Skip to main content

QUO VADIS – Piaţa Unirii din Oradea?

Scris de Andrei în . Publicat în arta, critici, Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie. 2 comentarii la QUO VADIS – Piaţa Unirii din Oradea?

Ieri după-amiaza, la invitaţia lui Ciprian, am mers la întâlnirea cu arhitectul Emodi Tamas la Moskva Cafe. Subiectul dezbătut: proiectul de reabilitare/modernizare a Pieţei Unirii. Din start trebuie să recunosc faptul că nu cunosc prea multe despre ştiinţa numită arhitectură, în schimb am oareşce cunoştinţe privind istoria oraşului Oradea (unii ar spune că mă situez mult deasupra mediei la acest capitol) şi a clădirilor sale.

Cu această ocazie speram să aflu lucruri pe care nu le ştiam despre clădirile din zona Pieţei Unirii, fapt ce s-a şi întâmplat, arhitectul Emodi Tamas fiind unul dintre putinii arhitecţi abilitaţi în Bihor pentru proiectarea şi reabilitarea monumentelor (faptul că a făcut parte timp de 7 ani din comisia regională – ce cuprinde câteva judeţe – de evaluare a proiectelor de reabilitare a monumentelor nu face decât să-i întărească autoritatea în materie). Aşadar, spre bucuria mea, am găsit ceea ce căutam. Din păcate am aflat unele lucruri pe care nu aş fi dorit să le mai aud după aproape 24 de ani de la revoluţie… O parte din discuţia informală o veţi vedea mai jos (e destul de lungă, însă merită fiecare secundă), dar întâi vreau să trag câteva concluzii personale:

– după aprope un sfert de secol de la căderea lui Ceauşescu, încă mai avem conducători-ctitori atoate-pricepuţi, care dau sfaturi oricui, oricând şi în orice condiţii (este vorba despre mult-băgatul la înaintare vice-primar Mircea Mălan);

– cu toate că Primăria Oradea a devenit sub mandatul lui Bolojan o instituţie transparentă şi mai „curată”, în cel de-al doilea mandat al aceluiaşi primar încep să se petreacă lucruri destul de grave, care tind spre un aspect penal;

– cum veţi vedea şi pe parcursul discuţiei cu Emodi Tamas, nu se poate ca un proiect aprobat de la schiţă, dezbatere publică şi până la ultima parafă să fie aruncat la gunoi, pentru că O PERSOANĂ a decis că acel proiect este prea „cenuşiu”. Acel „cenuşiu” a rezultat în urma unor cercetări şi studii ale unor profesionişti, nu din opinii ale unor părerişti, şi punea în valoare arhitectura clădirilor deja existente în Piaţa Unirii.

Tind să cred (asta ca să fiu elegant, pentru că ceilalţi sunt ferm convinşi) că acea persoană care emite judecăţi de valoare privind compoziţia şi culoarea (ghici cine?) are unul, dacă nu mai multe interese personale în acest caz, dincolo de culoarea sau de stilul adoptat de către arhitect. Vorba lui Ciprian: „porfirul e o pistă de urmărit, dar nu singura”.

Iată discuţia (filmată de Cipri), rămâne să tragă fiecare concluziile sale:

Filme pe Corso-ul orădean!!!

Scris de Andrei în . Publicat în arta, Din Oradea, evenimente, Oradea. Niciun comentariu la Filme pe Corso-ul orădean!!!

Vă mai amintiţi experimentul de anul trecut numit „Documentare pe Corso”? Ei bine, cine a ridicat mâna poate merge şi anul ăsta la cea de-a doua ediţie, în acelaşi loc (str. Republicii, la terasa Lactobar), intrarea fiind şi acum ca şi atunci liberă.

Anul acesta, evenimentul este susţinut de British Council şi Institutul Polonez din Bucureşti, oferind publicului orădean cinci filme documentare, premiate la diverse festivaluri internaţionale. Proiecţiile vor avea loc începând cu 28 augustşi până pe 1 septembrie după următorul program:

Marţi, 28 august, ora 21.00

Soundtrack for a Revolution (Sunetul unei revoluţii) 2009

regizori: Bill Gutentag, Dan Sturman/ producţie: Marea Britanie, SUA, Franţa

Filmul este o retrospectivă a mişcării americane pentru drepturile civile, care a încercat să susţină, prin muzică, ceea ce nu se putea spune doar prin cuvinte. Muzica a devenit elementul unificator al comunităţilor de culoare împotriva violenţelor din partea populaţiei albe. Cu o coloană sonoră impresionantă (Joss Stone, Wyclef Jean, the Roots), filmul este câştigătorul multor premii internaţionale precum: Festivalul Internaţional de Film din Vancouver, Festivalul Internaţional de Film din Chicago şi altele.

 

Miercuri, 29 august, ora 21.00

Art of Freedom (Arta Libertăţii) 2011

regizori: Marek Kłosowicz, Wojciech Słota/ producţie: Polonia

Cum este posibil ca, în anii 70-80, Republica Populară Poloneză să aibă cei mai buni alpinişti din lume? Cum este posibil ca o naţiune unde salariul mediu lunar era de 20 de dolari să-şi permită să organizeze expediţii în Himalaya? Filmul oferă răspunsuri la aceste întrebări într-o manieră captivantă şi informativă,  pezentând Himalaism-ul, ca pe o şcoală a vieţii, un test al solidarităţii şi o experienţă a unei veritabile libertăţi.

 

Joi, 30 august, ora 21.00

American Autumn: an Occudoc (Toamna americană: un documentar despre mişcarea
Occupy) 2012

regizor: Dennis Trainor Jr./ producţie: SUA

Filmat în locaţiile de protest şi în spaţiile de întâlnire a mişcării OCCUPY din New York, Boston şi Washington, documentarul este o radiografie a mişcării OCCUPY. Filmul este un manifest împotriva rapacităţii corporaţiilor globale, a sistemului financiar prezent şi a exploatării celui sărac de către cel bogat.

 

Vineri, 31 august, ora 21.00

Political Dress (Modă ca expresie politică) 2011

regizor: Judyta Fibiger/ producţie: Polonia

Moda poloneză de underground a durat 45 de ani. Atunci când magazinele ofereau haine ce semănau mai mult a uniforme, polonezii au încercat să-şi găsească libertatea şi să se răzvrătească împotriva sistemului şi a uniformizării vieţii de zi cu zi prin culori îndrăzneţe, stil personal şi modele unice ale hainelor.

 

Sâmbătă, 1 septembrie, ora 21.00

Only when I dance (Doar când dansez) 2009

regizor: Beadie Finzi/ producţie: Marea Britanie

Filmul spune extraordinara poveste a doi copii din Rio de Janeiro (Brazilia), care încearcă să-şi croiască un destin din sărăcăcioasele cartiere favelas spre lumea dură, dar frumoasă a dansului. Apreciat ca o producţie remarcabilă, care îţi oferă o experienţă de neuitat, filmul a fost numit de critici drept versiunea braziliană a lui Billy Elliott.

Deci? Ne încălzim pentru Toamna Orădeană de anul ăsta? 😀

 

100 de cărţi pentru una singură?

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura, Romania. 3 comentarii la 100 de cărţi pentru una singură?

Ce trebuie să facă un tânăr autor din România pentru a-şi publica o carte? Veţi spune că în primul rând trebuie să o scrie. Corect! Dar dacă e scrisă deja? Logica spune că mai trebuie să contacteze o editură (sau mai multe). Ei bine, logica e faultată de situaţia „din etren”. Astfel, în România, ca tânăr autor, trebuie să ai o reputaţie deja (de unde, dacă nu ai publicat cartea încă?) sau să ai bani. Pentru că nimeni nu îşi asumă „riscul” de a te lansa, preferând să aducă titluri consacrate, pe care să le traducă (oarecum) dacă e vorba de autori străini.

În situaţi asta ingrată se află Graţian Lascu, ce nu reuşeşte să publice nicicum. E tânăr, deci nu are reputaţie (logic dealtfel), iar de bani… Ei bine, aici Graţian a luat o decizie ce mie ca posesor de bibliotecă mi se pare dureroasă, dramatică de-a dreptul:

Decizia am luat-o cu cateva zile inainte de 2012 si sunt pregatit pentru orice de data aceasta. Am scris Nici editurile nu ne vor in speranta ca voi primi unele raspunsuri. Le-am primit si m-am convins ca nu eu gresesc si nici calitatea carti mele nu-i pusă la indoiala. Concluzia finala: sistemul – editurile si tipografiile – librariile – Romania…

In acest moment am jumatate din suma de care am nevoie si cealalta jumatate spre sa o scot din cele 100 de carti pe care le-am pus la vanzare. Teoretic, daca le dau pe toate 100 am sanse ca sa imi public cartea intr-o luna.

Găsiţi articolul său pe această temă AICI. Să spun sincer, mi se pare trist. Dar e adevărat.

Vernisajul expozitiei „ orăşel-städtle” de Gabriel Miloia

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura, evenimente. Niciun comentariu la Vernisajul expozitiei „ orăşel-städtle” de Gabriel Miloia

Miercuri, 14 septembrie de la ora 19:00 va avea loc la Galeria Visual Kontakt (str.Albacului nr.54 Oradea) vernisajul expozitiei „orăşel-städtle” de Gabriel Miloia. Iată cum este caracterizată aceasta:

conform dex, regie este „concepţia interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocurilor actorilor şi a montării unui spectacol de teatru, decinema, de operă etc.” ne-am obişnuit cu regizorul care face repetiţii cu ansamblul său. orăşelul ar dori să ştie mai multe, să pună întrebări. de exemplu: se poate face regie în afara teatrului? în desen? şi dacă se poate? cu cine lucrează un regizor care nu are nevoie de actori? şi dacă ar fi mai mulţi regizori? şi dacă nu s-ar cunoaşte între ei?

sunt întrebări care mă sâcâie, iar orăşelul e încercarea de a le găsi răspuns. cunoaştem multe despre arta actorului, dar când trebuie să ne închipuim arta regizorului, imaginile care ne vin în minte sunt mai puţin spectaculoase. când actorii se plictisesc, improvizează, fac prostii, se imită între ei, doar să se amuze. asta o pot face şi regizorii. şi astfel, regia ni se arată într-o lumină pe care nu am fi bănuit-o niciodată. astăzi în desen şi construcţii.

există două ţări care mi-au marcat viaţa. prima e românia, unde m-am născut şi am crescut. a doua e germania, unde am studiat şi mi-am găsit direcţia. sunt două lumi complet diferite, cu oameni care au dorinţe, speranţe, spaime şi aptitudini diferite. iar între ele stăm eu şi orăşelul pe care l-au construit împreună. lucrarea mea e un dar făcut celor două, cu recunoştiinţă.

Detalii pe situl galeriei: www.visualkontakt.ro

Săptămâna filmelor la Oradea! 3 evenimente speciale!

Scris de Andrei în . Publicat în arta, Din Oradea, evenimente, film, Oradea. 2 comentarii la Săptămâna filmelor la Oradea! 3 evenimente speciale!

După cum spuneam, din 30 august (adică de azi) şi până pe 4 septembrie, începe seria „documentarelor pe Corso„, la terasa Lactobar Retro Bistro. Este vorba despre 10 filme documentare (câte două pe seară, începând cu ora 21:00) premiate la festivaluri europene de profil. Condiţia pentru a „gusta” respectivele documentare este consumaţie de minim 50 de lei la Lactobar.

Dar… săptămâna mai are evenimente de acelaşi gen, este vorba despre BuSho International Short Film Festival Oradea aflat la cea de-a şaptea ediţie, dar şi de Caravana Filmelor TIFF la Oradea!

Iată desfăşurarea evenimentelor şi filmele ce ne vor delecta toată săptămâna:

1. Documentare pe Corso

Bee Moldovan/ Albinele moldoveneşti
Regie: Valeriu Şova, Sergiu Cumatrenco
Moldova, 2010, 57 min.
O familie de albine din Republica Moldova lucrează peste hotarele ţării, la fel ca personajele acestui film, care au pornit în căutarea nectarului la Paris…

On the road / Pe drum
Regie: Maciej Adamek
Polonia, 2005, 30 min.
Regizorul surprinde călătoria unui cumplu de vagabonzi, Josef şi Basia, în căutarea unui cămin. Totodată, filmul relevă lumea lor interioară, visele şi speranţele într-o viaţă mai bună.

Going for Green: Britain’s 2012 Dream
Documentar comisionat de Foreign and Commonwealth Office al Regatului Marii Britanii
Marea Britanie, 2011, 52 min.
Documentarul tratează subiectul construcţiei Parcului Olimpic din Londra pe baza principiilor de protejare a mediului şi de conservare a resurselor, combinând inovaţia şi creativitatea constructorilor britanici cu proiectul care vizează crearea unui parc de ultimă generaţie.

Journey of a Red fridge / Calatoria unui frigider rosu
Regie: Lucian Muntean, Nataša Stanković
Serbia, 2007, 52 min.
Călătoria unui frigider roşu spune extraordinara povestea unui baiat din Nepal care e nevoit să lucreze pentru a-şi plăti studiile. Hari Rai are 17 ani şi de 3 ani este hamal. El cară diverse lucruri de la o destinaţia la alta. Ultima sa muncă este de a căra un frigider roşu din vârful muntelui până în cel mai apropiat oraş. Regizorul îl însoţeşte pe Hari Rai în această călătorie descoperind viaţa acestuia, gândurile şi speranţele lui, precum şi peisajele fascinate ale munţilor Himalaya.

Beats of Freedom
Regie: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota
Polonia, 2010, 75 min.
Beats of Freedom este o incursiune în istoria muzicii rock din Polonia, din perioada comunistă. Când toate aspectele vieţii erau controlate de regim, muzica rock devine un simbol al libertăţii. Filmul include imagini de la festivalul de la Jarocin, unicul din întregul bloc comunist, istoriile diverşilor muzicieni polonezi din acea perioadă si, cel mai important, muzica lor.

The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii
Regie: Tereza Reichova
Cehia, 2009, 62 min.
17 noiembrie 2008, Litvinov, Republica Ceha. Demonstraţia Partidului Muncitorilor este urmată de o antidemonstraţie a populaţiei de etnie romă. În cele din urma, localnicii se alătură demonstranţilor de dreapta împotriva romilor. Regizoarea invită participanţii părţilor implicate să confrunte declaraţiile cu imaginile filmate, în speranţa clarificării adevărului.

Über Wasser / Despre apă
Regie: Udo Maurer
Austria, 2007, 82 min.
Fără ea nu există viață. Iar dacă e prea multă, produce catastrofe. Este vorba despre apă. Filmul regizorului austriac Udo Maurer explorează, într-o manieră artistică și captivantă, importanța existențială a apei, în secolul XXI, pentru locuitorii din Nairobi, Kazakhstan și Bangladeș. Filmul cucerește prin imagini deosebite, coloana sonoră singulară și mesaj.

I am a Monument to Myself / Sunt monumentul meu
Regie: Dmytro Tiazhlov
Ucraina, 2009, 58 min.
Personajul acestui film, Evgeny Hvatov, are o pasiune ciudată şi o misiune socială importantă. Din copilărie, Hvatov a fost fascinat de cimitire, iar ca adult a construit mai mult de 100 de monumente. Regizorul urmăreşte felul cum Hvatov ridică monumente soldaţilor germani ucişi în lupte, ca un semn al reconcilierii şi memorării istoriei.

Inokinya / Călugăriţa
Regie: Galina Adamovich
Belarus, 2010, 56 min.
Irina Denisova este una din personalităţile scenei muzicale din Minsk. După o serie de evenimente tragice, Irina îşi găseşte sensul vieţii în mănăstire, alături de Dumnezeu, devenind călugăriţă. Filmul surprinde noua viaţă a Irinei, trăirile ei, dar şi unica pasiune rămasă din viaţa precedentă – muzica.
Marcela / Marcela
Regie: Helena Trestikova
Cehia, 2006, 82 min.
Timp de 26 de ani, regizoarea Helena Trestikova a urmărit viaţa Marcelei, o femeie simplă din Cehia. Alături de Marcela, spectatorul trăieşte evenimentele tragice care îi marchează existenţa. După divorţ, moartea fiicei sale Ivanca şi o tentativă de suicid, Marcela îşi regăseşte puterea de a trăi pentru fiul său cu nevoi speciale.

2. BuSho International Short Film Festival Oradea (ediţia a 7-a)

De mâine, 31 august, începe şi BuSho, festival internaţional de film scurt, aflat la cea de-a şaptea ediţie, ce va avea loc la cinematograful „Libertatea” până în data de 2 septembrie. Fiind vorba de filme scurte, proiecţiile vor avea loc sub forma unor „blocuri” sau „pachete” de filme astfel:

Miercuri 31.08

 De la ora 14:45, bloc de 1 oră: 2B(FI), The Bench(FR), BinDay(GB), The Cautionary Tale Of The Two Wheeled Machinery(HU) animatie, Cyclops(ES), The Idiot(BE), Duel Over A Lollipop(ES)
De la ora 16:00, bloc de 1 oră: American Gun(GB), Fatum!(ES), An Interrupted Story(GB) animatie, In My Prison(IT), Coming Soon(HU) experimental, The Palace(NL), Brides Of Desire(GB)
De la ora 17:15, bloc de 1 oră: A Well Gnome Fugitiver(US), Silent River(DE,RO), Chess !(HU) animatie, Charles,Your Hangover(US), When you run(ES), Where Is Your Head (BG)
De la ora 18:30, bloc de 1 oră: 108.1 FM Radio(IT), Lucille(ES), Black & White Rule(IL), Lady Windermere(GB), Ariadne’s thread(HU, RO) animatie, Night Shift(ES)
De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Grey Foxes(DE), Ámár(ES) animatie, Rice(SG), The Australian Dollar Washes Clean(AU), The Butcher’s Pocket Radio(HU) experimental, Picnic(ES)
De la ora 21:00, bloc de 1 oră: Flock(ES), Birdboy(ES) animatie, Grounded(PT), Narration(US), track32(HU) experimental, The Drum(EE)

Joi 01.09

De la ora 14:45, bloc de 1 oră: Raju(DE), Shadows(PT), Dreaming a whole life(ES) animatie, The Kiss(GB), Touch(FI), Zenith(HU) experimental
De la ora 16:00, bloc de 1 oră: 1000 Grams(DE), Video print(AT) experimental, Dolls Factory(ES), I Hate Musicals!-The Musical(IE), Change(HU) animatie, Regeneration(ES)
De la ora 17:15, bloc de 1 oră: 5th Stage(GB) experimental, The screamers(ES), The Last Picture(HU), Esterhazy(PL) animatie, Gilles Corporation(FR), I want to spend the rest of my life with you(ES)
De la ora 18:30, bloc de 1 oră: I Dream of Hope(IN), DIN 16951(DE) experimental, The Great Race(ES), My Fear(BR) animatie, The Little Theater(US), Forest(HU)
De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Winners and Losers(TR) experimental, Tramp(HU), Hairpin(AU), Body Memory(EE) animatie, The Rope(ES), Along the wire(BG)
De la ora 21:00, bloc de 1 oră: White(IL), Lost(ES), White Hair(GB) animatie, Praline(HU), We, time machines(ES), My Apologies(CA) experimental

Vineri 02.09

De la ora 12:00, bloc de 1 oră: A Short Film(US), Touch(HU) animatie, Garlic soup(HU), Deafness(UA), The Runaway(ES) experimental, The Twin Girls Of Sunset Street(ES) animatie, Vite Ma Non Troppo(ES)
De la ora 13:15, bloc de 1 oră: Finale(HU), Missing the Target(IT) experimental, It’s Natural To Be Afraid(GB), The circular glance(ES), Paths of Hate(PL) animatie, The Philosopher(FR)
De la ora 14:30, bloc de 1oră: Retep(NL) experimental, Steam is Steam(CA), Out of Erasers(SE, DK), Something Blue(HU), Written in pencil(IL) animatie, Zombiefication(AT).

 

3. Caravana Filmelor TIFF la Oradea

Caravana Filmelor TIFF continuă seria de proiecţii de excepţie și la Oradea în perioada 2-4 septembrie la acelaşi cinema Libertatea. Astfel, printre filmele ce vor rula se numără Drumul de întoarcere (2010, r. Peter Weir), care îl aduce pe actorul Dragoş Bucur în faţa publicului din România, într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa. El joacă alături de actori precum Ed Harris, Collin Farrell sau Saoirse Ronan în cea mai recentă peliculă semnată Peter Weir (regizorul unor filme precum The Truman Show, Dead Poets Society sau Master and Commander), Eu sunt dragostea (Italia, 2009, r. Luca Guadagnino), un film foarte apreciat de critica internaţională, nominalizat la Globurile de Aur şi Premiile BAFTA 2011 pentru Cel mai bun film străin, sau Ursul, în regia lui Dan Chişu, commedia anului 2011.
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de mare anvergură, Operation Kino/ Caravana Filmelor TIFF, împreună cu Festivalurile de film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul, proiect sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene.
Caravana Filmelor TIFF este principalul proiect din campania naţională demarată de APFR încă din 2009, cu scopul de a re-atrage publicul român către cinema, de a oferi cinefililor evenimente speciale de 2-3 zile, în care se proiectează filme de succes din ţările UE şi non-UE, cele mai noi titluri de film românesc, filme de artă, dar şi filme de public, oferind celor prezenţi o atmosferă unică de festival.
În decursul celor 2 ediţii de succes ale proiectului Caravana Filmelor TIFF, publicul s-a dovedit extrem de receptiv la iniţiativa APFR. În 2010, peste 15 000 de spectatori au ales să se bucure de filmele prezentate în Caravană.
Programul și filmele ce vor rula:

Vineri 02.09

16:00 127 DE ORE / 127 HOURS
Regia: Danny Boyle
SUA, Marea Britanie, 2010
Cu: James Franco, Lizzy Caplan, Kate Mara
Durata: 97 min
127 DE ORE este povestea adevărată a remarcabilei aventuri a alpinistului Aron Ralston (James Franco) pentru a se salva după ce un bolovan a căzut şi i-a zdrobit braţul şi îl blochează într-o fantă izolată dintr-un canion din Utah. Pe întreaga durată a călătoriei sale, Ralston îşi aminteşte prieteni, iubite (Clémence Poésy), familie şi pe cele două excursioniste (Amber Tamblyn şi Kate Mara) pe care le-a cunoscut înainte de accident. Pe durata următoarelor 5 zile, Ralston se luptă cu natura şi cu proprii demoni pentru a descoperi în cele din urmă că are curajul şi ceea ce este necesar pentru a se scoate indiferent de metodă, să coboare peretele de 20 de metri şi să meargă pe jos peste 13 kilometri înainte de a fi salvat în cele din urmă. Povestit cu o structură narativă dinamică, 127 DE ORE este o poveste viscerală şi palpitantă care va duce publicul într-o nouă călătorie şi va dovedi ce putem face când facem alegeri în viaţă.

18:00 DRUMUL DE INTOARCERE / THE WAY BACK
Regia: Peter Weir
SUA, 2010
Durata: 133 min
Cu: Dragoş Bucur, Colin Farrell, Ed Harris, Alexandru Potocean, Saoirse Ronan, Jim Sturgess
Când evadează dintr-un gulag siberian în 1940, şapte curajoşi prizonieri de naţionalităţi diferite descoperă adevăratul sens al prieteniei în timpul unei călătorii care-i poartă de-a lungul a mii de kilometri de teren ostil în drumul lor spre India şi libertate.
Festivaluri: Telluride 2010, Dubai 2010, Palm Springs 2011

21:00 DINCOLO / BEYOND
Regia: Pernilla August
Suedia, 2010
Cu: Noomi Rapace, Ola Rapace, Ville Virtanen, Outi Mäenpää, Tehilla Blad, Alpha Blad
Durata: 94 min
Leena s-a luptat toată viaţa să scape de durerea pricinuită de sumbra ei copilărie. Într-o dimineaţă chiar înainte de Crăciun, femeia primeşte un telefon de la spitalul din oraşul de baştină: mama ei e pe moarte. Vestea o va face să pornească într-o călătorie pentru a-şi înfrunta mama pentru prima oară în viaţa ei adultă. Acum trebuie să-şi rezolve socotelile cu trecutul pentru a putea merge înainte.
Festivaluri: Veneţia 2010, Valladolid 2010, Tallinn 2010, Sao Paulo 2010, Oslo 2010, Hamburg 2010

Sambata 03.09

16:00 ILUZIONISTUL / L’ILLUSIONISTE
Regia: Sylvain Chomet
Animație, Marea Britanie, Franţa, 2009
Cu: Jean-Claude Donda, Eilidh Rankin and Duncan MacNeil
Durata: 80 min
Sinopsis: Iluzionistul este o specie de artist pe cale de disparitie. Toată gloria este polarizată de noile vedete rock astfel încât el este forţat să accepte spectacole din ce în ce mai obscure în teatre marginale, petreceri în aer liber, baruri şi cafenele. Totuşi în timpul unui spectacol pe care îl susţine într-un local de provincie situat pe o insulă lângă coasta de vest a Scoţiei, Iluzionistul o întâlneşte pe Alice, o tânără care îi va schimba viaţa.
18:00 MUNTELE ROSU / TILVA ROS
Regia: Nikola Ležaić
Serbia, 2010
Cu: Marko Todorović, Stefan Djordjević, Dunja Kovacević, Marko Milenković, Nenad Stanisavljević, Nenad Ivanovicć, Filip Maksimović, Milos Petrović
Durata: 100 min
Oraşul Bor din Serbia a fost pe vremuri cea mai mare mină de cupru din Europa. Acum e doar cea mai mare groapă. Toda şi Stefan, prieteni la cataramă, îşi petrec prima vară de după liceu în mina abandonată, filmând clipuri inspirate de emisiunea Jackass. Când Dunja, o prietenă care trăieşte în Franţa, se întoarce acasă pentru vacanţă, băieţii se luptă pentru atenţia ei, ceea ce le pune în pericol prietenia. Îi desparte şi mai mult faptul că Ştefan va merge la facultate la Belgrad, în timp ce Toda jură că nu s-ar apropia de vreo universitate nici dacă ar avea bani. Dar protestele sindicale se înteţesc în oraş, iar băieţii descoperă o altă cauză comună.
Festivaluri: Sarajevo 2010, Varşovia 2010

21:00 MISS KICKI
Regia: Håkon Liu
Suedia, 2009
Cu: Pernilla August, Ludwig Palmell, Huang He River, Britta Andersson şi Eric Tsang
Durata: 88 min
După lungi discuţii pe internet cu omul de afaceri taiwanez Chang, Kicki decide să facă o călătorie la Taipei pentru a-i face o surpriză prietenului său virtual. Kicki nu vrea să călătorească singură şi îl invită pe fiul său Viktor, în vârstă de 16 ani, să i se alăture. Kicki îi spune fiului său că această călătorie ar trebui să reconstruiască legătura dintre ei, după ce fuseseră despărţiţi mai mulţi ani. Dar când Viktor descoperă adevăratul scop al călătoriei, Kicki trebuie să îi demonstreze, dar să se convingă şi pe ea, că poate deveni mama care nu a fost niciodată.

Duminica 04.09

16:00 URSUL
Regia: Dan Chişu
România, 2011
Durata: 83 min
Cu: Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cosmin Seleşi
Muzica: Goran Bregovic
Sinopsis: Ursul este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs – bătrân şi pe moarte – unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia.

18:00 BELI BELI SVET / O LUME ALBA, ALBA
Regia: Oleg Novkovic
Serbia, Germania, Suedia, 2010
Cu: Uliks Fehmiu, Hana Selimović, Nebojša Glogovac, Jasna Đuričić, Boris Isaković, Milica Mihajlović
Durata: 121 min
Sinopsis: King este un chipeş fost miner, acum patron al unui bar. Pe vremuri a avut o aventură cu frumoasa oraşului, Ruzica, soţia fostului său antrenor de box. Când soţul a aflat, a înnebunit, iar Ruzica a trebuit să-l omoare. După şapte ani petrecuţi în închisoare, femeia se întoarce pentru a-l găsi pe King într-o relaţie cu o puştoaică frumoasă: propria ei fiică, Rosa.
Festivaluri: Locarno 2010, Pusan 2010, Mar del Plata 2010

21:00 EU SUNT DRAGOSTEA / IO SONO L’AMORE
Regia: Luca Guadagnino
Italia, 2009
Cu: Tilda Swinton, Flavio Parenti, Edoardo Gabbriellini, Alba Rohrwacher, Pippo Delbono
Durata: 120 min
Sinopsis: Eu Sunt Dragostea/ Io Sono l’Amore spune povestea înstăritei familii Recchi, aflate în pragul unor schimbări radicale. Eduardo Sr., patriarhul familiei, a decis să numească un succesor la conducerea companiei sale şi surprindă pe toată lumea când decide să împartă puterea între fiul Tancredi şi nepotul Edo. Cu toate acestea, Edo visează să îşi deschidă un restaurant alături de prietenul său Antonio, un bucătar talentat. Inima familiei lui Tancredi este soţia acestuia, Emma (Tilda Swinton), o imigrantă din Rusia, care a adoptat cultura din Milano. Mamă iubitoare şi atentă, existenţa lui Emma este zdruncinată profund atunci când se îndrăgosteşte de Antonio şi dă frâu liber unei aventuri amoroase pasionale care va schimba pentru totdeauna viaţa familiei sale.

 

 

 

 

Biletul de acces la proiecţii este 5 lei.

Aşadar o săptămână plină cu filme pentru toate gusturile, doar timp să avem suficient.

Răspunsul este….

Scris de Andrei în . Publicat în arta, Din Oradea, foto. 4 comentarii la Răspunsul este….

La leapşa propusă de mine vineri, răspunsul corect este „Piaţa Libertăţii nr.14”, aşa cum se poate vedea din imaginile de aici (google street wiew). După cum se vede, la momentul trecerii lu’ nea’ Gugăl, clădirea era în plin proces de reabilitare. Dacă a reuşit sau nu, vă invit pe voi să vedeţi la faţa locului.

Acuma… vine momentul anunţării celui ce a dat cel mai corect răspuns: e vorba despre Moga Florin. Foarte aproape a fost şi Lilişor, doar că nu a indicat numărul la care se află clădirea (indicând în schimb proprietarul). Dacă ar fi un concurs cu premii şi ar trebui să indic un câştigător, i-aş declara pe ambii. Ce mă râcâie puţin este că niciunul dintre ei nu e orădean, aşa că ajungem din nou la ce spuneam în articolul despre blog-meet-ul din 2 mai.

Partea mai interesantă este cea legată de tema următoare şi anume articolul care să prezinte istoricul clădirii. L-aş ruga pe Florin, dar şi Lilişor e foarte aproape de răspunsul corect… hmmm… hai să dăm prioritate fetelor.

 

Later edit: din ce am discutat cu Lilişor, ar putea scrie articolul împreună cu Florin. Sună din ce în ce mai interesant.

Clădiri orădene (I)

Scris de Andrei în . Publicat în arta, Din Oradea, foto. 9 comentarii la Clădiri orădene (I)

Am de gând să duc mai departe o idee rămasă deschisă la blog-meet-ul din 2 mai: ce facem noi, bloggerii orădeni, pentru oraşul nostru, pentru comunitatea din care facem parte. Atunci s-au exprimat multe idei, dar una care a rămas a fost „hai să vedem despre ce am putea scrie împreună”. Eu propun o rubrică, mai bine zis o temă, prin care să facem

Continuă lectura

Atat de… nu stiu cum…

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura. 9 comentarii la Atat de… nu stiu cum…

A murit Adrian Paunescu. Asta apare pe toate canalele media. Toate blogurile, twitterul si facebook-ul au luat foc si doar asta vezi la tot pasul. Da, a murit un om, dar cel mai rau e ca a murit UN POET. Unii il numeau versificator pentru abilitatea lui de a-si crea discursul direct in versuri. Cu alte cuvinte compunea cum vorbea. Unii l-au urat pentru omagiile aduse dictatorului Ceausescu. Altii l-au iubit pentru poeziile revolutionare. Intotdeauna echilibrul dintre cele doua tabere a stat intr-un fir de par, dand cateodata castig de cauza detractorilor sau, dupa caz, adulatorilor. A facut lucruri bune in viata? In mod cert DA! Asta o spun atat cei ce l-au iubit cat si cei ce l-au urat. Cenaclul Flacara a fost la timpul lui un incubator de talente a muzicii folk romanesti, dar si o reduta aparata cu multe sacrificii. Multi dintre artistii lansati de POET l-au scuipat, injurat si pupat pe rand. A fost detestabil de multe ori si detestat pana dincolo de limite. Dar a fost si iubit enorm.

Tin minte din perioada copilariei, cand locuiam prin Bucuresti. Parintii mei erau tineri si neavand cu cine sa ma lase acasa, ma luau la concertele Cenaclului. Era o atmosfera cam ca cea pe care o vedem azi la concertele marilor trupe care vin in Romania. Era o oaza de libertate in desertul comunismului romanesc. Da, se spuneau si poezii patriotarde, se spuneau si ode, dar de fiecare data era o liniste mormantala in sala. Dupa care incepea concertul. Si se intindea mult dupa miezul noptii. Cine spunea dupa revolutia din ’89 ca Paunescu avea o putere enorma asupra tineretului, are enorma dreptate. A doua zi se intalneau prin birouri colegii care fusesera la spectacol sa povesteasca celor CE NU PUTUSERA INTRA. In soapta. Pe ascuns. Tot ce cu o zi inainte spuneau, strigau chiar, acum povesteau soptit de frica turnatorilor (cam prin fiecare firma se stia cine e). Daca atunci Adrian Paunescu ar fi vrut sa scoata lumea in strada, nu ar fi avut nici o dificultate. Poate pentru ca nu a facut-o a fost urat si injurat. Dar hei! era si el un om! Personal m-am bucurat la fiecare dintre spectacolele Cenaclului Flacara la care am fost. Ce atmosfera! Stiu ca difuzarile radio erau cenzurate, fiind de fapt doar inregistrari din spectacol. Stiu asta pentru ca dupa revenirea la Oradea (in 1984), urmaream la radio Romania Tineret, dar nu simteam aceeasi emotie.

Dormi in pace Maestre! Timpul le lamureste pe toate. Pacat ca te-ai grabit.

Cui i-e frica de ingeri?

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura, Din Oradea, foto. 1 comentariu la Cui i-e frica de ingeri?

Nu ma prea pricep la pictura, dar aseara la Centrul Cultural Posticum, in Aula Magna, am vazut cateva dintre panzele artistului timisorean (dar oradean de origine) Marc Kopil reunite sub numele „Who’s afraid of angels?” Picturile expuse nu sunt multe, dar unele m-au impresionat prin detaliu, care spunea mult mai mult decat desenul in sine (este cazul unei picturi numite sugestiv „Counterstrike”). Conform parerii generale a celor prezenti, am avut in fata un artist interesant, cu un viitor stralucit pe simeze.

Expozitia se intinde pe durata unei luni intregi, mai precis intre 22 Iulie – 22 August 2010, la Centrul Cultural Posticum
Oradea, Strada Teiului 26.

Iata si cateva fotografii de la evenimet:

Artistul impreuna cu panza „Becoming an Angel”

Marc Kopil – cuvant de deschidere la expozitia din Oradea

Mai multe detalii despre autor vor apare pe situl sau personal.

Lansare de carte si expozitie foto la nou deschisa librarie Universitaria

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura, foto, reclame. Niciun comentariu la Lansare de carte si expozitie foto la nou deschisa librarie Universitaria

Daca pana acuma am criticat in stanga si in dreapta, acum anunt un dublu eveniment ce va avea loc la Oradea: luni in data de 3 mai, la libraria Universitaria (da, mai exista si curajosi care deschid afaceri in domeniul culturii pe timp de criza):

1.  Lansare de carte „Aplicatii practice in logopedie si psihologie scolara”. Prezentarea va fi facuta de catre autoare Loredana Bejan, Ioana Drugas, Laura Hardalau si va avea loc de la ora 17:00. Cartea se va gasi in librarie la pretul de 40 RON.
2. Deschiderea expozitiei fotografice „Fiinte de sticla” a lui Harris Wallmen, incepand cu orele 17:30.

Ne vedem luni, pe 3 mai incepand cu orele 17:00 la libraria Universitaria, pe str.V.Alecsandri nr.15.


„E PUR SI MUVE”

Sunt dator, dar mă revanşez

Scris de Andrei în . Publicat în arta, critici, cultura, reclame, scrieri. Niciun comentariu la Sunt dator, dar mă revanşez

Dacă au văzut cei de la editura Cartea Copiilor ca nu mă ţin de cuvânt să comentez chestii mai grele (vezi aici), mi-au făcut o ofertă de nerefuzat, probabil ca să redobândesc tainele cititului. Oferta consta intr-o cărticică pentru Bulina Atomică, pe care să o comentez. Având în vedere că nu am avut mult de citit, am comentat-o urgent.
Iată, dar, cum am devenit şi critic literar. De acum încolo doresc să fiu numit „MAESTRE”, iar ca nume de alint accept „micul Călinescu” sau „micul Manolescu”. Aşadar luaţi aminte!

Topuri si hopuri

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura. Niciun comentariu la Topuri si hopuri

Iata ce primesc pe mail:

„Galeriile de arta Saatchi fac un clasament cu cei mai renumiti artisti din sec. XX. BRÂNCUSI era pe locul 2 la 300 de voturi distanta de Picasso dar a fost depunctat cu 2000 puncte pe motiv ca nu era votat masiv din România.
Voteaza si TU! Trimite link-ul la toti prietenii tai!
Sa le aratam ca ne pasa de artistii nostri, sa le aratam ca suntem ROMÂNI.
Dureaza doar 30 de secunde (acum e pe locul 17, înca poate fi salvat).
www.saatchi-gallery.co.uk/artvote „

Buuun! Personal am votat, dar stau si ma intreb: poate sa te voteze oricine ca sa devii cel mai cel artist? Te supui acelorasi reguli ca un presedinte? Atunci in ce consta elitismul artei? Nu ar trebui sa fie o comisie de specialisti in arta?

Versailles (fantezie în apă)

Scris de Andrei în . Publicat în arta, cultura. Niciun comentariu la Versailles (fantezie în apă)

Lungul drum al străinătăţii a continuat pentru pribegii de noi cu o vizită ”de revenire” la Versailles. Frumos, mare, impozant. Mult prea mare pentru gusturile mele. Nu aş sta acolo. Nici nu am stat decât, ca un pribeag, pe băncile din imensul parc al palatului. Până au făcut colegii insolaţie şi băşici stând la coadă la bilete, m-am luat frumos cu Lia şi Caesar la o plimbare prin labirintul din grădină. M-aş fi dus şi să dau la vâsle pe lac, dar fiind departe şi pe deasupra şi cu taxă, d-aia de-a lor, în euro, am zis pas şi am rămas sa fotografiez peştii. În prima fază m-am speriat crezând că am de-a face cu rudele lu’ Godzilla. Cum am pus piciorul pe mal, au apărut nişte crapi desprinşi din poveştile pescăreşti dintotdeauna. Am ajuns să-i cred pe pescari. Serios! Nu fabulează cu nimic. Aşa de maaaaaari sunt peştii!! Dacă era socru-miu pe acolo cred că se îmbolnăvea de inimă rea sau îşi confecţiona rapid o undiţă. Sau năvod. Primul pe care l-am văzut, a scos ”boticul” din apă şi m-a întrebat dacă nu am o ţigară. Cum ne-am înţeles? Foarte simplu: l-am vazut cum cască gura şi mi-am dat seama că are probleme de respiraţie din cauza fumatului. I-am zis ”nu am, că aicea la voi e scumpe rău”. Nu m-a contrazis. D-aia îmi cerea, că nu mai avea bani. Fraţii lui au venit cât ai zice ”peşte” ….. ups!….cât ai zice un cuvânt scurt. Crezând că am nimerit peste o şatră de pe la noi, am dat să plec, dar m-a reţinut altul zicând ”nu vezi că vorbim doar franceza, şi oricum nu sunt ape care să lege LACUL nostru de ape din estul Europei?” M-am întors să-i răspund ceva, nu mai ţin minte ce, dar am văzut atunci că îi atârnă un ochi. Imediat au apărut în sprijinul lui alţii care probabil îi compensau ochiul bolnav. Au vrut să mă ia la rost că fac mişto de un peşte cu handicap, dar i-a liniştit bolnavul care s-a interpus între mine şi gloata furibundă ce vroia să mă sfâşie … cred. M-au întrebat apoi de unde sunt şi dacă unde stau eu mai sunt peşti în sclavie. Neştiind ce înseamnă sclavia la peşti, am zis că sunt din România, iar peşti aproape de locul în care stau sunt la Cefa, dar nu cred să fie în sclavie, nu de alta, dar şi de pe acolo au cam dispărut odată cu restrîngerea activităţii la pescărie. Pesemne nefiind satisfăcuţi de limba peşcească vorbită de mine, mi-au întors semeţ coada, lăsându-mă să le admir dorsalele. Nu fundurile, ci înotătoarele. După ce au terminat cu programul de miştocăreală la adresa esticului din mine, au venit să-mi ceară mâncare. ”Da ce, le-am zis, nu vă ajunge că agricultura noastră e la pământ? că oamenii voştri ne iau materia primă să vă facă vouă nutreţuri fine?” Ei că nu şi nu, să le dau mâncare. M-am speriat şi am făcut pasul înapoi. Văzând că mă pierd au început să vocifereze mai abitir, ca într-un final să mă alunge cu un cor de fluierături.
M-am întors speriat la Lia şi Caesar să mă apere de furia flămânzilor ălora, dar când le-am povestit m-au luat în băşcău, că unde s-a mai văzut peşte cu ochiu atărnând, că fabulez şi alte ocări grele. Halal colegi! Aşa am ajuns să scriu păţania mea, ca să fie de învăţătură de minte pentru cei care merg să viziteze lacul de la castelul Versailles.


Coada pentru bilete


Monstru acvatic – varianta Versailles


Mai multi monstri de Versailles


Guralivul

Hammurabi

Scris de Andrei în . Publicat în arta. 1 comentariu la Hammurabi

Altă haltă în drumul intercity-ului redacţiei Mireasa prin Luvru, a fost prin sălile dedicate Mesopotamiei. Ce mă interesa pe mine, ca absolvent de ştiinţe juridice, era mult pomenitul prim cod scris al omenirii – Codul lui Hammurabi. Şi am zis bine haltă, deoarece am stat ceva mai putin de 2 minute în faţa bolovanului negru sculptat. Sala era aproape de tot goală, şi nu datorită cerberilor negrii în uniforme care ne spuneau amabil un „poftiţi dracului afară!”. Cred că o explicaţie mai simplă ar fi aversiunea oamenilor, fie orientali, fie occidentali, faţă de legile de orice fel.
Mă aşteptam ca întâlnirea cu monolitul legislativ să mă impresioneze şi să-mi ridice părul pe mâini. Ei bine, n-a fost aşa. Poate din cauza vitezei, poate din cauza celorlalţi care erau de negăsit, poate…. Oricum nu mai contează. Codul lui Hammurabi mi s-a părut poate singurul exponat nedorit de vizitatori. Temut. Să fi fost din cauza dimensiunii? A culorii? A scrierii cuneiforme? Mai degrabă din cauza semnificaţiei.

Venus

Scris de Andrei în . Publicat în arta. Niciun comentariu la Venus

Continuând periplul prin Luvru (căruia francezii se încăpăţînează şi acum să-i spună Louvre), nu pot uita o altă întâlnire de gradul III. Este vorba de celebra sculptură a unui foarte celebru necunoscut şi anume Venus din Milo. De ce din Milo? Că acolo a fost găsită doamna/domnişoara fără braţe.
Frumoasă. Păcat că e infirmă. Contemplând sculptura şi mulţimea de chinezi care se fotografiau cu ea, m-am gândit dacă nu cumva este celebră tocmai datorită infirmităţii. Trebuie să recunoaştem că e o performanţă să supravieţuieşti atâta timp fără mâini, chiar dacă eşti statuie. Să nu uităm soarta celebrei ”Fraţii Petreuşi” din centrul civic al Oradiei, care nu a avut nimic şi a zburat de pe soclu. Am început să îmi pun neuronul la lucru şi mai mult. Dacă autorul este necunoscut, sigur celebritatea nu se datorează creatorului măreţ. M-am apropiat. Sculptura e foarte fin făcută, în mod sigur de către cineva care ştia foarte bine ce face. Şi totuşi nu m-a impresionat. Poate tristeţea că e aşezată temporar în altă sală decât în cea care îi era dedicată exclusiv în cadrul muzeului.
În apropierea doamnei/domnişoarei fără braţe, se aflau alte câteva sculpturi care m-au impresionat cu adevărat. Una dintre ele reprezenta un bărbat, desprins parcă din arenele olimpice (nu astea moderne unde şi caii se dopează). Nud, cu fiecare muşchiuleţ la vedere de parcă ar vrea să le facă în ciudă tuturor deţinătorilor titlului Mister Olimpia de până acum. Cum îi vezi fizicul impozant şi mai mult decât perfect te şi cuprinde admiraţia. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost că atletul nostru cu statură şi fizic de războinic feroce ţinea în braţe ….. un prunc! Am vazut în faţa statuii ăsteia multe mame înduioşate, şi nu cred că din pricina muşchiului atârnător. Pur şi simplu inspira duioşie. Probabil era un fel de luptă între violenţa războiului şi puritatea unui suflet nou-născut. Dacă nu erau ceilalţi vizitatori, cred că mi-ar fi dat lacrimile.
Zicala românescă e nemuritoare. ”La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!” Cine doreşte să vadă şi să rămână cu ceva, ar trebui să treacă prin Luvru cu ideea că nu ştie de existenţa operelor celebre şi să se oprească mai mult asupra celorlalte, care s-ar putea să surprindă şi să impresioneze mult mai mult.

Mona Lisa

Scris de Andrei în . Publicat în arta. Niciun comentariu la Mona Lisa

Ei bine, da, am fost la Paris. Am făcut-o şi pe asta! Vorba românului: „să vezi Parisul şi apoi poţi să mori” (la francezi e „să vezi Roma şi apoi poţi să mori”). Da’ nu vreau io să mor! Cine vă mai povesteşte despre peripeţiile redacţiei noastre în patria lu’ Napoleon (ăla cu domu’ pentru invalizi)? Bogdan? NO WAY !!! Ca să fie adevărată o ştire trebuie să fie confirmată din trei surse, altfel ramane zvon! Şi nu merge nici varianta să deschizi de trei ori pagina lu’ Bogdan.
Şi uite aşa ajunsărăm noi la Luvru (nush ce au francezii de-i zic Louvre). Faină colibă avură regii Franţei!! Da’ mişto rău de tot!! Pe bune. Aşa de mare şi faină, că ăştia de azi o făcură muzeu. Nu ca Muzeul Ţarii Crişurilor de la noi. Şi ca să-i pună moţ, îi facură şi o piramidă de sticlă (de iagă, după cum spunea o colegă). Ce să-i faci? au şi ei egiptenii lor, dar mai noi.
Aşa se face că am intrat prin piramidă în Luvru, care, zi natională fiind, era cu intrare moca. Român imparţial, m-am bagat. Am văzut multe chestii. Da, chestii, pentru că eu român fiind am văzut la noi artă şi istorie, iar acolo ceva mult mai mult decât artă şi istorie. Lume multă, fu. Lume bună … aşa şi aşa. Ce m-a enervat de când mă ştiu, a fost să văd pe X sau pe Y să-şi facă poză cu exponatele: FRATILOR, EXISTA PHOTOSHOP PENTRU ASTA !!!! Lumea de pe lume îşi făcea poze în draci cu Venus din Milo şi cu alte celebrităţi necunoscute. În general, în cadrele surprinse de mine apar diverşi chinezi mici şi ai naibii de mulţi, da’ oricum nu contează, că toţi arată la fel.
Marea Înghesuială avea loc în faţa unei bucăţi mari de sticlă. Ulterior am aflat din săgeţile instalate la intrările în săli că pe acolo s-ar afla La Gioconde. Zic io ca prostu’: „aia o fi la ghişeul ăla la care stă toată lumea”. Şi dau să mă uit. Mă ridic în vârful celor 180 de cm plus mărimea 42 la pantof şi încerc din răsputeri să deslusesc cine era la ghişeu. Poate e Gioconda aia de o ştiu io din Velenţa, şi poate mă serveşte pe uşa din spate. EROARE !!!! Vai de mine, e Mona Lisa. Da’ ce s-a mai îngrăşat!!! Parcă în poze arăta mai bine. Şi nu serveşte la ghişeu ci e pictată! Mda… Şi atunci de ce stă marea de gură-cască hipnotizată? Poate de la miile de blitzuri care se reflectă din geamul de protecţie. Ia să fac şi io o poză! Am facut câteva zeci ca să pot alege două. Văzându-mă aşa de pornit şi de înalt, o doamnă drăguţă, franţuzoaică, mă roagă să fac şi cu aparatul ei câteva instantanee. Nu-i spun că sunt român, şi fac. Îmi mulţumeşte după ce-i dau aparatul înapoi (nici acuma nu-i spun că-s român) şi-mi zâmbeşte ca o mamă binevoitoare. Ce oameni faini francezii ăştia!
Concluzii:
1.Păcat că la ei se stă la coadă la muzee. Să vină la noi să vadă ce aerisit şi draguţ e să te plimbi printre exponate, nederanjat de blitzuri şi forfotă.
2.Nu prea am înţeles de unde atracţia pentru anumite opere de artă. Am văzut zeci de multe alte picturi, mai puţin celebre, dar infinit mai frumoase.
3.Întregul Luvru mi s-a părut, per-ansamblu, un fel de hypermarket cultural: găseşti de toate pentru toţi şi are o mulţime de clienţi.