Politică şi artă. 2 în 1
Nu sunt un mare fan al Eurovisionului, după ce, cu mult timp în urmă, constatam că jocurile de culise au conotaţii politice şi/sau economice. Anul ăsta nu a fost o excepţie din acest punct de vedere.
Hai să rememorăm participările României la finalele Eurovisionului:
1. 1994 – Dincolo de nori – Dan Bittman, la final locul 21;
2. 1998 – Eu cred – Mălina Olinescu, locul 22;
3. 2000 – The Moon – Taxi, locul 17;
4. 2002 – Tell me why – Monica Anghel & Marcel Pavel, locul 9;
5. 2003 – Don’t Break My Heart – Nicola, locul 10;
6. 2004 – I Admit – Sanda Ladosi, locul 18;
7. 2005 – Let Me Try – Luminita Anghel & Sistem, locul 3;
8. 2006 – Tornero – Mihai Traistariu, locul 4;
9. 2007 – Liubi, Liubi, I Love You – Todomondo, locul 13;
10. 2008 – Pe-o Margine De Lume – Nico & Vlad, locul 20;
11. 2009 – The Balkan Girls – Elena, locul 19;
12. 2010 – Playing With Fire – Paula Seling & Ovi, locul 3.
După cum se vede, nu întotdeauna când am avut şi voci şi melodii bune, am fost printre primii, şi abia în ultimii ani am început să ne obişnuim cu „fruncea”. Dar hai să analizăm acest an. Melodia a fost bună, nu strălucită (nu cred că peste 10 ani îşi mai aminteşte cineva de ea), dar într-o interpretare de excepţie şi …. inspirată, ca să nu spun tactică. Pentru cine nu ştie, Ovi e norvegian, drept pentru care după concurs a rămas acasă la Oslo… Aşadar din nordul Europei au venit puncte preţioase şi datorită prezenţei lui Ovi, nu neeapărat datorită interpretării (deşi interpretarea Paulei Seling a fost excepţională). Că interpretarea sau melodia nu au fost criterii primiordiale o reflectă şi clasarea sub aşteptări (ale mele) a Albaniei, care a beneficiat de o voce cu un timbru oarecum asemănător Patriciei Kaas şi de o melodie excepţională. Oricum peste cea a Turciei (care a eşuat pe locul 2). M-a surprins total (în sens negativ) prezenţa Marii Britanii, care deţine industria muzicală No.1 din Europa! În rest am văzut o împărţeală frăţească şi tovărăşească a punctelor în funcţie de alianţe politice, naţionale şi interese economice. Spun asta pentru că mie personal nici melodia câştigătoare, a Germaniei, nu mi-a lăsat o impresie de „WOW!”. Poate pur şi simplu nu e genul meu de muzică, dar nu m-a impresionat cu nimic. Dezamăgit am fost de dansul Franţei, ce se dorea probabil o capoiera… Probabil că Charles Aznavour şi Patricia Kaas au făcut infarct la vedera reprezentanţilor Hexagonului.
Revenind la concurenţii României, nu am ce să le reproşez, dimpotrivă, îi felicit şi le mulţumesc în calitatea mea de român că m-au reprezentat la un asemenea nivel şi cu un asemenea rezultat. Nu de alta, dar dacă mai observă şi altcineva, singurele domenii în care românii şi România mai au un nume bun sunt cele ştiinţifice şi artistice. Poate că brandul de ţară al României ar trebui construit şi în jurul acestui aspect: muzică şi film. E doar o părere…
Deşi toată lumea ştie că azi e ziua naţională a României, nimeni nu pare a băga de seamă. E zi liberă, deci ne odihnim. Mai un mic, o bere, un vin sau mai ştiu eu ce. Românii sunt atât de obosiţi încât cu greu îşi găsesc timp pentru a sărbători ziua ţării lor. Mai repede ar sărbători 4 sau 14 iulie, că e la modă să te dai internaţional. Asta este ziua care ne arată ce suntem cu adevărat: o populaţie, nu un popor.
Oare cum or fi celelalte (primele) 138 de apartamente ale României? Și mai ales, cine stă în ele?