După o campanie mizerabilă, a venit momentul să facem bilanţul: oricare ar fi rezultatul, se prefigurează un dezastru pentru România.
Nu pot înţelege imbecilitatea celor care spun că au votat cu Băsescu pentru a scăpa de comunişti. Bine aţi făcut băieţi, l-aţi votat ca să scăpaţi de comunişti, dar daţi de securiştii
În istorie, toate luptele au purtat un nume. Lupta dusă în ultima lună de campanie mi-a depăşit aşteptările privind jegurile mizeriile de tot felul aruncate
Sau prelungirea primei părţi. Dacă până acum nu eram foarte convins de oferta de pe piaţa electorală, acum sunt din ce în ce mai convins că nu am ce să caut la vot. Nu am ce alege. Geoană nu, pentru că nu. Băsescu nu, pentru că a făcut destul rău.
Deci nici măcar varianta alegerii răului mai mic nu există. Amândouă opţiunile ar reprezenta un rău la fel de mare. Iar acum nu ne mai permitem nici măcar o greşeală, chiar dacă toate organismele internaţionale fac tot posibilul să ne ajute. Dacă iese Geoană, ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Dacă iese Băsescu, ne întoarcem în epoca de piatră.
Oricum va fi să fie, o naţiune îşi alege întotdeauna reprezentantul pe care-l merită. Eu unul nu cred că mă mai duc la vot, chiar dacă asta ar însemna să mi se aplice ceea ce am propus. Oricum acolo vom ajunge indiferent de cine va fi preşedinte.
Acum 20 de ani (aproape), un pastor reformat maghiar din Timişoara reuşea să strângă în jurul său, pe lângă enoriaşi, o mulţime imensă de români. Manifestaţia şi-a schimbat destul de repede cursul, ajungând o manifestaţie anti-regim. Astăzi, UDMR, se raliază alianţei româneşti din jurul neamţului Johannis. Nu ştiu dacă impactul pentru viitor va fi
Cine ne sunt prezidenţiabilii? Asta e prima întrebare a oricărui român, când îi spui că urmază alegeri sau când aude că a început campania. Asta în cazul în care nu trage un ” ‘tu-le muma lor de oţi”, caz în care îi poţi intui opţiunea politică.
Intenţia mea era să fac o analiză a programelor propuse de candidaţii la alegerile prezidenţiale din acest an. Dar am aşteptat şi căutat mult şi bine după o frântură de idee inteligibilă din corul de fluierături şi zgomot de fond. Nu am
Tot aud zilele astea diverşi formatori de opinie care se declară atât de scârbiţi de clasa politică încât nu vor merge la vot. Asta am mai auzit-o şi la euro-parlamentare şi la alegerile parlamentare de anul trecut. La propunera lor aş veni şi eu cu o contra-propunere: dublarea impozitelor pentru cei ce nu participă la vot.
Logica e simplă: dacă nu te interesează cine câştigă sau cum, înseamnă că nu te interesează nici dacă plăteşti mai mult. Cu alte cuvinte „îţi place”. Şi dacă tot îţi place, hai să o facem cu temei!
Sunteţi de acord cu dublarea impozitului pentru cetăţenii care nu vor participa la vot?
Total Voters: 12
Odată cu protestul bloggerilor români, numit „Nu fă nimic” mi-am aminti de un pasaj al lui Traian Ungureanu. E drept că s-ar potrivi mai degrabă la campania „Noi vrem respect”, dar … nu mă alătur grupurilor media, prefer o iniţiativă puţin mai independentă.
„Dacă nimic nu va opri alunecarea statului sub control oligarhic şi dacă nimic nu va pune capăt degenerării sociale ce va urma, ciclul istoric început în 1989 se va încheia cu un eşec greu de depăşit. Tentative de desprindere din posteritatea comunistă se va încheia cu o prelungire mascată a viciilor structurale ale vieţii în servitute. România va fi renovată comercial, dar nu se va moderniza şi nu va fi animată de un suflu colectiv solidar. Aşa cum s-au obişnuit, românii vor distila, în continuare, pesimismul în sub-produsele sale etilice tradiţionale: suspiciune, refuz de colaborare, vânătoare de privilegii rapide. Această deplasare spre dezangajare şi anarhie obştească e o ameninţare reală, dar nu inevitabilă. Important e ca lumea românească să se împlinească în interiorul graniţelor şi nu în afara lor, acolo unde câteva milioane de emigranţi se pliază şi se manifestă productiv sub tutela unor modele de viaţă incomparabil mai corecte. Dar asta depinde într-o măsură covârşitoare de o iluminare a clasei politice pe care, cel puţin astăzi, o putem presupune greu. Dacă breşa creată de experimentul Băsescu nu va fi astupată, fereastra spre dezvoltare va rămâne deschisă pentru un timp. Nu mult, dar suficient pentru o mutaţie. Dacă nu, fereastra va da direct spre grădinile demult ofilite ale regresiei.”
Traian Ungureanu – „Încotro duce istoria României” (Seriile de autor HUMANITAS – 2008)
Analize that!
Deci Băselu’ nu se lasă: nu-l vrea pe primarul Sibiului. Tind să cred că nu vrea nici un candidat al opoziţiei. Favorit pare a fi Lucian Croitoru (propus de PDL, evident), dar mai vedem… PNL zice deocamdată că nu-l vrea. Până acum sunt oarecum în grafic cu predicţia, adică varianta Boc a picat între timp. Dar mai avem timp de joacă, doar criza nu e aşa de mare la noi. Nu?
LE: După cum spuneam, Băselu’ se pişă pe ea de majoritate, deci avem şanse să ajungem la finalitatea pe care o prevedeam alaltăieri.
Punem un pariu? Io zic aşa: Băselu’ numeşte ca prim-ministru pe acelaşi domn cioc-Boc. Parlamentul refuză. Băselu’ insistă. Parlamentul, la fel. Rezultă ALEGERI ANTICIPATE.
Am senzaţia că Băselu’ merge la jocul de totul sau nimic. Pariu?
Mai știe cineva despre cartea de alegător? Dar că ea este prevăzută expres de Legea electorală? Oare mai știe cineva unde și-a pus cartea de alegător, prin ce sertar? Dar mai ales știe cineva la ce se folosește? Sau de ce nu se folosește?
Mă întreb ce mai au de gând „deștepții” ce guvernează finanțele de pe la noi. Mai vorbește cineva despre eliminarea impozitului forfetar? Că parcă era vorba că din septembrie s-ar putea renunța la el. Parcă…
Andreea a început grădiniţa. În Oradea. Ocazie cu care am aflat că trebuie plătită o sumă de 90 de lei / lună, ce reprezintă indemnizaţia de hrană pe câteva zile (am senzaţia că 15). Cică să fie responsabilizaţi părinţii să-şi ducă odraslele la respectivele unităţi de învăţământ.
Mă întreb cum mă responsabilizează pe mine asta? De plătit impozite plătesc, şi încă în avans, ca un cetăţean model ce sunt (stupid me again). Copilul oricum se va îmbolnăvi p’acolo, că aşa e în colectivităţi. Dar dacă pune bunul-mare-responsabil-din-ceruri şi-mi face copilul o toxi-infecţie alimentară, cred că nu are bani toată primăria Oradea, cu primarul şi consilierii ei locali cu tot, să platească daunele pe care le cer. Domnule Bolojan, obişnuiţi-vă cu ideea că din acest an şcolar nu veţi mai face faţă proceselor de acest gen, şi asta datorită „genialei” idei de a responsabiliza părinţii. De ce? Pentru că atunci când ceri un ban trebuie să oferi un serviciu de calitate, iar dacă un serviciu ce trebuia să fie public, devine privat, cerinţele beneficiarilor cresc. Iar grădiniţele nu am văzut să fi fost modernizate. Bucătăriile din incinta lor cred că nici atât.
Sper să auzim de bine. Că dacă nu, va fi vai şi amar.
Din puţinele date care îmi parvin de la multiubitul nostru guvern, desprind câteva concluzii ameţitoare. Impozitul forfetar costă statul mai mult decât aduce la buget.
Repet, cifrele nu sunt din surse sigure. Cifrele ar fi: peste 30.000 şomeri, peste 100.000 firme suspendate sau lichidate.
Un calcul simplu şi simplist confirmă ce am spus în prima frază. Astfel: 30000 de oameni nu îşi mai plătesc contribuţii la diverse bugete (sănătate, şomaj, pensii, venituri), care dacă le simplificăm la salariul minim pe economie (cam cu cât erau angajaţi doar ca să aibă nişte contribuţii în caz de necesitate) de 600lei, ar însemna 312 lei/angajat (contributii angajat + contribuţii angajator). 30.000 x 312 = 9.360.000 lei / lună, bani neîncasaţi de stat. Având în vedere că taxa se aplică de la 1 mai, vom calcula impactul pe 8 luni rămase din 2009, rezultând 74.880.000 lei (aprox. 17.786.223 euro). Nu pare mult, dar sunt bani pe care statul îi încasează… sau îi încasa. Acum cei 30.000 sunt susţinuţi de stat cu ajutoare de şomaj, în procent de 75% din salariul minim brut pe ţară, garantat în plată (600 lei) plus nişte procente în funcţie de vechimea în muncă. Calculăm tot la sumele pe care le avem ca să nu ne complicăm inutil: 75% din 600 lei = 450 lei. Deja la fiecare şomer se pierd 138 lei mai mult decât s-ar fi încasat dacă era angajat. Dacă ne uităm ce înseamnă pentru buget, reiese astfel: 312 lei / angajat (neîncasat) + 450 lei / şomer = 762 lei gaură în bugetul de stat / persoană / lună. 762 lei x 30.000 şomeri = 22.860.000 lei / lună. Calculând la cele 8 luni, reiese 22.860.000 lei x 8 luni = 182.880.000 lei (aprox. 43.542.857 euro) gaură până la sfârşitul anului. Nu pare mult, dar este enorm atunci când ai nevoie de fiecare bănuţ. Asta pus în balanţă cu 500 euro/an/firmă, pe care de asemenea nu-i mai iei de la firmele suspendate/radiate (500 euro x 100.000 firme = 50.000.000 euro). Poate vor fi mulţi cei care vor spune „bine, dar se încasează cheltuielile pentru suspendare/radiere”. Cât? 350 lei / firmă? Pentru 100.000 firme rezultă 35.000.000 lei (aprox. 8.333.333 euro). Atât, că se încasează doar odată. Iar banii intră în bugetul ministerului de Justiţie, că de el aparţin Registrele Comerţului, iar cine ştie puţină contabilitate bugetară ştie şi că nu se pot face transferuri între capitolele bugetare „cum vrea muşchii” unora, că se cheamă infracţiune.
Nu mai vreau să îmi continui socotelile că deja mă apucă ameţeala. Oricum concluzia e că cel care a venit cu ideea asta măreaţă, ar trebui să suporte cheltuielile, împreună cu cei care au votat-o. Din buzunarul propriu, nu din bugetul de stat!
Concluzie? Impozitul forfetar este cea mai mare tâmpenie pe care a puiat-o mintea iscusită a actualei guvernări. Următoarea pe listă e programul „prima casă”, din care deja băncile încep să se retragă una câte una. Dar despre asta mai târziu.
Am fost azi la ora 16:00 la sala mare a Primăriei, pentru cartea lansată de chiar autorul ei, Daniel Dăianu, intitulată „Capitalismul încotro”
După titlu ai spune că omul nu are o coloratură politică, ci mai degrabă neutră. Ei bine, dl Dăianu este liberal, deci, teoretic, un susţinător al capitalismului pur. Ei bine, nu e aşa. Din cele câteva cuvinte adresate audienţei am desprins că domnia sa este adept al liberalismului „cu anumite limite” sau cum a mai spus: reglementat.
Dl Dăianu a subliniat un fapt ştiut deja: „criza era previzibilă şi a şi fost prevazută cu mult timp înainte”. Ce a mai subliniat a fost că vocile care anunţau o iminentă criză au fost înnăbuşite, făcând loc celor elogioase la adresa intervenţiei minimaliste a statului (oare Patriciu a auzit?). Cu toate acestea criza „nu este un eşec al capitalismului, la fel de mare ca eşecul trăit al comunismului”.
Ceea ce trăim „nu este o criză ciclică, normală în viaţa economică, ce se poate rezolva prin politici monetare”. Cu alte cuvinte criza actuală este de altă natură şi poate avea urmări nebănuite, pentru simplul fapt că măsurile cu care erau obişnuiţi economiştii nu au efect, la fel cum gripa aviară nu are acelaşi tratament cu gripa comună. O soluţie sugerată este aceea a economisirii, „dar noi, europenii şi americanii, nu avem deprinderea economisirii, noi suntem consumişti”. Probabil asta stă la baza relativei stabilităţi din zona orientului îndepărtat.
Dar cum s-a ajuns aici? Cel puţin asta e întrebarea care m-a împins pe mine spre această lansare. „Politicul a intervenit pentru dereglementarea pieţelor, şi nu în mod dezinteresat”, a fost afirmaţia care mi-a dat apă la moară. Ştiam că piţele de capital au inventat derivatele care au umflat artificial economia americana şi mai apoi cea mondială. Eu înţeleg că tot acel tip consumist a fost la baza inflamării economice ce a cuprins lumea. Dacă nu era el, pieţele nu se dezvoltau deşănţat, marketingul nu atingea noi culmi ale manipulării voinţei consumatorului… etc, etc, etc. Atunci nici creditul de consum nu ar fi luat o asemenea amploare (şi implicit nici piaţa ipotecară nu se poticnea aşa cum am vazut acum 2 ani că s-a întâmplat în USA). Creditul şi ipoteca nu erau o constantă ci o excepţie şi nu ar fi căzut în prăpastie la braţ. Dar asta e părerea mea.
Mai spunea domnia sa că nu ne mai putem aştepta la creşteri peste 6-7% în viitor. Clar! Fără creditare nu ne mai putem aştepta la creştere economică de nici un fel, cel puţin noi, românii. Una din concluzii fiind că „România ar avea nevoie de 10-15 ani de linişte pentru a construi material dar şi uman”. Asta e şi mai clar! Uman suntem pe nicăieri, nu în afara Europei ci în afara epocii moderne, undeva prin Evul Mediu.
Mi-am lămurit câteva din nedumeririle legate de criză. Astfel pot spune cu tărie ca noi suntem doar o victimă în acest şir de evenimente, la fel ca şi celelalte state aflate în dezvoltare. Voi reveni cu impresii pe această temă după ce voi citi cartea.
În sală au fost prezenţi mai mult angajaţi ai Primăriei sau oameni din staff-ul primarului (e bine să te vadă şeful că stai peste program), dintre care cred că cei mai mulţi au înţeles doar partea cu reducerile din sectorul bugetar, pentru corelarea cheltuielilor bugetare cu veniturile în scădere (asta ar însemna că buzunarele trebuiesc umplute rapid, până mai au loc de muncă). Prea puţini specialişti prezenţi. Probabil erau ocupaţi să repună economia pe picioare sau făceau alte lucruri mai bune, de exemplu se uitau la telenovela preferată. Întrebări puţine, presă şi mai puţină.
Sunt curios cât din articolul lui Geoană e discurs electoral și cât opinie sinceră. Aș vrea să cred că în ceasul al 13-lea s-a trezit conștiința politică a unui lider de partid. Mi-e totuși frică. Pentru că astfel de transformări nu au loc peste noapte.
Ete, d’asta:
Am fost luni la Certeze. Pana aici nimic deosebit … decat ca a fost cu o zi inainte (in 3 mai) aproape toata protipendada politica a Romaniei. Nu am fost sa le miros urma ci pentru ca aveam treaba. Totusi nu am putut sa nu ma intreb de ce tocmai Certeze si tocmai Sambra Oilor a fost tinta politicienilor nostri major (vezi Base si Prostanacu’). Raspunsul pe care l-am gasit eu e cutremurator de simplu: aici se traieste bine! Cel putin asa arata casele in care stau localnicii. Nu credeti? Ia priviti!
Iata ca incep intelectualii italieni sa se dea pe brazda si sa-si exprime parerile public. Cel putin asta citesc in Cotidianul.
Tot citind si ras-citind despre „criza mondiala” am dat peste o pagina destul de interesanta, in care sunt prezentate fel de fel de interviuri si pareri ale unor diversi manageri de IMM-uri.
Am speranta ca aceste citate sunt reale si nu inventate, dar citindu-le am senzatia ca si aud vocile celor care povestesc. Si parca aud o furie oarba in glasul multora, dar si mult adevar – in mod special unul care spune despre dezinteresul bancilor straine fata de mediul de afaceri romanesc.
Cititi aici.
Am regasit in text si o parere despre lege si arbitrariul aplicarii ei in Romania. Asta cred ca e cel mai mare adevar post-revolutionar: in Romania nu trebuie sa-ti fie frica de lege ci de cei care o aplica. De ce? Pentru ca o modeleaza asa cum doresc ei, iar la multitudinea de legi care se calca pe picioare, nu ai cum sa nu incalci vre-o prevedere legala respectand o alta.
Am inceput sa ma tem. Sa imi fie frica si de umbra mea. De ce? Simplu! Din cauza CRIZEI. Tot mai multa lume da vina pe criza pentru orice si in orice conditie. A ajuns un fel de sperietoare universala. Ai o problema cu soacra – e din cauza crizei; nu te mai asculta catelul – e din cauza crizei; e rau copilul – e din cauza crizei; e prost guvernul – e din cauza crizei … Bine, asta ar fi fost prost oricum, cu sau fara criza. Cel putin cu Boc premier putem spune ca abia am dat frau liber crizei. Un guvern pitic pentru economii bugetare: e mic premierul? foarte bine! economie de material pentru costume, camasi, cravate, pantofi… Ba nu, la pantofi nu, pentru ca am inteles ca totusi inca e pe picior mare…. sau poate pe cai mari?…
Am senzatia, parcurgand paginile blogosferei, ca razboiul pentru ratingul televiziunilor se muta incet-incet in domeniul web. Sunt intristat sa vad cum doi oameni, aparent normali, se iau unul de altul in cel mai dur mod cu putinta. Nu prea inteleg de ce se „ciomagesc” cu atata virtute, cand ar putea impreuna sa isi canalizeze eforturile spre cu totul alte probleme, pe care dealtfel le cam ating ambii din cand in cand. E vorba de Mircea Badea si de Serban Huidu. Parca o alta lupta pentru alegerea „celui mai tare din parcare” aveam noi nevoie acum.
Uite ca e si criza buna la ceva. Poate asa revenim si noi la valorile normale ale bunului simt.
POATE.
Acum cateva luni era in plina desfasurare campania electorala pentru functia de primar al Oradiei. De castigat a castigat Ilie Bolojan, dar nu asta e important. Lucrul nou pentru un candidat era ca si-a lansat pagina web, plus un blog, pentru a pastra legatura cu alegatorii. Dupa campanie, respectiv victorie, domnia sa, in ciuda promisiunilor anterioare, nu a mai „calcat” pe respectivele domenii (electronice). Mai precis nu a mai tinut legatura cu oradenii, ca dovada fiind ultima postare, in care afirma sus si tare ca juramantul depus ca primar obliga. Nu stim insa daca acelasi juramant poate sa si absolve. Mai cercetam. Pana una-alta ramanem cu dezamagirea.
Nu sunt un socialist sau, mai rău, un comunist, dar acest articol (intre timp domnul senator Urban a ales sa stearga articolele incomode de pe situl domniei sale, dar redau in continuare linkul pentru ca imi place titlul articolului: merita citit de la un capat la altul, cu foarte mare băgare de seamă.