? Ar fi o variantă achiziţionarea unui smartphone. Sau îţi iei o Toyota Yaris Noua Generaţie şi ai din start o mulţime de posibilităţi, inclusiv conectare la internet (pe lângă camera video pentru marşarier, VSC şi sistem multimedia cu ecran tactil Toyota Touch, conectarea la telefonul mobil, trimiterea de sms-uri, căutarea de puncte de interes, etc.). Dacă mai iei în calcul consumul de combustibil şi faptul că Toyota este „brandul cel mai verde” dar şi că în 2012 modelul Yaris va avea şi o variantă hibrid, poţi spune că alegi un mod de-a dreptul „fun” de a petrece timpul în trafic. Sau în ambuteiaje…
Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.
Explore the Carpathian garden!
Chiar dacă nu mă încântă prea tare sloganul ăsta trebuie să recunosc că reflectă exact realitatea noastră românească, pentru că singurele lucruri vizitabile şi autentice din ţara noastră sunt minunile create de natură. Şi sunt multe!
De multe ori stăteam de vorbă cu prietenii şi încercam să găsim modalităţi de a aduce turişti străini prin ţărişoara noastră. Pornind de la premisa că vesticii vin cu maşina (de cele mai multe ori închiriată) să-şi petreacă vacanţa pe cont propriu şi să descopere „things”, am ajuns la concluzia hilată că singurul turism rentabil şi de succes ar fi cel extrem. Şi aici începeam noi să râdem ca proştii şi să venim cu idei care de care mai trăznite: pescuitul la dinamită şi la curent electric; concurs de călcat găini pe uliţele satelor; cules de mure în apropierea bârlogurilor de urşi, etc, etc, etc. Dintre toate ieşea în evidenţă „a circula pe drumurile publice”. Trebuie să recunoaştem că e un sport extrem să circuli pe şoselele din România, aşa că sloganul turistic al ţării e cât se poate de potrivit: pe fundul craterelor din şosele poţi studia adevărate ecosisteme nederanjate de mâna omului!
Lăsând gluma la o parte, locuri de vizitat sunt foarte multe. Pornind de la Oradea, un turist ce intră în ţară pe la Borş, ar putea vira la dreapta înspre Beiuş pentru a ajunge în Pietroasa, la Peştera Urşilor. Ar fi indicat ca respectivul turist să închirieze o maşină, date fiind drumurile de pe la noi, să nu şi-o rupă pe cea personală. De la intrarea în ţară ar parcurge cam 100 de kilometri ca să ajungă la destinaţie, pe care îi face în aproximativ 2 ore. Ce ar avea de văzut? În primul rând peisajele (la viteza cu care circuli în siguranţă prin România ai timp să vezi toate detaliile), iar apoi ar fi peştera în sine, una dintre puţinele din lume în care se păstrează scheletul întreg al unui urs de peşteră (Ursus Spelaeus).
După un scurt popas prin localitatea Pietroasa, următorul punct de interes ar fi Padiş. Aici minunăţiile naturii sunt aproape la tot pasul, iar vizitarea lor ar cere mai mult de o zi, drept pentru care s-ar impune cazarea la o pensiune din zonă. Nu fac reclamă, dar recomand pensiunea Anett mai ales pentru bucătăria pe care o are. E fantastică! În fine, după ce laşi maşina în parcare şi bagajele în cameră faci o mică plimbare pe Valea Aleului, ca să te obişnuieşti cu aerul tare de munte. Seara, o masă copioasă la pensiune. Dimineaţa trebuie să fii pregătit pentru drumurile lungi care te aşteaptă: Cheile Galbenei, Cetăţile Ponorului, Gheţarul „Focul Viu”, Poiana Florilor, toate te aşteaptă cu privelişti minunate. Poţi alege oricare din traseele marcate. Pentru un turist cu puţin timp la dispoziţie, două zile sunt suficiente pentru a se îndrăgosti pe veci de zonă. Ultima oară am văzut grupuri de turişti cehi care spuneau că vin a doua oară şi mai vor să vină mulţi ani de aici încolo…
După două zile de hălăduit prin Padiş, turistul nostru poate urca în a sa maşină închiriată cu direcţia Izbuc. Aici ar fi de vizitat atât mănăstirea cât şi izvorul de al cărui nume se leagă numele localităţii. Aici găsim cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din România. Aşezarea este justificată de prezenţa izbucului cu o deosebită reputaţie, pe care şi-a câştigat-o datorită unui sistem interesant de ieşire a apei: 15 – 20 minute este sec, apoi cu un zgomot puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă micuţă; după 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 – 20 minute. „Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu (o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 – 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore), care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.”
Uite cum poţi face turism în România, fără să te depărtezi la mai mult de 150 de km de graniţă şi asta în doar 5 zile! Problema este lipsa infrastructurii care să pună în valoare toate aceste obiective şi lipsa de informaţii despre ele (sunt curios când va face Ministerul Turismului măcar un recensământ al pensiunilor, dacă nu a obiectivelor turistice). Pensiuni sunt, iar de maşină rezistentă poţi face rost uşor. Vacanţă plăcută!
Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.
Fast! Fast! Faster!
Că tot vorbeam de laptopuri într-un articol anterior, tocmai ce-am găsit unul cu specificaţii de rachetă: ASUS Automobili-Lamborghini VX7. Numele duce destul de clar către producătorul italian de supercar-uri, mai ales că e vorba despre un parteneriat între cele două mărci, ce a început prin 2006 cu ASUS Automobili-Lamborghini VX1. Ziceam că are specificaţii de rachetă, pentru că are multe dotări demne de o cauză mai bună, unele fiind doar excese fără o utilitate clară. De exemplu, nu reuşesc să văd utilitatea palmrestului din piele, decât dacă e făcut să epateze. Are procesor Intel Core i7 quad-core fiind primul notebook din lume cu grafică NVIDIA GeForce GTX 460M cu 3GB de memorie video dedicată, unitate Blu-ray combo, două harduri hibride a câte 500GB. Monstruos de-a dreptul! Bănuiesc că are o viteză de procesare de-a dreptul fantastică fără a face prea mult efort.
Dacă te uiţi şi la felul în care arată, numele Lamborghini se justifică:
Cine cumpără aşa ceva cred că o face strict pentru gaming sau pentru a-şi satisface orgoliul.
Un Lamborghini (supercarul, nu laptopul) mi-aş cumpăra (dacă aş avea posibilitatea). Şi tot ca să-mi satisfac un orgoliu. Am eu aşa o plăcere să mai calc puţintel pedala. Asta dacă şi drumul permite (ceea ce înseamnă că prin ţară se întâmplă destul de rar, spre deloc). Am păţit ultima oară, în Ungaria, prin primăvară, când am dus-o pe fiică-mea la grădina zoologică din Budapesta: pe drumul de întoarcere, am călcat puţintel ( 😀 ) pedala, fără să mă uit la vitezometru. Am avut noroc să nu prind nici un radar pe drum, iar ca să-mi atragă atenţia că merg poate puţin prea repede, soacră-mea o întreabă finuţ pe nevastă-mea „auzi? nu ţi se pare că până acum nu ne-a depăşit nici o maşină?” Abia atunci mi-am aruncat ochii pe ceas şi am văzut că aveam peste 150km/h. Mult chiar şi pentru autostrăzile din Ungaria. Poate că asta e şi o reminiscenţă a anilor de karting sau poate a anilor petrecuţi printre maşini la competiţii de profil, ca oficial (arbitru) auto. Sau poate e un microb, nu de alta, dar bulina începe să chibiţeze în trafic „de ce nu depăşim maşina aia?” sau „de ce l-ai lăsat să ne depăşească?”, iar când depăşesc chirăie de fericire. Partea mai interesantă e că de obicei conduc destul de potolit, iar când e şi ea în maşină nu fac acte de bravură.
Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.
Mitocanul nostru cel de toate zilele
Că tot vine sfârşitul de săptămână, scot de la naftalină un articol pe care îl scrisesem luni (la nervi), cu modificările şi cenzurile cuvenite după ce am numărat de câteva ori până la 1000 şi înapoi.
Sfârşitul de săptămână ar trebui să fie relaxant şi liniştit, ca o recompensă după o săptămână de alergături şi agitaţie. Week-end-ul trecut, până la un punct, a fost. Punctul acela s-a întâmplat să fie duminică diiiiis de dimineaţă. Mai exact pe la ora 5:30, când un taximetrist imbecil opreşte în faţa geamului de la dormitor, care din motive de căldură excesivă era laaaaarg deschis. Drept pentru care am auzit de câteva ori toată gama de cărnuri şi acţiuni erotice pe care le scotea individul pe post de interjecţii, împreună cu tovarăşul său de discuţie. Logic, totul se făcea la un nivel sonor demn de o conversaţie într-un mediu înalt poluat fonic, gen circuit de Formula1.
Rezist eu cît rezist, dar într-un final mă trezesc şi fac ce orice om normal ar face: scot capul pe geam şi ÎI ROG pe vorbăreţi să se mute o idee mai încolo, unde nu am geam şi implicit nu sunt deranjat de nivelul sonor al discuţiilor, mai ales că e ora 5. „E şase!” mi-a replicat imberbul vizitiu motorizat, aruncându-mi cuvintele ca un fel de ocară peste umăr, fără măcar să se uite înspre mine. „Poate vrei să dau la maxim staţia” a continuat în acelaşi stil. După ce rezistasem eroic aproape 45 de minute (abia atunci am văzut că într-adevăr trecuse ora 6), replica boului m-a făcut să-mi ies instant din fire şi să-i răspund şi eu obraznic: „Al cui eşti tu, că şmecher te-a făcut?”
Din acel moment, birjarul din el s-a dezlănţuit, fără să mi se adreseze direct, dar ridicând tonul discuţiei şi mai tare, ca să „îmi arate el” că nu am ce să-i fac. Printre altele auzeam cum sunt un nesimţit că nu las oamenii în pace să discute în voie, că e libertate şi face ce vrea şi multe alte chestii minunate augumentate din plin cu epitete şi organe lesne de ghicit, dovedind încă odată (dacă mai era cazul) că astea erau cuvintele de bază ale vocabularului său.
După încă 5 minute de parlamentări cu interlocutorul său, se urcă în maşină şi urlă să-l aud din partea cealaltă a oraşului: „Sunaţi la 112 şi spuneţi că City 138 cu numărul BH 49 BGM!” Toate astea se întâmplau în timp ce îşi „încălzea” motorul turându-l la maxim. Am ieşit pe balcon şi l-am anunţat că mi-am notat, iar ca bonus am reţinut şi bulina – 404 – aşa, ca fapt divers, ca să fiu sigur pe cine reclam, iar dacă se va trezi fără ea să nu se minuneze prea tare. A plecat în trombă, cu scârţâit de roţi şi motor turat (bietu’ motor cred că mai avea puţin şi scuipa pistoanele prin capotă), că deh! el are ultimul cuvânt.
De ce am scris despre incident? Păi… dacă veţi auzi la ştiri zilele astea că „în Oradea, pe strada Fagurelui, un taximetrist a fost nenorocit în bătaie de un dement” să ştiţi că eu am fost. Pe de altă parte, poate cineva de la Poliţie sau Primărie citeşte, poate îi face un pustiu de bine imbecilului şi îl lasă pieton şi fără bulina de taxi.
Deci atenţie la mine: City 138, cu bulina 404!
România şi dreptul la liberă circulaţie
Aud tot mai des în ultima vreme că MAI doreşte să reducă numărul rablelor cu numere de Bulgaria (p’aci prin vestul ţării mai avem şi numere de Austria sau de Ungaria) de pe şoselele româneşti, iar singura soluţie „intelijentă” pe care le-a dat-o neuronu’ singuratic din tot ministerul a fost să limiteze la 90 de zile accesul maşinilor înmatriculate în altă ţară pe şoselele României (impropriu numite şosele, dar mă rog… de dragul conversaţiei hai să le numim aşa în continuare). Normal că nu puteau spune că limitează doar cele înmatriculate în Bulgaria, că se trezea România cu o clauză de infrigment pentru discriminare, dar nici aşa nu va scăpa. De ce? Păi: una dintre raţiunile Uniunii Europene este dreptul la liberă circulaţie, care nu e limitat în spaţiu şi timp. Deci… Dar cum titanicul boc, profesor de drept constituţional, e specialist în legi şi ordonanţe neconstituţionale, (ca şi tăticu’ băse dealtfel) e ceva nou sub soare? De ce ar fi subalternii mai buni?
Dacă nu se puteau până acum verifica actele maşinii, asigurarea sau impozitul, cum se va putea face asta dacă limitezi la 90 de zile circulaţia pe hârtoapele străzile din România? Tot ce obţii e o limitare a dreptului de liberă circulaţie şi nimic mai mult.
Eu mă mai gândesc şi la o altă posibilitate: se deschide calea unor „licitaţii” pentru implementarea de urgenţă a unui sistem de monitorizare a traficului la intrările/ieşirile din România. Asta după ce vom fi amendaţi la Bruxelles, ca să avem şi motivul perfect. Părerea mea…
Pimp my ride
Ar mai putea fi incadrat si la categoria „cheap tuning”: un Opel Kadett din 1900-toamna cu fata de …. cine stie ce
Să învăţăm să parcăm…
Nesimţirea e mare pe plaiurile mioritice. Şcoala de şoferi dă enorm de multe rebuturi…. Cel puţin direct proporţional cu nesimţirea românească. Aveţi alăturat un exemplu de
Scurte (09.02.2011)
Este că v-ar place aşa o maşină? Ce mişto ar fi! Mai ales la parcările noastre înguste.
Singura problemă pe care o constat la prima vedere e că iarna ar ieşi instant toată cădura din maşină. Deşi ar mai fi câteva care acum îmi scapă…
Radare noi în Ungaria?
Am primit pe mail (merci Rudy) nişte fotografii cu (posibile) noi radare ascunse ale poliţiei maghiare. Partea mişto e că pot supraveghea traficul într-un unghi de 180 de grade. Iată-le:
Câteva întrebări care se ridică:
1. E legal să fie încorporate astfel încât să depăşească limita exterioară din construcţie a maşinii?
2. Care sunt zonele în care operează? (după cum se vede în imagini, sunt postate în zonele rezidenţiale, posibil în cele cu limitări de viteză sub 50 km/h)
3. Oare chiar sunt în Ungaria? (numerele maşinilor din preajmă par a fi de Elveţia)
Sper să nu le vină idei şi alor noştri….
Viata-i grea, criza e mare
Traim vremuri grele. Vremuri de restriste. Toata lumea taie pe toata lumea de unde poate, altii o taie prin alte tari. Primii au fost banii negri care au taiat-o prin coturi elvetiene sau paradisiace. In vara s-au taiat banii de salarii la stat dar si banii de pensii „nesimtite”. Nu s-au taiat in schimb nesimtitii, dar iarna inca nu a trecut, iar 22 decembrie se apropie la fel de repede ca facturile de utilitati a primelor luni de iarna.
Daca banii au plecat, imaginea lor de pe aici a ramas. Ca ne place, sa afisam imagini de bunastare. Drept pentru care
Trafic oradean (III)
Acum ca lucrarile in oras se incheie incet-incet (mult prea incet zic eu), se redeschid circulatiei drumurile care pana mai ieri ne faceau viata un calvar. Trecem peste faptul ca se raceste vremea dar asfaltarile continua. Acolo unde asfaltarile s-au terminat s-a instalat un alt fel de haos. Astfel, strada Primariei a redevenit sens unic incepand de azi dimineata, pe sensul Piata Independentei – bd. Decebal. Luni s-a revenit la sensul unic pe Jean Calvin (prin fata liceului Pedagogic) pe directia Iuliu Maniu -> Primariei. Atat eu cat si alti participanti la trafic nu stiam si am mers foarte hotarati ca pana acum cateva zile, de pe Primariei, pana am vazut semnul de acces interzis. A urmat un stanga-mprejur militaresc.
Maxima idiotenie se gaseste in centru, unde odata cu redeschiderea strazii Iuliu Maniu (sens unic dinspre Decebal pana la biserica Sf. Nicolae, ca si pana inainte de lucrari) s-a modificat sensul de circulatie pe Cuza Voda, devenind sens unic dinspre Mihai Viteazul spre Decebal. De ce? Nu inteleg si nici macar nu are logica. Deci avem acum un sens unic spre centru, Decebal -> Iuliu Maniu -> Piata Independentei si doua sensuri unice dinspre Mihai Viteazul spre Decebal, unul dupa altul: Cuza Voda si Mihail Kogalniceanu. Nici macar nu conteaza ca ultimele doua strazi sunt la distanta de nici 100 de metri. Asta in conditiile in care si strada Sucevei este tot sens unic pana la bd.Decebal in portiunea ce trece pe langa parcul Balcescu, la fel ca si strada Primariei (pe intreaga ei lungime). In total patru sensuri unice de iesire din centrul orasului si doar unul de intrare.
Sa fie asta o invitatie sa plecam naibii din Oradea?
Vizualizare hartă mărită
Bonus:
Ca sa puna capac nervilor de dimineata, gasesc in parcare un cretinoid. Sunt curios daca il vedeti (calitatea pozei lasa de dorit ca e facuta rapid cu telefonul) si daca ghiciti cate locuri de parcare bloca.
Tulai! Am sfeclit-o! Se termina petrolul!
Citesc azi in Capital ca mai avem rezerve de titei pentru 30 de ani. Partea mai naspa e ca dupa aia vor mai trebui 100 de ani sa acoperim necesarul prin energie reconversibila. Pai si acum am cam avea nevoie de surse alternative la cat a ajuns pretul benzinei. Cu mai multa vreme in urma citeam si pe Riscograma 3 variante in cazul in care ni se termina titeiul. Ce ma mira este ca nu se incearca introducerea pe scara larga a masinilor hibride, ca apoi sa avem un punct pentru trecerea la cele electrice (asa sau asa). Sau pe hidrogen (desi am inteles ca varianta asta nu e fezabila din pricina cantitatii de platina existente pe Terra). Sau poate descoperim un Perpetuum Mobile. Ce dracu’, doar n-au murit toti inginerii!
Anvelope de iarna? Pentru ce?
Oare? Pentru montat la masini. Ca sa circulam cu ele iarna. Ca sa nu derapam ca si cum am fi cu saniuta. Ministerul Transporturilor zice ca vor fi obligatorii. Senatul zice ca nu se accepta amendamentul. Publicul (cititor sau votant, in functie de dispozitie) zice ca „huuooooo!!!” Adevarul e undeva pe la mijloc.
In ultimele zile are loc pe bloguri o disputa aprinsa pro si contra gumelor de iarna pe care vor alesii neamului sa le faca obligatorii intre 1 noiembrie si 31 martie. Departe de mine gandul de a fi impotriva lor. Ce ma nemultumeste este ca din nou (pentru a cata oara?) se face o modificare de azi pe maine. Daca se incearca introducerea obligativitatii anvelopelor de iarna din 1 noiembrie, tin sa le comunic factorilor de decizie ca termenul a trecut (cel putin in anul asta) si asta numai pentru ca globul pamantesc nu prea are rabdare sa astepte dezbaterile din legislativul Romaniei.
Sanctiunile sunt mari, incepand de pe la 540 de lei, adica aproape cat un set de 4 roti de iarna (150 lei/bucata, la oferta), ceea ce te cam face sa alegi rotile. Bine… probabil cu „o mica atentie” de 100 de lei scapi de amenda si esti pasuit pana data viitoare, dar macar ai timp sa ti le iei si sa le montezi.
Mie imi este frica de altceva. De fapt sunt mai multe lucruri de care mi-e frica. Unul din ele ar fi ca Gigelu’ care nu are bani de o guma noua sau macar una SH buna, va cumpara o gioarsa cu profil de mai putin de 4 mm, iar masina se va comporta chiar mai rau decat cu gume de vara. A doua ar fi ca toti copilasii cu masinute de peste 150 de cai isi vor lua anvelope de iarna, poate chiar de marca (poate chiar si cu Swarowsky, mai stii?) si vor avea impresia ca e suficient pentru a conduce ca vara, fara sa se uite ca in fapt castiga doar 5% din distanta de franare. Nu mai vorbesc de pustanii cu masini cu tractiune spate, la care chiar nu conteaza nici daca isi iau gume cu crampoane (alea speciale de rally, dotate cu niste cuie de 5mm). Ideea e in felul urmator: ai bani de masina? intretine-o! nu ai? trage-o pe dreapta sau vinde-o! Ideal ar fi sa nu platim RCA pe lunile in care nu ne putem folosi masinile, dar…
Una peste alta, daca vrei gume de iarna mai ieftine, le gasesti prin piete, aduse din Jermanika, la preturi relativ rezonabile (a luat o cunostinta cu 150 de lei / 2 bucati, chiar exceptionale), la un grad de uzura ce permite folosirea inca una sau doua ierni. Depinde de rabdarea fiecaruia de a scotoci. Oricum, sfinte raman lanturile, ca daca ajungi in nameti nu mai iesi nici cu gumele lu’ peste, nici chiar insotite de traditionala lopatica. Ca doar la noi intotdeauna vin iernile pe neasteptate, in special prin decembrie.
Cu DACIA din nou in top
Ca marca romaneasca DACIA a facut un salt calitativ, nu se mai indoieste nimeni. Ma rog… poate cei care prefera marcile straine doar pentru ca nu sunt „Made in Romania”. Dar si pentru ei am o veste: DACIA nu mai este de multa vreme o masina fabricata strict in Romania. Multe componente sunt fabricate prin alte tari, poate chiar de pe alte continente. Nu sunt Daciile cele mai frumoase masini, dar in mod clar sunt practice si fiabile.
Citim in Capital: „Faptul că Toyota se claseaza pe primul loc intr-un top care vizeaza calitatea masinilor din punctul de vedere al concesionarilor nu este o surpriza pentru nimeni, asa cum nu este o surpriza nici ca urmatorii doi clasati sunt producatori germani precum Opel sau BMW.” Ca sa vezi!
Cititi tot articolul AICI.
Nu-i asa ca e inca un motiv de a CUMPARA ROMANESTE?
Idiotii lasa intotdeauna urme
Unele se sterg altele nu. Unele pot face victime, altele doar neplaceri. Unele dor, altele doar ne enerveaza.
Cea pe care am vazut-o eu de cateva zile (si de care primaria nu s-a ocupat, ca de! ei stau la birou nu circula) e lasata de vre-un chefliu (poate mai multi) care nu a incaput de oglinda de trafic de la intersectia strazii Mihai Viteazul cu Independentei, langa parcul 1 Decembrie. Partea proasta e ca nu ai cum sa vezi tramvaiele care vin din stanga (dinspre centru) decat daca iesi bine pe linii, caz in care risti sa fii si lovit de respectivele mijloace de transport.
Da’ cu dragostea cum stai? Ha?!?
Că în Germania se înregistrează vânzări constante ale Dacia, e un fapt cunoscut. Că reclamele germane la Dacia iau la mişto constructori locali (link) nu e o noutate, dar să te iei chiar de Porsche, parcă nu e de ici de colea… şi totuşi… (de aici – link)
Dacia Duster – (P)review
Am fost duminica la „Ziua portilor deschise Dacia” in parcarea din Piata Independentei. Si am vazut maimuta. Mai exact masina sau, pentru conformitate cu talonul, masinuta. De condus nu am condus-o (inca), pentru ca era adunata la coada lume ca la urs, iar eu nu aveam nervi sa stau o ora sa astept (desi erau doua masini de test). D-aia i-am zis preview 😛
Asadar am admirat-o exterior/interior si am avut o oarecare nedumerire:
Ieri sau azi?
Exercitiile de stil si de design nu sunt ceva nou. E nou doar interesul pentru astfel de exercitii de imaginatie. Dar ce te faci daca modelul propus de tine este cu mult inaintea timpului sau? Sa zicem cu vreo 50 de ani inaintea realitatii. Parca ar fi vorba de literatura SF. Ei bine, este! Nu literatura ci SF. Iata ce facea Buick in 1948 ca exercitiu de stil:
Nu-i asa ca arata ca o masina moderna? Parca Spyker se apropie azi ca design de ceea ce vedem alaturat. Daca ne uitam si la pertformantele tehnice, parca ne gandim inca odata daca nu cumva e un exercitiu actual.
DE AICI.
Si totusi te prinde…
Desi nu am mai scris nimic de aproximativ 20 de zile, revin la ultimul subiect dezbatut, nu ca nu as gasi alte subiecte, dar ma macina al naibii de tare cel amintit. In primul rand nu stiu cat de invizibile sunt radarele noi, dar devin vizibile cand te prind. Si te prind mai ales pentru ca stau in cascada pe potecile patriei, cu scopul vadit de a prinde „marii infractori ai Romaniei” – vitezomanii. Nu conteaza ca in orice tara civilizata esti anuntat de zonele unde este amplasat radarul, nu conteaza ca in tarile civilizate nu se pun cate 3-4 radare consecutive. Nu conteaza nimic! Sa luam permisul
Radarele minune
Ca tot comentam pe marginea radarelor pertformant de scumpe cumparate de politia romana, acum incep sa apara reactiile. Citeam pe
Chelul si tichia de margaritar
Suntem in postura chelului, adica nu avem drumuri decat de nivel de ev mediu. Linistiti putem circula cu caruta sau pur si simplu calare, atat pe drum cat si pe langa drum. In schimb politia rutiera
Despre români
Ce părere au unii despre noi? Păi hai să vedem ce zic nemţii:
Odată cu lansarea noii Dacii, Duster, câţiva nemţi se învârt roată-roată după maşina românească să o studieze. După câteva zeci de minute de analiză, unul dintre ei concluzionează:
„Ai dracului românii aştia, sunt în stare să facă orice numai să nu-şi repare drumurile!”
Se intampla si la case mai mari
Ei bine, uite ca nu doar la noi iarna nu-i ca vara. Imaginile urmatoare arata ca nici zapada nu e ca nisipul desertului.
De aici.
Şi şmecherii parchează, nu-i aşa? (partea a doua)
Cum era de aşteptat, mult nu a trebuit să treacă să mă lovesc de un nou caz dă jmecherie cronică. Manevra parcării
Maşini ieftine şi bune? Da, se poate! Chinezeşti!
Am trăit s-o văd şi p’asta! Maşinile chinezeşti care aveau siguranţa unei plase de rafie pline cu ouă (după principiul plasa n-are nimic, dar ouăle se fac praf), vor deveni încet dar sigur lideri de siguranţă rutieră. Cum?
Jurnal de vacanţă (2. Drumul şi consumul)
Iată că scot de la naftalină un articol mai vechi, de vacanţă, că mi-am amintit de vară şi soare. Scriam de drumul cu Săndelu’ la mare. Aici aveţi continuarea.
O autostradă, doo autostradă
De bucurie că s-a deschis autostrada Transilvania (mă rog, o parte infimă din ea), şoferii s-au emoţionat peste măsură. Este cazul unui şofer profesionist, care din cauza trăirilor intense a ratat intrarea de la nodul rutier din Gilău, luînd-o pe contrases (citiţi şi aici).
Vă daţi seama ce se va întâmpla când din greşeală vom avea şi un guvern competent? Vor leşina directorii de bănci, iar de emoţie, cursul leu-euro va ajunge la 2 euro/leu.
Tâmpiţii şi traficul
De fiecare dată când se strică vremea, la ore de vârf, în Oradea traficul devine un coşmar. Astăzi am stat pe Tudor Vladimirescu, înspre Decebal nu mai puţin de 20 de minute. De ce? Că erau nişte imbecili de şoferi care blocau intersecţia. Că aşa se gândeşte la noi: am verde? intru în intersecţie (chiar dacă văd că nu se mişcă nici un milimetru coloana din faţă, iar ultima maşină e deja cu spatele în intersecţie) iar cei cee vin de pe drumul cu care mă intersectez…. dă-i dracu’ să stea şi să aştepte! Că-s cu maşina şi mă grăbesc. Mi-am ieşit din pepeni azi când, la volan
Liniştea motoarelor turate
Fiind un mare fan al automobilului, mă uit zi de zi pe net după informaţii şi istorioare despre zeul ultimului secol. Dau de o grămadă de saituri şi bloguri care mai de care „specializate” în istoria mersului pe patru roţi. „Copy-paste” e cuvântul de bază care le caracterizează pe toate cele prezente în online-ul românesc. Partea mai rea e că nici măcar copiatul nu e făcut cu cap, astfel încât povestea vitezei e trunchiată rău de tot. De multe ori ajung să îmi doresc să nu fie nici măcar un cuvânt scris, pentru că am prostul obicei de a nu lăsa nimic necitit (asta numai pe net, că de cărţi începute şi neterminate mi-e plin biroul). Şi atunci aş vrea doar să admir câteva poze ale bolizilor trecuţi, prezenţi sau viitori. Şi nu găsesc nimic să mă încânte. Asta până ce recent am dat de saitu’ ăsta, care deşi pare neterminat îmi place la nebunie.
Şi uite că am reuşit să am şi linişte.
Jurnal de vacanţă – (1. Review Sandero)
Ca să încep cu începutul, mi-am spus că trebuie să fac un review de Săndel, că doar el ne-a dus în vacanţă. Noi, adică Bulina Atomică, soţia (evident că a mea) şi EU.
Deşi e al nostru din iulie 2008, nu i-am făcut până acum o probă la drum întins. La startul în prima şi marea noastră aventură împreună ajunsese la aproape 10000 km. După, avea să indice puţin peste 12000 km. L-am pus la treabă în cam toate condiţiile de drum din ţărişoara asta a noastră. Rezultatul? Veți vedea în cele ce urmează. Datele tehnice sună cam aşa: model Laureate, motorizare 1600 cmc, benzină, 90 CP, injecție multipunct (MPI), dotat cu ABS, dublu airbag faţă, aer condiţionat, geamuri faţă electrice, computer de bord, etc.
Kilometri parcurşi în test – 2068 km;
Benzină consumată pe parcursul testului – 142,2 litri;
Consum mediu pe durata testului – 6,8 litri (doar benzină CO95);
Viteză medie – 60,2 km/h
Având la bord două persoane plus un copil, cu bagajele aferente, Sandero îşi arată limitele. Din start nu aveam suficient loc pentru bagaje, adică 3 geamantane, o ladă frigorifică electrică şi 3-4 plase cu diverse lucruri care nu încăpeau sau nu-şi aveau locul în geamantane. De ce 3 geamantane? Fiecare cu bagajul lui şi fiecare cu haine atât pentru mare cât şi pentru munte. Deci prima „lozincă” cum că Sandero e maşină pentru familii tinere a căzut: poate familii fără copii compuse exclusiv din cei doi soţi. În cazul nostru se impunea şi porbagajul de plafon, pe care totuşi nu-l recomand pentru că ar creşte consumul şi aşa destul de ridicat.
Ţinuta de drum lasă puţin de dorit pentru amatorii de viraje strînse: balansul datorat gărzii la sol nu te lasă să iei viraje la limită, asta în condiţiile în care portbagajul plin ar fi trebuit să aşeze mai bine maşina pe drum (cel puţin de la volan aşa se simte). Am încercat să iau viraje în viteză, dar din cauza comportamentului subvirator m-am lăsat păgubaş (nu vroiam să-mi trezesc odrasla cu manevre de raliu).
Deranjant este urletul motorului, prezent permanent. Până la 2000 îi simţi prezenţa, dar nu deranjează, ci chiar dă senzaţia de forţă. Peste 2000 devine enervant, mai ales dacă ai de parcurs distanţe mari. Probabil că e făcut pentru cei care schimbă viteza „la ureche” (nu că ai avea prea mult timp în trafic să te uiţi la turometru). Ce nu am înţeles este de ce producătorul recomandă în treapta a IV-a şi a V-a viteza de 50-60 km/h: eu ştiam că în felul ăsta îl ţii subturat, ceea ce ar da un consum mai mare, dar, surpriză, recomandarea este exact ca să scazi consumul. La o turaţe constantă de 3000 rpm (până la Piteşti la intrarea pe autostradă) şi viteză de maxim 90 km/h, am înregistrat un consum mediu de 6,5 l/100 km, asta în condiţiile în care am urcat pe Piatra Craiului (între Bihor şi Cluj), am mers pe valea Oltului şi am urcat Dealul Negru. Începând cu autostrada a urmat dezmăţul. Consumul creşte enorm la peste 110 km/h, de unde am dedus că Sandero nu este făcut pentru autostradă, cel puţin nu cu această cutie de viteze: până la Constanţa am mers pe două autostrăzi (Bucureşti-Piteşti şi Soarelui) iar consumul mediu a crescut până la 7,2 l/100 km. Uneori am trecut de bariera celor 130km/h legali, iar maximul a fost de 151 km/h, măsuraţi de GPS, ocazie cu care am constatat că între vitezometru şi viteza reală este o diferenţă de 8 până la 14 km/h. M-am gândit că poate e pentru Gigeii care vor să se dea granzi cu viteza: băieţi, calm că nu e ceea ce pare, viteza voastră e mai mică decăt ce vă arată la bord. Oricum viteza pe care o recomand e undeva între 110-120 km/h. Peste, pe lângă consum ridicat, creşte puţin şi balansul. Dacă trece/treci în viteză pe lângă o maşină mai mare (în speţă TIR), te balansezi ca naiba (cu toate că, repet, maşina era încărcată).
Deşi e aerodinamică simţi vântul lateral foarte bine, ceea ce nu e prea plăcut la distanţe mari. Noroc cu direcţia care e destul de uşor de manevrat şi stăpânit (fiind servo).
Depăşirile se fac destul de lejer, de unde am tras concluzia că cei 90 de cai sunt suficienţi pentru drumurile noastre şi te scot din rahat la nevoie. Sunt prea puţini dacă dai drumul aerului condiţionat şi ai nevoi şi de forţă pentru o depăşire pe autostradă: în momentul în care l-ai pornit simţi o scădere semnificativă de putere, care ar trebui să te pună în gardă la o eventuală depăşire (recomand deconectarea AC la depăşiri la viteze mari). Am încercat şi depăşiri începute direct din treapta a IV-a şi am constatat că se comportă destul de bine.
Un mare minus este raza de bracaj mare. Pentru o maşină scurtă, care pare făcută pentru oraş, manevrele în spaţiu mic sunt destul de anevoioase şi necesită multe manevre ample stânga-dreapta din volan şi înainte-înapoi. După parerea mea, prea multe. Spre exemplu, cu Skoda Octavia de la firmă, pentru aceleaşi manevre, în acelaşi spaţiu, fac mai puţine manevre, cu toate că maşina e cu mult mai mare.
Bordul este spartan şi mi se pare destul de ergonomic. Total aiurea mi se pare amplasarea şpriţului pentru lunetă (sus şi lateral) ceea ce face să nu fie bine spălat geamul dacă ai nevoie de el curat (şi ai nevoie destul de des, dat fiind că se stropeşte extrem de repede pe ploaie).
Una peste alta, maşina s-a comportat bine la mers „cuminte”. Nu recomand stilul sportiv pentru că este dezavantajos din toate punctele de vedere. Poate cu motorul 1,6 16v, suspensii mai rigide şi cu garda la sol micşorată pe faţă situaţia ar fi cu totul alta, chiar ar putea ieşi un sportiv destul de bun.
Din ce ne spune constructorul, Sandero este o maşină de familie, şi chiar aşa şi este dacă o conduci temperat. Altfel ai şanse măricele să ajungi primul la Judecata de Apoi.