Despre fotbal şi arbitri
Mă înfior când revăd imaginile de ieri, de la meciul Petrolul – Steaua. Mă înfioară gândul că sportul e viciat de imbecili care se răfuiesc cu lumea doar pentru un minut de glorie. Încerc să îmi imaginez o scenă asemănătoare celei de aseară, undeva într-o arenă romană, unde un cretinoid din public al sări să hăcuiască gladiatorul…
Ca fost sportiv, mă dezgustă profund duşmănia pe care o poate dezvolta suporterul meu împotriva adversarului meu şi a suporterului său. Este adversarul meu, nu al tău măi imbecilule! Eu lupt cu el, nu tu! Tu doar plăteşti să vezi un spectacol, după care poţi să mă aclami sau să mă huidui. Ce bine îmi faci tu mie atacându-mi adversarul? Da, adversar! Nu mi-e inamic, nu mi-e duşman, nu îl urăsc şi nu caut să-l omor! Atunci de ce ai face-o tu? Ţi-a omorât familia? Nu pot să cred că un gest de o asemenea violenţă îndreptată împotriva adversarului meu (care în particular ar putea să-mi fie chiar prieten) este făcut în numele „marii şi necondiţionatei iubiri” pe care mi-o porţi tu, suporterule! Este doar un semn al iubirii tale faţă de violenţă.
Se tot vehiculează prin presă cum că cei doi jucători stelişti ce au primit cartonaşe roşii nu vor fi suspendaţi, pentru că au reacţionat în legitimă apărare. Fals! Prima reacţie o fi fost cea de apărare, dar următoarele nu se justifică. Trebuia pus la pământ, iar apoi imobilizat. După ce a ajuns pe jos, idiotul nu mai era un pericol, deci loviturile „la coaste” au fost în plus.
Se mai găsesc şi deştepţi care să afirme că arbitrul a scăpat controlul şi că trebuia să suspende direct jocul. Fals din nou! A dat un răgaz de câteva minute organizatorului să rezolve problema ce se ivise şi abia apoi a decis oprirea definitivă a jocului. Perfect regulamentar şi în spiritul sportiv. În rest e gargară. Şi dacă tot am deschis subiectul arbitrilor, hai să mai fac o precizare: brigada de arbitri este asimilată completului de judecată. Aşa cum hotărârile instanţei le poţi contesta în instanţa ierarhic superioară, aşa şi deciziile brigăzii de arbitraj pot fi contestate într-o primă fază chiar în raportul jocului, la care se poate adăuga un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal sau la Federaţia Română de Fotbal (după caz, în funcţie de nivelul la care se desfăşoară competiţia). Atunci ce de ne apucăm de comentarii pe la tv? E mai importantă o greşeală a arbitrului decât faptul că jucătorul tău nu poate prelua o minge din zece? E mai important că nu primeşti un fault când îţi cade jucătorul ca o plăcintă, deşi abia a fost atins, sau că că acelaşi jucător trage zece din zece şuturi la kilometri de poartă? Nu mai bine ţi-ai folosi energia să antrenezi jucătorul să ştie cu mingea decât să-l mângâi pe creştet şi să-i găseşti scuze la orice greşeală?
Pe vremea când mai concuram, un coleg de club pierdea finala unei probe, „ajutat” de arbitraj, în faţa unui adversar vizibil mai slab. Am sărit repede să-l consolăm, dar reacţia lui a fost cea care ne-a readus urgent cu picioarele pe pământ: „înseamnă că nu am fost suficient de bun, din moment ce au putut să-l ajute”. Din momentul ăla am luptat toţi ca nişte lei ca să demonstrăm că nu putem fi furaţi.
Comments (5)
Lasă un răspuns
Proudly powered by Perpetuum Mobile.
mi-a aduc aminte ,de pe vremea cand arbitram,de protectia inexistenta de la meciurile din judet, de scandalurile provocate de suporterii care intrau pe teren in timpul meciului sau la pauza, de scandalurile provocate de jucatori in timpul meciului sau in pauza, de sticlele de apa aruncate pe teren spre arbitri/jucatori etc. Ce s-a vazut la TV la meciul Stelei , se intampla in judet aproape la fiecare meci doar ca aceste meciuri nu sunt televizate. Ar trebui schimbata mentalitatea suporterului roman, pentru ca nu aud sa se intample astfel de lucruri in Anglia/Spania.
Eu şi acum mai ţin minte când m-am luat de un jucător care la sfârşitul meciului vroia să te ia la bătaie. La Biharia se întâmpla. Mai ţin minte şi când observatorul meciului pe care îl arbitram la Inand a luat o bâtă în cap de la un spectator, iar poliţistul (cred că şeful de post) stătea lângă vestiare şi spărgea seminţe… Şi mai ţin minte şi bătăile pe care le mâncau unii din colegii noştri arbitri, pe care le povesteau apoi la antrenamente. Răul de acolo începe. Ţii minte că am avut un coleg arbitru ce a plecat în State la studii? Ţii minte ce povestea despre atitudinea faţă de arbitrii? Când vom ajunge la acel nivel? Nu cred că în timpul vieţii noastre!
nu-mi mai aduc aminte de colegul care a „evadat” ( :d ) la studii in State… imi aduc aminte de Stelian ( parca il chema ) care a arbitrat un meci la Inand si dupa meci a plecat escortat de politie si urmarit de suporteri ; politia l-a escortat 30 de km si apoi a inceput scandalul… :D…
Imi place cum ai pus problema adversarului care nu e un dusman, e doar un adversar care in viata particulara iti poate fi prieten. Din cate stiu in multe cazuri luptatori MMA care in ring se infrunta cu sete sunt prieteni foarte buni in viata de zi cu zi.
Suporterii romani ar trebui educati sau daca nu sa li se interzica accesul pe stadion.