Casa Regală a României şi Paul Lambrino
Ţin să precizez din capul locului că nu sunt monarhist, dar începe să-mi surâdă ideea unui şef de stat ce a fost crescut şi educat cu un singur scop şi care nu se implică în lupta pentru putere, dimpotrivă, o mediază pentru a se evita excesele.
Ieri a venit o decizie aşa-zis istorică a justiţiei române: recunoaşterea filiaţiei lui Paul de Lambrino, adică recunoaşterea acestuia ca descendent al Casei Regale a României. Inutil aş spune eu. E drept că tatăl său este fiul lui Carol al II-lea, dar născut dintr-o căsătorie morganatică (desfiinţată ca fiind ilegitimă), dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. În mod evident, miza este moştenirea Casei Regale, dar nu e cazul, fiecare dintre membrii Casei Regale având proprietăţile sale.
Oricât s-ar zbate Paul Lambrino, nu moşteneşte nici tronul României, nici averea Casei Regale din două motive cât se poate de simple, ce decurg din Constituţia vremii respective şi a regulamentului Casei. În primul rând este vorba despre faptul că tatăl său, deşi fiu al fostului monarh, nu a fost copil legitim. În al doilea rând lucrurile sunt şi mai simple, deşi Carol al II-lea le-a complicat cât a putut de mult. Pentru început e bine de ştiut, că Şef al Casei Regale este monarhul în funcţie. Astfel, în calitatea sa de Şef al Casei Regale, regele Ferdinand a sărit linia dinastică peste Carol al II-lea, numindu-l succesor la tron direct pe Mihai I, ce a devenit astfel rege înaintea tatălui său. Urcarea pe tron a lui Carol al II-lea s-a făcut prin uzurparea calităţii de rege şi de Şef al Casei Regale, ce îi revenise astfel lui Mihai I, deci practic toată domnia lui Carol al II-lea a fost nelegitimă. Faptul că ulterior şi-a recunoscut fiul „din flori” făcut cu Zizi Lambrino (tatăl lui Paul Lambrino) nu schimbă cu nimic lucrurile, chiar dacă acest fiu este primul născut. Mihai I a revenit pe tron după abdicarea tatălui său ce ocupase tronul abuziv. Aşadar, calitatea de Şef al Casei Regale de România nu îi poate fi contestată lui Mihai I nici o clipă, iar faptul că acum Paul Lambrino a fost recunoscut ca făcând parte din familia lui Mihai I nu schimbă lucrurile decât din punct de vedere civil, nu şi din punctul de vedere al succesiunii dinastice.
Simplu!
Cred că este doar o mişcare a actualei puteri, pentru a decredibiliza Casa Regală în ochii românilor, având în vedere că în acest moment Mihai I este pe primul loc al încrederii populaţiei într-o personalitate. Cine s-ar mai uita cu aceeaşi încredere la Casa Regală dacă moştenitor ar fi finu’ Paul Lambrino? Numa’ zic.
Comments (3)
Lasă un răspuns
Proudly powered by Perpetuum Mobile.
Le Roi are niste ani si nu cred ca ar face fata cu success unui mandat.
Le Roi a abdicat in ’47, a fost decorat de Stalin, injurat si scuipat de Iliescu si-au dat mana relativ recent… mi se pare mie sau suna a politicianism de cea mai joasa speta ?
Prin comparatie alti monarhi de prin zona – sarbi, cehi au preferat sa moara sau sa traiasca in exil fara sa renunte la tron si chiar sa militeze sau sa faca ceva impotriva comunismului. Eu nu am auzit de rege decat dupa ’90 cand a disparut Ceausescu, m-am uitat pe net… nimic! absolut nici o reactie adevarata impotriva comunismului!
E un om ca oricare altul, nu are nimic special in afara de un titlu mostenit.
[…] aNDRIIpOPA vorbeste despre Casa Regală a României şi Paul Lambrino […]
@enzo:
1. „Le Roi” (cum îi spui tu) a fost pus să abdice.
2. Faptul că după ce a fost „scuipat” de Ilici iar mai apoi a dat mâna cu el reflectă într-adevăr o mişcare politică. Dat fiind faptul că a fost rege de mic cred că ştie cum stau treburile în politică, deci are dreptul de a se comporta ca atare.
3. Faptul că tu ai auzit de el doar după anii 90 nu e relevant. Faptul că familia regală a Marii Britanii ştie de el şi îl consideră un invitat de seamă şi unul dintre apropiaţi e mai relevant în momentul ăsta decât orice altceva.
4. Corect, e un om ca oricare altul, dar care are cultura politică necesară pentru a pune la punct politrucii actuali. Chiar şi acum inspiră teamă oricăror guvernanţi s-ar perinda pe la putere, iar asta e un lucru bun, păcat că e singurul.
Repet, asta consider în calitatea mea de non-monarhist.