Scurte (02.02.2011)
După toate mişcările de protest din Egipt, de ce să mai mergi acum acolo? Logica unei gagicuţe intervievate la TV a fost „că acum e foarte ieftin”.
Oare cât costă pielea sau viaţa stimabilei fufe?
Etichetă: opinii
Dubla măsură
Cred că toată lumea ţine minte reportajul în care se relata despre femeia care a fost muşcată de o haită de câini vagabonzi în curtea fostului sediu ADP al sectorului 5. Ei bine, femeia a murit în urma rănilor multiple şi deosebit de grave, în ciuda eforturilor medicilor.
Problema pe care vreau să o ridic este alta. Şi eu ca şi mulţi alţii am fost tentat în primă fază să mă întreb „ce căuta acolo?”. În reportajul de la ProTV apare şi o primă supoziţie a redactorilor bazată pe o altă supoziţie a unei păreriste ce se afla în zonă: „se pare că femeia sărise gardul ca să fure fier vechi”. La această opinie, prima reacţie a fost ca a imensei majorităţi a românilor: „aşa-i trebuie dacă fură!” Mă întreb care era reacţia (repet, atât a mea cât şi a celorlalţi 99% dintre români) dacă aflam de la bun început că femeia era în timpul serviciului. După câteva momente de reflecţie (atunci, după difuzarea ştirii) mi-am dat seama că fac o greşeală imensă aplicând dubla măsură, pentru că nu am făcut decât să discriminez în mintea mea omul cinstit de hoţ. Posibilul hoţ. Chiar dacă ar fi fost un hoţ la furat de fier vechi (nu mai contează motivele care împing pe cineva să fure fier vechi) tot suntem în prezenţa unei drame umane. Pentru că ar fi vorba de un om care ar primi mai mult decât o pedeapsă pentru fapta sa. Să fii sfârtecat până la os de către o haită de câini nu e o pedeapsă, iar cine mă contrazice nu ştie ce înseamnă să fii muşcat de un câine. În acest caz, simpla aruncare a cuvântului „hoţ” sau a verbului „a fura” nu a făcut decât să legitimeze oarecum în mintea unora (recunosc pentru a mia-suta oară că am făcut aceeaşi greşeală) carnagiul ce a urmat şi suferinţa femeii. Dar adevărul care trebuia subliniat indiferent de circumstanţe este că avem oraşe invadate la propriu de către haitele de câini fără stăpân, care pe străzi fiind de câteva generaţii au ajuns să se sălbăticească.
Dubla măsură a ajuns religie în societatea românească. Aceeaşi faptă o încadrăm diferit în funcţie de persoana celui ce o săvârşeşte. Îl condamnăm pe cel ce „fură” pentru că e un hoţ ordinar, dar îl compătimim pe cel cinstit, pentru că, evident, e cinstit. Pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor şi nu gândim mai departe că drama nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau câinii vagabonzi sălbăticiţi.
Cânii comunitari prezintă pentru Bucureşti (dar şi pentru alte oraşe) un pericol imens, dar de câte ori s-a încercat exterminarea lor au apărut o mulţime de ONG-uri care să le ia apărarea şi să-i pupe sub coadă. Pe când vor fi înfiinţate ONG-uri care să apere oamenii de câinii sălbăticiţi? Sau dacă tot li se ia apărarea câinilor, de ce nu fac ONG-urile respective un act de caritate şi să adopte, îmblânzească şi sterilizeze animalele respective? Până atunci, din punctul meu de vedere nu putem vorbi decât despre nişte animale sălbatice periculoase, care ca orice animal periculos, pot fi vânate pentru a se reduce efectivul. Zoso propune soluţia finală, dar cu unele beneficii în planul igienei. Arhi propune doar o soluţie simplă şi eficientă. Las pe fiecare să-şi găsească soluţia până ce autorităţile sau (într-un final) ONG-urile o vor găsi pe a lor.
Până atunci aş pune în cârca ONG-urilor toate cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale femei.
P.S. Mai ţine minte cineva cazul japonezului ucis de un câine d’ăsta? Mai ţine minte cineva ce s-a întâmplat cu câinele?
Hostingu’ nostru cel de toate zilele…
Ca un făcut, când totul părea să fie bine, m-am trezit duminică dimineaţa „fără semnal” la blog. Oricât aş fi încercat să-mi accesez pagina, nu reuşeam. Probabil aceeaşi situaţie aţi întâlnit-o şi voi (dacă nu cumva dormiţi până pe la ora 13:00). Cum nu e pentru prima oară, am început să mă lamentez că poate e timpul să schimb serverul până nu se întâmplă şi a treia oară.
Oferte de web hosting am găsit destul de multe, dar nu prea îţi vine să pui banu’ jos la orice, mai ales că am găsit şi saituri „de profil” ne-actualizate sau lăsate de izbelişte prin 1900-toamna. Ca fapt divers, mă gândeam „ce ar fi să iau şi un domeniu .eu, ca să-mi subliniez apartenenţa la Europa asta care nu ne mai vrea?” (asta dacă tot am rezervat pe lângă domeniul .ro şi pe cel .com) 😀 .
Are cineva idei? Nu de alta, dar împreună ne putem preface mai bine că gândim…
Şoping
Nu cred că există ceva pe lume mai detestat de către un bărbat decât mersul la MALL cu o femeie. După maxim 20 de minute vine ideea salvatoare: „draga mea, mergi tu prin magazine şi când termini mă găseşti la o cafea/bere la barul X”. Răspunsul vine prompt: „OK dragă! Dacă găsesc ceva drăguţ te sun să vii să vezi dacă-ţi place.”
După câteva minute de relaxare la cafea, sună telefonul: „Dragă, am găsit ceva drăguţ….”
„Jucătorul român Adrian Mutu se lasă de fotbal”
Cel puţin aşa ar trebui să sune următoarele articole ale presei din Italia. Şi nu pentru că l-ar trăda vârsta, fotbalul sau talentul. Nu. Doar pentru că el continuă să trădeze şi să sfideze fotbalul şi talentul. Mă îndoiesc că soţia, Consuelo, va mai rămâne alături de el, la fel cum mă îndoiesc de iertarea celor de la Chelsea, drept pentru care şturlubaticul fotbalist va rămâne şi fără izmenele de pe el. Greu de crezut că va ajunge la Galata, iar dacă o va face e şi mai greu de crezut că nu va face prostii mai departe. Cazul Dănuţ Lupu arată clar cum că „lupu-şi schimbă părul dar năravul ba”.
Am putea asista la neantizarea unui real talent. Păcat. Dar măcar va putea povesti celorlalţi homeleşi, cu care va împărţi conducta de încălzire şi aurolacul, câteva amintiri frumoase, pe care respectivii le vor lua drept delir. Încă un idol care va muri în mizerie. Sper să delirez doar eu acum…
E oficial! Adio Schengen!
Abia acum încep măreţele realizări post-decembriste. După 21 de ani de încredere, Europa decide că ar fi cazul să devină mai raţională şi lasă sentimentalismele în seama guvernului de la Bucureşti. Care guvern a şi reacţionat printr-un şantaj la adresa aderării Croaţiei. Dar cum Europa e deja un părinte versat şi nu se impresionează la urletele copilului rău şi pedepsit la colţ pe boabe de porumb. Cică „ulciorul nu merge de multe ori la apă”.
Alo! Trăiţi bine?
Sursa informaţiei.
După 21 de ani
Citesc zilnic (sau aproape zilnic) pe bloguri şi prin presă (online) cât de rău, cât de greu şi cât de najpa e să trăieşti în România. Că e o ţară de cacao, maro sau mai stiu eu cum. Adevărat că multe situaţii sunt nasoale şi prezintă tente vădit maronii, dar hai să încercăm să vedem şi lucrurile bune, atâtea câte sunt. Că economia, societatea şi politicul nu avansează în ritmul în care am vrea noi e una, dar hai să ne amintim că în 1990 eram consideraţi a ne afla la 80 de ani distanţă de cel mai înapoiat stat european (aici nu mai ţin minte dacă era vorba de Italia sau de Spania. Portugalia încă
Şi totuşi eroii mor câteodată
Am fost azi la comemorarea eroilor revoluţiei din ’89, ce a avut loc la statuia lui Mihai Viteazul. Am ajuns pe la ora 17:30 şi am aşteptat singur timp de 15 minute. Cu câteva minute înainte de ora stabilită (nu de mine) a sosit un mic grup de tineri. Cinci bucăţi, fiecare undeva până în 22 de ani. Cu 5 minute înainte de ora 6 ne-am trezit cu o adevărată invazie de poliţişti şi jandarmi, de parcă trăiam o reeditare a momentelor de acum 21 de ani. S-a trecut la „identificarea
Şomajul şi asistenţa socială
Da, ştiu, nu e unul şi acelaşi lucru, dar se pare că încă multă lume nu înţelege.
Asistenţa socială constă în acordarea unor ajutoare materiale unor persoane ce nu se pot întreţine din varii motive (de obicei pe caz de boală, incompatibilă cu munca). În ultimii 20 de ani, au beneficiat de asistenţă socială diverse categorii de persoane, pe considerentul că România este un stat social şi că în Constituţie este scris dreptul fiecărui cetăţean de a avea un nivel de trai decent (art.43, alin.1). Aşa s-a ajuns la stabilirea venitului minim garantat de către stat. Din punctul meu de vedere e bine că se pune o oarecare ordine în sistemul asistenţei sociale, reducându-se cazurile de acordare. Câţi nu am văzut oameni perfect sănătoşi, care nu muncesc, dar primesc venitul minim garantat? Aşadar hai să mai tăiem.
În privinţa şomajului, lucrurile stau puţin altfel: ai cotizat la un fond pentru a te asigura de riscului producerii unui
Norocul e cum ţi-l faci…
A demonstrat-o înca odată (dacă mai era necesar) MTV România, parte a Media Pro. Astfel, ceea ce începuse ca o glumă din partea câtorva bloggeri a devenit o luptă între o parte dintre utilizatorii internetului din România şi maşinăria de marketing a Media Pro.
Să prezint faptele. Timp de o lună vizitatorii sitului MTV România puteau să voteze pentru a alege „cel mai tare hit al ultimilor 15 ani„. Melodie românească bineînţeles. Între piesele uploadate s-a strecurat (din greşeală sau la mişto) şi piesa „Dozatorul” compusă şi interpretată de DJ Boroş. Drept să recunosc, nu am auzit-o niciodată până la acest concurs, la fel cu nu am auzit niciodată de DJ Boroş. Dintre toate propunerile fiind cea mai proastă piesă, a aprins în cineva scânteia de revoltă faţă de muzica difuzată de franciza românească a reputatului post de televiziune occidental MTV. Şi a început „rivoluţia”. Scânteia aprinsă de UtopiaBalcanica s-a extins treptat şi la alţi bloggeri, care i-au dat amploarea unui incendiu. S-au aprins pe rând (nu neapărat în ordinea asta) Ovi Sirb, Denisuca, Ovidiu Eftimie, RezistentaUrbana, DailyCotcodac, Morom3t3, SkyLovers, Romanika.eu, FurtDeCurent, DumneZERO, Webcomics, ARHI, DeCeBlog şi mulţi, mulţi alţii pe care nu i-am urmărit. Votul părea să dea un câştigător clar în piesa „Dozatorul”, mai ales că pe la jumătatea concursului avea dublul numărului de voturi faţă de contracandidat (Voltaj – „20”). Până în ultima zi de concurs (30 noiembrie, ora 23:59 conform regulamentului postat de MTV România) „Dozatorul” conducea. Cum s-au schimbat liderii puteţi vedea pe Contrasens. Interesant este că dacă DJ Boroş creştea încet dar constant, Voltajul creştea în salturi (între 20 şi 50 de voturi deodată). Miezul nopţii a prins Voltajul pe primul loc cu fix 110 voturi avans, unde doar cu o oră înainte era condus cu mai mult de 100 de voturi. În ultimele ore de votare s-au încins Twitter-ul şi Facebook-ul. Dacă îndemnurile erau clare spre „Dozator”, nimeni nu a sesizat să existe o mobilizare similară pentru Voltaj. Nici una din piesele clasate de la locul 3 în jos nu au înregistrat creşteri semnificative care să indice vre-o implicare.
La câteva minute după încetarea oficială a votului apare pagina următoare:
Vă rog să remarcaţi numărul de voturi strânse de Voltaj. Nu, nu e codat. Pur şi simplu pagina a fost scrisă cu ceva vreme înainte, neştiindu-se cu ce număr de voturi va castiga Voltaj. Dar se ştia că va câştiga. Felicitări, aţi asistat la un exemplu clasic de furt a unui concurs, după principiul „concursul se ţine joi, dar postu-i ocupat de marţi”.
Eu propun şi numărarea voturilor contra. S-ar schimba automat câştigătorul.
Motivele. Pentru cine nu ştia, 1 decembrie 1996 este ziua lansării primului album Voltaj, ce se numea „Pericol de moarte”. Aşa că era de-a dreptul imposibil ca după 14 ani, o formaţie sub contract cu Media Pro, să nu câştige „simbolic” un concurs de hituri româneşti ale ultimilor 15 ani (de ce nu 20?).
Morala. Întotdeauna ei vor putea fura mai mult decât putem noi vota!
P.S. ProFM a dovedit că sloganul i se potriveşte ca o manăuşă: „The Hit Factory”. Aşteptăm deci un nou album (aniversar) Voltaj, care să rupă topurile.
Azi, cea mai aglomerata zi de cumparaturi pe internet
Cica azi e ziua cu cele mai multe cumparaturi de pe internet. Normal ca in vestul salbatic si capitalist. Ca in Romania moderna si civilizata, cardurile sunt doar niste chestii de plastic pe care iti da firma banii de salariu, ca sa mai incaseze banca niste comisioane cand ii vei ridica de la bancomat. Iar firma a primit pentru asta o linie de credit sau chiar un credit mai avantajos.
Suntem independenti sau nu mai suntem?
Romania, ca sa aiba o „plasa de siguranta” a contractat un imprumut de la FMI in 2009. Doar de siguranta, ca altfel nu avea nevoie. Adevarul a iesit mult mai tarziu la iveala. Avea nevoie, inca de mult mai mult decat cat a imprumutat. Asta pentru ca mareata strategie „asteptam sa vedem ce-o sa fie” nu a mai functionat. Ce face Irlanda in situatie similara? Recunoaste (dupa cateva luni de minciuna) ca a gresit, dar nu vrea masuri de austeritate. Prefera falimentul indiferent de risc.
Asta inseamna sa ai sange in instalatie! Si asta inseamna independenta!
Cand iesim din criza?
Pai, imediat ce vom termina cu datoriile. Nu e vorba doar de cele catre FMI ci si de cele catre banci. Si nu doar datoriile statului ci si ale populatiei. Pentru ca sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat pe apetitul de consum al romanilor. Consum bazat pe credit si pe import intr-o majoritate covarsitoare.
Pana atunci banii nou creati in economie se vor scurge din tara prin banci, care ii returneaza bancilor-mama. E foarte simplu: a fost nevoie de credite, banii au venit de afara; nu mai e nevoie de ei, se intorc de unde au venit. Sa nu ne imbatam cu apa chioara, chiar si cresterea productiei industriale si a exporturilor s-a facut cu investitii din creditare sau cu investitii a unor firme multinationale care aveau nevoie de forta de munca ieftina de la noi. Pana nu vom face investitii in infrastructura, care sa ne faca atractivi si din alte puncte de vedere decat a costului fortei de munca, nu avem nici o sansa.
Pe langa toate astea va trebui sa invatam sa ne pretuim mai mult producatorii, la fel cum producatorii nostri vor trebui sa invete sa ne pretuiasca.
Reclama – sufletul comertului…
…sau comertul e sufletul reclamei? Intrebarea asta imi incretea mintea de mai multa vreme, dar azi am gasit la Arhi un articol ce dezbate oarecum problema, asa ca mi-a dat putina apa la moara. La analiza se ia una bucata produs. Marca nu conteaza. Dar produsul respectiv are imprimat/stantat/brodat/cusut logo-ul marcii respective. Daca esti cocalar sau pitipoanca alegi ca sigla respectiva sa fie de dimensiuni cat mai mari.
Pana aici toate bune. Dar daca tu cumperi produsul pentru calitatile lui si nu musai pentru marca? De aici se nasc cateva dileme: de ce platesc mai mult pe un produs de marca? Pentru ca se cheltuie mai mult in cercetare? Pentru ca se investeste mai mult in publicitate? Pentru prestigiul marcii? Faptul ca firma respectiva cheltuie mai mult in cercetare si dezvoltare se reflecta in calitatea produsului, ceea ce te si indeamna in final sa cumperi, deci e posibil sa fie asta cauza. Investitia in publicitate ar fi a doua, dar nu prea sta in picioare multa vreme. Asta pentru ca odata cumparat produsul, chiar tu ii faci reclama mai departe, deci… tu cumperi, tu faci reclama pe banii tai. Prestigiul marcii? Pai si aici esti la fel de „raspunzator” de popularizarea marcii ca si in cazul reclamei: porti brandul cu tine, la vedere si tot pe banii tai
Acuma vine si intrebarea: de ce sa nu fim platiti ca purtam siglele la vedere? In fond nu facem decat reclama. Da, pe banii nostri. De ce nu s-ar acorda un discount pentru reclama sau chiar sa fii platit? Sau pur si simplu sa se scoata marca pusa la vedere. Oricum, eticheta de pe produs iti spune cine e producatorul (asta daca il iei de nou), deci pentru sufletul tau cred ca ar fi suficient.
Pentru cine mai emit televiziunile?
Ultimele ştiri din piaţa media vin cumva surprinzător faţă de replierea marilor jucători. Preţurile publicităţii au fost în scădere anul acesta, iar unele dintre televiziuni sunt pe punctul să tragă obloanele. Doar RDS&RCS intenţionează să deschidă una nou-nouţă. Şi se pare că intenţiile sunt de anvergură: Radu Moraru (Naşul de la B1 TV) e cel mai sonor nume ce se vehiculează până acum că se va regăsi în grila de programe a noului post.
Eu totuşi mă întreb pentru cine mai emit televiziunile? Mai ales că sunt atât de multe. Când ajung acasă de la birou încerc de fiecare dată să găsesc ceva interesant şi cât de cât relaxant, dar nu reuşesc sub nici o formă. Mă mai refugiam până nu demult în programele Discovery, dar nici astea nu mai sunt ce erau (nu ştiu dacă aţi observat, dar încep să se repete în heavy-rotation emisiunile). De pe la ora 6 încep emisiunile-vidanjă gen Happy Hour, Acces Direct şi alte mizerii. Astea pentru cine-s făcute? pentru că pe cine întreb îmi spune că nu urmăreşte. Şi întreb ceva lume. Am senzaţia că singurele emisiuni rezonabile sunt ştirile PRO Tv ale Andreei Esca şi Dr.Oz de la Euforia TV. În rest, apă de ploaie.
Oare care sunt cifrele reale de audienţă? Nu de alta, dar fiecare se laudă cu „noi recorduri” şi ştachete sculate ridicate la înălţimi ameţitoare.
Tulai! Am sfeclit-o! Se termina petrolul!
Citesc azi in Capital ca mai avem rezerve de titei pentru 30 de ani. Partea mai naspa e ca dupa aia vor mai trebui 100 de ani sa acoperim necesarul prin energie reconversibila. Pai si acum am cam avea nevoie de surse alternative la cat a ajuns pretul benzinei. Cu mai multa vreme in urma citeam si pe Riscograma 3 variante in cazul in care ni se termina titeiul. Ce ma mira este ca nu se incearca introducerea pe scara larga a masinilor hibride, ca apoi sa avem un punct pentru trecerea la cele electrice (asa sau asa). Sau pe hidrogen (desi am inteles ca varianta asta nu e fezabila din pricina cantitatii de platina existente pe Terra). Sau poate descoperim un Perpetuum Mobile. Ce dracu’, doar n-au murit toti inginerii!
Din ciclul „istoria se repeta”
Desi unii spun ca nu „istoria se repeta ci doar istoricii”, tin sa mai citez o maxima draga istoricilor si politicienilor Romei antice: „istoria o scriu invingatorii”. Si totusi. Odata cu trecerea timpului nu ne schimbam ci devenim din ce in ce mai mult noi insine. Dovada? Iata AICI.
Locuri de munca sau disponibilizari?
Citesc pe situl televiziunii locale TVS ca urmeaza disponibilizari de personal la Spitalul Stationar II. E vorba despre angajatii de la bucataria care urmeaza a fi inchisa.
Angajatii bucatariei de la stationarul II al Spitalului Judetean din Oradea stau cu sabia disponibilizarilor deasupra capului. Daca initial se vorbea despre modernizarea ei, soarta „bucatariei de jos” este incerta chiar si pentru conducerea unitatii medicale, care a decis deocamdata sa o inchida si sa mute personalul. Acesta va munci la bucataria din cadrul spitalului, unde se vor gati zilnic in jur de 800 de portii pentru pacienti. „E mult de lucru si avem nevoie de oameni, nu de disponibilizari”, spun nutritionistii.
Intrebarea mea este: „de ce nu se concesioneaza bucataria (cu pastrarea angajatilor) catre o firma de catering, care sa ofere pe langa mesele bolnavilor si pe cele ale personalului medical? Se stie ca o firma privata isi dimensioneaza mai bine activitatea. In acest fel asigura locuri de munca, hrana pentru pacienti (de ce nu si medici), produce si profit vanzand mare parte din productie. Totul local.
Asa suna teoria. Varianta inchiderii ar trebui sa fie ultima pe lista.
Atat de… nu stiu cum…
A murit Adrian Paunescu. Asta apare pe toate canalele media. Toate blogurile, twitterul si facebook-ul au luat foc si doar asta vezi la tot pasul. Da, a murit un om, dar cel mai rau e ca a murit UN POET. Unii il numeau versificator pentru abilitatea lui de a-si crea discursul direct in versuri. Cu alte cuvinte compunea cum vorbea. Unii l-au urat pentru omagiile aduse dictatorului Ceausescu. Altii l-au iubit pentru poeziile revolutionare. Intotdeauna echilibrul dintre cele doua tabere a stat intr-un fir de par, dand cateodata castig de cauza detractorilor sau, dupa caz, adulatorilor. A facut lucruri bune in viata? In mod cert DA! Asta o spun atat cei ce l-au iubit cat si cei ce l-au urat. Cenaclul Flacara a fost la timpul lui un incubator de talente a muzicii folk romanesti, dar si o reduta aparata cu multe sacrificii. Multi dintre artistii lansati de POET l-au scuipat, injurat si pupat pe rand. A fost detestabil de multe ori si detestat pana dincolo de limite. Dar a fost si iubit enorm.
Tin minte din perioada copilariei, cand locuiam prin Bucuresti. Parintii mei erau tineri si neavand cu cine sa ma lase acasa, ma luau la concertele Cenaclului. Era o atmosfera cam ca cea pe care o vedem azi la concertele marilor trupe care vin in Romania. Era o oaza de libertate in desertul comunismului romanesc. Da, se spuneau si poezii patriotarde, se spuneau si ode, dar de fiecare data era o liniste mormantala in sala. Dupa care incepea concertul. Si se intindea mult dupa miezul noptii. Cine spunea dupa revolutia din ’89 ca Paunescu avea o putere enorma asupra tineretului, are enorma dreptate. A doua zi se intalneau prin birouri colegii care fusesera la spectacol sa povesteasca celor CE NU PUTUSERA INTRA. In soapta. Pe ascuns. Tot ce cu o zi inainte spuneau, strigau chiar, acum povesteau soptit de frica turnatorilor (cam prin fiecare firma se stia cine e). Daca atunci Adrian Paunescu ar fi vrut sa scoata lumea in strada, nu ar fi avut nici o dificultate. Poate pentru ca nu a facut-o a fost urat si injurat. Dar hei! era si el un om! Personal m-am bucurat la fiecare dintre spectacolele Cenaclului Flacara la care am fost. Ce atmosfera! Stiu ca difuzarile radio erau cenzurate, fiind de fapt doar inregistrari din spectacol. Stiu asta pentru ca dupa revenirea la Oradea (in 1984), urmaream la radio Romania Tineret, dar nu simteam aceeasi emotie.
Dormi in pace Maestre! Timpul le lamureste pe toate. Pacat ca te-ai grabit.
Solutie pentru reducerea coruptiei
Reducerea cuantumului amenzilor. Reducand amenda, reduci „riscul de a fi corupt” a functionarului care o aplica. Cetateanul, poate plati, iar statul incaseaza banii. Functionarului i se rupe in cazul unei amenzi de 10 – 50 de lei; ce sa faca sa ia spaga? Cat? 5 lei? Pentru 5 lei sa riste puscaria?! No way! Si atunci aplica amenzi in nestire. Dar le aplica. Iar statul le incaseaza.
Cei care cunosc fenomenul pot sa confirme, ca o amenda uriasa ramane neplatita cu anii sau e contestata si in final este anulata. Daca ramane neplatita e contabilizata de ministerul de finante ca venit, chiar daca e evident ca nu se va incasa in veci, ramanane ca arierat si generand penalitati, care la randul lor devin arierate. Nu mai bine putin si des? Vorba evreului: „nu trebuie sa curga, e bine si daca picura”.
Cu ocazia asta rezolvam si problema „riscului de a fi mituiti” a functionarilor si in consecinta putem taia „stimulentul” (ca parca ala e rolul lui, nu?)
Boc cel Mic al V-lea intra in Cartea Recordurilor
… sau a recoardelor…
Caz probabil unic in lume, guvernul a ramas in functie doar pentru ca nu au fost suficienti sustinatori ai motiunii, nu pentru ca ar fi avut el insusi sustinatori. In fapt nu a avut niciunul! Un singur vot a fost anulat, ceea ce logic inseamna ca respectivul nu sustinea nici guvernul si nici motiunea. Dupa aceeasi logica, in Parlamentul Romaniei, guvernul nu are sprijin nici macar in proprii parlamentari! Suntem de rasul curcilor.
Vorba poetului: „tara trista, plina de umor”.
Premiera!
Consiliul concurentei a amendat CECCAR (Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania) pentru fixarea tarifelor minime obligatorii. Amenda este una uriasa pentru Romania, aproximativ 950.000 euro. Stirea AICI
Problema adevarata ar putea veni in momentul in care se vor liberaliza tarifele: firmele de contabilitate si contabilii care au relatii stranse cu administratiile financiare vor pastra tarife crescute (ca deh, multe firme vor sa se puna la adapost de controale aiurea), iar cei care intr-adevar lucreaza, vor trebui sa scada tarifele ca sa-si pastreze clientii. Asta era o masura ce trebuia luata cu mult timp in urma. Poate asa si cei din finante isi vor dori mai cu sarg sa lucreze la stat si in absenta „stimulentelor”, pentru ca alternativa „la privat” nu va mai fi roz.
Ce misto e jocul la doua capete!
Adevar graieste gura pacatosului…
Ieri am citit un articol al lui VisUrat (Sebastian Bargau) care m-a pus pe ganduri sau mai bine zis mi-a readus in prim-plan gandurile pe care le rumegam de ceva vreme. Calitatea scrierii e ireprosabila (parere strict personala, fiecare e liber sa afirme ce doreste), atent studiata si indelung gandita. Chiar daca nu sunt de acord in totalitate cu afirmatiile si argumentarile sale, nu pot sa nu il aprob cand este vorba de biserica si de oamenii ei. Cand e vorba de manipularea maselor si prostirea lor, biserica prin reprezentantii ei face treaba mult mai buna decat orice regim totalitar de pe pamant. Cred in Dumnezeu, dar in felul meu, fara sa merg la biserica si fara sa fac un spectacol din credinta mea.
Legat de acelasi articol as mai avea doar de adaugat doar un banc (sau pilda, cum le place teologilor sa numeasca astfel de povestioare):
Intr-o zi, datorita incalzirii climatice, vine potopul. Un mosulet drept-credincios sta in coliba lui pe undeva prin Romania si incepe sa se roage, doar-doar l-o salva Dumnezeu. Dupa o vreme vine un vecin si-i bate la usa spunind:
„-Mosule! Hai repede afara, sa plecam de aici ca vin puhoaiele si murim!”
Mosul ii raspunde:
„-Pe mine ma va salva Dumnezeu!” si ramane in casa lui.
Dupa o vreme vin pompierii si echipele de interventie, iar o barca se opreste la usa lui si ii striga:
„-Mosule, hai afara ca au venit apele, cresc repede si in curand o sa te ineci daca mai stai!”
Mosul nu si nu ca „eu ma rog la Dumnezeu si o sa ma salveze el”
Peste cateva ore, apele sunt la nivelul acoperisului, iar mosul pe acoperis. Un elicopter ce trecea sa evalueze situatia il vede si coboara sa-l ia. Mosul o tinea pe a lui ca „eu ma rog si vine Dumnezeu si ma ajuta sa scap”.
Si nu mai scapa. Moare inecat in apele involburate care i-au luat casa. Ajunge in Rai si se prezinta in fata lui Dumnezeu la judecata, oarecum contrariat si-l ia la intrebari: „Dar ce faci Doamne? M-am rugat cu multa evlavie si te-am asteptat sa ma salvezi din inundatie!” Dumnezeu se uita la el cu repros si ii spune: „Omule! Ti-am dat trei sanse sa scapi de la inec!”
Este ca Dumnezeu da, dar nu baga in traista?
Scurte (20.10.2010)
Ma enerveaza la culme sa ma urc in taxi, iar cand ii spun adresa lu’ bou’, sa-mi spuna nonsalant „Stiti… sunt nou! Nu-mi spuneti pe unde e strada asta?” De fiecare data imi amintesc de testele date de soferii de taxi londonezi, care sunt obligati sa stie minim 2000 de strazi ale capitalei britanice. A fost chiar si un test al celor de la Top Gear, pentru a vedea cine ajunge primul la o anumita destinatie, taximetristul cu GPS sau cel care se bazeaza pe „harta” din cap. De fiecare data cand GPS-ul ii dadea o ruta, taximetristul ce trebuia sa foloseasca tehnologia de navigare avea de comentat: „eu nu as fi ales ruta asta, e prea aglomerata la ora asta, pierdem prea mult timp”. Intr-adevar, de castigat a castigat cel care se folosea de simtul propriu de orientare.
Daca intr-un oras ca Oradea, tu, taximetrist, nu cunosti strazile, de ce te mai apuci de jobul asta? Pentru ca e si el un job? Oare ce teste se dau pentru licenta? Cum se schimba o roata? Nu cred ca intereseaza pe cineva asta, ci sa ajunga in cel mai scurt timp la destinatie.
Opozitia independenta
Acuma ca tot au depus pesedistii motiunea de cenzura, ma gandesc cu oroare ca ar putea sa cada guvernul. Cu oroare, pentru ca daca ii vine lu’ baselu’ sa puna un prim-ministru din partidul lui Ponta, ne-am ras de evolutie pozitiva pentru inca 20 de ani. Partea mai nasoala e ca nici crinii liberali nu au un program clar de masuri de guvernare incepand cu ziua de maine. Ambele partide din opozitie au doar pareri si platforme-program absolut fanteziste si idioate. Si ce e mai rau e ca nu au oameni.
Propunerea mea ar fi sa lansam cate o idee, pe care sa o analizam/dezvoltam/promovam ca niste adevarati opozanti ce suntem. Pentru ca doar noi suntem in opozitie, nu si parlamentarii partidelor romanesti.
Asa mi-a venit in minte o idee (de incalzire) cu care s-ar impusca doi iepuri dintr-un foc: golirea puscariilor si prezenta militara romaneasca pe teatrele de razboi. Mai exact, reducerea pedepselor unor detinuti (atent verificati in prealabil, ca doar le dai o pusca pe mana si cine stie incotro o indreapta) in schimbul satisfacerii unui stagiu militar sub contract ferm. Daca scapa, sunt reabilitati, daca nu… Ideea nu e noua, au pus-o in practica francezii cu a lor Legiune Straina si pare sa mearga bine.
Astept si alte „initiative legislative populare”, dar mai intai comentariile voastre si completari, daca le considerati necesare.
Vreau si eu o lamurire
Cica „stimulentele” se vor acorda la functionarii de la finante pe baza de pertformanta! Ce e aia, cum se stabileste si de catre cine??? Cica un criteriu de pertformanta ar fi realizarea planului!?! Asta ce mai e??? Cumva functionarii publici lucreaza in fabrici, la norma??? In ce consta norma lor??? Amenzi? Pai atunci ne-am dus dracu’!!! Vor veni peste sectorul privat ca niste vulturi hamesiti si vor distruge ce a mai ramas in viata.
Semeni vant, culegi furtuna
Cam asta se intampla in momentul asta cu guvernul mic-pitic-boc pastorit de tatutul poporului Baselu’. Problema e ca asa cum datile trecute nu l-a schimbat pe aschimodic, nici acum nu o va face, iar oameni de valoare PDL-ul nu are. Problema si mai mare e ca nici ceilalti nu au.
Nu lasa scoala sa-ti strice educatia!
Ei bine, nu am afirmat-o eu prima data, ci au fost altii cu mult mai importanti si mai informati in legatura cu subiectul. Daca aveti 20 de minute, urmariti filmuletul. Merita.
De aici.
De ce nu merge tara asta? Oare?
Pentru ca nu muncim. Sau pentru ca atunci cand muncim ne doare capul, mana, piciorul sau pur si simpl in p**a. Sau nici macar acolo ci la cativa metri in fata. Pentru ca avem un aparat birocratic cat China, care stie sa te puna pe drumuri ca nimeni altul. Pentru ca avem servicii publice care numai gratuite nu sunt (sa nu-mi spuna mie cineva ca n-a dat niciodata o spaguta, ca nu-l cred).
Citeam articolul lui Sebi Bargau, legat de aventurile sale cu inmatricularea motorului. De fapt aventurile erau cu functionarii RAR care s-au ocupat de
Cine e de vina?
Ma uit de ceva vreme la televizor cu o detasare pe care ma mir ca nu am deprins-o mai demult. Ultima „valva” este, evident, despartirea si apoi reimpacarea dintre Adelina Pestritu si Liviu Varciu. Doua personaje relativ anoste, care au intrat in lumina reflectoarelor (in ultima vreme, pentru ca Liviu mai fusese cu ceva vreme inainte in calitate de cantaret) cu scandalul divortului. Scandalul cu pricina s-a desfasurat in mare parte in studio, la ore si emisiuni ce aveau darul sa-i aduca in gura lumii cu viteza fulgerului. Buuuun! S-au despartit. Asta nu mai importa. Cand valul a trecut, vine si tsunami-ul: Liviu Varciu o cere de sotie pe Adelina Pestritu, tot la o emisiune de maxim angajament. In direct.
Inca nu s-au racit tastele redactorilor de tabloide, ca vine si un ziarist care „a inregistrat o convorbire” in care se intelege cu „diva” (ce mult si-a pierdut sensul acest cuvant!), contra unei modice sume de 1500 de oiro sa regizeze o sedinta foto pentru paparazzi, in care ea si Liviu sa fie „surprinsi” la starea civila, cu verighetele pe deget, iar ca bonus paparazzo sa „surprinda” si un sarut intre cei doi porumbei. POC! Uite cum se fac stiri! Cu numai 1500 de euro!
Ce ma face pe mine sa rad e altceva: daca tot i-a propus „vedetei” sedinta foto cu pricina, de ce a mai dat-o in vileag (fata avea oricum o varianta de back-up sau blufa)? Nu i-a convenit pretul? Sunt convins ca Adelina a inaintat suma conform mercurialului din acest moment, dupa o atenta cercetare a pietei. Sunt convins ca astea sunt practicile in presa mondena. Atunci la ce folos sa-ti dezvalui „modus operandi„? De ce ti-ai taia singur craca de sub picioare (si a intregii industrii de scandal din Romania)?
Cu dezvaluirea inregistrarii respective nu s-a facut altceva decat putina lumina (pentru cine nu vroia sa creada) ca atunci cand nu au stiri, ziarele de scandal si le creeaza. Nu e vorba de o vedeta cazuta in uitare, ci de un „scandal” cat se poate de actual. Deci nu femeia e de vina ca a cerut cat a cerut, ci a celor care au creeat piata si implicit preturile. Nu de ea trebuie sa radem, ci de presa care plateste ca sa aiba ce vinde. Parerea mea.
Cum ne formam caracterul
Cum se formeaza caracterul la romani?
1. Prima poezioara pe care o invatam este… „Catelus cu parul cret”…care ne invata: „Fura rata din cotet / Si se jura ca nu fura…”
2. A doua poezie semnificativa pe care o invatam este… „Miorita”, care ne spune ca doi romani invidiosi se asociaza si-l omoara pe al treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de activitate…
3. A treia poezie semnificativa pe care o invatam este… „Luceafarul”…care ne arata ca tanara romanca de maritat il aduce pe geniul roman in pragul sacrificiului suprem dar il prefera pe un viclean baiat din flori si de pripas…
Sa ne mai miram ca subiectul din propozitia „Venea o moara pe Siret” este Venea? Pentru ca el il omoara pe Siret…. 😀
Trafic oradean (II)
Daca aveati impresia ca de la articolul anterior (pe aceasta tema) si pana acum s-a imbunatatit ceva, va inselati amarnic. Dimpotriva: s-a stricat vremea si din ce in ce mai multi oradeni pornesc cu masinile in treburile lor. Nu pot sa spun decat ca haosul e total, oarecum asemanator cu cel din Bucuresti, cu fortari de intrari in intersectii, fortari de semafoare, intersectii paralizate etc, etc, etc. Semafoarele (acolo unde functioneaza) au un rol pur orientativ, pentru ca daca stai la rosu esti claxonat copios. Dar de lucrat, se lucreaza. Mai haotic decat traficul. Cand treci pe langa un santier d’asta cu viteza melcului sau mai rau, stai cate 10 minute pe loc, vezi ca toti gigeii care „lucreaza” acolo au altceva de facut, iar faptul ca sunt prezenti pe un santier le dauneaza grav intereselor. Unii se misca precum ochiu’ mortului, ba dupa cate o scula (care se afla, culmea, in celalalt capat de santier), iar dupa ce o aduc mai iau si o pauza de tigara, dupa care constata ca nu e scula potrivita, asa ca hai inapoi dupa scula cea buna. Daca nu o gasesc rapid, incepe o adevarata ancheta printre ceilalti muncitori: „nu e la tine cumva scula X?”. Daca raspunsul e negativ, se ia la intrebari urmatorul coleg, si tot asa pana se gaseste obiectul cu pricina. Uneori cred ca se poate ajunge la cate o zi de munca pierduta astfel. Si uite asa, vorba lui Toma Caragiu „timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim”.
Pe ce punem pariu ca lucrarile ce se vor face de acum incolo vor trebui refacute in cel mult doi ani?
Vorbe memorabile (spuse de altii)
1. Sa zicem ca esti un idiot. Si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet.
(Mark Twain)
2. Nici o viata, libertate sau proprietate nu este in siguranta, atita timp cit aparatul legislativ este in sesiune.
(Mark Twain – 1866)
3. Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stind intr-o galeata, incearca sa se ridice tragind de miner.
(Winston Churchill)
4. Raul inerent al capitalismului este impartirea neechitabila a bogatiilor. Bunul inerent al socialismului este impartirea echitabila a saraciei.
(Winston Churchill)
5. Un guvern suficient de mare, incat sa-ti dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic sa-ti ia tot ce posezi.
(Thomas Jefferson)
6. In general, arta de a guverna consta in capacitatea de a lua cit mai multi bani de la o parte de cetateni, pentru a o da altora.
(Voltaire)
Scurte (24.08.2010)
Capul plecat sabia nu-l taie… da’ si ce pule in cur isi ia….!
Rezultatele sunt….
Acum ceva vreme am lansat un sondaj legat de pedepsele aplicabile managerilor institutiilor publice (centrale si locale) care gestioneaza banul public (a se citi „devalizeaza bugetul institutiei conduse”). Putini au raspuns la sondaj, cei mai multi mi-au raspuns pe mail si messenger fara sa voteze, iar unii chiar mi-au spus ca masurile enumerate sunt cam restrictive si ar mai trebui adaugate si altele. Pentru aceasta din urma categorie am facut chiar si un post separat pentru propuneri de pedepse, dar nu multi s-au inghesuit sa si scrie. Anyway. Rezultatul sondajului este urmatorul:
30 de votanti (fiecare avea posibilitatea sa voteze maxim 3 variante din cele propuse)
Locul I – Să li se confişte averile dobândite ilicit. (77%, 23 Votes)
Locul II – Muncă în minele şi la şoselele patriei. (43%, 13 Votes)
Locul III – Muncă silnică. (37%, 11 Votes)
Locul IV – Închisoare pe viaţă. (17%, 5 Votes)
Locul V – Să li se pună fierul înroşit pe frunte, la vedere. (13%, 4 Votes)
Locul VI – Dulce ca mierea e glonţul patriei. (10%, 3 Votes)
Celelalte propuneri nu au obtinut nici un vot. In schimb s-a mai propus de catre „public”:
1. „I-as pune sa traiasca cu un salar de absolvent de facultate angajat la stat vreme de 10 ani… si i-as mai pune sa-si scrie impresiile zilnice pe un blog…. daca ar mai avea energia necesara… Angajat la stat ma refer la un medic stagiar, profesor sau orice alt post pe care l-ar putea ocupa un proaspat absolvent.”
2. „Ar fi o idee sa defileze astia goi cu declaratile de avere pe post de izmene…. dar capsate cu niste capsatoare de birou… ruginite….” (ambele apartin lui Theo, cel cu theoriile)
3. ”
Eu le-as injecta 2-3 virusi, alesi aleator si apoi le-as restrictiona aproape toate drepturile si i-as obliga sa munceasca tot restul vietii ca si operatori in orice fabrica din Ro, cu un salar de 600 lei + bonuri si sa locuiasca numai in apartamente tip Z , R, L sau X. Si sa-i amenintam tot la cateva luni ca li se reduc salariile si ca li se scumpeste intretinerea la bloc…
… sau daca nu as putea avea o asa mare autoritate, macar cate o palma peste fatza, asa ca sa le prind si urechea! Da’din aia data cu rotire de trunchi!
… sau lobotomie? Aia nu ca nu se schimba nimic! Tot pe banii nostri o sa traiasca …
… sau la prima varianta sa le dam posibilitatea unui secondjob? sparing partener?”
Alta propunere suna mai degraba a „urare” si e vorba despre „sa le dea Dumnezeu 25%! Sanatate! Si aia numai ziua! Noaptea nu, ca sa nu poata dormi si sa aiba nevoie de doctori care sa fie fix atunci aia in greva!”
Macar ne-am mai racorit. Acum pot scoate sondajul si in curand voi pune un altul.
Prostul nu e prost destul…
… daca nu e si roman! Anul acesta, la lansarea televizoarelor 3D, romanii s-au calcat in picioare si au epuizat stocul de aparate aduse de importator. Toti vanzatorii au fost oarecum socati de succesul (in plina criza) televizoarelor 3D, cu atat mai mult cu cat pe teritoriul Romaniei nu emite nimeni 3D. Nici macar in Europa. Pana acum nu am identificat in oferta vreunui operator de cablu emisia 3D a vreunui post TV. Dar romanii e destepti si ai dracu’ de fuduli. Dau de 5 ori cat face pe ceva ce nu pot folosi. Dar au!
Ca sa pun motul la locul lui, aflu azi ca primul canal de televiziune din Europa vare VA emite in format 3D VA fi in ANGLIA, si VA emite doar incepand cu 1 octombrie.
Intrebarea mea e: cat se devalorizeaza in juma’ de an o scula electronica?
O idee pentru cresterea veniturilor statului
Ca tot sunt eu impotriva noilor impozite sau a impozitelor marite, vin cu o idee geniala: introducerea in nomenclatorul de meserii a ocupatiei de … dama de companie (ca sa nu zic curva), drept pentru care curvele fetitele ar plati legal impozite. Macar ala de 16%.
Stiu ca o sa ma luati la suturi ca biserica ortodoxa e impotriva ideii, dar ea, biserica, poate fi impotriva oricarei idei de taxare (si a oricarei idei de progres in general) numai si numai dupa ce isi plateste toate impozitele pe terenuri, cladiri si afaceri, dupa ce ajuta toti batranii si nevoiasii, dupa ce ofera educatie gratuita si neconditionata tuturor copiilor orfani. Pana atunci se afla in situatia damelor de mai sus: presteaza si nu plateste.
Deci, se poate!
Articolul de vineri legat de placutele bilingve si dorinta de AUTONOMIE dupa modelul Kosovo (adica INDEPENDENTA), a reusit sa nasca destule polemici pro si contra autonomiei pe criterii etnice, desi nu asta imi statea in intentie. Totusi iata ca la capitolul „asa da”, vreau sa arat ca se poate ca placutele bilingve sa respecte numele proprii, asa cum ar fi si normal:
Idiotii lasa intotdeauna urme
Unele se sterg altele nu. Unele pot face victime, altele doar neplaceri. Unele dor, altele doar ne enerveaza.
Cea pe care am vazut-o eu de cateva zile (si de care primaria nu s-a ocupat, ca de! ei stau la birou nu circula) e lasata de vre-un chefliu (poate mai multi) care nu a incaput de oglinda de trafic de la intersectia strazii Mihai Viteazul cu Independentei, langa parcul 1 Decembrie. Partea proasta e ca nu ai cum sa vezi tramvaiele care vin din stanga (dinspre centru) decat daca iesi bine pe linii, caz in care risti sa fii si lovit de respectivele mijloace de transport.
Atentie la neatentie!
Dupa ce s-a recunoscut de catre Curtea Internationala de Justitie legalitatea autonomiei Kosovo-ului, unii de pe la noi se intreaba de ce nu ar proceda intocmai. Ca urmare reactiile nu intarzie sa apara, dar raul e deja facut.
Oricum politicienii care mor de grija revizionismului au mai facut un pas mic la Oradea. Dupa schimbarea numelui strazii din „Craiovei” in „Jean Calvin”, a urmat si „personalizarea” pe intelesul alegatorilor lor, dupa cum se vede si in imaginea de mai jos.
Tin sa le atrag atentia ca dl. Jean Calvin e francez, iar numele lui este (destul de logic de altfel) frantuzesc. Deci il cheama Jean Calvin si nu Kalvin Janos! S-a inteles, da? Inteleg (pana la un punct) bilingvismul in inscriptiile publice, dar parca s-a mers prea departe.
A fuma sau a nu fuma? Aceasta-i intrebarea!
Inca ma intreb daca am facut bine ca m-am lasat de fumat. Bine, faptul ca am lasat deoparte tigara e o chestie sanatoasa prin simplul fapt ca nu mai inhalez direct gudron, nicotina si alte substante nocive. Dar… de la momentul T0 = 15 martie, m-am ingrasat cu nici mai m ult nici mai putin de 6 kilograme. And still counting…
Asa ca intrebarea ramane: e bine sau nu ca m-am lasat de fumat?
Liber la pedepse!
După cum aţi putut observa de ceva vreme, în dreapta blogului apare un sondaj legat de pedepse aplicabile managerilor instituţiilor publice, care cheltuie bănuţii din impozitele noastre. În urma sesizărilor (vezi comentariul lui Teo) şi a reclamaţiilor primite pe mail şi messenger, declar deschis sezonul la stabilire de pedepse pentru aceşti manageri care cheltuie bujetul în mod defectuos. Las imaginaţia fiecăruia să zburde liber şi promit să nu şterg absolut nici un comentariu (poate aşa vor comenta şi cei deprinşi până acum să trimită mailuri).
P.S. Cu cele mai crâncene pedepse vom face împreună un top ce va fi publicat ulterior. Mă gândesc să şi fac rost de un sponsor care să ofere un premiu celui mai creativ „judecător”.
Adevărata criză…
Mai în glumă, mai în serios, catalogăm România ca fiind o ţară bananieră. Departe de adevăr. România e o ţară pruniferă sau corcoduşieră. Mai bine spus ERA! Am ajuns de râsul curcilor! Ia uite aici, prune uscate import Argentina.
În curând vom importa şi pălinca, salamul de Sibiu, puii de Crevedia. Iar ca moţ, costumele populare maramureşene şi articolele de artizanat din Corund vor fi „made in China”.
Ideal ar fi să importăm o clasă politică. Din Germania.
Amintiri din epoca de piatră
Îmi cer mii de scuze celor ce îmi citesc blogul (da, ăia 2 sau 3 😀 ) pentru că nu am mai scris. Motive am cu ghiotura, dar să încep cu începutul.
În primul rând mulţumesc celor ce m-au sunat să mă îndrume să fac rost de Flixotide (până la urmă am călcat-o pe Melinda de o vizită ca să o uşurez de cele două fiole pe care le avea). Tot ea a fost cea care a reuşit să dea de o urmă pentru medicamentul „minune” care lipseşte din farmaciile de pretutindeni (în disperare de cauză am fost şi în Ungaria, dar nici acolo nu este). Mulţumesc şi lui Teo (cel cu THEOriile), care a dat şfoară prin ţară, d’aici şi până în Italia. Nu mai vorbesc de colegii care stăteau călare pe telefoane să prindă un fir sau o fiolă de Flixotide. Le mulţumesc şi lor călduros prin mediul virtual, dacă prin viu grai nu am apucat de fiecare dată. Oricum am învăţat cu toţii ceva util: dacă te pui să cauţi pe paginile web ale lanţurilor de farmacii, ai şanse să găseşti unitatea la care se află medicamentul ce-ţi lipseşte şi să suni după el, fie să ţi-l trimită, fie să îl expedieze către cea mai apropiată de tine farmacie din lanţ.
Acuma urmează să-mi cer scuze faţe de cei care au citit articolul în care spuneam de întoarcerea la Evul Mediu: dintr-o eroare de judecată, aveam senzaţia că me îndreptăm spre evul mediu, dar din nefericire am ajuns şi chiar am depăşit de ceva vreme acea perioadă, îndreptându-ne cu paşi repezi spre Epoca Pietrei. Să mă explic: după alergia Andreei, cum sistemul ei imunitar e dat peste cap, a mai făcut şi o enterocolită (zice-se că ar fi virală…) ceea ce a însemnat joi încă o excursie-fulger la urgenţă, la spitalul de copii
Ghid anti-plictiseală
Se ia o seară liniştită de vară. De week-end dacă se poate. Totul decurge liniştit, iar după lăsarea întunericului se încălzeşte şi apa pentru duş. Pe aragaz bineînţeles, că doar suntem în mileniul III şi vrem să fim eco, adică să ardem gaz acasă, nu păcură la CET. Vine ora de somn şi încep şi necazurile. Copilul începe să-ţi tuşească. Te gândeşti că a stat prea mult în fum cât ai făcut grătarele şi te iei în gând la înjurături. Dar nu, pentru că pe măsură ce trece timpul tuşeşte tot mai rău, iar într-un final vomită de la atâta tuse. Zici că nu-i nimic, schimbi aşternuturile şi
Povestea apei calde este doar o poveste
Si asta in plin mileniu 3. Intr-o tara ce se pretinde europeana, intr-un oras ce se pretinde putin mai burghez decat restu’ lumii. Probabil retraim momentele de glorie ale burgheziei evului mediu, cand spalatul mai des de odata pe an era o jignire si un motiv intemeiat de a lipsi din societate.
Dupa atata amar de vreme plus inca 20 de ani de la caderea regimului de trista si foarte economicoasa amintire, Oradea nu are, intr-unul din cartierele sale, elementara apa calda. E vorba despre Iosia. Si asta se intampla
Comunicat important pentru ţară!
Din cauza reducerilor bugetare recente şi a creşterii preţului electricităţii, gazului şi uleiului, luminiţa de la capătul tunelului a fost stinsă.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate.
Semnat: biroul de presă al guvernului României
Eterna şi halucinanta Românie!!!
Îmi este dat să trăiesc în ultimele zile să aud fie aberaţii, fie declaraţii care într-un stat democratic, civilizat sau oricum, mai dezvoltat decât republica bananieră România, ar fi generat demisii, demiteri şi mişcări sociale demne a fi numite revoluţii.
La capitolul aberaţii, aflu aseară (link) că formaţia AC/DC a trebuit să plătească şpagă pentru a putea ieşi din România. Aproximativ 1500-2000 de euro. Halucinant. Şefa jmecherilor care au luat taxa de fraier zice că „eu de unde să ştiu ce fac angajaţii de acolo?” (link)!!! În alte ştiri aflu că au scăpat ieftin (link) cu 1500-2000 de euro, pentru că au negociat şoferii la sânge. Că deh, şoferii sunt peste tot la fel… descurcăreţi.
La capitolul declaraţii aiuritoare, urmează onor ministrul de finanţe Vlădescu (ăla care a recunoscut public după numire că nu ştie nici cum se deschide un computer), cu o declaraţie (link) care poate lăsa siderată o naţie întreagă sau poate aduce sub nivelul mării ratingurile de ţară ale României. Declaraţia în sine e şocantă prin prezenţa adverbului „MAI” din propoziţia „am putea să mai minţim…”, care indică o acţiune continuată sau oricum desfăşurată până la momentul vorbirii. Adică până acum am minţit, dar nu mai putem, nu se mai pot umfla cifrele că ne-a luat FMI-ul pompa. După aşa o declaraţie, un nod înghiţit şi un atac de panică, citesc continuarea spectacolului grotesc oferit de guvernanţi, prin declaraţia altui pitecantrop politic (link), ministru al transporturilor (da, aţi ghicit, e vorba de injinerul de aeronave Berceanu, care, rămas fără industrie de profil, se desfăşoară pe scena politică), ce mă duce în pragul infarctului (parcă aşa se cheamă când rămâi fără aer şi vezi un oblon opac negru în faţa ochilor, nu?). Astea sunt genul de declaraţii pentru care în Ungaria (care fizic e vecina României, dar ca civilizaţie e la 100 de ani distanţă) s-a declanşat aproape spontan o mişcare de stradă de proporţii care a dus la căderea guvernului. Şi nu orice fel de mişcare spontană, ci una extrem de violentă, ce s-a întins pe parcursul a câteva săptămâni.
După ceea ce citesc şi văd că fac politicienii noştri şi directorii politici numiţi de aceştia, mă mir că românii nu se revoltă. Sau m ai bine zis nu mă mai mir de nimic. Am ajuns cu toţii o imensă masă amorfă, carne de tun şi poligon de încercare pentru toţi neaveniţii cu pretenţii de „lideri” sau de „menegeri”. Iar noi înghiţim ca idioţii fără să crâcnim! Eu zic că ne merităm soarta! Bine zicea cineva că „mămăliga nu explodează”! Suntem o mare mămăligă…
Politică şi artă. 2 în 1
Nu sunt un mare fan al Eurovisionului, după ce, cu mult timp în urmă, constatam că jocurile de culise au conotaţii politice şi/sau economice. Anul ăsta nu a fost o excepţie din acest punct de vedere.
Hai să rememorăm participările României la finalele Eurovisionului:
1. 1994 – Dincolo de nori – Dan Bittman, la final locul 21;
2. 1998 – Eu cred – Mălina Olinescu, locul 22;
3. 2000 – The Moon – Taxi, locul 17;
4. 2002 – Tell me why – Monica Anghel & Marcel Pavel, locul 9;
5. 2003 – Don’t Break My Heart – Nicola, locul 10;
6. 2004 – I Admit – Sanda Ladosi, locul 18;
7. 2005 – Let Me Try – Luminita Anghel & Sistem, locul 3;
8. 2006 – Tornero – Mihai Traistariu, locul 4;
9. 2007 – Liubi, Liubi, I Love You – Todomondo, locul 13;
10. 2008 – Pe-o Margine De Lume – Nico & Vlad, locul 20;
11. 2009 – The Balkan Girls – Elena, locul 19;
12. 2010 – Playing With Fire – Paula Seling & Ovi, locul 3.
După cum se vede, nu întotdeauna când am avut şi voci şi melodii bune, am fost printre primii, şi abia în ultimii ani am început să ne obişnuim cu „fruncea”. Dar hai să analizăm acest an. Melodia a fost bună, nu strălucită (nu cred că peste 10 ani îşi mai aminteşte cineva de ea), dar într-o interpretare de excepţie şi …. inspirată, ca să nu spun tactică. Pentru cine nu ştie, Ovi e norvegian, drept pentru care după concurs a rămas acasă la Oslo… Aşadar din nordul Europei au venit puncte preţioase şi datorită prezenţei lui Ovi, nu neeapărat datorită interpretării (deşi interpretarea Paulei Seling a fost excepţională). Că interpretarea sau melodia nu au fost criterii primiordiale o reflectă şi clasarea sub aşteptări (ale mele) a Albaniei, care a beneficiat de o voce cu un timbru oarecum asemănător Patriciei Kaas şi de o melodie excepţională. Oricum peste cea a Turciei (care a eşuat pe locul 2). M-a surprins total (în sens negativ) prezenţa Marii Britanii, care deţine industria muzicală No.1 din Europa! În rest am văzut o împărţeală frăţească şi tovărăşească a punctelor în funcţie de alianţe politice, naţionale şi interese economice. Spun asta pentru că mie personal nici melodia câştigătoare, a Germaniei, nu mi-a lăsat o impresie de „WOW!”. Poate pur şi simplu nu e genul meu de muzică, dar nu m-a impresionat cu nimic. Dezamăgit am fost de dansul Franţei, ce se dorea probabil o capoiera… Probabil că Charles Aznavour şi Patricia Kaas au făcut infarct la vedera reprezentanţilor Hexagonului.
Revenind la concurenţii României, nu am ce să le reproşez, dimpotrivă, îi felicit şi le mulţumesc în calitatea mea de român că m-au reprezentat la un asemenea nivel şi cu un asemenea rezultat. Nu de alta, dar dacă mai observă şi altcineva, singurele domenii în care românii şi România mai au un nume bun sunt cele ştiinţifice şi artistice. Poate că brandul de ţară al României ar trebui construit şi în jurul acestui aspect: muzică şi film. E doar o părere…