Umblă o ţeapă prin oraş?
De câteva zile umblă prin Oradea (mai ales pe Republicii) câţiva „agenţi” de recrutare ai unei agenţii misterioase numită Sun Media. Partea cea mai interesanta e că acostează cu preponderenţă cuplurile cu copii, pentru a le propune „o carieră în modeling”. Totul constă în câteva fotografii pe care le fac contra „modicei” sume de 60 de lei, după care se semnează un contract pe un an şi…. aia e. Adică dacă te caută cineva bine, dacă nu, nu. Am aflat de prezenţa lor prin oraş după ce a luat-o pe nevastă-mea aproape pe sus una dintre tipe, ca să îi propună s-o înscrie pe fiică-mea „că aveţi un copil frumos”. Ştiu că am un copil frumos, dar vreau să fie doar al meu şi îl expun atât cât cred eu de cuviinţă, dar modul de abordare şi metodologia indivizilor îmi sunt mai mult decât dubioase. Ca să nu mai vorbesc de tactica „haideţi acum, că mai târziu nu vor mai fi locuri” care mi-a ridicat pe loc un semn mare de întrebare. Vizitînd situl agenţiei nu am făcut decât să-mi cresc numărul întrebărilor: nu există o societate comercială menţionată nicăieri, nu există un nume al unei persoane de contact şi nici un punct de lucru oficial în Oradea (deşi operează pe strada Mihai Eminescu de câteva zile).
Am senzaţia că e vorba despre o mega-ţeapă, mai ales că echipa adună în disperare pe cine prinde pe stradă, iar din informaţiile pe care le am, a devenit din ce în ce mai agresivă, adunând cu ghiotura dornici de a-şi face copiii vedete. Nu mă interesează că rămân fără cei 60 de lei, dar mi-e că îşi expun ca proştii copiii cine ştie cărei reţele de traficanţi. E doar o părere, dar din câte ştiu nu aşa lucrează o agenţie serioasă. Dacă vreţi să vă lămuriţi şi să mă lămuriţi şi pe mine, aveţi aici situl agenţiei.
Poate poliţia ar trebui să dezlege puţin misterul.
Comments (52)
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Arhiva articole
La punctul cu var
- Cum ne-am alege, de fapt, reprezentanții: reforma electorală pe care nimeni n-o cere, dar de care avem nevoie la fel de mult la Reorganizarea administrativ-teritorială a României: de ce mai puține UAT-uri ar putea însemna o administrație mai eficientă
- Cum se împart impozitele pe noua hartă: descentralizarea fiscală la Reorganizarea administrativ-teritorială a României: de ce mai puține UAT-uri ar putea însemna o administrație mai eficientă
- Câte județe ne mai trebuie, de fapt? O reorganizare pe care Constituția o permite de mult, dar n-a vrut-o nimeni la Reorganizarea administrativ-teritorială a României: de ce mai puține UAT-uri ar putea însemna o administrație mai eficientă
- Oferte Carti la Climat change…
- JobsEU la Prima oră a primei zi de școală…
- Super Hainute Copii la Prima oră a primei zi de școală…
- Studio Videochat la Cugetarea zilei (14.03.2016)
- Andrei la Cugetarea zilei (14.03.2016)
- Par scurt la Cugetarea zilei (14.03.2016)
- Fast! Fast! Faster! | | blog aNDRIIpOPA la Puterea sunetului
Proudly powered by Perpetuum Mobile.


Probabil e doar o metoda de a face niste bani :-?? vad destul de multe poze cu amatori la ei pe site. O sa incerc sa aflu si eu cate ceva. Totusi, trebuie sa fii cam iresponsabil sa iti expui copilul la asa ceva, zic eu.
Nu e neaparat iresponsabilitate, dar nu stii ce se ascunde in spatele afacerii, pentru ca pana acum nu am auzit de agentie care sa nu „lupte”putin pentru cei cu care are contract. Or ei exact asta fac: un set de poze, un contract si „la revedere”. Cam scumpe poze…
nu e vorba de trafic de persoane sau ceva de genul….ei sunt doar niste sarlatani pasnici…de fapt nici atat…ei iti spun ce se poate intampla, daca nu se intampla in cazul tau….asta e. sansele sa ajungi sa ai actvitati platite la ei sunt la fel de mari ca sansele de a castiga la loto.
cunosc foarte bine agentia…exista in mai multe orase: timisoara constanta sub numele de sun media, slatina, bucuresti, pitesti sub numele de first face sau fusion models….cam asta e, oricum peste vara o sa ii vedeti si la mare
Nu spun ca este vorba de trafic de persoane, dar ar putea fi. Am vazut cativa „baietasi” in actiune, momind citiva creduli, ce numai a fotomodele nu aratau… Asta m-a convins ca e vorba de o teapa.
Am fost si eu dus de nas de acesti sarlatani nemernici….eu zic ca ii o mare tzeapa agentia asta,ma mir cum de politia nu se sesizeaza ,daca o sa ii mai vad am sa le spun ceva drag,legat de mama lor
;p
am fost si eu pacalita de acesti oameni, am platit cei 60 ron la care ti se promite ca urmeaza sa te contacteze pentru cel putin o reclama, dupa care te intreaba daca ” ati vorbit cu d-na directoare?” , te pofteste in birou, ea foarte cocheta, gene false si tot tacamul si cere 200E pt niste poze si un album, „profesionist” zic ei. Am refuzat categoric, mie mi se pare o prostie, cere atatia bani si nici nu se mai ocupa de tine sau de copilul tau, i-ai platit si pa…am intrat pe site-ul lor, am gasit-o pe d-na directoare prin niste poze si tot ea apare in ceva reclama TV, la ceva mess…no name….e tzeapa! nu va inscrieti, cine recruteaza modele nu cere 60 ron taxa pt ce? pt a o vedea pe asa zisa d-na directoare?
Monica, trebuia să îţi dai seama de păcăleală imediat ce îţi cereau bani pentru a te fotografia, după ce te-au acostat pe stradă (la fel cum fac şi acum)…
Buna ma bucur ca eu am fost mai trezita la realitate ca si eu ma plimbam cu copilul pe strada sic ei de la firma sun media , deja ne/au racolat pt poze cu copilul, tot asa laude ca se frumos e si etc….dar cand am zis ca sa ii faca poze imediat mi/a spus cat costa , nu pot minti ca aveam bani dar pararea mea este ca nu asa se cauta minivedeta sau vedete,adica platesc sa faca poze, fac eu destule am mi de poze cu copilul si le fac aproape profesional, oricum stiam de pe un form specific de copii despre asfel de agenti, da mare tapaaaaaaa, pacat ca parinti nu isi dau seama, dar asta e…la noi romani merg asfel de lucruri
A eu ma refer la agentia din Oradea, chair ma miram cati parinit erau cu copii, multi sub 1 anisor, hihi nu zic fiecare copil e special dar nu am inebunit sa fac poze pe bani, plus ca citeam pe alt site , cei ce au contracte cu ei au ce palti, sute de euro,cand au semanat contractul nu au vazut pe verso la ce se inhama, oricum sa le fie rusine ca duc parinti de nas, as intelege ca duc copii dar observ ca parinti sunt cei mai prostuti decat copii, hihi…
teapa mareee…am platit (de prost ce sunt) 200 euro….de….student,cu dorinta mare de afirmare, am dat ultimii bani, ca cica – „In cateva luni tii recuperezi”…..morde ciuda 🙁
Sunt niste tepari de prin Bucuresti, sa nu va mai spun cate firme cu nume asemanatoare am gasit infiintate in acelasi an si anume 2011 la date diferite, in luna decembrie infiintate, in acelasi Bucuresti, sector 5 pe aceeasi strada, aceeasi adresa, nu au bilant nu au nimic. Cu politia nu se rezolva si ar lua prea mult timp oricum, ANPC, Garda Financiara si mass-media abia asteapta sa prinda astfel de tepari. Trebuie luata initiativa si problema sa fie abordata cu mult tupeu !
The same old shit: nu-i prost cine cere, prost e cine dă…
Sincer nu stiu ce sa zic …. azi am fost la examen si a intrebat o fata de acolo pe coregrafa daca o sa avem prezentari sau reclame . dar coregrafa zicea ca nu stie si ea la inceput zicea ca o sa avem foarte multe prezentari . Acum nu stiu ce sa mai cred ca eu merg din iunie 2011 .
sunt si in bucuresti sub numele general management models. nu va lasati pacaliti de ei. acum recruteaza la obor. acum cativa ani am mai dat peste first face models la romana, exact aceleasi scenariu, in detaliu.
In magazinul Bucur-Obor din Bucuresti aceste escroace ordinare opereaza de cel putin 3 luni de zile sub numele de AGENTIA GMM CAST.
Si noi am fost la o sedinta foto in oradea biroul si sala foto era un loc jegos murdar fara nici o conditie de a schimba un copil am p;latit suma de 100 euro pt album in iulie2012 nu am primit albumul pana nu platesec diferenta pana la 290 euro si saptamanal ma si ameninta cu ma da in judecata sunt niste tepari fac orice pt bani nu le rusine de loc .
GENERAL MANAGEMENT MODELS m-a ajutat mult… baiatul meu Alexandru era foarte timid si aveam probleme mari cu el cind ieseam in public. De cand paricipa la cursurile acestei agentii chiar vad o schimbare majora la el, ba mai mult vom avea si o prezentare televizata .Cu toate ca am strans din dinti cand am platit cei 300 de euro acum nu-mi pare rau, inca ceva catalogul foto pe care l-au facut am dat pe ceva asemanator dar ce e drept cu ceva mai multe pagini 500 de euro la botez asa ca imi pare rau sa va spun ca sunt de partea agentiei. Dar sa nu uitam ca inainte de toae e o afacere facuta cu drag de cei ce se inplica si nu cred ca e vreo unul dintre noi care mergem gratis la servici asa ca nu te obliga nimeni Mona verifica preturile din piata si vezi pe unde e pe degeaba.
Stimabile domn Dinu Stan dumnevoastra dati copy paste peste tot unde se scrie de acesti sarlatani,nu va mai obositi oricum am aflat de ei ca sunt niste nemernici.
Am vazut mai sus un comentariu din craiova legat de acea draguta directoare bine numita Godzilla..au ceva in comun la infatisare..
Niste nemernici care atunci cand o refuzi diplomat pe doamna directoare,mia are puti si sare sa te bata.
In Craiova au sediul deasupra magazinului terranova.
auzi dinu stan?? tu sigur faci parte din aceeasi echipa cu teparii de la aceasta asa-zisa agentie. am cautat eu pe google exact fraza urmatoare „GENERAL MANAGEMENT MODELS m-a ajutat mult… baiatul meu Alexandru era foarte timid si aveam probleme mari cu el cind ieseam in public”. si apare pe cel putin 10 site-uri unde lumea se plange de acesti tepari.
asa ca dispari de aici prietene!!!
era sa fiu si eu tepuita de ei, norocul meu a fost ca eram cu o prietena care m-a avertizat ca citise despre ei pe net.
ce pot sa spun decat. MARE ATENTIE FETELOR! CINE NU CASCA OCHII, CASCA PUNGA!!
Mare atentie. Odata cu venirea primaverii a reinceput campania de tepe date de General Management Models.
„Ce ten curat aveti….” „Noi cautam persoane obisnuite pentru sedinte foto la cutare si cutare…” Va costa 250 de Euro de achitat la ridicarea albumului…apoi la fiecare sedinta foto care de regula costa cam 300 Euro noi orpim 30% si restul dvs……
Si uite asa….si noroc ca am intrat pe site si am vazut ce „modele” aveau pe acolo si mi s-a aprins becul…adica sa dau 250E sa apar langa „modelele” respective, cu tot respectul ar fi fost si prostie si jignire. Zici ca au cautat cei mai urati oameni ca sa iti dea senzatia ca tu care esti cat de cat ai cele mai mari sanse sa sprgi topurile…
O inselatorie care ar trebui sa fie denuntata la politie si sa fie intocmit dosar penal de inselaciune acestor nemernici care vor sa profite de naivitatea sau sensibilitatea poamenilor.
Asta este Romania, tara in care ne intepam unii pe altii si ne plangem mai apoi ca e viata urata si grea, dam vina pe Dracu, facem un gratar cu mici, bem berea, ne cacam, futem , dormim, a trecut problema, mergem la servici ca robotii si tot asa si iara teapa si iara ne batem joc unii de altii si nimeni nu face nimic….
mare atentie!
respectrivii sunt fff abili!
acum sunt si in craiova!
cel mai bine este sa i refuzati elegant si sa mergeti mai departe!
tepele ii vizeaza pe toti de la a la z, de la copii la batrani!
sa va fereasca Sf. Dzeu de asa ceva!
sarlatanii s-au extins ca o MAFIE IN TOATA TARA!
Atentie mare! In Timisoara aceeasi agentie General Management Models, acelasi scenariu. Noroc cu internetul care ne deschide ochii ca este o teapa. Asa zisa agentie isi desfasoara „activitatea” pe strada Alba Iulia nr. 9, etaj 2, in plin centrul Timisoarei, racoland oameni creduli si batandu-si joc de visele copiilor si de banii parintilor. Asa ca aveti grija MAAAREEE
buna ziua! intr-adevar mare teapa; ieri m-au abordat in Craiova, le-am acordat nu 2 min. ci vreo 15 cred, ca sa aflu ca e o taxa de 70 ron inscriere; probabil dupa taxa, cu tot cu bon fiscal, intram la dra. director/sefa care urma sa-mi ceara alti bani; cind i-am spus ca nu am bani m-a luat cu texte de genul: nu e pacat pt. copil sa nu ii oferiti o sansa? achitati pr unul acum iar eu va retin locul maine si pt. al doilea copil; era un sediu foarte dragut, in spate la mercur, dre. foarte dragute si aranjate, cu text bine invatat; imi pare rau ca am pierdut timpul!!!!
mare teapa, feriti-va
Acesti GENERAL MANAGEMENT MODELS (Craiova) sunt niste mari jegosi !!!! In primul rand, daca tot ar avea putina minte, nu si-ar angaja asemenea exemplare pt a discuta cu clientii…pot zice ca „personalul” lor este unul dezgustator…si anume…1.un tip „scorojit” si neingrijit in ultimul hal de initial am crezut ca-i gunoier (cel inalt, slab, blond si cu parul lungut); 2. o tipa bruneta-cu fata incarcata in ultimul hal cu fond de ten si strans pe alocuri, „botic” roz, cu ochii scosi de la atata creion negru (chipurile, machiaj profesional realizat de nu stiu ce make-up artist…ha!), fuste exagerat de scurte-chiar am crezut ca-i o traseista de ultima speta si sa nu uitam…tipa avea maxim 1 metru si-o agenda! Cum poti sa te numesti model la o inaltime putin mai mare decat a unei copile de 11 ani??!!! Iar dupa aspectul sau nu as fi putut-o numi decat model pentru filme/ emisiuni porno! 3. O asa zisa directoare de 2 m inaltime, grasime la greu-care si ea este „model” la randul ei :)))))-nu m-am putut abtine sa nu rad cand am auzit asta…oare sa fie si Godzilla model???!!! Super tare! Deci…lasati-va distrusilor!
iar voi daca ati avea putina minte , nu v-ati inscrie ! aveti pretentia sa deveniti modele peste noapte, credeti in aberatiile lor, si apoi intrati pe site , comentand si jignind ! daca erati asa destepti cum pretindeti , nu achitati nici 70 ron ! hai ca sunteti patetici !!! daca v-ati luat teapa,mergeti la opc. ptr a rezolva problema, nu mai intrati pe forumuri si comentati , poate va dau aia in judecata ptr calomnie ! mai gasesc un pretext de a scoate bani dupa voi !!!
Si pe mine m-a fraierit saracia aia de „directoare” M-a amenintat odata ca ma da in judecata daca nu ii platesc diferenta de bani ,iar cand i-am spus ca a facut o ilegalitate cand a pus banii mei pe numele altcuiva nu a mai zis nimic. Niste escroci ordinari . Arzai`ar focu de vii
Buna
Poti sa îmi spui si mie te rog ce sa mai întâmplat de atunci? Tea mai sunat cineva? Ai mai dat diferența de bani
Singura nu pot sa le fac fata. Haideti sa ne adunam in numar mai mare sa mergem peste ei . Daca sunteti de acord si vreti sa mergem pana la capat cu misterul acesta(cine e in spatele acestor firme) va rog sa ma contactati la adresa de email roscky.lov3@yahoo.com .
PS:Nu este numai o firma,sunt mai multe cu acte legale.Promit marea cu sarea dar banii ajung la ei in buzunare,In spatele acestor firme se ascund aceleasi persoane.
Aatazi am prelungit contractul pentru inca 2 ani prima data am semnat cu GENERAL MANAGEMENT MODELS in 2009, am facut sedinte foto, am fost la cursuri de coregrafie, de mers scenic, actorie, dictie, momica, bune maniere, prezenta scenica am o cariera de model acum si am invatat foarte multe de la aceasta agentie am platit azi 298 de euro sunt fraier? Nu pentru ca la facultate platesc 500 euro pe an dar acolo o sa am o alta cariera, deocamdata ceea ce fac imi place deci toti fraierii care scrieti si nu stiti despre ce e vorba pentru ca nu va acordati o sansa sa taceti. si inca ceva GENERAL MANAGEMENT MODELS E IN TOATA TARA PENTRU CA E O AGENTIE MARE.
Firma nici nu exista in 2009. S-a infiintat in septembrie 2011. Nu zic pentru tine, dar poate te crede vreun prost…
si eu sunt foarte multumita de agentia GENERAL MANAGEMENT MODELS ! Sunt din Craiova , m-am inscris acum cateva luni si toti prietenii din jurul meu , spuneau ca „mi-am luat teapa ” ! in momentul de fata pot spune ca am un album foto foarte frumos(un asemenea album costa aprox 1000ron ) , urmez cursuri de teatru foarte educative si am fost si la un casting ptr o reclama tv !
Nimic nu se rezolva peste noapte ! trebuie sa aveti si voi RABDARE , si sa implicati in tot ce vi se ofera !
de acum actioneaza sub denumirea de f2s management models.Aveti grija,sunt in Tg Jiu pe Strada Eroilor
Buna!
Si eu cred ca mi-am luat teapa!
Am platit azi 220 RON + 70RON cu aceleasi promisiuni si vorbe dulci, si chiar am semnat un contract dar fiind vorba de sarlatani nu vreau sa platesc si restul de 220 RON.Deci ce ar trebui sa fac?
Buna,numele meu este Mihaela sunt una dintre persoanele tepuite pe data de 5 februarie,de catre General Manaement Models cu sediul Bucur Obor. Am facut plangere la politie unde am aflat ca nu sunt singura si am aflat ca acesti indivizi opereaza din acea zona de doi ani. Stiu ca exista posibilitatea de a nu-mi recupera banii,dar observand ca autoritatile nu fac nimic,am decis sa fac si eu niste pliante si sa ma postez la Bucur Obor pentru ” a-i promova” si a nu lasa alte persoane sa fie tepuite. Daca este cineva interesat sa mi se alature ,mie si prietenei mele,va rog sa imi scrieti pe benga_mihaela@yahoo.ro . Haideti sa facem ceva!
1.General European Management Models
J40/7865/2013, cu sediul pe strada Remus nr 10.
2.F2S Management Models
J40/11032/2013, cu sediul pe strada Diaconu Coresi nr 53
3. First Face European Models
J40/5049/2011, cu sediul pe strada Str. LT. Col. C-tin. Marinescu 8.
4.GMM Management Models
J40/12618, cu sediul pe strada Diaconu Coresi Nr 53
5. Sun Media Management Models Srl
J40/14959/2011 , cu sediul pe strada Lt. Col. C-tin Marinescu nr 8, bloc A-37, sc.1 et.1 ap 6.
6.SC Vivienne Models Srl, Sun media Management Srl,Sun Media European Agency……si lista poate continua.
Codul CAEN al toate acestor firme este 749,7490, Alte activitati profesionale,stiintifice si tehnice.
Toate aceste firme si multe altele fac parte dintr-un plan bine pus la punct de niste escroci de a fura „legal ” de la oameni sume de bani in schimbul unor servicii inexistente, bani care nu se mai recupereaza si pentru care nu beneficiezi de nimic.Procesul se desfasoara in mai multe etape:
Esti abordat de niste persoane care cauta in special familii cu copii mici, dar nu neaparat. Sunt instruiti sa te complimenteze( vai ce copil frumos aveti sau …ce ochi frumosi, nu v-ati gandit la o cariera in domeniul modeling-ului), dupa care iti spun o intreaga poveste cum ai putea sa castigi bani usor, prin niste sedinte foto de cate o ora si jumatate de 4 ori pe luna recompensate cu minim 300 lei/sedinta. Pozele urmand sa fie folosite in cataloage de promovare sau reviste. Daca ai cazut in plasa lor, te invita undeva(mai nou au un punct de lucru la Complexul Bucur Obor, undeva la etaj pe partea cu parcul)unde o colega de-a lor te preia si aici incepe adevarata escrocherie.
Ca sa ai „sansa” de a participa la niste sedinte foto pentru branduri cunoscute de haine sau reviste si ca o asigurare ca nu te razgandesti trebuie sa achiti o taxa de 70 de lei. Ulterior achitarii taxei o angajata iti pune mai multe intrebari completand un chestionar de prezentare cu datele tale personale ( varsta, inaltime, culoarea ochilor, etc)si tu il semnezi orbeste fiindca nu-l citesti. De abia cand iti este inmanata o copie realizezi ca ai semnat si o conventie prin care citez:”Ii asigura inscrisului posibilitatea de a participa la preselectiile organizate de prestator pe o perioada de 1 an de zile din momentul publicarii pozelor pe site-ul agentiei.Taxa de inscriere se schita o singura data si este nereturnabila.Prestatorul se obliga sa efectueze: o poza tip carte postala, ce i se va inmana inscrisului, sa posteze in maxim 30 de zile poza realizata si aleasa pe site-ul agentiei”.
Situl „agentiei ” este http://www.g-m-m.ro, unde daca accesezi diferitele casute(New faces,Evenimente, Modelul saptamanii) ai surpriza sa gasesti produse de la Flanco, telefoane mobile sau adidasi de pe diferite alte site-uri, de aici si veridicitatea firmei.
Deja te poti considera inselat, pentru ca daca ai plecat in asteptarea telefonului de la ei , el nu o sa mai vina niciodata.
Doar ca escrocheria nu se opreste aici. Dupa ce ai semnat conventia si platesti suma de 70 de lei, esti trimis la o „domnisoara directoare de marketing” care iti prezinta un contract pe care daca l-ai semnat, atunci chiar au reusit sa te pacalesca pana la capat. Contractul, pe langa multe altele, stipuleaza ca pentru promovare, castinguri, sedinte foto profesionale, aparitii tv trebuie sa achiti suma de 1200 si ceva de euro.
Daca totusi in urma suspiciunilor iti dai seama ca ai fost inselat, nu semnezi contractul si ai curajul sa ceri banii inapoi, acei indivizi iti spun clar ca suma nu este returnabila,ca le pare rau dar nu te mai pot ajuta si te poftesc afara. Binenteles ca apare din umbra un barbat impunator care are scopul sa te intimideze daca faci scandal.
O sa pun aici pe forum numele si adresele unora din acesti hoti in speranta ca cineva va avea curajul si puterea sa faca ceva in legatura cu acesti escroci. Cei de jos au fost si sunt administratori ai acestor firme, modificandu-se tot timpul.
1 Frumuselu Daniel-Vasile
Mun. Calafat , Jud Dolj, Strada Gheorghe Doja, bloc B 10, Scara 1, etaj 4, Ap.18
2 Mihasca Dorel Alin
Mun. Baia Mare, Str. Paltinisului nr 68, et. 4 Apartament 18 , Maramures.
3 Bendris Mihai-Daniel
Mun Bucuresti, sector 3, str Sg Vasile Gheorghiev, nr 8
4 Gyorgy Tibor
Mun Targu Mures, jud Mures, str Zaganului nr 7, ap 2
5 Costin Oana Maria
Mun Sf Gheorghe, jud Covasna, Bulevardul General Grigore Balan nr 29, bloc 1 Sc B Ap 10
6 Iacobson Valentin Gheorghe
Mun Bucuresti, sector 1, str Costache Balacescu, nr 28, et 2
7 Rusu Ovidiu Valer
Mun Toplita, Jud Harghita,str ion Inculet nr 2 bloc 88 sc A et 2 Ap 6
Din pacate politia se pare ca nu poate face nimic, ei nu vad ilegalitatea in asta, oamenii lucrand la limita legii. Dar tot hotie se numeste.Cineva trebuie sa faca ceva in privinta asta.
Detin mai multe informatii.Daca cineva poate sa faca ceva , le pun la dispozitie pentru demascarea acestor „hoti legali”.
Imi puteti trimite mail-uri pe adresa iliegarbacea@aol.com
Multumesc !
buna …ma numar si eu printre cei care au luat teapa chiar acum 2 zile pe strada eroilor in targu-jiu , iar faptasii sunt cei de la f2s management model . am fost la ei cu avocatul meu si nu am reusit sa imi rezilieze contractul. nu stiu incotro sa o iau : sa fac plangere , sa merg la opc , la televiziune? voi ce ati facut?
La tv e singura varianta ! Politia nu face nimic, OPC-ul nici atat.
A mai aparut inca o firma a lor in Bucuresti: General International models cast J40/93/2014 . Exista si General international models J/8961/2013.
Deci atentie la tepe !!
Buna. Am luat si eu teapa cu aceasta firma numita „GMM Management Models” cu sediul in Deva.
Am fost acostata in Real. Totul mi s-a parut foarte tentant si nu m-am gandit nici o clipa ca este o inselatorie. Am platit cei 80 RON pentru pozele pe care mi le-a facut pe loc, mi s-a facut programare sa merg la „interviu” cu Doamna Manager si bineinteles, acolo mi s-au cerut alti bani (250 EURO) pentru a semna un contract pe 1 an.
Cei care sunteti din Judetul Hunedoara, ati patit asa ceva si sa incercam sa le desfintam „firma”, contactati-ma la adresa de mail : nrm_maria@yahoo.com.
Buna. Aveti mare grija ca au ajuns si in Suceava, in zona Pietei Mici.Va spun sincer ca nu am retinut cum se numeste firma. M-au luat foarte repede ca arat foarte bine pt.varsta mea(53 ani) si ca au nevoie de un ten ca al meu pentru diferite reclame la unele creme si medicamente. Te asigura ca vei primi intre 30 si 80 euro pe o sedinta. Vor fi cate una sau doua pe saptamana, iar pentru inscriere trebuie sa platesti 69 lei si sa faci cateva poze. Nu am cazut in plasa (poate si datorita varstei si experientei pe care o cu astfel de oameni), insa ma gandesc serios ca trebuie sa -i fac sa plateasca intr-un fel. Pacat ca se folosesc de niste tineri care cu siguranta nu stiu in ce s-au bagat. Sfatul meu pentru toti cei care sunt abordati cu astfel de oferte este sa nu dati niste bani fara a vi se face mai intai un serviciu. In cazul meu am intrebat pur si simplu de ce nu mi s-ar retine acei 69 de lei din primul comision. Raspunsul a fost ambiguu.
Buna, sunt din Tg Jiu si din pacate si eu ma numar printre cei nefericiti. Am platit in septembrie 2013 taxa de 70 lei, apoi m-au chemat sa semnez un contract cu domnisoara directoare (o acritura). Din nefericire pt mine tocmai luasem o parte din salariu si am platit 100 euro. Intre timp m-am intalnit cu o veche prietena care mi-a povestit ca o alta firma dar cu acelasi obiectiv si mod de a opera a fost acum cativa ani in Tg Jiu si a luat si ea aceeasi teapa. Am facut o cerere de reziliere dar secretara (mai draguta aparent) m-a avertizat ca firma mama de la Bucuresti ma poate da in judecata si ca voi plati mult mai mult decat daca as da restul de bani, M-am conformat si am dat restul de 150 euro. In total au fost 250 euro plus 70 lei inscrierea din care m-am ales cu albumul foto si cu un curs care se tine o ora pe saptamana. M-au sunat la un moment dat sa impart fluturasi pt Orange si sa fiu platita 6 lei pe ora :)) De la fluturasi la reclame pt adidas , nike, zara si alte firme cu care te impresioneaza ei e diferenta mare.
M-am gandit sa le facem cumva o publicitate negativa atat pe internet cat si cu ajutorul unor fluturase sau chiar postere lipite prin oras dar din pacate pana atunci oamenii sunt in continuare pacaliti. 😐
dc nu incercati sa plecati in strainatate la munca. e o firma sc.Exclusive Employment Agency care au contracte in strainatate, m-am interesat si se pare ca au plecat multi cu aceasta firma
Buna ziua, si eu am fost tepuita. Parca mi-a luat cineva mintile. Mai rau e ca l-am bagat si copilul in traba asta. Am platit 100 euro si urmeaza sa-i dau restul de bani.Cand am sosit acasa am cautat firma GMM CAST si imi apare ca toata lumea se plange de teapa. Mi-e teama. Oare ce imi poate face daca nu dau diferenta de 248 euro peste o saptamana cand cica e sedinta foto? Ma conformez ca am pierdut 100, dar nu m-as conforma sa mai pierd alti 248 euro. Oare o firma care nu are darile platite la stat sa ma poata da in judecata? Si in ce baza sa ma dea in judecata daca nu a avut loc nici sedinta foto. AAA, stati in contract spune ca am obligatia de a plati diferenta de bani pana la ridicarea albumelor (eu si fiica mea, adica in termen de 60 zile. Ce pot sa fac? Ce ma sfatuiti? Am mai scris undeva si caut raspuns. Multumesc.
GMM CAST e in Bucuresti. In magazinul Bucur-Obor am fost racolata. Asta e, teapa de 100 euro, dar nu vreau sa mai dau inca 248.
Va rog pentru toata lumea cautati legea 193/2000 Republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.543 din 3 August 2012.
Privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, republicata 2012. Cititi legea cu atentie si daca gasiti articole care sa cotracareze clauzele din contract puteti da firma in judecata sau daca o fac ei sa va puteti apara. Va rog pentru cei care cititi scrieti toate articolele care le bifati si pentru alte persoane.
Pentru mai multe informatii este bine de citit si urmatoarele LEGI:
UNELE REGLEMENTĂRI LEGALE DE IMPORTANŢĂ PENTRU RAPORTURILE CONTRACTUALE
NOTA: Lista de mai jos nu are caracter exhaustiv, ci indicativ
– Codul Civil, inclusiv Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil
– Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările şi completările ulterioare
– Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, cu modificările ulterioare
– Legea nr. 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare
– Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare
– Hotărârea Guvernului nr. 1553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare
– Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare
– Decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit
– Decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 100/2007 privind stabilirea cazurilor în care nu este necesară notificarea prelucrării unor date cu caracter personal
– Decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 11/2009 privind stabilirea categoriilor de operaţiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal, susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile şi libertăţile persoanelor
– Decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 90/2006 privind cazurile în care nu este necesară notificarea prelucrării unor date cu caracter personal
– Decizia Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 91/2006 privind cazurile în care este permisă notificarea simplificată a prelucrării datelor cu caracter personal
– Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare
– Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, cu modificările ulterioare
– Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, cu modificările şi completările ulterioare
– Norma metodologică MFP / MDRL din 10.07.2009 privind aplicarea cap. V, din Titlul II, partea a II-a din OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului
OUG 34/2014 trebuie sa anuleze imediat astfel de contracte incheate in afara spatiilor comerciale. trebuie studiat cu atentie. ai fost abordat pe strada se considera ca ai incheat contract in afara spatiilor comerciale. si ai drept in 14 zile sa renunti la el fara explicati daca in contract nu speficica acest lucru, ca ai acest drept ai termen inca 12 luni de la expirarea celor 14 zile.
In Craiova au disparut de cateva luni bune,dar cred ca reapar.A fost o perioada cu sute de raclamatii la OPC si articole in presa locala si cred ca s-au retras pana mai uita lumea.
Acum sunt si in timisoara in magazinul auchan nord.Chiar azi merg sa ii vizitez:)
Si pe noi ne-a recolat zilele trecute in Auchan Nord din Timisoara. Culmea e ca au si studio foto si pare totul foarte ok. Dubios mi s-a parut cand a spus ca trebuie sa ne hotaram pe loc pentru taxa de 89 lei.
A plecat cineva cu S.C. Exclusive Employment Agency .S.R.L sau sunt TEPARI???????????