Skip to main content

Etichetă: blog

Cavaler din familia Babonic (nobili croați) - secolul XIV

Despre ambiție și determinare (I)

Scris de Andrei în . Publicat în opinii, cujetari, Istorie. Niciun comentariu la Despre ambiție și determinare (I)

Dacă ați urmărit meciul de aseară Croația-Anglia, probabil că unii dintre voi ați fost surprinși de rezultat. Eu nu. Ați văzut vre-un moment resemnare pe fața croaților? Este o poveste fără sfârșit cu care se confruntă spațiul balcanic. Probabil ați fost surprinși că reprezentativa unei țări cu aproape 4,2 milioane de locuitori a luptat de la egal la egal cu reprezentativa unui imperiu, care numai în Marea Britanie (UK) are 60 de milioane de locuitori. O luptă între David și Goliat, care de data asta nu s-a decis cu praștia ci cu mingea.
De ce insist? Pentru că vreau să vă povestesc cum ambiția și determinarea se învață, uneori cu forța.

Continuă lectura

Ce ar fi de zis?

Scris de Andrei în . Publicat în Uncategorized. Niciun comentariu la Ce ar fi de zis?

După cum aţi putut observa, blogul a strâns vârtos praf în ultima perioadă. Ce îmi pare extrem de rău este că nu am apucat să scriu nimic despre Toamna Orădeană, deşi am fost bloger acreditat. Pur şi simplu nu am avut timp. E prima dată de când există Toamna Orădeană când nu am văzut nici un spectacol şi nici la sărbătoarea populară „cu mici şi bere” nu am fost. Ruşine mie…

Cât despre alte subiecte… spuneţi voi cam ce ar mai fi de zis despre ce se petrece în lumea noastră românească. Mai au rost comentariile? Orice vorbă ar fi de prisos.

Promit să revin încet-încet din amorţire şi să ajung la cadenţa de minim un articol pe zi.

Cine şi cum controlează comerţul

Scris de Andrei în . Publicat în economice. Niciun comentariu la Cine şi cum controlează comerţul

Bineînţeles că e vorba despre comerţul mondial şi nu e vorba de „marea finanţă” sau de masonerie, e pur şi simplu vorba despre branduri. Când va avea şi România un brand p’acolo? În următorii 500 de ani probabil, dat fiind că e din ce în ce mai greu să pătrunzi la vârf fără să atragi atenţia şi fără să faci eforturi considerabile.

 

Sursa: CAPITAL

Vine Lady Gaga în România!…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie. Niciun comentariu la Vine Lady Gaga în România!…

… să cânte doar pentru români. Nu pentru că i-ar iubi ea în mod deosebit sau pentru că ar cumpăra românii mai multe albume ci pentru că din lipsa unor autostrăzi, nu vor putea veni în număr mare bulgarii, sârbii, moldovenii sau ucrainienii.

Explore the Charpatian garden… şi Bucureştiul turistic… strict pentru români.

Sunt bogat!!!

Scris de Andrei în . Publicat în să mai şi râdem..., SPAM. Niciun comentariu la Sunt bogat!!!

Tocmai când mă gândeam că m-a lăsat în pace prietenul meu chinez, mă trezesc cu ruda africană. Am primit mailul ăsta şi nu ştiu ce să mă fac cu atâta bănet:

From Mr. RICHARD KOKOU(LLM),
BP 01- 851 Porto Novo-Ouémé
Cotonou Benin Republic.
Tele; (+229) 9965-8430
Fax: (00) 229-2142-000

Dear Popa

I am Barrister Richard KOKOU, personal attorney to Late Mr. Part Popa, a national of your country; He was Owner of ORYX OIL&GAS and Major Auto dealer here in Republic of Benin . Here in after shall be referred as my client, On Friday, 26th May 2007, my client, His wife and their only daughter were involved in Benin petrol Tanker explosion incident that happened at Porga, near the Benin/Burkina Faso Border while returning from site, all occupants of the Car unfortunately lost their lives. (You may view this site for more details of the incident) http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/5016532.stm

Since then I have made several inquiries to locate any of my clients extended relatives but all to no avail.

I am contacting you to assist in repatriating the sun of $ 19,200,000.00. USD and properties left behind by my late client to your Country before they get confiscated or declared unserviceable by the bank. This deposits were lodged particularly, at the CENTRAL BANK OF WEST AFRICAN COTONOU where my deceased client has an account balance of Ninhteen million Two hundred thousand dollars $19,200,000.00.USD.

The bank has issued me a mandate letter of ultimatum to provide my client heir or have his account confiscated as an unclaimed fund, but having been advised by my Colleague lawyers and some financial experts, I was asked to track His last name over the Internet, to locate any member of his Family to assist me make this claim and transfer the fund legally, hence I contacts you, since you shares the same last name with my late client.

I hereby seek your consent to present you as a relative to my deceased client so that the Bank can transfer this fund into your Bank account, and then we will share the money equally at 50% to you and 50% me instead of aboundoning it with the Bank.
I shall procure all the Necessary legal documents that can be used to back up every claim we may make. All I require is your honest cooperation to enable us see this Business through legally. Bellow is the information’s I needed from you.

Your Full Names, Address,
Age, Occupation, Position,
Telephone and Fax for Communication Purposes
I await your immediate reply ASAP.

Best Regards.
Avocat Richard KOKO(LL.M)

 

Măcar e bine că mi-a găsit o rudă. Bogată. Problema e acum ce fac cu averea asta? Idei?

Mărim salariile bugetarilor? Mărim, că nu ne doare gura!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, economice, opinii, politice. Niciun comentariu la Mărim salariile bugetarilor? Mărim, că nu ne doare gura!

Din nou Parlamentul o dă în bălării. Azi a decis majorarea salariilor angajaţilor la stat. De unde? Nu contează, dar dacă e să piardă alegerile la toamnă, vor avea material pentru operaţiunea „tunurile pe putere”. Pentru că e cât se poate de clar că nu sunt bani pentru măriri.

Se încadrează perfect în şirul de acţiuni stupide întreprinse de PDL. Vă mai amintiţi legea prin care creşteau cu 50% salariile în învăţământ? Nici atunci nu erau bani, dar şi atunci urmau alegeri. Degeaba spunea Tăriceanu că nu se poate, PDL şi PSD au votat într-o veselie. Întâmplarea face că atunci încă mai eram în învăţământ. Nu pot uita ce priviri ucigaşe am primit când le-am spus bieţilor colegi dascăli că nu vor pupa nici un leu din mărirea votată. „CUM!?! E Lege!!! Cum să nu se mărească?”. La urma-urmei, bieţii oameni aveau dreptate: era o lege votată de Parlamentul României. Acuma vin eu şi vă întreb: ştiţi cumva că se aplică acea lege? Eu unul ştiu că s-a amânat aplicarea ei iniţial până în 2012, iar apoi pentru o dată neprecizată. Chiar şi cei care au câştigat în instanţă drepturile salariale ce decurg din acea lege s-au trezit că vor primi banii … mai încolo.

Dar să revin la legea actuală. Dacă vă întrebaţi ce vor face pedeleii dacă (prin absurd sau prin fraudă) vor câştiga alegerile şi nu vor avea cum să mărească salariile, tocmai aţi aflat răspunsul în aliniatul anterior: vor amâna aplicarea ei. Că e criză. Că iarna nu-i ca vara. Că afară plouă…

Lustraţia fără lustraţi

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice, scrieri. 1 comentariu la Lustraţia fără lustraţi

Mi-a luat destul de mult timp să scriu articolul ăsta, pentru că îmi făcusem o promisiune: de a încerca să nu mai abordez teme politice. Se vede treaba că nu reuşesc să fiu consecvent. Adevărul e că nici viaţa noastră politică nu lasă loc de-ntors.

Tema lustraţiei şi a legii ce o reglementează a fost deja îndelung dezbătută pe toate feţele în ultimele săptămâni. În 89′ se spunea că am scăpat de dictatură şi am intrat cu capul înainte în democraţie. Ce însemna democraţia nu avea nimeni habar, dar ideea generală ce răzbătea de peste tot era că din acel moment „putem face orice” sau mai bine zis că suntem liberi să facem orice. Parţial adevărat. Putem face orice, cu o singură condiţie: să nu-i deranjăm sau împiedicăm pe ceilalţi să facă ceea ce doresc. Ăsta e aspectul care scapă marii majorităţi de mai bine de două decenii. Un alt aspect ar fi legalitatea acţiunilor noastre liber alese. Aici lucrurile nu mai sunt atât de simple, dar în ţara în care sârma ţine loc de şurub, şaibă şi piuliţă la un loc, e bine şi aşa.

 Şi aici doream să ajung: la legea lustraţiei. Pentru că e minunată, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu unul nu mai văd rostul actualei legi în forma în care a fost adoptată, deoarece la câte excepţii prevede, doar lui Iliescu şi lui Moş Gerilă li se mai interzice să ocupe funcţii publice. Care ar mai fi logica lustraţiei dacă nu există lustraţi? Cui îi foloseşte? Doar ca să o avem şi să ne iasă la „socoată”?

Problema cea mai mare legată de legiferare în România este că legile sunt atât de complicate şi inutile după ieşirea lor din Parlament, încât musai e nevoie de norme de aplicare, care norme de aplicare pot fi schimbate după bunul plac al guvernelor care se succed la conducerea ţării ăsteia nenorocite înainte de vreme. Ca să nu mai vorbesc despre intenţia legii şi rezultatul ei final, care nu au nici un fel de legătură. Îmi amintesc doar de „Legea Ticu Dumitrescu” (L.187/1999-referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică) unde la finalul dezbaterilor, iniţiatorul ei a renegat-o vehement, din cauză că nu conţine exact punctele esenţiale asupra cărora insistase şi care stăteau la baza deconspirării poliţiei politice. O asemenea lege este şi cea a lustraţiei, care prevede mai multe excepţii decât reguli, iar astfel de legi sunt cu duiumul în România, astfel încât excepţiile au devenit regulă.

Şi uite aşa, o lege în România a ajuns să nu aibă valoare intrinsecă, ci doar prin mijlocirea unor norme de aplicare. Sau mai plastic spus, legile româneşti sunt ca porţile maramureşene: mari, impunătoare, sofisticate, create cu multă muncă şi energie. Şi la fel ca porţile maramureşene, intrarea e infimă în raport cu ansamblul. Unde mai pui şi că gardurile sunt mult prea scunde şi le poţi sări lejer.

Oradea mai verde ca niciodată!

Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, Oradea, Romania. 5 comentarii la Oradea mai verde ca niciodată!

Scriam acum câteva zile despre „Capitala Verde”. Spuneam atunci că Oradea merită titlul (cel puţin din punctul de vedere al blogerului ce mi-s ). Ca mine au mai fost cei ce au scris, mai exact 41 de blogeri (mai mult sau mai puţin orădeni):

Ca urmare, Oradea a câştigat încă din 4 martie titlul din partea blogosferei. A urmat însă premierea de ieri, 7 martie, la Palatul Parlamentului, unde Oradea a luat şi celelalte premii: „Cel mai verde oraş dintre cele cu peste 200.000 de locuitori” şi „Capitala Verde a României”! Detalii AICI. Bogdan Pater a fost singurul reprezentant al blogerilor orădeni ce s-a aflat la decernare. În articolul lui veţi vedea şi un filmuleţ făcut cu ocazia asta.

Ce mă bucură cel mai mult (pe lângă ajutorul ce va fi primit de municipalitate din partea organizatorilor) este că Oradea va fi nominalizată în 2014 la titlul de „Capitala Verde a Europei”! Vom lupta cu oraşe mari, dar SIGUR putem face figură frumoasă.

Vorba lui Bogdan: AM ÎNVINS!!!

 

Later edit: După cum aţi putut citi în comentarii, a mai fost un bloger orădean la premiere, este vorba despre Marton Zoltan. În articolul său găsiţi mai multe fotografii de la eveniment.

Felicitări Oradea, felicitări orădeni!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, Oradea. 3 comentarii la Felicitări Oradea, felicitări orădeni!

Şi nu în ultimul rând mulţumiri din partea blogerilor din alte localităţi care au susţinut cauza Oradiei. Ei da, Oradea a câştigat premiul blogosferei pentru „Capitala verde a României”! Sper doar ca acest premiu să netezească puţin calea şi a premiului offline cu acelaşi titlu, ce ar putea aduce puţin mai multă atenţie (şi prioritate în investiţiile pentru un oraş mai verde) din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor.

(Confirmarea o vedeţi AICI)

Lucian Oros la Eurovision 2012 !!!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, evenimente, Romania. 2 comentarii la Lucian Oros la Eurovision 2012 !!!

Ei… uite că se apropie şi finala Eurovision România. Mai exact pe 10 martie. S-au ales şi 15 melodii care vor concura pentru dreptul de a reprezenta România la marea finală de la Baku.

Iată finaliştii din România:

Catalin Josan – Call My Name Asculta piesa 

Mandinga – Zaleilah Asculta piesa

Viky Red – If You Ever Feel Asculta piesa

Bianca Purcarea – Don’t say sorry Asculta piesa

Electric Fence – Sun-ta Asculta piesa

Ovidiu Anton – I walk alone Asculta piesa

Ana Mardare – This must be love

Ioana Bianca Anuta – Girls don’t cry Asculta piesa

RPK – Singura care

Tasha – Say my name Asculta piesa

Lucian Oros – The best a man can get Aculta piesa

Bianca Purcarea – Twilight

Raluca Ocneanu – Time is on my side Asculta piesa

Ana Mardare – If you find simple words to say

Miss Mary – Rollin Asculta piesa

După cum puteţi observa avem şi un orădean printre finalişti (evidenţiat cu roşu). Orădean prin adopţie (pentru că a trăit mulţi ani în oraşul de malul Crişului) Lucian Oros e din Satu Mare, dar are şanse să reprezinte România la Eurovision, ceea ce cred eu că este un lucru mare.

Aşadar în 10 martie avem de lucru: urmărim Eurovisionul de la noi şi VOTĂM Lucian Oros… dacă merită! Părerea mea personală e că merită.

Succes Lucian!

Un ghiocel şi-un mărţişor de 1 Martie!

Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, felicitari. 2 comentarii la Un ghiocel şi-un mărţişor de 1 Martie!

Tuturor femeilor şi fetelor ce citesc acest blog le doresc tot ce îşi doresc şi ele mai mult, multă sănătate şi împliniri. Dacă nu ştiaţi semnificaţia mărţişorului citiţi de AICI.

Cum la mine ghioceii au înflorit de aproape o lună, vă pot da doar câteva imagini de anul acesta, iar celor mai „romantici”, vă arăt o imagine care demonstrează că dragostea poate trece prin stomac sub formă de cartof. Alegeţi voi pe care îl preferaţi.

 

Biografia lui Steve Jobs în limba română

Scris de Andrei în . Publicat în opinii, reclame. Niciun comentariu la Biografia lui Steve Jobs în limba română

Da, ştiu că toţi o preferaţi în engleză (cunoscători fini ai limbii lui Shakespeare ce sunteţi!), dar iată că eMag.ro o aduce tradusă în limba română, începând cu 5 martie, la numai 85 de lei. O puteţi obţine şi gratuit  dacă faceţi cumpărături de la ei în valoare de minim 1500 de lei. Ştiu că pare mult, dar dacă vreţi să vă luaţi o tabletă decentă ajungeţi destul de uşor la suma asta (sau poate vă gândiţi la cadouri de 1 sau 8 martie).

Dacă tot aţi ieşit la cumpărături şi vreţi să faceţi un cadou mai mult decât util, vă recomand din suflet cartea lui Allen Carr  În sfîrşit nefumător – metoda uşoară. Dacă nu aveţi prea mult timp la dispoziţie vă recomand acelaşi autor, acelaşi titlu, dar în versiunea audio(book). Merită fiecare bănuţ! Parol.

Oradea – capitala verde!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, Din Oradea, Oradea. 5 comentarii la Oradea – capitala verde!

Precis ati aflat de concursul „Capitala verde a Romaniei”. Ei bine, Oradea este printre concurenti, nu unul oarecare ci cu sanse mari de a castiga competitia. Nu e vorba doar de numarul de voturi ci si de situatia faptica din teren: 25 mp de spatiu verde / locuitor din cei minim 26 mp pe care ii recomanda normele europene. Mai vorbim si de unul dintre putinele orase din Romania care e pe cale sa definitiveze problema colectarii si depozitarii deseurilor, avand deja amenajata o groapa de gunoi ecologica, iar din cea veche urmand a capta gazul metan rezultat in urma descompunerilor.  De asemenea vorbim de orasul in care s-a introdus tramvaiul electric in anul 1906! In concluzie, votul meu merge cu siguranta catre Oradea.

Dar hai sa vedem si „ce va fi”, nu doar ceea ce stim deja ca este.

1. Un proiect drag mie este amenajarea dealului Ciuperca. As participa cu draga inima la cateva actiuni de plantare a copacilor acolo, deoarece am o legatura „de sange” cu locul respectiv: tatal meu a participat in copilarie la prima amenajare a promenadei de pe deal. Nu cred insa ca ideea de a organiza acolo o gradina botanica este cea mai stralucita. Si aici intervine al doilea mare proiect:

2. Parcul Salca (groapa aceea mare si inestetica ce se gaseste acum langa Lotus) va ocupa locul fostului lac de acumulare de pe paraul Peta, lac din care se alimenta in caz de asediu santul Cetatii. Ei bine, aici as face eu o gradina botanica, nu de alta dar ar avea sens legata de parcul dendrologic din santul cetatii. De asemeni, tot aici s-ar putea inalta un punct strategic pentru atragerea turistilor: turnul care sa marcheze simbolic locul prin care trecea in Evul Mediu meridianul zero.

3. Pistele de biciclete existente se vor extinde pana dincolo de granita cu Ungaria, este vorba de localitatea maghiara Biharkeresztes.

4. Eliminarea traficului din zona centrala a orasului si reamenajarea acesteia ca spatiu pietonal.

5. Intentia Primariei de a introduce obligativitatea plantarii in locul fiecarui copac taiat a altor cinci (in prezent trebuiesc plantati doi in locul unuia taiat).

Acuma spuneti si voi, nu merita Oradea locul I pe podium? Eu sunt convins ca da!

 

Later Edit: Despre concurs cititi AICI.

Debut Graţian Lascu!

Scris de Andrei în . Publicat în cultura, Din Oradea. Niciun comentariu la Debut Graţian Lascu!

Spuneam că tinerii autori trebuie să facă multe sacrificii pentru a-şi vedea visul de a publica primele volume. Iată că Graţian îşi vede visul după sacrificiul făcut. Astăzi, va avea loc lansarea volumului de debut, numit „Amintiri din prezent”, la Hotelul Continental, sala Paladinum (parter), începând cu ora 17:00.

Editura ARCA vă invită să participaţi vineri, 24 Februarie 2012, ora 17, la lansarea romanului „Amintiri din prezent” de Graţian Lascu.

Locaţia: Hotelul Continental, sala Paladinum (parter)

Tânărul descrie în acest roman dragostea adolescentină, o iubire privită dintr-o perspectivă psihologică într-o lume scăldată în viciu și vulgaritate feminină.

Despre carte şi autor vor vorbi: Prof. Univ. Florin Ardelean, Prof. Ec. Virgil Blage, jurnalistul Florin Budea şi reputatul om de cultură Mircea Bradu.

Romanul se poate achiziţiona de la lansare.

Vă aşteptăm cu drag!

La mai mare Graţian!

Casa Regală a României şi Paul Lambrino

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. 3 comentarii la Casa Regală a României şi Paul Lambrino

Ţin să precizez din capul locului că nu sunt monarhist, dar începe să-mi surâdă ideea unui şef de stat ce a fost crescut şi educat cu un singur scop şi care nu se implică în lupta pentru putere, dimpotrivă, o mediază pentru a se evita excesele.

Ieri a venit o decizie aşa-zis istorică a justiţiei române: recunoaşterea filiaţiei lui Paul de Lambrino, adică recunoaşterea acestuia ca descendent al Casei Regale a României. Inutil aş spune eu. E drept că tatăl său este fiul lui Carol al II-lea, dar născut dintr-o căsătorie morganatică (desfiinţată ca fiind ilegitimă), dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. În mod evident, miza este moştenirea Casei Regale, dar nu e cazul, fiecare dintre membrii Casei Regale având proprietăţile sale.

Oricât s-ar zbate Paul Lambrino, nu moşteneşte nici tronul României, nici averea Casei Regale din două motive cât se poate de simple, ce decurg din Constituţia vremii respective şi a regulamentului Casei. În primul rând este vorba despre faptul că tatăl său, deşi fiu al fostului monarh, nu a fost copil legitim. În al doilea rând lucrurile sunt şi mai simple, deşi Carol al II-lea le-a complicat cât a putut de mult. Pentru început e bine de ştiut, că Şef al Casei Regale este monarhul în funcţie. Astfel, în calitatea sa de Şef al Casei Regale, regele Ferdinand a sărit linia dinastică peste Carol al II-lea, numindu-l succesor la tron direct pe Mihai I, ce a devenit astfel rege înaintea tatălui său. Urcarea pe tron a lui Carol al II-lea s-a făcut prin uzurparea calităţii de rege şi de Şef al Casei Regale, ce îi revenise astfel lui Mihai I, deci practic toată domnia lui Carol al II-lea a fost nelegitimă. Faptul că ulterior şi-a recunoscut fiul „din flori” făcut cu Zizi Lambrino (tatăl lui Paul Lambrino) nu schimbă cu nimic lucrurile, chiar dacă acest fiu este primul născut. Mihai I a revenit pe tron după abdicarea tatălui său ce ocupase tronul abuziv. Aşadar, calitatea de Şef al Casei Regale de România nu îi poate fi contestată lui Mihai I nici o clipă, iar faptul că acum Paul Lambrino a fost recunoscut ca făcând parte din familia lui Mihai I nu schimbă lucrurile decât din punct de vedere civil, nu şi din punctul de vedere al succesiunii dinastice.

Simplu!

Cred că este doar o mişcare a actualei puteri, pentru a decredibiliza Casa Regală în ochii românilor, având în vedere că în acest moment Mihai I este pe primul loc al încrederii populaţiei într-o personalitate. Cine s-ar mai uita cu aceeaşi încredere la Casa Regală dacă moştenitor ar fi finu’ Paul Lambrino? Numa’ zic.

Va veni şi primăvara…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie, Oradea, Romania. Niciun comentariu la Va veni şi primăvara…

… odată şi odată. Sau măcar un dezgheţ. Şi atunci să te ţii distracţie! Cel puţin eu unul nu mai am unde pune zăpada din curte. În faţa casei nu mai vorbesc, am două mormane imense. Problema cea mare a Oradiei (cel puţin în zona Ioşia) e că pânza freatică e foarte aproape de suprafaţă, în plus de asta se află între două cursuri de apă: Crişul Repede şi Peţa. Ia ghiciţi care cartier e amplasat fix între cele două cursuri! Corect, Ioşia. Unde la fiecare ploaie mai serioasă se inundă beciurile. Ce se va întâmpla când se va topi zăpada şi nu se va infiltra prea mult în sol pentru că e îngheţat… vom vedea.

Întrebarea care se ridică este: ce vor face autorităţile cu mormanele de zăpadă adunate pe străduţe? Pentru că topirea că face din Oradea o adevărată Veneţie. Şi nu e vorba doar de Oradea, pentru că în Moldova dezgheţurile aduc în fiecare primăvară inundaţii mai mari sau mai mici, în funcţie de nivelul precipitaţiilor (da, şi zăpada tot precipitaţie se cheamă). Parcă văd că autorităţile vor fi total luate prin surprindere. În marea degringoladă de la conducerea ţării, cred că toţi au uitat de primăvară, sau dacă nu au uitat, se gândesc la ea doar ca la „anotimpul alegerilor locale”. Şi uite cum „fosila” detestată de toată lumea dă o lecţie de management „lupilor tineri” portocalii, galbeni, roşii sau vărgaţi, trăgând un semnal de alarmă. Da’ cine stă să îl asculte! Că doar avem probleme mai importante. Eu l-aş lua în seamă şi numai pentru faptul că e inginer în mecanica fluidelor şi ca fost şef de IELIF (intreprideri ce se ocupau fix cu corectarea şi stabilizarea cursurilor de apă).

De ce Pali, de ce?!?

Scris de Andrei în . Publicat în Uncategorized. 4 comentarii la De ce Pali, de ce?!?

În momentul în care scriu aceste rânduri încă nu-mi pot reveni. Probabil deja ştiţi (cel puţin cei din Oradea) de moartea lui Pavel (Pali) Vancea. Din câte am înţeles ar fi vorba despre o sinucidere. Vestea a căzut ca un fulger peste lumea sportului în general, dar mai ales peste lumea artelor marţiale, unde un astfel de gest este cu mult mai greu de înţeles. Iar dacă l-ai fi cunoscut pe Pali ţi-ai fi pus firesc întrebarea ce putea să-l împingă la un asemenea gest.

Nu mi-am putut închipui vreodată că Pali, colegul care întotdeauna avea o vorbă sau un sfat bun de dat, care era argint viu, ar putea recurge la sinucidere. Pur şi simplu nu pot să cred. L-am cunoscut la sfârşitul anului 1992, când a venit la clubul nostru după ce secţia de karate de la clubul Rapid Oradea s-a desfiinţat. Se vedea de la o poştă că e făcut dintrun altfel de material, dovadă fiind că sesnsei-ul nostru, Ujvári Janos, a scos untul din el şi în câteva luni a reuşit să dea lumii primul campion mondial român din karate-ul tradiţional. După aceea au urmat multe-multe titluri de campion european şi mondial. Când a încheiat cariera sportivă, considerând că nu şi-a spus ultimul cuvânt în artele marţiale, a devenit antrenor (instructor devenise încă din timpul în care mai concura). A înfiinţat clubul Goshin-Kay (UAMT), unde a construit un nucleu de sportivi deosebiţi, ce reprezintă chiar şi acum o parte din lotul naţional de tineret şi de seniori ai României. În decembrie 2011 primise chiar centura neagră 5 dan, iar viaţa părea că îi surâde. Dar…

Ne antrenam deseori împreună, iar când am dat eu examenul de centură neagră, a fost desemnat de către sensei Dan Stuparu (preşedintele federaţiei de karate tradiţional) să coordoneze examinarea. A scos mine tone de transpiraţie deşi veneam după o ruptură de ligament. M-a făcut să dau totul fără să mă menajeze. Şi am luat examenul cu felicitări. La fel a făcut cu generaţii întregi de elevi ce i-au călcat pragul sălii. Marea majoritate sunt şi acum în clubul pe care l-a condus până azi, CS UAMT-Agora Oradea. Nu ştia jumătăţile de măsură la antrenament, iar pentru asta îl iubeau deopotrivă elevii şi părinţii elevilor. A crescut OAMENI, iar pentru asta şi-a făcut un loc în inimile şi sufletele multora.

Nu ştiu ce ar mai fi de zis, dar eu sunt copleşit de veste. Am trecut pe la sensei Ujvári să-i dau groaznica veste. Aflase deja de dimineaţă şi avea ochii plânşi. Niciodată nu mi-a fost dat să-mi văd antrenorul plângând. Acum o parte din el pare să fi murit odată cu Pali.

De ce ai făcut asta Pali?

Hai să ne amintim de cel ce a fost cu adevărat. Dormi în pace!

 

România se revoltă VII

Scris de Andrei în . Publicat în critici, electorale, eterna si fascinanta Romanie, opinii, politice. 4 comentarii la România se revoltă VII

Aseară am ascultat discursul Preşedintelui. Până la un punct am reuşit să-l urmăresc, deşi era compus în cea mai pură „limbă de lemn”. După acel punct mi-a fost din ce în ce mai greu: generalităţi fără prea mare legătură cu „şocul” anunţat de băselu’ cu o zi înainte, amalgam de idei înşiruite cum i-au venit în minte vorbitorului, lipsa unor soluţii concrete şi multe alte lipsuri ale unui discurs de „importanţă capitală”.

În schimb au fost câteva idei care nu îmi ies nici acum din cap şi care mă cam înfioară: Preşedintele nu înţelege nici acum că rolul lui este să asigure un echilibru democratic, că scopul său este acela de mediator între puterile statului şi de a garanta respectarea Constituţiei. Ce mi s-a părut cu adevărat halucinant este că nu reuşeşte să înţeleagă ce înseamnă politicianul şi funcţionarul public în general. A dat-o înainte cu „căpitanul ce-şi duce nava în port”, uitând că între funcţia de căpitan de navă şi cea de Preşedinte al unei ţări democratice există deosebiri esenţiale, ce le fac incompatibile:

1) Căpitanul are drept de viaţă şi de moarte asupra echipajului, Preşedintele nu;

2) Căpitanul este numit, Preşedintele este ales;

3) Ordinul căpitanului e lege pentru echipaj pe când dorinţa populară e lege pentru Preşedinte.

Doar faptul că-şi închipuie că cele două funcţii sunt identice, îl fac să fie (nu doar să pară) un dictator. Cel puţin asta e părerea mea.

După un astfel de discurs confuz şi plin de inepţii, m-ar mira ca românii să nu continue protestele.

România se revoltă VI

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii, Romania. Niciun comentariu la România se revoltă VI

Văd că totuşi manifestanţii din piaţa Universităţii nu au de gând să se lase şi cer în continuare demisia. Deja începe să nu se mai înţeleagă a cui, dar important e că cer o demisie.

Ce mi se pare îngrijorător totuşi este apariţia de aseară a tânărului ofiţer al armatei române, îmbrăcat frumos în uniformă, care se trezeşte să „cuvânteze” legat de legitimitatea celor ce ne conduc. Brusc, o grămadă de imbecili încep să-l ridice în slăvi pentru curajul său. Eu aş numi-o prostie, pe lângă faptul că nu consider salutară intervenţia m’nealui pe la protest. Armata are rolul de paznic al hotarelor ţării, aşa cum un câine are rolul de a apăra curtea stăpânului. Doar Turcia a stabilit prin Constituţie că armata e garantul şi la nevoie legatarul Constituţiei (mai ales în privinţa aspectului de „stat laic” cu care Turcia, ca ţară musulmană, are o problemă: în lipsa acestei prevederi ar putea deveni ca şi Iranul sau alte state din zonă, un stat islamic).

Imixtiunea asta a armatei în politică îmi sună cunoscută, iar sentimentul de dejá-vu m-a cam înţepat pe şira spinării. Parcă ar fi prea mult o întoarcere până în 1990.

România se revoltă

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, opinii. Niciun comentariu la România se revoltă

Ca un preambul, aş dori să spun că manifestaţiile din ţară ar trebui să fie semnale de alarmă nu doar pentru PD ci şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai clasei politice. Timp de peste 20 de ani nu au făcut altceva decât să devalizeze bugetul României.

În ce priveşte manifestaţiile ar fi multe de spus, dar primul şi cel mai important lucru este că au reuşit (cel puţin până acum) să-i închidă gura atotştiutorului Băse. I-aţi mai auzit pe undeva hăhăiala, că eu nu? Un alt lucru demn de luat în seamă e că scânteia a fost un personaj perceput de opinia publică drept singurul membru competent al guvernului. În plus de asta, acest personaj, Raed Arafat, este şi întemeietorul SMURD, serviciu ce apare ca fiind alături de pompieri pe prima treaptă a încrederii românilor, cu o treaptă mai sus chiar decât biserica!. Aşadar forţarea demisiei lui Arafat a fost doar gazul de pe focul nemulţumirilor ce ardeau mocnit. Şi nu atât demisia, cât modul în care a fost determinată ea: public, printr-o intervenţie în direct la televiziunea care dezbătea subiectul legii sănătăţii. Ce a înfuriat şi mai mult a fost finalul „discursului” prezidenţial: „cine va demisiona, ghici ghicitoarea mea”. Încă aşteptăm răspunsul final al şaradei.

Departe de mine ideea de a aproba actele de violenţă ale unora dintre manifestanţi, dar aşa cum ne-a obişnuit traiul nostru de pe plaiurile mioritice, adevărul e undeva la mijloc. Personal, având ceva treburi neterminate prin zonă, am trecut duminică seara prin faţa Universităţii. Era după primul val de pietre, dar drumul era liber, iar demonstranţii pe o parte şi pe alta a drumului (în faţa Teatrului Naţional şi în faţa Universităţii), păziţi de jandarmi. Din giratoriul de la Universitate vedeam pe Unirii, undeva între Colţea şi Cocor, ceva ce semăna a război în toată regula, drept pentru care  a trebuit să ne şi îndreptăm către Calea Victoriei. Mie personal mi s-a părut că jandarmii nu stăpânesc deloc situaţia, altfel nu înţeleg de ce s-a dat drumul circulaţiei în condiţiile în care lumea putea reveni oricând pe carosabil (dealtfel colegii mei care fuseseră cu jumătate de oră înaintea noastră în zonă s-au trezit în câteva secunde înconjuraţi de lume, doar una din cele două maşini reuşind să întoarcă şi se evite a fi înconjurată de mulţime).

Spuneam că adevărul e undeva la mijloc. Nu am fost în zona de luptă, dar iniţial am preluat şi eu discursul jandarmeriei, care a fost ulterior preluat şi de mass media: cei puşi pe harţă şi pe distrugeri sunt membrii ai galeriilor echipelor Steaua şi Dinamo. Ei bine, ulterior am descoperit pe blogul unui jurnalist independent relatări de la „ground zero”. Este vorba despre Vlad Ursulean, care s-a avântat cu aparatul foto în mijlocul acţiunii, iar cele descrise de el contrastează cu declaraţiile jandarmeriei.

Ce s-a putut în schimb vedea cu ochiul liber este că jandarmeria română ştie şi acum ca şi acum 15 ani la mineriade doar „să bată” nu şi „să se bată”. Mă îndoiesc sincer că dacă ar fi avut cu adevărat cele două galerii în faţă (chiar şi numai 20-30 de oameni) ar fi reuşit să le pună pe fugă. În al doilea rând mă îndoiesc că membrii celor două galerii nu s-ar fi încăierat între ei dacă s-ar fi întâlnit.

Dilemă (10.01.2012)

Scris de Andrei în . Publicat în opinii. 1 comentariu la Dilemă (10.01.2012)

Dintre toate specializările facultăţilor din România este una care îmi ridică mereu semne de întrebare: politologia (sau ştiinţele politice).

Ce se învaţă? Doctrine politice? Alea le faci şi la istorie. Drept? Mă îndoiesc. Administraţie? Există facultăţi mult mai cuprinzătoare ale acestui aspect. Management? Ăsta îl înveţi mai degrabă cu ştiinţele economice şi cu niţică practică „în câmpul muncii”. Atunci ce? Politică? Adică ce mai exact? Dacă e să extrapolăm zicerea care spune că „politica e o curvă”, ajungem la concluzia că e o şcoală de ştoarfe…

Să mai spună cineva că e ilegală prostituţia în România!

100 de cărţi pentru una singură?

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura, Romania. 3 comentarii la 100 de cărţi pentru una singură?

Ce trebuie să facă un tânăr autor din România pentru a-şi publica o carte? Veţi spune că în primul rând trebuie să o scrie. Corect! Dar dacă e scrisă deja? Logica spune că mai trebuie să contacteze o editură (sau mai multe). Ei bine, logica e faultată de situaţia „din etren”. Astfel, în România, ca tânăr autor, trebuie să ai o reputaţie deja (de unde, dacă nu ai publicat cartea încă?) sau să ai bani. Pentru că nimeni nu îşi asumă „riscul” de a te lansa, preferând să aducă titluri consacrate, pe care să le traducă (oarecum) dacă e vorba de autori străini.

În situaţi asta ingrată se află Graţian Lascu, ce nu reuşeşte să publice nicicum. E tânăr, deci nu are reputaţie (logic dealtfel), iar de bani… Ei bine, aici Graţian a luat o decizie ce mie ca posesor de bibliotecă mi se pare dureroasă, dramatică de-a dreptul:

Decizia am luat-o cu cateva zile inainte de 2012 si sunt pregatit pentru orice de data aceasta. Am scris Nici editurile nu ne vor in speranta ca voi primi unele raspunsuri. Le-am primit si m-am convins ca nu eu gresesc si nici calitatea carti mele nu-i pusă la indoiala. Concluzia finala: sistemul – editurile si tipografiile – librariile – Romania…

In acest moment am jumatate din suma de care am nevoie si cealalta jumatate spre sa o scot din cele 100 de carti pe care le-am pus la vanzare. Teoretic, daca le dau pe toate 100 am sanse ca sa imi public cartea intr-o luna.

Găsiţi articolul său pe această temă AICI. Să spun sincer, mi se pare trist. Dar e adevărat.

Sărbători fericite şi vouă şi un an mult mai bun decât cel ce se încheie!

Scris de Andrei în . Publicat în felicitari, Oradea, Umanitare. Niciun comentariu la Sărbători fericite şi vouă şi un an mult mai bun decât cel ce se încheie!

După cum aţi putut observa, din ajunul Crăciunului mi-a fost complet picat blogul, pe motiv de depăşire a lăţimii de bandă. Vă mulţumesc pentru asta. Înseamnă că m-aţi citit şi mi-aţi făcut trafic 😀 . Am profitat de ocazie şi am avut în sfârşit parte de reparaţii majore la blog, aşadar nu voi mai sta cu frica în sân. Încă mai e puţin de lucru la el, dar problemele de securitate şi de funcţionalitate s-au remediat.

Nu ştiu cum v-aţi petrecut voi Crăciunul, dar sper că v-aţi distrat de minune. Sper că aţi primit şi cadourile pe care vi le doreaţi. Dacă da, am o rugăminte: hai să facem şi noi un cadou unui copil ce îşi doreşte doar să trăiască! E vorba despre Vlăduţ Vaida, despre care am mai scris. S-au adunat mare parte din banii necesari pentru această etapă a tratamentului, iar medicii sunt optimişti în ce priveşte şansele de reuşită. Depinde doar de noi să-i mai întindem o mână de ajutor, iar de Crăciun să-i dăruim VIAŢA. S-a alăturat campaniei şi compania Romtelecom, înfiinţînd câteva numere pentru teledon. Le aveţi în imaginea alăturată:

Să aveţi o viaţă frumoasă!

Premierea WORMTOPIA

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, evenimente, foto. 1 comentariu la Premierea WORMTOPIA

După cum spuneam, s-a dat marele premiu la Wormtopia! Decernare a avut loc aseară la sediul agenţiei Utopium, organizatoarea acestui concurs de talente. Pentru eternitate (sau cât o dura până se zugrăvesc birourile) finaliştii au fost „rugaţi” să lase câteva desene pe pereţii birourilor. În cele din urmă, câştigătorul trofeului (şi probabil

Continuă lectura

S-a dat „Golden Worm”-ul!!!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. Niciun comentariu la S-a dat „Golden Worm”-ul!!!

Mai bine zis, se va înmâna deseară unuia dintre cei 10 concurenţi (sunt 11 dacă îi număraţi, pentru că doi au fost la egalitate):

ACETONZ ACTNZ
ANOBIUM PERTINAX
DOMOKOS ZSOLT
IERONIM MORUT
MADALINA CACIORA
SEBASTIAN STANCU
TEREZ MATZA
TOTH COSMIN
TUCS KE
ZOLTAN TOTH
ZSOMBI KERESZTES

Dintre aceştia se va alege câştigătorul „Golden Wormului”-ului (de aur aş adăuga eu 😀 ).

Felicitări finaliştilor!

 

P.S. Bineînţeles că e vorba de WORMTOPIA!!!

Eroii mor… încet dar sigur…

Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, evenimente, Oradea, Romania. 4 comentarii la Eroii mor… încet dar sigur…

Am fost şi azi, la fel ca anul trecut, la comemorarea eroilor Revoluţiei din ’89, la statuia lui Mihai Viteazul, la ora 19:00, eveniment ce a purtat numele „Eroii nu mor niciodată!”. Dezolant. În afara câtorva tineri, nu am vazut prea mulţi orădeni, iar asta mi s-a părut extrem de trist.

Acum 22 de ani au murit oameni. Cine i-a împuşcat nu ştim (sau nu vrem să ştim), dar ce au câştigat ei e enorm: libertatea. Libertatea de a vorbi e una dintre cele mai importante. În lipsa ei am fi acum exact ca şi nord-coreenii care se adună grupuri-grupuri (ar fi mai corect spus „sunt aduşi grupuri-grupuri”) să-şi jelească mult iubitul conducător. Noi acum putem chiar să-l şi înjurăm pe al nostru. Oare mai puteam fără libertatea câştigată în decembrie ’89?

Am câştigat libertatea de a ne exprima nemulţumirile în stradă, ceea ce şi fac acum „eroii” vii ai Revoluţiei care îşi cer înapoi beneficiile (mult prea uşor acordate). Din punctul meu de vedere eroi sunt cei ce au murit sau au fost grav răniţi, ceilalţi sunt doar participanţi.

Cinste tinerilor care încercă să nu uite că totuşi cineva a şi murit pentru libertăţile ce azi ne par fireşti… pentru că totuşi eroii mor de fiecare dată… puţin câte puţin. Ruşine, orădeni!

De ce vă miraţi aşa? (scurte 21.12.2011)

Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, opinii. 1 comentariu la De ce vă miraţi aşa? (scurte 21.12.2011)

Ce vi se pare ciudat că plâng nord-coreenii de „se rupe chimeşa pe dânşii”? Credeţi că noi nu făceam la fel dacă în ’89 rămânea tovarăşu’ la putere? Multă lume uită că acel cult al personalităţii ce exista în România de dinainte de ’89, era de inspiraţie nord-coreeană 100%.

În altă ordin de idei, mâine  se împlinesc 22 de ani (wow!) de la revoluţia din ’89. Cei ce doresc să comemoreze în vreun fel victimele de atunci, o pot face miercuri, 21 decembrie, începând cu ora 19:00, la statuia lui Mihai Viteazul cu o candelă sau o lumânare. Pentru că „Eroii nu mor niciodată!”

 

 

Wormtopia aproape de final

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, Din Oradea, reclame. Niciun comentariu la Wormtopia aproape de final

Vă spuneam în câteva articole precedente că se desfăşoară o campanie de recrutare inedită pentru un job de designer la agenţia de publicitate Utopium. Spun inedită, pentru că oamenii de acolo au ales să iasă efectiv la „vânătoare”, prin amplasarea de „râmo-urne” în câteva baruri din urbe. Am şi făcut câteva aprecieri pe Facebook, iar cine m-a mai urmărit p’acolo ştie despre ce e vorba. Dacă vă plac desenele, daţi like-uri, nu vă sfiiţi, până mâine, 21 decembrie, pentru că acesta e modul în care se va face selecţia câştigătorul premiului de 2000 de lei (nu neapărat şi al jobului).

În cele ce urmează, voi face o selecţie cu preferinţele mele, pentru fiecare locaţie în parte:

1. PodZ

Mai multe puteţi vedea (şi vota) aici.

2. Lactobar Retro Bistro

Mai multe desene de la Lactobar găsiţi aici.

3. Lord’s

Celelalte desene ce pot fi votate le găsiţi aici.

4. Columbus Cafe

Puteţi alege şi din cele de aici.

5. Fabrica de Bere

Dar puteţi şi altceva, dintre cele de aici.

6. Lazy Corner

Mai multe aici.

7. Moszkva Cafe (de departe cel mai prolific şi cu cele mai bune desene!)

De aici aveţi în ce alege!

8. Queens

Mai multe desene din Queens aveţi aici.

9. Juice Cafe

Desene din Juice mai găsiţi aici.

10. Abyss Metal Pub

Din Abyss mai găsiţi aici.

11. Yellow Submarine

Mai multe de la Yellow Submarine aveţi aici, dar nu prea multe…

12. Chanson Cafe

Teoretic aici ar trebui să aveţi în ce alege. Dar nu prea aveţi. Puteţi totuşi să vă uitaţi.

 

Nu uitaţi că doar mâine mai contează voturile voastre!

Femeia, mai tare ca valuta!

Scris de Andrei în . Publicat în eterna si fascinanta Romanie, să mai şi râdem.... 1 comentariu la Femeia, mai tare ca valuta!

După principiul „chelului îi lipseşte tichia de mărgăritar”, o asociaţie a propus modificarea bancnotei de 100 de lei, în sensul schimbării figurii reprezentate pe ea. Adică „jos Caragiale!”. Locul celui mai fin sociolog român al tuturor timpurilor urmând a fi luat de figura unei femei emblematice pentru naţia română.

In locul lui Caragiale, ar putea sta la fel de bine, cred politicienii, si Elena Cuza, Carmen Sylva sauRegina Maria.

Unii au fost de parere ca reprezentative sunt si Ana lui Manole sau Vitoria Lipan, personajul principal din romanul „Baltagul”.


Atât? Unde e Ana Pauker sau Elena Ceauşescu? Astea nu se pun?

Părerea mea e că cea mai apropiată de sufletul românilor ar fi totuşi Mama Omida. WORD!

Gura bate curu’. La propriu!

Scris de Andrei în . Publicat în critici, opinii, politice. 3 comentarii la Gura bate curu’. La propriu!

Că avem un preşedinte groaznic, cred că ştie deja toată lumea. Zilele trecute afirma la un supermarket că preferă să ocolească legumele olandeze, cu aluzie la refuzul Olandei de a ne primi în Schengen. Până aici nimic deosebit, mai ales că şi eu, ca mulţi alţi români dealtfel, caut să cumpăr legume şi zarzavaturi româneşti. Singura problemă e că această declaraţie vine de la un şef de stat. Stat al Uniunii Europene. Cu alte cuvinte urmează nişte sancţiuni de la aceeaşi Uniune. Sancţiuni pe care le vor suporta TOŢI românii, indiferent de culoarea politică, convingeri religioase sau ce alte criterii mai vreţi voi.

Ce nu prea mai înţeleg în momentul ăsta (fără să fiu un euro-sceptic) este ce naiba mai căutăm noi în Uniunea asta care nu ne vrea: nu avem drept de muncă în majoritatea statelor europene, nu suntem acceptaţi în tratatul Schengen, avem o grămadă de restricţii la exportul de alimente (nu ştiaţi de restricţia la export a cărnii de porc – cauză a nerentabilităţii fermelor de profil?) şi câte şi mai câte minunăţii. Ca să fie capac la toate astea, vom şi contribui la stabilitatea şi consolidarea monedei Euro, fără ca aceasta să ne fie monedă şi fără o garanţie că vom accede la zona Euro. Pentru că cine crede că scăpăm de contribuţie doar pentru că suntem într-un acord de asistenţă cu FMI se înşeală amarnic.

Aşadar, ce naiba căutăm noi în Uniunea Europeană?

Retorice (08.12.2011)

Scris de Andrei în . Publicat în Romania. 1 comentariu la Retorice (08.12.2011)

Azi e ziua Constituţiei. A Constituţiei României… Pe lângă curiozitatea mea de a şti câţi cetăţeni cunosc lucrul ăsta, mai e şi întrebarea (retorică, desigur): cum de Opoziţia nu ţine o zi de doliu în memoria Constituţiei României, îndelung terfelită, călcată în picioare şi siluită de băselu’ şi şleahta lui de piraţi?

Întreb decât…


 

Despre prostie

Scris de Andrei în . Publicat în să mai şi râdem.... 1 comentariu la Despre prostie

Că americanii sunt imbecili, ştim deja de ceva vreme. Având în vedere că în State orice poate fi motiv de judecată cu un producător/fabricant, instrucţiunile de folosire ale bunurilor puse în vânzare trebuie să cuprindă diverse indicaţii care pe noi ne fac să ne crăcănăm de râs (deşi e posibil ca generaţia de teflon* de pe la noi să fie cam în aceeaşi oală cu americanu’ de rând).

Iată câteva exemple edificatoare şi de râs născătoare (enjoy):

1. Child-size Superman and Batman costumes come with this warning label: „Wearing of this garment does not enable you to fly.” (sunt curios dacă indicaţia e pentru părinte sau pentru copil)

2. A clothes iron comes with this caution: „Warning: Never iron clothes on the body.” (oare câţi au încercat contrariul până a apărut avertismentul?)

3. The instructions for a medical thermometer advise: „Do not use orally after using rectally.” (dăăăăăăăă!)

4. The side of a Slush Puppy cup warns: „This ice may be cold.” (singurul lucru mai tâmp decât aceasta ar fi un avertisment indicând „No puppies were harmed in the making of this product.”)

5. The box of a 500-piece puzzle reads: „Some assembly required.” (o fi de la 5 sau de la 8 ani?)

6. A Power Puff Girls costume discourages: „You cannot save the world!” (sau „cum să-ţi dezamăgeşti copilul”)

7. A box of PMS relief tablets has this advice: „Warning: Do not use if you have prostate problems.” (……… introduceţi voi un comentariu aici ………..)

8. Cans of Easy Cheese contain this instruction: „For best results, remove cap.” (asta o fi pentru ăia care nu au brişcă… cine nu ştie bancul să ridice mâna …)

9. A warning label on a nighttime sleep-aid reads: „Warning: May cause drowsiness.” (poate încercaţi un RedBull…)

10. Cans of self-defense pepper spray caution: „May irritate eyes.” (numai dacă îl utilizaţi corect…)

 

*generaţia de teflon = în general este vorba despre cei născuţi după anul 1990. Sunt numiţi astfel pentru că nu se prinde nimic de ei.

Scurte (16.11.2011)

Scris de Andrei în . Publicat în opinii. 2 comentarii la Scurte (16.11.2011)

Că mâncăm tot felul de imbecilităţi şi chimicale ştim deja de multă vreme. De ce am ajuns să mâncăm imbecilităţi şi chimicale… e o altă problemă: reducerea costurilor de producţie, prin asta înţelegîndu-se de fapt creşterea profiturilor producătorilor. Cum? Păi nu mai bagă materie primă carne (în cazul mezelurilor de exemplu) ci un amestec de făină, zgârciuri şi soia, la care adaugă ingredientele minune numite E-uri, ce dau gust „identic natural”. Şi la urma urmei e şi mai uşor aşa că nu mai angajezi zeci de oameni să proceseze, ci bagi totul în malaxor, adaugi colorantu’ şi gata mezelu’, numa’ bun de injectat cu aromă de fum.

Zilele astea va intra în vigoare o normă europeană ce prevede interzicerea E-urilor în unele alimente. E bine, zic eu. Dar vine PETA (ştiţi voi, ăia cu protecţia tuturor animalelor) şi încearcă să obţină oprirea definitivă a sacrificării animalelor. Campania de anul ăsta îi vizează pe americani, mari consumatori de curcani (ce bine rimează!). Uite aici cum!

Dilemă: dacă nu mai creştem animale pentru a fi sacrificate şi consumate, ce vom mânca? Plante sau E-uri? Mă întreb dacă PETA n-o fi cumva aservită intereselor industriei chimice…

BizTech Oradea 2011

Scris de Andrei în . Publicat în evenimente, Oradea. 5 comentarii la BizTech Oradea 2011

Am fost la BizTech 2011, numit şi „evenimentul de buziness IT al anului în Oradea”, organizat de CG&GC. Trebuie să recunosc din capul locului că nu am mai fost la astfel de evenimente IT, iar terminologia m-a dat pe spate (ca să nu spun că la un moment dat obosisem de-a dreptul).

Am înţeles în schimb (în proporţie de 50-60%) ce s-a discutat. Participanţii la eveniment au fost în general oameni de afaceri din domeniul IT şi administratori de reţele ale firmelor, printre care s-au strecurat şi câţiva bloggeri. Vorbitorii s-au cam întrecut în termeni tehnici exprimaţi în general în limba romgleză şi în prezentări power-point prefabricate de HP internaţional. Deliciul audienţei l-a făcut prezentarea lui Victor Chiriţă (Microsoft Educational Technology Advisor), ce avea deschis un progrămel numit Total Commander ce avea afişat mare şi lat „unregistered copy”, mai mult ca sigur un crack.

Vorbitorul care a reuşit cel mai mult să capteze auditoriul a fost Silviu Hotăran, fondator şi fost manager general al Microsoft România. Discursul ne-alambicat a punctat destul de bine şi cu participarea publicului ceea ce şi-a propus: oportunităţi şi provocări în management. Mie, ca mod de comunicare, mi-a amintit de un fost profesor de-al meu de la master, dl Emilian Dobrescu, ocazie cu care am ajuns din nou la concluzia că avem mulţi specialişti în România, dar nu în comunicare.

Ce s-a prezentat? Noile tehnologii HP şi Windows (acesta din urmă mai puţin) pentru medii virtualizate. Am văzut cum ceea ce îmi imaginam în articolul despre computerul viitorului devine din ce în ce ma apropiat de realitate. Soluţiile Smart Clients mi s-au părut de departe cele mai atractive: nu ai hard-disck, nu ai sistem de operare, totul se desfăşoară pe server, unde îţi este alocată o licenţă de OS şi Office, dar şi cam orice altă licenţă ai nevoie, la preţuri mult reduse.

Sper ca anii viitori acest eveniment să devină unul de amploare mai mare, care să atragă şi mai mulţi participanţi.

În secolul vitezei, automobilul = independenţă

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. Niciun comentariu la În secolul vitezei, automobilul = independenţă

Mă gândesc de foarte multe ori ce aş face dacă nu aş avea maşină să mă mişc după bunul plac, adică să merg la sfârşitul unei săptămâni lungi şi obositoare, undeva la munte, la iarbă verde sau oricum, undeva unde există puţin aer curat. Cred că aş înnebuni. Sau aş închiria o maşină.

Incredibil cât de mult te poţi relaxa cu o ieşire fie şi de câteva ore în natură. Acum o lună, am fost până la Moneasa. Nu mai fusesem dinainte de revoluţie, iar acum am găsit locul totalmente schimbat. În bine. A devenit o staţiune frumoasă, întreţinută şi primitoare. Mai găseşti câteva crâmpeie de acum douăzeci şi ceva de ani, dar per ansamblu lucrurile s-au îmbunătăţit. Nu acelaşi lucru pot să spun despre Stâna de Vale. Padişul în schimb e minunat în sălbăticia lui. Şi toate astea le pot vizita oricând doresc, doar urcându-mă în maşină în urma unei hotărâri de moment. OK, încă e destul de greu de ajuns în multe locuri datorită drumurilor proaste, dar faptul că nu depinzi de alte mijloace de transport e nemaipomenit. La ce calvar ar fi fost drumul cu un autobus (că autocar cu greu poate fi numit) până la Peştera Urşilor, parcă nu mi-ar mai fi venit să merg. Ca să nu mai vorbesc de Moneasa.

Nu acelaşi lucru pot să-l spun despre deplasarea prin oraş. De multe ori mijloacele de transport în comun ajung mai repede la destinaţie decât automobilele. Cel puţin la orele de vârf. Dar şi aşa, simţi un iz de libertate, mai ales că ai posibilitatea de a-ţi alege singur traseul. Mai greu e cu găsirea unui loc de parcare (din fericire primăria începe să rezolve şi problema asta). Dar măcar nu mai miroşi toate năduşelile celor certaţi cu apa şi săpunul.

Automobilul îmi dă senzaţia că sunt autonom (mă rog, atât cât permite benzina din rezervor) chiar dacă în fapt sunt un supus al traficului. Ciudat cum ne simţim liberi în cea mai cruntă sclavie…

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Next destination – Viena

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. Niciun comentariu la Next destination – Viena

Nu ştiu dacă am spus vreodată, dar sunt un fan al marilor oraşe. Deşi detest zgomotul şi înghesuiala, marile oraşe m-au fascinat dintotdeauna. Parisul a fost unul din visurile mele pe care le-am împlinit, dar pe care îl voi mai „visa” odată măcar alături de familie. Un alt oraş de vis pe care l-am văzut (e drept că din scurt) a fost Viena. Ei bine, aici chiar m-am simţit acasă. Sincer. Nu m-am simţit nicăieri atât de „acasă” ca în această fostă capitală imperială. Aproape că m-aş muta definitiv acolo dacă aş cunoaşte mai bine limba.

Nu m-aş da în lături nici de la un sejur (cât mai lung) alături de familie, pentru a cunoaşte mai bine oamenii şi locurile. NH Hotels ar fi alegerea ideală pentru o astfel de întreprindere, fiind în chiar inima oraşului, în imediata apropiere a Mariahilfer Straße, adică fix cea mai importantă arteră comercială. La doi paşi se află Museumplatz, locul în care se află palatul împărătesei Maria Thereza dar şi multe alte obiective importante ale oraşului (turistice sau economice). Am putea face cunoştinţă şi cu un concept nu prea des aplicat în România: ecologia. Lanţul hotelier NH Hotels este recunoscut pentru grija sa faţă de mediul înconjurător, fiind printre puţinele din lume care promovează prin toate mijloacele posibile energia verde şi consumul raţional al resurselor, totul dublat de amabilitatea personalului. De exemplu, dacă închiriezi pentru plimbare prin oraş o maşină electrică, la hotel poţi reîncărca rapid bateria maşinii în timp ce iei masa, pentru a putea apoi să porneşti din nou la drum. De asemenea lanţul hotelier a realizat o gamă de produse cosmetice (Agua de la Tierra) cu ambalaje biodegradabile, ce se descompun în maxim 7 ani în loc de aproximativ 400. De ce spun toate astea? Austria mi-a părut o ţară conectată la tot ceea ce înseamnă ecologie: de-a lungul şi de-a latul ţării sunt amplasate eoliene de mari dimensiuni, iar locuinţele familiale şi pensiunile sunt dotate cu panouri solare pentru încălzirea apei, din cătune şi până în staţiunile de schi cele mai sofisticate.

Revin la sejur. Odată cazaţi, am putea închiria un automobil electric, pentru a face cunoştinţă cu oraşul. Pentru a ne putea face o idee despre poluarea generată de vizita noastră, am putea folosi calculatorul emisiilor de dioxid de carbon, disponibil chiar pe situl lanţului hotelier (de unde rezultă gradul de preocupare pentru mediu). Personalul bine pregătit şi binevoitor ne-ar ajuta să ne facem un itinerar cât mai cuprinzător al obiectivelor ce pot fi vizitate într-o zi, mereu cu zâmbetul pe buze, insuflându-ne parcă energie. Parcă în felul ăsta şi ziua decurge mai bine. Primele locuri vizitate ar fi şi cele mai apropiate de hotel: Muzeul Leopold şi Muzeul de Artă Contemporană. Alte obiective ar fi Palatul Schönbrunn, grădina zoologică sau Opera.

Problema cea mai mare în acest oraş ar fi că nu prea ştii ce să alegi din multitudinea de obiective. Ai putea să stai o lună întreagă şi să nu reuşeşti să vizitezi tot ce ţi-ai propus, dar măcar ai putea să-ţi faci o idee despre ce înseamnă Austria. În mod cert însă te-ar putea determina să te muţi, chiar dacă nu în Viena (nu e chiar cel mai ieftin oraş al Europei), dar măcar într-o localitate apropiată. Mie în mod sigur nu mi-ar lua mult să mă hotărăsc…

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Despre fotbal şi arbitri

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii. 5 comentarii la Despre fotbal şi arbitri

Mă înfior când revăd imaginile de ieri, de la meciul Petrolul – Steaua. Mă înfioară gândul că sportul e viciat de imbecili care se răfuiesc cu lumea doar pentru un minut de glorie. Încerc să îmi imaginez o scenă asemănătoare celei de aseară, undeva într-o arenă romană, unde un cretinoid din public al sări să hăcuiască gladiatorul…

Ca fost sportiv, mă dezgustă profund duşmănia pe care o poate dezvolta suporterul meu împotriva adversarului meu şi a suporterului său. Este adversarul meu, nu al tău măi imbecilule! Eu lupt cu el, nu tu! Tu doar plăteşti să vezi un spectacol, după care poţi să mă aclami sau să mă huidui. Ce bine îmi faci tu mie atacându-mi adversarul?  Da, adversar! Nu mi-e inamic, nu mi-e duşman, nu îl urăsc şi nu caut să-l omor! Atunci de ce ai face-o tu? Ţi-a omorât familia? Nu pot să cred că un gest de o asemenea violenţă îndreptată împotriva adversarului meu (care în particular ar putea să-mi fie chiar prieten) este făcut în numele „marii şi necondiţionatei iubiri” pe care mi-o porţi tu, suporterule! Este doar un semn al iubirii tale faţă de violenţă.

Se tot vehiculează prin presă cum că cei doi jucători stelişti ce au primit cartonaşe roşii nu vor fi suspendaţi, pentru că au reacţionat în legitimă apărare. Fals! Prima reacţie o fi fost cea de apărare, dar următoarele nu se justifică. Trebuia pus la pământ, iar apoi imobilizat. După ce a ajuns pe jos, idiotul nu mai era un pericol, deci loviturile „la coaste” au fost în plus.

Se mai găsesc şi deştepţi care să afirme că arbitrul a scăpat controlul şi că trebuia să suspende direct jocul. Fals din nou! A dat un răgaz de câteva minute organizatorului să rezolve problema ce se ivise şi abia apoi a decis oprirea definitivă a jocului. Perfect regulamentar şi în spiritul sportiv. În rest e gargară. Şi dacă tot am deschis subiectul arbitrilor, hai să mai fac o precizare: brigada de arbitri este asimilată completului de judecată. Aşa cum hotărârile instanţei le poţi contesta în instanţa ierarhic superioară, aşa şi deciziile brigăzii de arbitraj pot fi contestate într-o primă fază chiar în raportul jocului, la care se poate adăuga un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal sau la Federaţia Română de Fotbal (după caz, în funcţie de nivelul la care se desfăşoară competiţia). Atunci ce de ne apucăm de comentarii pe la tv? E mai importantă o greşeală a arbitrului decât faptul că jucătorul tău nu poate prelua o minge din zece? E mai important că nu primeşti un fault când îţi cade jucătorul ca o plăcintă, deşi abia a fost atins, sau că că acelaşi jucător trage zece din zece şuturi la kilometri de poartă? Nu mai bine ţi-ai folosi energia să antrenezi jucătorul să ştie cu mingea decât să-l mângâi pe creştet şi să-i găseşti scuze la orice greşeală?

Pe vremea când mai concuram, un coleg de club pierdea finala unei probe, „ajutat” de arbitraj, în faţa unui adversar vizibil mai slab. Am sărit repede să-l consolăm, dar reacţia lui a fost cea care ne-a readus urgent cu picioarele pe pământ: „înseamnă că nu am fost suficient de bun, din moment ce au putut să-l ajute”. Din momentul ăla am luptat toţi ca nişte lei ca să demonstrăm că nu putem fi furaţi.

Vom depinde de procesoare?

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. Niciun comentariu la Vom depinde de procesoare?

Îmi spuneam într-un articol anterior părerea despre cum va arăta computerul viitorului. După cum ştim, puterea de calcul este dată de procesoare. Astfel, pe măsură ca aceste procesoare devin tot mai puternice, creşte puterea de calcul a maşinii (să nu uităm că de curând a intrat in Cartea Recordurilor cel mai puternic procesor, cu o frecventa de 8,4 GHz). Mulţi prevăd un viitor al omului dotat cu procesor, dat fiind faptul că numărul de operaţiuni pe care le poate face acesta din urmă este net superior celor făcute de către creierul uman dotat cu neuroni. Până la un punct  previziunea pare corectă, dar personal mă îndoiesc, mai ales pentru că procesorul are un mod de lucru pe care l-aş numi „rece”, adică lipsit de voinţă proprie şi de conştiinţă, ceea ce îl va pune pentru multă vreme în urma neuronului uman.

În prezent putem vedea câteva exemple de organe umane artificiale, echipate cu procesoare, dar care nu reuşesc să controleze mai mult decât funcţiile organului deservit, fără a face şi legătura cu alte funcţii ale organismului şi fără prea mari posibilităţi de a se adapta. În cazul neuronilor însă, adaptabilitatea la situaţii noi este mai mare, ajungându-se ca organul artificial să fie acceptat de către organism şi „integrat” ca funcţie.

O altă mare diferenţă, insurmontabilă pentru moment, este aceea a alimentării cu energie. Dacă neuronii îşi iau energia din alimentele consumate, procesorul are nevoie de energie electrică ce poate fi furnizată prin intermediul acumulatorilor. Problema este că un procesor mai puternic, ce ar avea (teoretic) controlul întregului organism uman, ar necesita o asemenea cantitate de energie, încât persoana beneficiară şi-ar pierde drastic autonomia fie datorită masei acumulatorilor necesari, fie datorită firelor care ar trebui să-l alimenteze permanent.

Vor înlocui vreodată procesoarele creierul uman? Posibil, totuşi într-un viitor mai puţin apropiat. Eu cred că vor completa neuronii (de exemplu în ce priveşte imaginile, vor putea compensa lipsa de vedere pe timp de noapte sau în condiţii meteo vitrege, prin procesarea automată a imaginii). Acum depindem de procesoare doar în alte activităţi ce presupun calcule de mare precizie şi viteză, dar care nu au legătură cu organismul uman, ci cu alte activităţi (de exemplu sisteme de pază şi supraveghere a proceselor desfăşurate în centrale electrice) exacte. Arta va rămâne de asemeni un teritoriu mai greu de cucerit pentru maşini, dat fiind subiectivismul în ce priveşte aprecierea lucrărilor artistice.

 

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.