Mitocanul nostru cel de toate zilele
Că tot vine sfârşitul de săptămână, scot de la naftalină un articol pe care îl scrisesem luni (la nervi), cu modificările şi cenzurile cuvenite după ce am numărat de câteva ori până la 1000 şi înapoi. Sfârşitul de săptămână ar trebui să fie relaxant şi liniştit, ca o recompensă după o săptămână de alergături şi […]
Rădăcinile civilizaţiei sunt în Bihor!
Cel puţin asta susţin cercetătorii francezi care au descoperit la 350 de metri de intrare într-o peşteră din localitatea bihoreană Coliboaia, câteva picturi rupestre. Şi mai susţin că au cam 30000 de ani. În ele sunt reprezentate mai multe animale: rinoceri, bizoni, cai şi feline, iar specialiştii care le-au analizat bănuiesc că locul respectiv (…….) […]
Chestiuni de prin „sănătatea” românească
Azi am avut un drum de făcut, cu autorul meu, pe la ortopedie (d’aia m-a făcut ca să-l ajut la bătrâneţe cu un pahar de apă sau, dacă nu-i e sete, să-l duc la ortopedie). Ca la orice spital/policlinică/”uatevăr” ce are legătură cât de cât cu sănătatea publică şi aici m-am lovit de câteva chestiuni: […]
Drept la muncă sau obligaţie la sclavie?
Multă lume a început să facă scandal odată cu schimbarea Codului Muncii de la noi: că angajaţii nu vor avea protecţie în faţa angajatorilor, că se încalcă dreptul la un loc de muncă sigur, etc, etc, etc. Mulţi au fost cei care o tăiau scurt „măcar aşa vă veţi face treaba mai bine”. Pe urmă […]
Săptămâna filmelor la Oradea! 3 evenimente speciale!
După cum spuneam, din 30 august (adică de azi) şi până pe 4 septembrie, începe seria „documentarelor pe Corso„, la terasa Lactobar Retro Bistro. Este vorba despre 10 filme documentare (câte două pe seară, începând cu ora 21:00) premiate la festivaluri europene de profil. Condiţia pentru a „gusta” respectivele documentare este consumaţie de minim 50 de […]
Arhiva articole

La punctul cu var