De bucurie că s-a deschis autostrada Transilvania (mă rog, o parte infimă din ea), şoferii s-au emoţionat peste măsură. Este cazul unui şofer profesionist, care din cauza trăirilor intense a ratat intrarea de la nodul rutier din Gilău, luînd-o pe contrases (citiţi şi aici).
Vă daţi seama ce se va întâmpla când din greşeală vom avea şi un guvern competent? Vor leşina directorii de bănci, iar de emoţie, cursul leu-euro va ajunge la 2 euro/leu.
Vrei să devii milionar peste noapte? Ce spun eu milionar, miliardar! Plin de bani! Arhi-super-mega-bogat. Fără mari eforturi. Fără bătăi de cap. Fără
Deşi toată lumea ştie că azi e ziua naţională a României, nimeni nu pare a băga de seamă. E zi liberă, deci ne odihnim. Mai un mic, o bere, un vin sau mai ştiu eu ce. Românii sunt atât de obosiţi încât cu greu îşi găsesc timp pentru a sărbători ziua ţării lor. Mai repede ar sărbători 4 sau 14 iulie, că e la modă să te dai internaţional. Asta este ziua care ne arată ce suntem cu adevărat: o populaţie, nu un popor.
Tristă zi, tristă ţară!
Ştiu că abordez un subiect super-dezbătut de blogosfera românească, dar nu mă pot abţine să nu scriu şi eu câteva rânduri. În primul rând să ne dumirim ce e acela un card: o bucăţică de plastic ce dă posesorului posibilitatea să spună „am cu ce bă, am cu ce!”. Şi nu-l poate nimeni contrazice. Perversitatea cea mai mare e frăţiorul cardului, este vorba despre cardul de credit. Ăsta, pe lângă că îl face pe posesor să se dea jmecher, îl poate face să şi creadă că este. Pentru că poate. Pentru că are. Pentru că …. Ei bine aici începe distracţia: de multe ori
Sau prelungirea primei părţi. Dacă până acum nu eram foarte convins de oferta de pe piaţa electorală, acum sunt din ce în ce mai convins că nu am ce să caut la vot. Nu am ce alege. Geoană nu, pentru că nu. Băsescu nu, pentru că a făcut destul rău.
Deci nici măcar varianta alegerii răului mai mic nu există. Amândouă opţiunile ar reprezenta un rău la fel de mare. Iar acum nu ne mai permitem nici măcar o greşeală, chiar dacă toate organismele internaţionale fac tot posibilul să ne ajute. Dacă iese Geoană, ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Dacă iese Băsescu, ne întoarcem în epoca de piatră.
Oricum va fi să fie, o naţiune îşi alege întotdeauna reprezentantul pe care-l merită. Eu unul nu cred că mă mai duc la vot, chiar dacă asta ar însemna să mi se aplice ceea ce am propus. Oricum acolo vom ajunge indiferent de cine va fi preşedinte.
Acum 20 de ani (aproape), un pastor reformat maghiar din Timişoara reuşea să strângă în jurul său, pe lângă enoriaşi, o mulţime imensă de români. Manifestaţia şi-a schimbat destul de repede cursul, ajungând o manifestaţie anti-regim. Astăzi, UDMR, se raliază alianţei româneşti din jurul neamţului Johannis. Nu ştiu dacă impactul pentru viitor va fi
Spuneam că am fost judecător. La colegiul tehnic „Traian Vuia”. A aflat şi presa scrisă, mai exact Crişana. Bineînţeles că sunt menţionat şi eu.
Pentru pasionaţii de calculatoare şi internet. Pentru cei care stau zilnic cu browserul deschis. Pentru cei ce vor mai multe provocări de la locul de muncă. Pentru toţi aceştia, am găsit jobul ideal:
De la Ghiţă citire. Merci! Care a primit linkul de la sor’sa, Miri. Merci şi ei.
Later edit: Lulu îmi spune că s-ar putea să am surprize legat de activitatea pe net a ciobanilor. Exemplu ar fi Jiji Berbecali. Deşi mie îmi fuge gândul la oierul-vaporean…
De pe DailyCotcodac citire, de la Julius:
Anunt umanitar,
O fetita de un an din Deva, Neomi, are nevoie de o operatie care se poate face la Cluj. Prin urmare, nu este ceva extrem de complicat, dar viitorul ei depinde de operatia asta (sufera de hernie anghinala; nu stiu exact ce e asta, poate ne lamureste doctorul Sendroiu). Parintii ei mai au nevoie de 4000 RON, adica ceva sub 1000 de euro – deci cauza nu e pierduta, nu au nevoie de zeci sau sute de mii de euro. In cazul in care va intrebati cum de nu pot plati parintii fetitei o suma atat de mica (pentru unii), e simplu: Naomi s-a nascut cu probleme si, in anul scurs de atunci, au cheltuit cu mult peste posibilitatile lor, iar acum pur si simplu nu mai au de unde scoate 4000 RON. Ii puteti ajuta donand o mica suma in contul de mai jos.
Albert Fazakas
RO25RZBR0000060003262053
Deschis la Raiffesen Bank Deva
P.S. Am donat 10 lei. Am si eu copil si banuiesc ce e in sufletul parintilor sa fie atat de aproape de reusita si sa se impiedice de bani. Donati orice suma, cat de mica.
P.P.S. Între timp am observat că mesajul porneşte de la Sebi. Ulterior l-am găsit (firesc) şi la Denisa. Deci nu cred că e scam. Oricum donaţia mea rămâne.
Cine ne sunt prezidenţiabilii? Asta e prima întrebare a oricărui român, când îi spui că urmază alegeri sau când aude că a început campania. Asta în cazul în care nu trage un ” ‘tu-le muma lor de oţi”, caz în care îi poţi intui opţiunea politică.
Intenţia mea era să fac o analiză a programelor propuse de candidaţii la alegerile prezidenţiale din acest an. Dar am aşteptat şi căutat mult şi bine după o frântură de idee inteligibilă din corul de fluierături şi zgomot de fond. Nu am
Nu e vorba despre profesia mea de bază, ci de faptul că am fost prezent la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, la Săptămâna Antreprenoriatului Global, în calitate de membru al juriului ce trebuia să analizeze prestaţia elevilor în cadrul concursului de idei de afaceri „Lumea ta, afacerea ta”. Din juriu au făcut parte prof. Florin Negruţiu, inspector şcolar; directorul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, prof. Dorel Şaitoş şi din partea agenţilor economici, subsemnatul. Desfăşurarea concursului a avut loc sub egida Junior Achievement, ca rezultat al parteneriatului dintre Junior Achivement România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
De ceva vreme mi-am instalat o grămadă de countere, mai ales după căderea spectaculoasă de săptămâna trecută din ZeList. Mi-am zis că aşa ceva nu poate fi posibil, drept pentru care am ales metoda clasică de verificare din trei surse. Bineînţeles că Trafic.ro e doar pentru că nu am renunţat încă la el, dar am adăugat (pe lângă mai vechiul şi credinciosul statcounter.com) GTopStats şi HiStats. Ce era de văzut, am văzut: nu stau rău deloc cu traficul, deşi nu mă omor cu scrisul.
Azi dimineaţă însă a venit surpriza cea mai mare: o creştere de 3400 de locuri în ZeList!!! Acuma chiar că nu mai ştiu
De fiecare dată când se strică vremea, la ore de vârf, în Oradea traficul devine un coşmar. Astăzi am stat pe Tudor Vladimirescu, înspre Decebal nu mai puţin de 20 de minute. De ce? Că erau nişte imbecili de şoferi care blocau intersecţia. Că aşa se gândeşte la noi: am verde? intru în intersecţie (chiar dacă văd că nu se mişcă nici un milimetru coloana din faţă, iar ultima maşină e deja cu spatele în intersecţie) iar cei cee vin de pe drumul cu care mă intersectez…. dă-i dracu’ să stea şi să aştepte! Că-s cu maşina şi mă grăbesc. Mi-am ieşit din pepeni azi când, la volan
În Oradea, adevărata problemă nu este lipsa locurilor de parcare, cât nesimţirea unora, care găsesc un loc în care ar putea sta două maşini, dar ei parchează aşa:
Poate că pare ciudat să o susţin eu, pentru că mi-a fost expusă de un prieten din preistoria vieţii mele. Este vorba de cel supranumit Teo Fabi. Adică pentru cei foarte apropiaţi, Doru, iar pentru colegi, Teo.
Teoria asta zice aşea: de ce să vrei să fii numărul unu? Păi cum de ce? Asta ar însemna că eşti cel mai bun, el primo, first! Cine nu şi-ar dori să fie primul în domeniul lui? Poate doar un prost! Şi totuşi… Cel mai câştigat este cel de pe locul doi (!?!). WTF? Oare toată lumea se ghidează după zicala antică „Save the best for last„? Cum aşa? Păi
O poză de arhivă.
Fiind un mare fan al automobilului, mă uit zi de zi pe net după informaţii şi istorioare despre zeul ultimului secol. Dau de o grămadă de saituri şi bloguri care mai de care „specializate” în istoria mersului pe patru roţi. „Copy-paste” e cuvântul de bază care le caracterizează pe toate cele prezente în online-ul românesc. Partea mai rea e că nici măcar copiatul nu e făcut cu cap, astfel încât povestea vitezei e trunchiată rău de tot. De multe ori ajung să îmi doresc să nu fie nici măcar un cuvânt scris, pentru că am prostul obicei de a nu lăsa nimic necitit (asta numai pe net, că de cărţi începute şi neterminate mi-e plin biroul). Şi atunci aş vrea doar să admir câteva poze ale bolizilor trecuţi, prezenţi sau viitori. Şi nu găsesc nimic să mă încânte. Asta până ce recent am dat de saitu’ ăsta, care deşi pare neterminat îmi place la nebunie.
Şi uite că am reuşit să am şi linişte.
Toată lumea se întreabă care e măsura împotriva gripei porcine. Răspunsul este la îndemâna oricui: SHOPPING!!! Cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi! Ce? Păi cum ce? Medicamente! Avem? Normal, ce întrebare! Dacă nu avem medicamente, avem măşti! Dar la ce folosesc măştile? La vânzare, normal, ce proşti puteţi fi!
Nu bolile sunt problema ci interesul de a vinde orice care să-ţi dea impresia că eşti mai bine. Dacă apare un medicament nou se pune problema nu de eficienţă medicală ci de eficienţă economică, adică de profit. Asta o spune un microbiolog român, stabilit în Canada, manager al unei firme farmaceutice canadiene. Ascultaţi şi vă cruciţi (asta în cazul în care nu ştiaţi deja sau în cazul în care nici măcar nu bănuiaţi):
VANIA ATUDOREI, microbiologist, specialist de top in Canada – ADEVARUL NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN INSIDER. DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE!
Asculta mai multe audio Evenimente
Mai vedeţi în interviul de mai sus ce înseamnă pentru România „privatizarea cu orice preţ” a industriei farmaceutice şi a privatizării în general.
De la Dan Vaida, prietenul meu din Canada.
Merci Dan.
Când am văzut azi dimineaţă poziţia mea din ZeList am crezut că nu m-am trezit încă. Dar mă trezisem. Nu am fost eu foarte sus niciodată în top, dar acum pacă a fost căderea prea mare. Niciodată nu căzusem aproape 400 de locuri într-o săptămână! Şi totuşi de ce? Întrebarea încă mă frământă, dar nu prea mult, pentru că oricum n-am ce-i face.
Şi totuşi am avut o săptămână bunicică! Am colaborat la scrierea unui articol pentru GSP (alături de alţi cititori) cu
Acum câţiva ani, unul din prietenii mei avea o problemă. Strada pe care stătea, în urma modernizării (a se citi „asfaltării”), a fost uşooor modificată. Mai precis, sistemul de canalizare de sub ea, a fost înălţat. Nu mult, dar suficient să se trezească omu’ cu canalul plin până la capac în permanenţă şi cu pericolul unei inundaţii prin casă în urma unei ploi. Ca orice om gospodar, ia legătura cu firma care a făcut lucrarea de pe stradă, ca să facă o chestie unitară care să se „pupe” cu lucrarea deja încheiată.
Partea halucinantă abia acum începe. Vine un nenea injineru’ care să facă neşte schiţe, calcule şi antecalcule. Rezultă o
Tot aud zilele astea diverşi formatori de opinie care se declară atât de scârbiţi de clasa politică încât nu vor merge la vot. Asta am mai auzit-o şi la euro-parlamentare şi la alegerile parlamentare de anul trecut. La propunera lor aş veni şi eu cu o contra-propunere: dublarea impozitelor pentru cei ce nu participă la vot.
Logica e simplă: dacă nu te interesează cine câştigă sau cum, înseamnă că nu te interesează nici dacă plăteşti mai mult. Cu alte cuvinte „îţi place”. Şi dacă tot îţi place, hai să o facem cu temei!
Sunteţi de acord cu dublarea impozitului pentru cetăţenii care nu vor participa la vot?
Total Voters: 12
Loading ...Dacă până nu demult mergeu în cupele europene 2-3 echipe, din care una făcea figuraţie, anul acesta avem 5, din care una joacă iar restul fac figuraţie. Ce a demonstrat echipa naţională au demonstrat şi echipele de club: nimic. Suntem alături de Insulele Feroe, Lituania, Letonia, Estonia, Lichtenstein, San Marino şi alte câteva superputeri ale fotbalului mondial. Pur şi simplu ar trebui ca UEFA şi FIFA să înfiinţeze o nouă competiţie care să reunească aceste mari echipe: ospătarii sanmarinezi cu chefliii români, pescarii feroezi cu oierii din Carpaţi! Vă daţi seama ce derby-uri ar ieşi? Ar fi o piatră de încercare pentru forţele de ordine din întreaga lume să asigure securitatea la astfel de meciuri cu miza si de risc maxim!
Unirea din Urziceni e singura echipă care mai mişcă ceva şi asta cred că se datorează 100% antrenorului care are atât ştiinţa jocului cât şi ştiinţa motivării jucătorilor.
Plouă. De dimineaţă plouă într-una. Cum avem birourile în mansardă, pot spune că-mi plouă în cap. De fapt în geam, dar geamul e deasupra capului meu. Şi mai sunt trist că nu am colegi astăzi. Nici şefi. Sunt singur şi trist. În tentativa de a mă lăsa de ţigări, m-am lăsat fără sfanţ în buzunar şi fără ţigări. Colegii din redacţie, ca nişte scumpi ce sunt, au făcut chetă şi mi-au trimis două ţigări: un Winchester lung, marca Caesar şi un fir de Glamour subţirel, marca Lia. Merci copii (Lia, Dana, Suzi şi Caesar)!
Şi mai sunt trist că mă doare iar dintele. Cu intermitenţe.
Nu e vorba să fi fost în ghips sau alte d’astea. Pur şi simplu mi-a decedat laptopul. Acum am alt computer, dar desktop. Macar nu se va mai strica la drum.
Cu ocazia asta ţin să-i spun „La mulţi ani!” Mirelei. Nu, nu e ziua lu’ Băselu’. Hai, treacă de la mine, e şi ziua lui, dar lui nu-i urez nimic. Că nu vreau!
Ne revedem zilele care urmează!
Stau de multe ori şi mă întreb de ce advertiserii şi mai ales copywriterii din agenţii lovesc în copii pentru a ajunge la buzunarele părinţilor. Nu le e ruşine să atace aşa pe faţă? Ca să dau un exemplu recent: cum îi explic eu fiicei mele că „Abonamentul Panteră” nu e o panteră sau „Abonamenul Delfin” nu e un delfin, iar „Abonamentul Fluture” nu e deloc un fluture. Astea toate regăsindu-se acum în oferta Orange. Ce să fac acuma cu ea dacă vrea o panteră, un delfin sau un fluture? E normal să vrea jucării cu animăluţe, că e copil! Dar cum să-i explic că nişte neni sau tanti, în încercarea lor de a fi creativi au dat-o în bară şi i-au creat speranţe false că poate cumpăra o panteră, un delfin sau un fluture de la Orange? Dar mai ales cum să-i şterg lacrimile şi să-i alung dezamăgirea că nu îi pot lua ceva ce ea vede la televizor că există? Cum am eu sufletul ăla de câine să-i refuz o bucurie? Telefon sau abonament de telefonie mobilă sigur nu-i voi lua, dar nu-mi spală Dunărea păcatele pe care le-am făcut încercând să o conving că astea nu există aşa cum şi le închipuie ea: panteră, delfin şi fluture.
Dragi creativi, fiţi mai creativi şi încercaţi ceva mai abstract. Dacă nu vă vor înţelege potenţialii clienţi, poate nu e chiar atât de rău: poate că nu îi vreţi de clienţi. Dacă nu puteţi, poate ar fi timpul pentru o reorientare profesională.
Dacă au văzut cei de la editura Cartea Copiilor ca nu mă ţin de cuvânt să comentez chestii mai grele (vezi aici), mi-au făcut o ofertă de nerefuzat, probabil ca să redobândesc tainele cititului. Oferta consta intr-o cărticică pentru Bulina Atomică, pe care să o comentez. Având în vedere că nu am avut mult de citit, am comentat-o urgent.
Iată, dar, cum am devenit şi critic literar. De acum încolo doresc să fiu numit „MAESTRE”, iar ca nume de alint accept „micul Călinescu” sau „micul Manolescu”. Aşadar luaţi aminte!
E tot mai plină lumea de ele. Sunt la tot pasul. Sunt din ce în ce mai tinere, dar toate sunt la fel.
Azi nu m-am putut abţine să fac o mică măgărie. Doo astfel de specimene, cam pe la vârsta la care io mă pregăteam să dau admitere la liceu, se plimbau precum nişte rumegătoare care vin de la păscut. Asta se întîmpla pe lângă staţia de lângă biserica Emanuel. Şi cum treceau ele aşa agale drumul (e drept că pe trecerea de pietoni, dar fooooaaarte tactios) una se opreşte şi se uită luuuung în zare după ceva (o fi fost vre-un cocalar… nu ştiu), dar în direcţia opusă celei din care veneam eu. Pe trecere. Sens unic (ca în orice sens giratoriu dealtfel). Io veneam cătinel ca să nu o calc, că deh, era pe trecere, eu urma să intru în giratoriu, iar ea dădea semne că s-ar opri (pe aceeaşi „zebră”). Încep un monolog ce suna cam aşa: „mişcă-te ca şi cum ai trăi!”, dar ea pesemne că nu m-a auzit, aşa că i-am tras un claxon scurt (aşa zice la lege, că ai voie numai ca să eviţi un eveniment). Am fost măgar, recunosc, dar ea a fost vită, pentru că la aceeaşi lege spune cum că pietonii trebuie să traverseze în pas alert. A tras o sperietură şi a grăbit pasul.
Mă întreb: când se vor sancţiona şi pietonii care fac mişto de şoferi şi traversează ampulea precum nişte vite? Că de şoferi sancţionaţi că nu au oprit la trecere am tot auzit, deşi respectivul pieton pentru care s-a aplicat „constituţia” era la mii de ani lumină. Cât de imbecili puteţi fi, dragi pietoni şi „pietoane”, ca să vă uitaţi în direcţia opusă celei din care vin maşinile pe un drum cu un evident sens unic?
Nu e prima oară când păţesc din astea, cu acelaşi gen de tipe. Ieri am mai păţit una, cu o tipă (după uniforma colegelor părea liceancă la „Aurel Lazăr”) care după ce face câţiva paşi pe trecere, se opreşte în faţa maşinii mele să-şi aştepte colegele. Şi stau ca un prost până trece vita, că legea mă obligă, iar ea ştie. Dar nu ştie şi obligaţia ei. Noroc că nu eram grăbit sau nervos, dar erau ăia din spatele meu şi mai şi arătau asta. Le-a aruncat o privire bovină, după care a aşteptat liniştită mai departe sosirea colegelor. Abia apoi s-a urnit. E oare vinovat un şofer că-şi pierde minţile când întâlneşte astfel de piţipoance? Eu nu l-aş condamna. Am fost şi eu pieton şi nu mi-am bătut joc în halul asta de cei de la volan. Chiar dacă nu ştiam regulile de circulaţie, mi s-a părut de bun simţ să grăbesc pasul, să-i las şi pe ei să treacă, că „e şi ei oameni” şi poate se grăbesc undeva sau pur şi simplu pot prinde o breşă în trafic să se strecoare.
Da, ştiu, azi am fost rău şi măgar spre deosebire de ieri, dar nu m-am putut abţine!
Odată cu protestul bloggerilor români, numit „Nu fă nimic” mi-am aminti de un pasaj al lui Traian Ungureanu. E drept că s-ar potrivi mai degrabă la campania „Noi vrem respect”, dar … nu mă alătur grupurilor media, prefer o iniţiativă puţin mai independentă.
„Dacă nimic nu va opri alunecarea statului sub control oligarhic şi dacă nimic nu va pune capăt degenerării sociale ce va urma, ciclul istoric început în 1989 se va încheia cu un eşec greu de depăşit. Tentative de desprindere din posteritatea comunistă se va încheia cu o prelungire mascată a viciilor structurale ale vieţii în servitute. România va fi renovată comercial, dar nu se va moderniza şi nu va fi animată de un suflu colectiv solidar. Aşa cum s-au obişnuit, românii vor distila, în continuare, pesimismul în sub-produsele sale etilice tradiţionale: suspiciune, refuz de colaborare, vânătoare de privilegii rapide. Această deplasare spre dezangajare şi anarhie obştească e o ameninţare reală, dar nu inevitabilă. Important e ca lumea românească să se împlinească în interiorul graniţelor şi nu în afara lor, acolo unde câteva milioane de emigranţi se pliază şi se manifestă productiv sub tutela unor modele de viaţă incomparabil mai corecte. Dar asta depinde într-o măsură covârşitoare de o iluminare a clasei politice pe care, cel puţin astăzi, o putem presupune greu. Dacă breşa creată de experimentul Băsescu nu va fi astupată, fereastra spre dezvoltare va rămâne deschisă pentru un timp. Nu mult, dar suficient pentru o mutaţie. Dacă nu, fereastra va da direct spre grădinile demult ofilite ale regresiei.”
Traian Ungureanu – „Încotro duce istoria României” (Seriile de autor HUMANITAS – 2008)
Analize that!
Deci Băselu’ nu se lasă: nu-l vrea pe primarul Sibiului. Tind să cred că nu vrea nici un candidat al opoziţiei. Favorit pare a fi Lucian Croitoru (propus de PDL, evident), dar mai vedem… PNL zice deocamdată că nu-l vrea. Până acum sunt oarecum în grafic cu predicţia, adică varianta Boc a picat între timp. Dar mai avem timp de joacă, doar criza nu e aşa de mare la noi. Nu?
LE: După cum spuneam, Băselu’ se pişă pe ea de majoritate, deci avem şanse să ajungem la finalitatea pe care o prevedeam alaltăieri.
Punem un pariu? Io zic aşa: Băselu’ numeşte ca prim-ministru pe acelaşi domn cioc-Boc. Parlamentul refuză. Băselu’ insistă. Parlamentul, la fel. Rezultă ALEGERI ANTICIPATE.
Am senzaţia că Băselu’ merge la jocul de totul sau nimic. Pariu?
Dacă până acum mai erau contestatari ai latinităţii noastre (mai ales unii aşa-zişi istorici maghiari) care afirmau că românii sunt un popor venit, o insulă de latinitate într-o mare slavă, care ar fi în fapt un popor slav ce a adoptat o limbă latină (asta ca să poată susţine mai departe teoria „spaţiului vid”), acum au primit un răspuns ferm şi foarte tranşant. Cine le-a dat cu tifla iredentiştilor? Nimeni alţii decât vajnicii noştri tricolori, mândrii jucători ai echipei naţionale de fotbal. Cum altfel poate fi categorisit rezultatul din meciul direct cu sârbii, decât o delăsare mioritică, ce nu are absolut nimic de a face cu spiritul de luptă până la sacrificiu al slavilor? Deci, clar, nu suntem slavi!!!
Vă mulţumim iubiţi tricolori că ne-aţi reamintit din ce stirpe ne tragem, dar mai ales vă mulţumim pentru că aţi pus capăt unor teorii iredentiste, vechi de sute de ani. Din suflet vă mulţumim!
Şi acuma marş la munca de jos şi învăţaţi naibii fotbal sau apucaţi-vă de sportul naţional numit oină. Poate aşa nu o să ne mai bată nimeni în următorii 15 ani (până se prind care e regulamentul). Dup’aia inventăm noi un sport la care să nu ne bată nimeni câţiva ani… şi tot aşa.
Nu că ar interesa prea multă lume, dar am introdus moderarea comentariilor. Intrau pe lângă Akismet şi câteva spamuri ruseşti, aşa că de acum încolo totul va trebui moderat. Asta este viaţa. Nu am multe commenturi, dar după un articol nou mă asalteză 10-15 spamuri, din care 1-2 trec de filtru.
Dacă tot m-a prins toamna și încă mai bloguiesc, m-am hotărât să fac puțină curățenie în blog. Că se încarcă greu. Cel puțin mie mi se încarcă greu. Vouă?
Mai știe cineva despre cartea de alegător? Dar că ea este prevăzută expres de Legea electorală? Oare mai știe cineva unde și-a pus cartea de alegător, prin ce sertar? Dar mai ales știe cineva la ce se folosește? Sau de ce nu se folosește?
Până la revoluție circula bancul legat de diviziunile unității de măsură „țian”.Acestea erau: kilo-țian; hecto-țian; deca-țian; țian; deci-țian; centi-țian și mili-țian.
Ei bine, acum România însăși se împarte și nu în hectare sau metri pătrați. Nooo! Că doar ne-am orășenizat! Se împarte în apartamente. Și ca să vă dați seama cât de aproape am fost de „epicentrul” țării, poftim dovada.
Oare cum or fi celelalte (primele) 138 de apartamente ale României? Și mai ales, cine stă în ele?
Mă tot uit de 2 luni la statisticile blogului. Şi mă minunez. Cei mai mulţi intră căutând informaţii despre Certeze. Am avut la începutul lunii mai o serie de 3 posturi cu şi despre localitatea sus-numită şi de atunci nu mai scap de amatorii de poze cu vile gigantice. (pentru cei care le-au ratat, luaţi de aici: 1, 2, 3).
Ce neam de coca….
Ca să încep cu începutul, mi-am spus că trebuie să fac un review de Săndel, că doar el ne-a dus în vacanţă. Noi, adică Bulina Atomică, soţia (evident că a mea) şi EU.
Deşi e al nostru din iulie 2008, nu i-am făcut până acum o probă la drum întins. La startul în prima şi marea noastră aventură împreună ajunsese la aproape 10000 km. După, avea să indice puţin peste 12000 km. L-am pus la treabă în cam toate condiţiile de drum din ţărişoara asta a noastră. Rezultatul? Veți vedea în cele ce urmează. Datele tehnice sună cam aşa: model Laureate, motorizare 1600 cmc, benzină, 90 CP, injecție multipunct (MPI), dotat cu ABS, dublu airbag faţă, aer condiţionat, geamuri faţă electrice, computer de bord, etc.
Kilometri parcurşi în test – 2068 km;
Benzină consumată pe parcursul testului – 142,2 litri;
Consum mediu pe durata testului – 6,8 litri (doar benzină CO95);
Viteză medie – 60,2 km/h
Având la bord două persoane plus un copil, cu bagajele aferente, Sandero îşi arată limitele. Din start nu aveam suficient loc pentru bagaje, adică 3 geamantane, o ladă frigorifică electrică şi 3-4 plase cu diverse lucruri care nu încăpeau sau nu-şi aveau locul în geamantane. De ce 3 geamantane? Fiecare cu bagajul lui şi fiecare cu haine atât pentru mare cât şi pentru munte. Deci prima „lozincă” cum că Sandero e maşină pentru familii tinere a căzut: poate familii fără copii compuse exclusiv din cei doi soţi. În cazul nostru se impunea şi porbagajul de plafon, pe care totuşi nu-l recomand pentru că ar creşte consumul şi aşa destul de ridicat.
Ţinuta de drum lasă puţin de dorit pentru amatorii de viraje strînse: balansul datorat gărzii la sol nu te lasă să iei viraje la limită, asta în condiţiile în care portbagajul plin ar fi trebuit să aşeze mai bine maşina pe drum (cel puţin de la volan aşa se simte). Am încercat să iau viraje în viteză, dar din cauza comportamentului subvirator m-am lăsat păgubaş (nu vroiam să-mi trezesc odrasla cu manevre de raliu).
Deranjant este urletul motorului, prezent permanent. Până la 2000 îi simţi prezenţa, dar nu deranjează, ci chiar dă senzaţia de forţă. Peste 2000 devine enervant, mai ales dacă ai de parcurs distanţe mari. Probabil că e făcut pentru cei care schimbă viteza „la ureche” (nu că ai avea prea mult timp în trafic să te uiţi la turometru). Ce nu am înţeles este de ce producătorul recomandă în treapta a IV-a şi a V-a viteza de 50-60 km/h: eu ştiam că în felul ăsta îl ţii subturat, ceea ce ar da un consum mai mare, dar, surpriză, recomandarea este exact ca să scazi consumul. La o turaţe constantă de 3000 rpm (până la Piteşti la intrarea pe autostradă) şi viteză de maxim 90 km/h, am înregistrat un consum mediu de 6,5 l/100 km, asta în condiţiile în care am urcat pe Piatra Craiului (între Bihor şi Cluj), am mers pe valea Oltului şi am urcat Dealul Negru. Începând cu autostrada a urmat dezmăţul. Consumul creşte enorm la peste 110 km/h, de unde am dedus că Sandero nu este făcut pentru autostradă, cel puţin nu cu această cutie de viteze: până la Constanţa am mers pe două autostrăzi (Bucureşti-Piteşti şi Soarelui) iar consumul mediu a crescut până la 7,2 l/100 km. Uneori am trecut de bariera celor 130km/h legali, iar maximul a fost de 151 km/h, măsuraţi de GPS, ocazie cu care am constatat că între vitezometru şi viteza reală este o diferenţă de 8 până la 14 km/h. M-am gândit că poate e pentru Gigeii care vor să se dea granzi cu viteza: băieţi, calm că nu e ceea ce pare, viteza voastră e mai mică decăt ce vă arată la bord. Oricum viteza pe care o recomand e undeva între 110-120 km/h. Peste, pe lângă consum ridicat, creşte puţin şi balansul. Dacă trece/treci în viteză pe lângă o maşină mai mare (în speţă TIR), te balansezi ca naiba (cu toate că, repet, maşina era încărcată).
Deşi e aerodinamică simţi vântul lateral foarte bine, ceea ce nu e prea plăcut la distanţe mari. Noroc cu direcţia care e destul de uşor de manevrat şi stăpânit (fiind servo).
Depăşirile se fac destul de lejer, de unde am tras concluzia că cei 90 de cai sunt suficienţi pentru drumurile noastre şi te scot din rahat la nevoie. Sunt prea puţini dacă dai drumul aerului condiţionat şi ai nevoi şi de forţă pentru o depăşire pe autostradă: în momentul în care l-ai pornit simţi o scădere semnificativă de putere, care ar trebui să te pună în gardă la o eventuală depăşire (recomand deconectarea AC la depăşiri la viteze mari). Am încercat şi depăşiri începute direct din treapta a IV-a şi am constatat că se comportă destul de bine.
Un mare minus este raza de bracaj mare. Pentru o maşină scurtă, care pare făcută pentru oraş, manevrele în spaţiu mic sunt destul de anevoioase şi necesită multe manevre ample stânga-dreapta din volan şi înainte-înapoi. După parerea mea, prea multe. Spre exemplu, cu Skoda Octavia de la firmă, pentru aceleaşi manevre, în acelaşi spaţiu, fac mai puţine manevre, cu toate că maşina e cu mult mai mare.
Bordul este spartan şi mi se pare destul de ergonomic. Total aiurea mi se pare amplasarea şpriţului pentru lunetă (sus şi lateral) ceea ce face să nu fie bine spălat geamul dacă ai nevoie de el curat (şi ai nevoie destul de des, dat fiind că se stropeşte extrem de repede pe ploaie).
Una peste alta, maşina s-a comportat bine la mers „cuminte”. Nu recomand stilul sportiv pentru că este dezavantajos din toate punctele de vedere. Poate cu motorul 1,6 16v, suspensii mai rigide şi cu garda la sol micşorată pe faţă situaţia ar fi cu totul alta, chiar ar putea ieşi un sportiv destul de bun.
Din ce ne spune constructorul, Sandero este o maşină de familie, şi chiar aşa şi este dacă o conduci temperat. Altfel ai şanse măricele să ajungi primul la Judecata de Apoi.
Mă întreb ce mai au de gând „deștepții” ce guvernează finanțele de pe la noi. Mai vorbește cineva despre eliminarea impozitului forfetar? Că parcă era vorba că din septembrie s-ar putea renunța la el. Parcă…
Andreea a început grădiniţa. În Oradea. Ocazie cu care am aflat că trebuie plătită o sumă de 90 de lei / lună, ce reprezintă indemnizaţia de hrană pe câteva zile (am senzaţia că 15). Cică să fie responsabilizaţi părinţii să-şi ducă odraslele la respectivele unităţi de învăţământ.
Mă întreb cum mă responsabilizează pe mine asta? De plătit impozite plătesc, şi încă în avans, ca un cetăţean model ce sunt (stupid me again). Copilul oricum se va îmbolnăvi p’acolo, că aşa e în colectivităţi. Dar dacă pune bunul-mare-responsabil-din-ceruri şi-mi face copilul o toxi-infecţie alimentară, cred că nu are bani toată primăria Oradea, cu primarul şi consilierii ei locali cu tot, să platească daunele pe care le cer. Domnule Bolojan, obişnuiţi-vă cu ideea că din acest an şcolar nu veţi mai face faţă proceselor de acest gen, şi asta datorită „genialei” idei de a responsabiliza părinţii. De ce? Pentru că atunci când ceri un ban trebuie să oferi un serviciu de calitate, iar dacă un serviciu ce trebuia să fie public, devine privat, cerinţele beneficiarilor cresc. Iar grădiniţele nu am văzut să fi fost modernizate. Bucătăriile din incinta lor cred că nici atât.
Sper să auzim de bine. Că dacă nu, va fi vai şi amar.
Uite că a trecut și vacanța, prilej (pentru unii) de relaxare. Adică pentru cei care nu au o Bulină Atomică în dotare.
Voi reveni cu povești și povestiri de pe unde am fost, dar și cu un interesant review asupra noii minuni românești: Dacia Sandero. Până atunci, toate cele bune și bine că v-am regăsit.
Ca sa dau o ocupatie celor doi cititori ai mei pe perioada vacantei (mele) am lansat o intrebare in eter. Asta ca un precursor al concursurilor ce vor veni.
L.E. (29 august 2009) Fiind victima unui virus mic, serverul a fost resetat, iar ultima salvare nu cuprindea si acest post, asa ca a trebuit sa-l rescriu, deci va rog sa re-raspundeti la intrebarea-concurs.
[competition_1]
Nu financiară, ci de management sau poate de personal calificat. Sau a fost rebotezat: „Carre our”. Poza e făcută duminică seara (16.08.2009).
P.S. Acuma vedeți ce ce îmi doresc un HTC Magic?
Dintotdeauna am dorit să am un telefon „gadget” Nu mi-am permis, în special datorită prețurilor prohibitive (cel puțin când ai o Bulină Atomică în dotare, cheltuielile întotdeauna sunt un bun prilej de încrețit părul). Nedorind să fiu catalogat drept un tată iresponsabil, mi-am limitat cheltuielile cu tehnologia la un GPS second-hand, dar cu hartă 2008.
Îmi dau seama zilnic de utilitatea unui gadget cu care să pot face niște fotografii cât de cât acceptabile pentru blog, pentru mine sau pur și simplu de amorul artei, pentru că nu umblu în fiecare zi cu aparatul foto după mine (asta de multe ori tot din cauză de Bulină dar și pentru că e incomod). Un alt motiv ar fi și posibilitatea de a intra pe net în orice moment, ceea ce nu pot acum. Adică pot, dar numai eu știu cât îmi ia să scriu cinci cuvinte pe twitter (după cum se poate și vedea nu am scris de multă vreme). Mi s-a întâmplat să aflu de un eveniment (vezi venirea lui Daniel Dăianu în Oradea) în ultimul moment. Nimic de înregistrat la mine, nimic de pozat… Am apelat la „old school”: agenda și pix. Pozele au ieșit mai mult decât „najpa”, așa că nu le-am mai postat.
Și ca să fiu puțin „coca”, îmi doresc un HTC Magic și ca să mă dau mare că am un gadget o sculă mai dășteaptă decât mine. Vă dați seama ce beton „cool” ar fi să stau vorbesc în tramvai cu așa o bijuterie? Deja tremur de dorință!
P.S. Promit ca primele poze și filme să fie totuși cu Bulina.
Post scris pentru concursul “Îmi doresc un HTC Magic”, organizat de Gadgeteer.ro și Vodafone Romania.
Pentru doritorii de campanii free: s-a lansat campania „Cumpara produse romanesti”, care are ca scop constientizarea ca orice produs care e fabricat in Romania poate duce in final la salvarea unui loc de munca.
Dupa lupte seculare am reusit si sa creez codul HTML pentru banner. Primul meu cod HTML.
<a href=”http://cumparaproduseromanesti.ro”><img src=”http://cumparaproduseromanesti.ro/wp-content/uploads/2009/08/sigla.png” title=”cumpara produse romanesti” alt=”cumpara produse romanesti” width=”150″ height=”150″ /></a>
Deci (ca să par mai inteligent)… scriu despre concursul lansat la începutul lunii de către revista online Daily Cotcodac, prin care vizitatorii sitului pot câștiga o carte pe zi. Bună decizie, mai ales astăzi când lumea nu prea mai citește nimic „print” în afară de ziare de scandal.
Cartea de azi se numește „Yakuza moon” și descrie viața din interiorul mafiei japoneze. Autoarea este fiica unuia dintre șefii mafioți. Mai multe nu pot spune despre carte pentru că nu am citit-o, dar postând acest articol sper să o câștig ca să v-o povestesc.
Din puţinele date care îmi parvin de la multiubitul nostru guvern, desprind câteva concluzii ameţitoare. Impozitul forfetar costă statul mai mult decât aduce la buget.
Repet, cifrele nu sunt din surse sigure. Cifrele ar fi: peste 30.000 şomeri, peste 100.000 firme suspendate sau lichidate.
Un calcul simplu şi simplist confirmă ce am spus în prima frază. Astfel: 30000 de oameni nu îşi mai plătesc contribuţii la diverse bugete (sănătate, şomaj, pensii, venituri), care dacă le simplificăm la salariul minim pe economie (cam cu cât erau angajaţi doar ca să aibă nişte contribuţii în caz de necesitate) de 600lei, ar însemna 312 lei/angajat (contributii angajat + contribuţii angajator). 30.000 x 312 = 9.360.000 lei / lună, bani neîncasaţi de stat. Având în vedere că taxa se aplică de la 1 mai, vom calcula impactul pe 8 luni rămase din 2009, rezultând 74.880.000 lei (aprox. 17.786.223 euro). Nu pare mult, dar sunt bani pe care statul îi încasează… sau îi încasa. Acum cei 30.000 sunt susţinuţi de stat cu ajutoare de şomaj, în procent de 75% din salariul minim brut pe ţară, garantat în plată (600 lei) plus nişte procente în funcţie de vechimea în muncă. Calculăm tot la sumele pe care le avem ca să nu ne complicăm inutil: 75% din 600 lei = 450 lei. Deja la fiecare şomer se pierd 138 lei mai mult decât s-ar fi încasat dacă era angajat. Dacă ne uităm ce înseamnă pentru buget, reiese astfel: 312 lei / angajat (neîncasat) + 450 lei / şomer = 762 lei gaură în bugetul de stat / persoană / lună. 762 lei x 30.000 şomeri = 22.860.000 lei / lună. Calculând la cele 8 luni, reiese 22.860.000 lei x 8 luni = 182.880.000 lei (aprox. 43.542.857 euro) gaură până la sfârşitul anului. Nu pare mult, dar este enorm atunci când ai nevoie de fiecare bănuţ. Asta pus în balanţă cu 500 euro/an/firmă, pe care de asemenea nu-i mai iei de la firmele suspendate/radiate (500 euro x 100.000 firme = 50.000.000 euro). Poate vor fi mulţi cei care vor spune „bine, dar se încasează cheltuielile pentru suspendare/radiere”. Cât? 350 lei / firmă? Pentru 100.000 firme rezultă 35.000.000 lei (aprox. 8.333.333 euro). Atât, că se încasează doar odată. Iar banii intră în bugetul ministerului de Justiţie, că de el aparţin Registrele Comerţului, iar cine ştie puţină contabilitate bugetară ştie şi că nu se pot face transferuri între capitolele bugetare „cum vrea muşchii” unora, că se cheamă infracţiune.
Nu mai vreau să îmi continui socotelile că deja mă apucă ameţeala. Oricum concluzia e că cel care a venit cu ideea asta măreaţă, ar trebui să suporte cheltuielile, împreună cu cei care au votat-o. Din buzunarul propriu, nu din bugetul de stat!
Concluzie? Impozitul forfetar este cea mai mare tâmpenie pe care a puiat-o mintea iscusită a actualei guvernări. Următoarea pe listă e programul „prima casă”, din care deja băncile încep să se retragă una câte una. Dar despre asta mai târziu.
Am fost azi la ora 16:00 la sala mare a Primăriei, pentru cartea lansată de chiar autorul ei, Daniel Dăianu, intitulată „Capitalismul încotro”
După titlu ai spune că omul nu are o coloratură politică, ci mai degrabă neutră. Ei bine, dl Dăianu este liberal, deci, teoretic, un susţinător al capitalismului pur. Ei bine, nu e aşa. Din cele câteva cuvinte adresate audienţei am desprins că domnia sa este adept al liberalismului „cu anumite limite” sau cum a mai spus: reglementat.
Dl Dăianu a subliniat un fapt ştiut deja: „criza era previzibilă şi a şi fost prevazută cu mult timp înainte”. Ce a mai subliniat a fost că vocile care anunţau o iminentă criză au fost înnăbuşite, făcând loc celor elogioase la adresa intervenţiei minimaliste a statului (oare Patriciu a auzit?). Cu toate acestea criza „nu este un eşec al capitalismului, la fel de mare ca eşecul trăit al comunismului”.
Ceea ce trăim „nu este o criză ciclică, normală în viaţa economică, ce se poate rezolva prin politici monetare”. Cu alte cuvinte criza actuală este de altă natură şi poate avea urmări nebănuite, pentru simplul fapt că măsurile cu care erau obişnuiţi economiştii nu au efect, la fel cum gripa aviară nu are acelaşi tratament cu gripa comună. O soluţie sugerată este aceea a economisirii, „dar noi, europenii şi americanii, nu avem deprinderea economisirii, noi suntem consumişti”. Probabil asta stă la baza relativei stabilităţi din zona orientului îndepărtat.
Dar cum s-a ajuns aici? Cel puţin asta e întrebarea care m-a împins pe mine spre această lansare. „Politicul a intervenit pentru dereglementarea pieţelor, şi nu în mod dezinteresat”, a fost afirmaţia care mi-a dat apă la moară. Ştiam că piţele de capital au inventat derivatele care au umflat artificial economia americana şi mai apoi cea mondială. Eu înţeleg că tot acel tip consumist a fost la baza inflamării economice ce a cuprins lumea. Dacă nu era el, pieţele nu se dezvoltau deşănţat, marketingul nu atingea noi culmi ale manipulării voinţei consumatorului… etc, etc, etc. Atunci nici creditul de consum nu ar fi luat o asemenea amploare (şi implicit nici piaţa ipotecară nu se poticnea aşa cum am vazut acum 2 ani că s-a întâmplat în USA). Creditul şi ipoteca nu erau o constantă ci o excepţie şi nu ar fi căzut în prăpastie la braţ. Dar asta e părerea mea.
Mai spunea domnia sa că nu ne mai putem aştepta la creşteri peste 6-7% în viitor. Clar! Fără creditare nu ne mai putem aştepta la creştere economică de nici un fel, cel puţin noi, românii. Una din concluzii fiind că „România ar avea nevoie de 10-15 ani de linişte pentru a construi material dar şi uman”. Asta e şi mai clar! Uman suntem pe nicăieri, nu în afara Europei ci în afara epocii moderne, undeva prin Evul Mediu.
Mi-am lămurit câteva din nedumeririle legate de criză. Astfel pot spune cu tărie ca noi suntem doar o victimă în acest şir de evenimente, la fel ca şi celelalte state aflate în dezvoltare. Voi reveni cu impresii pe această temă după ce voi citi cartea.
În sală au fost prezenţi mai mult angajaţi ai Primăriei sau oameni din staff-ul primarului (e bine să te vadă şeful că stai peste program), dintre care cred că cei mai mulţi au înţeles doar partea cu reducerile din sectorul bugetar, pentru corelarea cheltuielilor bugetare cu veniturile în scădere (asta ar însemna că buzunarele trebuiesc umplute rapid, până mai au loc de muncă). Prea puţini specialişti prezenţi. Probabil erau ocupaţi să repună economia pe picioare sau făceau alte lucruri mai bune, de exemplu se uitau la telenovela preferată. Întrebări puţine, presă şi mai puţină.
Sunt curios cât din articolul lui Geoană e discurs electoral și cât opinie sinceră. Aș vrea să cred că în ceasul al 13-lea s-a trezit conștiința politică a unui lider de partid. Mi-e totuși frică. Pentru că astfel de transformări nu au loc peste noapte.
Am nişte vecini cam nesimtiti…
Frumos început! Dar ăsta e adevărul. Până nu-i ameninţi cu poliţia nu se astâmpără. Am avut parte de o audiţie colectivă de manele însoţite de urletele celor care „ascultau”. O adevărată plăcere, mai ales la ora 11:30 noaptea. Andreea, cu toate că dormea adânc fiind obosită, se tot întorcea de pe o parte pe alta. Aş fi închis geamul, dar pe căldurile astea rişti să te asfixiezi.
Mă tot întrebam zilele trecute ce l-o fi apucat pe parlamentarul ăla olandez să declare că România şi Bulgaria ar trebui excluse din UE. O fi ascultat şi el ceva manele la maxim, cu justificarea furioasă că „în curtea mea fac ce vreau”…