Skip to main content

Etichetă: economice

Lecţie de management

Tocmai ce e pe tapet o noua ”perlă” a politicii autohtone: demisia managerului privat al CFR. De ce spun că e o perlă? Nu pentru că ar fi rară, ci pentru că nu face decât să strălucească alături de altele asemenea. Adică nu ştiu cum înţelegeţi voi, dar mie mi se pare de o absurditate demnă de CorcoduşLandia în care trăim, să numeşti manager privat ca să scoată din rahat o firmă de stat, iar când acesta vine cu un plan de afaceri în acest scop, îi refuzi planul.

Ce mi se pare că au de învăţat de aici toţi managerii adevăraţi (de la cei cu vechi state de plată şi până la cei aflaţi încă pe băncile şcolii) este cu totul altceva: ca manager nu îmi asociez numele şi brandul personal (da, ca manager ai un brand personal de construit şi de păstrat) cu potlogăriile, drept pentru care dacă planul meu de afaceri e respins nu mă agăţ cu dinţii de funcţie. Principiile mele de business şi de viaţă nu mi-o permit.

Vor învăţa ai noştri vreodată ceva? Lecţia nu e veche, a mai fost predată de primul manager privat al TAROM acum câteva luni… Se pare că elevul (acelaşi minister al transporturilor) prinde mai greu. Nu ar trebui lăsat repetent?

Să alegeţi bine!

Mâine avem alegeri. Campania a fost o fleaşcă totală, semn că nimeni nu „îşi doreşte mai mult victoria”. Motivul ar fi că indiferent de „programul de guvernare” propus de partide/grupări/alianţe/uatevăr, adevăratul program e cel trimis în plic de către FMI.

Singura miză e furtul banilor publici (ce au tendinţa să se împuţineze de la an la an). În rest, nimic nou sub soare (ca şi Caragiale, Eminescu e mereu actual):

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.

Să alegeţi bine. Dacă aveţi ce… că din ce, aveţi căcălău.

Retorice (12.11.2012)

Dacă legea spune că bugetul de stat pentru anul următor (în speţă 2013) trebuie adoptat până la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al anului anterior exercitiului bugetar (în speţă septembrie 2012), de ce ne spune musiu Copy&Paste Ponta că după alegeri, mai exact în ianuarie va fi votat bugetul pentru 2013? Urmează măsuri ca-n Grecia şi Spania? Cred că da…

Întreb decât

Despre relaxarea fiscală propusă de USL

Deja, evident, nu mai am încredere nici în guvernul USL. De ce? Pentru că se ghidează după aceleaşi principii ce duc spre nicăieri. De fapt duc, dar spre sărăcie generalizată: majorări de impozite, creşteri de taxe, creşterea numărului de angajaţi ai statului şi multe alte imbecilităţi care ne-au dus până pe marginea prăpastiei, unde stăm şi acum şi ne rugăm să nu adie cumva vântul ca să nu ne pierdem precarul echilibru. Inutil…

Ponta (sau Crin) s-a trezit dimineaţă ca în povestea următoare:

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi, fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea” îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
„Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
„Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
„Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine,iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
„Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
„Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic:
„M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.
Stolnicul – repede la paharnic:
„Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
„Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpânitorului cetăţii şi glăsui:
„Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii, muşcă dintr-un măr şi cugetă:
„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Cu toate acestea, târgoveţul acela, avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Vă sună cunoscut?

Cine şi cum controlează comerţul

Bineînţeles că e vorba despre comerţul mondial şi nu e vorba de „marea finanţă” sau de masonerie, e pur şi simplu vorba despre branduri. Când va avea şi România un brand p’acolo? În următorii 500 de ani probabil, dat fiind că e din ce în ce mai greu să pătrunzi la vârf fără să atragi atenţia şi fără să faci eforturi considerabile.

 

Sursa: CAPITAL

Mărim salariile bugetarilor? Mărim, că nu ne doare gura!

Din nou Parlamentul o dă în bălării. Azi a decis majorarea salariilor angajaţilor la stat. De unde? Nu contează, dar dacă e să piardă alegerile la toamnă, vor avea material pentru operaţiunea „tunurile pe putere”. Pentru că e cât se poate de clar că nu sunt bani pentru măriri.

Se încadrează perfect în şirul de acţiuni stupide întreprinse de PDL. Vă mai amintiţi legea prin care creşteau cu 50% salariile în învăţământ? Nici atunci nu erau bani, dar şi atunci urmau alegeri. Degeaba spunea Tăriceanu că nu se poate, PDL şi PSD au votat într-o veselie. Întâmplarea face că atunci încă mai eram în învăţământ. Nu pot uita ce priviri ucigaşe am primit când le-am spus bieţilor colegi dascăli că nu vor pupa nici un leu din mărirea votată. „CUM!?! E Lege!!! Cum să nu se mărească?”. La urma-urmei, bieţii oameni aveau dreptate: era o lege votată de Parlamentul României. Acuma vin eu şi vă întreb: ştiţi cumva că se aplică acea lege? Eu unul ştiu că s-a amânat aplicarea ei iniţial până în 2012, iar apoi pentru o dată neprecizată. Chiar şi cei care au câştigat în instanţă drepturile salariale ce decurg din acea lege s-au trezit că vor primi banii … mai încolo.

Dar să revin la legea actuală. Dacă vă întrebaţi ce vor face pedeleii dacă (prin absurd sau prin fraudă) vor câştiga alegerile şi nu vor avea cum să mărească salariile, tocmai aţi aflat răspunsul în aliniatul anterior: vor amâna aplicarea ei. Că e criză. Că iarna nu-i ca vara. Că afară plouă…

Cumperi produse româneşti?

Cred că se poate observa că de multă vreme susţin mişcarea „Cumpără produse româneşti”. O fac din convingere, fără să câştig nimic din asta, ba mai mult am reuşit să-mi atrag câteva antipatii.

În ultima vreme, unii dintre conaţionali au început să caute produse tradiţionale româneşti. O demonstrează şi faptul că multe centre comerciale organizează diverse târguri ale producătorilor autohtoni de alimente ce respectă reţetele tradiţionale. Şi de multe ori, cu toate că sunt mai scumpe, aceste produse se vând mai bine decât cele mai ieftine dintre produsele industiale. De ce sunt mai scumpe? În primul rând e vorba despre productivitate, iar produsele făcute după reţete tradiţionale, au un proces de fabricaţie nestandardizat şi nu foarte mecanizat, ceea ce implică destul de multă forţă de muncă brută, proces de producţie îndelungat şi implicit volum mai mic de produs finit. În al doilea rând, producătorii folosesc exact ingredientele „ca la mama acasă”, ceea ce înseamnă materie primă de calitate, care se reflectă cu vârf şi îndesat în preţ. Metodele de conservare fără conservanţi artificiali, ridică şi ele preţurile. Pe lângă asta, producătorii sunt siliţi să îşi găsească singuri piaţa de desfacere, tocmai datorită volumelor mici. Ar fi ele multe, dar cred că m-am făcut înţeles.

Pomenesc toate astea, pentru că majoritatea românilor nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă că un consum ridicat al produselor româneşti determină o creştere economică reală a României. Cum? Simplu! Rămânând la sectorul alimentar, hai să ne închipuim procesul de producţie: materia primă se obţine din satele româneşti, astfel agricultorii obţin un câştig pe care îl investesc mai departe în creşterea productivităţii. Prelucrarea, presupune folosirea forţei de muncă româneşti, ceea ce se înseamnă salarii pentru angajaţi şi impozite încasate de stat, ceea ce se reflectă în celebrul PIB. Odată făcute, produsele pot fi preschimbate pe bani, care dacă ar fi cheltuiţi pe produse similare din import, ar duce la „scurgeri” de valută în afara ţării, pentru a fi plătiţi producătorii externi. Simplu, nu?

Această „reţetă” se poate aplica oricărui produs. De aceea susţin că ori de câte ori avem posibilitatea de a alege între două produse similare, unul din import şi altul autohton, e de preferat să alegem produsul românesc. În cazul produselor alimentare sau agricole, alegerea e cu atât mai necesară cu cât banii ajung destul de direct la cei ce se ocupă de obţinerea respectivelor produse. Marea hibă a produselor autohtone e lipsa aspectului comercial, deşi nu asta ar trebui să primeze atunci când facem alegerea, dar totuşi o facem. În faţa rafturilor ne comportăm exact ca nişte copii: suntem atraşi de culorile şi imaginile frumoase.

De ce nu face nimic statul pentru a încuraja consumul de produse româneşti? Pentru că nu poate! În momentul în care o autoritate centrală ar aminti ceva legat de acest lucru, ar fi pasibilă de sancţiuni din partea Uniunii Europene sub acuzaţia de „discriminare”. Tot ce se poate face, este ca autorităţile locale să organizeze târguri de produse alimentare tradiţionale. De asemenea retailerii, fie companii româneşti, fie companii multinaţionale, încep să înţeleagă că trebuie să facă ceva pentru încurajarea producţiei autohtone, pentru că altfel nu se creează bunăstare, iar ca efect scade numărul cumpărătorilor, deci şi volumul vânzărilor. Rămâne să mai înţeleagă şi cumpărătorul român că un produs românesc cumpărat îi poate salva chiar lui locul de muncă.

Gândind puţin mai departe, un producător ce îşi poate creşte producţia, ce poate face mai departe? Export? Eu sunt convins că da. Oare asta ce ar însemna pentru economie? Oare?…

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Ptiu, drace!

Kefereu’ şi-a făcut bancă! Nu contează că pierde bani cu nemiluita din operaţiuni specifice activităţii de transport, acum vrea să înceapă să piardă şi din operaţiuni bancare. Şi unde putea fi amplasat mai central şi la vedere în Oradea un sediu al băncii keferiste? Lângă biserică. Dar nu lângă oricare biserică, ci chiar cea cu lună! Asta aşa… ca să nu uite că banu’ e ochiu’ dracului şi să nu fie tentaţi prea tare să-l câştige: e ok şi dacă-l pierd.

pese: a se observa cacofonia din denumire. Se pare că nici după „Banca Comercială Carpatica” bancherii români nu au învăţat limba română.

 

 

 

 

 

 

 

Drept la muncă sau obligaţie la sclavie?

Multă lume a început să facă scandal odată cu schimbarea Codului Muncii de la noi: că angajaţii nu vor avea protecţie în faţa angajatorilor, că se încalcă dreptul la un loc de muncă sigur, etc, etc, etc. Mulţi au fost cei care o tăiau scurt „măcar aşa vă veţi face treaba mai bine”. Pe urmă au început să apară „raportările pozitive” de la Ministerul muncii, cum că „s-au încheiat în ultimele luni (după adoptarea Codului) sute de mii de contracte de muncă”. Frumos! Dar nu spune nimeni ce fel de contracte! Vă spun eu: temporare! Abia pe la mijlocul toamnei se va vedea dezastrul de pe piaţa muncii, când respectivele contracte se vor termina.

Până atunci încep să apară abuzurile. Uite de exemplu ce a descoperit Piticu’. Şi ăsta e doar începutul. Oricum angajaţii nu vor mai avea prea mult curaj să caşte gura pentru drepturile lor, pentru că vor zbura în stradă în secunda doi, fără prea multe explicaţii, deoarece legea le permite patronilor. Pentru că sindicatele sunt cvasiinexistente sau se ocupă de alte chestii mai avantajoase (a se citi profitabile), cum ar fi încasarea cotizaţiilor şi participarea la şedinţele consiliilor de administraţie. Sindicaliştii să mai aştepte!

Românii din Spania simt deja pe pielea lor modificarea legii privind angajaţii străini şi nu le place, doar că ei ştiu că există cineva care să se ocupe de cazurile lor. Cu mai mult sau mai puţin succes, dar se ocupă.

În orice ţară în curs de dezvoltare, în care clasa de mijloc încă nu s-a aşezat temeinic, vor apărea abuzuri faţă de angajaţi atâta vreme cât legea va fi laxă. Nu spun că trebuie apărat orice angajat şi cu orice preţ, dar nici lăsat de izbelişte în faţa unora dintre angajatori care văd doar banul, iar pentru el calcă orice drept în picioare.

Aşadar ne pregătim de o nouă epocă a sclavagismului?

Pana unde mai poate creste pretul benzinei?

Pana unde vor actionarii petrolistilor. Stim deja ca eterna scuza este cresterea pretului pe baril, urmata de cresterea cursului de schimb al euro si al dolarului. Dar cum barilul cam stagneaza, iar valutele o iau la vale (in special dolarul, care pierde constant teren fata de euro), sunt curios ce scuza se va mai gasi.

In rest profiturile cresc.

Sa auzim de bine.

Ce-o fi aşa de greu de priceput?

De fiecare dată când sunt întrebat ce părere am despre afacerile „româneşti 100%” îmi ridic în cap interlocutorii. Şi asta nu pentru că nu am încredere în potenţialul lor, cât nu am încredere în capacităţile manageriale ale întreprinzătorilor care le-au pus bazele. Întotdeauna am spus că afacerile româneşti suferă de lipsă de management sau mai bine zis de lipsă de manageri, cu toate că facultăţile economice din România scot pe bandă rulantă promoţii de absolvenţi de management. Marea majoritate a afacerilor rămân să fie conduse de către cei ce le-au înfiinţat şi care nu au

Continuă lectura

Vă place sportul? Dar fotbalul?

Stau şi mă uit râzând la lamentările patronilor din fotbalul autohton care au aflat de mega-eşecul licitaţiei pentru drepturile TV ale următorilor 3 ani. Chiar nu înţeleg cum se aşteptau la sume colosale când tot ce vedem e circul lui Becali, Iancu, Porumboiu, Copos şi alţi câţiva. Cum naiba aveau aşteptări să încaseze cât fotbalul englez de exemplu (care, fie vorba între noi,

Continuă lectura

FMI vs China (1-1)

Până acum China nu s-a hazardat la declaraţii privind criza financiară internaţională. Iar acum o face în stil mare: Moneda euro va depăşi criza şi va contribui la stabilitatea sistemului monetar internaţional. Asta exact în momentul în care unele state europene încep să pună la îndoială stabilitatea şi viitorul monedei unice.

Să fie un semnal faţă de Statele Unite şi dolar? Eu cred că da.

Sursa: MEDIAFAX

Viata-i grea, criza e mare

Traim vremuri grele. Vremuri de restriste. Toata lumea taie pe toata lumea de unde poate, altii o taie prin alte tari. Primii au fost banii negri care au taiat-o prin coturi elvetiene sau paradisiace. In vara s-au taiat banii de salarii la stat dar si banii de pensii „nesimtite”. Nu s-au taiat in schimb nesimtitii, dar iarna inca nu a trecut, iar 22 decembrie se apropie la fel de repede ca facturile de utilitati a primelor luni de iarna.

Daca banii au plecat, imaginea lor de pe aici a ramas. Ca ne place, sa afisam imagini de bunastare. Drept pentru care

Continuă lectura

Şomajul şi asistenţa socială

Da, ştiu, nu e unul şi acelaşi lucru, dar se pare că încă multă lume nu înţelege.

Asistenţa socială constă în acordarea unor ajutoare materiale unor persoane ce nu se pot întreţine din varii motive (de obicei pe caz de boală, incompatibilă cu munca). În ultimii 20 de ani, au beneficiat de asistenţă socială diverse categorii de persoane, pe considerentul că România este un stat social şi că în Constituţie este scris dreptul fiecărui cetăţean de a avea un nivel de trai decent (art.43, alin.1).  Aşa s-a ajuns la stabilirea venitului minim garantat de către stat. Din punctul meu de vedere e bine că se pune o oarecare ordine în sistemul asistenţei sociale, reducându-se cazurile de acordare. Câţi nu am văzut oameni perfect sănătoşi, care nu muncesc, dar primesc venitul minim garantat? Aşadar hai să mai tăiem.

În privinţa şomajului, lucrurile stau puţin altfel: ai cotizat la un fond pentru a te asigura de riscului producerii unui

Continuă lectura

Azi, cea mai aglomerata zi de cumparaturi pe internet

Cica azi e ziua cu cele mai multe cumparaturi de pe internet. Normal ca in vestul salbatic si capitalist. Ca in Romania moderna si civilizata, cardurile sunt doar niste chestii de plastic pe care iti da firma banii de salariu, ca sa mai incaseze banca niste comisioane cand ii vei ridica de la bancomat. Iar firma a primit pentru asta o linie de credit sau chiar un credit mai avantajos.

Suntem independenti sau nu mai suntem?

Romania, ca sa aiba o „plasa de siguranta” a contractat un imprumut de la FMI in 2009. Doar de siguranta, ca altfel nu avea nevoie. Adevarul a iesit mult mai tarziu la iveala. Avea nevoie, inca de mult mai mult decat cat a imprumutat. Asta pentru ca mareata strategie „asteptam sa vedem ce-o sa fie” nu a mai functionat. Ce face Irlanda in situatie similara? Recunoaste (dupa cateva luni de minciuna) ca a gresit, dar nu vrea masuri de austeritate. Prefera falimentul indiferent de risc.

Asta inseamna sa ai sange in instalatie! Si asta inseamna independenta!

Cand iesim din criza?

Pai, imediat ce vom termina cu datoriile. Nu e vorba doar de cele catre FMI ci si de cele catre banci. Si nu doar datoriile statului ci si ale populatiei. Pentru ca sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat pe apetitul de consum al romanilor. Consum bazat pe credit si pe import intr-o majoritate covarsitoare.

Pana atunci banii nou creati in economie se vor scurge din tara prin banci, care ii returneaza bancilor-mama. E foarte simplu: a fost nevoie de credite, banii au venit de afara; nu mai e nevoie de ei, se intorc de unde au venit. Sa nu ne imbatam cu apa chioara, chiar si cresterea productiei industriale si a exporturilor s-a facut cu investitii din creditare sau cu investitii a unor firme multinationale care aveau nevoie de forta de munca ieftina de la noi. Pana nu vom face investitii in infrastructura, care sa ne faca atractivi si din alte puncte de vedere decat a costului fortei de munca, nu avem nici o sansa.

Pe langa toate astea va trebui sa invatam sa ne pretuim mai mult producatorii, la fel cum producatorii nostri vor trebui sa invete sa ne pretuiasca.

Locuri de munca sau disponibilizari?

Citesc pe situl televiziunii locale TVS ca urmeaza disponibilizari de personal la Spitalul Stationar II. E vorba despre angajatii de la bucataria care urmeaza a fi inchisa.

Angajatii bucatariei de la stationarul II al  Spitalului Judetean din Oradea stau cu  sabia disponibilizarilor deasupra capului.  Daca initial se vorbea despre modernizarea  ei, soarta „bucatariei de jos” este incerta  chiar si pentru conducerea unitatii  medicale, care a decis deocamdata sa o  inchida si sa mute personalul. Acesta va  munci la bucataria din cadrul spitalului, unde  se vor gati zilnic in jur de 800 de portii pentru  pacienti. „E mult de lucru si avem nevoie  de oameni, nu de disponibilizari”, spun  nutritionistii.

Intrebarea mea  este: „de ce nu se concesioneaza bucataria (cu pastrarea angajatilor) catre o firma de catering, care sa ofere pe langa mesele bolnavilor si pe cele ale personalului medical? Se stie ca o firma privata isi dimensioneaza mai bine activitatea. In acest fel asigura locuri de munca, hrana pentru pacienti (de ce nu si medici), produce si profit vanzand mare parte din productie. Totul local.

Asa suna teoria. Varianta inchiderii ar trebui sa fie ultima pe lista.

Solutie pentru reducerea coruptiei

Reducerea cuantumului amenzilor. Reducand amenda, reduci „riscul de a fi corupt” a functionarului care o aplica. Cetateanul, poate plati, iar statul incaseaza banii. Functionarului i se rupe in cazul unei amenzi de 10 – 50 de lei; ce sa faca sa ia spaga? Cat? 5 lei? Pentru 5 lei sa riste puscaria?! No way! Si atunci aplica amenzi in nestire. Dar le aplica. Iar statul le incaseaza.

Cei care cunosc fenomenul pot sa confirme, ca o amenda uriasa ramane neplatita cu anii sau e contestata si in final este anulata. Daca ramane neplatita e contabilizata de ministerul de finante ca venit, chiar daca e evident ca nu se va incasa in veci, ramanane ca arierat si generand penalitati, care la randul lor devin arierate. Nu mai bine putin si des? Vorba evreului: „nu trebuie sa curga, e bine si daca picura”.

Cu ocazia asta rezolvam si problema „riscului de a fi mituiti” a functionarilor si in consecinta putem taia „stimulentul” (ca parca ala e rolul lui, nu?)

Functionarul roman – un asistat social?

Ca nu sunt de acord cu „stimulentele” acordate functionarilor romani pentru a munci, se stie, am spus-o si o sustin in continuare, indiferent de parerile altora. Asta pentru ca pentru a munci ai un salar, nu un stimulent, iar daca nu-ti convine munca la stat esti liber sa pleci. In sectorul privat, stimulentul pentru munca e salariul si chiar jobul.

Adevarata problema nu consta in marimea salariilor functionarilor ci in numarul angajatilor. Ca sa nu ii dea afara, statul a gasit solutia diminuarii salariilor, care, sincer, mi se pare o tampenie fara margini. Asa cum autoritatile locale au aplicat metoda reducerilor de personal, tot asa puteau si cele centrale sa o aplice. Ar fi plecat tot aia care muncesc si-si vad de treaba si care nu au PILE. DAR, in plin secol 21, in era informatizarii sau cum vreti sa ii spuneti, in Romania, o tara mijlocie ca marime si ca populatie, calculatorul e folosit de foarte mica parte a functionarimii, cu toate ca nu exista institutie care sa nu fi cumparat la supra-pret tehnica de calcul. Daca ai de depus orice cerere, declaratie, etece., trebuie sa o faci in forma scrisa pe…. ati ghicit, hartie. Nu conteaza ca arhivele statului gem de documente pe care nu va apuca nimeni sa se uite vreodata. Orice institutie din tara asta care are si drept de control iti va cere sa vii si cu copii ale declaratiilor pe care le-ai depus deja, pentru ca e mai comod decat sa ti le caute in arhiva. De fapt care arhiva? Ca e imprastiata in toate zarile pe unde se mai gaseste putin spatiu neocupat in vre-o cladire a arhivelor nationale. Vrei adeverinta? Pai vii cu copii ale declaratiilor si iti facem! Atunci de ce sa nu-mi eliberez singur adeverinta daca actele de care ai tu nevoie pentru ea tot de la mine le iei? Care mai e rostul tau? Sa iei stimulente? Sa dai amenzi?

M-am enervat zilele astea si o sa spun cum, pentru ca merita toata atentia sa vedeti cum e tratat omul cu o bruma de initiataiva, cel ce refuza sa moara si care are tupeul (da, tupeul!) sa-si deschida un business in plina criza in Romania anului 2010.

Un cetatean strain infiinteaza o firma in Romania. Nici nu conteaza ca e strain, pentru ca e casatorit cu romanca, locuieste de ani buni in Romania, practic aici este casa lui. Firma infiintata are, conform legislatiei romane, cetatenia romana. Buuun! La un momentdat se gandeste omul nostru sa isi angajeze pe cineva sa-l ajute, iar daca tot angajeaza un om, sa se angajeze si el ca sa aiba macar asigurari de sanatate daca pateste ceva. De aici incepe distractia. Ca firma noua nu ai cod ITM. Ca sa-l primesti mergi la ITM cu copie dupa statut, copie dupa hotararea judecatoreasca de infiintare a firmei, copie dupa certificatul de inmatriculare al firmei, copie dupa actul de identitate al asociatului unic (societarului unic) sau ale administratorului (daca-s mai multi asociati). Primesti codul ala blestemat pe o bucatica de hartie, scris cu pixul. Dar daca vrea si proprietarul firmei sa se angajeze, mai ales ca nu e cetatean romat se complica lucrurile. Iti trebuie contractul de munca in 4 (patru) exemplare, nu in 3 ca la ceilalti angajati, o copie legalizata dupa permisul de sedere plus inca 2 copii xerox ale copiei legalizate, iar ultimul act este o adresa a firmei catre ITM prin care soliciti inregistrarea contractului pentru cetateanul strain. Depui toata hartogaria la registratura si astepti un raspuns, favorabil sau nu. Daca aveti impresia ca se termina aici, va inselati. Dupa toata tevatura, cetateanul strain-proprietar de firma-angajat al propriei firme trebuie sa isi echivaleze studiile din tara natala, chestie care se face la Bucuresti de catre Ministerul Educatiei. Nu vreau sa ma gandesc ce inseamna asta pentru bietul om, dar clar ca e chestiune de durata. Pana aici numar minim doi functionari in plus in sistem. Inmultiti cu 40 (numarul de judete) si vedeti cam ce inseamna doar pentru obtinerea unui cod pe care ar trebui sa-l obtii odata cu infiintarea firmei.

Acum omul are firma, are angajati, dar vine si prima lui declaratie pentru plata datoriilor catre stat. Aici nebunia e in toi. Teoretic, la administratia financiara depui declaratiile „100” si „102”. Dar nu poti daca nu ai depus asa-numitul „vector fiscal” sub forma declaratiei „010” sau daca nu ai declarat la infiintarea firmei la Registrul Comertului ca intentionezi in viitorul apropiat sa ai si angajati, deci sa le si platesti niste impozite, deci sa fii inregistrat ca platitor de impozite pentru salarii. Depui o delaratie „010”, ii faci o copie xerox si mergi cu ea la ghiseu impeuna cu declaratiile „100” si „102” prin care declari ca ai de dat bani la stat pentru ca ai angajati. Halucinant, nu? Depui o declaratie (010) prin care declari pe proprie raspundere ca vei depune declaratii pe proprie raspundere (100 si 102) cu sumele datorate statului in contul contributiilor pentru salariati. Sa-mi spuna cineva de ce toata tevatura asta? Sa fie mai multa hartie igienica la finante? Nu! Sa aiba acoperire niste posturi de functionari in cadrul ministerului, care doar invart niste hartii. Cati? Pai tot cam doua bucati functionari. Din nou inmultiti cu 40. Asta pentru ca oricum tu, ca administrator, depui orice declaratie PE PROPRIE RASPUNDERE!

Trecem mai departe. Mai ai de depus declaratii la sanatate, pensii si somaj. La pensii nu prea ai mari probleme, in afara de faptul ca trebuie sa mergi pana acolo, sa stai la coada si sa inregistrezi inca o bucata de hartie care ajunge cine stie prin ce vagauna. La sanatate, cel putin teoretic, poti depune declaratia prin mail. Teoretic, pentru ca… daca e firma noua, ea nu va figura in baza de date a Casei de Sanatate, drept pentru care trebuie sa mergi personal sa depui o copie xerox dupa certificatul de inmatriculare al firmei (da, acelasi certificat pe care il elibereaza Registrul Comertului si pe care l-ai mai depus odata la ITM), pentru luare in evidenta. Abia apoi poti depune declaratia online. Contabilizam inca un functionar in plus. Din nou inmultim cu 40.

Intrebarea mea, ca idiot platitor de taxe in Republica Corcodusiera Romania este: „de ce mama dracu’ nu se comunica automat certificatul de inmatriculare al firmei catre toate institutiile direct interesate?” Ca sa ma puna pe mine pe drumuri de zece mii de ori. Ca sa ia stimulente pe alergatura mea. Sa simt ca traiesc. Ca sa nu dea afara sistemul cativa oameni in plus. Ce ar costa Registrul Comertului sa comunice direct Codul Unic de Inregistrare peste tot unde e nevoie de el? La ce iti mai trebuie cod ITM atata vreme cat C.U.I.-ul e unic si irepetabil?

Astea-s motivele care ma fac sa cred ca functionarii publici din Romania nu sunt decat asistati social. Nu toti, dar destui. Doar in articolul asta am numarat aproximativ 200. Si asta doar in institutiile cu care ne intalnim cel mai des. Cati or mai fi, numai bunul Dumnezeu mai stie! In conditiile astea cum sa-si mai deschida cineva firma  si de ce?

Premiera!

Consiliul concurentei a amendat CECCAR (Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania) pentru fixarea tarifelor minime obligatorii. Amenda este una uriasa pentru Romania, aproximativ 950.000 euro. Stirea AICI

Problema adevarata ar putea veni in momentul in care se vor liberaliza tarifele: firmele de contabilitate si contabilii care au relatii stranse cu administratiile financiare vor pastra tarife crescute (ca deh, multe firme vor sa se puna la adapost de controale aiurea), iar cei care intr-adevar lucreaza, vor trebui sa scada tarifele ca sa-si pastreze clientii. Asta era o masura ce trebuia luata cu mult timp in urma. Poate asa si cei din finante isi vor dori mai cu sarg sa lucreze la stat si in absenta „stimulentelor”, pentru ca alternativa „la privat” nu va mai fi roz.

Ce misto e jocul la doua capete!

Vreau si eu o lamurire

Cica „stimulentele” se vor acorda la functionarii de la finante pe baza de pertformanta! Ce e aia, cum se stabileste si de catre cine??? Cica un criteriu de pertformanta ar fi realizarea planului!?! Asta ce mai e??? Cumva functionarii publici lucreaza in fabrici, la norma??? In ce consta norma lor??? Amenzi? Pai atunci ne-am dus dracu’!!! Vor veni peste sectorul privat ca niste vulturi hamesiti si vor distruge ce a mai ramas in viata.

Prostul nu e prost destul…

… daca nu e si roman! Anul acesta, la lansarea televizoarelor 3D, romanii s-au calcat in picioare si au epuizat stocul de aparate aduse de importator. Toti vanzatorii au fost oarecum socati de succesul (in plina criza) televizoarelor 3D, cu atat mai mult cu cat pe teritoriul Romaniei nu emite nimeni 3D. Nici macar in Europa. Pana acum nu am identificat in oferta vreunui operator de cablu emisia 3D a vreunui post TV. Dar romanii e destepti si ai dracu’ de fuduli. Dau de 5 ori cat face pe ceva ce nu pot folosi. Dar au!

Ca sa pun motul la locul lui, aflu azi ca primul canal de televiziune din Europa vare VA emite in format 3D VA fi in ANGLIA, si VA emite doar incepand cu 1 octombrie.

Intrebarea mea e: cat se devalorizeaza in juma’ de an o scula electronica?

O idee pentru cresterea veniturilor statului

Ca tot sunt eu impotriva noilor impozite sau a impozitelor marite, vin cu o idee geniala: introducerea in nomenclatorul de meserii a ocupatiei de … dama de companie (ca sa nu zic curva), drept pentru care curvele fetitele ar plati legal impozite. Macar ala de 16%.

Stiu ca o sa ma luati la suturi ca biserica ortodoxa e impotriva ideii, dar ea, biserica, poate fi impotriva oricarei idei de taxare (si a oricarei idei de progres in general) numai si numai dupa ce isi plateste toate impozitele pe terenuri, cladiri si afaceri, dupa ce ajuta toti batranii si nevoiasii, dupa ce ofera educatie gratuita si neconditionata tuturor copiilor orfani. Pana atunci se afla in situatia damelor de mai sus: presteaza si nu plateste.

S-a deschis Oradea Plaza

E un fel de-a spune ca s-a deschis. S-a deschis magazinul Billa de la parter plus cateva chioscuri de incinta (telefonie mobila, RCA, gablonturi, etc.). Oricum a avut doua runde de deschidere in ziua de ieri. Una la ora 12:00 pentru presa si una la ora 19:00 pentru mediul de afaceri si politic al orasului. Inutil sa spun, ca intocmai ca la toate deschiderile de pana acum, in timpul „manifestarilor de deschidere” se lucra la greu la finisaje (cladirea nefiind nici 80% terminata in opinia mea). Din prezentarea investitorilor, pe langa zona comerciala, complexul va mai avea si o zona de conferinte, dar si un hotel business (nu am reusit sa-mi dau seama din declaratii cand vor fi gata respectivele facilitati). Sa fie intr-un ceas bun!

Ce e bine, este ca amplasarea centrului comercial langa piata agroalimentara „Cetate” va usura putin munca de cautare a cumparatorilor oradeni. Un alt avantaj este ca se ascute concurenta in domeniul retailului alimentar. Oradenii au acces incepand de azi, 15.07.2010, de la ora 8:00 in incinta complexului. Iata si cateva imagini din interior:

Coltul cu zvonuri – 12.05.2010

Am auzit azi un zvon care ma pune destul de serios pe ganduri. Ar trebui sa-l puna si pe mister Bolojan. Si nu doar pe el. Zice asa: de la 1 iunie, educatoarele din Oradea (deocamdata e vorba de cateva gradinite), isi vor da demisia in bloc. Asta pentru ca deja primaria le-a redus salariile de anul trecut, iar acum cu 25% in minus ar ajunge sa ia cam 300 de lei salariu. Acuma vine intrebarea: ce facem cu copiii? Noi astia, care lucram sa tinem restul bugetarilor? Stam si noi acasa? Ne dam si noi demisia ca sa stam cu copiii? Sau iesim in strada ca sa sustinem drepturile mult prea mult incalcate ale invatamantului?

Urmeaza sanatatea. Daca si ei isi dau demisiile, poate vor intelege si guvernantii ca reducerile trebuie facute in alte parti. Propunerea mea pentru angajatii din sanatate e sa ii trateze pe toti demnitarii exact ca pe oricare muritor de rand: sa stea la cozi la urgenta; sa isi ia programare la medicul de familie, cu cateva zile inainte, pentru orice problema de sanatate; sa astepte pe coridoarele si prin salile de asteptare insalubre ale spitalelor romanesti; sa fie plimbati intre spitale cu ambulante din vremea lui Decebal, fara oxigen si alte dotari, decat o targa din sarma impletita; sa fie operati in exclusivitate in salile de operatie ale spitalului CFR 2 din Bucuresti, poate-poate se imbilnavesc si ei si ne parasesc prematur (promit sa plang pana mi se va rupe camasa de pe mine).

SA TRAITI CU BINE!!!

Eterna şi fascinanta Românie – azi, legislaţia

Ce te faci dacă la un moment dat ai avut firmă, ai pus-o pe linie moartă, iar în anul ce a trecut te-ai trezit că trebuie să plăteşti impozitul forfetar? Păi simplu: o suspenzi sau o lichidezi! Dar ce te faci dacă tu ca asociat unic

Continuă lectura