Skip to main content

Etichetă: scurte

Scurte (13.07.2012)

Cunoscută fiind în întreaga Europă capacitatea de copiere a Executivului românesc (în fruntea căruia stă Copy&Paste Victor Ponta) şi pentru a preîntâmpina orice tentativă de fraudare, Comisia Europeană a stabilit agenda puterii politice româneşti pentru următoarea perioadă. Pentru a preîntâmpina eventualele tentative de fraudare, aceeaşi Comisie Europeană, la sugestia Germaniei a cerut monitorizarea referendumului de pe 29 iulie (pentru cititorii mai tineri – un fel de montare a camerelor de filmat la BAC).

Odată stabilite priorităţile, guvernul României ar trebui să aibă timp să se apuce în sfârşit de guvernare şi de problemele economice ale ţării.

Dilemă (10.01.2012)

Dintre toate specializările facultăţilor din România este una care îmi ridică mereu semne de întrebare: politologia (sau ştiinţele politice).

Ce se învaţă? Doctrine politice? Alea le faci şi la istorie. Drept? Mă îndoiesc. Administraţie? Există facultăţi mult mai cuprinzătoare ale acestui aspect. Management? Ăsta îl înveţi mai degrabă cu ştiinţele economice şi cu niţică practică „în câmpul muncii”. Atunci ce? Politică? Adică ce mai exact? Dacă e să extrapolăm zicerea care spune că „politica e o curvă”, ajungem la concluzia că e o şcoală de ştoarfe…

Să mai spună cineva că e ilegală prostituţia în România!

Scurte (16.11.2011)

Că mâncăm tot felul de imbecilităţi şi chimicale ştim deja de multă vreme. De ce am ajuns să mâncăm imbecilităţi şi chimicale… e o altă problemă: reducerea costurilor de producţie, prin asta înţelegîndu-se de fapt creşterea profiturilor producătorilor. Cum? Păi nu mai bagă materie primă carne (în cazul mezelurilor de exemplu) ci un amestec de făină, zgârciuri şi soia, la care adaugă ingredientele minune numite E-uri, ce dau gust „identic natural”. Şi la urma urmei e şi mai uşor aşa că nu mai angajezi zeci de oameni să proceseze, ci bagi totul în malaxor, adaugi colorantu’ şi gata mezelu’, numa’ bun de injectat cu aromă de fum.

Zilele astea va intra în vigoare o normă europeană ce prevede interzicerea E-urilor în unele alimente. E bine, zic eu. Dar vine PETA (ştiţi voi, ăia cu protecţia tuturor animalelor) şi încearcă să obţină oprirea definitivă a sacrificării animalelor. Campania de anul ăsta îi vizează pe americani, mari consumatori de curcani (ce bine rimează!). Uite aici cum!

Dilemă: dacă nu mai creştem animale pentru a fi sacrificate şi consumate, ce vom mânca? Plante sau E-uri? Mă întreb dacă PETA n-o fi cumva aservită intereselor industriei chimice…

Scurte (29.09.2011)

Dacă tot a zis poliţia română că principala cauză a accidentelor de pe plaiurile noastre e viteza, UE s-a gândit să o reducă, mai ales pe străzile cu sens unic nedotate cu pistă de biciclete. Încerc să îmi imaginez cum ar fi traficul cu 30 km/h în aproape toată Oradea. Hmmm… practic e de neînchipuit!

În aşteptarea verdictului că utilizarea telefonului mobil în timpul condusului este următoarea cauză de producere a accidentelor, Nokia a decis să fie cu un pas înaintea UE: mută producţia de la Jucu în Asia, înainte de a apărea recomandarea interzicerii telefoanelor mobile în maşină.

Doar zic.

Te crezi deştept? S-o crezi tu!

Cel puţin aşa a crezut nea’ Jiji în momentul în care a refuzat dialogul cu Ministerul Apărării. La fel, cred, a crezut şi Copos cu al său Rapid. Ce i-o fi mânat în luptă? Păi acolo plăteau chirii şi mai şi investeau, la National Arena rezolvau cu municipalitatea (că doar e a comunităţii numită Bucureşti acel stadion) şi plăteau ceva piţule mărunţiş, iar curăţenia, paza şi alte daravere plătea comunitatea. Că d’aia are stadion. E, iaca nu se nimeri! Vorba unor clasici în viaţă: păţăşti.

Hai să vedem cât de creativi sunteţi…

„Dacă tot avem stadion nou, hai să schimbăm şi imnul!” şi-a zis Mircea (Naşu’) Sandu. Zis şi făcut! Marcel Pavel, cel însărcinat cu vocea la eveniment, s-a conformat. Acu’ a luat amendă. Şi el şi FRF. Şi pe bună dreptate: unde-i lege nu-i tocmeală. Mai ales că e vorba de simboluri naţionale…

Theo (da, cel cu theoriile) a venit şi el cu nişte propuneri de imn, dacă tot e aşa… la liber… Cum el e puţin pudic, o să vă rog să lăsaţi propunerile voastre aici pe blog.

Am şi io o rugăminte: vreau tot!!!

Da, vreau tot! Şi când spun asta mă refer la tot articolul. Ca să fiu mai explicit: urmăresc o mulţime de bloguri pe Reader, ca să pot citi ori de câte ori prind „un fir” de wireless şi nu am altceva de făcut, dar… mulţi blogeri au setată opţiunea de scurtare a articolelor pentru reader, aşa că sunt obligat de cele mai multe ori să intru pe pagina cu pricina pentru a vedea varianta integrală a articolelor. Şi uite-aşa mi se adună câteva sute de articole necitite pe săptămână…
Vă rog, schimbaţi-vă setările!

Cum stă treaba cu influenţa pe Zelist?

Mă uitam azi într-o doară să văd cum mai stau orădenii pe Zelist, când… dau de Ioana Ştef. „OK” zic, „stă binişor!”, după care îmi străfulgeră prin minte un nume pe care-l văzusem anterior cu câteva poziţii mai sus, dar nu-l băgasem în seamă. „Stai aşa că nu am vazut bine!” Ba da, văzusem foarte bine!

Minunaţi-vă şi voi:

Continuă lectura

Vestea care mă întristează

Vestea şoc a zile vine din fotbal (de unde se putea altfel): Universitatea Craiova a fost dezafiliată de la Federaţia Română de Fotbal! Ceea ce înseamnă că nu mai poate juca nici la nivel judeţean, deci echivalează cu desfiinţarea. Declar cu mâna pe inimă că nu sunt un suporter al Craiovei, dar îmi pare nespus de rău pentru echipa care se bătea de la egal la egal cu monştrii armatei şi miliţiei, înainte de revoluţie şi care a dat enorm de mulţi jucători fotbalului românesc. A mai dispărut o legendă. A murit „campioana unei mari iubiri”…

Cred că Mititelu şi-a pregătit deja actele pentru emigrare după modelul Staicu… Craiova va deveni un oraş mult prea mic pentru el!

 

P.S. De acum încolo chiar că nu mai am de ce să ma uit la meciurile Ligii 1 din România! Fără Poli? Fără Universitatea? Cu Mioveni? Cu Chiajna? Nu mersi, dar la cum arată acum nu îmi spune nimic sau poate la fel de mult cât campionatul Chinei…

„Siguranţă şi încredere”…

… aşa sună motto-ul Poliţiei române. Nu ştiu de care siguranţă e vorba, probabil se referă la piedica armelor din dotarea poliţiştilor, iar aici văd că este o problemă… cel puţin după ultimul val de sinucideri din poliţie, cu armele din dotare. Nu ştiu voi cât de în siguranţă vă simţiţi, dar pe mine mă încearcă un sentiment de nesiguranţă: dacă dau peste unul dintre poliţiştii care are probleme cu ratele sau a cărui părinţi sunt împotriva iubitei lor? Mă bate? Mă împuşcă?

Cât despre încredere nici nu poate fi vorba şi nu doar datorită labilităţii psihice a vajnicilor apărători ai legii.

Pana unde mai poate creste pretul benzinei?

Pana unde vor actionarii petrolistilor. Stim deja ca eterna scuza este cresterea pretului pe baril, urmata de cresterea cursului de schimb al euro si al dolarului. Dar cum barilul cam stagneaza, iar valutele o iau la vale (in special dolarul, care pierde constant teren fata de euro), sunt curios ce scuza se va mai gasi.

In rest profiturile cresc.

Sa auzim de bine.

Scurte (10.03.2011)

Am şi eu o nedumerire: dacă tot există procedura divorţului amiabil (în cazul în care nu au copii minori), de ce Oana Zăvoranu şi Pepe apelează la procedura lungă şi costisitoare a divorţului pronunţat de instanţă… Să fie chiar aşa de mare nevoia de publicitate?

Optimismul dăunează grav sănătăţii

Am constatat-o pe propria piele. Văzând că vremea se încălzeşte peste măsură, mi-am zis că ar fi cazul să trec la o frizură mai lejeră. Zis şi făcut: iau frumuşel maşina de tuns şi fără să mă mai uit, îi pun penultimul piaptăn pentru tăiere. EROARE! Am uitat că pentru frizura de primăvară trebuia pus cel mijlociu! Dar că tot veni căldura, îmi zic că nu e nici un bai şi nu mai repar greşeala. Din nou EROARE! Pentru că a venit frigul iar acuma îmi îngheaţă chelia şi nu-i chip să scot nasul din casă fără căciulă în cap. Aşadar optimismul exagerat dăunează GRAV sănătăţii.

Vorba poetului: „Din prea mult entuziasm/ Să nu spargeţi Voroneţul”.

Scurte (09.02.2011)

Este că v-ar place aşa o maşină? Ce mişto ar fi! Mai ales la parcările noastre înguste.

Singura problemă pe care o constat la prima vedere e că iarna ar ieşi instant toată cădura din maşină. Deşi ar mai fi câteva care acum îmi scapă…

Şoping

Nu cred că există ceva pe lume mai detestat de către un bărbat decât mersul la MALL cu o femeie. După maxim 20 de minute vine ideea salvatoare: „draga mea, mergi tu prin magazine şi când termini mă găseşti la o cafea/bere la barul X”. Răspunsul vine prompt: „OK dragă! Dacă găsesc ceva drăguţ te sun să vii să vezi dacă-ţi place.”

După câteva minute de relaxare la cafea, sună telefonul: „Dragă, am găsit ceva drăguţ….”

A fi sau a nu fi dependent. De blog.

Că tot nu am scris despre ce am mai văzut şi auzit prin Oradea (pen’că am fost plecat la Bucureşti cu treabă) m-am apucat să citesc de pe la alţii ce s-a mai întâmplat prin urbe. De exemplu la Florin Moga. Şi găsesc un articol despre un quitz mişto legat de dependenţa de blog. Drăcuşorul din mine nu mă lasă în pace şi mă pune să-l fac şi io. Ia priviţi ce-a ieşit:

67%How Addicted to Blogging Are You?

Deci… voi cum staţi?

FMI vs China (1-1)

Până acum China nu s-a hazardat la declaraţii privind criza financiară internaţională. Iar acum o face în stil mare: Moneda euro va depăşi criza şi va contribui la stabilitatea sistemului monetar internaţional. Asta exact în momentul în care unele state europene încep să pună la îndoială stabilitatea şi viitorul monedei unice.

Să fie un semnal faţă de Statele Unite şi dolar? Eu cred că da.

Sursa: MEDIAFAX

Măsură de sezon

Că tot se apropie Crăciunul cu „super-mega-oferte” şi cu o suită de concerte (dintre care cele ale lui Hruşcă ocupă un loc fruntaş), am decis să fac o dedicaţie super-mega-specială (a se citi „doi la preţ de unul” sau, cu voia dumneavoastră, „doi în unu”): „Leru-i ler şi iar tri-ler!”. Vă las în compania muzicii. Somn uşor şi vise păcute.
VIA Trotinetus

Azi, cea mai aglomerata zi de cumparaturi pe internet

Cica azi e ziua cu cele mai multe cumparaturi de pe internet. Normal ca in vestul salbatic si capitalist. Ca in Romania moderna si civilizata, cardurile sunt doar niste chestii de plastic pe care iti da firma banii de salariu, ca sa mai incaseze banca niste comisioane cand ii vei ridica de la bancomat. Iar firma a primit pentru asta o linie de credit sau chiar un credit mai avantajos.

Sa nu jignim tiganii

Trebuie sa recunosc ca de cand a sosit Victor (colegul nostru bucurestean), mi-a sosit o sursa de inspiratie in materie de umor. Una din mostre se leaga de o povestire din stagiatura de proaspat inginer a colegului nostru.

Actiunea se petrece undeva in judetul Constanta, pe langa Vadu. Domnul inginer stagiar avea in subordine si o echipa de tigani. „Tigane” in sus, „tigane” in jos, zi de zi. La un moment dat se apropie unul dintre tigani de inginerul nostru si-i spune:

– „Thovharashu hinjiner! Nu nhe mai spuneti tzighani, cha nu nhe phlace!”

– „Da’ cum sa va zic, ma?!”

– „Bradutzi!”

– „Cum?!?”

– „Bradutzi, thovarasu’!”

– „Da de ce bradutzi, mah?”

– „Pai hovarasu’, noi nu ne schimbam culoarea nici iarna, nici vara! D’aia!”

Scurte (08.11.2010)

Înainte de revoluţie auzeam o zisă ce mi se părea atunci haioasă (referitoare mai cu seamă la recoltele record):

„Semne bune anul are,

Dar şi semne de-ntrebare!”

Anul ce vine, pare că e însoţit de o adaptare:

„Semne bune anul n-are,

Numai semne de-ntrebare”

Boc cel Mic al V-lea intra in Cartea Recordurilor

… sau a recoardelor…

Caz probabil unic in lume, guvernul a ramas in functie doar pentru ca nu au fost suficienti sustinatori ai motiunii, nu pentru ca ar fi avut el insusi sustinatori. In fapt nu a avut niciunul! Un singur vot a fost anulat, ceea ce logic inseamna ca respectivul nu sustinea nici guvernul si nici motiunea. Dupa aceeasi logica, in Parlamentul Romaniei, guvernul nu are sprijin nici macar in proprii parlamentari! Suntem de rasul curcilor.

Vorba poetului: „tara trista, plina de umor”.

IQ-uri celebre

Se zice ca inteligenta este singura constanta pe pamant, singura populatia fiind in continua crestere. Ca nu e asa ne-o demonstreaza cercetatorii care au verificat IQ-ul catorva personalitati. Rezultatele sunt uimitoare:

Arnold Schwarzenegger –  135
Bill Clinton – 137
Bill Gates – 160
Dolph Lundgren – 160
George H.W.Bush – 96
George W. Bush – 125
Hillary Clinton – 140
James Woods – 180
JFK – 119
Jodie Foster – 132
Madonna – 140
Nicole Kidman – 132
Quentin Tarantino – 160
Richard Nixon – 143
Ronald Reagan – 105
Shakira – 140
Sharon Stone –  154
Stephen Hawking – 160
Steve Martin – 132
Albert Einstein – 160
Gari Kasparov – 190
Leonardo da Vinci – 220
Paris Hilton – 107

George W.  Bush confirma zvonurile, pe cand alte personalitati (ale scenei mai ales) ne uimesc prin coeficient ridicat, pe care parca nici nu-l banuiam (nu parca, ci in mod sigur nu-l banuiam)! Peste cel de-al 41-lea presedinte al USA se situeaza pana si starleta multimilionara Paris Hilton. Amazing!

Intrebarea mea ar fi cum naiba au stabilit IQ-ul lui Leonardo da Vinci.

Alta intrebare ar fi „oare ce coeficient au personalitatile de la noi? Subunitar cumva?”

Sursa articolului AICI.

Ironia sortii

Poate ca unii dintre cititori, in week-end, mi-au cautat blogul si nu au primit decat mesaj ca serverul nu poate fi gasit. Ei bine, au fost niscaiva probleme la firma care ofera serviciile de hosting. Ca o ironie a sortii, persoana care trebuia sa se ocupe de problema era la Cluj la o conferinta legata de hosting. Shit happens!

Scurte (20.10.2010)

Ma enerveaza la culme sa ma urc in taxi, iar cand ii spun adresa lu’ bou’, sa-mi spuna nonsalant „Stiti… sunt nou! Nu-mi spuneti pe unde e strada asta?” De fiecare data imi amintesc de testele date de soferii de taxi londonezi, care sunt obligati sa stie minim 2000 de strazi ale capitalei britanice. A fost chiar si un test al celor de la Top Gear, pentru a vedea cine ajunge primul la o anumita destinatie, taximetristul cu GPS sau cel care se bazeaza pe „harta” din cap. De fiecare data cand GPS-ul ii dadea o ruta, taximetristul ce trebuia sa foloseasca tehnologia de navigare avea de comentat: „eu nu as fi ales ruta asta, e prea aglomerata la ora asta, pierdem prea mult timp”. Intr-adevar, de castigat a castigat cel care se folosea de simtul propriu de orientare.

Daca intr-un oras ca Oradea, tu, taximetrist, nu cunosti strazile, de ce te mai apuci de jobul asta? Pentru ca e si el un job? Oare ce teste se dau pentru licenta? Cum se schimba o roata? Nu cred ca intereseaza pe cineva asta, ci sa ajunga in cel mai scurt timp la destinatie.

De ce ti-e frica, nu scapi….

Auzi des vorba asta, dar mai rar o si traiesti. Eu am trait-o ieri. Povesteam cum m-a aranjat Andreea, de a trebuit sa merg la operatie de criogenizare. Ei bine, ieri am fost. Si mi-a ars nenea doctoru’ Brihan nu unul ci trei semne de pe fata, ca sa nu mai fiu asa de insemnat.

Operatiunea in sine nu doare, mai mult ustura. E neplacuta senzatia aia rece (de la azotul lichid) care ti se imprastie pe fata, de zici ca stai in mijlocul crivatului. Partea mai nasoala e cea de 2 saptamani in care trebuie sa ai grija sa nu carecumva sa-ti bazai coajbele ca ramai cu niste cicatrici de toata frumusetea, de -ti vine sa regreti ca nu ai ramas cu semnele. Asta inseamna ca doua-trei saptamani trebuie sa-mi tin fata departe de fiica-mea, ceea ce e chiar najpa, pentru ca-mi place cand ma imbratiseaza….

E vre-o diferenta?

Umoristul si caricaturistul brazilian Fernandes Millor a lansat o dezbatere publica cu tema <<Care este diferenta dintre „politician” si „hot”?>>
Un raspuns i-a atras in mod special atentia: „Diferenta dintre un politician si un hot este ca pe primul il aleg eu, in timp ce al doilea ma alege el pe mine. Am nimerit-o?”.
In replica, Millor a spus doar: „Stimate domn, sunteti un geniu. Sunteti singurul care a reusit sa gaseasca o diferenta intre cei doi”!!!

Vorbe memorabile (spuse de altii)

1. Sa zicem ca esti un idiot. Si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet.
(Mark Twain)

2. Nici o viata, libertate sau proprietate nu este in siguranta, atita timp cit aparatul legislativ este in sesiune.
(Mark Twain – 1866)

3. Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stind intr-o galeata, incearca sa se ridice tragind de miner.
(Winston Churchill)

4. Raul inerent al capitalismului este impartirea neechitabila a bogatiilor. Bunul inerent al socialismului este impartirea echitabila a saraciei.
(Winston Churchill)

5. Un guvern suficient de mare, incat sa-ti dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic sa-ti ia tot ce posezi.
(Thomas Jefferson)

6. In general, arta de a guverna consta in capacitatea de a lua cit mai multi bani de la o parte de cetateni, pentru a o da altora.
(Voltaire)