Skip to main content

Lecţie de management

Tocmai ce e pe tapet o noua ”perlă” a politicii autohtone: demisia managerului privat al CFR. De ce spun că e o perlă? Nu pentru că ar fi rară, ci pentru că nu face decât să strălucească alături de altele asemenea. Adică nu ştiu cum înţelegeţi voi, dar mie mi se pare de o absurditate demnă de CorcoduşLandia în care trăim, să numeşti manager privat ca să scoată din rahat o firmă de stat, iar când acesta vine cu un plan de afaceri în acest scop, îi refuzi planul.

Ce mi se pare că au de învăţat de aici toţi managerii adevăraţi (de la cei cu vechi state de plată şi până la cei aflaţi încă pe băncile şcolii) este cu totul altceva: ca manager nu îmi asociez numele şi brandul personal (da, ca manager ai un brand personal de construit şi de păstrat) cu potlogăriile, drept pentru care dacă planul meu de afaceri e respins nu mă agăţ cu dinţii de funcţie. Principiile mele de business şi de viaţă nu mi-o permit.

Vor învăţa ai noştri vreodată ceva? Lecţia nu e veche, a mai fost predată de primul manager privat al TAROM acum câteva luni… Se pare că elevul (acelaşi minister al transporturilor) prinde mai greu. Nu ar trebui lăsat repetent?

Despre relaxarea fiscală propusă de USL

Deja, evident, nu mai am încredere nici în guvernul USL. De ce? Pentru că se ghidează după aceleaşi principii ce duc spre nicăieri. De fapt duc, dar spre sărăcie generalizată: majorări de impozite, creşteri de taxe, creşterea numărului de angajaţi ai statului şi multe alte imbecilităţi care ne-au dus până pe marginea prăpastiei, unde stăm şi acum şi ne rugăm să nu adie cumva vântul ca să nu ne pierdem precarul echilibru. Inutil…

Ponta (sau Crin) s-a trezit dimineaţă ca în povestea următoare:

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi, fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea” îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
„Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
„Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
„Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine,iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
„Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
„Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic:
„M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.
Stolnicul – repede la paharnic:
„Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
„Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpânitorului cetăţii şi glăsui:
„Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii, muşcă dintr-un măr şi cugetă:
„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Cu toate acestea, târgoveţul acela, avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Vă sună cunoscut?

Cine şi cum controlează comerţul

Bineînţeles că e vorba despre comerţul mondial şi nu e vorba de „marea finanţă” sau de masonerie, e pur şi simplu vorba despre branduri. Când va avea şi România un brand p’acolo? În următorii 500 de ani probabil, dat fiind că e din ce în ce mai greu să pătrunzi la vârf fără să atragi atenţia şi fără să faci eforturi considerabile.

 

Sursa: CAPITAL

Mărim salariile bugetarilor? Mărim, că nu ne doare gura!

Din nou Parlamentul o dă în bălării. Azi a decis majorarea salariilor angajaţilor la stat. De unde? Nu contează, dar dacă e să piardă alegerile la toamnă, vor avea material pentru operaţiunea „tunurile pe putere”. Pentru că e cât se poate de clar că nu sunt bani pentru măriri.

Se încadrează perfect în şirul de acţiuni stupide întreprinse de PDL. Vă mai amintiţi legea prin care creşteau cu 50% salariile în învăţământ? Nici atunci nu erau bani, dar şi atunci urmau alegeri. Degeaba spunea Tăriceanu că nu se poate, PDL şi PSD au votat într-o veselie. Întâmplarea face că atunci încă mai eram în învăţământ. Nu pot uita ce priviri ucigaşe am primit când le-am spus bieţilor colegi dascăli că nu vor pupa nici un leu din mărirea votată. „CUM!?! E Lege!!! Cum să nu se mărească?”. La urma-urmei, bieţii oameni aveau dreptate: era o lege votată de Parlamentul României. Acuma vin eu şi vă întreb: ştiţi cumva că se aplică acea lege? Eu unul ştiu că s-a amânat aplicarea ei iniţial până în 2012, iar apoi pentru o dată neprecizată. Chiar şi cei care au câştigat în instanţă drepturile salariale ce decurg din acea lege s-au trezit că vor primi banii … mai încolo.

Dar să revin la legea actuală. Dacă vă întrebaţi ce vor face pedeleii dacă (prin absurd sau prin fraudă) vor câştiga alegerile şi nu vor avea cum să mărească salariile, tocmai aţi aflat răspunsul în aliniatul anterior: vor amâna aplicarea ei. Că e criză. Că iarna nu-i ca vara. Că afară plouă…

Cumperi produse româneşti?

Cred că se poate observa că de multă vreme susţin mişcarea „Cumpără produse româneşti”. O fac din convingere, fără să câştig nimic din asta, ba mai mult am reuşit să-mi atrag câteva antipatii.

În ultima vreme, unii dintre conaţionali au început să caute produse tradiţionale româneşti. O demonstrează şi faptul că multe centre comerciale organizează diverse târguri ale producătorilor autohtoni de alimente ce respectă reţetele tradiţionale. Şi de multe ori, cu toate că sunt mai scumpe, aceste produse se vând mai bine decât cele mai ieftine dintre produsele industiale. De ce sunt mai scumpe? În primul rând e vorba despre productivitate, iar produsele făcute după reţete tradiţionale, au un proces de fabricaţie nestandardizat şi nu foarte mecanizat, ceea ce implică destul de multă forţă de muncă brută, proces de producţie îndelungat şi implicit volum mai mic de produs finit. În al doilea rând, producătorii folosesc exact ingredientele „ca la mama acasă”, ceea ce înseamnă materie primă de calitate, care se reflectă cu vârf şi îndesat în preţ. Metodele de conservare fără conservanţi artificiali, ridică şi ele preţurile. Pe lângă asta, producătorii sunt siliţi să îşi găsească singuri piaţa de desfacere, tocmai datorită volumelor mici. Ar fi ele multe, dar cred că m-am făcut înţeles.

Pomenesc toate astea, pentru că majoritatea românilor nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă că un consum ridicat al produselor româneşti determină o creştere economică reală a României. Cum? Simplu! Rămânând la sectorul alimentar, hai să ne închipuim procesul de producţie: materia primă se obţine din satele româneşti, astfel agricultorii obţin un câştig pe care îl investesc mai departe în creşterea productivităţii. Prelucrarea, presupune folosirea forţei de muncă româneşti, ceea ce se înseamnă salarii pentru angajaţi şi impozite încasate de stat, ceea ce se reflectă în celebrul PIB. Odată făcute, produsele pot fi preschimbate pe bani, care dacă ar fi cheltuiţi pe produse similare din import, ar duce la „scurgeri” de valută în afara ţării, pentru a fi plătiţi producătorii externi. Simplu, nu?

Această „reţetă” se poate aplica oricărui produs. De aceea susţin că ori de câte ori avem posibilitatea de a alege între două produse similare, unul din import şi altul autohton, e de preferat să alegem produsul românesc. În cazul produselor alimentare sau agricole, alegerea e cu atât mai necesară cu cât banii ajung destul de direct la cei ce se ocupă de obţinerea respectivelor produse. Marea hibă a produselor autohtone e lipsa aspectului comercial, deşi nu asta ar trebui să primeze atunci când facem alegerea, dar totuşi o facem. În faţa rafturilor ne comportăm exact ca nişte copii: suntem atraşi de culorile şi imaginile frumoase.

De ce nu face nimic statul pentru a încuraja consumul de produse româneşti? Pentru că nu poate! În momentul în care o autoritate centrală ar aminti ceva legat de acest lucru, ar fi pasibilă de sancţiuni din partea Uniunii Europene sub acuzaţia de „discriminare”. Tot ce se poate face, este ca autorităţile locale să organizeze târguri de produse alimentare tradiţionale. De asemenea retailerii, fie companii româneşti, fie companii multinaţionale, încep să înţeleagă că trebuie să facă ceva pentru încurajarea producţiei autohtone, pentru că altfel nu se creează bunăstare, iar ca efect scade numărul cumpărătorilor, deci şi volumul vânzărilor. Rămâne să mai înţeleagă şi cumpărătorul român că un produs românesc cumpărat îi poate salva chiar lui locul de muncă.

Gândind puţin mai departe, un producător ce îşi poate creşte producţia, ce poate face mai departe? Export? Eu sunt convins că da. Oare asta ce ar însemna pentru economie? Oare?…

 

 

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2011.

Drept la muncă sau obligaţie la sclavie?

Multă lume a început să facă scandal odată cu schimbarea Codului Muncii de la noi: că angajaţii nu vor avea protecţie în faţa angajatorilor, că se încalcă dreptul la un loc de muncă sigur, etc, etc, etc. Mulţi au fost cei care o tăiau scurt „măcar aşa vă veţi face treaba mai bine”. Pe urmă au început să apară „raportările pozitive” de la Ministerul muncii, cum că „s-au încheiat în ultimele luni (după adoptarea Codului) sute de mii de contracte de muncă”. Frumos! Dar nu spune nimeni ce fel de contracte! Vă spun eu: temporare! Abia pe la mijlocul toamnei se va vedea dezastrul de pe piaţa muncii, când respectivele contracte se vor termina.

Până atunci încep să apară abuzurile. Uite de exemplu ce a descoperit Piticu’. Şi ăsta e doar începutul. Oricum angajaţii nu vor mai avea prea mult curaj să caşte gura pentru drepturile lor, pentru că vor zbura în stradă în secunda doi, fără prea multe explicaţii, deoarece legea le permite patronilor. Pentru că sindicatele sunt cvasiinexistente sau se ocupă de alte chestii mai avantajoase (a se citi profitabile), cum ar fi încasarea cotizaţiilor şi participarea la şedinţele consiliilor de administraţie. Sindicaliştii să mai aştepte!

Românii din Spania simt deja pe pielea lor modificarea legii privind angajaţii străini şi nu le place, doar că ei ştiu că există cineva care să se ocupe de cazurile lor. Cu mai mult sau mai puţin succes, dar se ocupă.

În orice ţară în curs de dezvoltare, în care clasa de mijloc încă nu s-a aşezat temeinic, vor apărea abuzuri faţă de angajaţi atâta vreme cât legea va fi laxă. Nu spun că trebuie apărat orice angajat şi cu orice preţ, dar nici lăsat de izbelişte în faţa unora dintre angajatori care văd doar banul, iar pentru el calcă orice drept în picioare.

Aşadar ne pregătim de o nouă epocă a sclavagismului?

Pana unde mai poate creste pretul benzinei?

Pana unde vor actionarii petrolistilor. Stim deja ca eterna scuza este cresterea pretului pe baril, urmata de cresterea cursului de schimb al euro si al dolarului. Dar cum barilul cam stagneaza, iar valutele o iau la vale (in special dolarul, care pierde constant teren fata de euro), sunt curios ce scuza se va mai gasi.

In rest profiturile cresc.

Sa auzim de bine.

Ce-o fi aşa de greu de priceput?

De fiecare dată când sunt întrebat ce părere am despre afacerile „româneşti 100%” îmi ridic în cap interlocutorii. Şi asta nu pentru că nu am încredere în potenţialul lor, cât nu am încredere în capacităţile manageriale ale întreprinzătorilor care le-au pus bazele. Întotdeauna am spus că afacerile româneşti suferă de lipsă de management sau mai bine zis de lipsă de manageri, cu toate că facultăţile economice din România scot pe bandă rulantă promoţii de absolvenţi de management. Marea majoritate a afacerilor rămân să fie conduse de către cei ce le-au înfiinţat şi care nu au

Continuă lectura

Vă place sportul? Dar fotbalul?

Stau şi mă uit râzând la lamentările patronilor din fotbalul autohton care au aflat de mega-eşecul licitaţiei pentru drepturile TV ale următorilor 3 ani. Chiar nu înţeleg cum se aşteptau la sume colosale când tot ce vedem e circul lui Becali, Iancu, Porumboiu, Copos şi alţi câţiva. Cum naiba aveau aşteptări să încaseze cât fotbalul englez de exemplu (care, fie vorba între noi,

Continuă lectura

FMI vs China (1-1)

Până acum China nu s-a hazardat la declaraţii privind criza financiară internaţională. Iar acum o face în stil mare: Moneda euro va depăşi criza şi va contribui la stabilitatea sistemului monetar internaţional. Asta exact în momentul în care unele state europene încep să pună la îndoială stabilitatea şi viitorul monedei unice.

Să fie un semnal faţă de Statele Unite şi dolar? Eu cred că da.

Sursa: MEDIAFAX

Şomajul şi asistenţa socială

Da, ştiu, nu e unul şi acelaşi lucru, dar se pare că încă multă lume nu înţelege.

Asistenţa socială constă în acordarea unor ajutoare materiale unor persoane ce nu se pot întreţine din varii motive (de obicei pe caz de boală, incompatibilă cu munca). În ultimii 20 de ani, au beneficiat de asistenţă socială diverse categorii de persoane, pe considerentul că România este un stat social şi că în Constituţie este scris dreptul fiecărui cetăţean de a avea un nivel de trai decent (art.43, alin.1).  Aşa s-a ajuns la stabilirea venitului minim garantat de către stat. Din punctul meu de vedere e bine că se pune o oarecare ordine în sistemul asistenţei sociale, reducându-se cazurile de acordare. Câţi nu am văzut oameni perfect sănătoşi, care nu muncesc, dar primesc venitul minim garantat? Aşadar hai să mai tăiem.

În privinţa şomajului, lucrurile stau puţin altfel: ai cotizat la un fond pentru a te asigura de riscului producerii unui

Continuă lectura

Azi, cea mai aglomerata zi de cumparaturi pe internet

Cica azi e ziua cu cele mai multe cumparaturi de pe internet. Normal ca in vestul salbatic si capitalist. Ca in Romania moderna si civilizata, cardurile sunt doar niste chestii de plastic pe care iti da firma banii de salariu, ca sa mai incaseze banca niste comisioane cand ii vei ridica de la bancomat. Iar firma a primit pentru asta o linie de credit sau chiar un credit mai avantajos.

Suntem independenti sau nu mai suntem?

Romania, ca sa aiba o „plasa de siguranta” a contractat un imprumut de la FMI in 2009. Doar de siguranta, ca altfel nu avea nevoie. Adevarul a iesit mult mai tarziu la iveala. Avea nevoie, inca de mult mai mult decat cat a imprumutat. Asta pentru ca mareata strategie „asteptam sa vedem ce-o sa fie” nu a mai functionat. Ce face Irlanda in situatie similara? Recunoaste (dupa cateva luni de minciuna) ca a gresit, dar nu vrea masuri de austeritate. Prefera falimentul indiferent de risc.

Asta inseamna sa ai sange in instalatie! Si asta inseamna independenta!

Cand iesim din criza?

Pai, imediat ce vom termina cu datoriile. Nu e vorba doar de cele catre FMI ci si de cele catre banci. Si nu doar datoriile statului ci si ale populatiei. Pentru ca sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat pe apetitul de consum al romanilor. Consum bazat pe credit si pe import intr-o majoritate covarsitoare.

Pana atunci banii nou creati in economie se vor scurge din tara prin banci, care ii returneaza bancilor-mama. E foarte simplu: a fost nevoie de credite, banii au venit de afara; nu mai e nevoie de ei, se intorc de unde au venit. Sa nu ne imbatam cu apa chioara, chiar si cresterea productiei industriale si a exporturilor s-a facut cu investitii din creditare sau cu investitii a unor firme multinationale care aveau nevoie de forta de munca ieftina de la noi. Pana nu vom face investitii in infrastructura, care sa ne faca atractivi si din alte puncte de vedere decat a costului fortei de munca, nu avem nici o sansa.

Pe langa toate astea va trebui sa invatam sa ne pretuim mai mult producatorii, la fel cum producatorii nostri vor trebui sa invete sa ne pretuiasca.

Locuri de munca sau disponibilizari?

Citesc pe situl televiziunii locale TVS ca urmeaza disponibilizari de personal la Spitalul Stationar II. E vorba despre angajatii de la bucataria care urmeaza a fi inchisa.

Angajatii bucatariei de la stationarul II al  Spitalului Judetean din Oradea stau cu  sabia disponibilizarilor deasupra capului.  Daca initial se vorbea despre modernizarea  ei, soarta „bucatariei de jos” este incerta  chiar si pentru conducerea unitatii  medicale, care a decis deocamdata sa o  inchida si sa mute personalul. Acesta va  munci la bucataria din cadrul spitalului, unde  se vor gati zilnic in jur de 800 de portii pentru  pacienti. „E mult de lucru si avem nevoie  de oameni, nu de disponibilizari”, spun  nutritionistii.

Intrebarea mea  este: „de ce nu se concesioneaza bucataria (cu pastrarea angajatilor) catre o firma de catering, care sa ofere pe langa mesele bolnavilor si pe cele ale personalului medical? Se stie ca o firma privata isi dimensioneaza mai bine activitatea. In acest fel asigura locuri de munca, hrana pentru pacienti (de ce nu si medici), produce si profit vanzand mare parte din productie. Totul local.

Asa suna teoria. Varianta inchiderii ar trebui sa fie ultima pe lista.

Solutie pentru reducerea coruptiei

Reducerea cuantumului amenzilor. Reducand amenda, reduci „riscul de a fi corupt” a functionarului care o aplica. Cetateanul, poate plati, iar statul incaseaza banii. Functionarului i se rupe in cazul unei amenzi de 10 – 50 de lei; ce sa faca sa ia spaga? Cat? 5 lei? Pentru 5 lei sa riste puscaria?! No way! Si atunci aplica amenzi in nestire. Dar le aplica. Iar statul le incaseaza.

Cei care cunosc fenomenul pot sa confirme, ca o amenda uriasa ramane neplatita cu anii sau e contestata si in final este anulata. Daca ramane neplatita e contabilizata de ministerul de finante ca venit, chiar daca e evident ca nu se va incasa in veci, ramanane ca arierat si generand penalitati, care la randul lor devin arierate. Nu mai bine putin si des? Vorba evreului: „nu trebuie sa curga, e bine si daca picura”.

Cu ocazia asta rezolvam si problema „riscului de a fi mituiti” a functionarilor si in consecinta putem taia „stimulentul” (ca parca ala e rolul lui, nu?)

Functionarul roman – un asistat social?

Ca nu sunt de acord cu „stimulentele” acordate functionarilor romani pentru a munci, se stie, am spus-o si o sustin in continuare, indiferent de parerile altora. Asta pentru ca pentru a munci ai un salar, nu un stimulent, iar daca nu-ti convine munca la stat esti liber sa pleci. In sectorul privat, stimulentul pentru munca e salariul si chiar jobul.

Adevarata problema nu consta in marimea salariilor functionarilor ci in numarul angajatilor. Ca sa nu ii dea afara, statul a gasit solutia diminuarii salariilor, care, sincer, mi se pare o tampenie fara margini. Asa cum autoritatile locale au aplicat metoda reducerilor de personal, tot asa puteau si cele centrale sa o aplice. Ar fi plecat tot aia care muncesc si-si vad de treaba si care nu au PILE. DAR, in plin secol 21, in era informatizarii sau cum vreti sa ii spuneti, in Romania, o tara mijlocie ca marime si ca populatie, calculatorul e folosit de foarte mica parte a functionarimii, cu toate ca nu exista institutie care sa nu fi cumparat la supra-pret tehnica de calcul. Daca ai de depus orice cerere, declaratie, etece., trebuie sa o faci in forma scrisa pe…. ati ghicit, hartie. Nu conteaza ca arhivele statului gem de documente pe care nu va apuca nimeni sa se uite vreodata. Orice institutie din tara asta care are si drept de control iti va cere sa vii si cu copii ale declaratiilor pe care le-ai depus deja, pentru ca e mai comod decat sa ti le caute in arhiva. De fapt care arhiva? Ca e imprastiata in toate zarile pe unde se mai gaseste putin spatiu neocupat in vre-o cladire a arhivelor nationale. Vrei adeverinta? Pai vii cu copii ale declaratiilor si iti facem! Atunci de ce sa nu-mi eliberez singur adeverinta daca actele de care ai tu nevoie pentru ea tot de la mine le iei? Care mai e rostul tau? Sa iei stimulente? Sa dai amenzi?

M-am enervat zilele astea si o sa spun cum, pentru ca merita toata atentia sa vedeti cum e tratat omul cu o bruma de initiataiva, cel ce refuza sa moara si care are tupeul (da, tupeul!) sa-si deschida un business in plina criza in Romania anului 2010.

Un cetatean strain infiinteaza o firma in Romania. Nici nu conteaza ca e strain, pentru ca e casatorit cu romanca, locuieste de ani buni in Romania, practic aici este casa lui. Firma infiintata are, conform legislatiei romane, cetatenia romana. Buuun! La un momentdat se gandeste omul nostru sa isi angajeze pe cineva sa-l ajute, iar daca tot angajeaza un om, sa se angajeze si el ca sa aiba macar asigurari de sanatate daca pateste ceva. De aici incepe distractia. Ca firma noua nu ai cod ITM. Ca sa-l primesti mergi la ITM cu copie dupa statut, copie dupa hotararea judecatoreasca de infiintare a firmei, copie dupa certificatul de inmatriculare al firmei, copie dupa actul de identitate al asociatului unic (societarului unic) sau ale administratorului (daca-s mai multi asociati). Primesti codul ala blestemat pe o bucatica de hartie, scris cu pixul. Dar daca vrea si proprietarul firmei sa se angajeze, mai ales ca nu e cetatean romat se complica lucrurile. Iti trebuie contractul de munca in 4 (patru) exemplare, nu in 3 ca la ceilalti angajati, o copie legalizata dupa permisul de sedere plus inca 2 copii xerox ale copiei legalizate, iar ultimul act este o adresa a firmei catre ITM prin care soliciti inregistrarea contractului pentru cetateanul strain. Depui toata hartogaria la registratura si astepti un raspuns, favorabil sau nu. Daca aveti impresia ca se termina aici, va inselati. Dupa toata tevatura, cetateanul strain-proprietar de firma-angajat al propriei firme trebuie sa isi echivaleze studiile din tara natala, chestie care se face la Bucuresti de catre Ministerul Educatiei. Nu vreau sa ma gandesc ce inseamna asta pentru bietul om, dar clar ca e chestiune de durata. Pana aici numar minim doi functionari in plus in sistem. Inmultiti cu 40 (numarul de judete) si vedeti cam ce inseamna doar pentru obtinerea unui cod pe care ar trebui sa-l obtii odata cu infiintarea firmei.

Acum omul are firma, are angajati, dar vine si prima lui declaratie pentru plata datoriilor catre stat. Aici nebunia e in toi. Teoretic, la administratia financiara depui declaratiile „100” si „102”. Dar nu poti daca nu ai depus asa-numitul „vector fiscal” sub forma declaratiei „010” sau daca nu ai declarat la infiintarea firmei la Registrul Comertului ca intentionezi in viitorul apropiat sa ai si angajati, deci sa le si platesti niste impozite, deci sa fii inregistrat ca platitor de impozite pentru salarii. Depui o delaratie „010”, ii faci o copie xerox si mergi cu ea la ghiseu impeuna cu declaratiile „100” si „102” prin care declari ca ai de dat bani la stat pentru ca ai angajati. Halucinant, nu? Depui o declaratie (010) prin care declari pe proprie raspundere ca vei depune declaratii pe proprie raspundere (100 si 102) cu sumele datorate statului in contul contributiilor pentru salariati. Sa-mi spuna cineva de ce toata tevatura asta? Sa fie mai multa hartie igienica la finante? Nu! Sa aiba acoperire niste posturi de functionari in cadrul ministerului, care doar invart niste hartii. Cati? Pai tot cam doua bucati functionari. Din nou inmultiti cu 40. Asta pentru ca oricum tu, ca administrator, depui orice declaratie PE PROPRIE RASPUNDERE!

Trecem mai departe. Mai ai de depus declaratii la sanatate, pensii si somaj. La pensii nu prea ai mari probleme, in afara de faptul ca trebuie sa mergi pana acolo, sa stai la coada si sa inregistrezi inca o bucata de hartie care ajunge cine stie prin ce vagauna. La sanatate, cel putin teoretic, poti depune declaratia prin mail. Teoretic, pentru ca… daca e firma noua, ea nu va figura in baza de date a Casei de Sanatate, drept pentru care trebuie sa mergi personal sa depui o copie xerox dupa certificatul de inmatriculare al firmei (da, acelasi certificat pe care il elibereaza Registrul Comertului si pe care l-ai mai depus odata la ITM), pentru luare in evidenta. Abia apoi poti depune declaratia online. Contabilizam inca un functionar in plus. Din nou inmultim cu 40.

Intrebarea mea, ca idiot platitor de taxe in Republica Corcodusiera Romania este: „de ce mama dracu’ nu se comunica automat certificatul de inmatriculare al firmei catre toate institutiile direct interesate?” Ca sa ma puna pe mine pe drumuri de zece mii de ori. Ca sa ia stimulente pe alergatura mea. Sa simt ca traiesc. Ca sa nu dea afara sistemul cativa oameni in plus. Ce ar costa Registrul Comertului sa comunice direct Codul Unic de Inregistrare peste tot unde e nevoie de el? La ce iti mai trebuie cod ITM atata vreme cat C.U.I.-ul e unic si irepetabil?

Astea-s motivele care ma fac sa cred ca functionarii publici din Romania nu sunt decat asistati social. Nu toti, dar destui. Doar in articolul asta am numarat aproximativ 200. Si asta doar in institutiile cu care ne intalnim cel mai des. Cati or mai fi, numai bunul Dumnezeu mai stie! In conditiile astea cum sa-si mai deschida cineva firma  si de ce?

Vreau si eu o lamurire

Cica „stimulentele” se vor acorda la functionarii de la finante pe baza de pertformanta! Ce e aia, cum se stabileste si de catre cine??? Cica un criteriu de pertformanta ar fi realizarea planului!?! Asta ce mai e??? Cumva functionarii publici lucreaza in fabrici, la norma??? In ce consta norma lor??? Amenzi? Pai atunci ne-am dus dracu’!!! Vor veni peste sectorul privat ca niste vulturi hamesiti si vor distruge ce a mai ramas in viata.

Prostul nu e prost destul…

… daca nu e si roman! Anul acesta, la lansarea televizoarelor 3D, romanii s-au calcat in picioare si au epuizat stocul de aparate aduse de importator. Toti vanzatorii au fost oarecum socati de succesul (in plina criza) televizoarelor 3D, cu atat mai mult cu cat pe teritoriul Romaniei nu emite nimeni 3D. Nici macar in Europa. Pana acum nu am identificat in oferta vreunui operator de cablu emisia 3D a vreunui post TV. Dar romanii e destepti si ai dracu’ de fuduli. Dau de 5 ori cat face pe ceva ce nu pot folosi. Dar au!

Ca sa pun motul la locul lui, aflu azi ca primul canal de televiziune din Europa vare VA emite in format 3D VA fi in ANGLIA, si VA emite doar incepand cu 1 octombrie.

Intrebarea mea e: cat se devalorizeaza in juma’ de an o scula electronica?

O idee pentru cresterea veniturilor statului

Ca tot sunt eu impotriva noilor impozite sau a impozitelor marite, vin cu o idee geniala: introducerea in nomenclatorul de meserii a ocupatiei de … dama de companie (ca sa nu zic curva), drept pentru care curvele fetitele ar plati legal impozite. Macar ala de 16%.

Stiu ca o sa ma luati la suturi ca biserica ortodoxa e impotriva ideii, dar ea, biserica, poate fi impotriva oricarei idei de taxare (si a oricarei idei de progres in general) numai si numai dupa ce isi plateste toate impozitele pe terenuri, cladiri si afaceri, dupa ce ajuta toti batranii si nevoiasii, dupa ce ofera educatie gratuita si neconditionata tuturor copiilor orfani. Pana atunci se afla in situatia damelor de mai sus: presteaza si nu plateste.

S-a deschis Oradea Plaza

E un fel de-a spune ca s-a deschis. S-a deschis magazinul Billa de la parter plus cateva chioscuri de incinta (telefonie mobila, RCA, gablonturi, etc.). Oricum a avut doua runde de deschidere in ziua de ieri. Una la ora 12:00 pentru presa si una la ora 19:00 pentru mediul de afaceri si politic al orasului. Inutil sa spun, ca intocmai ca la toate deschiderile de pana acum, in timpul „manifestarilor de deschidere” se lucra la greu la finisaje (cladirea nefiind nici 80% terminata in opinia mea). Din prezentarea investitorilor, pe langa zona comerciala, complexul va mai avea si o zona de conferinte, dar si un hotel business (nu am reusit sa-mi dau seama din declaratii cand vor fi gata respectivele facilitati). Sa fie intr-un ceas bun!

Ce e bine, este ca amplasarea centrului comercial langa piata agroalimentara „Cetate” va usura putin munca de cautare a cumparatorilor oradeni. Un alt avantaj este ca se ascute concurenta in domeniul retailului alimentar. Oradenii au acces incepand de azi, 15.07.2010, de la ora 8:00 in incinta complexului. Iata si cateva imagini din interior:

Adevărata criză…

Mai în glumă, mai în serios, catalogăm România ca fiind o ţară bananieră. Departe de adevăr. România e o ţară pruniferă sau corcoduşieră. Mai bine spus ERA! Am ajuns de râsul curcilor! Ia uite aici, prune uscate import Argentina.

În curând vom importa şi pălinca, salamul de Sibiu, puii de Crevedia. Iar ca moţ, costumele populare maramureşene şi articolele de artizanat din Corund vor fi „made in China”.

Ideal ar fi să importăm o clasă politică. Din Germania.

Coltul cu zvonuri – 12.05.2010

Am auzit azi un zvon care ma pune destul de serios pe ganduri. Ar trebui sa-l puna si pe mister Bolojan. Si nu doar pe el. Zice asa: de la 1 iunie, educatoarele din Oradea (deocamdata e vorba de cateva gradinite), isi vor da demisia in bloc. Asta pentru ca deja primaria le-a redus salariile de anul trecut, iar acum cu 25% in minus ar ajunge sa ia cam 300 de lei salariu. Acuma vine intrebarea: ce facem cu copiii? Noi astia, care lucram sa tinem restul bugetarilor? Stam si noi acasa? Ne dam si noi demisia ca sa stam cu copiii? Sau iesim in strada ca sa sustinem drepturile mult prea mult incalcate ale invatamantului?

Urmeaza sanatatea. Daca si ei isi dau demisiile, poate vor intelege si guvernantii ca reducerile trebuie facute in alte parti. Propunerea mea pentru angajatii din sanatate e sa ii trateze pe toti demnitarii exact ca pe oricare muritor de rand: sa stea la cozi la urgenta; sa isi ia programare la medicul de familie, cu cateva zile inainte, pentru orice problema de sanatate; sa astepte pe coridoarele si prin salile de asteptare insalubre ale spitalelor romanesti; sa fie plimbati intre spitale cu ambulante din vremea lui Decebal, fara oxigen si alte dotari, decat o targa din sarma impletita; sa fie operati in exclusivitate in salile de operatie ale spitalului CFR 2 din Bucuresti, poate-poate se imbilnavesc si ei si ne parasesc prematur (promit sa plang pana mi se va rupe camasa de pe mine).

SA TRAITI CU BINE!!!

Eterna şi fascinanta Românie – azi, legislaţia

Ce te faci dacă la un moment dat ai avut firmă, ai pus-o pe linie moartă, iar în anul ce a trecut te-ai trezit că trebuie să plăteşti impozitul forfetar? Păi simplu: o suspenzi sau o lichidezi! Dar ce te faci dacă tu ca asociat unic

Continuă lectura

Cardul de credit

Ştiu că abordez un subiect super-dezbătut de blogosfera românească, dar nu mă pot abţine să nu scriu şi eu câteva rânduri. În primul rând să ne dumirim ce e acela un card: o bucăţică de plastic ce dă posesorului posibilitatea să spună „am cu ce bă, am cu ce!”. Şi nu-l poate nimeni contrazice. Perversitatea cea mai mare e frăţiorul cardului, este vorba despre cardul de credit. Ăsta, pe lângă că îl face pe posesor să se dea jmecher, îl poate face să şi creadă că este. Pentru că poate. Pentru că are. Pentru că …. Ei bine aici începe distracţia: de multe ori

Continuă lectura

Azi am fost judecător…

Nu e vorba despre profesia mea de bază, ci de faptul că am fost prezent la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, la Săptămâna Antreprenoriatului Global, în calitate de membru al juriului ce trebuia să analizeze prestaţia elevilor în cadrul concursului de idei de afaceri „Lumea ta, afacerea ta”. Din juriu au făcut parte prof. Florin Negruţiu, inspector şcolar; directorul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, prof. Dorel Şaitoş şi din partea agenţilor economici, subsemnatul. Desfăşurarea concursului a avut loc sub egida Junior Achievement, ca rezultat al parteneriatului dintre Junior Achivement România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

Continuă lectura

Gripa porcină – între mit, adevăr şi profit

Toată lumea se întreabă care e măsura împotriva gripei porcine. Răspunsul este la îndemâna oricui: SHOPPING!!! Cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi! Ce? Păi cum ce? Medicamente! Avem? Normal, ce întrebare! Dacă nu avem medicamente, avem măşti! Dar la ce folosesc măştile? La vânzare, normal, ce proşti puteţi fi!

Nu bolile sunt problema ci interesul de a vinde orice care să-ţi dea impresia că eşti mai bine. Dacă apare un medicament nou se pune problema nu de eficienţă medicală ci de eficienţă economică, adică de profit. Asta o spune un microbiolog român, stabilit în Canada, manager al unei firme farmaceutice canadiene. Ascultaţi şi vă cruciţi (asta în cazul în care nu ştiaţi deja sau în cazul în care nici măcar nu bănuiaţi):


VANIA ATUDOREI, microbiologist, specialist de top in Canada – ADEVARUL NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN INSIDER. DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE!
Asculta mai multe audio Evenimente

Mai vedeţi în interviul de mai sus ce înseamnă pentru România „privatizarea cu orice preţ” a industriei farmaceutice şi a privatizării în general.

De la Dan Vaida, prietenul meu din Canada.

Merci Dan.

Propunere legislativă

Tot aud zilele astea diverşi formatori de opinie care se declară atât de scârbiţi de clasa politică încât nu vor merge la vot. Asta am mai auzit-o şi la euro-parlamentare şi la alegerile parlamentare de anul trecut. La propunera lor aş veni şi eu cu o contra-propunere: dublarea impozitelor pentru cei ce nu participă la vot.
Logica e simplă: dacă nu te interesează cine câştigă sau cum, înseamnă că nu te interesează nici dacă plăteşti mai mult. Cu alte cuvinte „îţi place”. Şi dacă tot îţi place, hai să o facem cu temei!

Sunteţi de acord cu dublarea impozitului pentru cetăţenii care nu vor participa la vot?

  • Da. (58%, 7 Votes)
  • Nu. (42%, 5 Votes)
  • Nu mă interesează. (0%, 0 Votes)

Total Voters: 12

Loading ... Loading ...

Nu fă nimic? Oare?!?

Odată cu protestul bloggerilor români, numit „Nu fă nimic” mi-am aminti de un pasaj al lui Traian Ungureanu. E drept că s-ar potrivi mai degrabă la campania „Noi vrem respect”, dar … nu mă alătur grupurilor media, prefer o iniţiativă puţin mai independentă.

„Dacă nimic nu va opri alunecarea statului sub control oligarhic şi dacă nimic nu va pune capăt degenerării sociale ce va urma, ciclul istoric început în 1989 se va încheia cu un eşec greu de depăşit. Tentative de desprindere din posteritatea comunistă se va încheia cu o prelungire mascată a viciilor structurale ale vieţii în servitute. România va fi renovată comercial, dar nu se va moderniza şi nu va fi animată de un suflu colectiv solidar. Aşa cum s-au obişnuit, românii vor distila, în continuare, pesimismul în sub-produsele sale etilice tradiţionale: suspiciune, refuz de colaborare, vânătoare de privilegii rapide. Această deplasare spre dezangajare şi anarhie obştească e o ameninţare reală, dar nu inevitabilă. Important e ca lumea românească să se împlinească în interiorul graniţelor şi nu în afara lor, acolo unde câteva milioane de emigranţi se pliază şi se manifestă productiv sub tutela unor modele de viaţă incomparabil mai corecte. Dar asta depinde într-o măsură covârşitoare de o iluminare a clasei politice pe care, cel puţin astăzi, o putem presupune greu. Dacă breşa creată de experimentul Băsescu nu va fi astupată, fereastra spre dezvoltare va rămâne deschisă pentru un timp. Nu mult, dar suficient pentru o mutaţie. Dacă nu, fereastra va da direct spre grădinile demult ofilite ale regresiei.”

Traian Ungureanu – „Încotro duce istoria României” (Seriile de autor HUMANITAS – 2008)

Analize that!

Îţi mulţumim primar iubit / că ne-ai pleznit!

Andreea a început grădiniţa. În Oradea. Ocazie cu care am aflat că trebuie plătită o sumă de 90 de lei / lună, ce reprezintă indemnizaţia de hrană pe câteva zile (am senzaţia că 15). Cică să fie responsabilizaţi părinţii să-şi ducă odraslele la respectivele unităţi de învăţământ.

Mă întreb cum mă responsabilizează pe mine asta? De plătit impozite plătesc, şi încă în avans, ca un cetăţean model ce sunt (stupid me again). Copilul oricum se va îmbolnăvi p’acolo, că aşa e în colectivităţi. Dar dacă pune bunul-mare-responsabil-din-ceruri şi-mi face copilul o toxi-infecţie alimentară, cred că nu are bani toată primăria Oradea, cu primarul şi consilierii ei locali cu tot, să platească daunele pe care le cer. Domnule Bolojan, obişnuiţi-vă cu ideea că din acest an şcolar nu veţi mai face faţă proceselor de acest gen, şi asta datorită „genialei” idei de a responsabiliza părinţii. De ce? Pentru că atunci când ceri un ban trebuie să oferi un serviciu de calitate, iar dacă un serviciu ce trebuia să fie public, devine privat, cerinţele beneficiarilor cresc. Iar grădiniţele nu am văzut să fi fost modernizate. Bucătăriile din incinta lor cred că nici atât.

Sper să auzim de bine. Că dacă nu, va fi vai şi amar.

Cumpara produse romanesti si poti salva un loc de munca din Romania

Pentru doritorii de campanii free: s-a lansat campania „Cumpara produse romanesti”, care are ca scop constientizarea ca orice produs care e fabricat in Romania poate duce in final la salvarea unui loc de munca.

Dupa lupte seculare am reusit si sa creez codul HTML pentru banner. Primul meu cod HTML.

<a href=”http://cumparaproduseromanesti.ro”><img src=”http://cumparaproduseromanesti.ro/wp-content/uploads/2009/08/sigla.png” title=”cumpara produse romanesti” alt=”cumpara produse romanesti” width=”150″ height=”150″ /></a>

Impozitul forfetar – între isteţime şi tâmpenie

Din puţinele date care îmi parvin de la multiubitul nostru guvern, desprind câteva concluzii ameţitoare. Impozitul forfetar costă statul mai mult decât aduce la buget.

Repet, cifrele nu sunt din surse sigure. Cifrele ar fi: peste 30.000 şomeri, peste 100.000 firme suspendate sau lichidate.

Un calcul simplu şi simplist confirmă ce am spus în prima frază. Astfel: 30000 de oameni nu îşi mai plătesc contribuţii la diverse bugete (sănătate, şomaj, pensii, venituri), care dacă le simplificăm la salariul minim pe economie (cam cu cât erau angajaţi doar ca să aibă nişte contribuţii în caz de necesitate) de 600lei, ar însemna 312 lei/angajat (contributii angajat + contribuţii angajator). 30.000 x 312 = 9.360.000 lei / lună, bani neîncasaţi de stat. Având în vedere că taxa se aplică de la 1 mai, vom calcula impactul pe 8 luni rămase din 2009, rezultând 74.880.000 lei (aprox. 17.786.223 euro).  Nu pare mult, dar sunt bani pe care statul îi încasează…  sau îi încasa. Acum cei 30.000 sunt susţinuţi de stat cu ajutoare de şomaj, în procent de 75% din salariul minim brut pe ţară, garantat în plată (600 lei) plus nişte procente în funcţie de vechimea în muncă. Calculăm tot la sumele pe care le avem ca să nu ne complicăm inutil: 75% din 600 lei = 450 lei. Deja la fiecare şomer se pierd 138 lei mai mult decât s-ar fi încasat dacă era angajat. Dacă ne uităm ce înseamnă pentru buget, reiese astfel: 312 lei / angajat (neîncasat) + 450 lei / şomer = 762 lei gaură în bugetul de stat / persoană / lună.  762 lei x 30.000 şomeri = 22.860.000 lei / lună. Calculând la cele 8 luni, reiese 22.860.000 lei x 8 luni = 182.880.000 lei (aprox. 43.542.857 euro) gaură până la sfârşitul anului. Nu pare mult, dar este enorm atunci când ai nevoie de fiecare bănuţ. Asta pus în balanţă cu 500 euro/an/firmă, pe care de asemenea nu-i mai iei de la firmele suspendate/radiate (500 euro x 100.000 firme = 50.000.000 euro). Poate vor fi mulţi cei care vor spune „bine, dar se încasează cheltuielile pentru suspendare/radiere”. Cât? 350 lei / firmă? Pentru 100.000 firme rezultă 35.000.000 lei (aprox. 8.333.333 euro). Atât, că se încasează doar odată. Iar banii intră în bugetul ministerului de Justiţie, că de el aparţin Registrele Comerţului, iar cine ştie puţină contabilitate bugetară ştie şi că nu se pot face transferuri între capitolele bugetare „cum vrea muşchii” unora, că se cheamă infracţiune.

Nu mai vreau să îmi continui socotelile că deja mă apucă ameţeala. Oricum concluzia e că cel care a venit cu ideea asta măreaţă, ar trebui să suporte cheltuielile, împreună cu cei care au votat-o. Din buzunarul propriu, nu din bugetul de stat!

Concluzie? Impozitul forfetar este cea mai mare tâmpenie pe care a puiat-o mintea iscusită a actualei guvernări. Următoarea pe listă e programul „prima casă”, din care deja băncile încep să se retragă una câte una. Dar despre asta mai târziu.

Daniel Dăianu la Oradea

Am fost azi la ora 16:00 la sala mare a Primăriei, pentru cartea lansată de chiar autorul ei, Daniel Dăianu, intitulată „Capitalismul încotro”

După titlu ai spune că omul nu are o coloratură politică, ci mai degrabă neutră. Ei bine, dl Dăianu este liberal, deci, teoretic, un susţinător al capitalismului pur. Ei bine, nu e aşa. Din cele câteva cuvinte adresate audienţei am desprins că domnia sa este adept al liberalismului „cu anumite limite” sau cum a mai spus: reglementat.

Dl Dăianu a subliniat un fapt ştiut deja: „criza era previzibilă şi a şi fost prevazută cu mult timp înainte”. Ce a mai subliniat a fost că vocile care anunţau o iminentă criză au fost înnăbuşite, făcând loc celor elogioase la adresa intervenţiei minimaliste a statului (oare Patriciu a auzit?). Cu toate acestea criza „nu este un eşec al capitalismului, la fel de mare ca eşecul trăit al comunismului”.

Ceea ce trăim „nu este o criză ciclică, normală în viaţa economică, ce se poate rezolva prin politici monetare”. Cu alte cuvinte criza actuală este de altă natură şi poate avea urmări nebănuite, pentru simplul fapt că măsurile cu care erau obişnuiţi economiştii nu au efect, la fel cum gripa aviară nu are acelaşi tratament cu gripa comună. O soluţie sugerată este aceea a economisirii, „dar noi, europenii şi americanii, nu avem deprinderea economisirii, noi suntem consumişti”. Probabil asta stă la baza relativei stabilităţi din zona orientului îndepărtat.

Dar cum s-a ajuns aici? Cel puţin asta e întrebarea care m-a împins pe mine spre această lansare. „Politicul a intervenit pentru dereglementarea pieţelor, şi nu în mod dezinteresat”, a fost afirmaţia care mi-a dat apă la moară. Ştiam că piţele de capital au inventat derivatele care au umflat artificial economia americana şi mai apoi cea mondială. Eu înţeleg că tot acel tip consumist a fost la baza inflamării economice ce a cuprins lumea. Dacă nu era el, pieţele nu se dezvoltau deşănţat, marketingul nu atingea noi culmi ale manipulării voinţei consumatorului… etc, etc, etc. Atunci nici creditul de consum nu ar fi luat o asemenea amploare (şi implicit nici piaţa ipotecară nu se poticnea aşa cum am vazut acum 2 ani că s-a întâmplat în USA). Creditul şi ipoteca nu erau o constantă ci o excepţie şi nu ar fi căzut în prăpastie la braţ. Dar asta e părerea mea.

Mai spunea domnia sa că nu ne mai putem aştepta la creşteri peste 6-7% în viitor. Clar! Fără creditare nu ne mai putem aştepta la creştere economică de nici un fel, cel puţin noi, românii. Una din concluzii fiind că „România ar avea nevoie de 10-15 ani de linişte pentru a construi material dar şi uman”. Asta e şi mai clar! Uman suntem pe nicăieri, nu în afara Europei ci în afara epocii moderne, undeva prin Evul Mediu.

Mi-am lămurit câteva din nedumeririle legate de criză. Astfel pot spune cu tărie ca noi suntem doar o victimă în acest şir de evenimente, la fel ca şi celelalte state aflate în dezvoltare. Voi reveni cu impresii pe această temă după ce voi citi cartea.

Daniel Daianu

În sală au fost prezenţi mai mult angajaţi ai Primăriei sau oameni din staff-ul primarului (e bine să te vadă şeful că stai peste program), dintre care cred că cei mai mulţi au înţeles doar partea cu reducerile din sectorul bugetar, pentru corelarea cheltuielilor bugetare cu veniturile în scădere (asta ar însemna că buzunarele trebuiesc umplute rapid, până mai au loc de muncă). Prea puţini specialişti prezenţi. Probabil erau ocupaţi să repună economia pe picioare sau făceau alte lucruri mai bune, de exemplu se uitau la telenovela preferată. Întrebări puţine, presă şi mai puţină.

Declarație de avere

Nu e vorba de declarația mea de avere (oricum nu am nimic) ci a românilor în general. Cum arătăm ce de bani avem noi? Simplu! Ne expunem. Cum? Eeeeei….fiecare cum poate. În ultima vreme, de exemplu, am văzut o grămadă de lume cu căței de pluș de la Real în geamul mașinii.


Și acum hai să facem câteva calcule:
Un cățel din ăla face 25 de puncte. Un punct se primește pentru 40 de RON de cumpărături. Deci 25 puncte X 40 RON = 1000 RON/bucata de cățel (‘eftin dom’ne). După cum se vede una din mașini are și în față și în spate cățeluși (am numărat 5). De unde rezultă 5 cățeluși X 1000 RON = 5000 RON cumpărături. CINCI MII DE LEI NOI! CINCI ZECI DE MILIOANE DE LEI VECHI!! Adică undeva pe la 1150 de euro!
Și mai zic românii că nu au bani… Unde vedeți voi criză, că eu pe unde întorc capul văd numai cățeluși!!!

Eterna și fascinanta Românie – azi Registrul Comerțului

Cât de stupizi și birocrați putem fi noi românii? Extrem! Maxim! Nu ne putem închipui nici măcar noi.
Odată cu mult-iubita taxă forfetară, multe firme au decis să-și suspende activitatea. Până aici nimic anormal, nimeni nu vrea să plătească taxe aiurea, dacă tot nu beneficiază de pe urma lor. Partea mai interesantă e că se cer o tonă de documente:
– hotărâre a AGA/asociat unic (asta cu asociatu’ unic e patent românesc și contradicție totodată, cum naiba să te asociezi tu cu tine însuți? Țin minte că practicienii dreptului civil și comercial propuneau denumirea de societar unic);
– formular de cerere completare mențiuni în Registrul Comerțului.
Buuuun! Să zicem că până aici e normal. Urmează aberația: ULTIMUL CERTIFICAT CONSTATATOR (?!?!?) Adică să constați că ce și pentru ce? Ultimul meu certificat constatator are câțiva ani vechime, iar astfel de documente sunt valabile 10-15 zile. Nu prea înțeleg PENTRU CE-I TREBUIE REGISTRULUI COMERȚULUI CERTIFICAT CONSTATATOR PE CARE TOT EL ÎL/L-A EMIS!!!! Ca să vadă ce? Că firma există? Păi nu e înregistrată în Registru? Nu tot acolo se ține Registrul? Nu tot acolo va fi notificată suspendarea?
Adică „adu tu certificat constatator că noi te avem înregistrat ca firmă, ca să te putem trece cu mențiunea că ai activitatea suspendată”. BESTIAL!!! Și pentru toate astea mai și plătești!

Din seria "Ucenicul": YOU ARE FIRED !!!!!!

Am citit ca Donald Trump a dat-o cu oistea in gard cu una din multele lui firme. Pana aici nimic neobisnuit. Neobisnuit este ca omul de fier, atoatestiutorul si a toti angajatoru’ zice acum ca nu are nici o legatura cu respectivul cazino. Daca nu credeti, cititi aici.
Asta ma indeamna sa-i spun omului cu principii solide si cerinte inalte: YOU ARE FIRED MR. DONALD TRUMP !!!

Later edit: Daca macar jumate din cei concediati de m’nealui ajungeau ministrii in Romania, o duceam mult mai bine acum si poate aveam si autostrazi in urmatorul deceniu.

Efectul de domino (2)

Tot citind si ras-citind despre „criza mondiala” am dat peste o pagina destul de interesanta, in care sunt prezentate fel de fel de interviuri si pareri ale unor diversi manageri de IMM-uri.
Am speranta ca aceste citate sunt reale si nu inventate, dar citindu-le am senzatia ca si aud vocile celor care povestesc. Si parca aud o furie oarba in glasul multora, dar si mult adevar – in mod special unul care spune despre dezinteresul bancilor straine fata de mediul de afaceri romanesc.
Cititi aici.

Am regasit in text si o parere despre lege si arbitrariul aplicarii ei in Romania. Asta cred ca e cel mai mare adevar post-revolutionar: in Romania nu trebuie sa-ti fie frica de lege ci de cei care o aplica. De ce? Pentru ca o modeleaza asa cum doresc ei, iar la multitudinea de legi care se calca pe picioare, nu ai cum sa nu incalci vre-o prevedere legala respectand o alta.

Efectul de domino

Am inceput sa ma tem. Sa imi fie frica si de umbra mea. De ce? Simplu! Din cauza CRIZEI. Tot mai multa lume da vina pe criza pentru orice si in orice conditie. A ajuns un fel de sperietoare universala. Ai o problema cu soacra – e din cauza crizei; nu te mai asculta catelul – e din cauza crizei; e rau copilul – e din cauza crizei; e prost guvernul – e din cauza crizei … Bine, asta ar fi fost prost oricum, cu sau fara criza. Cel putin cu Boc premier putem spune ca abia am dat frau liber crizei. Un guvern pitic pentru economii bugetare: e mic premierul? foarte bine! economie de material pentru costume, camasi, cravate, pantofi… Ba nu, la pantofi nu, pentru ca am inteles ca totusi inca e pe picior mare…. sau poate pe cai mari?…
Nu conteaza. Ideea e ca guvernantii habar nu au de implicatiile reale a crizei, dar s-au decis sa o agraveze prin inghetatrea tuturor cresterilor salariale in domeniul bugetar. SUPER! Asta asteptam! Dar completarea e halucinanta. Adica la urmatorii bugetari: invatamant, sanatate, functionari publici.
Boc a facut POC! Ma intreb, de ce nu se reduc salariile parlamentarilor? De ce nu se investesc bani in agricultura? Sau: de ce nu se reduc (la jumatate) salariile parlamentarilor, bani cu care s-ar putea face investitii in agricultura? Cred ca asa e mai corect. Ce am vazut in ultimele zile a intrecut limita incompetentei: taiem cresteri salariale, reducem personal, dar nu stim cu cat ajuta la bunul mers al economiei toate astea. Eterna problema romaneasca: sacrificii fara sa avem un orizont de speranta.