Skip to main content

Etichetă: Romania simply surprising

Toamna Orădeană – ediţia 2013

Scris de Andrei în . Publicat în critici, cultura, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, evenimente, Oradea. 1 comentariu la Toamna Orădeană – ediţia 2013

Dacă anii trecuţi festivalul numit ”Toamna Orădeană„ a avut o dimensiune de festival naţional, anul acesta a scăzut doar la nivel de chermeză cu mici, bere şi multă muzică populară. Pe ici şi pe colo s-au strecurat câţiva artişti mai răsăriţi, şi aceia tocmiţi pe ultima sută de metri, astfel se explică şi programul dat publicităţii cu două zile înainte de startul ediţiei acestui an. Marea majoritate a evenimentelor sunt de fapt ALTE evenimente de sine stătătoare, dar pe care onor primăria a considerat că e bine să le includă în program ca fiind proprii şi finanţate din bugetul festivalului, fără a fi menţionaţi adevăraţii organizatori, măcar ca sponsori… Un astfel de exemplu este Festivalul de Teatru Scurt (care a devenit începând cu această ediţie internaţional) sau Critical Mass.

Ce m-a deranjat cel mai mult, ca orădean, nu ca bloger, este că nu s-a comunicat public până înainte cu 45 de minute despre conferinţa de presă, pentru că în fond şi la urma-urmei presa fusese invitată cu o zi înainte. Corect până la un punct: poate vroiau să ajungă şi câţiva cetăţeni interesaţi de finanţele publice locale, ca să dezbată public niţel cheltuielile… În altă ordine de idei, am aflat că această ediţie aniversează 900 de ani de atestare documentară a Oradiei (mai mult cu aproape 300 decât a Bucureştiului)… nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu cred că era un motiv de a face tam-tam şi a aduce o

Continuă lectura

Lecţie de management

Scris de Andrei în . Publicat în de criza, economice, eterna si fascinanta Romanie, politice, scrieri. Niciun comentariu la Lecţie de management

Tocmai ce e pe tapet o noua ”perlă” a politicii autohtone: demisia managerului privat al CFR. De ce spun că e o perlă? Nu pentru că ar fi rară, ci pentru că nu face decât să strălucească alături de altele asemenea. Adică nu ştiu cum înţelegeţi voi, dar mie mi se pare de o absurditate demnă de CorcoduşLandia în care trăim, să numeşti manager privat ca să scoată din rahat o firmă de stat, iar când acesta vine cu un plan de afaceri în acest scop, îi refuzi planul.

Ce mi se pare că au de învăţat de aici toţi managerii adevăraţi (de la cei cu vechi state de plată şi până la cei aflaţi încă pe băncile şcolii) este cu totul altceva: ca manager nu îmi asociez numele şi brandul personal (da, ca manager ai un brand personal de construit şi de păstrat) cu potlogăriile, drept pentru care dacă planul meu de afaceri e respins nu mă agăţ cu dinţii de funcţie. Principiile mele de business şi de viaţă nu mi-o permit.

Vor învăţa ai noştri vreodată ceva? Lecţia nu e veche, a mai fost predată de primul manager privat al TAROM acum câteva luni… Se pare că elevul (acelaşi minister al transporturilor) prinde mai greu. Nu ar trebui lăsat repetent?

Să alegeţi bine!

Scris de Andrei în . Publicat în electorale, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, Romania. 1 comentariu la Să alegeţi bine!

Mâine avem alegeri. Campania a fost o fleaşcă totală, semn că nimeni nu „îşi doreşte mai mult victoria”. Motivul ar fi că indiferent de „programul de guvernare” propus de partide/grupări/alianţe/uatevăr, adevăratul program e cel trimis în plic de către FMI.

Singura miză e furtul banilor publici (ce au tendinţa să se împuţineze de la an la an). În rest, nimic nou sub soare (ca şi Caragiale, Eminescu e mereu actual):

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.

Să alegeţi bine. Dacă aveţi ce… că din ce, aveţi căcălău.

Vine Lady Gaga în România!…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie. Niciun comentariu la Vine Lady Gaga în România!…

… să cânte doar pentru români. Nu pentru că i-ar iubi ea în mod deosebit sau pentru că ar cumpăra românii mai multe albume ci pentru că din lipsa unor autostrăzi, nu vor putea veni în număr mare bulgarii, sârbii, moldovenii sau ucrainienii.

Explore the Charpatian garden… şi Bucureştiul turistic… strict pentru români.

Lustraţia fără lustraţi

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, scrieri. 1 comentariu la Lustraţia fără lustraţi

Mi-a luat destul de mult timp să scriu articolul ăsta, pentru că îmi făcusem o promisiune: de a încerca să nu mai abordez teme politice. Se vede treaba că nu reuşesc să fiu consecvent. Adevărul e că nici viaţa noastră politică nu lasă loc de-ntors.

Tema lustraţiei şi a legii ce o reglementează a fost deja îndelung dezbătută pe toate feţele în ultimele săptămâni. În 89′ se spunea că am scăpat de dictatură şi am intrat cu capul înainte în democraţie. Ce însemna democraţia nu avea nimeni habar, dar ideea generală ce răzbătea de peste tot era că din acel moment „putem face orice” sau mai bine zis că suntem liberi să facem orice. Parţial adevărat. Putem face orice, cu o singură condiţie: să nu-i deranjăm sau împiedicăm pe ceilalţi să facă ceea ce doresc. Ăsta e aspectul care scapă marii majorităţi de mai bine de două decenii. Un alt aspect ar fi legalitatea acţiunilor noastre liber alese. Aici lucrurile nu mai sunt atât de simple, dar în ţara în care sârma ţine loc de şurub, şaibă şi piuliţă la un loc, e bine şi aşa.

 Şi aici doream să ajung: la legea lustraţiei. Pentru că e minunată, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu unul nu mai văd rostul actualei legi în forma în care a fost adoptată, deoarece la câte excepţii prevede, doar lui Iliescu şi lui Moş Gerilă li se mai interzice să ocupe funcţii publice. Care ar mai fi logica lustraţiei dacă nu există lustraţi? Cui îi foloseşte? Doar ca să o avem şi să ne iasă la „socoată”?

Problema cea mai mare legată de legiferare în România este că legile sunt atât de complicate şi inutile după ieşirea lor din Parlament, încât musai e nevoie de norme de aplicare, care norme de aplicare pot fi schimbate după bunul plac al guvernelor care se succed la conducerea ţării ăsteia nenorocite înainte de vreme. Ca să nu mai vorbesc despre intenţia legii şi rezultatul ei final, care nu au nici un fel de legătură. Îmi amintesc doar de „Legea Ticu Dumitrescu” (L.187/1999-referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică) unde la finalul dezbaterilor, iniţiatorul ei a renegat-o vehement, din cauză că nu conţine exact punctele esenţiale asupra cărora insistase şi care stăteau la baza deconspirării poliţiei politice. O asemenea lege este şi cea a lustraţiei, care prevede mai multe excepţii decât reguli, iar astfel de legi sunt cu duiumul în România, astfel încât excepţiile au devenit regulă.

Şi uite aşa, o lege în România a ajuns să nu aibă valoare intrinsecă, ci doar prin mijlocirea unor norme de aplicare. Sau mai plastic spus, legile româneşti sunt ca porţile maramureşene: mari, impunătoare, sofisticate, create cu multă muncă şi energie. Şi la fel ca porţile maramureşene, intrarea e infimă în raport cu ansamblul. Unde mai pui şi că gardurile sunt mult prea scunde şi le poţi sări lejer.

Casa Regală a României şi Paul Lambrino

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. 3 comentarii la Casa Regală a României şi Paul Lambrino

Ţin să precizez din capul locului că nu sunt monarhist, dar începe să-mi surâdă ideea unui şef de stat ce a fost crescut şi educat cu un singur scop şi care nu se implică în lupta pentru putere, dimpotrivă, o mediază pentru a se evita excesele.

Ieri a venit o decizie aşa-zis istorică a justiţiei române: recunoaşterea filiaţiei lui Paul de Lambrino, adică recunoaşterea acestuia ca descendent al Casei Regale a României. Inutil aş spune eu. E drept că tatăl său este fiul lui Carol al II-lea, dar născut dintr-o căsătorie morganatică (desfiinţată ca fiind ilegitimă), dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. În mod evident, miza este moştenirea Casei Regale, dar nu e cazul, fiecare dintre membrii Casei Regale având proprietăţile sale.

Oricât s-ar zbate Paul Lambrino, nu moşteneşte nici tronul României, nici averea Casei Regale din două motive cât se poate de simple, ce decurg din Constituţia vremii respective şi a regulamentului Casei. În primul rând este vorba despre faptul că tatăl său, deşi fiu al fostului monarh, nu a fost copil legitim. În al doilea rând lucrurile sunt şi mai simple, deşi Carol al II-lea le-a complicat cât a putut de mult. Pentru început e bine de ştiut, că Şef al Casei Regale este monarhul în funcţie. Astfel, în calitatea sa de Şef al Casei Regale, regele Ferdinand a sărit linia dinastică peste Carol al II-lea, numindu-l succesor la tron direct pe Mihai I, ce a devenit astfel rege înaintea tatălui său. Urcarea pe tron a lui Carol al II-lea s-a făcut prin uzurparea calităţii de rege şi de Şef al Casei Regale, ce îi revenise astfel lui Mihai I, deci practic toată domnia lui Carol al II-lea a fost nelegitimă. Faptul că ulterior şi-a recunoscut fiul „din flori” făcut cu Zizi Lambrino (tatăl lui Paul Lambrino) nu schimbă cu nimic lucrurile, chiar dacă acest fiu este primul născut. Mihai I a revenit pe tron după abdicarea tatălui său ce ocupase tronul abuziv. Aşadar, calitatea de Şef al Casei Regale de România nu îi poate fi contestată lui Mihai I nici o clipă, iar faptul că acum Paul Lambrino a fost recunoscut ca făcând parte din familia lui Mihai I nu schimbă lucrurile decât din punct de vedere civil, nu şi din punctul de vedere al succesiunii dinastice.

Simplu!

Cred că este doar o mişcare a actualei puteri, pentru a decredibiliza Casa Regală în ochii românilor, având în vedere că în acest moment Mihai I este pe primul loc al încrederii populaţiei într-o personalitate. Cine s-ar mai uita cu aceeaşi încredere la Casa Regală dacă moştenitor ar fi finu’ Paul Lambrino? Numa’ zic.

Va veni şi primăvara…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, Oradea, Romania. Niciun comentariu la Va veni şi primăvara…

… odată şi odată. Sau măcar un dezgheţ. Şi atunci să te ţii distracţie! Cel puţin eu unul nu mai am unde pune zăpada din curte. În faţa casei nu mai vorbesc, am două mormane imense. Problema cea mare a Oradiei (cel puţin în zona Ioşia) e că pânza freatică e foarte aproape de suprafaţă, în plus de asta se află între două cursuri de apă: Crişul Repede şi Peţa. Ia ghiciţi care cartier e amplasat fix între cele două cursuri! Corect, Ioşia. Unde la fiecare ploaie mai serioasă se inundă beciurile. Ce se va întâmpla când se va topi zăpada şi nu se va infiltra prea mult în sol pentru că e îngheţat… vom vedea.

Întrebarea care se ridică este: ce vor face autorităţile cu mormanele de zăpadă adunate pe străduţe? Pentru că topirea că face din Oradea o adevărată Veneţie. Şi nu e vorba doar de Oradea, pentru că în Moldova dezgheţurile aduc în fiecare primăvară inundaţii mai mari sau mai mici, în funcţie de nivelul precipitaţiilor (da, şi zăpada tot precipitaţie se cheamă). Parcă văd că autorităţile vor fi total luate prin surprindere. În marea degringoladă de la conducerea ţării, cred că toţi au uitat de primăvară, sau dacă nu au uitat, se gândesc la ea doar ca la „anotimpul alegerilor locale”. Şi uite cum „fosila” detestată de toată lumea dă o lecţie de management „lupilor tineri” portocalii, galbeni, roşii sau vărgaţi, trăgând un semnal de alarmă. Da’ cine stă să îl asculte! Că doar avem probleme mai importante. Eu l-aş lua în seamă şi numai pentru faptul că e inginer în mecanica fluidelor şi ca fost şef de IELIF (intreprideri ce se ocupau fix cu corectarea şi stabilizarea cursurilor de apă).

România se revoltă VI

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. Niciun comentariu la România se revoltă VI

Văd că totuşi manifestanţii din piaţa Universităţii nu au de gând să se lase şi cer în continuare demisia. Deja începe să nu se mai înţeleagă a cui, dar important e că cer o demisie.

Ce mi se pare îngrijorător totuşi este apariţia de aseară a tânărului ofiţer al armatei române, îmbrăcat frumos în uniformă, care se trezeşte să „cuvânteze” legat de legitimitatea celor ce ne conduc. Brusc, o grămadă de imbecili încep să-l ridice în slăvi pentru curajul său. Eu aş numi-o prostie, pe lângă faptul că nu consider salutară intervenţia m’nealui pe la protest. Armata are rolul de paznic al hotarelor ţării, aşa cum un câine are rolul de a apăra curtea stăpânului. Doar Turcia a stabilit prin Constituţie că armata e garantul şi la nevoie legatarul Constituţiei (mai ales în privinţa aspectului de „stat laic” cu care Turcia, ca ţară musulmană, are o problemă: în lipsa acestei prevederi ar putea deveni ca şi Iranul sau alte state din zonă, un stat islamic).

Imixtiunea asta a armatei în politică îmi sună cunoscută, iar sentimentul de dejá-vu m-a cam înţepat pe şira spinării. Parcă ar fi prea mult o întoarcere până în 1990.

România se revoltă

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii. Niciun comentariu la România se revoltă

Ca un preambul, aş dori să spun că manifestaţiile din ţară ar trebui să fie semnale de alarmă nu doar pentru PD ci şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai clasei politice. Timp de peste 20 de ani nu au făcut altceva decât să devalizeze bugetul României.

În ce priveşte manifestaţiile ar fi multe de spus, dar primul şi cel mai important lucru este că au reuşit (cel puţin până acum) să-i închidă gura atotştiutorului Băse. I-aţi mai auzit pe undeva hăhăiala, că eu nu? Un alt lucru demn de luat în seamă e că scânteia a fost un personaj perceput de opinia publică drept singurul membru competent al guvernului. În plus de asta, acest personaj, Raed Arafat, este şi întemeietorul SMURD, serviciu ce apare ca fiind alături de pompieri pe prima treaptă a încrederii românilor, cu o treaptă mai sus chiar decât biserica!. Aşadar forţarea demisiei lui Arafat a fost doar gazul de pe focul nemulţumirilor ce ardeau mocnit. Şi nu atât demisia, cât modul în care a fost determinată ea: public, printr-o intervenţie în direct la televiziunea care dezbătea subiectul legii sănătăţii. Ce a înfuriat şi mai mult a fost finalul „discursului” prezidenţial: „cine va demisiona, ghici ghicitoarea mea”. Încă aşteptăm răspunsul final al şaradei.

Departe de mine ideea de a aproba actele de violenţă ale unora dintre manifestanţi, dar aşa cum ne-a obişnuit traiul nostru de pe plaiurile mioritice, adevărul e undeva la mijloc. Personal, având ceva treburi neterminate prin zonă, am trecut duminică seara prin faţa Universităţii. Era după primul val de pietre, dar drumul era liber, iar demonstranţii pe o parte şi pe alta a drumului (în faţa Teatrului Naţional şi în faţa Universităţii), păziţi de jandarmi. Din giratoriul de la Universitate vedeam pe Unirii, undeva între Colţea şi Cocor, ceva ce semăna a război în toată regula, drept pentru care  a trebuit să ne şi îndreptăm către Calea Victoriei. Mie personal mi s-a părut că jandarmii nu stăpânesc deloc situaţia, altfel nu înţeleg de ce s-a dat drumul circulaţiei în condiţiile în care lumea putea reveni oricând pe carosabil (dealtfel colegii mei care fuseseră cu jumătate de oră înaintea noastră în zonă s-au trezit în câteva secunde înconjuraţi de lume, doar una din cele două maşini reuşind să întoarcă şi se evite a fi înconjurată de mulţime).

Spuneam că adevărul e undeva la mijloc. Nu am fost în zona de luptă, dar iniţial am preluat şi eu discursul jandarmeriei, care a fost ulterior preluat şi de mass media: cei puşi pe harţă şi pe distrugeri sunt membrii ai galeriilor echipelor Steaua şi Dinamo. Ei bine, ulterior am descoperit pe blogul unui jurnalist independent relatări de la „ground zero”. Este vorba despre Vlad Ursulean, care s-a avântat cu aparatul foto în mijlocul acţiunii, iar cele descrise de el contrastează cu declaraţiile jandarmeriei.

Ce s-a putut în schimb vedea cu ochiul liber este că jandarmeria română ştie şi acum ca şi acum 15 ani la mineriade doar „să bată” nu şi „să se bată”. Mă îndoiesc sincer că dacă ar fi avut cu adevărat cele două galerii în faţă (chiar şi numai 20-30 de oameni) ar fi reuşit să le pună pe fugă. În al doilea rând mă îndoiesc că membrii celor două galerii nu s-ar fi încăierat între ei dacă s-ar fi întâlnit.

Femeia, mai tare ca valuta!

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, să mai şi râdem.... 1 comentariu la Femeia, mai tare ca valuta!

După principiul „chelului îi lipseşte tichia de mărgăritar”, o asociaţie a propus modificarea bancnotei de 100 de lei, în sensul schimbării figurii reprezentate pe ea. Adică „jos Caragiale!”. Locul celui mai fin sociolog român al tuturor timpurilor urmând a fi luat de figura unei femei emblematice pentru naţia română.

In locul lui Caragiale, ar putea sta la fel de bine, cred politicienii, si Elena Cuza, Carmen Sylva sauRegina Maria.

Unii au fost de parere ca reprezentative sunt si Ana lui Manole sau Vitoria Lipan, personajul principal din romanul „Baltagul”.


Atât? Unde e Ana Pauker sau Elena Ceauşescu? Astea nu se pun?

Părerea mea e că cea mai apropiată de sufletul românilor ar fi totuşi Mama Omida. WORD!

Viitor de aur ţara noastră are…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, politice. Niciun comentariu la Viitor de aur ţara noastră are…

Pe dracu’, mă las purtat de val şi mai ales de vise. Visele alea care seamănă foarte mult cu melodia băieţilor de la Cassa Locco:

Dar de fapt totul merge anapoda în ţara asta, iar viitorul are nuanţe maronii cu uşoare dunguliţe portocalii. Nu că celelalte culori (galben, roşu şi ce alte culori mai au partidele politice de pe la noi) nu ar fi prezente.

Am citit în dimineaţa asta o scrisoare deschisă a unui dascăl român. Îmi pare a fi de o vârstă cu mine, iar ceea ce spune acolo despre învăţământul românesc este cât se poate de adevărat şi pot confirma prin prisma experienţei mele de fost dascăl. Mă simt de parcă mi-ar fi furat cuvintele când a compus acea scrisoare. Păcat este că spune şi că s-a hotărât să emigreze. Iar ca el sunt din ce în ce mai mulţi. Oarecum trăiesc aceeaşi situaţie: mulţi dintre prietenii, rudele şi foştii colegi sunt plecaţi de multă vreme. În fiecare săptămână mai aflu despre câte un prieten din copilărie că a emigrat. Încet dar sigur pleacă intelectualitatea şi rămânem pe mâna unor nulităţi ce au singurul merit de a fi membi ai unui partid politic sau de a avea sprijinul unui partid. Partidul e în tot şi în toate, indiferent despre care partid e vorba. Şi aici nu mă refer doar la partidul de la putere, ci şi la „puterile locale”. Credeţi că în Oradea lucrurile stau diferit? Vă spun eu că nu, iar cei care au ochi să vadă şi ceva creier să gândească ştiu despre ce vorbesc.

Scrisoarea lui Vasile Pop (nu ştiu dacă numele e real) mi-a readus în minte cretinismele care se petrec în învăţământul românesc şi care poartă denumirea mult prea pretenţioasă de „reforme”:

România 2007. Noi, dascălii, suntem obligaţi a urma un curs de Consiliere şi orientare fără de care nu mai puteam fi diriginţi. Deh, ne vom alinia standardelor europene. Ce am aflat la acest curs? Printre altele, ni s-a spus … profesorul nu are voie niciodată să contrazică elevul. Am scris cu caractere italice deoarece e citat, nu reproducere a ideii. Am cerut nişte lămuriri, deoarece nu mi se părea chiar în regulă. Ni s-a reprodus citatul de mai sus, cu unele amănunte: când un elev spune un lucru greşit, începi să-l iei prin metoda învăluirii, ceva de genul: hai să vedem cum ar fi dacă am lua în considerare şi alt aspect sau poate că ai dreptate, dar să vedem ce alternative ar mai exista, etc. Adică: ai o clasă de 25-30 de elevi. Unul iţi spune o prostie. Întrerupi cursul lecţiei, pentru ca 15-20 de minute să-l îndupleci pe elevul respectiv să ia decizia corectă sau să raspundă corect la întrebări. Şi dacă ar fi numai unul pe care ar trebui să-l îndrepţi! Dar sunt mulţi. Ba încă şi numărul de ore scade. De la două ore pe săptămână la una.

Ce îţi fac ei ţie, dulce Românie….

Trăiesc cu speranţa că revoluţia din decembrie 89 nu a fost decât începutul schimbărilor. A adevăratelor schimbări, pentru că ceea ce s-a petrecut în ultimii 22 de ani sunt doar bulversări.

Nici Miliţia nu mai e ce a fost…

Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie. Niciun comentariu la Nici Miliţia nu mai e ce a fost…

Spun asta cu mâna pe inimă! Adică ia gândiţi-vă cum ar fi reacţionat înainte de ’89. Cu ce mânie proletară i-ar fi bumbăcit pe băieţii ăia, de recunoşteau şi că sunt mistreţi! Trafic le trebuie? Ia uitaţi-vă la ei:

Dacă mai există puţin spirit civic în oraşu’ ăsta, ar trebui preluat clipul ăsta până la refuz şi băgat pe gât autorităţilor!

 

Via Orădeanul.

Viitorul încă nu e aici!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, sport. 2 comentarii la Viitorul încă nu e aici!

Mă îndoiesc că ar fi mulţi cei ce nu au văzut meciul de aseară dintre România şi Franţa. Dacă nu v-aţi dumirit încă, a fost vorba de fotbal şi nu de cross, deşi puteaţi fi lesne induşi în eroare de gazon smocurile muşuroaiele de pe teren. Anyway… toată lumea plânge acum că am ratat încă o calificare la un turneu final. După părerea mea, calificare e ratată de multă vreme şi pentru multă vreme de aici încolo. Să detaliez:

Jucătorii

N-avem! Mai simplu de atât nu cred că poate fi sintetizat. Generaţiile de aur, argint, platină, titan şi mai ştiu eu ce metale preţioase nu mai sunt, iar din urmă nu vine nimic. Cauzele ar fi multe, dar principala este lipsa centrelor de copii şi juniori. Şcolile şi academiile de fotbal sunt prea puţine şi prea legate de posibilităţile financiare a personalităţilor fotbalistice care le-au înfiinţat şi le patronează (vezi cazurile Hagi şi Gică Popescu). Unde mai pui că la puţinele centre existente pe lângă cluburi, promovarea valorilor se face cu plasa sau cu plicul. Că „tre’ să mâncă şi gura lor ceva”…

Faptul că au apărut trei jucă tori noi care „au confirmat” nu mă încălzeşte şi nu îmi dă încredere deloc, având în vedere adversarul slab (Luxemburg) sau imposibilitatea de a juca ceva din cauza terenului (Franţa). Confirmările ar putea veni de-abia mai încolo, cînd se va juca cu adversari valoroşi, care vor şi putea să-şi pună în valoare calităţile pe un teren de joc, nu pe un teren desprins din filmele cu bombardamente.

Campionatul

Jalnic! Vizibil cu ochiul liber. Adică nu mi se pare normal ca jucătorii să fie extenuaţi după câteva săptămâni în care au de jucat două meciuri pe săptămână. La urma urmei în fişa postului de fotbalist scrie negru pe alb şi cu caractere bolduite „alergare 90 de minute plus prelungiri, dacă este cazul”. Practic pentru asta se pregătesc o viaţă şi pentru asta câştigă mult peste cât câştigă un muncitor cu sapa, care are de muncă 12 ore pe zi. O să spuneţi că are carieră scurtă şi se expune accidentărilor, d’aia e câştigul pe măsură. Vă contrazic şi vă rog să întrebaţi un muncitor la salubritate (care lucrează în condiţii muuuult mai periculoase) sau chiar un miner (mina nu e cel mai sigur loc de muncă) cam în cât timp câştigă aceiaşi bani pe care îi ia cel mai prost plătit jucător de la Dinamo pe an.

Capac, vine şi decizia „oamenilor de fotbal” care desfiinţează campionatul de tineret-rezerve la nivelul Ligii I. Decizia are vechime de câţiva ani, exact bine cât să culegem acum roadele.

Terenurile de joc

Sunt puţine, prea puţine chiar şi pentru anemicul campionat românesc. Naţional Arena şi cele câteva stadioane aflate în construcţie sunt doar nişte floricele pricăjite în deşertul sportiv numit România. Oricum lucrurile oricât ar fi de bune, tot româneşte sunt făcute (vezi cazul gazonului de aseară de la meci sau problemele de autorizaţie de la Cluj Arena). Ca o paranteză, dacă aseară, după „doar o lună” de la montarea gazonului, era impracticabil (sau cum spun jurnaliştii francezi – „câmp de cartofi”), cum ar fi fost acu’ o lună la anulatul meci cu Argentina? Oare nu cumva ştia federaţia argentiniană ceva şi nu a vrut să fie acuzată de cluburi că nenoroceşte jucători de zeci de milioane de euro pentru un moft de câteva sute de mii?

Cluburile

Praştie! Achiziţii făcute după ureche, transferuri făcute la nervi, antrenori schimbaţi la apelul de seară. „Oameni de fotbal” ahtiaţi doar după propria imagine (în culori cât mai pastelate), deşi ei ca oameni sunt destul de pestriţi şi cu un trecut mai mult decât pătat. Profesionalism ZERO sau chiar sub această valoare.

Viitor?

Sumbru. Şi nu e vorba de viitorul imediat ci de cel îndepărtat şi foarte îndepărtat. Faptul că se construiesc câteva stadioane nu rezolvă problemele de fond, ci nu fac decât să pună un ambalaj frumos unei mizerii, cam în modul în care o face un coş de gunoi făcut de un artist plastic: frumos afară, dar în interior tot resturi găsim…

Mulţi comentează că a lipsit Mutu. Doar că o echipă nu o faci cu unul, doi sau trei jucători, ci cu unsprezece, plus rezerve, iar dacă nu ai de unde să-i iei, îţi rămâne soluţia naturalizării. Dar de unde? Au şi africanii mândria lor!

O floare peste veştejitul BAC 2011…

Scris de Andrei în . Publicat în opinii, Romania. Niciun comentariu la O floare peste veştejitul BAC 2011…

Din toate ştirile văicăreţe în care se plânge soarta „unei întregi generaţii” de elevi picaţi la BAC, răzbate una care parcă are darul de a aduce puţină lumină pe feţele noastre (pe a mea în mod sigur): Adrian Mutu oferă un premiu elevului care primeşte cea mai mare notă din această sesiune de toamnă de BACALAUREAT! Cum care Mutu? Ăla cu cocaina! Ăla cu beuturica în cantonament! Ăla care bate chelneri albanezi!

Bun! Aţi realizat despre cine e vorba. Deşi pare ridicol, ACEL Adi Mutu promite că va premia, după cum spuneam… Spun că pare ridicol, tocmai pentru că el nu poate fi chiar cel mai bun exemplu de urmat pentru tineretu’ studios, dar… Iată că se poate! Şi mai mult decât atât, găsesc gestul lui mai mult decât lăudabil şi mă întreb: oare câţi dintre românii care şi-au făcut un rost p’afară, dar cărora le e ruşine că sunt români (unul din motive putând fi şi rezultatele astea dezastruoase la BAC) ar fi în stare să facă un asemenea gest? Oare nu destul s-au plâns cei ce au plecat prin „ţări mai calde” că „în România nu reuşeşti nimic dacă te bazezi pe propriile merite”? Atunci de ce nu ar stimula în felul ăsta meritocraţia atunci când ea apare? Unii ar mai face un exerciţiu de imagine cu ocazia asta… Întreb şi eu, nu dau cu parul!

Până una-alta, bravissimo Adi Mutu!

Cu o frunză nu se face primăvară…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, foto, Romania. 8 comentarii la Cu o frunză nu se face primăvară…

„Welcome to Romania” sau „Explore the Charpatian garden”. Până la munte trebuie să treci prin câmpie. Nu că la munte te-ar aştepta mai multă curăţenie… Imaginea e luată din Ungaria, la aproximativ 3 kilometri de graniţa cu România şi reprezintă faimosul obiectiv turistic din Oradea numit CET I. Să ne trăiască!

P.S. În imaginea de faţă fumul o ia peste câmpiile româneşti, dar cred că imensa majoritate a orădenilor pot jura cu mâna pe inimă că trece şi peste oraş. Ungurii pot confirma printre înjurături că adeseori fumul trece fraudulos graniţa.

Vă place sportul? Dar fotbalul?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, opinii. 3 comentarii la Vă place sportul? Dar fotbalul?

Stau şi mă uit râzând la lamentările patronilor din fotbalul autohton care au aflat de mega-eşecul licitaţiei pentru drepturile TV ale următorilor 3 ani. Chiar nu înţeleg cum se aşteptau la sume colosale când tot ce vedem e circul lui Becali, Iancu, Porumboiu, Copos şi alţi câţiva. Cum naiba aveau aşteptări să încaseze cât fotbalul englez de exemplu (care, fie vorba între noi,

Continuă lectura

Dubla măsură

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 8 comentarii la Dubla măsură

Cred că toată lumea ţine minte reportajul în care se relata despre femeia care a fost muşcată de o haită de câini vagabonzi în curtea fostului sediu ADP al sectorului 5. Ei bine, femeia a murit în urma rănilor multiple şi deosebit de grave, în ciuda eforturilor medicilor.
Problema pe care vreau să o ridic este alta. Şi eu ca şi mulţi alţii am fost tentat în primă fază să mă întreb „ce căuta acolo?”. În reportajul de la ProTV apare şi o primă supoziţie a redactorilor bazată pe o altă supoziţie a unei păreriste ce se afla în zonă: „se pare că femeia sărise gardul ca să fure fier vechi”. La această opinie, prima reacţie a fost ca a imensei majorităţi a românilor: „aşa-i trebuie dacă fură!” Mă întreb care era reacţia (repet, atât a mea cât şi a celorlalţi 99% dintre români) dacă aflam de la bun început că femeia era în timpul serviciului. După câteva momente de reflecţie (atunci, după difuzarea ştirii) mi-am dat seama că fac o greşeală imensă aplicând dubla măsură, pentru că nu am făcut decât să discriminez în mintea mea omul cinstit de hoţ. Posibilul hoţ. Chiar dacă ar fi fost un hoţ la furat de fier vechi (nu mai contează motivele care împing pe cineva să fure fier vechi) tot suntem în prezenţa unei drame umane. Pentru că ar fi vorba de un om care ar primi mai mult decât o pedeapsă pentru fapta sa. Să fii sfârtecat până la os de către o haită de câini nu e o pedeapsă, iar cine mă contrazice nu ştie ce înseamnă să fii muşcat de un câine. În acest caz, simpla aruncare a cuvântului „hoţ” sau a verbului „a fura” nu a făcut decât să legitimeze oarecum în mintea unora (recunosc pentru a mia-suta oară că am făcut aceeaşi greşeală) carnagiul ce a urmat şi suferinţa femeii. Dar adevărul care trebuia subliniat indiferent de circumstanţe este că avem oraşe invadate la propriu de către haitele de câini fără stăpân, care pe străzi fiind de câteva generaţii au ajuns să se sălbăticească.

Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce „fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.

Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.

Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.

P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?

Viata-i grea, criza e mare

Scris de Andrei în . Publicat în din trafic, eterna si fascinanta Romanie. 2 comentarii la Viata-i grea, criza e mare

Traim vremuri grele. Vremuri de restriste. Toata lumea taie pe toata lumea de unde poate, altii o taie prin alte tari. Primii au fost banii negri care au taiat-o prin coturi elvetiene sau paradisiace. In vara s-au taiat banii de salarii la stat dar si banii de pensii „nesimtite”. Nu s-au taiat in schimb nesimtitii, dar iarna inca nu a trecut, iar 22 decembrie se apropie la fel de repede ca facturile de utilitati a primelor luni de iarna.

Daca banii au plecat, imaginea lor de pe aici a ramas. Ca ne place, sa afisam imagini de bunastare. Drept pentru care

Continuă lectura

Norocul e cum ţi-l faci…

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, critici, eterna si fascinanta Romanie, foto, opinii, Romania. 9 comentarii la Norocul e cum ţi-l faci…

A demonstrat-o înca odată (dacă mai era necesar) MTV România, parte a Media Pro. Astfel, ceea ce începuse ca o glumă din partea câtorva bloggeri a devenit o luptă între o parte dintre utilizatorii internetului din România şi maşinăria de marketing a Media Pro.

Să prezint faptele. Timp de o lună vizitatorii sitului MTV România puteau să voteze pentru a alege „cel mai tare hit al ultimilor 15 ani„. Melodie românească bineînţeles. Între piesele uploadate s-a strecurat (din greşeală sau la mişto) şi piesa „Dozatorul” compusă şi interpretată de DJ Boroş. Drept să recunosc, nu am auzit-o niciodată până la acest concurs, la fel cu nu am auzit niciodată de DJ Boroş. Dintre toate propunerile fiind cea mai proastă piesă, a aprins în cineva scânteia de revoltă faţă de muzica difuzată de franciza românească a reputatului post de televiziune occidental MTV. Şi a început „rivoluţia”. Scânteia aprinsă de UtopiaBalcanica s-a extins treptat şi la alţi bloggeri, care i-au dat amploarea unui incendiu. S-au aprins pe rând (nu neapărat în ordinea asta) Ovi Sirb, Denisuca, Ovidiu Eftimie, RezistentaUrbana, DailyCotcodac, Morom3t3, SkyLovers, Romanika.eu, FurtDeCurent, DumneZERO, Webcomics, ARHI, DeCeBlog şi mulţi, mulţi alţii pe care nu i-am urmărit. Votul părea să dea un câştigător clar în piesa „Dozatorul”, mai ales că pe la jumătatea concursului avea dublul numărului de voturi faţă de contracandidat (Voltaj – „20”). Până în ultima zi de concurs (30 noiembrie, ora 23:59 conform regulamentului postat de MTV România) „Dozatorul” conducea. Cum s-au schimbat liderii puteţi vedea pe Contrasens. Interesant este că dacă DJ Boroş creştea încet dar constant, Voltajul creştea în salturi (între 20 şi 50 de voturi deodată). Miezul nopţii a prins Voltajul pe primul loc cu fix 110 voturi avans, unde doar cu o oră înainte era condus cu mai mult de 100 de voturi. În ultimele ore de votare s-au încins Twitter-ul şi Facebook-ul. Dacă îndemnurile erau clare spre „Dozator”, nimeni nu a sesizat să existe o mobilizare similară pentru Voltaj. Nici una din piesele clasate de la locul 3 în jos nu au înregistrat creşteri semnificative care să indice vre-o implicare.

La câteva minute după încetarea oficială a votului apare pagina următoare:

Vă rog să remarcaţi numărul de voturi strânse de Voltaj. Nu, nu e codat. Pur şi simplu pagina a fost scrisă cu ceva vreme înainte, neştiindu-se cu ce număr de voturi va castiga Voltaj. Dar se ştia că va câştiga. Felicitări, aţi asistat la un exemplu clasic de furt a unui concurs, după principiul „concursul se ţine joi, dar postu-i ocupat de marţi”.

Eu propun şi numărarea voturilor contra. S-ar schimba automat câştigătorul.

Motivele.  Pentru cine nu ştia, 1 decembrie 1996 este ziua lansării primului album Voltaj, ce se numea „Pericol de moarte”. Aşa că era de-a dreptul imposibil ca după 14 ani, o formaţie sub contract cu Media Pro, să nu câştige „simbolic” un concurs de hituri româneşti ale ultimilor 15 ani (de ce nu 20?).

Morala. Întotdeauna ei vor putea fura mai mult decât putem noi vota!

P.S. ProFM a dovedit că sloganul i se potriveşte ca o manăuşă: „The Hit Factory”. Aşteptăm deci un nou album (aniversar) Voltaj, care să rupă topurile.

Trafic oradean (III)

Scris de Andrei în . Publicat în auto & moto, critici, Din Oradea, din trafic, eterna si fascinanta Romanie, foto. 7 comentarii la Trafic oradean (III)

Acum ca lucrarile in oras se incheie incet-incet (mult prea incet zic eu), se redeschid circulatiei drumurile care pana mai ieri ne faceau viata un calvar. Trecem peste faptul ca se raceste vremea dar asfaltarile continua. Acolo unde asfaltarile s-au terminat s-a instalat un alt fel de haos. Astfel, strada Primariei a redevenit sens unic incepand de azi dimineata, pe sensul Piata Independentei – bd. Decebal. Luni s-a revenit la sensul unic pe Jean Calvin (prin fata liceului Pedagogic) pe directia Iuliu Maniu -> Primariei. Atat eu cat si alti participanti la trafic nu stiam si am mers foarte hotarati ca pana acum cateva zile, de pe Primariei, pana am vazut semnul de acces interzis. A urmat un stanga-mprejur militaresc.

Maxima idiotenie se gaseste in centru, unde odata cu redeschiderea strazii Iuliu Maniu (sens unic dinspre Decebal pana la biserica Sf. Nicolae, ca si pana inainte de lucrari) s-a modificat sensul de circulatie pe Cuza Voda, devenind sens unic dinspre Mihai Viteazul spre Decebal. De ce? Nu inteleg si nici macar nu are logica. Deci avem acum un sens unic spre centru, Decebal -> Iuliu Maniu -> Piata Independentei si doua sensuri unice dinspre Mihai Viteazul spre Decebal, unul dupa altul: Cuza Voda si Mihail Kogalniceanu. Nici macar nu conteaza ca ultimele doua strazi sunt la distanta de nici 100 de metri. Asta in conditiile in care si strada Sucevei este tot sens unic pana la bd.Decebal in portiunea ce trece pe langa parcul Balcescu, la fel ca si strada Primariei (pe intreaga ei lungime). In total patru sensuri unice de iesire din centrul orasului si doar unul de intrare.

Sa fie asta o invitatie sa plecam naibii din Oradea?
Vizualizare hartă mărită

Bonus:

Ca sa puna capac nervilor de dimineata, gasesc in parcare un cretinoid. Sunt curios daca il vedeti (calitatea pozei lasa de dorit ca e facuta rapid cu telefonul) si daca ghiciti cate locuri de parcare bloca.

Functionarul roman – un asistat social?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, eterna si fascinanta Romanie, politice, Romania. 13 comentarii la Functionarul roman – un asistat social?

Ca nu sunt de acord cu „stimulentele” acordate functionarilor romani pentru a munci, se stie, am spus-o si o sustin in continuare, indiferent de parerile altora. Asta pentru ca pentru a munci ai un salar, nu un stimulent, iar daca nu-ti convine munca la stat esti liber sa pleci. In sectorul privat, stimulentul pentru munca e salariul si chiar jobul.

Adevarata problema nu consta in marimea salariilor functionarilor ci in numarul angajatilor. Ca sa nu ii dea afara, statul a gasit solutia diminuarii salariilor, care, sincer, mi se pare o tampenie fara margini. Asa cum autoritatile locale au aplicat metoda reducerilor de personal, tot asa puteau si cele centrale sa o aplice. Ar fi plecat tot aia care muncesc si-si vad de treaba si care nu au PILE. DAR, in plin secol 21, in era informatizarii sau cum vreti sa ii spuneti, in Romania, o tara mijlocie ca marime si ca populatie, calculatorul e folosit de foarte mica parte a functionarimii, cu toate ca nu exista institutie care sa nu fi cumparat la supra-pret tehnica de calcul. Daca ai de depus orice cerere, declaratie, etece., trebuie sa o faci in forma scrisa pe…. ati ghicit, hartie. Nu conteaza ca arhivele statului gem de documente pe care nu va apuca nimeni sa se uite vreodata. Orice institutie din tara asta care are si drept de control iti va cere sa vii si cu copii ale declaratiilor pe care le-ai depus deja, pentru ca e mai comod decat sa ti le caute in arhiva. De fapt care arhiva? Ca e imprastiata in toate zarile pe unde se mai gaseste putin spatiu neocupat in vre-o cladire a arhivelor nationale. Vrei adeverinta? Pai vii cu copii ale declaratiilor si iti facem! Atunci de ce sa nu-mi eliberez singur adeverinta daca actele de care ai tu nevoie pentru ea tot de la mine le iei? Care mai e rostul tau? Sa iei stimulente? Sa dai amenzi?

M-am enervat zilele astea si o sa spun cum, pentru ca merita toata atentia sa vedeti cum e tratat omul cu o bruma de initiataiva, cel ce refuza sa moara si care are tupeul (da, tupeul!) sa-si deschida un business in plina criza in Romania anului 2010.

Un cetatean strain infiinteaza o firma in Romania. Nici nu conteaza ca e strain, pentru ca e casatorit cu romanca, locuieste de ani buni in Romania, practic aici este casa lui. Firma infiintata are, conform legislatiei romane, cetatenia romana. Buuun! La un momentdat se gandeste omul nostru sa isi angajeze pe cineva sa-l ajute, iar daca tot angajeaza un om, sa se angajeze si el ca sa aiba macar asigurari de sanatate daca pateste ceva. De aici incepe distractia. Ca firma noua nu ai cod ITM. Ca sa-l primesti mergi la ITM cu copie dupa statut, copie dupa hotararea judecatoreasca de infiintare a firmei, copie dupa certificatul de inmatriculare al firmei, copie dupa actul de identitate al asociatului unic (societarului unic) sau ale administratorului (daca-s mai multi asociati). Primesti codul ala blestemat pe o bucatica de hartie, scris cu pixul. Dar daca vrea si proprietarul firmei sa se angajeze, mai ales ca nu e cetatean romat se complica lucrurile. Iti trebuie contractul de munca in 4 (patru) exemplare, nu in 3 ca la ceilalti angajati, o copie legalizata dupa permisul de sedere plus inca 2 copii xerox ale copiei legalizate, iar ultimul act este o adresa a firmei catre ITM prin care soliciti inregistrarea contractului pentru cetateanul strain. Depui toata hartogaria la registratura si astepti un raspuns, favorabil sau nu. Daca aveti impresia ca se termina aici, va inselati. Dupa toata tevatura, cetateanul strain-proprietar de firma-angajat al propriei firme trebuie sa isi echivaleze studiile din tara natala, chestie care se face la Bucuresti de catre Ministerul Educatiei. Nu vreau sa ma gandesc ce inseamna asta pentru bietul om, dar clar ca e chestiune de durata. Pana aici numar minim doi functionari in plus in sistem. Inmultiti cu 40 (numarul de judete) si vedeti cam ce inseamna doar pentru obtinerea unui cod pe care ar trebui sa-l obtii odata cu infiintarea firmei.

Acum omul are firma, are angajati, dar vine si prima lui declaratie pentru plata datoriilor catre stat. Aici nebunia e in toi. Teoretic, la administratia financiara depui declaratiile „100” si „102”. Dar nu poti daca nu ai depus asa-numitul „vector fiscal” sub forma declaratiei „010” sau daca nu ai declarat la infiintarea firmei la Registrul Comertului ca intentionezi in viitorul apropiat sa ai si angajati, deci sa le si platesti niste impozite, deci sa fii inregistrat ca platitor de impozite pentru salarii. Depui o delaratie „010”, ii faci o copie xerox si mergi cu ea la ghiseu impeuna cu declaratiile „100” si „102” prin care declari ca ai de dat bani la stat pentru ca ai angajati. Halucinant, nu? Depui o declaratie (010) prin care declari pe proprie raspundere ca vei depune declaratii pe proprie raspundere (100 si 102) cu sumele datorate statului in contul contributiilor pentru salariati. Sa-mi spuna cineva de ce toata tevatura asta? Sa fie mai multa hartie igienica la finante? Nu! Sa aiba acoperire niste posturi de functionari in cadrul ministerului, care doar invart niste hartii. Cati? Pai tot cam doua bucati functionari. Din nou inmultiti cu 40. Asta pentru ca oricum tu, ca administrator, depui orice declaratie PE PROPRIE RASPUNDERE!

Trecem mai departe. Mai ai de depus declaratii la sanatate, pensii si somaj. La pensii nu prea ai mari probleme, in afara de faptul ca trebuie sa mergi pana acolo, sa stai la coada si sa inregistrezi inca o bucata de hartie care ajunge cine stie prin ce vagauna. La sanatate, cel putin teoretic, poti depune declaratia prin mail. Teoretic, pentru ca… daca e firma noua, ea nu va figura in baza de date a Casei de Sanatate, drept pentru care trebuie sa mergi personal sa depui o copie xerox dupa certificatul de inmatriculare al firmei (da, acelasi certificat pe care il elibereaza Registrul Comertului si pe care l-ai mai depus odata la ITM), pentru luare in evidenta. Abia apoi poti depune declaratia online. Contabilizam inca un functionar in plus. Din nou inmultim cu 40.

Intrebarea mea, ca idiot platitor de taxe in Republica Corcodusiera Romania este: „de ce mama dracu’ nu se comunica automat certificatul de inmatriculare al firmei catre toate institutiile direct interesate?” Ca sa ma puna pe mine pe drumuri de zece mii de ori. Ca sa ia stimulente pe alergatura mea. Sa simt ca traiesc. Ca sa nu dea afara sistemul cativa oameni in plus. Ce ar costa Registrul Comertului sa comunice direct Codul Unic de Inregistrare peste tot unde e nevoie de el? La ce iti mai trebuie cod ITM atata vreme cat C.U.I.-ul e unic si irepetabil?

Astea-s motivele care ma fac sa cred ca functionarii publici din Romania nu sunt decat asistati social. Nu toti, dar destui. Doar in articolul asta am numarat aproximativ 200. Si asta doar in institutiile cu care ne intalnim cel mai des. Cati or mai fi, numai bunul Dumnezeu mai stie! In conditiile astea cum sa-si mai deschida cineva firma  si de ce?

Boc cel Mic al V-lea intra in Cartea Recordurilor

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, politice. 1 comentariu la Boc cel Mic al V-lea intra in Cartea Recordurilor

… sau a recoardelor…

Caz probabil unic in lume, guvernul a ramas in functie doar pentru ca nu au fost suficienti sustinatori ai motiunii, nu pentru ca ar fi avut el insusi sustinatori. In fapt nu a avut niciunul! Un singur vot a fost anulat, ceea ce logic inseamna ca respectivul nu sustinea nici guvernul si nici motiunea. Dupa aceeasi logica, in Parlamentul Romaniei, guvernul nu are sprijin nici macar in proprii parlamentari! Suntem de rasul curcilor.

Vorba poetului: „tara trista, plina de umor”.

Vreau si eu o lamurire

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, Romania. 3 comentarii la Vreau si eu o lamurire

Cica „stimulentele” se vor acorda la functionarii de la finante pe baza de pertformanta! Ce e aia, cum se stabileste si de catre cine??? Cica un criteriu de pertformanta ar fi realizarea planului!?! Asta ce mai e??? Cumva functionarii publici lucreaza in fabrici, la norma??? In ce consta norma lor??? Amenzi? Pai atunci ne-am dus dracu’!!! Vor veni peste sectorul privat ca niste vulturi hamesiti si vor distruge ce a mai ramas in viata.

De ce nu merge tara asta? Oare?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, scrieri. 13 comentarii la De ce nu merge tara asta? Oare?

Pentru ca nu muncim. Sau pentru ca atunci cand muncim ne doare capul, mana, piciorul sau pur si simpl in p**a. Sau nici macar acolo ci la cativa metri in fata. Pentru ca avem un aparat birocratic cat China, care stie sa te puna pe drumuri ca nimeni altul. Pentru ca avem servicii publice care numai gratuite nu sunt (sa nu-mi spuna mie cineva ca n-a dat niciodata o spaguta, ca nu-l cred).

Citeam articolul lui Sebi Bargau, legat de aventurile sale cu inmatricularea motorului. De fapt aventurile erau cu functionarii RAR care s-au ocupat de

Continuă lectura

Cine e de vina?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, reclame. 2 comentarii la Cine e de vina?

Ma uit de ceva vreme la televizor cu o detasare pe care ma mir ca nu am deprins-o mai demult. Ultima „valva” este, evident, despartirea si apoi reimpacarea dintre Adelina Pestritu si Liviu Varciu. Doua personaje relativ anoste, care au intrat in lumina reflectoarelor (in ultima vreme, pentru ca Liviu mai fusese cu ceva vreme inainte in calitate de cantaret) cu scandalul divortului. Scandalul cu pricina s-a desfasurat in mare parte in studio, la ore si emisiuni ce aveau darul sa-i aduca in gura lumii cu viteza fulgerului. Buuuun! S-au despartit. Asta nu mai importa. Cand valul a trecut, vine si tsunami-ul: Liviu Varciu o cere de sotie pe Adelina Pestritu, tot la o emisiune de maxim angajament. In direct.

Inca nu s-au racit tastele redactorilor de tabloide, ca vine si un ziarist care „a inregistrat o convorbire” in care se intelege cu „diva” (ce mult si-a pierdut sensul acest cuvant!), contra unei modice sume de 1500 de oiro sa regizeze o sedinta foto pentru paparazzi, in care ea si Liviu sa fie „surprinsi” la starea civila, cu verighetele pe deget, iar ca bonus paparazzo sa „surprinda” si un sarut intre cei doi porumbei. POC! Uite cum se fac stiri! Cu numai 1500 de euro!

Ce ma face pe mine sa rad e altceva: daca tot i-a propus „vedetei” sedinta foto cu pricina, de ce a mai dat-o in vileag (fata avea oricum o varianta de back-up sau blufa)? Nu i-a convenit pretul? Sunt convins ca Adelina a inaintat suma conform mercurialului din acest moment, dupa o atenta cercetare a pietei. Sunt convins ca astea sunt practicile in presa mondena. Atunci la ce folos sa-ti dezvalui „modus operandi„? De ce ti-ai taia singur craca de sub picioare (si a intregii industrii de scandal din Romania)?

Cu dezvaluirea inregistrarii respective nu s-a facut altceva decat putina lumina (pentru cine nu vroia sa creada) ca atunci cand nu au stiri, ziarele de scandal si le creeaza. Nu e vorba de o vedeta cazuta in uitare, ci de un „scandal” cat se poate de actual. Deci nu femeia e de vina ca a cerut cat a cerut, ci a celor care au creeat piata si implicit preturile. Nu de ea trebuie sa radem, ci de presa care plateste ca sa aiba ce vinde. Parerea mea.

Cum ne formam caracterul

Scris de Andrei în . Publicat în cultura, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 7 comentarii la Cum ne formam caracterul

Cum se formeaza caracterul la romani?

1. Prima poezioara pe care o invatam este… „Catelus cu parul cret”…care ne invata: „Fura rata din cotet / Si se jura ca nu fura…”

2. A doua poezie semnificativa pe care o invatam este… „Miorita”, care ne spune ca doi romani invidiosi se asociaza si-l omoara pe al treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de activitate…

3. A treia poezie semnificativa pe care o invatam este… „Luceafarul”…care ne arata ca tanara romanca de maritat il aduce pe geniul roman in pragul sacrificiului suprem dar il prefera pe un viclean baiat din flori si de pripas…

Sa ne mai miram ca subiectul din propozitia „Venea o moara pe Siret” este Venea? Pentru ca el il omoara pe Siret…. 😀

Vacanta 2010 (II)

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, foto, Romania, vacanta si timp liber. 1 comentariu la Vacanta 2010 (II)

Daca pana acum nu ati fost la Praid, va rog sa incercati sa mergeti. Minim o saptamana. Cuvintele nu sunt destule sa descrie senzatia si impresiile. Dupa ce treci de forfota din jurul intrarii in salina, e chiar relaxant sa vizitezi zona. Daca nimeresti o cabana undeva mai sus de Casa Piratilor (ei bine, da, exista si acolo un restaurant cu acest nume, inrudit cu cele din Oradea si Cluj), linistea te invaluie, iar dupa 2-3 zile

Continuă lectura

Prostul nu e prost destul…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 3 comentarii la Prostul nu e prost destul…

… daca nu e si roman! Anul acesta, la lansarea televizoarelor 3D, romanii s-au calcat in picioare si au epuizat stocul de aparate aduse de importator. Toti vanzatorii au fost oarecum socati de succesul (in plina criza) televizoarelor 3D, cu atat mai mult cu cat pe teritoriul Romaniei nu emite nimeni 3D. Nici macar in Europa. Pana acum nu am identificat in oferta vreunui operator de cablu emisia 3D a vreunui post TV. Dar romanii e destepti si ai dracu’ de fuduli. Dau de 5 ori cat face pe ceva ce nu pot folosi. Dar au!

Ca sa pun motul la locul lui, aflu azi ca primul canal de televiziune din Europa vare VA emite in format 3D VA fi in ANGLIA, si VA emite doar incepand cu 1 octombrie.

Intrebarea mea e: cat se devalorizeaza in juma’ de an o scula electronica?

Idiotii lasa intotdeauna urme

Scris de Andrei în . Publicat în auto & moto, critici, Din Oradea, din trafic, eterna si fascinanta Romanie, foto, opinii. 1 comentariu la Idiotii lasa intotdeauna urme

Unele se sterg altele nu. Unele pot face victime, altele doar neplaceri. Unele dor, altele doar ne enerveaza.

Cea pe care am vazut-o eu de cateva zile (si de care primaria nu s-a ocupat, ca de! ei stau la birou nu circula) e lasata de vre-un chefliu (poate mai multi) care nu a incaput de oglinda de trafic de la intersectia strazii Mihai Viteazul cu Independentei, langa parcul 1 Decembrie. Partea proasta e ca nu ai cum sa vezi tramvaiele care vin din stanga (dinspre centru) decat daca iesi bine pe linii, caz in care risti sa fii si lovit de respectivele mijloace de transport.

Limba noastră românească…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie. 7 comentarii la Limba noastră românească…

Tocmai am primit confirmarea că în România învăţământul e la pământ. Nu, nu e vorba de rezultatele de la BAC, deşi şi ele vin să confirme că „ai noştri tineri” pierd vremea prin baruri sau „pă net” (eu aş zice că pe hai-faiv, unde devin „carne de tun” pentru BadPitzi). Este vorba de măreaţa presă online! Înţeleg că citează un agramat, dar până la proba contrarie, omu’ s-a exprimat corect, şi asta doar pentru că în vorbire nu se aud cratimele. Ia d’aici:

Adevărata criză…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, opinii. 9 comentarii la Adevărata criză…

Mai în glumă, mai în serios, catalogăm România ca fiind o ţară bananieră. Departe de adevăr. România e o ţară pruniferă sau corcoduşieră. Mai bine spus ERA! Am ajuns de râsul curcilor! Ia uite aici, prune uscate import Argentina.

În curând vom importa şi pălinca, salamul de Sibiu, puii de Crevedia. Iar ca moţ, costumele populare maramureşene şi articolele de artizanat din Corund vor fi „made in China”.

Ideal ar fi să importăm o clasă politică. Din Germania.

Amintiri din epoca de piatră

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 8 comentarii la Amintiri din epoca de piatră

Îmi cer mii de scuze celor ce îmi citesc blogul (da, ăia 2 sau 3 😀 ) pentru că nu am mai scris. Motive am cu ghiotura, dar să încep cu începutul.

În primul rând mulţumesc celor ce m-au sunat să mă îndrume să fac rost de Flixotide (până la urmă am călcat-o pe Melinda de o vizită ca să o uşurez de cele două fiole pe care le avea). Tot ea a fost cea care a reuşit să dea de o urmă pentru medicamentul „minune” care lipseşte din farmaciile de pretutindeni (în disperare de cauză am fost şi în Ungaria, dar nici acolo nu este). Mulţumesc şi lui Teo (cel cu THEOriile), care a dat şfoară prin ţară, d’aici şi până în Italia. Nu mai vorbesc de colegii care stăteau călare pe telefoane să prindă un fir sau o fiolă de Flixotide. Le mulţumesc şi lor călduros prin mediul virtual, dacă prin viu grai nu am apucat de fiecare dată. Oricum am învăţat cu toţii ceva util: dacă te pui să cauţi pe paginile web ale lanţurilor de farmacii, ai şanse să găseşti unitatea la care se află medicamentul ce-ţi lipseşte şi să suni după el, fie să ţi-l trimită, fie să îl expedieze către cea mai apropiată de tine farmacie din lanţ.

Acuma urmează să-mi cer scuze faţe de cei care au citit articolul în care spuneam de întoarcerea la Evul Mediu: dintr-o eroare de judecată, aveam senzaţia că me îndreptăm spre evul mediu, dar din nefericire am ajuns şi chiar am depăşit de ceva vreme acea perioadă, îndreptându-ne cu paşi repezi spre Epoca Pietrei. Să mă explic: după alergia Andreei, cum sistemul ei imunitar e dat peste cap, a mai făcut şi o enterocolită (zice-se că ar fi virală…) ceea ce a însemnat joi încă o excursie-fulger la urgenţă, la spitalul de copii

Continuă lectura

Ghid anti-plictiseală

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 7 comentarii la Ghid anti-plictiseală

Se ia o seară liniştită de vară. De week-end dacă se poate. Totul decurge liniştit, iar după lăsarea întunericului se încălzeşte şi apa pentru duş. Pe aragaz bineînţeles, că doar suntem în mileniul III şi vrem să fim eco, adică să ardem gaz acasă, nu păcură la CET. Vine ora de somn şi încep şi necazurile. Copilul începe să-ţi tuşească. Te gândeşti că a stat prea mult în fum cât ai făcut grătarele şi te iei în gând la înjurături. Dar nu, pentru că pe măsură ce trece timpul tuşeşte tot mai rău, iar într-un final vomită de la atâta tuse. Zici că nu-i nimic, schimbi aşternuturile şi

Continuă lectura

Povestea apei calde este doar o poveste

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. 1 comentariu la Povestea apei calde este doar o poveste

Si asta in plin mileniu 3. Intr-o tara ce se pretinde europeana, intr-un oras ce se pretinde putin mai burghez decat restu’ lumii. Probabil retraim momentele de glorie ale burgheziei evului mediu, cand spalatul mai des de odata pe an era o jignire si un motiv intemeiat de a lipsi din societate.
Dupa atata amar de vreme plus inca 20 de ani de la caderea regimului de trista si foarte economicoasa amintire, Oradea nu are, intr-unul din cartierele sale, elementara apa calda. E vorba despre Iosia. Si asta se intampla

Continuă lectura

Eterna şi halucinanta Românie!!!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, Romania. 6 comentarii la Eterna şi halucinanta Românie!!!

Îmi este dat să trăiesc în ultimele zile să aud fie aberaţii, fie declaraţii care într-un stat democratic, civilizat sau oricum, mai dezvoltat decât republica bananieră România, ar fi generat demisii, demiteri şi mişcări sociale demne a fi numite revoluţii.

La capitolul aberaţii, aflu aseară (link) că formaţia AC/DC a trebuit să plătească şpagă pentru a putea ieşi din România. Aproximativ 1500-2000 de euro. Halucinant. Şefa jmecherilor care au luat taxa de fraier zice că „eu de unde să ştiu ce fac angajaţii de acolo?” (link)!!! În alte ştiri aflu că au scăpat ieftin (link) cu 1500-2000 de euro, pentru că au negociat şoferii la sânge. Că deh, şoferii sunt peste tot la fel… descurcăreţi.

La capitolul declaraţii aiuritoare, urmează onor ministrul de finanţe Vlădescu (ăla care a recunoscut public după numire că nu ştie nici cum se deschide un computer), cu o declaraţie (link) care poate lăsa siderată o naţie întreagă sau poate aduce sub nivelul mării ratingurile de ţară ale României. Declaraţia în sine e şocantă prin prezenţa adverbului „MAI” din propoziţia „am putea să mai minţim…”, care indică o acţiune continuată sau oricum desfăşurată până la momentul vorbirii. Adică până acum am minţit, dar nu mai putem, nu se mai pot umfla cifrele că ne-a luat FMI-ul pompa. După aşa o declaraţie, un nod înghiţit şi un atac de panică, citesc continuarea spectacolului grotesc oferit de guvernanţi, prin declaraţia altui pitecantrop politic (link), ministru al transporturilor (da, aţi ghicit, e vorba de injinerul de aeronave Berceanu, care, rămas fără industrie de profil, se desfăşoară pe scena politică), ce mă duce în pragul infarctului (parcă aşa se cheamă când rămâi fără aer şi vezi un oblon opac negru în faţa ochilor, nu?). Astea sunt genul de declaraţii pentru care în Ungaria (care fizic e vecina României, dar ca civilizaţie e la 100 de ani distanţă) s-a declanşat aproape spontan o mişcare de stradă de proporţii care a dus la căderea guvernului. Şi nu orice fel de mişcare spontană, ci una extrem de violentă, ce s-a întins pe parcursul a câteva săptămâni.

După ceea ce citesc şi văd că fac politicienii noştri şi directorii politici numiţi de aceştia, mă mir că românii nu se revoltă. Sau m ai bine zis nu mă mai mir de nimic. Am ajuns cu toţii o imensă masă amorfă, carne de tun şi poligon de încercare pentru toţi neaveniţii cu pretenţii de „lideri” sau de „menegeri”. Iar noi înghiţim ca idioţii fără să crâcnim! Eu zic că ne merităm soarta! Bine zicea cineva că „mămăliga nu explodează”! Suntem o mare mămăligă…

Coltul cu zvonuri – 12.05.2010

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, economice, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, Romania. 8 comentarii la Coltul cu zvonuri – 12.05.2010

Am auzit azi un zvon care ma pune destul de serios pe ganduri. Ar trebui sa-l puna si pe mister Bolojan. Si nu doar pe el. Zice asa: de la 1 iunie, educatoarele din Oradea (deocamdata e vorba de cateva gradinite), isi vor da demisia in bloc. Asta pentru ca deja primaria le-a redus salariile de anul trecut, iar acum cu 25% in minus ar ajunge sa ia cam 300 de lei salariu. Acuma vine intrebarea: ce facem cu copiii? Noi astia, care lucram sa tinem restul bugetarilor? Stam si noi acasa? Ne dam si noi demisia ca sa stam cu copiii? Sau iesim in strada ca sa sustinem drepturile mult prea mult incalcate ale invatamantului?

Urmeaza sanatatea. Daca si ei isi dau demisiile, poate vor intelege si guvernantii ca reducerile trebuie facute in alte parti. Propunerea mea pentru angajatii din sanatate e sa ii trateze pe toti demnitarii exact ca pe oricare muritor de rand: sa stea la cozi la urgenta; sa isi ia programare la medicul de familie, cu cateva zile inainte, pentru orice problema de sanatate; sa astepte pe coridoarele si prin salile de asteptare insalubre ale spitalelor romanesti; sa fie plimbati intre spitale cu ambulante din vremea lui Decebal, fara oxigen si alte dotari, decat o targa din sarma impletita; sa fie operati in exclusivitate in salile de operatie ale spitalului CFR 2 din Bucuresti, poate-poate se imbilnavesc si ei si ne parasesc prematur (promit sa plang pana mi se va rupe camasa de pe mine).

SA TRAITI CU BINE!!!

Umorul din reclama Allianz-Tiriac

Scris de Andrei în . Publicat în foto, opinii, reclame, Romania, să mai şi râdem.... 2 comentarii la Umorul din reclama Allianz-Tiriac

Am gasit zilele trecute un flyer ce facea reclama la serviciile Allianz-Tiriac, mai exact la asigurarea de locuinta si de bunuri a firmei amintite. Doar ca cei care au conceput reclama au cam dat-o in bara. Sau Allianz-Tiriac nu are fler de investitor imobiliar. Uite aici nume de strazi:

Ce mai! Un adevarat cartier al dezastrelor!