Skip to main content

Etichetă: blog

Despre fotbal şi arbitri

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, opinii. 5 comentarii la Despre fotbal şi arbitri

Mă înfior când revăd imaginile de ieri, de la meciul Petrolul – Steaua. Mă înfioară gândul că sportul e viciat de imbecili care se răfuiesc cu lumea doar pentru un minut de glorie. Încerc să îmi imaginez o scenă asemănătoare celei de aseară, undeva într-o arenă romană, unde un cretinoid din public al sări să hăcuiască gladiatorul…

Ca fost sportiv, mă dezgustă profund duşmănia pe care o poate dezvolta suporterul meu împotriva adversarului meu şi a suporterului său. Este adversarul meu, nu al tău măi imbecilule! Eu lupt cu el, nu tu! Tu doar plăteşti să vezi un spectacol, după care poţi să mă aclami sau să mă huidui. Ce bine îmi faci tu mie atacându-mi adversarul?  Da, adversar! Nu mi-e inamic, nu mi-e duşman, nu îl urăsc şi nu caut să-l omor! Atunci de ce ai face-o tu? Ţi-a omorât familia? Nu pot să cred că un gest de o asemenea violenţă îndreptată împotriva adversarului meu (care în particular ar putea să-mi fie chiar prieten) este făcut în numele „marii şi necondiţionatei iubiri” pe care mi-o porţi tu, suporterule! Este doar un semn al iubirii tale faţă de violenţă.

Se tot vehiculează prin presă cum că cei doi jucători stelişti ce au primit cartonaşe roşii nu vor fi suspendaţi, pentru că au reacţionat în legitimă apărare. Fals! Prima reacţie o fi fost cea de apărare, dar următoarele nu se justifică. Trebuia pus la pământ, iar apoi imobilizat. După ce a ajuns pe jos, idiotul nu mai era un pericol, deci loviturile „la coaste” au fost în plus.

Se mai găsesc şi deştepţi care să afirme că arbitrul a scăpat controlul şi că trebuia să suspende direct jocul. Fals din nou! A dat un răgaz de câteva minute organizatorului să rezolve problema ce se ivise şi abia apoi a decis oprirea definitivă a jocului. Perfect regulamentar şi în spiritul sportiv. În rest e gargară. Şi dacă tot am deschis subiectul arbitrilor, hai să mai fac o precizare: brigada de arbitri este asimilată completului de judecată. Aşa cum hotărârile instanţei le poţi contesta în instanţa ierarhic superioară, aşa şi deciziile brigăzii de arbitraj pot fi contestate într-o primă fază chiar în raportul jocului, la care se poate adăuga un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal sau la Federaţia Română de Fotbal (după caz, în funcţie de nivelul la care se desfăşoară competiţia). Atunci ce de ne apucăm de comentarii pe la tv? E mai importantă o greşeală a arbitrului decât faptul că jucătorul tău nu poate prelua o minge din zece? E mai important că nu primeşti un fault când îţi cade jucătorul ca o plăcintă, deşi abia a fost atins, sau că că acelaşi jucător trage zece din zece şuturi la kilometri de poartă? Nu mai bine ţi-ai folosi energia să antrenezi jucătorul să ştie cu mingea decât să-l mângâi pe creştet şi să-i găseşti scuze la orice greşeală?

Pe vremea când mai concuram, un coleg de club pierdea finala unei probe, „ajutat” de arbitraj, în faţa unui adversar vizibil mai slab. Am sărit repede să-l consolăm, dar reacţia lui a fost cea care ne-a readus urgent cu picioarele pe pământ: „înseamnă că nu am fost suficient de bun, din moment ce au putut să-l ajute”. Din momentul ăla am luptat toţi ca nişte lei ca să demonstrăm că nu putem fi furaţi.

Vom depinde de procesoare?

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. Niciun comentariu la Vom depinde de procesoare?

Îmi spuneam într-un articol anterior părerea despre cum va arăta computerul viitorului. După cum ştim, puterea de calcul este dată de procesoare. Astfel, pe măsură ca aceste procesoare devin tot mai puternice, creşte puterea de calcul a maşinii (să nu uităm că de curând a intrat in Cartea Recordurilor cel mai puternic procesor, cu o frecventa de 8,4 GHz). Mulţi prevăd un viitor al omului dotat cu procesor, dat fiind faptul că numărul de operaţiuni pe care le poate face acesta din urmă este net superior celor făcute de către creierul uman dotat cu neuroni. Până la un punct  previziunea pare corectă, dar personal mă îndoiesc, mai ales pentru că procesorul are un mod de lucru pe care l-aş numi „rece”, adică lipsit de voinţă proprie şi de conştiinţă, ceea ce îl va pune pentru multă vreme în urma neuronului uman.

În prezent putem vedea câteva exemple de organe umane artificiale, echipate cu procesoare, dar care nu reuşesc să controleze mai mult decât funcţiile organului deservit, fără a face şi legătura cu alte funcţii ale organismului şi fără prea mari posibilităţi de a se adapta. În cazul neuronilor însă, adaptabilitatea la situaţii noi este mai mare, ajungându-se ca organul artificial să fie acceptat de către organism şi „integrat” ca funcţie.

O altă mare diferenţă, insurmontabilă pentru moment, este aceea a alimentării cu energie. Dacă neuronii îşi iau energia din alimentele consumate, procesorul are nevoie de energie electrică ce poate fi furnizată prin intermediul acumulatorilor. Problema este că un procesor mai puternic, ce ar avea (teoretic) controlul întregului organism uman, ar necesita o asemenea cantitate de energie, încât persoana beneficiară şi-ar pierde drastic autonomia fie datorită masei acumulatorilor necesari, fie datorită firelor care ar trebui să-l alimenteze permanent.

Vor înlocui vreodată procesoarele creierul uman? Posibil, totuşi într-un viitor mai puţin apropiat. Eu cred că vor completa neuronii (de exemplu în ce priveşte imaginile, vor putea compensa lipsa de vedere pe timp de noapte sau în condiţii meteo vitrege, prin procesarea automată a imaginii). Acum depindem de procesoare doar în alte activităţi ce presupun calcule de mare precizie şi viteză, dar care nu au legătură cu organismul uman, ci cu alte activităţi (de exemplu sisteme de pază şi supraveghere a proceselor desfăşurate în centrale electrice) exacte. Arta va rămâne de asemeni un teritoriu mai greu de cucerit pentru maşini, dat fiind subiectivismul în ce priveşte aprecierea lucrărilor artistice.

 

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

 

 

Get closer…

Scris de Andrei în . Publicat în reclame, w w w. Niciun comentariu la Get closer…

Zilnic întâlnim oameni cu dizabilităţi şi zilnic vedem oameni cu probleme. Sau cel puţin aşa îi catalogăm, ca fiind EI cei ce au probleme. Nu ne uităm la „bârna” din ochiul nostru. Dar ce e mai grav este că îi catalogăm pe ei, nu pe noi. Noi suntem cei infirmi, noi suntem cei bolnavi, noi suntem cei cu dizabilităţi.

Am ajuns la clipul următor citind un articol de-al lui Manafu, în care îşi explică dragostea faţă de advertising. Da, publicitatea pune într-un mod extrem de delicat multe probleme pe tapet. Probleme care sunt ale noastre şi care există zi de zi alături de noi, deşi ne prefacem că nu le vedem sau le atribuim altora. Vă rog doar să priviţi tot clipul.

Lupta se ascute la vârf!

Scris de Andrei în . Publicat în w w w. 2 comentarii la Lupta se ascute la vârf!

Cine spune că lupta pentru supremaţie pe piaţa smartphone-urilor s-a cam încheiat? Ce dacă Apple a venit doar cu un iPhone 4S în loc de iPhone5? Ce dacă 4S e de cîteva ori mai bun decât 4? Ce dacă Samsung a preluat şefia pieţei, iar Motorola s-a aruncat cu capul înainte în urmărirea liderului?

Nokia nu a murit (doar a tăiat în carne vie) încă, iar sistemul de operare Windows Mobile 7 (aka Windowss Mango) pare a fi bunicel. Lovitura vine cu asta:

Ecranul flexibil era dezideratul producătorilor de smartphone-uri încă de la apariţia primilor competitori ai Apple. Puteam aştepta ca pe viitor să dispară chiar şi ecranele Touch, navigarea putând fi facută exclusiv prin îndoirea telefonului.

Abia aştept să văd cum se va încinge piaţa după această apariţie!

 

Informaţia de AICI.

Pentru gameri

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. Niciun comentariu la Pentru gameri

În ultimii ani s-a ajuns la o super-specializare a PC-urilor. Să nu uităm că la începuturi, acestea erau destul de mari, greoaie, fără prea multe pretenţii. Aveau şi de ce să fie aşa, pentru că programele care rulau pe ele nu consumau atâtea resurse (poate cu excepţia Windowsului). Odată cu apariţia Pac-man, lucrurile au luat o cu totul altă turnură, cemputerele devenind încet-încet adevărate bestii. Omul a redescoperit jocul, iar jocul a dezvoltat PC-ul. Cam asta ar fi foarte pe scurt istoria. Dar de ce? Pentru că jocurile contemporane au o prezentare grafică ce le apropie atât de mult de realitate, încât de  multe ori gamerii rămân captivi în lumea virtuală. Şi nu e vorba doar de gameri. Să nu uităm celebrul Photoshop, ce „lustruieşte” fotografiile vedetelor de pe la noi şi de aiurea, şi care are nevoie de „doping” serios pentru a lucra rapid şi bine.

Aplicaţiile sunt multe, dar hai să vedem ce „motorizează” un astfel de computer: AMD CrossFireX™  și AMD Radeon™ Dual Graphics. Poate că nu vă spune nimic, dar e vorba despre procesoare grafice. Ambele fac parte din noua „tehnologie AMD Radeon ™ dual grafics ce combină două puternice procesoare grafice Radeon ™ DirectX11  fapt ce a permis să furnizeze cea mai bună creştere a performanţei jocurilor, la rezoluţii mai mari cu o calitate a imaginii mai mare şi să stimuleze performanţa vizuală de până la 123% atunci când combinaţi acest AMD Quad-Core A8 desktop APU cu Radeon ™ HD 6670 AMD grafic card.1″.

V-am băgat în ceaţă? Eu unul sigur sunt p-acolo, dar ce am înţeles destul de bine este că această tehnologie îmbunătăţeşte calitatea video a jocurilor (ar fi de-a dreptul genial pentru mine dacă aş juca vreun joc), ajungând la o pertformanţă vizuală de până la 123% faţă de grafica obţinută până acum. Este că sună mai uman aşa? 😀

Gamerii au de ce să fie fericiţi de noua tehnologie AMD Radeon ™ dual grafics !

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Câteva noutăţi muzicale

Scris de Andrei în . Publicat în Oradea, Romania. 2 comentarii la Câteva noutăţi muzicale

Ştiu că nu prea am obiceiul să scriu despre muzică, dar iată că două evenimente muzicale mă scot din rutină.

În primul dintre ele este vorba despre lansarea unui nou single al formaţiei VAMA, intitulat “Copilul care aleargă catre mare”, ce va avea loc pe 3 noiembrie la ora 22:00 la Silver Church în Bucureşti. Regret numai că formaţia nu a rămas în vechea componenţă şi cu vechea titulatură (Vama Veche)… Tot cu această ocazie va fi lansat şi videoclipul oficial al single-ului, ce îl va avea ca protagonist principal pe reputatul actor Victor Rebengiuc. Până atunci vă puteţi delecta cu noul stil al trupei lui Tudor Chirilă şi cu noul single AICI.

Al doilea eveniment ţine de o formaţie orădeană de prestigiu şi marchează 30 de ani de prezenţă pe scenele de concert. Este vorba despre Celelalte Cuvinte, una dintre cele mai longevive trupe rock din România. De această dată e vorba de un turneu ce cuprinde 12 oraşe din ţară astfel:

  • 4 noiembrie, Oradea – Club Blue Monday
  • 5 noiembrie, Cluj Napoca – Irish Music Pub
  • 9 noiembrie, Sibiu – Vintage Pub
  • 10 noiembrie, Timişoara – Setup
  • 11 noiembrie, Reşiţa – Rock Cafe
  • 18 noiembrie, Constanţa – Heaven’s Hell
  • 19 noiembrie, Galaţi – Zodiar
  • 25 noiembrie, Buzău – Cafeneaua Artiştilor
  • 26 noiembrie, Iaşi – Club Hand
  • 2 decembrie, Braşov – Centrul Cultural Reduta
  • 3 decembrie, Târgovişte – La Scriitori
  • 8 decembrie, Bucuresti – Sala Palatului

Trebuie să recunosc că de Celelalte Cuvinte mă leagă multe, începând de la primul album rock românesc, integral ascultat de zeci de ori (merci Dan), Marius Pop (fiul solistului Călin Pop şi unul dintre cei mai talentaţi tineri chitarişti din România), amintiri din copilărie alături de prieteni plecaţi peste mări şi ţări (tot de tine e vorba Dane!) şi muzica rock în general. O, dragi amintiri!

Aşadar turneul „Celelalte Cuvinte – 30 de ani” va debuta la Oradea, vineri 4 noiembrie, în clubul Blue Monday, deci „acasă”. See you there!

Amintirile viitorului trecut

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. 1 comentariu la Amintirile viitorului trecut

Îmi amintesc cum mă uitam la primele episoade din Star Trek: mă miram că unii pot vedea viitorul oarecum asemănător felului în care îl percepeam eu. De neînţeles pentru mine era însă faptul că nu erau atât de mulţi roboţi precum îmi închipuiam eu. Celebrele comenzi „Computer, tell me…” mi se păreau ficţiune pură, ce întrecea până şi imaginaţia mea. Viitorul tehnologic îl vedeam undeva pe la povestirea SF a lui Isaac Asimov, „Eu, robotul” (nu filmul!): oamenii sunt stăpâni absoluţi, iar roboţii cu înfăţişare umanoidă (dar cu detalii ce fac clar diferenţierea lor de oameni) nişte sclavi permanenţi ai celor dintâi. Faptul ca Data era un robot, dar avea şi funcţie de conducere în echipajul uman al navei spaţiale Enterprise, mi se părea o încălcare flagrantă a legilor roboticii formulate de Asimov.

Mulţimea de gadgeturi mă impresiona, pentru că după ce citisem destul de multă literatură SF, aveam o oarecare imagine a dispozitivelor descrise, dar acum le vedeam pentru prima dată ca şi cum ele ar exista chiar în momentul acela. Mi se păreau multe dintre ele fantastice. Acum însă, după ce ACELE gadgeturi au devenit prezente în viaţa noastră, mă întreb cum va arăta viitorul în realitate în „data stelară……”. Şi ce mă miră cel mai mult este că nu ţin minte să fi văzut în serialul Star Trek ceva care să semene cu tabletele. Hai că Data nu ar fi avut nevoie de aşa ceva, fiind el însuşi un supercomputer ambulant, dar ceilalţi? Oamenii se bazau doar pe „Computer, tell me…”? Adică odată teleportaţi pe o planetă apropiată nu aveau nevoie de un dispozitiv dotat cu un ecran rezonabil? Pentru că cele prezentate în serialul de atunci nu puteau depăşi ca dimensiuni un smartphone actual, dar mult mai slab dotate. Nu vi se pare că din mâinile personajelor lipseau nişte tablete? Mie da! Nu de alta, dar poate totuşi aveau şi ei nevoie ca orice explorator stelar de o hartă a locului pe care îl vizitau, hartă ce le putea fi transmisă de „Computer, tell me…” de pe nava Enterprise, care dădea ocol planetei vizitate, scanînd-o tocmai pentru temerarii ce se aflau pe suprafaţa ei.

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

 

 

Un week-end la munte, plin de peripeţii

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, eterna si fascinanta Romanie. Niciun comentariu la Un week-end la munte, plin de peripeţii

Că tot vorbeam despre minunile României şi despre turismul ce poate fi făcut aici, hai să dezvolt puţin subiectul. Ca să nu spuneţi că bat prea tare câmpii, eu zic să rămânem în Apuseni.

Luând drumul muntelui la sfârşit de săptămână, poţi petrece un week-end de vis aproape de casă. O demonstrează străinii care vin în număr mare pe parcursul verii, chiar dacă pentru ei nu este atât de aproape de casă. Personal am fost surprins să văd cât de bine pregătiţi şi dotaţi sunt pentru astfel de ieşiri: maşini de teren ce tractează remorci cu motociclete endurance, montain-bike, caiace sau plute de rafting. Ai fi tentat de multe ori să le arunci printre dinţi un ” ‘gava-ţi la mama voastră, după ce că nu aţi experimentat comunismu’ vă mai şi daţi granzi cu nivelul de trai”. Ei bine, nu e chiar aşa. Genul acesta de echipamente se poate închiria şi în Romania. Dacă nu-ţi ajunge portbagajul, poţi începe prin a închiria o cutie-portbagaj pe care să o montezi pe maşină: preţul e destul de mic (începând de la 135 de lei pe week-end); dacă vrei să duci şi bicicletă, fie închiriezi una, fie închiriezi un suport de bicicletă ca să ţi-o duci pe a ta; dacă doreşti să te plimbi cu caiacul, simplu: îl închiriezi!

Acestea fiind zise, hai să vedem cum le-ai putea folosi toate astea aproape de casă. Trebuie să recunosc în primul rând că plimbările cu caiacul nu sunt specialitatea mea, dar le-am descoperit la un team-building în Ungaria (deh, acolo chiar sunt pregătiţi pentru turism) şi mi-au plăcut, dar nu suficient pentru a face o pasiune, drept pentru care sunt un începător în acest sport. Aşadar punem cutia pe maşină, suportul cu bicicletele, la care adăugăm un caiac dintre cele mai simple şi uşor de condus. Dar încotro ne îndreptăm? Aici ne ajută puţin şi serviciul Salvamont Bihor, care are câteva recomandări, din care eu aş alege Vadul Crişului (mă rog, punctul terminus e la Vadul Crişului, cel de pornire e la halta CFR Stâna de Vale). Traseul pare ideal pentru o ieşire cu prietenii, având în vedere că între cele două puncte sunt cam 25 de kilometri, deci ar cam fi nevoie de două maşini. A doua zi ar putea fi dedicată ieşirii în natură pe bicicletă, iar aici traseele sunt practic nelimitate, dar dacă tot suntem în apropiere, de ce să nu facem un drum până în Stână?

Aţi încercat să vă faceţi un calcul cât ar costa să închiriaţi echipamentul? Dacă da, ce ziceţi la anul de o ieşire?

P.S. Oare chiar e necesar ca madam Udrea să facă din capitală „staţiune balneară” când în România a mai mult decât plin de locuri fantastice ce aşteaptă să fie vizitate? Oare nu la aceste grădini carpatice se refereau consultanţii ce au propus sloganul „Explore the Carpathian garden”?

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Ptiu, drace!

Scris de Andrei în . Publicat în Din Oradea, foto, să mai şi râdem.... Niciun comentariu la Ptiu, drace!

Kefereu’ şi-a făcut bancă! Nu contează că pierde bani cu nemiluita din operaţiuni specifice activităţii de transport, acum vrea să înceapă să piardă şi din operaţiuni bancare. Şi unde putea fi amplasat mai central şi la vedere în Oradea un sediu al băncii keferiste? Lângă biserică. Dar nu lângă oricare biserică, ci chiar cea cu lună! Asta aşa… ca să nu uite că banu’ e ochiu’ dracului şi să nu fie tentaţi prea tare să-l câştige: e ok şi dacă-l pierd.

pese: a se observa cacofonia din denumire. Se pare că nici după „Banca Comercială Carpatica” bancherii români nu au învăţat limba română.

 

 

 

 

 

 

 

Distracţie cu 4 roţi

Scris de Andrei în . Publicat în auto & moto, concurs. Niciun comentariu la Distracţie cu 4 roţi

Pe măsură ce trece timpul, oraşele se schimbă, chiar şi cele din România. Şi nu vorbesc doar de aspect, ci mai cu seamă de trafic, care devine mai mult decât aglomerat în anumite ore ale zilei. De exemplu, în 1994 când mi-am luat permisul de conducere, rareori se întâmpla să ai parte de un ambuteiaj, iar atunci când totuşi se întâmpla, era din cauza unor restricţii de trafic făcut pentru a reabilita unele porţiuni de drum (de unde se vede că e boală veche asta la noi). După perioade mai lungi sau mai scurte în care am avut şi în care nu ce conduce, în 2008 mi-am luat maşină, devenind şofer de oraş cu normă întreagă. Nu credeam, deşi fusesem avertizat de către mai multă lume că traficul e demenţial şi că se cam dublează la cel mult doi ani (eu nu mai condusesem de vreo trei).

Din 2008 şi până azi au mai trecut ceva ani, iar traficul a crescut şi el exponenţial. Cu toate lucrările făcute pentru descongestionarea traficului din Oradea, există în continuare blocaje, mai ales la ore de vârf. Am văzut fel şi fel de oameni stând în trafic la câte un „dop”, reacţionând în mii de feluri. Unii vorbeau la telefon, alţii fumau nervoşi, alţii dădeau muzica tare şi cântau şi ei cât îi ţineau bojocii. Cei mai mulţi stăteau şi aveau o privire ce îmbina resemnarea cu furia. Şi într-adevăr: ce poţi face în maşină stând într-un ambuteiaj? Cum poţi trece peste timpul pierdut în mod mai plăcut? Ar fi o variantă achiziţionarea unui smartphone. Sau îţi iei o Toyota Yaris Noua Generaţie şi ai din start o mulţime de posibilităţi, inclusiv conectare la internet (pe lângă camera video pentru marşarier, VSC şi sistem multimedia cu ecran tactil Toyota Touch, conectarea la telefonul mobil, trimiterea de sms-uri, căutarea de puncte de interes, etc.). Dacă mai iei în calcul consumul de combustibil şi faptul că Toyota este „brandul cel mai verde” dar şi că în 2012 modelul Yaris va avea şi o variantă hibrid, poţi spune că alegi un mod de-a dreptul „fun” de a petrece timpul în trafic. Sau în ambuteiaje…

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Viitorul cadoului: online!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, w w w. Niciun comentariu la Viitorul cadoului: online!

Cum ar fi ca tehnologia criogeniei să cunoască o dezvoltare subită în următoarele luni şi să devină posibil să fie îngheţată o fiinţă umană şi apoi readusă la viaţă în perfectă stare? Cred că ar fi considerată o nouă minune. Şi chiar că ar fi. Un fel de călătorie în timp, dar din păcate doar în viitor. Cum ar arăta lucrurile atunci? După o călătorie în lumea IC-urilor, hai să facem o călătorie de 20 de ani în viitor alături de un magazin online, ca să vedem cam cum s-ar putea modifica tehnologia vânzărilor online.

Astăzi cumpănim mult în faţa rafturilor din magazinele de cadouri să găsim cel mai frumos cadou. Şi totuşi nu suntem siguri că ceea ce vom lua va fi pe placul cadorisitului. În varianta online, magazinul de cadouri al viitorului va fi dotat cu wishlist-uri ale userilor. Aici va interveni deja amintitul IC, pe baza căruia vom afla exact ce îşi doreşte sărbătoritul nostru: un program va trimite în „cloud” lista de obiecte pe care şi le doreşte, iar de acolo, fiecare dintre prietenii săi va putea da un search pentru a găsi magazinul care le oferă. Acelaşi program va da posibilitatea mai multora dintre prieteni să plătească parţial pentru unul dintre cadourile din listă. Magazinul va face şi personalizarea cadoului şi chiar va trimite coletul la destinaţie fără nici un fel de cost suplimentar. Ce se va putea cumpăra? „All that money can buy”! Când vorbim de o listă ce poate fi accesată doar de prieteni (oarecum asemănător modului în care astăzi doar unii dintre userii Facebook pot vedea detalii ale profilului sau fotografii), e destul de lesne de înţeles că va fi mult mai uşor să „ghiceşti” ce îşi doreşte sărbătoritul, iar dacă e vorba de un cadou mai mare costurile se vor împărţi mai uşor. Aşadar se vor putea cumpăra excursii în luna de miere pe lună, aparate de zbor individuale (ce vor lua locul automobilelor de azi), automobile de epocă (să nu vă miraţi dacă veţi putea lua atunci un Logan sau Sandero produs în 2009 ca fiind de epocă, doar au trecut 20 de ani!), opere de artă ale unor mari pictori sau sculptori renascentişti (ce va împiedica magazinul de cadouri să ia legătura direct cu casele de licitaţii?), bijuterii sau, de ce nu, proprietăţi imobiliare.

Dezvoltarea comeţului online va avea, pentru România cel puţin, doar efecte benefice: toate tranzacţiile vor putea fi monitorizate de fisc, care astfel va putea supune (sau nu) accizării unele produse şi va putea stabili provenienţa bunurilor din patrimoniul unei persoane. Simplu şi eficient, nu?

Oare le vom trăi peste 20 de ani?

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Realitatea ce ne înconjoară: cea virtuală

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. Niciun comentariu la Realitatea ce ne înconjoară: cea virtuală

Ţin minte cum am făcut cunoştinţă în clasa a XII-a cu „cabinetul de informatică” al liceului. Şi mai ţin minte dotările extra-super-mega fantastice: câteva calculatoare Felix ce se conectau la televizoare, iar programele se încărcau de pe un casetofon. Stăteai frumos câte 15-20 de minute să se încarce „progrămelul”, după care aveai bucuria să constaţi că nu s-a încărcat bine. Şi o luai de la început. În fine, dacă doreai să faci altceva… ghinion, trebuia să închizi programul şi să încarci noul program, pentru că de multi-tasking nici nu putea fi vorba. Alte minute pierdute. Mai ţin minte că primul meu joc pe un astfel de computer era Wolfstein. Mooooaaaaamă, ce fercire! Nu conta că merge sacadat ca naiba, da’ stăteam cu mitraliera să împuşc toţi inamicii. Inutil să spun că nu am ajuns niciodată la nivele superioare. Prin al doilea trimestru de clasa a XII-a, o firmă a dotat şcoala cu o reţea de computere. PC-uri. Atunci am făcut cunoştinţă cu server 386 şi terminale 286. Erau „frişcă” pentru acele vremuri. Despre internet citeam prin reviste de ştiinţă şi tehnică, iar intranetul din cabinet era rudimentar după standardele de azi. Atunci am făcut cunoştinţă cu jocul F16, un fel de simulator de zbor.

Timpul a trecut şi au luat ai mei un 486DX. Windowsul se încărca de pe vreo 14 diskete, iar dacă una dădea rateu… ghinion: ai pierdut două ore de pomană. Era Windows 3.11. Da’ nu conta, că îl instalai o singură dată, după care începea distracţia. Atunci am făcut cunoştinţă cu Formula1. Nu mai ţin minte ce ediţie era, dar pentru acea vreme era beton! Ştiam toate circuitele pe dinafară, ştiam ce viraj cu ce viteză se abordează… Mergea şi ăsta sacadat şi uneori se bloca toată măgăoaia, da’ eram ză king. Internetul începuse să apară prin modemuri telefonice, da’ costa de te rupea, plus că nu mai puteai să foloseşti telefonul, aşa că internet cafe-urile erau baza. Şi Mirc-ul, pe care tot atunci l-am descoperit.

Trecera la Pentium a fost destul de târzie, pierdusem ceva din progresele tehnice, dar nici mult timp de computere nu mai aveam. Jocuri? Păi astea începeau să fie tot mai sofisticate şi să consume resurse din ce în ce mai multe. Eu aveam treabă cu Office-ul. Ăla nu mânca mult, dar nici prea „fun” nu era. Începuse era Windows XP. Jocuri începeau să se găsească aproape peste tot, în mod legal, da’ parcă nu mai avea farmec.

Acum mă uit de multe ori în jur şi văd aşa numitele gaming computer, adică dedicate jucătorilor înrăiţi, dotate cu procesoare ce pot fi lesne folosite la editări video profesionale, plăci grafice demne de studiori de animaţie, plăci de sunet ce redau şi zgomotul liniştii sau harduri ce pot depozita Arhiva naţională a României. Mai e foarte puţin până vor fi dotate şi cu instalaţii de climatizare pentru procesoare. Asus a denumit o astfel de linie „Republic of Games” ce este dotată cu cele mai performante componente. Încerc să-mi închipui cum ar funcţiona pe un astfel de laptop vechile jocuri de care vorbeam. Dar vechile jocuri sunt acum istorie, iar noile jocuri simulează de multe ori atât de bine realitatea încât n-ai  mai putea face diferenţa dintre real şi digital, mai ales cu o pereche de ochelari 3D (mai nou nici ăştia nu sunt necesari) şi un sistem audio surround. Pur şi simplu creează o nouă realitate! Una virtuală, of course!

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Îmi vine să ….

Scris de Andrei în . Publicat în w w w. 4 comentarii la Îmi vine să ….

Nu’ş ce! De câteva zile mi-a fost devirusat blogul, dar abia se mai mişcă. Chiar şi un banal articol, cum a fost cel de ieri, e o adevărată provocare: „pică sau nu?”. Am înţeles că singura soluţie va fi aceea a reinstalării wordpress-ului, chestie care mă încălzeşte destul de puţin, având în vedere că nu prea am timp de setări şi bibilituri. Ca să nu mai pun la socoteală că nici prea tehnic nu sunt, sau altfel spus sunt „just a friendly user”…

Asta e viaţa… poate aşa mai schimb şi eu tema blogului. Idei?

Computerul viitorului – mini me!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. 1 comentariu la Computerul viitorului – mini me!

Bănuiesc că acum toată lumea de întreabă care va fi viitorul calculatorului personal, după ce Marele Dirijor a plecat dintre noi. Pentru că oricine şi oricât l-ar fi detestat, nu poate nega aportul său la ceea ce azi cunoaştem ca fiind PC. Începând de la formă, care cuprinde unitatea centrală, monitorul şi tastatura, şi terminând cu mouse-ul, pe care l-a perfecţionat, cam toate sunt prezente în mintea noastră AŞA cum ni le-a dat Steve Jobs! Tot ce ştim poartă mai mult sau mai puţin amprenta sa. Să nu uităm că mouse-ul exista şi înainte de Apple, dar Apple l-a făcut celebru şi tot Apple l-a adus până la nivelul de mouse senzitiv, fără butoane, ca mai apoi să-l trimită în istorie odată cu apariţia iPhone-ului şi iPad-ului.

Şi totuşi cum va arăta calculatorul personal în viitor? Pornind din prezent, unde avem PC-ul clasic, cu unitate centrală, monitor, tastatură şi mouse sau laptopurile ce au „unitatea centrală” portabilă cu un monitor, tastatură şi mouse (pad) ataşate, pad-urile care au dus portabilitatea la un alt nivel, integrând „unitatea centrală”, monitorul şi „tastatura-mouse”, putem doar specula în ce priveşte viitorul calculatoarelor personale. Haideţi aşadar să facem un exerciţiu de imaginaţie!

În primul rând, unitatea centrală tinde să se mute „online”, iar sistemele „cloud computing” să prindă aripi. Aici totul este permis fiind … online. Puterea de procesare va fi dată de tipul de abonament plătit. Eu îmi închipui un calculator personal ce va fi un alter-ego sau mai bine spus, o versiune „digitalizată” a fiecăruia dintre noi, care va şti absolut totul şi chiar mai mult despre propriile noastre persoane („Siri” este încă la început). Va fi cea de-a doua noastră identitate, ce va veni aproape simultan cu codul numeric personal. De aici încolo doar imaginaţia (de fapt doar necesităţile) va determina ce, cum şi cât avem nevoie. Un microdispozitiv (implantat sau purtat ca un accesoriu) va fi legătura noastră cu ceea ce azi numim calculator personal, restul fiind online, accesat prin near field communication (NFC). Astfel şi problema monitorului ar putea fi rezolvată uşor, putând fi absolut orice dispozitiv video aflat în apropiere, care să detecteze prezenţa dispozitivului amintit anterior (hai să-l numim Individual Computer sau IC) sau chiar prin proiecţie. Tastatura ar putea fi pe orice suprafaţă, prin proiecţie din acelaşi IC, mouse-ul la fel. Practic ceea ce folosim acum pe un ecran tactil al unui gadget, va fi în viitor proiectat pe orice suprafaţă dorim.

În viitor, providerii de internet vor furniza pachete de funcţii ale IC-ului amintit: spaţiu de stocare mai mare pentru muzică şi film împreună cu playerele de rigoare, programe office (gen word, excel, power-point, etc), antiviruşi, comunicaţii, roaming pentru deplasări în afara ţării, mailuri (astea deja există, dar contează şi protecţia oferită) capacitate mai mare pentru grafică, etc. Toate vor fi sub formă de pachet sau sub formă de opţionale, ce se vor negocia direct. Nimic nu va mai depinde de o unitate fizică mare, ci doar de acel IC care va putea fi folosit doar de titularul său, pe baza amprentei sau a codului ADN (posibil de identificat doar din particule mici de transpiraţia de pe mână – de exemplu).

Un singur dezavantaj văd momentan la dezvoltarea acestui IC: vulnerabilitatea în faţa unui atac informatic ce ar avea ca scop furtul de identitate.

Nu sunt un vizionar, dar toate aceste tehnologii sunt deja. Iar ca să pun cireaşa pe tort, alimentarea IC se va face, cum altfel, tot prin NFC (deja există în fază de testare alimentarea wirless).

 

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

 

 

Explore the Carpathian garden!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs, eterna si fascinanta Romanie, Romania, vacanta si timp liber. 1 comentariu la Explore the Carpathian garden!

Chiar dacă nu mă încântă prea tare sloganul ăsta trebuie să recunosc că reflectă exact realitatea noastră românească, pentru că singurele lucruri vizitabile şi autentice din ţara noastră sunt minunile create de natură. Şi sunt multe!

De multe ori stăteam de vorbă cu prietenii şi încercam să găsim modalităţi de a aduce turişti străini prin ţărişoara noastră. Pornind de la premisa că vesticii vin cu maşina (de cele mai multe ori închiriată) să-şi petreacă vacanţa pe cont propriu şi să descopere „things”, am ajuns la concluzia hilată că singurul turism rentabil şi de succes ar fi cel extrem. Şi aici începeam noi să râdem ca proştii şi să venim cu idei care de care mai trăznite: pescuitul la dinamită şi la curent electric; concurs de călcat găini pe uliţele satelor; cules de mure în apropierea bârlogurilor de urşi, etc, etc, etc. Dintre toate ieşea în evidenţă „a circula pe drumurile publice”. Trebuie să recunoaştem că e un sport extrem să circuli pe şoselele din România, aşa că sloganul turistic al ţării e cât se poate de potrivit: pe fundul craterelor din şosele poţi studia adevărate ecosisteme nederanjate de mâna omului!

Lăsând gluma la o parte, locuri de vizitat sunt foarte multe. Pornind de la Oradea, un turist ce intră în ţară pe la Borş, ar putea vira la dreapta înspre Beiuş pentru a ajunge în Pietroasa, la Peştera Urşilor. Ar fi indicat ca respectivul turist să închirieze o maşină, date fiind drumurile de pe la noi, să nu şi-o rupă pe cea personală. De la intrarea în ţară ar parcurge cam 100 de kilometri ca să ajungă la destinaţie, pe care îi face în aproximativ 2 ore. Ce ar avea de văzut? În primul rând peisajele (la viteza cu care circuli în siguranţă prin România ai timp să vezi toate detaliile), iar apoi ar fi peştera în sine, una dintre puţinele din lume în care se păstrează scheletul întreg al unui urs de peşteră (Ursus Spelaeus).

După un scurt popas prin localitatea Pietroasa, următorul punct de interes ar fi Padiş. Aici minunăţiile naturii sunt aproape la tot pasul, iar vizitarea lor ar cere mai mult de o zi, drept pentru care s-ar impune cazarea la o pensiune din zonă. Nu fac reclamă, dar recomand pensiunea Anett mai ales pentru bucătăria pe care o are. E fantastică! În fine, după ce laşi maşina în parcare şi bagajele în cameră faci o mică plimbare pe Valea Aleului, ca să te obişnuieşti cu aerul tare de munte. Seara, o masă copioasă la pensiune. Dimineaţa trebuie să fii pregătit pentru drumurile lungi care te aşteaptă: Cheile Galbenei, Cetăţile Ponorului, Gheţarul „Focul Viu”, Poiana Florilor, toate te aşteaptă cu privelişti minunate. Poţi alege oricare din traseele marcate. Pentru un turist cu puţin timp la dispoziţie, două zile sunt suficiente pentru a se îndrăgosti pe veci de zonă. Ultima oară am văzut grupuri de turişti cehi care spuneau că vin a doua oară şi mai vor să vină mulţi ani de aici încolo…

După două zile de hălăduit prin Padiş, turistul nostru poate urca în a sa maşină închiriată cu direcţia Izbuc. Aici ar fi de vizitat atât mănăstirea cât şi izvorul de al cărui nume se leagă numele localităţii. Aici găsim cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din România. Aşezarea este justificată de prezenţa izbucului cu o deosebită reputaţie, pe care şi-a câştigat-o datorită unui sistem interesant de ieşire a apei: 15 – 20 minute este sec, apoi cu un zgomot puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă micuţă; după 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 – 20 minute. „Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu (o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 – 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore), care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.”

Uite cum poţi face turism în România, fără să te depărtezi la mai mult de 150 de km de graniţă şi asta în doar 5 zile! Problema este lipsa infrastructurii care să pună în valoare toate aceste obiective şi lipsa de informaţii despre ele (sunt curios când va face Ministerul Turismului măcar un recensământ al pensiunilor, dacă nu a obiectivelor turistice). Pensiuni sunt, iar de maşină rezistentă poţi face rost uşor. Vacanţă plăcută!

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

 

Ce fac politicienii români după ce au rezolvat problema crizei?

Scris de Andrei în . Publicat în critici, escrocherii, politice. 3 comentarii la Ce fac politicienii români după ce au rezolvat problema crizei?

Probabil că ştiţi deja: se plictisesc! Şi ca să se plictisească cu un folos, au tot felul de idei trăznite de legi. Astfel, avem o propunere de scădere a vârstei la care se obţine dreptul de vot: 16 ani în loc de 18. Absolut genial. Şi inutil. Probabil că voturile sunt scumpe, aşa că mai bine să le cumpărăm cu bombonele şi un flacon de Cola la 2,5 litri, că ieşim mai eftin. Promitem doar spaţii de joacă, piste de biciclete şi nişte locuri special amenajate pentru skateboarding şi ne-am scos.

Altă mega-idee de lege este cea în care se doreşte pedepsirea cametei. Aş fi curios cum. Că dacă gigelu’, care nu poate lua credit cu buletinu’, ia bani de la băeţi, ăia nu sunt atât de imbecili să treacă în contract „suma de 100 de lei cu dobândă de 250%”, ci vor trece „suma de 350 de lei garantată cu casa” chiar dacă în mână i-au dat 100. Şi nu prea înţeleg de ce ar trebui legiferată în mod special camăta, atâta timp cât era interzisă cu desăvârşire de Codul Civil (mă rog, de vechiul Cod Civil).

În rest, timpul trece, leafa merge (de şpăgi nu mai vorbim!), noi cu drag muncim.

Viitor de aur ţara noastră are…

Scris de Andrei în . Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, politice. Niciun comentariu la Viitor de aur ţara noastră are…

Pe dracu’, mă las purtat de val şi mai ales de vise. Visele alea care seamănă foarte mult cu melodia băieţilor de la Cassa Locco:

Dar de fapt totul merge anapoda în ţara asta, iar viitorul are nuanţe maronii cu uşoare dunguliţe portocalii. Nu că celelalte culori (galben, roşu şi ce alte culori mai au partidele politice de pe la noi) nu ar fi prezente.

Am citit în dimineaţa asta o scrisoare deschisă a unui dascăl român. Îmi pare a fi de o vârstă cu mine, iar ceea ce spune acolo despre învăţământul românesc este cât se poate de adevărat şi pot confirma prin prisma experienţei mele de fost dascăl. Mă simt de parcă mi-ar fi furat cuvintele când a compus acea scrisoare. Păcat este că spune şi că s-a hotărât să emigreze. Iar ca el sunt din ce în ce mai mulţi. Oarecum trăiesc aceeaşi situaţie: mulţi dintre prietenii, rudele şi foştii colegi sunt plecaţi de multă vreme. În fiecare săptămână mai aflu despre câte un prieten din copilărie că a emigrat. Încet dar sigur pleacă intelectualitatea şi rămânem pe mâna unor nulităţi ce au singurul merit de a fi membi ai unui partid politic sau de a avea sprijinul unui partid. Partidul e în tot şi în toate, indiferent despre care partid e vorba. Şi aici nu mă refer doar la partidul de la putere, ci şi la „puterile locale”. Credeţi că în Oradea lucrurile stau diferit? Vă spun eu că nu, iar cei care au ochi să vadă şi ceva creier să gândească ştiu despre ce vorbesc.

Scrisoarea lui Vasile Pop (nu ştiu dacă numele e real) mi-a readus în minte cretinismele care se petrec în învăţământul românesc şi care poartă denumirea mult prea pretenţioasă de „reforme”:

România 2007. Noi, dascălii, suntem obligaţi a urma un curs de Consiliere şi orientare fără de care nu mai puteam fi diriginţi. Deh, ne vom alinia standardelor europene. Ce am aflat la acest curs? Printre altele, ni s-a spus … profesorul nu are voie niciodată să contrazică elevul. Am scris cu caractere italice deoarece e citat, nu reproducere a ideii. Am cerut nişte lămuriri, deoarece nu mi se părea chiar în regulă. Ni s-a reprodus citatul de mai sus, cu unele amănunte: când un elev spune un lucru greşit, începi să-l iei prin metoda învăluirii, ceva de genul: hai să vedem cum ar fi dacă am lua în considerare şi alt aspect sau poate că ai dreptate, dar să vedem ce alternative ar mai exista, etc. Adică: ai o clasă de 25-30 de elevi. Unul iţi spune o prostie. Întrerupi cursul lecţiei, pentru ca 15-20 de minute să-l îndupleci pe elevul respectiv să ia decizia corectă sau să raspundă corect la întrebări. Şi dacă ar fi numai unul pe care ar trebui să-l îndrepţi! Dar sunt mulţi. Ba încă şi numărul de ore scade. De la două ore pe săptămână la una.

Ce îţi fac ei ţie, dulce Românie….

Trăiesc cu speranţa că revoluţia din decembrie 89 nu a fost decât începutul schimbărilor. A adevăratelor schimbări, pentru că ceea ce s-a petrecut în ultimii 22 de ani sunt doar bulversări.

Fast! Fast! Faster!

Scris de Andrei în . Publicat în concurs. 1 comentariu la Fast! Fast! Faster!

Că tot vorbeam de laptopuri într-un articol anterior, tocmai ce-am găsit unul cu specificaţii de rachetă: ASUS Automobili-Lamborghini VX7. Numele duce destul de clar către producătorul italian de supercar-uri, mai ales că e vorba despre un parteneriat între cele două mărci, ce a început prin 2006 cu ASUS Automobili-Lamborghini VX1. Ziceam că are specificaţii de rachetă, pentru că are multe dotări demne de o cauză mai bună, unele fiind doar excese fără o utilitate clară. De exemplu, nu reuşesc să văd utilitatea palmrestului din piele, decât dacă e făcut să epateze. Are procesor Intel Core i7 quad-core fiind primul notebook din lume cu grafică NVIDIA GeForce GTX 460M cu 3GB de memorie video dedicată, unitate Blu-ray combo, două harduri hibride a câte 500GB. Monstruos de-a dreptul! Bănuiesc că are o viteză de procesare de-a dreptul fantastică fără a face prea mult efort.

Dacă te uiţi şi la felul în care arată, numele Lamborghini se justifică:

Cine cumpără aşa ceva cred că o face strict pentru gaming sau pentru a-şi satisface orgoliul.

Un Lamborghini (supercarul, nu laptopul) mi-aş cumpăra (dacă aş avea posibilitatea). Şi tot ca să-mi satisfac un orgoliu. Am eu aşa o plăcere să mai calc puţintel pedala. Asta dacă şi drumul permite (ceea ce înseamnă că prin ţară se întâmplă destul de rar, spre deloc). Am păţit ultima oară, în Ungaria, prin primăvară, când am dus-o pe fiică-mea la grădina zoologică din Budapesta: pe drumul de întoarcere, am călcat puţintel ( 😀 ) pedala, fără să mă uit la vitezometru. Am avut noroc să nu prind nici un radar pe drum, iar ca să-mi atragă atenţia că merg poate puţin prea repede, soacră-mea o întreabă finuţ pe nevastă-mea „auzi? nu ţi se pare că până acum nu ne-a depăşit nici o maşină?” Abia atunci mi-am aruncat ochii pe ceas şi am văzut că aveam peste 150km/h. Mult chiar şi pentru autostrăzile din Ungaria. Poate că asta e şi o reminiscenţă a anilor de karting sau poate a anilor petrecuţi printre maşini la competiţii de profil, ca oficial (arbitru) auto. Sau poate e un microb, nu de alta, dar bulina începe să chibiţeze în trafic „de ce nu depăşim maşina aia?” sau „de ce l-ai lăsat să ne depăşească?”, iar când depăşesc chirăie de fericire. Partea mai interesantă e că de obicei conduc destul de potolit, iar când e şi ea în maşină nu fac acte de bravură.

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Imbecilitate

Scris de Andrei în . Publicat în Blog. Niciun comentariu la Imbecilitate

Mă tot uit de ieri la o ştire pe ProTV, legat de o vită imbecilă care a fost lovită de tren, dar care a ajuns eroină că şi-a salvat fetiţa de 2 ani din ghearele morţii. N-ar fi nimic de comentat dacă respectiva nu ar fi ignorat cu bună ştiinţă semnalele acustice care anunţau că vine trenul, dar ea, ca orice vită, a considerat că poate trece. Ar fi putut fi acuzată de ucidere din culpă în cazul în care fiica sa ar fi fost lovită de tren, dar a încercat să repare greşeala şi a plătit cu viaţa pentru prostia sa. Punct. Nu cred absolut de loc că e cazul să fie ridicată în slăvi, nu mi se pare nici un fel de act de eroism, dimpotrivă!

Ca şi cum un şofer beat care derapează, în ultimul moment reuşeşte să-şi îndrepte maşina spre un copac ca să nu intre în mulţime. Moare. Rămâne totuşi vinovat de producerea accidentului.



Ştirea de aici


 



 

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Problemă de vacanţă

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în concurs.                Niciun comentariu la Problemă de vacanţă            

                
        
        
                    


                
                                    
Că tot vă arătam în vară micul colţ de rai, hai să vă spun şi că e vorba despre Praid. De doi ani am ales să ne facem concediile de vară acolo, mai ales că salina e cel mai bun tratament care a şi dat rezultate la desele probleme respiratorii ale fiicei mele.


Problema cea mai mare la fiecare plecare în concediu este „ce luăm cu noi”? Anul trecut am fost cu o singură maşină (a noastră) aproape două familii: bulina, maică-sa şi cu mine şi încă o colegă de grădiniţă a Andreei cu mama ei. Atunci au încăput absolut toate bagajele, în condiţiile în care eram trei adulţi şi doi copii. Anul acesta, surpriză! Fiecare familie cu maşina ei (a putut să vină şi tatăl colegei de grădi), dar nu mai încap bagajele! Adică acum nu ne-au mai încăput bagajele pentru 2 adulţi şi un copil.


Nu ştiu cum faceţi voi, dar eu când îmi fac bagajul să plec undeva, îmi calculez numărul de zile ca să îmi stabilesc necesarul de schimburi, la care mai adaug 20% pentru evenimente neprevăzute (deh, mici accidente se pot întâmpla). Pe lângă astea mai vin obiectele de igienă personală şi gata! Când vine vorba de bagajele copilului… situaţia se complică puţin… mai mult. Nu mai contează nici o prognoză meteo şi nici 20% în plus nu e suficient, pentru că accidentele nu „se pot întâmpla”, ci chiar se întâmplă şi ai nevoie de mult mai multe haine. Vreau să spun că bagajul bulinuţei a fost cel mai mare şi cel mai complex dintre toate valizele. Putea veni şi îngheţul că pe ea nu ar fi afectat-o. Ca o paranteză, asta s-a întâmplat şi ca urmare a experienţei de acum doi ani, când fiind în concediu la mare am prins o vreme câinească, iar noi aveam haine doar de vară şi foarte puţine haine groase, drept pentru care a trebuit să-i cumpărăm haine de toamnă-iarnă dintr-un mall din Constanţa, pe care am dat o căruţă de bani (n-am înţeles de ce hainele de copii sunt atât de scumpe).


Acuma mă gândesc că pentru anul viitor voi avea nevoie în mod sigur de alte geamantane, care să reflecte „situaţia din teren”, nu de alta dar Andreea creşte şi nu dă semne că s-ar astâmpăra, deci va avea nevoie de haine la fel de multe. Trebuie să găsesc valize suficient de încăpătoare, dar care să şi încapă la rândul lor în portbagaj. Grea alegere. Noroc cu oferta de la Real, – Hypermarket, unde poţi să obţii reduceri de 60% la bagajele American Tourister (au acolo şi un back-pack mişto 😀 ). Nici faptul că bagajele mai mari sunt dotate cu roţi (trolere) nu e de neglijat, mai ales când ai de dus bagajul pe o distanţă mai lungă.


 


 


Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.


 


 

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Puterea sunetului

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în concurs.                1 comentariu la Puterea sunetului            

                
        
        
                    


                
                                    
Desenele animate erau, în vremea copilăriei mele, mai mult decât un premiu. Ţin minte cum aşteptam cu înfrigurare sfârşitul de săptămână, când imediat după ore începea emisiunea „La sfârşit de săptămână”. Efectiv fugeam până acasă, alături de alţi copii de vârste apropiate, pentru a prinde „Gala Desenului Animat”, o emisiune de aproximativ 5 minute. Dacă se întâmpla să fiu mai aproape de casa unui prieten sau coleg, iar şansele să ajung acasă să văd emisiunea erau mici, mergeam să ne uităm împreună la el. Cinci minute, atât dura fericirea noastră de a vedea desene animate ce încântă şi azi copiii: Tom şi Jerry, Mickey Mouse, Popeye marinarul şi câte şi mai câte. Genericul acela îmi trezeşte şi acum vii amintiri. Iată-l:


Şi acum când aud sunetul acela al ghearelor ieşind pregătite să prindă şoricelul resemnat, mă amuz şi redevin copilul de acum 25 de ani. De altfel, de câte ori aud un sunet asemănător, ca un arc metalic de mari dimensiuni, mă pomenesc visând la acele momente din copilărie.


Astăzi, copiii primesc desenele animate pe câteva posturi TV dedicate, iar atunci când nu ajung acestea, le cumpărăm noi, părinţii, CD-uri şi DVD-uri cu filme de animaţie. Nu mai este „ceva” să vezi desenele de sâmbătă-amiază, pentru că poţi vedea zilnic ce desene doreşti, oricând doreşti. Nici nu ştiu ca prichindeii de azi să se bucure de vreun personaj animat mai mult de un sezon.


Dar dacă pe vremea noastră totul depindea de apropierea de televizor, acum acesta nu mai este necesar: au apărut atât de multe dispozitive care redau imaginea şi/sau sunetul, încât poţi spune de multe ori că ai „cinematograf în sufragerie”. Însă acum povestea merge şi mai departe, de când Asus a lansat noua generaţie de laptopuri N55 şi N75: poţi avea cinematograful alături de tine oriunde te-ai afla! Şi asta mai ales datorită tehnologiei Sonic Master (realizată în asociere cu Bang & Olufsen ICE Power).


Trebuie să recunosc că de multe ori stau să văd desene animate alături de fiică-mea şi mă bucur de bucuria ei. Dar de şi mai multe ori savurez alături de ea păţaniile lui Tom, Jerry, Mickey şi ale altor poznaşi. Iar datorită invenţiei numite „laptop” putem să ne distrăm de minune cu personajele amintite oriunde ne-am afla. Şi ce mult contează sunetul! Să vă dau un exemplu: în salina de la Praid sunt câteva televizoare, puse fiecare pe alt post tv, unul fiind pe un post de desene animate, dar copiii nu stau prea conectaţi la ce se derulează pe ecran, din cauza lipsei sunetului. Ei bine, anul acesta am dus laptopul în salină, ca să se uite şi bulinuţa la câteva desene după ce oboseşte îndeajuns: în câteva minute se umplea băncuţa de copii care doreau să se uite şi ei! Explicaţia? Avea sunet! Încerc să-mi imaginez ce ar fi fost dacă aveam un Asus N55 sau N75. Pariez că puteam să vând bilete la filme de animaţie! Sau puteam să fac discotecă… 😀


 


Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.


 


 

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Mare durere

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în fail.                Niciun comentariu la Mare durere            

                
        
        
                    


                
                                    
… pentru fanii iPhone. Urmărind în dimineaţa asta reacţiile de după lansarea de ieri, am văzut o varietate de sentimente, de la resemnare până la furie. Cei mai „drăguţi” au fost cei ce îşi frângeau mânile şi îşi smulgeau părul din cap că şi-au vândut gadgeturile iPhone 4 în ideea de a achiziţiona un iPhone 5. Ţeapă! Pe locul doi în clasament erau cei care erau în stare să-şi distrugă „vechile” iPhone 4 şi să se lepede de satana (Apple), pocăindu-se în noua credinţă (Samsung). Pentru un observator neutru e balamuc curat să citească forumurile dedicate: te strici (literalmente) de râs.


Comun tuturor a fost comentariul (ciudat) legat de design, nu de facilităţile pe care le oferă gadgetul proaspăt lansat. Probabil dacă cei de la Apple făceau câteva extrem de mici modificări la exterior şi denumeau telefonul iPhone 5 (chiar nu ştiu ce i-a împiedicat, dat fiind sistemul de operare complet nou numit iOS 5) toată lumea ar fi fost pe burtă şi ar fi aplaudat ca un cârd de pinguini fericiţi că au primit un peşte de la Marele Dresor (bine, nici Marele Dresor nu a fost prezent la lansare, dar spiritul lui este şi va fi prezent mulţi ani de acum încolo). Per ansamblu, personal, mi se pare că e totuşi vorba de altceva. Mă voi pronunţa după ce pun mâna pe unul, deşi şansele să se întâmple prea curând scad, datorită dezamăgirii şi indignării pe care le trăiesc deţinătorii de aifoane din jurul meu.


În rest numai de bine. Tu ai fon? Dacă nu, enjoy!

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Convorbiri gratis la RCS&RDS?

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Blog.                2 comentarii la Convorbiri gratis la RCS&RDS?            

                
        
        
                    


                
                                    
RCS&RDS face o mişcare demnă de o declaraţie de război. La baionetă şi cu grenada în dinţi! Astfel vom avea „din octombrie, convorbiri nelimitate către utilizatori din orice reţea naţională de telefonie fixă, în cadrul abonamentului de 2 euro/lună, fără TVA”. Dacă până acum păreau poveşti, preluarea UPC şi a pachetului rămas în proprietatea statului din ROMTELECOM, par mai aproape de adevăr. Deci nu va avea loc prin fuziune sau cumpărare, ci prin preluarea clienţilor. Dacă ne gândim că s-a reglementat şi portarea numerelor, imaginea e completă.


Deşi e vorba acum doar de convorbiri în alte reţele fixe, îndrăznesc să cred că pe viitor compania va lansa o ofertă oarecum asemănătoare şi pentru telefonia mobilă.


Bogdan, ce ai de adăugat?


 


Sursa informaţiei AICI

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Hai pe „Forex” cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire!

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în fail, să mai şi râdem....                3 comentarii la Hai pe „Forex” cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire!            

                
        
        
                    


                
                                    
Din ciclul „ca să avem o ocupaţie, cumpărăm mai scump şi vindem mai ieftin” a apărut şi reclama următoare:


Un fel de „foaie verde băţ/n-ai de lucru fă-ţi” Adică Maria, din lipsă de clienţi şi de ocupaţie, s-a apucat de Forex (ştiţi voi, ăla pe care tranzacţionezi uşor „monede ale unor ţări de care nici nu ai auzit”, după cum spune o altă reclamă). Acum nu are decât să aducă 3500 de euroi de acasă. Logic, nu?

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
M-am hotărât!

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în concurs, w w w.                5 comentarii la M-am hotărât!            

                
        
        
                    


                
                                    
Poate aşa mă mobilizez să scriu şi eu mai des (unii chicotesc şi spun că ar trebui să scriu mai bine) sau mai bine zis, încerc un alt nivel de blogging, nu doar ca hobby. Despre ce e vorba? Despre participarea la SuperBlog, un concurs găzduit de PC News, care pune la bătaie premii totale de 13000 de dolari.


M-am înscris, iar acum aştept startul. Aşadar, „la drum!”



                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Scurte (29.09.2011)

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în opinii, să mai şi râdem....                Niciun comentariu la Scurte (29.09.2011)            

                
        
        
                    


                
                                    
Dacă tot a zis poliţia română că principala cauză a accidentelor de pe plaiurile noastre e viteza, UE s-a gândit să o reducă, mai ales pe străzile cu sens unic nedotate cu pistă de biciclete. Încerc să îmi imaginez cum ar fi traficul cu 30 km/h în aproape toată Oradea. Hmmm… practic e de neînchipuit!


În aşteptarea verdictului că utilizarea telefonului mobil în timpul condusului este următoarea cauză de producere a accidentelor, Nokia a decis să fie cu un pas înaintea UE: mută producţia de la Jucu în Asia, înainte de a apărea recomandarea interzicerii telefoanelor mobile în maşină.


Doar zic.

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Tu salvezi vieţi?

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Umanitare.                Niciun comentariu la Tu salvezi vieţi?            

                
        
        
                    


                
                                    
Zilele trecute lansa Cristi Manafu pe blog o întrebare, căreia i-am răspuns pozitiv fără nici un fel de rezervă. Pentru că era vorba de o campanie socială şi ştiu că nu lansează astfel de campanii fără un motiv foarte bine întemeiat. Ei bine, aşa a şi fost. Astăzi am primit mailul cu datele campaniei. Este vorba despre nişte cifre alarmante. Ca să fiu scurt, voi spune doar atât: 73%!


E mult, e puţin… vă las pe voi să decideţi, dar haidem să vedem la ce se referă acest procent: 73% din totalul apelurilor înregistrate la 112 în perioada ianuarie-august 2011 sunt apeluri făcute în joacă sau accidental de către cei care sună şi doar 27% sunt apeluri reale! Uluitor! Adică 3 din 4!!!


Acuma vă întreb: de câte ori aţi avut nevoie (voi sau cineva apropiat) de ajutor medical de urgenţă şi sunând la 112 aţi stat pe fir până v-a venit acru? Probabil aţi şi înjurat „bugetarii dreacu’ ” ce stau şi freacă ridichea şi nu-s în stare să ridice un telefon. Ei bine, iată de ce! 73%! Nici nu mă mir că nu răspund prompt la apelurile reale, când există atât de mulţi imbecili care se prostesc sunând absolut aiurea la 112. Dar vine şi reversul: ce naiba lucrează (sau ce nu lucrează) atât de multă lume, încât să se ajungă la un astfel de procent?


Până găsiţi nişte răspunsuri citiţi şi restul cifrelor:






    

  • 3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgenţe: 73% din totalul apelurilor înregistrate în perioada ianuarie-august 2011 sunt, practic, apeluri facute în joacă sau accidental de către cei care sună, doar 27% sunt apeluri reale;
    • 

  • La nivel naţional, judeţul Covasna este judeţul care a înregistrat cel mai mare număr de apeluri false (în aceeaşi perioadă monitorizată de către Serviciul de Telecomunicatii Speciale) – 86,86% apeluri abuzive. În Bucureşti, 1 din 2 apeluri sunt false (procentul apelurilor abuzive se ridică la 55,6%);
    • 

  • La serviciul de urgenţă 112, se înregistrează peste 2000 apeluri/ora; 60% din totalul apelurilor reale solicită intervenţia echipajelor medicale de urgenţă;
    • 

  • Orice apel fals înregistrat la 112 poate întârzia sau chiar determina moartea unei persoane care are nevoie reală de ajutor: în 2010, s-au înregistrat 8477 de victime grav rănite în accidente de maşină (23 de oameni raniţi grav/zi)
    • 

  • În ceea ce priveşte măsurile de prim ajutor, acestea “pot face diferenţa între viaţă şi moarte”: durează 3 minute ca o persoană aflată în stop respirator să moară, 5 minute până la sosirea ambulanţei şi mai puţin de 1 minut până la deschiderea căilor aeriene printr-o manevră de prim ajutor.
    • 







Într-adevăr „O viata poate depinde de tine”:



                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Dacă vă e dor …

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în cultura, w w w.                Niciun comentariu la Dacă vă e dor …            

                
        
        
                    


                
                                    
De ceva vreme fiinţează o pagină web a unei emisiuni. Nu orice emisiune ci una destul de ascultată la vremea ei de către iubitorii muzicii. Este vorba de „Ora lui Chifiriuc”, realizată de Dumitru Chifiriuc, profesor de … educaţie fizică. Asta nu l-a împiedicat să facă o pasiune pentru muzica anilor 60-70, cei mai frumoşi ani ai muzicii rock sau anii celei mai frumoase muzici rock…


Pagina a fost realizată de etern îndrăgostitul de muzică şi de radio, Lulu Cremeneanu şi conţine (sau va conţine) înregistrările emisiunilor realizate de profesorul Chifiriuc.


Îţi mulţumesc Lulu, oriunde te-ai afla!!!

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Toamna se numără…?

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Din Oradea, evenimente, reclame.                Niciun comentariu la Toamna se numără…?            

                
        
        
                    


                
                                    
Ei bine, Toamna Orădeană a început, cum altfel, cu spectacole în aer liber. Cum spuneam şi în articolul precedent, pe lângă spectacole s-au deschis şi tarabele cu mici şi bere. Mă întreb acum cum se poate ca singura constantă, de peste 20 de ani de când se serbează zilele oraşului, să fie potolul şi băutura? Adică de ani buni au loc şi spectacole de toate felurile şi genurile, dar lumea se înghesuie doar la cele gratuite şi la păpică şi alcool. Faptul că „Scripcarul pe acoperiş” (piesă ce a deschis Festivalul de Teatru Scurt) a avut un succes fulminant îl pun (încă) pe seama redeschiderii clădirii teatrului după ani interminabili de reparaţii şi restaurări, dar altfel aştept cu nerăbdare celelalte evenimente ale Toamnei Orădene ca să-mi pot face o părere generală. M-ar întrista ca munca lui Bunoiu şi a blogosferei orădene să fie în zadar, iar lumea să aleagă tot cele mai facile programe…


Nu mică mi-ar fi mirarea ca la Târgul Pălincarilor şi la Festivalul Vinului din 30 septembrie – 2 octombrie să fie iar puhoi de lume.


Oare doar mititeii, berea, pălinca şi vinul fac legea? Aşteptăm să vedem ce ne răspunde Oradea!



                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
De astăzi, în Oradea începe toamna…

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Din Oradea, evenimente, Oradea.                1 comentariu la De astăzi, în Oradea începe toamna…            

                
        
        
                    


                
                                    
… toamnă extrem de fierbinte: Toamna Orădeană! Descendentă directă a sărbătorilor recoltelor ante-revoluţionare. Câteva elemente s-au păstrat de atunci neschimbate: micii care satură burţile petrecăreţilor, berea care le ostoieşte setea, concerte, târgul pălincarilor şi festivalul vinului. Noutăţile ultimilor ani sunt competiţiile sportive şi evenimentele culturale.


După revoluţie, toate aceste evenimente s-au grupat sub o nouă denumire, aceea de Toamna Orădeană şi se desfăşoară sub egida primăriei municipiului Oradea şi a Casei de Cultură a municipiului Oradea. Ei bine, în anul de graţie 2011, Toamna Orădeană a ajuns la cea de-a XX-a ediţie. La mai mare! Şi la mai multe!


Anul acesta programul este mult diversificat (cel puţin faţă de primele ediţii) şi încearcă să acopere cât mai mult din gusturile publicului orădean (şi nu numai). Iată aşadar programul celor trei săptămâni:






23,24,25 septembrie


Intro weekend, concert in aer liber, artisti locali si amatori, Parcarea din strada Independentei, ora 19.00, acces liber. In concert: Grupul Vivere, Soso, Clevers, Future M & Q, Natalia, Anastasia, DJ Chrome, Meda Music, Miraj, Garden Beat, Corso, Axandra, Norris, Maya, Kramsel, DJ DuBase si altii.


 


26 septembrie


Concert folk, Emeric Imre & Friends, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 15 lei.


 


27 septembrie


Concert music-café, Alexandrina Hristov & Band, Filarmonica de Stat Oradea, ora 20.00, pret bilet 15 lei


 


28 septembrie


Concert jazz fusion, Marius Pop, Hadrien Feraud, Gergo Borlai, Arpad Tzumo, Filarmonica de Stat Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.


 


29 septembrie


Concert jazz, Maria Raducanu, Sorin Terinte, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 15 lei.


 


30 septembrie, 1, 2 octombrie


Targul Palincarilor, Festivalul Vinului, concert in aer liber, solisti si ansambluri profesioniste si de amatori din Bihor, Timis, Tulcea, Olt, Parcul 1 Decembrie, ora 17.00, acces liber.


 


03 octombrie


Stand-up comedy-Improvizatie, Mihai Bobonete si Improvizati.Ro, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.


 


04 octombrie


Teatru-Podu’ cu Horatiu Malaele, George Ivascu, Meda Victor, Filarmonica de Stat Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.


 


05 octombrie


Teatru – Zaruri si carti, cu Florin Piersic Jr, Petre Fumuru, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.


 


06 octombrie


Teatru – Ma mut la mama, cu Adriana Trandafir, Gabriel Fatu, Andreas Petrescu, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 20 lei.


 


7, 8, 9, octombrie


Concert in aer liber, Garden Beat, David Bryan, Hotel Fm, Fly Project, Suie Paparude, Trupa Veche, VH2, Connect-R, Zdob si Zdub, Parcarea din strada Independentei, ora 19.00, acces liber.


 


10 octombrie


Concert muzica de camera, cu Intermezzo, Sotto Voce, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 10 lei.


 


11 octombrie


Concert muzica de camera, cu Re-Belle, Varadinum, Antonio Grup, Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 10 lei.


 


12 octombrie


Concert vocal – instrumental, Kiwanis Art Oradea, Interpreti: Popa Maria (mezzosoprano), Tasnadi Lazlo Melinda (soprano), Tasnadi Ferenc (bas-bariton), Ferenczi Orsolyai ( soprano), Majercuc Maria (soprano), Victor Iosif (contratenor) Pian:Ana Negrutiu, Nicolae Mihaila, Bogdan Bohus, Vioara: Olah Boglarka, Alexandra Ionoi, Flavia Ionoi., Casa de Cultura Oradea, ora 20.00, pret bilet 5 lei.


 


12 octombrie


Concert muzica folclorica, Ziua Orasului Oradea, invitat de onoare Sava Negrean Brudascu, Casa de Cultura a Sindicatelor, ora 20.00, pret bilet 10 lei.


 


ALTE EVENIMENTE IN TOAMNA ORADEANA 2011


 


22 septembrie, Concert simfonic


ora 19.00, Strada Moscovei, nr 5, Organizator: Filarmonica de Stat Oradea


F. Mendelssohn – Visul unei nopti de vara-suita, J. Brahms, Concert nr 2 pentru pian si orchestra in SI bemol major, op 83, Dirijor Radu Popa


 


24-25 septembrie, gala Traficantului de Cultura


17.00 – 06.30 am, Palatul Sonnenfeld, (Cafeneaua Moszkva) Str. Moscovei nr. 8, Oradea, Organizatori: Experiment Teatru Clandestin şi Fundaţia Alternative


Muzică – Georgiana, Cvartet de coarde Intermezzo (Valeriu Manecan), Effect Blues Machine


Arte vizuale – Morut Ieronim, Luciana Marneanu, Vlad Iepure, Gabor Josie, Sergiu Savin, Diana Avramut, Steven Lew, Cristina Pecherle, Raluca Avramut, Alina Staicu, Anca Danila, Andrei Varga, Mira Maricas Andrei Ciurdarescu, Laura Ogruta Prata


Teatru – Roberto Latini, Florina Florian, Raluca Mara, Raluca Lupan


Film – scurt-metraje, filme de colecţie


Expozitie de steaguri – Iuliana Chelu; Biblioteca antitotalitara – George Piscoci Danescu


24 septembrie, Miss Crisana


ora 19.00, Terasa Restaurant Bihoreana, strada Republicii, Oradea, Organizator:MModels


 


29 septembrie, Concert simfonic


ora 19.00, Strada Moscovei, nr 5, Organizator: Filarmonica de Stat Oradea


L. Mortelmans – Jubelmarsch, N. Ceaichin – Concert pentru acordeon si orchestra, L.v.Bethoven – Simfonia a VIII-a in Fa Major, Dirijor Herman Engels, solist, Ludo Marien


 


30 septembrie, 1 octombrie, Expozitie de arta plastica


Strada Republicii, Oradea, Organizator: CJCPCT Bihor


1 octombrie,  Festivalul Copiilor


Orăşelul Copiilor Oradea, Organizator: Administraţia Imobiliară Oradea


ora 10:00 – 20.00 simultan de şah cu maestrul FIDE Dan Ovidiu Raţ, concurs de tenis de masă, badminton, aruncări la coşul de baschet, abilităţi pe circuite, jocuri logice, spectacol de teatru în limba maghiară, vernisaj expoziţie de pictură, concurs de creaţie cu tema “Culorile toamnei, spectacol de teatru în limba română, spectacol de magie cu iluzioniştii Eduard şi Bianca, mini disco


6 octombrie, Concert simfonic


ora 19.00, Strada Moscovei, nr 5, Organizator: Filarmonica de Stat Oradea


A. Dvorak – Stabat Mater, 170 de ani de la nasterea compozitorului, Dirijor – Florentin Mihaiescu, Dirijor cor – Laszloffy Zsolt, Solisti vocali: Irina Iordachescu, Sidonia Nica, Ruben Muresan, Marius Manyov


 


7 octombrie, Gala Tinerelor Talente


ora 17.00, Casa de Cultura Oradea, Piata Ferdinand nr 4, Organizator: CJCPCT Bihor


08 octombrie, Campionat Internaţional de Karate Open-ul Bihorului – „Ziua Campionilor”


Sala Sporturilor din ORADEA, Arena“Antonio Alexe”, Organizator: Clubul Sportiv Shogunul


-10.00-13.00 probele de Kata individual şi echipe (exerciţiu)


-13.30-14.00 Deschiderea oficială, (program de divertisment), demonstratii de Karate, Arte Marţiale,  Kan-Kan , Dans Modern.


-14.00- probele de Kumite individual şi echipe ( luptă)


 


9 octombrie, Miss Transilvania


0ra 19.00, Teatrul de Stat Regina Maria, Piata Ferdinand, Oradea, Organizator: MModels


Prezentari de moda extra concurs: Adina Junc, Ioana Silaghi, Amalia Buie, Lorand Coza, Carlo Pignatelli by Randez – Vous, Expozitie de pictura in foaierul teatrului Stela Marta


Muzica live Oana Buiciuc, Invitati speciali: Dj Project feat. Julia


 


12 octombrie, Comemorarea placii de pe Biserica Romano Catolica Szent Laszlo


ora 13.00, Piata Unirii, Oradea Organizator: UDMR Bihor, Asociatia Varstnicilor Premontrei






                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Festivalul de Teatru Scurt, ediţia a XVII – Oradea 2011

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Din Oradea, evenimente.                1 comentariu la Festivalul de Teatru Scurt, ediţia a XVII – Oradea 2011            

                
        
        
                    


                
                                    
Când spun că Oradea devine încet dar sigur capitala culturală a ţării nu mă credeţi, nu-i aşa? Păcat! După regalul cinematografic de acum 2 săptămâni, a sosit momentul unui alt eveniment de amploare (de data asta internaţională) cu o şi mai mare tradiţie. Este vorba despre Festivalul de Teatru Scurt, eveniment aflat la a XVII-a ediţie.




Timp de opt zile Oradea va deveni oraşul teatrului de cea mai bună calitate: un număr record de spectacole (30), în 7 locaţii diferite (Sala Mare a Teatrului, Sala Arcadia, Sala Studio, Casa de Cultură a Sindicatelor – în regim de spectacole cu publicul pe scenă – Cinematograful Libertatea, Hanul cu Noroc şi Scena mobilă). Cei mai îndrăgiţi actori ai momentului – Mircea Diaconu, Dorina Lazăr, Sorin Leoveanu, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Ion Haiduc, Mircea Constantinescu, Tudor Chirilă, Pavel Bartoş, Monica Ristea, Paula Chirilă, Adrian Văncică; cele mai cunoscute teatre din România şi din străinătate – Teatrul „Odeon” Bucureşti, Teatrul „Nottara” Bucureşti, Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Maghiar din Timişoara, Teatrul German de Stat Timişoara – Pygmalion Theater din Viena sau Euro Theater Central – Bonn; unii dintre cei mai importanţi regizori din ţară vor poposi în oraşul de pe malurile Crişului Repede (Alexandru Dabija, Vlad Massaci, Mircea Cornişteanu, Sorin Militaru, Theodor-Cristian Popescu, Chris Nedeea) pentru a sărbători alături de orădeni unicul Festival de Teatru din ţară dedicat piesei scurte.






În anul 1976 a avut loc prima ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, iar începând cu anul 1984 a devenit internaţional. Practic, începând cu acel an festivalul devine cel mai important eveniment de acest gen, fiind şi singurul din România dedicat pieselor într-un singur act. Dacă ultimele trei ediţii au fost lipsite de premii, din acest an se reintroduc premiile (substanţiale pentru arta şi cultura din România) pentru următoarele categorii:

– Cel mai bun spectacol (3000 lei)

– Cea mai bună regie (2000 lei)

– Cea mai bună scenografie (1500 lei)

– Cel mai bun actor (1000 lei)

– Cea mai bună actriţă (1000 lei).


O noutate va fi introducerea din acest an, a unor secţiuni dedicate teatrului de club şi stradă, spectacole în afara concursului, precum şi un concurs de dramaturgie, în care s-au înscris 11 participanţi. Anul acesta marchează momentul în care festivalul devine anual. Mai multe detalii pe pagina evenimentului.


Această ediţie are şi o semnificaţie aparte pentru Teatrul de Stat Oradea, deoarece coincide cu revenirea în sediul teatrului după mai mulţi ani de reparaţii, renovări şi restaurări.

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Nici Miliţia nu mai e ce a fost…

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Din Oradea, eterna si fascinanta Romanie.                Niciun comentariu la Nici Miliţia nu mai e ce a fost…            

                
        
        
                    


                
                                    
Spun asta cu mâna pe inimă! Adică ia gândiţi-vă cum ar fi reacţionat înainte de ’89. Cu ce mânie proletară i-ar fi bumbăcit pe băieţii ăia, de recunoşteau şi că sunt mistreţi! Trafic le trebuie? Ia uitaţi-vă la ei:




Dacă mai există puţin spirit civic în oraşu’ ăsta, ar trebui preluat clipul ăsta până la refuz şi băgat pe gât autorităţilor!


 


Via Orădeanul.

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




                




    
    
    
    

            
    
        
        
URAAAAA!!! Economicul în casă nouă!

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Din Oradea.                2 comentarii la URAAAAA!!! Economicul în casă nouă!            

                
        
        
                    


                
                                    
Ca un veritabil alumn ce mă aflu, salut cu multă bucurie inaugurarea noului sediu al Grupului Şcolar Economic „Partenie Cosma” (Liceul Economic, pentru absolvenţii mai vechi decât mine)! Nu pot să nu fiu fericit că în cele din urmă s-a reuşit construirea unei noi case pentru această şcoală de prestigiu a învăţământului bihorean, mai ales după pribegia la care a fost supusă în ultimii ani în urma retrocedării clădirii de pe strada Orşovei (actualmente str. Partenie Cosma).


Noul an şcolar în casă nouă – nici că se putea mai bine!


Mulţi dintre voi se vor mira de ce atâta bucurie pe capul meu, dar haideţi să vedeţi: sora mai mare a mamei mele a absolvit acest liceu, fiind admisă în chiar primul an de la înfiinţare; mama mea l-a absolvit câţiva ani mai târziu, iar eu l-am absolvit în 1994. Aşadar se poate spune că avem tradiţie îndelungată la această şcoală. La fel cum rudele din partea tatălui meu au tradiţie în liceul „Emanuil Gojdu„. Şi când te gândeşti că celor două personalităţi li s-au întâlnit destinele…


Nu pot decât să felicit autorităţile, care au făcut tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor noii clădiri. Şi vecinătatea ei onorează:  Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai„.


Aici găsiţi şi pagina oficială a colegiului economic.

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Vernisajul expozitiei „ orăşel-städtle” de Gabriel Miloia

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în arta, cultura, evenimente.                Niciun comentariu la Vernisajul expozitiei „ orăşel-städtle” de Gabriel Miloia            

                
        
        
                    


                
                                    
Miercuri, 14 septembrie de la ora 19:00 va avea loc la Galeria Visual Kontakt (str.Albacului nr.54 Oradea) vernisajul expozitiei „orăşel-städtle” de Gabriel Miloia. Iată cum este caracterizată aceasta:


conform dex, regie este „concepţia interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocurilor actorilor şi a montării unui spectacol de teatru, decinema, de operă etc.” ne-am obişnuit cu regizorul care face repetiţii cu ansamblul său. orăşelul ar dori să ştie mai multe, să pună întrebări. de exemplu: se poate face regie în afara teatrului? în desen? şi dacă se poate? cu cine lucrează un regizor care nu are nevoie de actori? şi dacă ar fi mai mulţi regizori? şi dacă nu s-ar cunoaşte între ei?


sunt întrebări care mă sâcâie, iar orăşelul e încercarea de a le găsi răspuns. cunoaştem multe despre arta actorului, dar când trebuie să ne închipuim arta regizorului, imaginile care ne vin în minte sunt mai puţin spectaculoase. când actorii se plictisesc, improvizează, fac prostii, se imită între ei, doar să se amuze. asta o pot face şi regizorii. şi astfel, regia ni se arată într-o lumină pe care nu am fi bănuit-o niciodată. astăzi în desen şi construcţii.


există două ţări care mi-au marcat viaţa. prima e românia, unde m-am născut şi am crescut. a doua e germania, unde am studiat şi mi-am găsit direcţia. sunt două lumi complet diferite, cu oameni care au dorinţe, speranţe, spaime şi aptitudini diferite. iar între ele stăm eu şi orăşelul pe care l-au construit împreună. lucrarea mea e un dar făcut celor două, cu recunoştiinţă.


Detalii pe situl galeriei: www.visualkontakt.ro

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Ce mai poţi să spui?…

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în scrieri.                Niciun comentariu la Ce mai poţi să spui?…            

                
        
        
                    


                
                                    
Aş fi vrut să spun că mă deranjează mult prea intensa mediatizare a evenimentelor de la 11 septembrie 2001 şi de aceea nu mai scriu nici eu nimic despre asta.


Aş fi vrut să spun că morţii trebuie lăsaţi să se odihnească în pace.


Aş fi spus că orice efect are o cauză, iar cauza lui 11 septembrie a fost chiar infatuarea Americii şi rolul de jandarm mondial pe care şi l-a asumat.


Aş fi spus multe, care pe unii i-ar fi enervat sau poate doar i-ar fi durut.


Dar ce poţi să mai spui când un copil îşi plânge părintele…


Şi mai ales ce să mai spui când ştii cum şi-a tratat America eroii…


(Later edit: utilizatorul şi-a şters contul youtube, implicit şi clipul)

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                
                




    
    
    
    

            
    
        
        
Te crezi deştept? S-o crezi tu!

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în escrocherii, sport.                2 comentarii la Te crezi deştept? S-o crezi tu!            

                
        
        
                    


                
                                    
Cel puţin aşa a crezut nea’ Jiji în momentul în care a refuzat dialogul cu Ministerul Apărării. La fel, cred, a crezut şi Copos cu al său Rapid. Ce i-o fi mânat în luptă? Păi acolo plăteau chirii şi mai şi investeau, la National Arena rezolvau cu municipalitatea (că doar e a comunităţii numită Bucureşti acel stadion) şi plăteau ceva piţule mărunţiş, iar curăţenia, paza şi alte daravere plătea comunitatea. Că d’aia are stadion. E, iaca nu se nimeri! Vorba unor clasici în viaţă: păţăşti.

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Ofertele care este…

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în critici, să mai şi râdem....                3 comentarii la Ofertele care este…            

                
        
        
                    


                
                                    
La ce bun să mai tipărească un lanţ de magazine ditai pliantele publicitare, devărate almanahe, dacă produsele aflate la promoţie în oferta scrisă nu există nici în raftn nici în depozit. La ce folos să le mai şi distribui? Ceea ce am văzut azi mă face să cred că METRO nu resimte criza, drept pentru care îşi permite să dea cu tifla celor ce întrăznesc să-i calce pragul. În oferta pe care am primit-o acum câteva zile erau câteva articole care mi-au atras atenţia: o plită de aragaz şi un cuptor, ambele încorporabile, dar şi o saltea ortopedică. Mă duc voios, cu speranţa să împuşc doi iepuri dintr-un foc, dar când ajung la raft… pauză. Chem un responsabil de raion, care îmi explică foarte speriat (de fapt era speriată, că era o ea) că încă nu au sosit saltelele din ofertă. Boooon! Mergem la sectorul cu aragaze. Şi aici responsabilul de raion ne spune că, aţi ghicit, nici cuptorul şi plita încorporabile din ofertă nu au sosit…


După câteva ture pe la alte raioane, timp în care am observat că METRO din Oradea s-a stricat rău de tot, am plecat dezamăgit şi foare hotărât să nu mă mai întorc. Indiferent de ofertă. Că poate „exact asta nu o avem”…


Între timp, la SELGROS:


E de bine!


 


 

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Întrebare întrebătoare…

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în opinii.                6 comentarii la Întrebare întrebătoare…            

                
        
        
                    


                
                                    
Mă gândeam aşa… ca exerciţiu de imaginaţie (sau de PR):


Dacă tot se schimbă gazonul pe National Arena, de ce nu ar face cineva un pustiu de bine să-i deconteze lu’ Jiji cheltuielile, ca să nu mai aud condiţionări de genu’ „eu plătesc, eu o să încasez banii din biletele meciurilor viitoare”.


Se aude la RCS-RDS? (Bogdan, ia aminte şi dă-i pontul lui Teszary) Poate se va numi Digi Arena.


E doar o idee…

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Hai să vedem cât de creativi sunteţi…

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Blog, eterna si fascinanta Romanie, sport.                2 comentarii la Hai să vedem cât de creativi sunteţi…            

                
        
        
                    


                
                                    
„Dacă tot avem stadion nou, hai să schimbăm şi imnul!” şi-a zis Mircea (Naşu’) Sandu. Zis şi făcut! Marcel Pavel, cel însărcinat cu vocea la eveniment, s-a conformat. Acu’ a luat amendă. Şi el şi FRF. Şi pe bună dreptate: unde-i lege nu-i tocmeală. Mai ales că e vorba de simboluri naţionale…


Theo (da, cel cu theoriile) a venit şi el cu nişte propuneri de imn, dacă tot e aşa… la liber… Cum el e puţin pudic, o să vă rog să lăsaţi propunerile voastre aici pe blog.

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Viitorul încă nu e aici!

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în critici, eterna si fascinanta Romanie, sport.                2 comentarii la Viitorul încă nu e aici!            

                
        
        
                    


                
                                    
Mă îndoiesc că ar fi mulţi cei ce nu au văzut meciul de aseară dintre România şi Franţa. Dacă nu v-aţi dumirit încă, a fost vorba de fotbal şi nu de cross, deşi puteaţi fi lesne induşi în eroare de gazon smocurile muşuroaiele de pe teren. Anyway… toată lumea plânge acum că am ratat încă o calificare la un turneu final. După părerea mea, calificare e ratată de multă vreme şi pentru multă vreme de aici încolo. Să detaliez:


Jucătorii


N-avem! Mai simplu de atât nu cred că poate fi sintetizat. Generaţiile de aur, argint, platină, titan şi mai ştiu eu ce metale preţioase nu mai sunt, iar din urmă nu vine nimic. Cauzele ar fi multe, dar principala este lipsa centrelor de copii şi juniori. Şcolile şi academiile de fotbal sunt prea puţine şi prea legate de posibilităţile financiare a personalităţilor fotbalistice care le-au înfiinţat şi le patronează (vezi cazurile Hagi şi Gică Popescu). Unde mai pui că la puţinele centre existente pe lângă cluburi, promovarea valorilor se face cu plasa sau cu plicul. Că „tre’ să mâncă şi gura lor ceva”…


Faptul că au apărut trei jucă tori noi care „au confirmat” nu mă încălzeşte şi nu îmi dă încredere deloc, având în vedere adversarul slab (Luxemburg) sau imposibilitatea de a juca ceva din cauza terenului (Franţa). Confirmările ar putea veni de-abia mai încolo, cînd se va juca cu adversari valoroşi, care vor şi putea să-şi pună în valoare calităţile pe un teren de joc, nu pe un teren desprins din filmele cu bombardamente.


Campionatul


Jalnic! Vizibil cu ochiul liber. Adică nu mi se pare normal ca jucătorii să fie extenuaţi după câteva săptămâni în care au de jucat două meciuri pe săptămână. La urma urmei în fişa postului de fotbalist scrie negru pe alb şi cu caractere bolduite „alergare 90 de minute plus prelungiri, dacă este cazul”. Practic pentru asta se pregătesc o viaţă şi pentru asta câştigă mult peste cât câştigă un muncitor cu sapa, care are de muncă 12 ore pe zi. O să spuneţi că are carieră scurtă şi se expune accidentărilor, d’aia e câştigul pe măsură. Vă contrazic şi vă rog să întrebaţi un muncitor la salubritate (care lucrează în condiţii muuuult mai periculoase) sau chiar un miner (mina nu e cel mai sigur loc de muncă) cam în cât timp câştigă aceiaşi bani pe care îi ia cel mai prost plătit jucător de la Dinamo pe an.


Capac, vine şi decizia „oamenilor de fotbal” care desfiinţează campionatul de tineret-rezerve la nivelul Ligii I. Decizia are vechime de câţiva ani, exact bine cât să culegem acum roadele.


Terenurile de joc


Sunt puţine, prea puţine chiar şi pentru anemicul campionat românesc. Naţional Arena şi cele câteva stadioane aflate în construcţie sunt doar nişte floricele pricăjite în deşertul sportiv numit România. Oricum lucrurile oricât ar fi de bune, tot româneşte sunt făcute (vezi cazul gazonului de aseară de la meci sau problemele de autorizaţie de la Cluj Arena). Ca o paranteză, dacă aseară, după „doar o lună” de la montarea gazonului, era impracticabil (sau cum spun jurnaliştii francezi – „câmp de cartofi”), cum ar fi fost acu’ o lună la anulatul meci cu Argentina? Oare nu cumva ştia federaţia argentiniană ceva şi nu a vrut să fie acuzată de cluburi că nenoroceşte jucători de zeci de milioane de euro pentru un moft de câteva sute de mii?


Cluburile


Praştie! Achiziţii făcute după ureche, transferuri făcute la nervi, antrenori schimbaţi la apelul de seară. „Oameni de fotbal” ahtiaţi doar după propria imagine (în culori cât mai pastelate), deşi ei ca oameni sunt destul de pestriţi şi cu un trecut mai mult decât pătat. Profesionalism ZERO sau chiar sub această valoare.


Viitor?


Sumbru. Şi nu e vorba de viitorul imediat ci de cel îndepărtat şi foarte îndepărtat. Faptul că se construiesc câteva stadioane nu rezolvă problemele de fond, ci nu fac decât să pună un ambalaj frumos unei mizerii, cam în modul în care o face un coş de gunoi făcut de un artist plastic: frumos afară, dar în interior tot resturi găsim…


Mulţi comentează că a lipsit Mutu. Doar că o echipă nu o faci cu unul, doi sau trei jucători, ci cu unsprezece, plus rezerve, iar dacă nu ai de unde să-i iei, îţi rămâne soluţia naturalizării. Dar de unde? Au şi africanii mândria lor!

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
#OradeaNoastră – un proiect de succes

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în Din Oradea, Oradea.                10 comentarii la #OradeaNoastră – un proiect de succes            

                
        
        
                    


                
                                    
Aflat la prima ediţie (sper), proiectul #OradeaNoastră a fost foarte bine primit de blogosfera orădeană. Mulţi au fost surprinşi să afle că de fapt nu ştiu mai nimic despre istoria oraşului (vorbesc la persoana a doua, pentru că din nefericire nu am putut participa personal, decât prin ochii şi descrierile celor ce au fost).


Turul a cuprins câteva dintre clădirile istorice emblematice ale oraşului, pe lângă care deseori trecem nepăsători sau cel mult uşor miraţi că mai stau în picioare, fără să ştim absolut nimic despre trecutul lor şi despre istoria ce o cunosc zidurile tăcute. Pentru savoare, ghidul a fost unul amator dar foarte mare iubitor de istorie locală (deşi a fost o EA, termenul este tot „ghid”). Pe tot parcursul zilei, unii dintre participanţi trimiteau twitt-uri cu hastag-ul #OradeaNoastra. Orădeanul a pus şi o fotografie de grup cu participanţii.


Hai să vedem cum şi-au redescoperit oraşul:


Cristi Ursuţ


Ioana Ştef


Orădeanul Laurenţiu


Lilişor


Dani-Hellgaming


Dan-Marius


Ciprian TheFUA (ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, dar nu cel de pe urmă)


(Later edit: au mai scris Bogdan Pater şi Designerul)


De la acelaşi TheFUA vine şi filmul care urmează, ce prezintă succint cîteva dintre locaţiile vizitate:




Este că Oradea e cel mai frumos oraş din România? Dacă nu sunteţi de acord, atunci haideţi să îl facem să fie!


Dacă mai aveţi nevoie de câteva informaţii despre istoria oraşului le puteţi găsi pe OradeaMea.com. Enjoy!


Sper doar că acest tur va deveni un obicei. Şi mai sper că la următoarele să pot participa…

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Drept la muncă sau obligaţie la sclavie?

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în critici, economice.                Niciun comentariu la Drept la muncă sau obligaţie la sclavie?            

                
        
        
                    


                
                                    
Multă lume a început să facă scandal odată cu schimbarea Codului Muncii de la noi: că angajaţii nu vor avea protecţie în faţa angajatorilor, că se încalcă dreptul la un loc de muncă sigur, etc, etc, etc. Mulţi au fost cei care o tăiau scurt „măcar aşa vă veţi face treaba mai bine”. Pe urmă au început să apară „raportările pozitive” de la Ministerul muncii, cum că „s-au încheiat în ultimele luni (după adoptarea Codului) sute de mii de contracte de muncă”. Frumos! Dar nu spune nimeni ce fel de contracte! Vă spun eu: temporare! Abia pe la mijlocul toamnei se va vedea dezastrul de pe piaţa muncii, când respectivele contracte se vor termina.


Până atunci încep să apară abuzurile. Uite de exemplu ce a descoperit Piticu’. Şi ăsta e doar începutul. Oricum angajaţii nu vor mai avea prea mult curaj să caşte gura pentru drepturile lor, pentru că vor zbura în stradă în secunda doi, fără prea multe explicaţii, deoarece legea le permite patronilor. Pentru că sindicatele sunt cvasiinexistente sau se ocupă de alte chestii mai avantajoase (a se citi profitabile), cum ar fi încasarea cotizaţiilor şi participarea la şedinţele consiliilor de administraţie. Sindicaliştii să mai aştepte!


Românii din Spania simt deja pe pielea lor modificarea legii privind angajaţii străini şi nu le place, doar că ei ştiu că există cineva care să se ocupe de cazurile lor. Cu mai mult sau mai puţin succes, dar se ocupă.


În orice ţară în curs de dezvoltare, în care clasa de mijloc încă nu s-a aşezat temeinic, vor apărea abuzuri faţă de angajaţi atâta vreme cât legea va fi laxă. Nu spun că trebuie apărat orice angajat şi cu orice preţ, dar nici lăsat de izbelişte în faţa unora dintre angajatori care văd doar banul, iar pentru el calcă orice drept în picioare.


Aşadar ne pregătim de o nouă epocă a sclavagismului?

                
                
            

        
        
        
        
        
    




                




    
    
    
    

            
    
        
        
Săptămâna filmelor la Oradea! 3 evenimente speciale!

                            

                Scris de Andrei în .                Publicat în arta, Din Oradea, evenimente, film, Oradea.                2 comentarii la Săptămâna filmelor la Oradea! 3 evenimente speciale!            

                
        
        
                    


                
                                    
După cum spuneam, din 30 august (adică de azi) şi până pe 4 septembrie, începe seria „documentarelor pe Corso„, la terasa Lactobar Retro Bistro. Este vorba despre 10 filme documentare (câte două pe seară, începând cu ora 21:00) premiate la festivaluri europene de profil. Condiţia pentru a „gusta” respectivele documentare este consumaţie de minim 50 de lei la Lactobar.


Dar… săptămâna mai are evenimente de acelaşi gen, este vorba despre BuSho International Short Film Festival Oradea aflat la cea de-a şaptea ediţie, dar şi de Caravana Filmelor TIFF la Oradea!


Iată desfăşurarea evenimentelor şi filmele ce ne vor delecta toată săptămâna:


1. Documentare pe Corso


Bee Moldovan/ Albinele moldoveneşti

Regie: Valeriu Şova, Sergiu Cumatrenco

Moldova, 2010, 57 min.

O familie de albine din Republica Moldova lucrează peste hotarele ţării, la fel ca personajele acestui film, care au pornit în căutarea nectarului la Paris…


On the road / Pe drum

Regie: Maciej Adamek

Polonia, 2005, 30 min.

Regizorul surprinde călătoria unui cumplu de vagabonzi, Josef şi Basia, în căutarea unui cămin. Totodată, filmul relevă lumea lor interioară, visele şi speranţele într-o viaţă mai bună.


Going for Green: Britain’s 2012 Dream

Documentar comisionat de Foreign and Commonwealth Office al Regatului Marii Britanii

Marea Britanie, 2011, 52 min.

Documentarul tratează subiectul construcţiei Parcului Olimpic din Londra pe baza principiilor de protejare a mediului şi de conservare a resurselor, combinând inovaţia şi creativitatea constructorilor britanici cu proiectul care vizează crearea unui parc de ultimă generaţie.


Journey of a Red fridge / Calatoria unui frigider rosu

Regie: Lucian Muntean, Nataša Stanković

Serbia, 2007, 52 min.

Călătoria unui frigider roşu spune extraordinara povestea unui baiat din Nepal care e nevoit să lucreze pentru a-şi plăti studiile. Hari Rai are 17 ani şi de 3 ani este hamal. El cară diverse lucruri de la o destinaţia la alta. Ultima sa muncă este de a căra un frigider roşu din vârful muntelui până în cel mai apropiat oraş. Regizorul îl însoţeşte pe Hari Rai în această călătorie descoperind viaţa acestuia, gândurile şi speranţele lui, precum şi peisajele fascinate ale munţilor Himalaya.


Beats of Freedom

Regie: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota

Polonia, 2010, 75 min.

Beats of Freedom este o incursiune în istoria muzicii rock din Polonia, din perioada comunistă. Când toate aspectele vieţii erau controlate de regim, muzica rock devine un simbol al libertăţii. Filmul include imagini de la festivalul de la Jarocin, unicul din întregul bloc comunist, istoriile diverşilor muzicieni polonezi din acea perioadă si, cel mai important, muzica lor.


The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii

Regie: Tereza Reichova

Cehia, 2009, 62 min.

17 noiembrie 2008, Litvinov, Republica Ceha. Demonstraţia Partidului Muncitorilor este urmată de o antidemonstraţie a populaţiei de etnie romă. În cele din urma, localnicii se alătură demonstranţilor de dreapta împotriva romilor. Regizoarea invită participanţii părţilor implicate să confrunte declaraţiile cu imaginile filmate, în speranţa clarificării adevărului.


Über Wasser / Despre apă

Regie: Udo Maurer

Austria, 2007, 82 min.

Fără ea nu există viață. Iar dacă e prea multă, produce catastrofe. Este vorba despre apă. Filmul regizorului austriac Udo Maurer explorează, într-o manieră artistică și captivantă, importanța existențială a apei, în secolul XXI, pentru locuitorii din Nairobi, Kazakhstan și Bangladeș. Filmul cucerește prin imagini deosebite, coloana sonoră singulară și mesaj.


I am a Monument to Myself / Sunt monumentul meu

Regie: Dmytro Tiazhlov

Ucraina, 2009, 58 min.

Personajul acestui film, Evgeny Hvatov, are o pasiune ciudată şi o misiune socială importantă. Din copilărie, Hvatov a fost fascinat de cimitire, iar ca adult a construit mai mult de 100 de monumente. Regizorul urmăreşte felul cum Hvatov ridică monumente soldaţilor germani ucişi în lupte, ca un semn al reconcilierii şi memorării istoriei.


Inokinya / Călugăriţa

Regie: Galina Adamovich

Belarus, 2010, 56 min.

Irina Denisova este una din personalităţile scenei muzicale din Minsk. După o serie de evenimente tragice, Irina îşi găseşte sensul vieţii în mănăstire, alături de Dumnezeu, devenind călugăriţă. Filmul surprinde noua viaţă a Irinei, trăirile ei, dar şi unica pasiune rămasă din viaţa precedentă – muzica.

Marcela / Marcela

Regie: Helena Trestikova

Cehia, 2006, 82 min.

Timp de 26 de ani, regizoarea Helena Trestikova a urmărit viaţa Marcelei, o femeie simplă din Cehia. Alături de Marcela, spectatorul trăieşte evenimentele tragice care îi marchează existenţa. După divorţ, moartea fiicei sale Ivanca şi o tentativă de suicid, Marcela îşi regăseşte puterea de a trăi pentru fiul său cu nevoi speciale.





    




2. BuSho International Short Film Festival Oradea (ediţia a 7-a)


De mâine, 31 august, începe şi BuSho, festival internaţional de film scurt, aflat la cea de-a şaptea ediţie, ce va avea loc la cinematograful „Libertatea” până în data de 2 septembrie. Fiind vorba de filme scurte, proiecţiile vor avea loc sub forma unor „blocuri” sau „pachete” de filme astfel:


Miercuri 31.08


 De la ora 14:45, bloc de 1 oră: 2B(FI), The Bench(FR), BinDay(GB), The Cautionary Tale Of The Two Wheeled Machinery(HU) animatie, Cyclops(ES), The Idiot(BE), Duel Over A Lollipop(ES)

De la ora 16:00, bloc de 1 oră: American Gun(GB), Fatum!(ES), An Interrupted Story(GB) animatie, In My Prison(IT), Coming Soon(HU) experimental, The Palace(NL), Brides Of Desire(GB)

De la ora 17:15, bloc de 1 oră: A Well Gnome Fugitiver(US), Silent River(DE,RO), Chess !(HU) animatie, Charles,Your Hangover(US), When you run(ES), Where Is Your Head (BG)

De la ora 18:30, bloc de 1 oră: 108.1 FM Radio(IT), Lucille(ES), Black & White Rule(IL), Lady Windermere(GB), Ariadne’s thread(HU, RO) animatie, Night Shift(ES)

De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Grey Foxes(DE), Ámár(ES) animatie, Rice(SG), The Australian Dollar Washes Clean(AU), The Butcher’s Pocket Radio(HU) experimental, Picnic(ES)

De la ora 21:00, bloc de 1 oră: Flock(ES), Birdboy(ES) animatie, Grounded(PT), Narration(US), track32(HU) experimental, The Drum(EE)


Joi 01.09


De la ora 14:45, bloc de 1 oră: Raju(DE), Shadows(PT), Dreaming a whole life(ES) animatie, The Kiss(GB), Touch(FI), Zenith(HU) experimental

De la ora 16:00, bloc de 1 oră: 1000 Grams(DE), Video print(AT) experimental, Dolls Factory(ES), I Hate Musicals!-The Musical(IE), Change(HU) animatie, Regeneration(ES)

De la ora 17:15, bloc de 1 oră: 5th Stage(GB) experimental, The screamers(ES), The Last Picture(HU), Esterhazy(PL) animatie, Gilles Corporation(FR), I want to spend the rest of my life with you(ES)

De la ora 18:30, bloc de 1 oră: I Dream of Hope(IN), DIN 16951(DE) experimental, The Great Race(ES), My Fear(BR) animatie, The Little Theater(US), Forest(HU)

De la ora 19:45, bloc de 1 oră: Winners and Losers(TR) experimental, Tramp(HU), Hairpin(AU), Body Memory(EE) animatie, The Rope(ES), Along the wire(BG)

De la ora 21:00, bloc de 1 oră: White(IL), Lost(ES), White Hair(GB) animatie, Praline(HU), We, time machines(ES), My Apologies(CA) experimental


Vineri 02.09


De la ora 12:00, bloc de 1 oră: A Short Film(US), Touch(HU) animatie, Garlic soup(HU), Deafness(UA), The Runaway(ES) experimental, The Twin Girls Of Sunset Street(ES) animatie, Vite Ma Non Troppo(ES)

De la ora 13:15, bloc de 1 oră: Finale(HU), Missing the Target(IT) experimental, It’s Natural To Be Afraid(GB), The circular glance(ES), Paths of Hate(PL) animatie, The Philosopher(FR)

De la ora 14:30, bloc de 1oră: Retep(NL) experimental, Steam is Steam(CA), Out of Erasers(SE, DK), Something Blue(HU), Written in pencil(IL) animatie, Zombiefication(AT).


 


3. Caravana Filmelor TIFF la Oradea


Caravana Filmelor TIFF continuă seria de proiecţii de excepţie și la Oradea în perioada 2-4 septembrie la acelaşi cinema Libertatea. Astfel, printre filmele ce vor rula se numără Drumul de întoarcere (2010, r. Peter Weir), care îl aduce pe actorul Dragoş Bucur în faţa publicului din România, într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa. El joacă alături de actori precum Ed Harris, Collin Farrell sau Saoirse Ronan în cea mai recentă peliculă semnată Peter Weir (regizorul unor filme precum The Truman Show, Dead Poets Society sau Master and Commander), Eu sunt dragostea (Italia, 2009, r. Luca Guadagnino), un film foarte apreciat de critica internaţională, nominalizat la Globurile de Aur şi Premiile BAFTA 2011 pentru Cel mai bun film străin, sau Ursul, în regia lui Dan Chişu, commedia anului 2011.

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de mare anvergură, Operation Kino/ Caravana Filmelor TIFF, împreună cu Festivalurile de film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul, proiect sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene.

Caravana Filmelor TIFF este principalul proiect din campania naţională demarată de APFR încă din 2009, cu scopul de a re-atrage publicul român către cinema, de a oferi cinefililor evenimente speciale de 2-3 zile, în care se proiectează filme de succes din ţările UE şi non-UE, cele mai noi titluri de film românesc, filme de artă, dar şi filme de public, oferind celor prezenţi o atmosferă unică de festival.

În decursul celor 2 ediţii de succes ale proiectului Caravana Filmelor TIFF, publicul s-a dovedit extrem de receptiv la iniţiativa APFR. În 2010, peste 15 000 de spectatori au ales să se bucure de filmele prezentate în Caravană.

Programul și filmele ce vor rula:


Vineri 02.09


16:00 127 DE ORE / 127 HOURS

Regia: Danny Boyle

SUA, Marea Britanie, 2010

Cu: James Franco, Lizzy Caplan, Kate Mara

Durata: 97 min

127 DE ORE este povestea adevărată a remarcabilei aventuri a alpinistului Aron Ralston (James Franco) pentru a se salva după ce un bolovan a căzut şi i-a zdrobit braţul şi îl blochează într-o fantă izolată dintr-un canion din Utah. Pe întreaga durată a călătoriei sale, Ralston îşi aminteşte prieteni, iubite (Clémence Poésy), familie şi pe cele două excursioniste (Amber Tamblyn şi Kate Mara) pe care le-a cunoscut înainte de accident. Pe durata următoarelor 5 zile, Ralston se luptă cu natura şi cu proprii demoni pentru a descoperi în cele din urmă că are curajul şi ceea ce este necesar pentru a se scoate indiferent de metodă, să coboare peretele de 20 de metri şi să meargă pe jos peste 13 kilometri înainte de a fi salvat în cele din urmă. Povestit cu o structură narativă dinamică, 127 DE ORE este o poveste viscerală şi palpitantă care va duce publicul într-o nouă călătorie şi va dovedi ce putem face când facem alegeri în viaţă.


18:00 DRUMUL DE INTOARCERE / THE WAY BACK

Regia: Peter Weir

SUA, 2010

Durata: 133 min

Cu: Dragoş Bucur, Colin Farrell, Ed Harris, Alexandru Potocean, Saoirse Ronan, Jim Sturgess

Când evadează dintr-un gulag siberian în 1940, şapte curajoşi prizonieri de naţionalităţi diferite descoperă adevăratul sens al prieteniei în timpul unei călătorii care-i poartă de-a lungul a mii de kilometri de teren ostil în drumul lor spre India şi libertate.

Festivaluri: Telluride 2010, Dubai 2010, Palm Springs 2011


21:00 DINCOLO / BEYOND

Regia: Pernilla August

Suedia, 2010

Cu: Noomi Rapace, Ola Rapace, Ville Virtanen, Outi Mäenpää, Tehilla Blad, Alpha Blad

Durata: 94 min

Leena s-a luptat toată viaţa să scape de durerea pricinuită de sumbra ei copilărie. Într-o dimineaţă chiar înainte de Crăciun, femeia primeşte un telefon de la spitalul din oraşul de baştină: mama ei e pe moarte. Vestea o va face să pornească într-o călătorie pentru a-şi înfrunta mama pentru prima oară în viaţa ei adultă. Acum trebuie să-şi rezolve socotelile cu trecutul pentru a putea merge înainte.

Festivaluri: Veneţia 2010, Valladolid 2010, Tallinn 2010, Sao Paulo 2010, Oslo 2010, Hamburg 2010


Sambata 03.09


16:00 ILUZIONISTUL / L’ILLUSIONISTE

Regia: Sylvain Chomet

Animație, Marea Britanie, Franţa, 2009

Cu: Jean-Claude Donda, Eilidh Rankin and Duncan MacNeil

Durata: 80 min

Sinopsis: Iluzionistul este o specie de artist pe cale de disparitie. Toată gloria este polarizată de noile vedete rock astfel încât el este forţat să accepte spectacole din ce în ce mai obscure în teatre marginale, petreceri în aer liber, baruri şi cafenele. Totuşi în timpul unui spectacol pe care îl susţine într-un local de provincie situat pe o insulă lângă coasta de vest a Scoţiei, Iluzionistul o întâlneşte pe Alice, o tânără care îi va schimba viaţa.

18:00 MUNTELE ROSU / TILVA ROS

Regia: Nikola Ležaić

Serbia, 2010

Cu: Marko Todorović, Stefan Djordjević, Dunja Kovacević, Marko Milenković, Nenad Stanisavljević, Nenad Ivanovicć, Filip Maksimović, Milos Petrović

Durata: 100 min

Oraşul Bor din Serbia a fost pe vremuri cea mai mare mină de cupru din Europa. Acum e doar cea mai mare groapă. Toda şi Stefan, prieteni la cataramă, îşi petrec prima vară de după liceu în mina abandonată, filmând clipuri inspirate de emisiunea Jackass. Când Dunja, o prietenă care trăieşte în Franţa, se întoarce acasă pentru vacanţă, băieţii se luptă pentru atenţia ei, ceea ce le pune în pericol prietenia. Îi desparte şi mai mult faptul că Ştefan va merge la facultate la Belgrad, în timp ce Toda jură că nu s-ar apropia de vreo universitate nici dacă ar avea bani. Dar protestele sindicale se înteţesc în oraş, iar băieţii descoperă o altă cauză comună.

Festivaluri: Sarajevo 2010, Varşovia 2010


21:00 MISS KICKI

Regia: Håkon Liu

Suedia, 2009

Cu: Pernilla August, Ludwig Palmell, Huang He River, Britta Andersson şi Eric Tsang

Durata: 88 min

După lungi discuţii pe internet cu omul de afaceri taiwanez Chang, Kicki decide să facă o călătorie la Taipei pentru a-i face o surpriză prietenului său virtual. Kicki nu vrea să călătorească singură şi îl invită pe fiul său Viktor, în vârstă de 16 ani, să i se alăture. Kicki îi spune fiului său că această călătorie ar trebui să reconstruiască legătura dintre ei, după ce fuseseră despărţiţi mai mulţi ani. Dar când Viktor descoperă adevăratul scop al călătoriei, Kicki trebuie să îi demonstreze, dar să se convingă şi pe ea, că poate deveni mama care nu a fost niciodată.


Duminica 04.09


16:00 URSUL

Regia: Dan Chişu

România, 2011

Durata: 83 min

Cu: Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cosmin Seleşi

Muzica: Goran Bregovic

Sinopsis: Ursul este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs – bătrân şi pe moarte – unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia.


18:00 BELI BELI SVET / O LUME ALBA, ALBA

Regia: Oleg Novkovic

Serbia, Germania, Suedia, 2010

Cu: Uliks Fehmiu, Hana Selimović, Nebojša Glogovac, Jasna Đuričić, Boris Isaković, Milica Mihajlović

Durata: 121 min

Sinopsis: King este un chipeş fost miner, acum patron al unui bar. Pe vremuri a avut o aventură cu frumoasa oraşului, Ruzica, soţia fostului său antrenor de box. Când soţul a aflat, a înnebunit, iar Ruzica a trebuit să-l omoare. După şapte ani petrecuţi în închisoare, femeia se întoarce pentru a-l găsi pe King într-o relaţie cu o puştoaică frumoasă: propria ei fiică, Rosa.

Festivaluri: Locarno 2010, Pusan 2010, Mar del Plata 2010


21:00 EU SUNT DRAGOSTEA / IO SONO L’AMORE

Regia: Luca Guadagnino

Italia, 2009

Cu: Tilda Swinton, Flavio Parenti, Edoardo Gabbriellini, Alba Rohrwacher, Pippo Delbono

Durata: 120 min

Sinopsis: Eu Sunt Dragostea/ Io Sono l’Amore spune povestea înstăritei familii Recchi, aflate în pragul unor schimbări radicale. Eduardo Sr., patriarhul familiei, a decis să numească un succesor la conducerea companiei sale şi surprindă pe toată lumea când decide să împartă puterea între fiul Tancredi şi nepotul Edo. Cu toate acestea, Edo visează să îşi deschidă un restaurant alături de prietenul său Antonio, un bucătar talentat. Inima familiei lui Tancredi este soţia acestuia, Emma (Tilda Swinton), o imigrantă din Rusia, care a adoptat cultura din Milano. Mamă iubitoare şi atentă, existenţa lui Emma este zdruncinată profund atunci când se îndrăgosteşte de Antonio şi dă frâu liber unei aventuri amoroase pasionale care va schimba pentru totdeauna viaţa familiei sale.


 


 


 


 


Biletul de acces la proiecţii este 5 lei.


Aşadar o săptămână plină cu filme pentru toate gusturile, doar timp să avem suficient.