După 21 de ani
Citesc zilnic (sau aproape zilnic) pe bloguri şi prin presă (online) cât de rău, cât de greu şi cât de najpa e să trăieşti în România. Că e o ţară de cacao, maro sau mai stiu eu cum. Adevărat că multe situaţii sunt nasoale şi prezintă tente vădit maronii, dar hai să încercăm să vedem şi lucrurile bune, atâtea câte sunt. Că economia, societatea şi politicul nu avansează în ritmul în care am vrea noi e una, dar hai să ne amintim că în 1990 eram consideraţi a ne afla la 80 de ani distanţă de cel mai înapoiat stat european (aici nu mai ţin minte dacă era vorba de Italia sau de Spania. Portugalia încă nu intrase în comunitatea europeană), iar timpul de recuperare a diferenţelor era calculat de specialişti undeva la 40-50 de ani. Din care abia au trecut 21. Abia am trecut de profeţia lui Brucan (cei 20 de ani celebri) şi începem încet-încet să deschidem ochii. cine îşi mai aminteşte că în primii ani de după revoluţie puţini erau cei care admiteau că Iliescu şi ai lui pot greşi? Mai ţine minte cineva cum erau întâmpinaţi liderii partidelor istorice candidaţi la preşedenţie în 1990? „Babalâcii fără dinţi/Vor să fie preşedinţi” vă mai aduce aminte de ceva?
Din punct de vedere al transformărilor ne e foarte greu nouă, din interior, să vedem întregul ansamblu. Dar evoluţii sunt. Şi asta o pot spune cel mai bine cei care au lipsit o vreme din ţară sau cei care vin din când în cînd pe la noi. DA, justiţia nu merge, poliţia e coruptă, funcţionarii (în marea lor majoritate) sunt sictiriţi şi vorbesc de pe poziţii de superioritate, serviciile publice sunt jalnice, politicienii sunt corupţi şi agramaţi. Dar noi ce am făcut în aceşti 21 de ani? Oare acei politicieni puşi să schimbe faţa României nu ne reprezintă? Nu i-am ales noi? După ce i-am votat odată, i-am tras la răspundere şi i-am penalizat nemaivotându-i? Avem spirit civic? Nu, nu avem! Aşteptăm şi acum ca cineva pus (ales) într-o funcţie să ne rezolve toate problemele fără ca noi să mişcăm un deget, pentru că „d’aia i-am ales!”. Suntem la fel de dependenţi de cei ce ne conduc ca şi acum 21 de ani. În schimb avem păreri. Foarte multe păreri: „statul trebuie să ne ajute, să facă ceva!”. CE? Noi trebuie să facem! Asta am cîştigat odată cu libertatea de exprimare: libertatea de a face orice, cu condiţia de a nu-ţi deranja aproapele. Facem asta? Mă îndoiesc! Îmi pică gardul, dar aştept ajutoare de la stat. Şi ce ar trebui să facă statul? Să-mi angajeze firmă de pază până catadicsesc să-l repar? Sau să plătească el lucrările de reparaţie?
Da, mai avem de tras cîteva zeci de ani să ajungem din urmă codaşele din 1990. Convingerea mea e că o vom face. Vor fi ca şi până acum ani cu transformări rapide urmaţi de scurte etape de respiro. De altfel, românii stabiliţi afară încep să vadă cu alţi ochi transformările de pe la noi. Dar bârfa şi „mioritismul” ne fac să vedem în propria ogradă doar cenuşiul şi mizeria. Şi în loc să punem mâna să o curăţăm nu facem decât să ne-o punem în cap unii altora, fără să ne gândim că poate dă şi pe lângă şi facem pagube colaterale.
Comments (14)
Lasă un răspuns
Proudly powered by Perpetuum Mobile.
[…] This post was mentioned on Twitter by Andrei N.Popa, Andrei N.Popa. Andrei N.Popa said: https://andriipopa.ro/2010/12/23/dupa-21-de-ani.html […]
mai, eu nu stiu cum a fost atunci ca ma jucam cu puta-n praf … la propriu. Un punct comun avem aici. De asemenea citesc foarte multa presa, si ceva mai putine bloguri.
Faza e ca multi inca regreta comunismul in sensul ca: atunci aveam loc de munca, aveai ce sa pui pe masa, aveai acoperis deasupra capului … chiar daca stateai la cozi. Eu asa am inteles de la hoverii mei mai septuagenari spre octogenari 😀
Eu, la momentul revoluţiei, aveam 13 ani. Da, fiecare avea un loc de muncă, iar dacă nu te angajai erai condamnat destul de uşor pentru vagabondaj. Terminai şcoala şi primeai repartiţie. Aşa s-a ajuns la supradimensionarea personalului în fabrici şi uzine. Salariu avea fiecare, destul de bun in multe cazuri (singura modificare era în sus), problema era că nu prea aveai ce să cumperi. Pentru o maşină (bătrâna Dacie 1300 în diverse forme), chiar dacă aveai toţi banii, tot stăteai să aştepţi cu anii.
Cei care regretă comunismul sunt exact aceia care nu au făcut nimic toată viaţa decât să primească, să primească şi iar să primească. Orice: casă, butelie, televizor, telefon, etc. Iar pentru asta nu trebuia decât să fii obedient, iar în unele cazuri să-ţi torni apropiaţii. Ai avea ce regreta din comunism, nu-i aşa?
Ba da, statul trebuie sa faca, statul trebuie sa ajute cetatenii. Asta e unul dintre rolurile lui. Conform articolului 47 din Constitutie: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. In toate tarile din U.E. statul joaca rolul principal in protectia si promovarea bunastarii sociale si economice a cetatenilor proprii. Iar conceptul se numeste „welfare state”. In mod firesc, toti cetatenii de rand ai Romaniei isi doresc acelasi lucru.
Sunt mult prea mulţi cei care doresc posmagii gata înmuiaţi. Da, statul are obligaţia să îţi ofere condiţiile, nu să ţi le şi dea mură în gură.
Vrei sa spui ca Suedia, Danemarca, Franta, Germania, Norvegia, Belgia, Austria, Finlanda, Elvetia si Italia – adica top 10 al tarilor cu cel mai mare procent cheltuieli sociale din lume, calculate ca si procent din PIB – da posmagii mura in gura cetatenilor, iar Romania ofera conditiile?
N-am spus că România oferă condiţiile. Celelalte ţări o fac.
ai mare dreptate. in ziua de azi ala care tipa in gura mare si ala care urla toata ziua ca statul nu il ajuta, ala e scos la inaintare. este un joc politic prin care unii sau altii arunca cu noroi. si se folosesc tot de popor. dragut, nu?
Populismul este o caracteristică a politicului în democraţie. Oamenilor le place să li se spună cât de buni, frumoşi şi deştepţi sunt, în consecinţă politicienii le spun ceea ce vor să audă. În cazul nostru, al României, oameni vor să audă şi că „statul e de partea lor”, iar asta înseamnă o prelungire a obiceiurilor comuniste în care „se dădea” şi „se făcea” orice.
Capitalismul si democratia au esuat in Romania. Statul a devenit o gasca de partid care isi schimba culoarea la patru ani. Romania a ajuns penultimul loc in Europa in privinta educatiei copiilor, adica suntem locul doi la prostie, exportam organe, prostitutie si forta de munca necalificata.
Invatati, invatati, invatati sa cantati INTERNATIONALA !
http://www.youtube.com/watch?v=suVB3YGIUk0&feature=related
Eu sunt plecat din tara dar nu vad sa exista vreo shimbare pozitiva, ci e din ce in ce mai rau. Asta este parere mea si sper sa gresesc.
Legat de problema cu statul, este adevarat ca statul nu face mai nimic, se platesc impozite degeaba. Eu incep sa inteleg mentalitatea asta a romanilor, de a astpta sa pice din cer ( nu o aprob doar inteleg procesul). Se numeste neajutorare invatata.
Scuze pt. ortografie, am observat greselile dupa ce am postat comentariul.
@ Dan: Conditia neajutorarii invatate este ca individul sa se comporte neputincios chiar si atunci cand i se ofera oportunitatea de a se descurca singur. Spunand ca statul nu face mai nimic, deci nu ofera oamenilor posibilitatea de a se descurca singuri, te contrazici.
@ Monel: Nu ma contrazic. E cauza si efect. Nici statu nu face mare lucru, si nici populatia nu se prea misca sa faca ceva (sunt exceptii bineinteles). Ma refeream la felul in care se ajunge la neajutorarea invatata. De exemplu acum cateva sute de ani moldovenii erau nevoiti sa-si refaca gospodariile foarte des din cauza invaziilor turcesti.
Per ansamblu oricum nu vad schimbarile in bine despre care zice articolul.