RCS&RDS face o mişcare demnă de o declaraţie de război. La baionetă şi cu grenada în dinţi! Astfel vom avea „din octombrie, convorbiri nelimitate către utilizatori din orice reţea naţională de telefonie fixă, în cadrul abonamentului de 2 euro/lună, fără TVA”. Dacă până acum păreau poveşti, preluarea UPC şi a pachetului rămas în proprietatea statului din ROMTELECOM, par mai aproape de adevăr. Deci nu va avea loc prin fuziune sau cumpărare, ci prin preluarea clienţilor. Dacă ne gândim că s-a reglementat şi portarea numerelor, imaginea e completă.
Deşi e vorba acum doar de convorbiri în alte reţele fixe, îndrăznesc să cred că pe viitor compania va lansa o ofertă oarecum asemănătoare şi pentru telefonia mobilă.
„Dacă tot avem stadion nou, hai să schimbăm şi imnul!” şi-a zis Mircea (Naşu’) Sandu. Zis şi făcut! Marcel Pavel, cel însărcinat cu vocea la eveniment, s-a conformat. Acu’ a luat amendă. Şi el şi FRF. Şi pe bună dreptate: unde-i lege nu-i tocmeală. Mai ales că e vorba de simboluri naţionale…
Theo (da, cel cu theoriile) a venit şi el cu nişte propuneri de imn, dacă tot e aşa… la liber… Cum el e puţin pudic, o să vă rog să lăsaţi propunerile voastre aici pe blog.
De fiecare dată când sunt întrebat ce părere am despre afacerile „româneşti 100%” îmi ridic în cap interlocutorii. Şi asta nu pentru că nu am încredere în potenţialul lor, cât nu am încredere în capacităţile manageriale ale întreprinzătorilor care le-au pus bazele. Întotdeauna am spus că afacerile româneşti suferă de lipsă de management sau mai bine zis de lipsă de manageri, cu toate că facultăţile economice din România scot pe bandă rulantă promoţii de absolvenţi de management. Marea majoritate a afacerilor rămân să fie conduse de către cei ce le-au înfiinţat şi care nu au
A demonstrat-o înca odată (dacă mai era necesar) MTV România, parte a Media Pro. Astfel, ceea ce începuse ca o glumă din partea câtorva bloggeri a devenit o luptă între o parte dintre utilizatorii internetului din România şi maşinăria de marketing a Media Pro.
Să prezint faptele. Timp de o lună vizitatorii sitului MTV România puteau să voteze pentru a alege „cel mai tare hit al ultimilor 15 ani„. Melodie românească bineînţeles. Între piesele uploadate s-a strecurat (din greşeală sau la mişto) şi piesa „Dozatorul” compusă şi interpretată de DJ Boroş. Drept să recunosc, nu am auzit-o niciodată până la acest concurs, la fel cu nu am auzit niciodată de DJ Boroş. Dintre toate propunerile fiind cea mai proastă piesă, a aprins în cineva scânteia de revoltă faţă de muzica difuzată de franciza românească a reputatului post de televiziune occidental MTV. Şi a început „rivoluţia”. Scânteia aprinsă de UtopiaBalcanica s-a extins treptat şi la alţi bloggeri, care i-au dat amploarea unui incendiu. S-au aprins pe rând (nu neapărat în ordinea asta) Ovi Sirb, Denisuca, Ovidiu Eftimie, RezistentaUrbana, DailyCotcodac, Morom3t3, SkyLovers, Romanika.eu, FurtDeCurent, DumneZERO, Webcomics, ARHI, DeCeBlog şi mulţi, mulţi alţii pe care nu i-am urmărit. Votul părea să dea un câştigător clar în piesa „Dozatorul”, mai ales că pe la jumătatea concursului avea dublul numărului de voturi faţă de contracandidat (Voltaj – „20”). Până în ultima zi de concurs (30 noiembrie, ora 23:59 conform regulamentului postat de MTV România) „Dozatorul” conducea. Cum s-au schimbat liderii puteţi vedea pe Contrasens. Interesant este că dacă DJ Boroş creştea încet dar constant, Voltajul creştea în salturi (între 20 şi 50 de voturi deodată). Miezul nopţii a prins Voltajul pe primul loc cu fix 110 voturi avans, unde doar cu o oră înainte era condus cu mai mult de 100 de voturi. În ultimele ore de votare s-au încins Twitter-ul şi Facebook-ul. Dacă îndemnurile erau clare spre „Dozator”, nimeni nu a sesizat să existe o mobilizare similară pentru Voltaj. Nici una din piesele clasate de la locul 3 în jos nu au înregistrat creşteri semnificative care să indice vre-o implicare.
La câteva minute după încetarea oficială a votului apare pagina următoare:
Vă rog să remarcaţi numărul de voturi strânse de Voltaj. Nu, nu e codat. Pur şi simplu pagina a fost scrisă cu ceva vreme înainte, neştiindu-se cu ce număr de voturi va castiga Voltaj. Dar se ştia că va câştiga. Felicitări, aţi asistat la un exemplu clasic de furt a unui concurs, după principiul „concursul se ţine joi, dar postu-i ocupat de marţi”.
Eu propun şi numărarea voturilor contra. S-ar schimba automat câştigătorul.
Motivele. Pentru cine nu ştia, 1 decembrie 1996 este ziua lansării primului album Voltaj, ce se numea „Pericol de moarte”. Aşa că era de-a dreptul imposibil ca după 14 ani, o formaţie sub contract cu Media Pro, să nu câştige „simbolic” un concurs de hituri româneşti ale ultimilor 15 ani (de ce nu 20?).
Morala. Întotdeauna ei vor putea fura mai mult decât putem noi vota!
P.S. ProFM a dovedit că sloganul i se potriveşte ca o manăuşă: „The Hit Factory”. Aşteptăm deci un nou album (aniversar) Voltaj, care să rupă topurile.
Ma uit de ceva vreme la televizor cu o detasare pe care ma mir ca nu am deprins-o mai demult. Ultima „valva” este, evident, despartirea si apoi reimpacarea dintre Adelina Pestritu si Liviu Varciu. Doua personaje relativ anoste, care au intrat in lumina reflectoarelor (in ultima vreme, pentru ca Liviu mai fusese cu ceva vreme inainte in calitate de cantaret) cu scandalul divortului. Scandalul cu pricina s-a desfasurat in mare parte in studio, la ore si emisiuni ce aveau darul sa-i aduca in gura lumii cu viteza fulgerului. Buuuun! S-au despartit. Asta nu mai importa. Cand valul a trecut, vine si tsunami-ul: Liviu Varciu o cere de sotie pe Adelina Pestritu, tot la o emisiune de maxim angajament. In direct.
Inca nu s-au racit tastele redactorilor de tabloide, ca vine si un ziarist care „a inregistrat o convorbire” in care se intelege cu „diva” (ce mult si-a pierdut sensul acest cuvant!), contra unei modice sume de 1500 de oiro sa regizeze o sedinta foto pentru paparazzi, in care ea si Liviu sa fie „surprinsi” la starea civila, cu verighetele pe deget, iar ca bonus paparazzo sa „surprinda” si un sarut intre cei doi porumbei. POC! Uite cum se fac stiri! Cu numai 1500 de euro!
Ce ma face pe mine sa rad e altceva: daca tot i-a propus „vedetei” sedinta foto cu pricina, de ce a mai dat-o in vileag (fata avea oricum o varianta de back-up sau blufa)? Nu i-a convenit pretul? Sunt convins ca Adelina a inaintat suma conform mercurialului din acest moment, dupa o atenta cercetare a pietei. Sunt convins ca astea sunt practicile in presa mondena. Atunci la ce folos sa-ti dezvalui „modus operandi„? De ce ti-ai taia singur craca de sub picioare (si a intregii industrii de scandal din Romania)?
Cu dezvaluirea inregistrarii respective nu s-a facut altceva decat putina lumina (pentru cine nu vroia sa creada) ca atunci cand nu au stiri, ziarele de scandal si le creeaza. Nu e vorba de o vedeta cazuta in uitare, ci de un „scandal” cat se poate de actual. Deci nu femeia e de vina ca a cerut cat a cerut, ci a celor care au creeat piata si implicit preturile. Nu de ea trebuie sa radem, ci de presa care plateste ca sa aiba ce vinde. Parerea mea.
O scurtă trecere în revistă a istoriei americane relevă influenţa imensă pe care au avut-o emigranţii români la înfiinţarea celei mai puternice (a se citi războinice) naşiuni ale acestui secol.
Astfel aflăm că oraşul Detroit, unde şi în prezent se găseşte o importantă comunitate românească, a fost întemeiat
Un şoricel îşi făcea veacul la casa unor gospodari. Oamenii, fiind harnici, aveau o gospodărie frumoasă şi plină cu de toate. Atât de plină încât şi şoricelul o ducea bine de tot. Dar faptul că el o ducea bine nu era pe plac oamenilor. Într-o zi, şoricelul trăgea cu ochiul printr-o crăpătură a zidului şi i-a văzut pe gospodari deschizând un pachet. „Oare ce-o fi în pachet!”, s-a gândit şoricelul, dar s-a cutremurat văzând pe cei doi soţi scoţând o cursă de şoareci. Soricelul panicat a ieşit în curte şi a început să strige şi să ceară ajutor în dreapta şi în stânga, dar nimeni nu părea prea impresionat de drama lui. Găina şi-a ridicat capul şi i-a zis:
– Stimate şoricel, eu ştiu că-i o nenorocire pentru tine, dar pentru mine nu are absolut nici o importanţă!
Şoricelul s-a îndreptat către purcelul din curte, care părea să-i arate mai multă simpatie, dar şi acesta îi spuse:
− Îmi pare aşa de rău domnule şoricel, dar nu pot decât să mă rog pentru tine.
Şoricelul s-a îndreptat spre vacă, dar ea l-a privit bovin şi i-a spus:
− Ţi se pare că pentru mine este un pericol acea cursă de şoareci? HA, HA!!!
Trist şi speriat de moarte, s-a întors şoricelul acasă să se descurce singur cu capcana de soareci ce-i ameninţa viaţa.
Noaptea s-a auzit un clic, ca atunci când se închide o capcană de şoareci. Nevasta gospodarului a sărit din pat să vadă ce s-a prins în capcană. Spera să fie şoarecele care îi mânca zilnic din cămară. În întuneric nu a văzut că în capcană se prinsese un şarpe extrem de veninos. Şarpele a muşcat-o, iar femeia a fost transportată la spital. A fost tratată şi apoi lăsată acasă cu temperatură mare. Ştiind că cel mai bun tratament în caz de temperatură e supa proaspătă de găină. A luat gospodarul găina şi a tăiat-o ca să facă supa. Vecini şi prieteni au venit de departe să viziteze bolnava şi stăteau cu ea cu schimbul. Ca să-i hrănească, gospodarul s-a văzut nevoit să taie porcul. Femeia se simţea tot mai rău, iar nu după mult timp a murit. Mulţi cunoscuţi au venit, iar pentru masa de după înmormântare a trebuit gospodarul să taie şi vaca.
MORALA: Dacă veţi auzi că cineva are o problemă şi vi se va părea că ea nu vă va atinge, amintiţi-vă că atunci când cel mai slab e ameninţat, toţi suntem în pericol!
Daca acum ceva vreme intrebam care o fi ziua barbatului, iata ca Bergenbier incearca sa induca ideea ca ar fi in data de 5 mai. Sper sa mai vina si alte marci de bere cu initiative de genul asta, dar fiecare in alta zi (de vara pe cat posibil), ca sa putem sarbatori din plin.
1. Ma intreb daca sa spal masina. Asta ca tot a fost azi o zi insorita si frumoasa. Dar daca maine ploua? O fac iar cum a fost, poate chiar mai murdara! Deci nu o spal, pentru ca e ca un facut: de cat ori spal eu masina vine ploaia sau macar picura putin, cat sa se prinda frumos praful sub forma de stropi.
2. Ca tot e la moda noru’ cu emanatii de vulcan: ce naiba ne trebuie noua spatiu aerian inchis, ca eu unul nu am vazut nici strop de nor in week-end, cu toate ca stau in NV-ul tarii, adica in zona „de maxima intensitate”?
De cand ma stiu am avut cateva intrebari existentiale: de ce femeile au doua zile (1 si 8 martie), iar barbatii nu au nici una? (ca aia de 1 mai nu se pune doar pentru barbati 😀 ) De cate ori veneam cu intrebarea asta mi se raspundea:
Zicea Albert Einstein ca stie doua lucruri infinite: universul si prostia omeneasca. Si mai spunea ca totusi de infinitatea universului inca nu e sigur. De unde am tras io (cine mi-o fi permis)
Cand vorbesc de educatie, nu ma refer in mod specific la unitatile de invatamant ci cuprind aici mai ales educatia primita in „cei sapte ani de acasa”. Ei bine, aici avem o foarte mare problema, noi, romanii, ca popor, iar problema
Cel putin luand in calcul apetitul finantelor pentru stabilirea de noi taxe si impozite (vezi impozitarea pensiilor sau stabilirea alocatiei copiilor in functie de veniturile parintilor), as putea spune ca
De cand am postat mini-ghidul de traducere din limbajul femeilor, a crescut accesarea sitului ca urmare a cautarilor legate de acest subiect: femeia si limbajul ei. Nu e vorba de limbajul corpului ci de cuvintele uzuale si semnificatia lor in rostirea femeilor. De unde rezulta ca femeile sunt o mare, chiar imensa necunoscuta, pentru cealalta jumatate a planetei, in speta barbatii.
De exemplu derutatii care doreau un indrumar, au cautat:
– „traducere limbajul femeilor” = de unde rezulta ca sunt destui care considera ca femeile vorbesc o limba aparte;
– „limbajul femeilor” = confirmarea ca femeile au un alt cod de comunicare;
– „limbajul femeilor da inseamna nu” = deruta pe care o creeaza codul de comunicare al femeilor in randul barbatilor.
Astept in continuare exemple de la voi. Ce ati cauta legat de limbajul confuz si derutant al femeilor?
„- Si tu crezi in viata de dupa nastere?
– Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
Am trăit s-o văd şi p’asta! Maşinile chinezeşti care aveau siguranţa unei plase de rafie pline cu ouă (după principiul plasa n-are nimic, dar ouăle se fac praf), vor deveni încet dar sigur lideri de siguranţă rutieră. Cum?
Ştiu că abordez un subiect super-dezbătut de blogosfera românească, dar nu mă pot abţine să nu scriu şi eu câteva rânduri. În primul rând să ne dumirim ce e acela un card: o bucăţică de plastic ce dă posesorului posibilitatea să spună „am cu ce bă, am cu ce!”. Şi nu-l poate nimeni contrazice. Perversitatea cea mai mare e frăţiorul cardului, este vorba despre cardul de credit. Ăsta, pe lângă că îl face pe posesor să se dea jmecher, îl poate face să şi creadă că este. Pentru că poate. Pentru că are. Pentru că …. Ei bine aici începe distracţia: de multe ori
Poate că pare ciudat să o susţin eu, pentru că mi-a fost expusă de un prieten din preistoria vieţii mele. Este vorba de cel supranumit Teo Fabi. Adică pentru cei foarte apropiaţi, Doru, iar pentru colegi, Teo.
Teoria asta zice aşea: de ce să vrei să fii numărul unu? Păi cum de ce? Asta ar însemna că eşti cel mai bun, el primo, first! Cine nu şi-ar dori să fie primul în domeniul lui? Poate doar un prost! Şi totuşi… Cel mai câştigat este cel de pe locul doi (!?!). WTF? Oare toată lumea se ghidează după zicala antică „Save the best for last„? Cum aşa? Păi
Orice regula este susceptibila de a avea o exceptie. Fix una, nu mai mult, altfel nu ar mai fi regula. Si asta este o regula.
Daca fiecare regula are o exceptie care o intareste, este oare posibil ca si aceasta regula sa aiba exceptia ei? Daca da, ma intreb daca nu cumva singura regula este exceptia… Deci, fiecare regula are o exceptie… iar exceptia e regula…. concluzia ar fi ca regulile sunt exceptii?
