Ca sa vedeti ca romanii au si umor, nu doar talent: scutul anti-racheta va fi in localitatea Deveselu. Cica romanii vor pastra comanda, dar vor fi si ceva soldati americani care sa opereze arsenalul.
Sa vedeti voi veselie la Deveselu. Imi si imaginez ceva intre „Naked gun” si Vacanta Mare.
Tichia de margaritar ne lipsea.
Pana unde vor actionarii petrolistilor. Stim deja ca eterna scuza este cresterea pretului pe baril, urmata de cresterea cursului de schimb al euro si al dolarului. Dar cum barilul cam stagneaza, iar valutele o iau la vale (in special dolarul, care pierde constant teren fata de euro), sunt curios ce scuza se va mai gasi.
In rest profiturile cresc.
Sa auzim de bine.
O fi anul asta anul cireselor? Asa pare…
Dupa cum vedeti, nu prea am avut multa vreme pentru scris in ultimele zile. Motivul principal fiind reamenajarile pe care trebuie sa le fac (fara voie si fara prea mare bucurie). In schimb m-am lovit de tot felul de probleme. In primul rand neseriozitatea mesterilor de pe la noi, drept pentru care mi-am amintit de un interviu de-al lui George Pruteanu si
De câteva zile umblă prin Oradea (mai ales pe Republicii) câţiva „agenţi” de recrutare ai unei agenţii misterioase numită Sun Media. Partea cea mai interesanta e că acostează cu preponderenţă cuplurile cu copii, pentru a le propune „o carieră în modeling”. Totul constă în câteva fotografii pe care le fac contra „modicei” sume de 60 de lei, după care se semnează un contract pe un an şi…. aia e. Adică dacă te caută cineva bine, dacă nu, nu. Am aflat de prezenţa lor prin oraş după ce a luat-o pe nevastă-mea aproape pe sus una dintre tipe, ca să îi propună s-o înscrie pe fiică-mea „că aveţi un copil frumos”. Ştiu că am un copil frumos, dar vreau să fie doar al meu şi îl expun atât cât cred eu de cuviinţă, dar modul de abordare şi metodologia indivizilor îmi sunt mai mult decât dubioase. Ca să nu mai vorbesc de tactica „haideţi acum, că mai târziu nu vor mai fi locuri” care mi-a ridicat pe loc un semn mare de întrebare. Vizitînd situl agenţiei nu am făcut decât să-mi cresc numărul întrebărilor: nu există o societate comercială menţionată nicăieri, nu există un nume al unei persoane de contact şi nici un punct de lucru oficial în Oradea (deşi operează pe strada Mihai Eminescu de câteva zile).
Am senzaţia că e vorba despre o mega-ţeapă, mai ales că echipa adună în disperare pe cine prinde pe stradă, iar din informaţiile pe care le am, a devenit din ce în ce mai agresivă, adunând cu ghiotura dornici de a-şi face copiii vedete. Nu mă interesează că rămân fără cei 60 de lei, dar mi-e că îşi expun ca proştii copiii cine ştie cărei reţele de traficanţi. E doar o părere, dar din câte ştiu nu aşa lucrează o agenţie serioasă. Dacă vreţi să vă lămuriţi şi să mă lămuriţi şi pe mine, aveţi aici situl agenţiei.
Poate poliţia ar trebui să dezlege puţin misterul.
Sâmbătă m-am dus prin parcul Bălcescu la Târgul de antichităţi în ideea că printre exponate mai prind şi eu gustul unei beri. Exponate au fost multe, unele dintre ele din acelea pentru care colecţionarii şi-ar fi dat o mână sau un picior, dar
Mda… am făcut-o de oaie. Recunosc. M-am grăbit să-i dau o replică lui Zoso la un articol de ieri şi mi-am dat cu firma în cap. Printre sughiţuri de râs nu am mai fost atent la ultimele nume sau probabil din cauza cititului în diagonală, numele Elenei Băsescu mi-a sunat ca şi cum ar fi al Elenei Udrea (poate la asta a contribuit şi alăturarea cu un rând mai sus a
De fiecare dată când sunt întrebat ce părere am despre afacerile „româneşti 100%” îmi ridic în cap interlocutorii. Şi asta nu pentru că nu am încredere în potenţialul lor, cât nu am încredere în capacităţile manageriale ale întreprinzătorilor care le-au pus bazele. Întotdeauna am spus că afacerile româneşti suferă de lipsă de management sau mai bine zis de lipsă de manageri, cu toate că facultăţile economice din România scot pe bandă rulantă promoţii de absolvenţi de management. Marea majoritate a afacerilor rămân să fie conduse de către cei ce le-au înfiinţat şi care nu au
Dupa cum spuneam, m-am dotat cu un smartphone. Mai exact cu un Samsung Galaxy I5500. Frumos, mic dar mai ales simpatic. Si cu Android.
De proba, postez acum primul articol de pe el, impreuna cu o imagine ce mi-a ramas pe retina si pe papilele gustative. OZN-ul din imagine se cheama „papanas” si se gaseste la restaurantele Oscar si Casa Vanatorului din Iasi. Si e la fel de bun precum arata!
Citeam zilele trecute cum că PC-ul ar fi pe drumul spre groapă. Cel puţin aşa susţine sus şi tare Mark Dean, actual vice la IBM şi unul dintre oamenii care au pus bazele a ceea ce numim azi computer personal. Argumentele lui sunt destul de convingătoare. Alături de asta, mai vine şi informaţia că
Un tip îşi revine dintr-o comă profundă de 7 luni. În tot acest timp, soţia lui a stat zilnic lângă patul lui. La câteva zile după ce şi-a revenit, îşi cheamă soţia:
– Draga mea, ai fost alături de mine în toate nenorocirile prin care am trecut: când am fost concediat, m-ai sprijinit enorm; când afacerea mea a dat faliment, ai fost lângă mine; când am fost împuşcat, ai stat alături de mine; când ne-am pierdut casa, ai fost tot lângă mine; când sănătatea mea s-a şubrezit, m-ai sprijinit permanent. Ştii ceva?
– Ce să ştiu, dragul meu? întreabă ea zâmbitoare.
– Cred că îmi porţi ghinion
Stau şi mă uit râzând la lamentările patronilor din fotbalul autohton care au aflat de mega-eşecul licitaţiei pentru drepturile TV ale următorilor 3 ani. Chiar nu înţeleg cum se aşteptau la sume colosale când tot ce vedem e circul lui Becali, Iancu, Porumboiu, Copos şi alţi câţiva. Cum naiba aveau aşteptări să încaseze cât fotbalul englez de exemplu (care, fie vorba între noi,
… revin cu câteva imagini din „dulşele târg al Ieşilor”. Sărind peste faptul că-mi place la nebunie felul în care majoritatea ieşenilor trece de la vorbirea cu accent specific la vorbirea literară, fantezia locului mă înviorează de câte ori ajung în acest oraş. Imaginile vorbesc de la sine.
Am şi eu o nedumerire: dacă tot există procedura divorţului amiabil (în cazul în care nu au copii minori), de ce Oana Zăvoranu şi Pepe apelează la procedura lungă şi costisitoare a divorţului pronunţat de instanţă… Să fie chiar aşa de mare nevoia de publicitate?
Am descoperit misterul gestului piţiponcesc de a ţine geanta de firma (vuiton de preferinţă) pe încheietura braţului, în forma de V, ca şi cum ar fi „mânuţa” ruptă! Şi pentru asta a trebuit să ajung la Türnitz, în Austria…
Carevasăzică, gestul este o reminiscenţă de pe vremurile în care femeile mergeau cu coşuleţul (paporniţa – pentru cititorii din Oltenia) la cumpărături. Adică la cumpărăturile pentru d’ale gurii. Gestul ancestral de a purta coşul de cumpărături a devenit mai sofisticat odată cu trecerea la generaţia globalizată, astfel în loc de coş avem gentuţa (în fapt getoiul) de marcă purtată cu mânuţa „ruptă” suav.
Mă simt de parcă aş fi descoperit America!
Tocmai când credeam că Lulu odată ajuns în Bali a uitat de Oradea şi de noi, iacătă că ne făcu bucata: ne-a informat (cu rugămintea de a da mai departe) că AICI, în Oradea, va avea loc miercuri, 23 februarie, vernisajul expoziţiei pictorului italian Antonio del Donno (detalii despre pictor aveţi AICI) la Muzeul Ţării Crişurilor, în Salonul Muzeul Ţării Crişurilor.
Mulţumim Lulu, ai rămas acelaşi suflet mare alături de Oradea şi de orădeni! Bună să-ţi fie inima! Oriunde te-ai afla!
Probabil ca o măsură de creştere a veniturilor la bugetul de stat, fiscul din România a decis să introducă o marcă proprie pe piaţă. Cu alte cuvinte să cumpere ieftin de la chinezi şi să vândă scump la români (reţeta e deja de multă vreme testată). Numai că marca e concepută să te şi împingă, mai mult sau mai puţin subtil, să ceri bon. Iată ce am găsit:
La un concurs internaţional de îndemînare se dă următoarea probă:
„Cine reuşeşte în timp de 7 minute să calce o cămaşă, să mănânce o pâine şi să satisfacă o femeie.”
Primul concurent, neamţ, se apucă cu multă meticulozitate şi calcă cu mare grijă camaşa, după care constată că nu mai are timp, muscă o dată din pâine şi… se scurge timpul.
Al doilea concurent, un rus, fără să stea prea mult pe gânduri, se apucă de femeie, o rezolvă, apoi mai are timp să mănânce o jumătate de pâine şi… se scurge timpul.
Al treilea concurent, un român, o pune pe femeie să calce cămaşa şi în timp ce femeia calcă, o rezolvă, mâncând în acest timp pâinea.
Până ce juriul dezbate validarea pertformanţelor concurenţilor, vine presa sa ia declaratii.
Neamţul declară: „Noi aşa suntem obişnuiţi, muncim şi încercăm să facem treaba cât mai bine, apoi dacă mai rămâne timp, mâncăm şi apoi dacă mai e timp ne distrăm, dacă nu… ne apucăm din nou de muncă, şi tot aşa.”
Rusul declara: „Noi aşa suntem obişnuiţi. Mai întâi ne distrăm, apoi dacă rămâne timp mâncăm, apoi dacă mai rămâne timp muncim…”
În sfârşit, românul spune şi el: „La noi aşa e. Dacă nu-l fuţi pe cel care munceşte, nu poţi să mănânci o pâine…!!!!”
Ia uitaţi-vă la următoarele spoturi şi spuneţi la ce vă duce gândul (mă refer mai ales la generaţia 30+):
Asemenea reclame apăruseră după 90′ pe la noi şi făceau comparaţie între produsele Coca-Cola şi Pepsi. Sau invers. Diferenţa e că atunci comparaţia era explicită, iar acum doar se sugerează că „e altceva” mai bun, mai bla-bla. Şi mai ştiam că după acel război publicitar (ăla din 90′) a fost interzisă reclama comparativă (de atunci toate mărcile sunt „cele mai cele”).
Oare care o fi produsul „inferior” celui prezentat aici?
Am constatat-o pe propria piele. Văzând că vremea se încălzeşte peste măsură, mi-am zis că ar fi cazul să trec la o frizură mai lejeră. Zis şi făcut: iau frumuşel maşina de tuns şi fără să mă mai uit, îi pun penultimul piaptăn pentru tăiere. EROARE! Am uitat că pentru frizura de primăvară trebuia pus cel mijlociu! Dar că tot veni căldura, îmi zic că nu e nici un bai şi nu mai repar greşeala. Din nou EROARE! Pentru că a venit frigul iar acuma îmi îngheaţă chelia şi nu-i chip să scot nasul din casă fără căciulă în cap. Aşadar optimismul exagerat dăunează GRAV sănătăţii.
Vorba poetului: „Din prea mult entuziasm/ Să nu spargeţi Voroneţul”.
Este că v-ar place aşa o maşină? Ce mişto ar fi! Mai ales la parcările noastre înguste.
Singura problemă pe care o constat la prima vedere e că iarna ar ieşi instant toată cădura din maşină. Deşi ar mai fi câteva care acum îmi scapă…
După toate mişcările de protest din Egipt, de ce să mai mergi acum acolo? Logica unei gagicuţe intervievate la TV a fost „că acum e foarte ieftin”.
Oare cât costă pielea sau viaţa stimabilei fufe?
Cred că toată lumea ţine minte reportajul în care se relata despre femeia care a fost muşcată de o haită de câini vagabonzi în curtea fostului sediu ADP al sectorului 5. Ei bine, femeia a murit în urma rănilor multiple şi deosebit de grave, în ciuda eforturilor medicilor.
Problema pe care vreau să o ridic este alta. Şi eu ca şi mulţi alţii am fost tentat în primă fază să mă întreb „ce căuta acolo?”. În reportajul de la ProTV apare şi o primă supoziţie a redactorilor bazată pe o altă supoziţie a unei păreriste ce se afla în zonă: „se pare că femeia sărise gardul ca să fure fier vechi”. La această opinie, prima reacţie a fost ca a imensei majorităţi a românilor: „aşa-i trebuie dacă fură!” Mă întreb care era reacţia (repet, atât a mea cât şi a celorlalţi 99% dintre români) dacă aflam de la bun început că femeia era în timpul serviciului. După câteva momente de reflecţie (atunci, după difuzarea ştirii) mi-am dat seama că fac o greşeală imensă aplicând dubla măsură, pentru că nu am făcut decât să discriminez în mintea mea omul cinstit de hoţ. Posibilul hoţ. Chiar dacă ar fi fost un hoţ la furat de fier vechi (nu mai contează motivele care împing pe cineva să fure fier vechi) tot suntem în prezenţa unei drame umane. Pentru că ar fi vorba de un om care ar primi mai mult decât o pedeapsă pentru fapta sa. Să fii sfârtecat până la os de către o haită de câini nu e o pedeapsă, iar cine mă contrazice nu ştie ce înseamnă să fii muşcat de un câine. În acest caz, simpla aruncare a cuvântului „hoţ” sau a verbului „a fura” nu a făcut decât să legitimeze oarecum în mintea unora (recunosc pentru a mia-suta oară că am făcut aceeaşi greşeală) carnagiul ce a urmat şi suferinţa femeii. Dar adevărul care trebuia subliniat indiferent de circumstanţe este că avem oraşe invadate la propriu de către haitele de câini fără stăpân, care pe străzi fiind de câteva generaţii au ajuns să se sălbăticească.
Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce „fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.
Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.
Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.
P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?
Ca un făcut, când totul părea să fie bine, m-am trezit duminică dimineaţa „fără semnal” la blog. Oricât aş fi încercat să-mi accesez pagina, nu reuşeam. Probabil aceeaşi situaţie aţi întâlnit-o şi voi (dacă nu cumva dormiţi până pe la ora 13:00). Cum nu e pentru prima oară, am început să mă lamentez că poate e timpul să schimb serverul până nu se întâmplă şi a treia oară.
Oferte de web hosting am găsit destul de multe, dar nu prea îţi vine să pui banu’ jos la orice, mai ales că am găsit şi saituri „de profil” ne-actualizate sau lăsate de izbelişte prin 1900-toamna. Ca fapt divers, mă gândeam „ce ar fi să iau şi un domeniu .eu, ca să-mi subliniez apartenenţa la Europa asta care nu ne mai vrea?” (asta dacă tot am rezervat pe lângă domeniul .ro şi pe cel .com) 😀 .
Are cineva idei? Nu de alta, dar împreună ne putem preface mai bine că gândim…
Am primit pe mail (merci Rudy) nişte fotografii cu (posibile) noi radare ascunse ale poliţiei maghiare. Partea mişto e că pot supraveghea traficul într-un unghi de 180 de grade. Iată-le:
Câteva întrebări care se ridică:
1. E legal să fie încorporate astfel încât să depăşească limita exterioară din construcţie a maşinii?
2. Care sunt zonele în care operează? (după cum se vede în imagini, sunt postate în zonele rezidenţiale, posibil în cele cu limitări de viteză sub 50 km/h)
3. Oare chiar sunt în Ungaria? (numerele maşinilor din preajmă par a fi de Elveţia)
Sper să nu le vină idei şi alor noştri….
Nu cred că există ceva pe lume mai detestat de către un bărbat decât mersul la MALL cu o femeie. După maxim 20 de minute vine ideea salvatoare: „draga mea, mergi tu prin magazine şi când termini mă găseşti la o cafea/bere la barul X”. Răspunsul vine prompt: „OK dragă! Dacă găsesc ceva drăguţ te sun să vii să vezi dacă-ţi place.”
După câteva minute de relaxare la cafea, sună telefonul: „Dragă, am găsit ceva drăguţ….”
Că tot nu am scris despre ce am mai văzut şi auzit prin Oradea (pen’că am fost plecat la Bucureşti cu treabă) m-am apucat să citesc de pe la alţii ce s-a mai întâmplat prin urbe. De exemplu la Florin Moga. Şi găsesc un articol despre un quitz mişto legat de dependenţa de blog. Drăcuşorul din mine nu mă lasă în pace şi mă pune să-l fac şi io. Ia priviţi ce-a ieşit:
67%
Deci… voi cum staţi?
„Dragă Maria,
Sunt fericit să te anunţ că m-am îndrăgostit de tine începând cu data de miercuri, 12 ianuarie 2011.
Referitor la întâlnirea noastră din 12 ianuarie 2011 la ora 15.00, aş dori să mă vezi ca pe un viitor iubit. Idila noastră va trece printr-o perioadă de probă de nu mai puţin de trei luni şi, depinzând de compatibilitatea dintre noi, va deveni permanentă.
Bineînţeles, pe parcursul perioadei de probă, vor fi cursuri continue despre menţinerea şi dezvoltarea unei relaţii şi scheme de evaluare a relaţiei pentru a promova de la iubit/iubită la soţ/soţie.
Cheltuielile pentru cafea şi distracţie vor fi iniţial împărţite egal între noi. Mai târziu, pe seama performanţelor tale, voi acoperi o parte mai mare a cheltuielilor.
Te rog să îmi răspunzi în termen de 30 zile de la data primirii acestei scrisori, în caz contrar, această ofertă va fi anulată fără preaviz şi voi lua în considerare pe altcineva.
Aş fi fericit dacş ai da mai departe această scrisoare surorii tale, dacă tu nu doreşti să beneficiezi de aceasta ofertă.
Mulţumesc anticipat,
al tău Ionuţ”
Răspuns:
„Dragă Ionuţ,
Îţi mulţumesc pentru consideraţia de care dai dovadă adresându-mi această ofertă.
Sper ca vom avea o relaţie viitoare, însă tocmai am încheiat selecţia de oferte (am deja 5 oferte) şi a fost ales Daniel. El e un băiat foarte draguţ şi asigură plata pe loc a cheltuielilor necesare întreţinerii relaţiei. Promit însă ca la primele semne de neseriozitate (neplata la termen) sau scăderea valorică şi/sau numerică a serviciilor oferite voi organiza o noua selecţie de oferte şi voi lua în considerare şi oferta ta.
Până atunci sora mea ar fi fericită să colaboreze cu tine.
Deocamdată a lui Daniel,
Maria”
Tanara sotie ii trimite de la spital o telegrama sotului:
„Scumpul meu, alaltaieri s-a nascut ingerasul nostru de baiat. E dulce, dar din pacate eu nu am lapte, asa ca am fost obligata sa angajez o doica de lapte din Grenada. Eu n-am nici o vina, dar se pare ca din cauza ca ea este negresa, pielea copilului s-a inchis la culoare si acum este aproape neagra. Te iubesc si abia astept sa vin acasa cu odorul nostru.”
Telegrama sotului catre mama lui, proaspata bunica:
„Draga mama, sotia a nascut alaltaieri un baiat. Totul a decurs bine, dar ea neavand lapte, a fost obligata sa angajeze o doica de lapte din Grenada care este negresa. Cum a inceput sa alapteze copilul, pielea lui delicata a devenit neagra. N-are nici o vina ca n-a gasit o doica alba. Te sarut cu drag, fiul tau.”
Telegrama mamei catre fiul sau:
Dragul meu, ma bucur ca sunt bunica si va felicit. Pot s-o inteleg pe sotia ta, pentru ca si eu am fost exact in aceiasi situatie cand te-am nascut: n-am avut lapte si a trebuit sa te hranesc cu lapte de vaca. Eu n-am nici o vina ca ai iesit un bou…”
Doi tineri erau casatoriti de doua saptamani. Sotul, desi era foarte indragostit, abia astepta sa iasa in oras cu vechii lui prieteni sa petreaca. Asa ca ii spuse sotiei:
– Scumpa mea, vin repede.
– Unde mergi iubi? intreba sotia.
– Merg pana la bar, pisi, sa beau o bere.
Sotia ii raspunde:
– Vrei bere dragostea mea? deschizand usa de la frigider ii arata 25 de tipuri diferite de bere, din 12 tari diferite: Germania, Olanda, Japonia , India …
Sotul nu stia ce sa faca, sigurul lucru pe care a fost in stare sa il spuna a fost:
– Da, bombonico… dar la bar… stii tu… au halbe inghetate…
Nu apuca sa termine fraza ca sotia il intrerupe:
– Vrei halba inghetata, iepuras? si scoate din congelator o halba atat de inghetata ca abia putea sa o tina in mana
Sotul devenise cam palid, dar spuse:
– Da, motanel, dar la bar au tot felul de gustari delicioase… Nu stau mult, vin imediat. Promit.. Ok?
– Vrei gustari, papusel? deschide cuptorul si scoate 5 tavi cu diverse gustari aburinde (saleuri, aripi de pui, ciuperci, costite de porc…)
– Dar draga mea… la bar… stii, se mai injura, se vorbeste urat…
– Vrei vorbe urate, draga? AUZI BAI, P .. A ! BEA-TI IN MORTII MA-TII BEREA IN NENOROCITA AIA DE HALBA INGHETATA SI MANANCA-TI CACATURILE DE GUSTARI, PENTRU CA ESTI INSURAT SI NU MERGI NICAIERI !!! CLAR, NENOROCITULE?!!!
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti….
Stai la bloc, ai loc puţin în cameră dar vrei să-ţi fericeşti copilul cu un brad mare? La Carrefour ERA am găsit soluţia! E drept că după Anul Nou, dar e o idee bună pentru Crăciunul care vine. Ia uitaţi aici mândreţe de brad (scuzaţi calitatea extrem de proastă a fotografiei, dar e făcută cu telefonul):
Cel puţin aşa ar trebui să sune următoarele articole ale presei din Italia. Şi nu pentru că l-ar trăda vârsta, fotbalul sau talentul. Nu. Doar pentru că el continuă să trădeze şi să sfideze fotbalul şi talentul. Mă îndoiesc că soţia, Consuelo, va mai rămâne alături de el, la fel cum mă îndoiesc de iertarea celor de la Chelsea, drept pentru care şturlubaticul fotbalist va rămâne şi fără izmenele de pe el. Greu de crezut că va ajunge la Galata, iar dacă o va face e şi mai greu de crezut că nu va face prostii mai departe. Cazul Dănuţ Lupu arată clar cum că „lupu-şi schimbă părul dar năravul ba”.
Am putea asista la neantizarea unui real talent. Păcat. Dar măcar va putea povesti celorlalţi homeleşi, cu care va împărţi conducta de încălzire şi aurolacul, câteva amintiri frumoase, pe care respectivii le vor lua drept delir. Încă un idol care va muri în mizerie. Sper să delirez doar eu acum…
Merci Rudy!
Un călduros „La mulţi ani” tuturor celor ce citesc acest blog, tuturor prietenilor (mă cam repet, că aceiaşi sunt şi cititorii), tuturor românilor, tuturor celor ce mă iubesc şi tuturor celor ce mă urăsc. Un an nou fericit atât prietenilor cât şi duşmanilor (chiar dacă nu am duşmai, în ideea că aş putea avea peste o vreme). Să aveţi toţi parte de un an plin numai de fericire şi sănătate. Dacă le aveţi pe astea, iar restul vor veni de la sine. Numai bine!
În jungla noastră românească, unde poliţiştii fraternizează cu interlopii, s-a găsit la un moment dat unul care să intervină într-o altercaţie. Cu un interlop. Şi-a luat pe chestia asta o sticlă în cap. Atât de puternic încât a intrat în comă. A fost internat de urgenţă la un spital modern şi dotat din România (Floreasca), dar dat fiind subfinanţarea sistemului, nu există suficiente dotări, drept pentru care a fost transferat în noiembrie la o clinică din Austria. A fost scos din comă, dar încă e într-o stare „vegetativă” (ca să citez sursele medicale) din cauza rănii profunde la cap. Ar avea nevoie de o operaţie destul de scumpă, iar până în 31 decembrie ar mai fi nevoie de 13000 de euro. Bani pe care (într-o ţară civilizată şi europeană) ar trebui să-i plătească statul. Dar statul nu o face. Repet, e vorba despre un poliţist care şi-a făcut datoria aşa cum îi cere legea, aceeaşi lege care ar trebui să-l apere şi să-l ajute să se vindece acum.
Ca un semn pentru a-i încuraja şi pe ceilalţi poliţişti corecţi care-şi pun viaţa în pericol (sau care şi-ar pune-o, dacă ar fi apăraţi de lege/de sistem ), fac un apel la toată lumea să doneze oricât pentru a aduna suma necesară. Ar fi şi un manifest faţă de imbecilitatea politicienilor noştri, care distrug încet dar sigur sistemul sanitar românesc. Dacă ar fi 13000 de români dispuşi să dea 1 euro, mâine s-ar aduna întreaga sumă. Eu unul ştiu că mâine dimineaţă voi dona 10 euro. Sunt bani cărora nu le voi simţi lipsa la masa de Anul nou, dar care pot reda normalităţii o viaţă.
Contul deschis de familie este urmatorul:
RO17 BPOS 1600 0513 131 RON01, la Bancpost, Sucursala Dambovita, pe numele Oprea Nicolae-Angel.
Până acum China nu s-a hazardat la declaraţii privind criza financiară internaţională. Iar acum o face în stil mare: „Moneda euro va depăşi criza şi va contribui la stabilitatea sistemului monetar internaţional„. Asta exact în momentul în care unele state europene încep să pună la îndoială stabilitatea şi viitorul monedei unice.
Să fie un semnal faţă de Statele Unite şi dolar? Eu cred că da.
Sursa: MEDIAFAX
Citesc zilnic (sau aproape zilnic) pe bloguri şi prin presă (online) cât de rău, cât de greu şi cât de najpa e să trăieşti în România. Că e o ţară de cacao, maro sau mai stiu eu cum. Adevărat că multe situaţii sunt nasoale şi prezintă tente vădit maronii, dar hai să încercăm să vedem şi lucrurile bune, atâtea câte sunt. Că economia, societatea şi politicul nu avansează în ritmul în care am vrea noi e una, dar hai să ne amintim că în 1990 eram consideraţi a ne afla la 80 de ani distanţă de cel mai înapoiat stat european (aici nu mai ţin minte dacă era vorba de Italia sau de Spania. Portugalia încă
Am fost azi la comemorarea eroilor revoluţiei din ’89, ce a avut loc la statuia lui Mihai Viteazul. Am ajuns pe la ora 17:30 şi am aşteptat singur timp de 15 minute. Cu câteva minute înainte de ora stabilită (nu de mine) a sosit un mic grup de tineri. Cinci bucăţi, fiecare undeva până în 22 de ani. Cu 5 minute înainte de ora 6 ne-am trezit cu o adevărată invazie de poliţişti şi jandarmi, de parcă trăiam o reeditare a momentelor de acum 21 de ani. S-a trecut la „identificarea
Stresati de problemele zilnice, uitam ades semnificatia zilei de 22 decembrie. Ne reamintim, cand vedem cate o stire razleata, ca a mai trecut un an de la Revolutia din 1989. Si trecem mai departe. Astfel, incet dar sigur, vom uita in curand definitiv ce inseamna ziua de 22 decembrie. Ii vom uita pe cei ce au murit atunci si vom uita si pentru ce au murit.
Acum cand se vor implini 21 de ani de la evenimentele sangeroase, hadeti sa facem un efort minim si sa punem o candela aprinsa la statuia lui Mihai Viteazul, in seara zilei de 21 decembrie, iar cine doreste poate sa o faca si in 22 decembrie. Sa ne alaturam asadar celor ce au initiat avenimentul si sa-i dam o nota aparte: ei vor fi cu flori, iar noi venim cu candele sa luminam noaptea celor ce au murit atunci pentru ca noi sa putem vorbi si trai azi liber, sa avem bloguri pe care sa postam tot ce ne trece prin minte fara a fi „verificati” de militie, securitate si partid (ma rog, chestia cu partidul inca e valabila).
Un banc primit de la un angajat din invatamant:
„Base: Le-ai oprit 25% la profesori, Daniele?
Funeriu: Da!
Base: Si mai vin la scoala?
Fun: Da!
Base: Sa le mai tai 25%!
Dupa un timp…
Base: Daniele le-ai taiat ?
Fun: Da!
Base: Si mai vin la scoala?
Fun: Da!
B: Mai taie 25%!
Dupa inca un timp…
Base: Daniele mai vin profesorii la scoala?
Fun: Da!
Base: Taie…
Fun: Sunt ultimii 25%!
Base: Taie-i!
Dupa inca un timp…
Base: Mai vin profesorii la scoala?
Fun: Da!
Base: Formidabil! Ia pune-i ba sa plateasca la intrare, bagabontii dreacu’!!!”
Traim vremuri grele. Vremuri de restriste. Toata lumea taie pe toata lumea de unde poate, altii o taie prin alte tari. Primii au fost banii negri care au taiat-o prin coturi elvetiene sau paradisiace. In vara s-au taiat banii de salarii la stat dar si banii de pensii „nesimtite”. Nu s-au taiat in schimb nesimtitii, dar iarna inca nu a trecut, iar 22 decembrie se apropie la fel de repede ca facturile de utilitati a primelor luni de iarna.
Daca banii au plecat, imaginea lor de pe aici a ramas. Ca ne place, sa afisam imagini de bunastare. Drept pentru care
Da, ştiu, nu e unul şi acelaşi lucru, dar se pare că încă multă lume nu înţelege.
Asistenţa socială constă în acordarea unor ajutoare materiale unor persoane ce nu se pot întreţine din varii motive (de obicei pe caz de boală, incompatibilă cu munca). În ultimii 20 de ani, au beneficiat de asistenţă socială diverse categorii de persoane, pe considerentul că România este un stat social şi că în Constituţie este scris dreptul fiecărui cetăţean de a avea un nivel de trai decent (art.43, alin.1). Aşa s-a ajuns la stabilirea venitului minim garantat de către stat. Din punctul meu de vedere e bine că se pune o oarecare ordine în sistemul asistenţei sociale, reducându-se cazurile de acordare. Câţi nu am văzut oameni perfect sănătoşi, care nu muncesc, dar primesc venitul minim garantat? Aşadar hai să mai tăiem.
În privinţa şomajului, lucrurile stau puţin altfel: ai cotizat la un fond pentru a te asigura de riscului producerii unui
Se spune că la un exerciţiu militar comun, pe mare, prin anii 80′ se întâlnesc trei şefi de stat: Reagan, Gorbaciov şi Ceauşescu. Fiecare din cei trei era mândru nevoie mare cu soldaţii săi şi dorea să impună celorlalţi punctul său de vedere, fără să fie nevoie de o confruntare. Lui Reagan îi vine o idee:
– Soldat John!!!
– Yes SIR!!!
– Adu-mi un rechin!
– Yes SIR!!!
Sare John în apă şi apare după 10 minute fără un picior, dar cu rechinul viu sub braţ.
– Vedeţi voi ce curaj are soldatul american? Nimic nu-i stă în cale! zice Reagan.
– Matroz Ivan!!!
– Da TAVARISCI!!!
– Pentru gloria comunismului şi a URSS, adu-mi doi rechini!
– Da TAVARISCI!!!
Sare Ivan în apă şi apare după 15 minute fără un picior şi fără o mână, dar cu un rechin viu sub braţ şi încă unul în dinţi.
– Brava tavarisci Ivan! Vedeţi? Soldatului sovietic nimic nu-i stă în cale, nici măcar rănile nu-l dor pentru patria lui!
Stă şi Ceauşescu puţin pe gânduri şi decide să intre şi el în joc.
– Soldat Ion!!!
– Ha !?!
– Soldat Ion, treci aici!!! Paştele mă-tii!
– Da.
– Băi! Ai văzut ce au făcut ăştia. Treci şi adu-mi şi tu un rechin!
Se uită bravul soldat Ion la sodatul american şi la cel rus care-şi dădeau ultima suflare, se uită la rechinii care agonizau şi ei pe punte, se uită în apă şi într-un final zice:
– Du-te tu şi ia-ţi rechinul dacă vrei.
Cu un zâmbet superior, Ceauşescu se întoarce către ceilalţi doi preşedinţi şi le zice:
– Vedeţi voi? Ăsta e curaj adevărat!
N-as fi crezut. Mai ales dupa ce de 1 decembrie a nins cam o ora si nu s-a prins nimic. Drept pentru care avertizarea meteo de ieri m-a facut sa zambesc, pentru ca dimineata incepuse cu soare si destul de multa caldura. Dar numai pana la ora 1 PM. Atunci a inceput distractia: frig, ploaie, lapovita si mai apoi zapada in toata regula. Pana la ora 5 PM ningea de abia vedeai la 10 metri in fata. Mi-a luat o eternitate sa curat geamurile masinii cand am pornit de la birou, iar apoi inca un deceniu sa le dezaburesc. Drumurile erau destul de greu practicabile pentru ca se adunase multa apa si nu prea mai facea fata canalizarea. Ma asteptam si ca autoritatile sa fie luate pe nepregatite ca in fiecare iarna, dar aici am avut o surpriza placuta: pe la ora 6 PM, cand era evident ca nu e de gluma cu ninsoarea, au iesit sararitele sa-si faca treaba. Buna-sama ca dom’ primar Bolojan le-o fi comunicat pe langa avertizarea meteo si alte avertizari (poate chiar si penalizari).
Ei bine, acum aud ca s-a emis inca o avertizare meteo si tot cod galben, dar data asta doar de zapada. Si iar sunt in dilema: afara e soare si relativ cald (se topeste rapid zapada de ieri), oare chiar vine zapada? Nu stiu daca drumarii vor fi iar la fel de eficienti in week-end. Sau sa-mi pun increderea in Bolojan ca-i mobilizeaza?….
Alte surse spun ca astea sunt ultimele zvacniri ale toamnei. Sa vedem…
Că tot se apropie Crăciunul cu „super-mega-oferte” şi cu o suită de concerte (dintre care cele ale lui Hruşcă ocupă un loc fruntaş), am decis să fac o dedicaţie super-mega-specială (a se citi „doi la preţ de unul” sau, cu voia dumneavoastră, „doi în unu”): „Leru-i ler şi iar tri-ler!”. Vă las în compania muzicii. Somn uşor şi vise păcute.
VIA Trotinetus
Sa vad daca stie cineva ce zi e azi. Sau mai bine zis, ce ar trebui sa sarbatorim.
Pentru cine nu vine mosu’ cu nuiaua, vine cu reduceri de 10% si 15%, luni (6 decembrie) de la orele 19:00 la Juice Cafe si Libraria Universitaria. Reduceri la ce? Pai la carti bien sûr. Pe langa asta veti mai gasi si o multime de carti la 10 lei. Pana va hotarati ce carte luati, puteti bea o cafea sau, de ce nu, o bere. Intrarea e libera.
Citesc destul de des cam ce mai scriu prietenii pe facebook. Acum vre-o ora parca mi s-a pus o ceata neagra in fata ochilor citind ce scrie un prieten din copilarie: Lavinia Steer a murit. M-am blocat pur si simplu. Am cautat infrigurat o confirmare, pe care din pacate am gasit-o.
Personal nu am cunoscut-o, doar ca fiica dirigintei mele din liceu, doamna Elena Steer si a profesorului universitar oradean Alexandru Steer (rapus si el de cancer acum cativa ani). Poate ca multa lume din afara orasului nu o cunoaste decat ca fiind sora mai mare a mult mai celebrei Olivia Steer, de la PROtv, dar a fost mult mai mult decat atat. Absolventa a trei facultati: Filologie, Regie si Actorie. Profesor universitar. Regizor. …uf!!
Ma intreb daca intr-adevar mai exista Dumnezeu si daca da, cum face de ia atat de multi oameni tineri si buni. Si de ce? Acum doi ani trecea in nefiinta fiica unei alte familii cunoscute in invatamantul oradean si bihorean: Cosmina Pop, fiica profesorului universitar Valer Pop si a doamnei Lucia Pop (ambii fiindu-mi profesori, doamna in liceu, iar domnul la master). Era tanara si avea viitorul in fata. Acum vad ca o alta tanara (numai 38 de ani) a plecat dintre noi. Pana cand? De ce Doamne?
Dormi in pace Lavinia!
Desi e una din limbile bogate, romana nu are suficient fond pentru presa noastra online. Vorbesc (din nou) de 9AM.ro, care nu „banadoneaza” si gaseste noi si noi cuvinte.
De AICI
A demonstrat-o înca odată (dacă mai era necesar) MTV România, parte a Media Pro. Astfel, ceea ce începuse ca o glumă din partea câtorva bloggeri a devenit o luptă între o parte dintre utilizatorii internetului din România şi maşinăria de marketing a Media Pro.
Să prezint faptele. Timp de o lună vizitatorii sitului MTV România puteau să voteze pentru a alege „cel mai tare hit al ultimilor 15 ani„. Melodie românească bineînţeles. Între piesele uploadate s-a strecurat (din greşeală sau la mişto) şi piesa „Dozatorul” compusă şi interpretată de DJ Boroş. Drept să recunosc, nu am auzit-o niciodată până la acest concurs, la fel cu nu am auzit niciodată de DJ Boroş. Dintre toate propunerile fiind cea mai proastă piesă, a aprins în cineva scânteia de revoltă faţă de muzica difuzată de franciza românească a reputatului post de televiziune occidental MTV. Şi a început „rivoluţia”. Scânteia aprinsă de UtopiaBalcanica s-a extins treptat şi la alţi bloggeri, care i-au dat amploarea unui incendiu. S-au aprins pe rând (nu neapărat în ordinea asta) Ovi Sirb, Denisuca, Ovidiu Eftimie, RezistentaUrbana, DailyCotcodac, Morom3t3, SkyLovers, Romanika.eu, FurtDeCurent, DumneZERO, Webcomics, ARHI, DeCeBlog şi mulţi, mulţi alţii pe care nu i-am urmărit. Votul părea să dea un câştigător clar în piesa „Dozatorul”, mai ales că pe la jumătatea concursului avea dublul numărului de voturi faţă de contracandidat (Voltaj – „20”). Până în ultima zi de concurs (30 noiembrie, ora 23:59 conform regulamentului postat de MTV România) „Dozatorul” conducea. Cum s-au schimbat liderii puteţi vedea pe Contrasens. Interesant este că dacă DJ Boroş creştea încet dar constant, Voltajul creştea în salturi (între 20 şi 50 de voturi deodată). Miezul nopţii a prins Voltajul pe primul loc cu fix 110 voturi avans, unde doar cu o oră înainte era condus cu mai mult de 100 de voturi. În ultimele ore de votare s-au încins Twitter-ul şi Facebook-ul. Dacă îndemnurile erau clare spre „Dozator”, nimeni nu a sesizat să existe o mobilizare similară pentru Voltaj. Nici una din piesele clasate de la locul 3 în jos nu au înregistrat creşteri semnificative care să indice vre-o implicare.
La câteva minute după încetarea oficială a votului apare pagina următoare:
Vă rog să remarcaţi numărul de voturi strânse de Voltaj. Nu, nu e codat. Pur şi simplu pagina a fost scrisă cu ceva vreme înainte, neştiindu-se cu ce număr de voturi va castiga Voltaj. Dar se ştia că va câştiga. Felicitări, aţi asistat la un exemplu clasic de furt a unui concurs, după principiul „concursul se ţine joi, dar postu-i ocupat de marţi”.
Eu propun şi numărarea voturilor contra. S-ar schimba automat câştigătorul.
Motivele. Pentru cine nu ştia, 1 decembrie 1996 este ziua lansării primului album Voltaj, ce se numea „Pericol de moarte”. Aşa că era de-a dreptul imposibil ca după 14 ani, o formaţie sub contract cu Media Pro, să nu câştige „simbolic” un concurs de hituri româneşti ale ultimilor 15 ani (de ce nu 20?).
Morala. Întotdeauna ei vor putea fura mai mult decât putem noi vota!
P.S. ProFM a dovedit că sloganul i se potriveşte ca o manăuşă: „The Hit Factory”. Aşteptăm deci un nou album (aniversar) Voltaj, care să rupă topurile.